Rolul mediului în dezvoltarea personalității

,,Personalitatea” e un termen destul de larg răspândit al cărui sens este cunoscut limbajului comun.
Majoritatea folosesc termenul pentru a se referi la un ansamblu de caracteristici care definesc modul în
care o persoană percepe lumea și reacționează la împrejurări - ceva ce ține de procesele de gândire și
comportamentele asociate în anumite împrejurări. În psihologie, el ar putea fi definit ca fiind suma
trăsăturilor emoționale, cognitive și comportamentale, unice fiecărui individ, învățate și dezvoltate prin
experiență, relativ consistente de-a lungul timpului
Personalitatea este influențată de ereditate, educație și mediu. Cele trei nu sunt independente, ci formează
un tot unitar în alcătuirea personalității.
Unicitatea biologică este astfel una din trăsăturile definitorii ale ființței umane. Ea își pune amprenta
asupra întregii deveniri umane, nu într-un mod independent ci în corelație cu factorii externi, de mediu și
educație
Mediul este primul ,,transformator” ce acționează asupra dezvoltării personalității, asupra fondului
ereditar pe care îl activează și îl face părtaș la dezvoltarea psihică. El este un factor esențial însă nu
suficient pentru dezvoltarea ființei umane.
Pentru a evidenția ponderea relativă a celor doi factori, ereditatea și mediul în dezvoltarea psihica, s-au
întreprins o serie întreagă de cercetări care au pornit de la situația unui mediu constant și a unor condiții
ereditare variabile ( gemeni dizigoti în condiții asemănătoare de mediu ), a doua, inversa primei, un mediu
variabil si o ereditate relativ identica ( gemeni monozigoti crescuți în medii diferite ) și, în fine,
constatările rezultate din observarea asa-zișilor copii “ sălbatici “ care de la nastere au crescut în afara
societății umane. Dintre multiplele cercetări întreprinse asupra gemenilor le mentionam pe cele ale
psihologului francez R. Zazzo. Concluzia la care a ajuns este aceea că deosebirile dintre ei se atenueaza o
data cu trecerea de la funcții simple, procese psihice elementare, la funcții complexe, procese psihice
superioare. “ Cu cât o funcție psihică este mai complexa, cu atât mai putin depinde de ereditate. “ ( 1960 ).
Concomitent cu recunoașterea influenței mediului asupra omului trebuie să admitem și reciproca sa, aceea
că omul influențează și transformă mediul. Omul nu este, deci, un produs pasiv al mediului, el este un
subiect activ care, transformând mediul se transformă pe sine însuși.

După o copilărie presărată cu alcool, bătăi, nopți dormite pe dealuri, coșmaruri prin care îmi vedeam
familia ucisă de cel căruia trebuia să îi spun ,,tată”, am ales să fug. Am crezut că îmi pot lua viața în mâini
la 18 ani, că pot suporta să stau cu o soacră în casă, care s-a dovedit mai rău decât tata, că pot munci zi și
noapte visând la ceea ce nu am avut: familie. Am avut nevoie de câțiva ani ca să realizez că sunt capabilă
să fac mai mult cu viața mea. Mi-am dorit mereu să fiu învățătoare, să am mulți copii alături de mine, să
le ascult ofurile și să îi ajut. Poate pentru că asta am căutat eu la școală și nu am găsit sau poate pentru că
mi s-a luat posibilitatea de a avea propriul copil.

Deși sunt o fire slabă, ereditar vorbind, mi-am dorit mereu să fiu diferită, să nu repet greșelile strămoșilor
mei( străbunica, bunica și mama au stat în căsnicii toxice și au crezut că astfel vor reuși să țină familia
aproape). M-am agățat de primul sosit în viața mea și am crezut că voi reuși să fac tot ce ele nu au făcut.
Am muncit 1 an ca bucătăreasă, dacă mă puteam numi așa, deoarece munceam de la 4 dimineața până la
23. ,,Soțul” meu era mereu nemulțumit, mereu țipa la mine. L-am convins să venim acasă, a terminat el și
a început mama sa. Se spune că așa sunt soacrele, am acceptat și asta. Totul până în ziua în care am
sesizat că am facut aceeași greșeală: am rămas însărcinată. Nu îmi doream, e oare posibil o mamă să nu își
dorească pruncul? Nu! Însă asta am simțit. Bucuria nu a durat mult. Puiul meu a plecat alături de îngeri.
Acesta a fost momentul în care am realizat că trebuie să fac ceva. S-a eliberat un post de învățătoare la o
distanță mare de casă. Eram foarte fericită, însă soacra mea nu avea aceeași părere. Ea considera că îmi
irosesc viața pe un salariu amărât, că nu sunt demnă de această meserie. Am dat examen, de titularizare.
Am luat notă peste 7. Mi s-a părut un examen extrem de greu, pentru care nu m-am pregătit suficient,
consideram că familia e pe primul loc și apoi cariera. Asta până când au râs de mine că am luat o astfel de
notă. Am hotărât să plec din acea relație toxică.

După clipe grele de suferință, dar și de cunoaștere divină, m-am regăsit și m-am întors la viață! Mi-am
găsit un vis, o misiune în viață, m-am responsabilizat, am crezut cu tărie în forțele mele și am devenit o
altă persoană! Cred cu tărie că sunt sortită aceste meserii. Mediul în care am trăit atâția ani , deși a fost
toxic, nociv pentru sufletul meu, m-a ajutat să devin ceea ce sunt azi. Mă bucur că am avut puterea să rup
acest lanț al slăbiciunilor, că am avut curajul să mă ridic contra vântului.

Mediul poate acționa ca o barieră sau ca un factor care favorizează, facilitează, avantajează dezvoltarea
psihică. Dar nici mediul nu influențeaza direct dezvoltarea psihică. Relationarea construcției biologice
ereditare a organismului infantil nou-născut cu datele de construcție furnizate de mediu se face printr-un
operator special, educația. Drept pentru care am ales această cale!