MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTELOR ÎN FORMĂ ELECTRONICĂ ÎN

DREPTUL ROMAN

(The 6th International Conference of PhD students, University of Miskolc, Hungary, 12-18
august 2007, Published by University of Miskolc, Inovation and Thechnology transfer centre,
ISBN 978-963-661-783-7 Ö ISBN 978-963-661-782-0 )

Av., Lect. Univ. dr. Trandafirescu Bogdan

Universitatea Ovidius Constanţa
(Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative

Abstract
Noutatea legislaţiei privind comerţul electronic şi complexitatea relaţiilor sociale
reglementate au determinat apariţia a numeroase aspecte ce necesită dezvoltări ( analize,
lamuriri ) speciale. În lucrarea de faţă vom analiza unul din aceste aspecte : momentul
încheierii contractelor în formă electronică.

I Noţiuni introductive
Comerţul electronic a apărut ca urmare a dezvoltării tehnologiilor informaţionale ( a
Internetului in special ), ceea ce a creat posibilitatea încheierii tranzacţiilor comerciale cu
celeritate şi eliminând diferiţii intermediari între producător şi beneficiarul final. Încă din
zorii comerţului electronic vechile reglementări ( atât comerciale, cât şi civile ) privind
contractele la distanţă s-au dovedit insuficiente şi inadecvate.
Având în vedere răspândirea la nivel mondial a Internetului şi de aici posibilitatea
încheierii unor contracte electronice între parteneri din state diferite, reglementarea acestei
noi realităţi a intrat în atenţia ONU ( făcând obiectul lucrărilor UNCITRAL ) 1. Astfel a fost
adoptată de către UNCITRAL ( la sesiunea 29 din 12 iunie 1996 ) Legea model privind
cometul electronic ( Model Law on Electronic Commerce ) şi Ghidul de aplicare a legii
model şi aprobate prin rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 51/162 din 16 decembrie
1996. Legea model conţine 17 articole, la care s-a adăugat un art 5 bis în anul 1998. În anul
2001 a fost adoptată UNCITRAL Model Law on Electronic Signatures.
La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate o serie directive în materia comerţului
electronic : Direction 97/7/EC with reference to the protection of the consumers in the case
of concluding long-distance contracts, Direction 1999/93/EC with reference to the electronic
signature and Direction 2000/31/EC with reference to the electronic commerce.
In the context of the aliniation of the internal legislation body to the communitary
acquis, the Romanian Parlament has adopted the legislation of the electronic trade, taking
over the solutions accepted within the European Union : Governmental Ordinance.no
130/2000 regarding the protection of the consumer on signing and executing long-distance
contracts, wich was endorsed and modified by Law no 51/2003; Law no 455/2001 with
reference to the electronic signature; Law no 365/2002 regarding the electronic trade.

1
În scopul accelerării şi sporirii eficienţei procesului de unificare a dreptului comerţului internaţional, Adunarea
Generală a ONU a hotărât, prin Rezoluţia nr. 2205 din 17.12.1966 crearea Comisiei Naţiunilor Unite pentru
Dreptul Comerţului Internaţional ( UNCITRAL ), ca organ subsidiar al Adunării Generale .

1
 Legislaţia comeţului electronic prezintă numeroase aspecte dificile atât de ordin
teoretic cât şi practic, între acestea numărându-se si momentul încheierii contractelor prin
mijloace electronice.

II Teoriile clasice privind încheierea contractelor la distanţă

Contractele electronice sunt specie a contractelor la distanţă (inter absentes), de
esenţa cărora nu este distanţă fizică între părţi, ci distanţa în timp a ofertei şi a acceptării.
În cazul contractelor la distanţă se ridică o problemă specială – şi anume momentul
încheierii acestora. Pentru soluţionarea acestei probleme, în literatura juridică 2 au fost
discutate patru sisteme: sistemul emisiunii, sistemul expedierii, sistemul recepţiei şi sistemul
informării.
a) În sistemul emisiunii (sau al declaraţiunii), se consideră că acordul de voinţă
al părţilor s-a format de îndată ce destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu oferta
primită, chiar dacă nu a comunicat acceptarea sa ofertantului.
b) În sistemul expedierii acceptării, contractul se consideră încheiat în momentul
în care acceptantul a expediat răspunsul său afirmativ, chiar dacă acesta nu a ajuns la
cunoştinţa ofertantului. Nici acest sistem nu oferă suficiente garanţii cât priveşte certitudinea
încheierii contractului, deoarece este posibil ca, până la ajungerea la destinaţie a
corespondenţei, expeditorul să o retragă. Sistemul prezintă, de asemenea, dezavantajul că
ofertantul nu ia cunoştinţă de încheierea contractului decât mai târziu, când a primit
corespondenţa privind acceptarea ofertei.
c) În sistemul recepţiei, contractul este socotit încheiat în momentul în care
acceptarea destinatarului a ajuns la ofertant, independent de faptul că ofertantul a luat sau nu
la cunoştinţă de cuprinsul lui. Singura obiecţie ce se poate aduce acestui sistem este aceea că
se consideră contractul încheiat, deşi ofertantul nu cunoaşte că a avut loc acceptarea.
d) În sistemul informării, contractul este tratat ca încheiat în momentul în care
ofertantul a luat efectiv cunoştinţă de acceptare. În sistemul nostru de drept, teoria informării
este susţinută de art 35 Cod comercial, în conformitate cu care contractul se consideră
încheiat „dacă acceptarea a ajuns la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dânsul
sau în termenul necesar schimbului propunerii şi al acceptării după natura contractului”.
S-a considerat că această teorie este cea mai aproape de stabilirea momentului
încheierii contractului pentru că este firesc ca ofertantul să ia cunoştinţă despre conţinutul
acceptării, căci, dacă aceasta cuprinde unele obiecţii, ea reprezintă în realitate o contraofertă
cu care ofertantul trebuie să fie de acord 3. Singura incertitudine rămâne cu privire la data
când efectiv ofertantul a luat cunoştinţă despre acceptare.
Dacă soluţia propusă de teoria emisiunii sau a declaraţiunii acceptării lasă încheierea
contractului la discreţia destinatarului ofertei, soluţia propusă de teoria informării prezintă
inconvenientul că încheierea contractului se află la discreţia ofertantului. Este posibil ca
ofertantul, care, la primirea acceptării poate avea alte interese decât cele din momentul
lansării ofertei, să susţină că, deşi a primit corespondenţa, nu a luat cunoştinţă de conţinutul

2
A se vedea Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. ALL BECK,
Bucureşti, 1999, p. 50-51; B. Ştefănescu, I. Rucăreanu, Dreptul comerţului internaţional,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p 74-75.
3
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Monica Gabriela Lăstun, Drept comercial, Ed. Oscar
Print, Bucureşti, 2000, p. 304.

2
ei, refuzând să o deschidă. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri, practica judecătorească şi
doctrina română au statutat că, din momentul în care ofertantul a primit acceptarea, operează
o prezumţie simplă că a luat cunoştinţă de conţinutul acceptării.

3. Momentul încheierii contractelor în concepţia legiuitorului român

Reglementarea acestei materii în legislaţia română se regăseşte, asa cum am arătat, în
legea nr 365/2002.
Lămuriri necesare. În mod eronat în limbajul juridic uzual „ oferta’ este identificată
cu propunerea de contractare venită din partea debitorului prestaţiei materiale care face
obiectul contractului ( de exemplu vânzătorul ), corect însă oferta trebuie concepută ca
manifestare de voinţă în vederea încheierii contractului ( ce poate proveni de la oricare din
părţile implicate ). Atunci când propunerea ( oferta ) vine din partea debitorului prestaţiei
pecuniare ( de exemplu cumpărătorul ) ea poartă denumirea de „comandă”, iar acceptarea
acesteia de către debitorul prestaţiei caracteristice poartă denumirea de „confirmare” a
comenzii. Am considerat necesare aceste lămuriri terminologice în condiţiile în care Legea
365/2002 foloseşte termenul de ofertă în ambele forme4.
Obligaţiile de informare ale furnizorului de servicii. Furnizorul de servicii are
obligaţia să pună la dispoziţia destinatarului două categorii de informaţii înainte de
perfecatarea contractului : generale şi specifice.
General informations - the provider of services has the obligation to put at the
disposal at the destinees and that at the public authorites the informations necessary to allow
his identification,of the services offered and of the price percived for them.This obligation is
considered as being satisfied in the case in which the provider displays the informations
clearly,in a visible place,and permanently withim the web site which is offering the service
(art.5).
Specific informations - the provider of services also has the obligation to put at the
disposal of the destinee, before ca destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea
ofertei ferme de a contracta făcută de furnizorul de servicii, the following information:a) the
technical stages to be followed in order to conclude the contract;b) if, once concluded,the
contract is stocked or not by the provider and if it is accessible or not;c) the technical means
which the provider puts at the disposal of the destinee to identify and correct the errors
appeard at the moment of the introduction of the data;d) the language in which the contract
may be concluded;e) the relevant procedural codes to which the provider agrees;f)the clauses
and the general conditions of the offered contract,presented in a manner which allows
stocking and reproduction. ( art 8 )
Momentul încheierii contractelor electronice ( formarea acordului de voinţă ) trebuie
analizat ţinând seama de două ipoteze : acceptarea expresă şi acceptarea tacită.
Acceptarea expresă. În cazul acceptării exprese “ dacă părţile nu au prevăzut altfel,
contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns
la cunoştinţa ofertantului ’’ ( art.9 (1) ). Este consacrată astfel teoria informarii.
Potrivit art 9 (3 ) în cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta
de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcută de furnizorul de servicii,
furnizorul de servicii are obligaţia de a confirma primirea ofertei în unul din următoarele
4
O. Căpăţână, B. Ştefănescu, Tratat de drept al comerţului internaţional, Ed. Academiei, vol II, Partea specială,
1987, p. 26; D. Al. Sitaru, Dreptul comerţului internaţional ( Tratat), vol I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p.
497-498.

3
moduri : a ) trimiterea unei dovezi primite prin poşta electronică sau printr-un alt mijloc de
comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, în termen de 24 de
ore de la primirea ofertei sau acceptării; b) confirmarea primirii ofertei sau acceptării ofertei
printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea acestora, de îndată ce oferta sau
acceptarea a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această confirmare să poată
fi stocată şi reprodusă de către destinatar.
Având în vedere cele arătate anterior se contrează două modalităţi de perfectare a
contractului :
a) Destinatarul serviciului după cea fost informat în condiţiile art 5 şi 8 şi a primit
( eventual ) comunicarea comercială în condiţiile art 6, trimite oferta de a contracta către
furnizor ( prin mijloace electronice ). În acest caz destinatarul serviciului este ofertant
( vorbim astfel despre o’ comandă ‘), iar furnizorul serviciului este destinatarul ofertei.
Contaractul se încheie în momentul în care acceptarea emisă de furnizorul serviciului ajunge
la cunoştinţa destinatarului serviciului. Aceasta este unica modalitate posibilă de încheiere a
contractului dacă furnizorul a pus serviciul său la dispoziţia unui număr nedeterminat de
persoane.
b) Furnizorul de srvicii trimite, o dată cu informaţiile la articolele 5 şi 8 şi cu
comunicarea comercială ( art 6 ), oferta fermă de a contracta. În acest caz furnizorul de
servicii este ofertant, iar destinatarul serviciului este şi destinatarul ofertei. Destinatarului
serviciului în aparţine dreptul de a emite aaceptarea ofertei ferme. Contractul se consideră
încheiat atunci când acceptarea ofertei ferme a ajuns la cunoştinţa ofertantului ( furnizorul
serviciului ).
Condiţia confirmării prevăzută de art 9 (3) nu se aplică în privinţa contractelor
încheiate exclusiv prin poşta electronică sau prin mijloace electronice de comunicare
echivalente ( art 9 (5) ).
Acceptareatacită tacită. Contractul care, prin natutra sa ori la cererea beneficiarului,
impune o executare imediată a prestaţiei caracteristice se consideră încheiat în momentul în
care debitorul acesteia a început executarea, in afară de cazul în care ofertantul a cerut ca în
prealabil să i se comunice acceptarea ( art 9(2) ).

4. Concluzii
Noutatea legislaţiei privind comerţul electronic şi complexitatea relaţiilor sociale
reglementate au determinat apariţia a numeroase aspecte ce necesită dezvoltări ( analize,
lamuriri ) speciale. În lucrarea de faţă ne-am ocupat de problema momentului încheierii
contractelor prin mijloace electronice.
Aşa cum am arătat trebuie să se ia în considerare două ipoteze acceptarea expresă şi
cea tacită. În cazul acceptării exprese Legea 365 consacră teoria informării, trebuind să se
distingă între două situaţii : atunci and oferta fermă este emisă de către destinatarul
serviciului şi situaţia în care oferta fermă este emisă de către furnizorul serviciului. În
privinţă acceptării tacite contractul care, prin natutra sa ori la cererea beneficiarului, impune
o executare imediată a prestaţiei caracteristice se consideră încheiat în momentul în care
debitorul acesteia a început executarea, in afară de cazul în care ofertantul a cerut ca în
prealabil să i se comunice acceptarea.

Bibliografie

4
 S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, ediţia a IV-a, Ed All
Beck, Bucureşti, 2004.
 Bensoussan, A., Internet. Aspects juridiques, Ed. Hermes, Paris, 1998.
 O. Căpăţână, B. Ştefănescu, Tratat de drept al comerţului internaţional,
Ed. Academiei, vol I, Partea generală,1985; vol II, Partea specială, 1987.
 S. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004.
 GĂRĂIMAN, D.: Dreptul şi informatica, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003.
 D. Al. Sitaru, Dreptul comerţului internaţional ( Tratat), vol I, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2004.
 Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor, Ed. ALL BECK, Bucureşti, 1999.
 B. Ştefănescu, I. Rucăreanu, Dreptul comerţului internaţional, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.