COPIII SĂLBATICI

Pornind de la studiile de caz privind copiii sălbatici, argumentați importanța eredității,

mediului și educației în dezvoltarea umană

Majoritatea autorilor sunt de părere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua

planuri: unul in determinarea unor trăsături generale ale speciei, cum ar fi structura
anatomofiziologica a organismului, poziția bipedă, etc., iar celălalt in determinarea unor
particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a
ochilor, a pielii), amprentele digitale, grupa sanguină.
Zestrea ereditara constituie o premisă necesara pentru dezvoltarea psihică. Ea nu
produce direct aptitudinile și atitudinile, capacitățile și interesele, caracterul și concepția
despre lume a individului. Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu și
de modalitățile de organizare a activității celui care se dezvoltă. Astfel, in fazele de inceput
ale dezvoltarii, actiunea factorilor ereditari este mai pregnantă și efectele ei mai usor
vizibile. La vârste mai târzii, influența lor devine mai puțin evidentă, ea contopindu-se cu
experiența deja achiziționată. În relație cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt
considerati premise necesare, dar nu și suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru
formarea insușirilor lor.
Ereditatea umană, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica incarcatura de
comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic isi pierde specificitatea daca in
copilarie este asistat de membrii altei specii, el “ animalizandu-se “ in ciuda ereditatii sale de
tip uman. Astfel, specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului ii este dat
prin instincte tot ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui, pe cand omul trebuie sa invete
majoritatea lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii.
Mediul, ca factor al dezvoltării psihice, este și mai profund implicat in devenirea psihică
umană, oferind materialul de construcție. In sens larg, mediul cuprinde ansamblul
elementelor naturale, sociale, culturale ce ne inconjoară și cu care omul este în interacțiune
permanentă, pe tot parcursul vieții sale. Factorii de mediu actioneaza in anumite contexte
sau cadre sociale – grupurile familiale, de joc, de invatatura – care constituie si ele tot atatea
medii. Influenta factorilor de mediu se exercita nu numai asupra constituirii psihicului in
ontogeneza, dar si asupra proceselor fizice – osificarea, dentitia, greutatea – prin conditiile
alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera. Concomitent cu recunoasterea
influentei mediului asupra omului trebuie sa admitem si reciproca sa, aceea ca omul
influenteaza si transforma mediul. Omul nu este, deci, un produs pasiv al mediului, el este
un subiect activ care, transformand mediul se transforma pe sine insus
Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca ofera individului circumstante și
condiții concrete de viață, obiecte , informatii și modele de conduită, susceptibile a fi
percepute si invatate; de asemenea el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective
intre individ si cei care il inconjoara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor care
favorizeaza, faciliteaza, avantajeaza dezvoltarea psihica. Dar nici mediul nu influenteaza
direct dezvoltarea psihica.

Educaţia este activitatea specific umană care mijloceşte şi diversifică raporturile omului cu
mediul, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societăţii şi a societăţii prin
intermediul omului. Educaţia este liantul dintre potenţialităţile de dezvoltare date de
ereditatea individului şi oferta de posibilităţi furnizate de mediu.
Nevoile sociale modelează felul în care părinţii se vor purta cu copiii lor, şi influenţează
comportamentul copiilor. Timpul pe care îl petrec copiii realizând diferite activităţi variază
de la o cultură la alta. De pildă în grădiniţele chineze, copiii fac aproape totul împreună.
ultura face parte şi din educaţie pentru că îşi pune amprenta asupra felului cum învaţă,
asupra rezultatelor pe care le obţin la şcoală, asupra ocupaţiilor pe care şi le aleg adulţii şi
asupra felului în care sunt stabilite programele şcolare, sau percepute concepţia despre
lume şi viaţă.
Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii complexe ereditate-mediu-educație.
Educația este o forma organizată, sistematică și continuă de formare a personalității umane,
educația optimizând, în măsura posibilităților, relația ereditate-mediu.

Copilul sălbatic este un copil care a fost izolat fata de societatea umana si de contactul
uman, la o vârsta frageda. Acest copil nu a avut parte de îngrijirea umana (deloc sau foarte
puțin), de dragoste sau de modele de comportament social, si mai presus de toate, de
limbajul uman. Unii copii sălbatici sunt sechestrați de către alți oameni (de regula părinții
lor); in unele cazuri abandonul copilului se datorează respingerii copilului de către părinți,
din cauza unor handicapuri severe de natura fizica si mentala. E posibil ca unii copii sălbatici
sa fi fost expuși unor abuzuri sau traume severe, înainte de a fi abandonați sau de a fugi de
acasă.
Se pare ca exista si informații despre câteva cazuri in care copii au fost crescuți de către
animale sălbatice; ba chiar unele cazuri in care copiii au trăit in sălbatice pe cont propriu.
Presa mondiala a relatat aproape 100 de cazuri de acest gen.

Genie din Los Angeles, California, 1970 ,a fost sechestrata multa vreme de tatăl ei,
lumea ei consta într-o singura camera.
Acesta e pseudonimul unui copil sălbatic care si-a petrecut primii 12 ani din viață închis
într-un dormitor. Genie a fost descoperita de către autoritățile din Los Angeles la data de
4 noiembrie 1970. Descoperirea ei a fost comparata cu descoperirea lui Victor din
Aveyron. Psihologi, lingviști si alți cercetători au tratat cazul cu mult entuziasm, deoarece
li se oferea șansa de a dezvălui mecanismele dezvoltării limbajului si a perioadei critice.
Deși inițial a fost cazată și îngrijită in spitalul din Los Angeles, Genie a devenit subiect de
cearta in legătura cu unde si cu cine va trăi. După o serie de mutări intre casele
cercetătorilor, intre orfelinate si casa mamei sale, Genie a ajuns in cele din urma într-un
adăpost pentru adulții cu dizabilități din California. Finanțarea si interesul pentru cazul ei
a încetat in cele din urma.
Genie si-a petrecut 12 ani din viața încuiată in acel dormitor, deoarece tatăl său a crezut
ca e retardata si a încercat sa o protejeze prin izolare severa. In timpul zilei era legata de
un scaun-oliță, purta in același timp si un scutec; in timpul nopții era legata într-un sac de
dormit si închisă intr-un leagăn de copii care era acoperit cu o plasa de sarma. Se pare ca
tatăl ei o bătea daca vocaliza, de aceea el lătra si mâraia ca un câine ca sa o facă sa tacă
.Totodata el nu permitea soției si fiului lor sa își părăsească casa sau sa vorbească cu
Genie. La vârsta de 13 ani, Genie era muta in aproape in întregime, poseda un vocabular
de vreo 20 de cuvinte si câteva fraze scurte (aproape toate negative).
Genie a fost descoperita la vârsta de 13 ani, atunci când mama ei a fugit de acasă, luând-o
si pe Genie cu ea. Pe 4 noiembrie 1970, au intrat într-un birou de ajutor social, mama
dorea sa beneficieze de ajutorul financiar acordat orbilor. Un lucrător social le-a luat in
primire si a crezut ca Genie are 6 sau 7 ani si e probabil autista. Atunci când a înteles ca
de fapt are 13 ani, si-a anunțat superiorul care la rândul lui a anunțat politia. Politistii au
acuzat parintii de abuz asupra copiilor, iar Genie a fost dusa la spitalul din Los Angeles.
Mama lui Genie, slabita si aproape oarba, a sustinut ca si ea este o victima a abuzurilor
intreprinse de catre tatal lui Genie.Tatal lui Genie s-a impuscat in cap in ziua in care
ambii parinti urmau sa fie acuzati de abuz asupra copilului. Mama a fost acuzata in
continuare, iar cazul ei a ajuns la curtea municipala de justitie, dar judecatorul a refuzat sa
trimita cazul mai departe, declarand:
„Nici un judecător sau juriu nu ar condamna vreodata pe aceasta femeie”.
Genie avea un mers ciudat, aproape iepuresc, isi tinea mainile in fata, asemenea unor
labute. Desi era foarte tacuta, in schimb amusina, scuipa si zgaria des. Ca de obicei,
atunci cand interesul pentru cazul ei a devenit national, a devenit centrul atentiei pentru
diversi specialisti care incercau sa demonstreze teoria perioadei critice de achizitionare a
limbajului. Desi initial era tacuta, mai tarziu Genie a invatat sa se vocalizeze si sa se
exprime prin limbajul semnelor. I-au fost furnizate cateva jucarii pentru a o stimula, isi
petrecea o mare parte din timp intr-o camera intunecata fixand cu privirea o pelerina
galbena de ploaie. Dupa salvarea ei si dupa incercarile facute cu scopul de a o ajuta sa
vorbeasca si sa socializeze, comportamantul ei s-a schimbat drastic, a devenit sociabila cu
adultii pe care ii cunostea. Obiectele de plastic, viu colorate, erau preferatele ei, a aratat o
adanca fascinatie fata de muzica de pian. Genie si-a dezvoltat abilitati non-verbale
remarcabile, in repetate randuri, atat ea cat si si ingrijitorii sai au fost abordati de straini,
care fara sa li se ceara, ii ofereau in mod spontan lui Genie daruri sau alte obiecte proprii,
fata de care ea manifesta interes.
Oxana Malaya, Ucraina (1990), A crescut alaturi de caini pana la varsta de 9 ani. Isi
insusise diverse obiceiuri canine.
Parintii alcoolici ai Oxanei erau incapabili sa o ingrijeasca, la varsta de 3 ani a fost exilata
din casa parinteasca. Ei locuiau intr-o zona saraca si care era populata de haite de caini
salbatici. Oxana s-a refugiat intr-un cotet, din spatele casei sale, care era locuit de caini.
Ea a fost ingrijita de ei si le-a invatat manierele si comportamentele. Ea maraia, latra,
mergea in patru labe si se ghemuia ca un caine salbatic, isi amusina mancarea inainte sa o
manance si se pare isi dezvoltase puternic auzul, mirosul si vazul.
Atunci cand a fost descoperita, Oxana a intampinat dificultati in a asimila
comportamentul uman socialo-emotional. Ea fusese privată de stimulii intelectuali si
sociali, singurul ei suport emotional a venit din partea cainilor cu care traia. Lipsa de
expunere la un limbaj intr-un context social a facut foarte dificila imbunatatirea
abilitatilor sale verbale.
Astazi, Oxana poate vorbi si multe dintre problemele ei comportamentale au fost
remediate. Dar ramane de vazut daca va fi capabila sa isi dezvolte legaturi puternice si sa
se simta o parte a unei comunitati. La varsta de 26 de ani, Oxana locuieste intr-un azil
pentru oameni cu handicapuri mentale. Ea are grija de vacile din ferma clinicii. Ea
recunoaste ca e mai fericita atunci cand e printre caini.

Traian Caldarar, Romania (2002). A trait timp de 3 ani alaturi de cainii salbatici. In
februarie 2002 un cioban l-a gasit ascuns intr-o cutie de carton. Era gol si de abia daca
mai traia. Desi avea varsta de 7 ani, ca fizic corespundea celei de 3 ani, suferea de
malnutritie si avea cicatrici de la degeraturi. A fost adus intr-un orfelinat din Brasov.
Doctorilor nu le-a venit sa creada ca a putut supravietui atata timp singur si in acele
conditii, au speculat asupra alaturarii sale unui grup de caini. Traian uitase cum sa mai
vorbeasca. La scurt timp dupa gasirea sa, Traian a fost reunit cu mama sa, Lina Caldarar.
Ea a spus autoritatilor ca in momentul disparitiei lui Traian, ea a fost fortata sa fuga de
tatal abuziv al lui Traian. La scurt timp dupa fuga sa, s-a intors acasa si a aflat ca Traian a
fugit.
Din aprilie 2002, Traian s-a intors in grija mamei lui. Desi atunci cand a fost gasit
prezenta un comportament animalic, a invatat repede sa se adapteze la societate. Atunci
cand copii salbatici sunt gasiti la o varsta inaintata, de regula sunt incapabili de a mai
invata limbajul uman si de a se obisnui cu relatiile umane normale.

Surse:
http://www.world-mysteries.com/sci_feralc.htm
http://listverse.com/people/10-modern-cases-of-feral-children/