EVA - PROCESUL DE VINDECARE A UNEI FEMEI CU DEPRESIE SEVERĂ

Eva este o femeie inteligentă, care arată bine și provine dintr-o familie cultivată, tipic
burgheză. Este căsătorită, are doi copii de vârstă școlară și locuiește într-o mică localitate din
Elveția. Când a contactat prima dată psihoterapeutul specializat în terapia prin jocul cu nisip,
avea 40 de ani. După liceu, nu urmase o pregătire profesională, dar lucrase de când se căsătorise
în diferite locuri de muncă cu program redus. În momentul începerii terapiei era angajată într-o
profesie socială, pe care, obiectiv vorbind, o exercita bine. Subiectiv însă, își minimaliza adesea
realizările și voia chiar să renunțe la activitatea ei.
Femeia începuse deja diferite terapii și analize din cauza depresiilor ei continue, foarte
severe, dar erau tot mereu întrerupte din diverse motive, fără să fi dus la o ameliorare vizibilă a
stării ei. Dimpotrivă, din cauza transferului nerezolvat dintre ea și terapeuții bărbați pe care îi
avusese, aceste terapii au lăsat în urma lor alte răni adânci în stima de sine a Evei ca femeie.
Stima ei de sine oscila oricum, în ciuda frumuseții și sănătății ei fizice și a înzestrării spirituale,
între o oarecare apreciere medie a persoanei și o ură de sine profundă, distrugătoare, însoțită de
sentimente masive de vinovăție.
Această ură față de propria persoană se manifesta, pe de o parte, în faptul că își lovea,
zgâria și tăia corpul, iar pe de alta, în aceeea că voia să se distrugă prin abuz de alcool și
medicamente. Alcoolul și medicamentele îi serveau mai degrabă pentru a-și acoperi și pentru a-și
refula stările de singurătate și de angoasă ce zăceau în spatele urii de sine, care luau tot mereu
asemenea proporții, încât nu își mai dorea decât liniște și eliberarea în anihilarea conștiinței și în
moarte. Când trecea prin astfel de momente, se ducea de bună voie timp de câteva săptămâni
într-o clinică unde găsea ocrotire și liniște. Șederile în clinică nu schimbau nimic fumdamental în
starea psihică a Evei ducând totuși la supraviețuirea ei.
Tulburarea narcisică severă de care suferea Eva a fost favorizată și de copilăria ei
zbuciumată. Singură la părinți, a crescut cu o mamă care avea o structură depresivă încă dinainte
de a o naște, aceata transmițându-i sentimente de părăsire, de inferioritate și anxietate. Tatăl era
un bărbat axat pe realizări, cu o gândire rațională. Deși Eva avea o relație pozitivă cu acesta, el
credea că depresiile profunde ale fiicei sale se puteau rezolva printr-un efort de voință și de
muncă în acest sens.
Foarte asemănătoare cu a tatălui era și atitudinea soțului Evei căruia îi venea greu să
înțeleagă că boala soției lui nu era o chestiune de răsfăț, slăbiciune a voinței sau chiar răutate, ci
rezultatul unei răniri adânci la temelia vieții, o rană care nu se vindecase, ci, din contră, se
deschidea mereu. Era de părere că soția lui își putea ține viața în ordine prin voință și disciplină
conștientă. Nici el, nici tatăl Evei nu puteau empatiza cu sentimental profund de părăsire și cu
anxietățile acesteia. Voința atât de puternic accentuate de amândoi se definește în psihologia
analitică drept energia psihică ce stă la libera dispoziție a conștiinței.
Ideea că psihicul este dirijabil rațional, iar vindecarea suferințelor psihice, realizabilă – cu
condiția ca pacientul să o vrea – este tipică pentru societatea noastră axată pe performanță.
Necesitățile și manifestările sufletului sunt în cea mai mare parte date la o parte în favoarea
randamentului, dezvoltării, progresului, stabilității, ordinii.
Prima apariție a Evei la cabinet a înfățișat o femeie palidă, crispată, de o tristeșe profundă.
A adoptat de mai multe ori șezând un fel de poziție de embrion, încrucișându-și brațele în fața
pieptului, ca și cum ar fi vrut să-și protejeze inima. A plans mult și a spus că nu avea nicio
speranță să se facă bine și că îi era imposibil să se încreadă în alți oameni. Trecea deja de
dimineață pe alcool și medicamente, pentru a putea să adoarmă la loc. Își neglija astfel familia și
munca, ceea ce declanșa în ea sentimente chinuitoare de inferioritate și vinovăție.
Eva oferea imaginea unei păsări pe jumătate moarte, înghețate, iar impulsul natural al
psihoterapeutului a fost să o ia în brațe și să o încălzească, dar n-a făcut-o, un gest de prudență,
de altfel. În schimb, i-a făcut o cafea ca semn tăcut că simțea cât de rece îi este la inimă. Fără a
da curs șovăielilor ei de neîncredere, psihoterapeutul i-a explicat Evei că o însănătoșire este
posibilă numai dacă dă amândurora, client și psihoterapeut, răgazul să se desfășoare.
La a doua oră, Eva a venit la fel de palidă și de crispată ca la prima. În decursul orei s-a dus
la cutia cu nisip. Eva a ales o cutie cu nisip închis la culoare pe care l-a umezit cu apă. A format
apoi, fără inhibiție în fața calității pământoase a nisipului umed, întreruptă tot mereu de un plans
cu spasme, prima imagine.
În general, clienții cu o stimă de sine puternic tulburată, nu știu niciodată la începuturile
terapiei, dacă vor veni din nou la ședința următoare. De aceea, psihoterapeutul, văzându-i prima
imagine în nisip în cadrul celei de-a două întâlniri, i-a propus ferm Evei să se angajeze să vină la
următoarele zece ședințe de terapie. Ulterior s-a dovedit a fi o atitudine corectă. Eva a fost mai
târziu de părere că acesta fusese imboldul decisiv pentru perioada lungă de timp a colaborării lor
analitice.
Este important de știut că Eva venea la terapie în mod regulat o data sau de două ori pe
săptămână. În timpul primelor douăzeci de luni, starea ei de bază era una foarte tristă, disperată
și labilă, potențată de abuzul de medicamente și alcool. Plângea adesea în ședințe și povestea
multe din viața ei. În acest interval de timp a creat în fiecare săptămânâ o imagine în cutia cu
nisip. Câteodată părea să fie bucuroasă de felul cum a realizat imaginile. În timpul crizelor de
disperare și tristețe psihoterapeutul îi arăta mereu că o înțelege și că îi ia suferința în serios,
mențnând-o în același timp complet în realitate. Uneori brațul psihoterapeutului pe umărul Evei
îi dădea puțină căldură omenească pe de o parte, iar pe de alta, o păstra în lumea de aici și acum.
Într-o terapie contactul fizic este foarte important și util, însă analistul nu trebuie să
trezească niciodată în analizand mai multe dorințe și speranțe decât poate sau vrea să împlineacă
după aceea.
Tot în acest interval, psihoterapeutul nu putea să abordeze motivul depresiei Evei, căci ea
nu ar fi putut suporta deocamdată subiectul. A evitat, de asemenea, prea multe îmbrățișări, prea
multe consolări cu vorbe, prea multe admirații față de imaginile Evei în nisip realmente
remarcabile. Căci cu fiecare accentuare prea puternică a stimei de sine, se cufunda după aceea
din nou cu atât mai adânc în depresie. Cu cât șe-ar fi dat seama mai mult că era de fapt o femeie
foarte talentată, cu atât s-ar fi umplut mai tare de tristețe și de sentimente de vinovăție, fiindcă nu
era capabilă după părerea ei să dea curs înzestrării ei.
În primele douăseci de luni de terapie, psihoterapeutul s-a strduit să o mențină pe Eva, la
foc mic, în viață pentru a câștiga timp pentru procesul ei sufletesc inconștuent la care putem lua
parte datorită imaginilor create. Odată cu avansarea terapiei se putea observa cum în
inconștientul Evei se formau încet-încet imaginile arhetipale necesare din care Eva să poată
extrage treptat forța pentru vindecarea vechii ei răni adânci. În același timp, imaginile create de
Eva în nisip dădeau terapeutului forța și răbdarea de a rezista în această terapie extraordinar de
dificilă. Cele 16 imagini în nisip care vor fi prezentate sunt o selecție din numeroasele imagini pe
care le-a executat Eva în intervalul de timp a douăzeci de luni.
Imaginea din nisip nr. 1 (fig. 12)
Pe cât de tristă și de crispată, aproape descompusă în plâns și dezorientată părea Eva ca
persoană în ansamblul ei, pe atât de calm, de delicat și de sigur modelau mâinile ei nisipul.
Astfel, prima ei imagine a devenit o imagine centrată, echilibrată, o imagine alcătuită frumos și
sigur, a ordinii!
A construit o colină primordială rotundă, pe trei trepte, împărțită în patru, perfect
structurată. Această colină era înconjurată de un dig protector, solid ancorat în colțurile cutiei cu
nisip. Imaginea reprezintă mandala tridimensională. Mandala înseamnă în sanscrită cerc și
denumește un desen circular cultic. Mandalele de orice natură sunt expresia totalității, a
totcuprinzătorului, a divinității. Cele împărțite în patru sau în mai multe părți, pot fi simbol
pentru Cosmos, pentru Creator, pentru energia creatoare omniprezentă, pentru cele patru
anotimpuri în ciclul anului, și, din perspectivă psihologică, pentru totalitatea psihicului,
arhetipul Sinelui.
Jung vorbește despre arhetipul Sinelui ca fiind principiul totalității, al ordinii, și totodată
centru rânduitor al psihicului. Apariția spontană a mandalelor în vise și imaginații reprezintă
încercarea inconștientă a sufletului de centrare și autovindecare. Acestea apar ca scheme
ordonatoare care se așază peste haosul psihic și contracarează tendința de destrămare pe care
sufletul o are în mod natural, prin cercul protector care menține coeziunea.
În imaginea făcută în nisip de Eva, mandala era o încercare spontană a sufletului ei de a se
apăra și de a se centra. Acesta era un semn favorabil pentru terapie, drept pentru care
psihoterapeutul i-a cerut ferm Evei să se angajeze cel puțin în următoarele 10 ședințe de terapie.
Solida ancorare a inelului protector în cele patru colțuri ale cutiei cu nisip arătă că Eva
căuta în mod inconștient protecție și stabilitate în cutia cu nisip, ceea ce corespunde în mare
dorinței de spațiu liber și protejat în situația terapeutică.
Cele trei trepte ale colinei, privite din unghiul procesului ce a urmat, ar putea fi o anticipare
a împărțirii în trei trup, suflet și spirit, respectiv a pământului ca lume materială - lumea din
substanță fină, sufletească – și lumea spirituală a absolutului, a arhetipului. Aceasta corespunde
totalității energiei creatoare în cele trei aspecte ale sale: energia devenită formă, energia în
mișcare ce caută forma și energia dinaintea formării.
 Crucea de deasupra colinei reprezintă încercarea inconștientă a Evei de orientare proprie.
Dacă ne imaginăm că stăm pe un deal și vedem orizontul ca pe un cerc infinit în jurul nostru și
pământul la picioarele noastre, ca pe o suprafață nelimitată, neordonată, atunci avem datorită
cursului soarelui posibilitatea să ne orientăm după cele patru puncte cardinale. Noi stăm atunci
ca oameni, în centrul lumii, în centrul crucii, ale cărei patru brațe sunt formate de cele patru
puncte cardinale.
Din alt unghi, forma rotundă a colinei amintește și de o movilă funerară sau de pântecele
matern. Dacă ne amintim că această cutie cu nisip reprezintă, ca vasul ermetic al alchimiștilor, un
soi de uter, deci de pântece matern, în care substanța sufletească este purificată și transformată
pentru a renaște în formă nouă, atunci putem privi dealul ca loc al morții și renașterii, dublu
protejat de cerc și de cutia cu nisip.
Imaginea de nisip nr. 2 (fig. 13)
Pe aceeași poziție, în cutia cu nisip, în care se găsea în imaginea anterioară, colina
primordială, Eva a modelat un soare mare care umple tot spațiul. La urmă a pus pe locul chakrei
frunții, numită și al treilea ochi un soare mic de aur, de parcă ar fi vrut să spună: Micul soare
recunoaște marele soare sau Eu, omul, te recunosc pe tine, Divinitatea.
Soarele este sursa luminii și a căldurii, el semnifică pentru noi energia vitală. Soarele face
toate lucrurile cognoscibile, el este simbolul luminării, al cunoașterii și conștiinței. El este
simbolul a ceea ce dăinuie veșnic, simbol al naturii arhetipurilor, care nu sunt niciodată
realmente sesizabile în globalitatea lor, dar devin eficiente tot mereu prin radierea lor energetică.
Pentru Platon, soarele era simbolul esenței ideilor. Ideea la rândul ei, era netransformabilul,
forma care zace îndărătul tuturor lucrurilor și care constituie adevărata lor ființă. Astfel, soarele
simbolizează simultan forța din idee, din ideal, din arhetipal, precum și efectul care emană de
acolo și iluminează în așa fel omul, încât acesta poate să recunoască individualul în raport cu
întregul.
În psihologia analitică ideea totalității omului care cuprinde trup, suflet și spirit, este
denumită arhetipul Sinelui. De la Sine, ca personalitate superioară ce cuprinde conștient și
inconștient, pornește o forță rânduitoare care dirijează dezvoltarea personală a omului, în măsura
în care această forță poate deveni eficientă în om.
Oamenii cu răni narcisice timpurii, precum Eva, nu pot găsi legătura cu totalitatea lor și cu
forța rânduitoare, conducătoare. Sinele lor este ca umbrit. Kathrin Asper afirmă: Scopul
transformării rezidă, la problematica narcisică de autoînstrăinare, într-o relație pozitiv afectuoasă
cu sine însuși și o atitudine mai tolerantă față de alte persoane. Este de fapt o ieșire la lumină a
posibilităților până atunci împiedicate și umbrite.
Încă inconștient rațiunii ei, dar deja știut de mâinile ei, pășește în lumină în această imagine
Sinele Evei. Evenimentul este întărit și de soare în al treilea ochi, care îl face pe om clarvăzător
și califică sufletul să distingă lumina divină în toate formele ei de apariție. Cu alte cuvinte,
sufletul aruncă o privire asupra formei spiritului. Prin lumină ochiul trezește formele necesare
ale ființei. Discipolului îi aduce știință. Neștiutorul nu va recunoaște niciun sens. Întrucât nici
Eva nu putea privi în acel moment conștient spre interior, mâinile ei modelau în lumea exterioară
a nisipului știința ei inconștientă. Sufletul Evei arunca la acea oră o privire asupra Sinelui ei. O
rază de lumină apărea, iar întunericul dispărea. Mult timp, această strălucire bruscă a Sinelui în
profunzimea sufletului inconștient nu a fost vizibilă bine în viața cotidiană, dar efectul a radiat
asupra următoarelor iamgini.
Imaginea de nisip nr. 3 (fig. 14)
Din această imagine emană spre noi întreaga corporalitate, siguranță și forță a pământului
reunite. Casa pătrată din pământ este în sine un simbol pentru pământ și totodată un templu
pentru Mama Pământ. Inițial casa era acoperită cu un acoperiș din mușchi și scoarță de copac.
Psihoterapeutul a descoperit-o, pentru ca stăpâna casei, Mama întunecată, telurică, împreună cu
copilul ei să devină vizibilă. Casa este protejată de un cerc de pietricele albastre, care reprezintă
apa, și este în natura verde. De Mama Pământ țin lumea vegetală și apa. Din stânga jos, o figură
cu pielea închisă aduce o pâine, ca dar din partea Mamei Pământ.
Deasupra porții spre casa din pământ se află iarăși ca un al treilea ochi, imaginea rotundă a
unui copil mic. Cu această imagine, sufletul Evei a aruncat o privire asupra imaginii originare a
mamei care dă viață , protejează și hrănește, în formele ei de apariție ca lume vegetală, pământ,
apă, casă, corp și femeie.
Această imagine perfect centrată radiază calmul firesc, profund și sentimentul de a fi
acceptat, pe care le trăiește un copil la sânul mamei iubitoare și un om în sânul marii Marii
Mame Natură. Eva nu făcuse în suficientă măsură în copilărie, această experiență originară, însă
acum s-a constelat în spațiul protejat al situației analitice potențialul de energie corespunzător.
Devine clar că acest camp energetic al aspectului pozitiv al arhetipului matern nu see limitează la
mama reală, ci cuprinde mult mai mult: pământul, natura, care hrănește, casa care încălzește și
protejează sau apa care însuflețește.
Experiența amplă a bunei Mame Pământ formează în analiză terenul pentru construirea
casei sufletului.
Imaginea de nisip nr. 4 (fig. 15)
Imaginea este mișcătoare, curgătoare, sclipitoare. Centrul îl formează un Crai Nou culcat
peste care sunt țesute fire strălucitoare. Sub formă de inimă curge în jurul lui apă, dintr-un izvor,
după cum a spus Eva. Stăpâna imaginii este o făptură a cărei mantie de albastru închis este
presărată cu stele. Poziția ei este întărită cu scoici și un coral alb care formează în spatele ei ca o
cunună de raze. Această făptură este o figură cosmică, regina celestă, femeia selenară, sufletul
lumii, netransparentul voalat. Ea poate transporta omul într-o altă sferă, într-o altă realitate, care
se poate răsfrânge inspirator, amplificând conștiința, dar și distrugător, anihilând conștiința.
Toate elementele menționate se condensează în imaginea originară a sufletului feminin. El nu
ete, ci curge și se schimbă în continuu, estenoptatic, moale, insesizabil, misterios și neliniștitor.
Fără elementul luminos al soarelui și cel bine îmbinat al pământului, imaginea ar putea ascunde
în sine și pericolele pe care le prezintă luna și lumea apelor pentru om, și anume nebunia sau
dizolvarea psihicului, așa cum le-a trait Eva în perioadele ei cele mai puternice e depresie.
 Aceste prime trei imagini, făcute la intervale scurte de timp, reprezintă cele trei câmpuri
arhetipice de energie: al spiritualului, al fizic-materialului și al sufletescului, care se
intercorelează și formează realitatea. Ele au și aspect negative: soarele ca o conștiință unilaterală,
prea luminoasă poate să mistuie omul, să-l îndepărteze de la realitatea corpului pămîntesc.
Pământul – corpul – poate să țină omul captive în gravitașia și imobilitatea solidității sale; lumea
selenară apoasp, curgătoare a sufletului, care este și lumea imaginației, îl face pe om să se
dizolve în infinitatea neformatului
Imaginea de nisip nr. 5 (fig. 16)
Această imagine prezintă din nou un centru circular, a cărui activitate este însă determinată
de forțele din cele patru colțuri. În mijloc stau față în față soarele și luna, iar între ele se află un
cristal. În jurul lor dansează în cercul interior șase figure femeiești, iar în cel exterior, șase figure
bărbătești.
În centru stănga, pe partea atribuită sentimentului și capacității plastice de reprezentare, stă
luna, iar din colțul stânga vin către ea energii feminine: Femeia Stelară, Mama Pământ și o figură
maternă rotundă țărănească. Darul lor este un vas cu hrană, probabil, pământească. Scoicile care
le înconjoară sunt deschise spre sus, și, aidoma unor mâini primitoare, conțin hrană spiritual.
În dreapta centru, pe partea atribuită gândirii supraordonate, logice, stă soarele. Din dreapta
jos, vin niște forțe masculine: Buddha, un om înțelept și un șaman care aduc două săbii ca
simboluri ale armelor spiritului, ale știutorului, ale omului civilizat, de cultură.
În această imagine se alătură contrariile supraordonate ale lumii și soarelui, naturii și
culturii, ale energiei primordial feminine, hrănitoare și ale tehnicii masculuie într-o mareunire a
contrariilor, o coniunctio oppositorum, cum o numeau alchimiștii.
Cristalul corespunde pietrei lapis-ului dinprocesulalchimic, care simbolizează comoara
greu de atins, Sinele. Cristalul este un symbol al omului interior sau superior în totalitatea lui.

Imaginea de nisip nr. 6 (fig. 17)

Această imagine reprezintă supraînnălțarea contrariilor unite – Hrisos crucificat și omul
aparțin unul celuilalt. Ei sunt desfășurați între cer și pământ, cu întreaga tensiune care se naște
din această simbolistică a contrariilor, tensiune ce poate fi îndurată numai privind spreinterior
către propriul nucleu ordonator al ființei, sau privind spre exterior către imaginea divină. Din
această perspectivă, Hristos a devenit figura centralizatoare, călăuzitoare pentru Eva și ea a putut
contracara tămăduitor latura negativă, dezintegrantă din psihicul Evei.
Concluzii
În aceste șase imagini realizate încă foarte inconștient, devine vizibilă o primă etapă din
procesul interior al Evei. Din adâncimea psihicului ei inconștient i-au venit aceste imagini
arhetipale, forțe care au făcut-o aptă să-și abordeze într-unchip ceva mai conștient suferința. Prin
formularea și vizibilitatea reiterată a probșlematicii ei, s-au înfiripat treptat forțe opuse
tămăduitoare.
Următoarea imagine a inițiat apoi un șir lung, ce s-a întins pe o perioadă de aproape 9 luni,
de imagini cutremurătoare, care prezintă toate într-o formă sau alta durerea Evei și sentimental ei
de a fi respinsă, de a fi părăsită precum și de a fi ameninșată de anxietăți și idei de moarte,
Imaginea de nisip nr. 7 (fig. 18)
Cu imaginea tămăduitoare a lui Hristos în fața ochiului interior, Eva a putut reprezenta
acum propria ei problematică a contrariilor. Într-un lac rotund zace secera lunii. În dreapta
acesteia, moarte și diavoli, păienjeni și creature respingătoare întruchipează amenințarea ei
iterioară și anxietățile ei. Această latură întunecată îi era foarte aproape, viața Evei era dominate
de ea.
În stânga o vedem pe Mama Pământ și observăm intrarea spre un templu, pea cărui a treia
treaptă șade Buddha, symbol al unui principiu spiritual pozitiv.
Motivul central pe secera lunii reprezintă problematica Evei. Sub cruce vedem propriu-i
mormânt, după cum a zis Eva, propriul suflet între un înger alb și unul negru, adică între forțele
binelui și forțele răului. Pentru Eva era o imagine a durerii și a propriei deznădejdi. Pentru
psihoterapeut era o imagine a speranței: luna nouă era în creștere; peștele alb din mijloc este un
vechi simbol pentru rodnicie și viață, precum și o formă de manifestare a sufletului – aici una
luminoasă indicând în direcția binelui.
Imaginea de nisip nr. 8 (fig. 19)
Partea dreaptă reprezintă lumea exterioară, veselă, plină de mișcare, de culoare. În stânga
stă Eva ca o făptură ghemuită, mizeră la discreția demonului roșu și a celui verde pe care i-a
numit invidie și ură. Din stânga sus o amenință un șarpe negru, din stânga jos moartea. Ele o
umplu pe Eva de angoasă și spaimă. Ar dori să ajungă dincolo în lumea plină de culori, însă
îngerul negru al morții stă la trecerea graniței și o respinge. El spune că Eva nu are dreptul să fie
în lumea fericită, colorată, ci aparține imperiului angoasei și morții. Cu toate acestea, capul de
mort și șarpele negru pot fi simboluri ale transformării și renașterii. Observația psihoterapeutului
că imaginea poate și o latură veselă, dornică de viață, a făcut-o pe Eva să devină atentă.
Interesant este, la jocul cu nisip că Eva nu poate ocoli cu privirea propria ei imagine din
nisip, chiar dacă a executat-o perfect inconștient. Pe parcursul travaliului analitic sunt tot mereu
luminate aspecte parțiale noi , adică sunt conștientizare până când putem recunoaște o imagine
coerentă a sufletului.
Imaginea de nisip nr. 9 (fig. 20)
Aici vedem din nou o colină rotundă, într-un cerc protector. În centru se află Eva țintuită
de pământ. O figură se îndepărtează de ea mergând cu spatele. Aceasta i-a înfipt pumnalul în
pântece, care este acum o rană deschisă, sângerândă din care curge infinit de mult sânge. Însă, în
spatele Evei stă regina celestă în fața unei cruci care înverzește.
 La început această imagine declanșează în privitor o emoție puternic încărcată de durere,
suferință și compătimire.
Aici nu intră numai ce cuprinde relația cu mama, cu feminitatea, cu maternitatea, cu natura,
ci și tărâmul sufletului, inconștientul creator. Eva fusese rănită până în adânc, mai ales aici, iar
figura care mergea spre spate întruchipa toate evenimentele și toți oamenii care-i pricinuiau
această rană.
Cum pântecele matern din prima imagine s-a deschis scoțându-și la iveală și eliberrâdu-și
suferința. În cercul interior se remarcă o lună nouă care alături de regina celestă aflată în fața
crucii care înverzește ne indică faptul că această colină este un loc al suferinței dar și al
vindecării.
Mormântul, capul de mort și îngerul morții, crucificarea și sângerarea, toate sunt
represent[ri simbolice ale st[rii psihice ale unui om care întâlnește întunericul, âmpărăția
umbrelor, trăindu-și astfel moartea atitudinii conștiente față de viață pe care o adoptase până
atunci.
În ami multe imagini nereproduse aici, Eva s-a înfățișat cu trupul îmbucătățit. Ciopârțirea,
moartea și descompunerea structurii psihice a naturii omului se numesc în procesul alchimic
nigredo, întunecare sau înegrire – sau mortificatio – omorâre. După dizolvare, după moartea
psihică apar albedo – albirea, aurora și rubedo – răsăritul soarelui sau vara, ca o nouă stare a
conștiinței, un nou fel de a fi, mai luminos, mai amplu. După cum spune Jung, creșterea
conștiinței este posibilă numai prin experiența morții.
Pentru Eva, perioada nigredo a însemnat o anumită ușurare elaborându-și problematica,
prin jocul cu nisip, bucățică cu bucățică. În același timp au devenit vizibile conținuturi psihice
care îi fuseseră necunoscute până atunci. Ura și invidia îi dădeau de furcă. Dar în primul rând se
punea prolema să reziste la propria-i înclinație spre întuneric și destrămare și la dorințele ei de
moarte și să le accepte, chiar dacă oamenii din preajma ei respingeau această latură a ei
Imaginea de nisip nr. 10 (fig. 21)
După patru săptămâni de la imaginea anterioară, Eva crează o caravan încărcată cu bunuri
care este condusă de o călăuză în centrul unei spirale. În stânga jos se află închis într-un cerc de
piatră copilul mic Eva. Cordonul ombilical duce spre niște părinți legați între ei. Aceștia sunt
însă separați de restul evenimentului printr-un perete de sticlă, iar cordonul ombilical este rupt.
Astfel copilul este părăsit și izolat. Așa își vedea Eva situația conștientă.
Altceva exprimă motivul central, inconștient. Spirala este ca formă simbolică, înrudită cu
labirintul. Intrarea în spirală și ieșirea din nou din ea semnifică moartea simbolică și renașterea
simbolică. Spirala, în jocul cu nisp, poate reprezenta organele sexuale feminine și poate fi
expresia fecundării, a gravidității sau a nașterii, în funcție de situație.
În această imagine are loc în adâncimea inconștientului o fecundare prin forțe aducătoare
de hrană. Este un eveniment care se află în opoziție cu sentimental conștient al Evei de a fi
părăsită, de a fi retezată de la hrănirea ei , de către părinți.
Imaginea de nisip nr. 11 (fig. 22)
Această imagine dezvăluie o lume însuflețită, voioasă, care este scindată prin marea rană
cum a zis Eva. Această arată acum ca un mormânt mare de piatră, pe care stă un șarpe. E, de
fapt, lipsa de încredere în viață, lipsa de încredere în sine, durerea și tristețea. Eva se considera
inferioară ca femeie și se simțea disprețuită și neînțeleasă de semeni. Rana, însă, este acum
închisă, șarpele fiind symbol al forței tămăduitoare a naturii care a dus la închiderea, cicatrizarea
rănii. La sfârșitul orei, Eva a pus în mod conștient o punte peste ranăca semn că poate fi depășită.
Următoarele patru imagini au fost realizate la câte patru-cinci săptămâni una de alta.
Imaginea de nisip nr. 12 (fig. 23)
Imaginea este alcătuită dintr-o parte de sus, care reprezintă lumea exterioară, și una de jos,
lumea interioară a Evei. Vedem aici un foc puternic, care se înalță de jos, din pământ, din
corporal. Este focul emoțiilor, în care va, din nou țintuită ca în figura 20 șiizolată de lumea
exterioară, zace singură și suferă. Este un foc al iadului; în jumătatea stângă vedem un diavol
roșu care, di spusele Evei se bucură de suferința ei. Oamenii din sapatele Evei, întorc spatele
chinului evei, ea este singură cu ea însăși – sau singură cu Dumnezeu, căci în marginea de jos
veghează o mare figură divină asupracelor ce se întâmplă. Este un om – Eva- în purgatoriu.
Reprezintă chinul arzîtor și suferința singuratică a unei femei care luptă pentru o transformare
profundă a personalității ei., pentru o lărgire a conștiinței ei și o înnoire a relației cu Sinele ei și
cu imaginea divină.
Focul semnifică și purificarea și transformarea. Eva s-a purificat de dorințele ei de moarte,
de disperare, de sentimente de inferioritate, de invidie și ură.
Relația dintre psihoterapeut și Eva din timpul terapiei este sugerată prin faptul că
delimitarea în jurul Evei are în stânga sus o mică deschizătură, prin care privește o vulpe. Vulpița
stă, din câte a spus Eva, simbolic pentru psihoterapeut. Eva a exprimat astfel că psihoterapeutul a
fost înăuntru în foc și știe ce s-a petrecut acolo. Vulpea simbolizează adesea în vise și în
imaginile din nisip, pentru viclenia ei, pentru nasul și vederea ei bune în noapte, terapeutul ca
ghid spiritual. Din cauza culorii ei roșii este pusă în legătură și cu focul și cu diavolul. Intrapsihic
poate să însemne că propria-i ei vulpe interioară veghea asupra procesului ei.
Imaginea de nisip nr. 13 (fig. 24)
Imaginea ne dezvăluie o scenă rustic, binefăcător de pașnică. Imaginea este marcată de
elemental pământ roditor care înverzește și produce viață.
Aceeași temă care a fost reprezentată cu aproape un an în urmă în imaginea arhetipală a
mamei Pământ (iamaginea nr. 3), într-un mod inconștient, este înfățișată acum de Eva într-un
chip care se apropie de conștientizare arătând pământul bun în sănătoasa și rodnica viață de zi cu
zi la țară.
 În mijloc vedem o casă țărănească mare, care îi ține sub acoperișul ei puternic pe cei ce
locuiesc în ea. Un copil mic este în grija bunicilor. În partea de jos, un bărbat muncește la lemne,
iar o femeie hrănește vacile și oile. În spatele casei sunt flori și roade ale pământului, iar într-un
pârâu ânoată doi pești. Totul reprezintă situația familială de susținere și sprijin de cre ar fi avut
nevoie eva în copilărie, însă care s-a format abia acum în procesul terapeutic.
În colțul de jos dreapta (în cvadranul relației materne personale) se află ascunsă în verdeață
o figură maternă care hrănește un copil deschis și unul închis la culoare. Acest grup mic exprimă
faptul că Eva se simte acum acceptată matern ca om întreg, cu laturile ei luminoase, dar și cu
cele sumbre, fie că a perceput asta de la terapeuta ei, de la semenii ei, fie că a putut chiar ea să-și
accepte cele două laturi.
Întreaga imagine înverzită exprimă că Eva poate acum să crească aidoma unei semințe
căzute în pământ fertil. Prin faptul că prinde rădăcini pe pământ, devine posibilă o dezvoltare
spiritual fundamentală, o creștere în sus. Începutul acestei dezvoltări îl vedem în colțul din stânga
sus, spațiul simbolic pentru viața religioasă, spirituală. De pe un ogor proaspăt săpat își
ciugulesc hrana niște porumbei, vechi simboluri ale spiritualului, ale, ale inspirației și ale
erosului sublimat.
În condiția Evei, caracterizată printr-o instabilitate sufletească permanentă și tendințe de
dizolvare, această imagine pare să indice acum că Eul Evei se forma și fortifica. Acest fapt este
potențat de colțul din dreapta sus, unde este reprezentată Zeița Vegetației în împărăția sa. O
figură mica, galbenă pășește într-acolo. Jung spunea că impulsul și compulsia realizării de sine
sunt o lege a naturii avînd de aceea o forță de neînvins.
Zeitatea verde este creată de psihoterapeut, reprezentând baza de susținere, de hrănire a
vieții noastre. De aceea este legată de ființa și de convingerea psihoterapeutului. Ființa galbenă o
întruchipează pe Eva. Cele două figuri stau în această imagine pentru situația de transfer dintre
Eva și psihoterapeut. Modelul psihoterapeutului produce în client o rezonanță, o vibrație egală,
care poate avea un efect curativ.
Imaginea de nisip nr. 14 (fig. 25)
Apare din nou motivul rezonanței. Pe colțul din stânga jos al cutiei șade o sirenă albastră,
cântând din harpă. Ea vibrează împreună cu figura centrală de femeie, înconjurată de flori, și care
este expresia Eului Evei. Muzica și florile simbolizează sentimental adânc al al desprinderii, al
eliberării și al tristeții autentice, care după spusele Evei, o cuprinde după perioada lungă și
tensionată de suferință. Întregul peisaj este inundat de apa lacrimilor. Șanțul din jurul colinei
centrale este umplut, iar zidul exterior, care o apăra pe Eva, dar o și izola de lumea
înconjurătoare, este rupt. Este un proces lăuntric de curățare, un fel de cufundare în propriile ape
înnoitoare.
Imaginea de nisip nr. 15 (fig. 26)
Din structura exterioară a quaternității, ordinea de bază a orientării psihice, se ridică din
adâncimea centrului, drept chintesență , peștele alb al sufletului. Noi îl cunoaștem din figura 18
unde stătea ăn legătură cu propriul mormânt al Evei. După un process psihic de transformare care
a durat cu lunile, apare acum din nou, ca simbol al sufletului nou-născut al Evei.
Imaginea de nisip nr. 16 (fig. 27)
Acum strălucește soarele!!! Amintește de colina primordială, mandala spontană a primei
imagini (fig.12), dar, prin motivul central al soarelui, și de remarcabila imagine originară a
soarelui. Vedem o mandala perfect centrată, executată de data acesta conștient. Din soarele
înălțat pornesc, ca undele unei ape, diferite cercuri concentrice.
Eva a descris imaginea foarte detaliat imaginea: soarele simbolizează lumina și forța
conștiinței divine; razele, ca niște mâini, ajung la oameni; bilele reprezintă energia încă
neformată, care curge liber între soare și lume; cercul verde reprezintă pământul; scoicile din
spatele oamenilor sunt scuturile lor de apărare împotriva cercului exterior, inconștientul
devorator, reprezentat prin șerpi, crocodile și monștri arhaici; dinspre marginea din stânga jos
cresc oamenii încet din pământ în direcția inversă decât a acelor ceasornicului; cu ei crește și
scutul lor de apărare; mâinile soarelui ca raze ale conștiinței divine ating oamenii; odată cu
conștiința crescândă a oamenilor, crește și pavăza lor împotriva anxietăților și a ororilor nopții,
respectiv împotriva anxietățilorcare se dezvoltă în oameni din propria lor non conștiență.
Scoicile din spatele oamenilor sunt ca niște reflectoare. În acest fel sunt reflectate razele
soarelui ale conștiinței divine. Fiecare om transformă energia divină într-un mod personal și o
răsfrânge înapoi asupra originii ei.
Există o interacțiune energetică nu doar între individ și imaginile originare, cum ar fi
imaginea divină, ci și între imaginile originare și colectiv. Din această perspectivă, imaginația
creatoare și amplificarea conștiinței omului individual, legată de ea, contribuie în sens bun sau
rău, ăn funcție de etica fiecărui om, la crearea lumii și la formarea conștiinței colective.
Pe plan intrapsihic, găsim din nou principiul rezonanței, respective rezonanța dintre
totalitatea supraordonată, Sinele Evei și conștiința Eului aflată încă în creștere la Eva. Cele opt
figure din imagine reprezintă diferitele stedii ale creșterii personalității conștiente a evei.
Numărul opt apare ac un nou început după încheierea derulării unui interval de timp, renașterea
Evei într-un mod solid și mai conștient de a fi.
Această imagine nu a fost ultima, dar a marcat îmbinarea dintre procesul inconștient al
Evei în jocul cu nisip și viața ei conștientă. A început astfel partea a doua, cea verbală a
procesului terapeutic al Evei: confruntarea conștientă cu sine însăși, cu lumea ei înconjurătoare și
cu imaginea ei despre Dumnezeu. Câteva luni mai târziu, a renunțat din decizie proprie la
medicamente și alcool și s-a îndreptat tot mai mult spre familia ei și spre perfecționarea ei
profesională.
Pașii procesului de dezvoltare a Evei, în comparație cu diferitele etape ale procesului
alchemic văzut din unghi psihologic:
- la Eva, nigredo a fost prezentă ca stare inițială; în perioada lungă, sumbră a depresiei
ei, s-a perceput ea însăși pe sine ca descompusă și dizolvată;
 - după începerea travaliului therapeutic, în cutia cu nisip, pe plan arhetipal, s-a constelat
o primă unire a contrariilor (fig. 16 și fig. 17), culminând cu reprezentarea lui Hristos
crucificat; pe acest fond, luni întregi a trecut prin nigredo sau mortificatio, ducând la
dizolvarea personalității ei de până atunci;
- în întunericul cel mai adânc a survenit întorsura în direcția ascensiunii spre vindecare,
spre renaștere (fig. 21); Eul nou- născut al Evei trebuia să treacă întrucâtva prin foc
spre a se consolida și a pride rădăcini în pământul rodnic matern (fig. 23 și fig. 24);
- fig. 25 reprezintă forța purificatoare și eliberatoare a lacrimilor; albutio din procesul
alchimic ne trimite la forța purificatoare a apei baptismale;
- lumina care se ridică în albedo este simbolizată de peștele alb al sufletului din figura
26, pește care acolo se înalță și pe care l-am întâlnit prima oară în imaginea din nisip
nr. 7 (fig. 18) când reprezentacunoașterea ascunsă cîn sufletul inconștient al vei că în
cele din urmă forțele pozitive vor fi mai puternice decât cele negative;
- putem trăi și noi alături de Eva rubedo, răsăritul soarelui, în ultima imagine de nisip
((fig. 27), ca symbol al unui nou mod de viață conștient; tot aici apare a doua
coniunctio, o unire dintre contrariile conștient și inconștient, dar și dintre eu și sine.
În etapa terapiei jocului cu nisip s-a produs vindecarea vechii tulburări narcisice, vindecare
strict necesară pentru confruntarea ulterioară a Evei cu sine însăși și cu mediul. Procesul prin
care a trecut Eva în jocul cu nisip corespunde mai ales construirii fundamentelor casei sufletului.
El s-a desfășurat mai ales sub pământ în inconștient, adică în straturile celei mai fragede
copilării, care sunt greu accesibile conștiinței. Edificarea lentă a casei sufletului, vizibilă
deasupra pământului, adică a personalității conștiente a Evei, s-a desfășurat pe parcursul analizei
verbale ce a urmat.

ANNA – INTERACȚIUNEA DINTRE IMAGINI DIN NISIP, VISE ȘI IMAGINI

PICTATE

Anna, o femeie tânără, frumoasă, a apărut prima data la cabinet îmbrăcată în culori șterse,
gri, bej și albastru închis. Avea 38 de ani, era căsătorită și avea copii. Era puțin adusă de umeri,
ca și cum ar fi fost foarte încărcată. Sunase psihoterapeutul cu câteva săptămâni înaintea primei
ședințe și îi povestise că făcuse deja câțiva ani de terapie prin conversație, că începuse de câteva
luni și o terapie prin pictură, dar toate acestea nu o ajutase să scape de depresiile ei severe. Apoi
a citit cartea lui despre terapia prin jocul cu nisip și și-a droit să încerce acum să-și abordeze
problemele pin această metodă.
Încă din prima clipă psihoterapeutul a fost impresionat de privirea pierdută a Annei, de-o
tristețe adâncă. Părea absentă, plutind pe undeva, nefăcând total parte din această lume. Crescuse
într-o regiune rurală simplă, din Elveția, un loc sărăcăcios, ai cărui locuitorireprezintă valori
religioase conservatoire. Părinții Annei erau oameni simpli și nu i-au putut da fiicei lor sprijinull
și stimulentul sufletesc-spiritual de care ar fi avut nevoie prin natura ei. Anna s-a dezvăluit încă
de la început în fața psihoterapeutului ca a fi foarte inteligentă, înzestrată artistic și foarte însetată
de cunoaștere. Ea suferise mult din cauza lipsei posibilității de educație școlară și artistică.
Astfel, o parte din ființa ei a rămas necunoscută și, de aceea și nestimulată. Talentele din
interiorul ei au cotit-o spre o depresie grea. La 19 ani a încercat să-și ia viața, ceea ce aproape i-a
și reușit. A căzut cinci zile în comă. În acest timp a auzit cum un medic a spus că după trezire
putea rămâne eventual handicapată mental, cee ace a însemnat desigur, după revenirea în viața
conștientă, o grea povară sentimentală.
După acest incident, Anna a devenit profesoară de copii handicapați mental. Fundamentul
căsniciei ei a fost mereu foarte puternic și sănătos. Apăreau însă dificultăți în relația cu soțul,
deoarece Anna avea complexe de inferioritate ca femeie, se considera o ființă de o valoare
minoră, își respingea în mare măsură propriul trup și astfel și sexualitatea. Din cauza respingerii
sexualității, a pasiunii și a cee ace este de domeniul fizic, Anna respingea și culoarea roșie, lucru
relatat de Anna la sfârșitul terapiei, când s-a anlizat șin nou întregul curs al imaginilor pictate.
Psihoterapeutului, în schimb, purta intens elemente de vestimentașie de culoarea roșie, cee
ace a creat Aneei mari probleme emoționale în timpul terapiei. Datorită relației positive
cupsihoterapeutul, Anna a acceptat până la urmă roșul cu toate emoîiile pe care le implică.
Un lucru interesant, petrecut între prima convorbire telefonică cu psihoterapeutul și prima
oră de terapie, este faptul că Anna a pictat un tablou al cărui conținut anticipează o viitoare Annă
roșie: Un vas cu pânze, pe o mare întunecată și foarte agitată o ia spre stânga spre un soare care
apune. Vasul intră deci în noapte și într-o furtună. El călătorește în lumea interioară, poate și în
trecut. Vasul Annei intră într-o perioadă dificilă, întunecată. În mijlocul vasului stă în picioare o
figură cu mâinile întinse, într-o rochie roșie.
La prima ședință Anna relatează următorul vis: Se află cu copiii ei într-un sat din munți,
Se așteaptă un cutremur. Toți ies sub cerul liber. Începe să plouă foarte tare, iar copiii se plâng.
Anna îi îndeamnă să reziste pur și simplu în această situație. Deși pericolul era imminent, ea se
duce totuși înapoi în casă, o dată pentru a adduce niște haine, a doua oară pentru a lua jucăriile
preferate ale copiilor.
Visul, ca și tabloul, indică faptul că pe Anna o așteptau zile grele care să-i zdruncine
temeliile. Partea pozitivă era că Anna nu și-a perdut în vis capul, ci a avut chiar și în această
mare primejdie, o atitudine iubitoare față de copiii ei.
Copiii din vis pot fi văzuți atât în registrul obiectiv, ca fiind copiii ei reali pe care nu i-ar
neglija nici în timpul unei terapii dificile, cât și în cel subiectiv, și anume drept latura ei lăuntrică,
infantile. Jucăriile din vis, atât de importante pentru ea, au anticipat legătura ei cu jucriile din
spațiul jocului cu nisip. Erau în mod evident importante în zilele de primejdie care o așteptau.
După discutarea pe scurt cu psihoterapeutul despre acest vis, Anna și-a realizat prima
imagine în nisip.
Imaginea din nisip nr. 1 (fig. 43)
Anna nu s-a sfiit să atingă nisipul, ci l-a amestecat energic cu apă și a început să-l
modeleze fără a șovăi. Partea din dreapta sus este marcată de prezența oamenilor care urcă în
spirală un deal. În vârful dealului stă o bilă de sticlă, în care se oglindesc figuri de oameni
colorate. Bila devine recipientul tuturor culorilor, recipientul vieții oamenilor aflați acolo. În
spatele dealului, în colțul din dreapta sus, stă femeia stelară, o femeie care reprezintă principiul
maternității sufletești spirituale. Vizavi de ea, în colțul din stânga jos se remarcă o bilă mare,
verde, de sticlă care simbolizează o forță încă nediferențiată, arhetipală, aici forța înverzirii,
creșterii vieții – un element pozitiv. Această zonă reprezintă lumea exterioară vie, veselă despre
care Anna spune că nu-i va aparține niciodată.
Partea stângă e mai liniștită, mai puțin populată. Aici se înfățișează lumea interioară,
singuratică, depresivă a Annei. Cinci bile de metal înconjoară figura cunoscutei sirene daneze,
care privește vrăjită spre un șarpe aflat în fața ei. Privirea pierdută, singuratică a sirenei se putea
vedea cu ușuriță în ochii Anei. Între cele două lumi ale Annei există, evident, o ruptură.
În partea din dreapta jos se insinuează o a treia lume, mică între cele două lumi contrare.
Arputea fi terțul liant care ia naștere din tensiunea dintre partea dreaptă și partea stângă. În colțul
din dreapta jos stă Mama Pământ care poartă în ea un copil. Lângă ea stă un cuptor indian, fiind
după formă un uter din pământ. O femeie pe un măgar aduce lemne pentru foc, ceea ce este
foarte judicios, căci focul din cuptor trebuie menținut în viață. Interesant la această constelație
de figuri este că se văd plasați înaceeași linie Mama Pământ cu cuptorul, femeia pe măgar, apoi
femeia blondă în rochie albastră care stă exact în mijlocul imaginii, bătrânul înțelept cu ochii
mari și un baston de drumeție, șarpele argintiu, iar în colțul din stânga sus, demonul care domină
întreaga imagine. Anna l-a numit diavolul.
Această figură numită de Anna diavolul este o combinație între animal, diavol și înger care
veghează la turnul catedralei Chartres din Franța și trebuie să alunge răul. Anna era fascinată de
acest diavol și l-a folosit în toate imaginile din nisip până în momentul în care acestea au început
în mod evident să exprime mai puțin conținuturi arhetipice, inconștiente, cât unele mai personale,
mai conștiente. Această trecere a fost însoțită de un eveniment aparte: la începutul unei ședințe,
Anna a vrut să ia figura de pe suport, dar aceasta a căzut și s-a spart. Mai târziu, când s-a
reanalizat toată seria de imagini din nisip, tablouri pictate și vise ale Annei, incidentul a
contribuit la recunoașterea conștientă a semnificației acestei figuri enigmatice, respectiv simbolul
inconștientului în sine.
În eseul său Despre psihologia trikster- ului, Jung afirmă că acesta este o făptură divin-
animalică, a cărei trăsătură generală și cea mai impresionantă este inconștiența. Această forță
acționează în inconștient și tinde spre schimbare și dezvoltare, spre individuație. Deci vrea o
transfonmare, și anume o mișcare spre acea parte de suflet ce părea inaccesibilă pentru conștiința
Anei. Această mișcare este reprezentată de șarpele din imagine care îi activează și pe cei din fața
lui, și anume pe vizionarul înțelept, pe femeia tânără și, mai târziu, pe oamenii atât de feluriți, în
lumea exterioară inaccesibilă - după cum a zis Anna – pentru ea. Imaginea este dominată, practic
de două figuri contrarii: pe de o parte diavolul mai degrabă masculin, demonic, o forță de
respingere, pe de altă parte, Femeia Stelară feminină, spirituală, ca zeiță protectoare.
Mai există și un alt câmp de forțe – prin tensiunea dintre trikster și Mama Pământ cu
cuptorul: uterul. În general, figurile care sunt puse în nisip în direcția psihoterapeutului, au ceva
de-a face cu acesta. Sunt aspecte care sunt proiectate de analizand asupra acestuia. În acest caz,
uterul îl invită pe psihoterapeut să se comporte ca o mamă care își duce copilul până la termen.
Nu trebuie pierdut din vedere nici demonul care emană tensiune și căreia psihoterapeutul trebuie
să-i reziste. Cu toată atenția afectuoasă, psihoterapeutul nu trebuie să piardă din vedere faptul că
Anna ar fi putut să alunece într-o depresie și mai profundă care să ducă chiar la suicid sau la
psihoză. Să nu uităm că nava Anei intrase în noapte, într-o furtună devastatoare și astfel, se
aștepte un cutremur periculos.
Anna venea la ședință o dată la două săptămâni, deoarece locuia departe Zurich. Iubea
călătoria cu trenul, pe deo parte pentru că putea citi foarte mult, pe de alta, că mersul cu trenul îi
inducea o stare ireală, asemănătoare celei din vis. În tren nu trebuia să se confrunte cu lumea
concretă, ci putea s-o lase dindărătul geamurilor, să treacă pe lângă ea.
Nu făcea în fiecare oră o imagine în nisip, căci avea foarte multe de povestit din viața ei. În
amurg trecea prin anxietăți mari și, în special toamna, când o cuprindea o dispoziție profund
pesimistă.
Între orele orele de terapie, Anna picta acasă multe tablouri colorate, de dimensiuni mari.
Avea un talent deosebit să exprime în imagini, mai cu seamă prin culori, o atmosferă care să-i
reflecte sentimentele. Acestea au arătat, până în momentul în care s-a spart trickster-ul, o
simbolistică mai degrabă arhetipală. Se poare spune că imaginile în nisip se înălțau dintr-un plan
mai adânc, mai inconștient al psihicului și corpului, pe când tablourile pictate reflectau cu
precădere starea emoțională și de spirit.
Imaginea din nisip nr. 2 (fig. 44)
Anna a făcut din nisipul umed, ușor modelabil, mai întâi un deal direct în fața ei, ca o a
doua burtă de nisip. În centru dunei stă Buddha, figură divină de care ea se apropiase în acel
moment. Apoi a construit imaginea în semicercuri concentrice în jurul acestei figuri a lui
Buddha. În mijloc, vedem în echilibru cele două figuri materne ca la cântar. Jos, în stânga stă din
nou diavolul trickster. Vizavi de el, în diagonală – colțul srânga sus – l-a pus pe bărbatul cu
pene, o figură cu manta roșie și ornamente din pene galbene, ca simbol al inspirației,
entuziasmului și creativității, o entitate supraomenească. Anna vedea în el trăsături
asemănătoare, dar în plus și șamanisme, și era de părere că el și demonul s-ar ține în șah, s-ar ține
în echilibru – unul simbolozează un spirit al aerului, conștient, iar celălalt un spirit al pământului,
inconștient. Anna exprima o mare nevoie de siguranță și echilibru și dorea să fie în divinitate, să
fie una cu ordinea cosmică. Această imagine este prea calmă, prea echilibrată, deși este la
începutul terapiei. Este compensatorie pentru starea reală a Anei, de lipsă de echilibru, de
nesiguranță, de absență. Anna își dorea siguranță și echilibru și le teprezenta în nisip tocmai
pentru că nu le avea. A configurat pentru sine o imagine ca sursă interioară de forță, întrucât avea
nevoie de ea.
Imaginea din nisip nr. 3 (fig. 45)
Imaginea se impune prin insula din colțul dreapta sus. Pe insula se află un castel de basm
sau o cetate, alături sunt doi călăreți și cunoscutul șarpe încolăcit. Șarpele în această formă, ca
symbol al energiei de repaus, era present și în prima imagine în fața sirenei triste și singuratice.
Acest castel putea fi al sirenei liniștite, introvertite. Un pod duce de pe uscat pe insulă. La capătul
podului stau cele două figure feminine, diavolul și bărbatul cu pene. Anna a spus că avea un
sentiment de despărțire, retragere, plecare. Ar dori să emigreze în Noua Zeelandă. Apoi a spus că
trebuie să se confrunte cu spiritul cetății, trebuie să-și dezvolte potențialul mental, trebuie să
mediteze la divinitate. În realitate, Anna percepuse religiozitatea creștină, protestantă, cu
imaginea Dumnezeului suferind, crucificat, ca foarte severă, ca ostilă trupului și simțurilor.
Cetatea de pe insula apare ca un recipient alchemic dublu, ân care nna trebuia să se retragă
psihic, pentru a privy complet în interior, în profunzimea sufletului ei. Ele patru figure arhetipale
par să o apere sau poate și să oo supravegheze, ca să rămână în recipient și să nu fugă de propria
suferință.
În spatele cetății stă figura Ioanei D’Arc care simbolizează fidelitatea față de propria voce
interioară. Așa cum ioana a urmat solia ângerului care-i aapăruse, s-a dus la curtea franceză, l-a
convins pe rege de misiunea ei ăi apoi a urmat armata franceză laa victorie împotriva englezilor,
tot așa avea și Anna ceva combativ în sine: și ea lupta pentru vocea ei interioară care îi spunea în
mod evident să nu se lase păgubașă, ci să caute tot mai adânc sâmburele depresiei ei și, în celee
di urmă, misiunea ei.
După această imagine în nisip, Anna a pictat tablouri în care se vedea cum căuta ceva într-
o peșteră întunecată. Căuta cu lanterna, găsea însă numai pietricele disparate.
A avut apoi un vis groaznic despre multe trupuri îmbucătățite, părți de cadavre care zăceau
de-a lungul unei străzi lungi.
Într-un alt vis Anna era în spital. Ea își amintește cum ținea în brațe un copil muribund, o
fetiță. Apoi își amintește de disperarea cumpită pe care a simțit-o când copilul și-a dat ultima
suflare. Vrea să uite imediat această amintire. Întrucât copilul mort nu era desigur un copil real,
visul a dezvăluit o enigmă pe care Anna o refulase complet. Era moartea propriei feminități
tinere.
Trei zile mai târziu, Anna a pictat tabloul unei femei cu chipul alb, fără sânge, care pare să
doarmă. Pictura are numai figuri șterse, reci: alb, gri, negru și albastru rece. Prinind tabloul, pe
Anna au frapat-o deodată mâinile mici ale femeii. A spu deodată că acelea nu erau mâini de
femeie, ci mâini de copil. Era o femeie-copil. Încă marcată de șocul visului avut, a recunoscut că
își pictase propria feminitate, care murise încă din copilărie. Anna își amintea cu groază că dacă
făcea vreo prostie, era închisă drept pedeapsă în pivniță, sau că bântuia prin vecinătate un om
înspăimântător, nu foarte normal la minte. A povestit și despre serbări sătești, unde bărbații
făceau glume grosolane cu fetele. Nu-și amintea să fi fost vreodată victima vreunui abuz fizic.
Considera că este un abuz sufletesc tot ce a tăit în camera ei de copil, în casa părintească, în
general, precum și în sat. Sufletul copilului- Anna, trebuie să fi fost tot la fel cum era și camera
copilăriei ei: cu perdele maro care acopereau soarele, întunecată, cenușie, lugubră. Numai
credința fetiței în misiunea ei interioară nu fusese omorâtă – de acici fascinația Annei pentru
Ioana D’Arc.
Imaginea din nisip nr. 4 (fig. 46)
Anna a povestit că deseori avea tendința să se autodistrugă. În această imagine a executat
în mod inconștient contrariul, și anume, autoconsevarea, dar poate nu în felul în care și-o
imagina ea conștient.
Vedem în imagine o insula înformă de ou ântr-un iaz care înconjoară insula ca un uter. Pe
insula stă figura Ioanei D’Arc. Ea și cu diavolul-trickster din colțul stâng de jos se fixează
reciproc din priviri. În stânga sus veghează mama pământ și un cerb. Din dreapta vin cavaleri și
infanteriști, vor s-o elibereze pe Ioana D’Arc de pe insulă – dar diavolul...., nu prea voia acest
lucru.
Pe aceeași insulă din figura trecută este acum Ioana D’Arc captivă, evident, trebuie să mai
fiarbă încă în vasul alchimic, respectiv să sufere, să se maturizeze și să se transforme. Diavolul
întruchipează aici în mod vizibil acea forță inconștientă din Anna care știe că încă nu a sosit
timpul ca ea să se îndrepte spre lumea exterioară. Introversia, întoarcerea spre interior către
propria depresie, concentrarea pe suferința proprie sunt dorite de diavol.
Vedem adesea această situație în procesele de prefacere sufletească. Autoconservarea
înseamnă acum să se reziste pur și simplu în această situație, așa cum le-a spus Anna în primul
vis copiilor ei, cânde era așteptat cutremurul.
Imaginea din nisip nr. 5 (fig. 47)
Vedem o situație asemănătoare celei din ultima imagine. În stânga jos trickster-ul, în
stânga sus, Mama Pământ cu cerbul, în mijlocul insulei, Ioana D’Arc. Numai că uterul s-a
deschis, cavalerii și infanteriștii vin pe insulă, având în frunte un tânăr erou de aur, o figură de
cavaler irlandez cu sabie și scut care stă față în față cu eroina și, care, îi aduce acesteia ajutor și
sprijin.
Îndărătul infanteriei mai vine un grup de muzicanți, iar în spate de tot, femeia pe care o
cunoaștem din prima imagine, care e clare pe un măgar și aduce lemne de foc. Anna a spus sepre
ea că simbolizează hoinăritul zilnic, adică executarea zilnică, simplă a muncilor necesare.
Imaginea emană bucurie, căci cavalerul de aur pare a fi pandantul masculin adecvat al
Ioana D’Arc sau partenerul sufletesc potrivit, săritor, potrivit pentru Anna. Avem aici și trei
broaște verzi, niște simboluri mici ale fertilității. Avem de-a face cu o imagine care reprezintă o
întâlnire trăită cu trup și suflet dintre luptătoarea lăuntrică a Annei pentru propria dezvoltare și
un spirit tânăr, motivat, pozitiv. Vocea interioară are nevoie de un spirit activ, stimulator care
conferă acesteia sunet și o ajută să se impună în lume. De această dată, diavolul pare să se
bucure.
Deși unele imagini ne bucură, acestea vin din profunzimea sufletului și sunt realizate
adesea cu multe luni înainte de a fi percepute conștient ca expresie a schimbărilor în viață.
Aceste două imagini au părut să-i dea Annei inconștient, adânc interior, forța de a îndura
iarna reală și cea sufletească. În următoarele patru luni, starea ei s-a înrăutățit. Anna a pictat în
acest timp tablouri ale groazei, ale anxietății, ale lugubrului și nu a mai realizat nici o imagine în
nisip, nu a mai povestit niciun vis. Tablourile, realizate acasă, erau de dimensiuni mari, cenușii,
negre, îngrozitor de apăsătoare. Arătau mai întâi o coborâre în pivnița întunecată, apoi anxietățile
copilului Anna, groaza, deruta care pot întuneca sufletul unei fete. A pictat în cele din urmă un
peisaj verde. Anna reușise să străbată negreala, s-a cufundat în forța înverzirii – viriditas cea
sacră care se vestise încă din prima imagine în nisip sub forma bilei verzi de sticlă.
Imaginea din nisip nr. 6 (fig. 48)
Referitor la a șasea imagine, Anna a fost de părere că pentru ea acum era importantă
acțiunea. Eroul de aur începea evident să-și exercite efectul de forță interioară. Această imagine
este privită din partea dreaptă a cutiei, ca să se vadă mai bine ce se întâmplă pe insulă. În mica
peșteră stă Ioana D’Arc, iar în fața ei stă diavolul-trickster. Anna a comentat că el veghează ca
fecioara să nu adoarmă. În stânga imaginii șade acum o altă figură, o cope mică a Gânditorului
lui Rodin. Prin dreapta jos năvălește un taur mare, maro în imagine, o forță străpungătoare, o
luptă imprevizibilă pentru libertate și pace, cum a spus Anna.
Trecerea prin întunericul cel mai adânc al sufletului și pictarea trăirilor traumatice din
copilărie o eliberaseră pe Anna în interior și sloboziseră forțele fizice sălbatice ale unui taur.
Această explozie de forțe ar fi putut s-o facă imprevizibilă și exuberantă. S-ar fi putut pierde în
lumea exterioară, de atâta bucurie că se lepădase în fine de marea povară. Însă diavolul-trickster
nu a vrut așa. În mod evident Ioana D’Arc interioară a Anei trebuia să rămână trează, alertă, deci
conștientă și activă; mai avea de săvârșit o misiune. Atunci a avut următorul vis:
A născut un copil mongoloid. Se chinuie cu el. Medicii spun că trebuie să-i taie cordonul
ombilical cu un cuțit de bucătărie. La copiii cu probleme speciale, spun ei, acest lucru se face
fără anestezie, că ei oricum nu simt nimic. Apoi a venit soțul Annei și a spus că el ia acum
copilul cu el acasă. Atunci a putut și ana să-și accepte copilul.
Acest vis a alarmat-o e Anna. Și-a adus din nou aminte de ceea ce auzise în comă, cu mulți
ani în urmă, după tentativa ei de sinucidere, și anume că s-ar putea ca după aceea să nu mai fie
normală la minte. De fapt, întotdeauna crezuse că nu e complet normală.
În anul următor, s-a pus problema ca în ședințele terapeutice, Anna să-și găsească complet
încrederea în sine, să creadă în ea ca femeie și în înzestrarea ei. Imaginile ei în nisip și
numeroasele ei tablouri pictate atât de frumos au devenit imagini interioare, hrană sufletească.
Imaginile exterioare au devenit tot mai colorate și voluptoase. Se picta pe sine dansând veselă
îmbrăcată în galben, mai târziu în portocaliu și roșu, ca femeie senzuală, frumoasă. E interesant
cum și picturile Annei în culorile negru, verde, alb, galben, portocaliu, roșu urmează succesiunea
coloristică alchimică a lui nigredo, viriditas, albedo, citrinitas, rubedo. Se poate spune că ele
urmează culorile naturii: întunericul iernii, verdele primăverii și apoi amplificare intensității
coloristice până la roșul din plină vară.
Odată cu creșterea conștiinței de sine și a încrederii în aptitudinile ei profesionale, s-a
dezvoltat și relația Aneei cu propriu-i trup și cu sexualitatea. O sexualitate normală se dezvoltă
dintr-un firesc-mental sănătos, de aceea era extrem de important ca Anna să-și poată depăși ideea
că ar fi handicapată mental și să-și poată realiza dorința unei profesii artistic-terapeutice. În
timpul terapiei, Anna a fost susținută în căutarea unei împliniri sufletești și spirituale, căci, așa
cum spunea ea, un om are nevoie de speranță, viziuni, imagini sufletești, viață spirituală. Sărăcia
și neglijarea sufletească îl îmbolnăvesc pe om. Acest abuz psihic este pustiitor.
Povestea culorii roșii
Când taurul s-a năpustit în imaginea din nisip (fig. 48) și când vitalitatea Annei a început să
înflorească, a pictat aproape în același timp un portret de femeie complet roșu. Femeia avea mai
degrabă portretul psihoterapeutei. Evident, Anna a acceptat acum roșul, dar mai întâi la
psihoterapeut. Ulterior, Anna a pictat un tablou care reprezintă un embrion roșu (fig. 49) într-o
cavitate portocalie, asemănătoare unui uter. Era copilul nou, interior, acum roșu, din Anna.
Mulți ani mai târziu, Anna a spus că găsise în psihoterapeut, pentru prima dată, o figură pozitivă
de mamă și femeie și că apoi, prin intermediul relației bune cu acesta care doar întruchipa până
atunci roșul, a reușit să accepte și ea roșul iubirii, al sângelui și al sexualității.
Copilul cel roșu a crescut. Puțin după aceea , Anna a pictat o mamă care își ține copilul
roșu nou-născut în brațe. Mama și copilul erau învăluiți într-un soi de substanță portocalie,
dătătoare de viață. Între cei doi se putea percepe clar o relație afectuoasă. După alte câteva luni,
Anna a pictat portretul foarte roșu al unei fete, un copil strălucitor cu pomeți rotunzi și o cunună
de bucle. Egreala era lepădată; feminitatea tânără a Annei înflorea asemenea unui trandafir.
Fig. 50 o arată pe Anna ca femeie adultă, îmbrăcată în portocaliu și roșu.
După încheierea procesului terapeutic, Anna a pictat ceva foarte amuzant: la malul unui
pârâu zac în iarba verde doi pantofi roșii. I-a trimis tabloul psihoterapeutului însoțit de mesajul
că nu mai are nevoie de pantofii lui roșii și de un fragment din vis: Am primit o carte. Este roșie
în exterior și albastră în interior, este scrisă tot în albastru, pe desene albastre. Doamna
Ammann a scris- pentru mine. Este ceva important.
Visul ne poartă cu aproape trei ani în urmă, la prima imagine din nisip. Anna credea pe
atunci că nu va face parte niciodată din lumea exterioară voioasă, colorată din dreapta imaginii.
Anna a reușit pe parcursul terapiei să pună toată lumea exterioară, parțial conștient, parțial
inconștient, în legătură cu psihoterapeutul. Spre final, povestea terapeutică dintre cele două era
consemnată într-o carte de vise, albastră în interior și roșie în exterior, și mergea înapoi la lumea
interioară a Annei. Ceea ce a rămas în exterior este o relație omenească între o femeie mai în
vârstă și una mai tânâră.
În concluzie, visele, picturile și imaginile în nisip sunt forme diferite de manifestare a
personalității Annei care interacționează într-un proces intens emoțional și care contribuie în
mod foarte soecific la atingerea plenitudinii Annei. Sunt imagini ale sufletului care vin dintr-o
inimă suferindă. Imaginile din nisip par a fi modelate din pântece, din adâncimea inconștientă a
corpului. Ele întruchipează forța de rezistență susținătoare necesară, de care a avut nevoie Anna
pentru a-și străbate drumul în și prin întuneric. Figura de diavol-trickster, pe care o putem privi
ca pe o întruchipare a sinelui, o ține prinsă strâns pe Anna - Ioana D’Arc., Eul Annei. Mama
Pământ și Mama spirituală îi dau Annei putere și ajutor.Visele sunt mesageri din interior care
spun: Nu uita acest aspect!