Odata, demult, traia un sclav pe nume Iosif.

In fiecare dimineata se scula

devreme si primea de la stapanul sau toate instructiunile pentru ziua respectiva.
Principala lui sarcina era sa munceasca pamantul. Executa tot ceea ce stapanul
sau ii spunea, fara sa isi faca vreo problema, pentru ca stia ca acesta ii vrea doar
binele si are grija de el. Hrana si locuinta erau asigurate, iar Iosif nu punea
intrebari si era in intregime devotat stapanului sau, pe care il iubea mult.
Intr-o buna zi, Iosif a aflat de la alti sclavi despre abolirea sclaviei. A inceput sa
se teama. Ce se va intampla cu el fara stapanul sau? Se va trezi pe drumuri, fara
protectie si securitate? Ca si Iosif, alti sclavi se opuneau si ei abolirii sclaviei,
din aceleasi motive. Altii, insa, s-au revoltat si, ajutati din exterior, s-au rasculat.
Neavand incotro, Iosif a urmat cursul istoriei… Era acum, un om liber, dar nu in
totalitate. Era, de fapt, serbul unui senior puternic, care avea un castel mare si
multe pamanturi. Iosif primise o bucata de pamant pe care o cultiva, insa, in
schimb, trebuia sa ii dea seniorului, in fiecare an, jumatate din recolta obtinuta.
Era mai liber decat odinioara: liber sa dispuna de partea lui de recolta cum
dorea, sa o vanda sau sa se hraneasca. Dar era si mai responsabil pentru viitorul
sau si asta il ingrijora. Totusi, beneficia de o securitate importanta: pe timp de
razboi putea sa se refugieze in castel, iar in caz de foamete putea sa ceara
mancare seniorului sau, care avea hambarele pline cu grane. Iosif era multumit
sa traiasca si sa munceasca in aceste conditii, pentru ca stapanul sau era
aproape.
Din nou timpurile s-au schimbat si, urmand cursul istoriei, Iosif a devenit un om
liber, dar si obligat sa fie mult mai responsabil pentru sine decat in trecut. Fiind
obisnuit sa lucreze pamantul, s-a dus la un mare proprietar de la care primit o
bucata de pamant, pentru care platea arenda. Acum, Iosif dispunea de toata
recolta, asa cum dorea, putand sa o vanda sau sa o pastreze pentru hrana. A ales,
totusi, sa o vanda, pentru a putea plati arenda. Era mult mai liber decat
odinioara, dar si mult mai responsabil. Trebuia sa se gandeasca la victor, sa se
ocupe singur de securitatea lui si sa isi faca provizii. Dar timpurile s-au
schimbat, din nou. Poporul a devenit suveran, iar legea favoriza trecerea
pamanturilor de la marii proprietari catre fermierii cultivatori. Iosif, acum Joe, a
devenit proprietarul fermei sale, pe care a cumparat-o, inglodandu-se in datorii.
Viata lui era acum mult mai libera, dar si mult mai grea. Trebuia, singur, sa ia in
calcul totul: securitatea, rezervele,, imprumuturile pentru cumpararea fermei si a
utilajelor.
Sa devii proprietar după ce ai fost doar chirias este o experiență inaltatoare, dar
dificila. Atunci cand libertatea creste, responsabilitatea creste in aceeasi masură.

Noi suntem asemenea lui Iosif pe cale sa devina Joe. Aceasta transformare este,
adesea, dificilă. Ne nastem sclavi si putem deveni liberi, in anumite conditii.
Copilul este la nastere intr-o dependenta totala fata de parintii sai. Acestia ii
asigura securitatea, iar el trebuie sa se supuna exigentelor lor. Dependenta este
normala pana la o anumita varsta.
Sclavia incepe doar atunci cand, o persoana isi pastreaza aceasta pozitie
de dependenta chiar si atunci cand a crescut.
Serbul corespunde adolescentului. El este mai liber decat copilul, dar inca mai
trebuie sa dea socoteala adultilor din jurul lui. Nimic nu-i apartine, chiar si
pentru bunurile de consum personal depinde de parinti pentru a le obtine. Ca
tineri, ocupam pozitia de chiriasi – invatam sa jucam roluri, inainte de a fi noi
insine: student(a), salariat(a), sot/sotie, tata/mama. Aceasta trecere este necesara
si putem creste, un timp, imitand aceste roluri. Daca, insa, persistam prea mult
in acest stadiu, ramanem mai degraba chiriasi decat proprietari ai propriei
persoane.
Proprietarul fermei coincide cu omul matur: este cel care traieste in propria
persoana, care este pe deplin el insusi si isi asuma responsabilitatea nevoilor
sale, astfel incat sa le gaseasca un raspuns.
Daca este proprietar intr-o mai mare masura, adica daca isi satisface pe deplin
nevoile, este mai multumit si mai disponibil pentru altii in relatii adecvate, rolul
de salariat(a), sot/sotie, parinte.
Noi integram, mai mult sau mai putin, toate stadiile parcurse de Iosif pentru a
deveni Joe. Unii raman, totusi, Iosif atat de mult timp, incat se imbolnavesc.
Sclavul, ramas astfel la varsta adulta, este tipul conformistului: supus in
intregime altei persoane, respecta normele si principiile altora. Renuntand la
persoana lui, traieste numai in functie de ceilalati, fara sa isi permita sa-si
examineze propriile nevoi si fara sa indrazneasca sa existe fara celalalt. De
exemplu, o femeie se poate imbolnavi atunci cand sotul ei lipseste sau daca el
pleaca, se teme sa nu aiba vreun accident. De asemenea, stapanul trebuie sa
vegheze asupra sclavilor sau serbilor sai, astfel incat nu este mai liber decat ei.
El are nevoie de ceilalti pentru a exista. Este cazul unei soții care se teme de
infidelitate, asfel încat iși controlează permanent soțul si il
transforma, la randul sau, in sclav.
Multe persoane raman simpli chiriasi ai propriilor persoane. Chiriasul este cel
care traieste in rolurile sale mai mult decat in persoana sa, peste care altul este
proprietar. Este situatia parintilor, ghidati in comportamentul lor de educator, de
propria lor educatie, traditie sau religie, fara sa faca efortul de a-si realiza
propria lor evolutie si sa tina cont de nevoile proprii sau de cele ale copiilor lor.
Este, de asemenea, situatia mamei – model, care se sacrifica pentru copiii sai,
dupa ce a fost, la randul ei un copil – model. Multi dintre noi sunt doar proprii
lor chiriasi, se simt liberi, insa, in acelasi timp, nu constientizeaza ca sunt supusi
rolurilor, datoriilor si obligatiilor.
REPORT THIS AD
Să fim proprii nostri proprietari este o sarcina dificilă. A fi în căutarea propriilor
nevoi înseamnă să contam mai mult pe noi insine, decat pe ceilalti, pentru a gasi
rezolvarea dorita. Este demersul celui care devine capabil să negocieze cu alti
proprietari, pentru a-si construi o viata armonioasa.
Astfel, nimeni nu este nici chiriaș, nici proprietar al altuia.