Sunteți pe pagina 1din 7

Cezariana 

este o intervenție chirurgicală folosită atunci când nașterea


naturală nu se poate face în siguranță. Nașterea prin cezariană poate fi
programată sau se poate efectua în regim de urgență, presupune o perioadă
de recuperare mai lungă pentru pacientă și implică un risc mai mare de
complicații, în comparație cu o naștere naturală. Intervenția presupune
realizarea unei incizii ample în abdomenul și uterul mamei, pentru extragerea
copilului.

Indiferent dacă vei naște natural sau dacă vei


naște prin cezariană, alege siguranța și confortul
de la Maternitatea SANADOR!

Pachete de naștere începând de la 4500 lei.


Completează formularul de mai jos pentru mai
multe detalii!
Indicații pentru nașterea prin cezariană

Nașterea prin cezariană este recomandată pentru a evita unele complicații


care pot să apară la naștere. Medicul specialist în obstetrică-ginecologie, care
monitorizează sarcina, poate indica această intervenție în mai multe situații:

 Distocie dinamică, numită și „eșecul progresiei nașterii”. Tulburările de


progresie în travaliu pot apărea în primul stadiu, prin prelungirea dilatării
și a deschiderii cervixului, sau în al doilea stadiu, când este mai lung
timpul de împingere după o dilatare cervicală completă.
 Disproporție cefalo-pelvică – capul bebelușului este prea mare ca să
poată trece în siguranță prin pelvis sau pelvisul mamei este prea strâmt
pentru a permite trecerea unui cap fetal de dimensiuni obișnuite;
 Operație cezariană în antecedente – deși nașterea pe cale vaginală
este posibilă și după o cezariană, riscul de ruptură uterină este destul de
mare;
 Sarcină multiplă – sarcina gemelară sau cu mai mulți feți are indicație
pentru acest tip de intervenție;
 Prezentație transversă – fătul este plasat orizontal sau în lateral în
uterul mamei;
 Prezentație pelviană – bebelușul este orientat cu posteriorul sau cu
picioarele înainte; se pot face manevre de întoarcere, de repoziționare a
fătului, dar este posibil ca aceste proceduri să nu aibă succes și atunci
apare indicația pentru operația cezariană;
 Placenta praevia – situație în care placenta este prea jos inserată și
astfel blochează trecerea fătului prin cervix;
 Anumite afecțiuni – bolile cardiovasculare sau diabetul zaharat pot
duce la complicații pe parcursul unei nașteri vaginale. Cezariana poate fi
indicată și pentru femeile diagnosticate cu herpes genital în apropierea
nașterii, pentru că prin cezariană se reduce riscul de transmitere a
virusului la bebeluș.
 Abruptio placentae (decolarea prematură de placentă normal inserată)
– placenta se desprinde de peretele uterin înainte ca bebelușul să se
nască;
 Suferința fetală – apare cel mai des prin privarea de oxigen, situație în
care fătul are pe parcursul sarcinii bătăi de inimă neregulate și nu ar
putea suporta o naștere vaginală;
 Prolapsul de cordon – cordonul ombilical alunecă prin cervix și
pătrunde în vagin, ceea ce reduce fluxul de sânge către copil.
Uneori, chiar dacă nu există aceste probleme medicale, gravida îi poate cere
medicului să programeze nașterea prin cezariană („cezariană la cerere”).
Situația este întâlnită în special la primipare (femei aflate la prima naștere),
care se tem de durerea unei nașteri pe cale vaginală sau la femeile care vor
ca bebelușul să vină pe lume într-o anumită zi. Este important ca viitoarea
mămică să discute cu medicul ginecolog despre temerile apărute în timpul
sarcinii și să fie cât mai bine informată, astfel încât să ia cea mai bună decizie
în cunoștință de cauză.

De asemenea, atunci când efortul necesar unei nașteri naturale ar pune în


pericol viața mamei (în caz de hipertensiune arterială sau afecțiuni
cardiovasculare), cezariana poate fi soluția cea mai indicată.

Ca orice intervenție chirurgicală, și operația cezariană poate genera anumite


complicații, atât pentru mamă (infecții, hemoragii, tromboză venoasă
profundă, embolie pulmonară), cât și pentru nou-născut.


Vino la SANADOR pentru o monitorizare corectă
a sarcinii și află dacă poți naște pe cale naturală
sau dacă, în cazul tău, este nevoie de naștere prin
cezariană!
Citește și:

Maternitatea SANADOR

Nașterea naturală

Cezariana

Pachete de naștere

Neonatologie
Cum se realizează și cât durează operația cezariană?

Primul pas necesar este pregătirea pentru anestezie, etapă esențială înaintea
oricărei intervenții chirurgicale. Deseori, pentru cezarienele planificate din timp,
medicul folosește anestezia epidurală, care permite mamei să fie trează pe
parcursul operației și să-și vadă bebelușul imediat ce se naște. Acest tip de
anestezie se poate folosi și în nașterea naturală, pentru a controla durerile din
timpul travaliului. Alteori însă, medicul specializat în anestezie și terapie
intensivă poate recomanda o anestezie generală.
Dacă nașterea prin cezariană se face cu anestezie epidurală, mama va fi trează în timpul
operației și își va vedea bebelușul imediat ce vine pe lume.
După administrarea anesteziei, chirurgul obstetrician va efectua o incizie de 3-
4 cm prin pielea și peretele abdomenului, verticală sau orizontală. Urmează
extragerea bebelușului, apoi medicul scoate placenta și folosește fire sau
capse pentru a reface uterul, musculatura planșeului abdominal și pielea.
Cusăturile cu fire resorbabile se dizolvă singure, nefiind necesară scoaterea
lor, dar capsele trebuie să fie îndepărtate o săptămână mai târziu.

Cezariana de urgență urmează aceleași etape ca o cezariană programată,


însă viteza de extragere a fătului este diferită. Cezariana planificată durează
aproximativ 45 de minute de la început până la final, iar timpul alocat pentru
scoaterea bebelușului este de 10-15 minute. Într-o cezariană de urgență,
ritmul este mult accelerat, toată operația durează în jur de 15 minute, iar
extragerea bebelușul între 2-6 minute.

Alege pachetele de naștere SANADOR!
Recuperarea după nașterea prin cezariană

Recuperarea completă după o cezariană durează între 4-6 săptămâni,


perioadă în care pacienta trebuie să evite efortul mai intens, cum este urcarea
și coborârea treptelor, ridicarea de greutăți, dar și alte activități solicitante fizic
ori stresante.

În primele 6 săptămâni de la cezariană, femeile pot avea crampe, sângerări și


disconfort la nivelul inciziei, iar în primele zile se vor elimina lohiile. Acestea
reprezintă o scurgerea vaginală normală, care apare imediat după naștere și
este compusă din sânge, mucus și țesut uterin. La început, lohiile arată ca o
menstruație abundentă, apoi fluxul va scădea și colorația va deveni gălbuie.

Naștere vaginală versus naștere prin cezariană

Multe femei însărcinate vor să afle dacă operația cezariană este mai
dureroasă decât o naștere pe cale vaginală, însă pragul durerii diferă de la o
naștere la alta și de la o persoană la alta. Astfel, durerea din timpul unei
nașteri vaginale poate fi controlată prin administrarea unei anestezii epidurale
în timpul travaliului.
În comparație, nașterea prin cezariană nu presupune durere în timpul
operației, în schimb, refacerea după intervenție durează mai mult și poate fi
mai dureroasă decât după o naștere naturală. De aceea, specialiștii
consideră că nu există un răspuns corect la întrebarea care naștere este mai
dureroasă.

O altă temere a viitoarelor mame este că după o naștere prin operație


cezariană toate nașterile ulterioare vor fi posibile numai în același fel. În unele
cazuri, nașterea vaginală după cezariană este posibilă, dacă mama întrunește
anumite condiții.

Numărul de cezariene care pot fi efectuate nu este clar stabilit, întrucât este
unic pentru fiecare femeie în parte, ținând cont de istoricul medical, dar și de
felul în care au decurs nașterile anterioare.

Programează o consultație și discută cu medicul


tău de la SANADOR despre nașterea naturală sau
nașterea prin cezariană!
Nașterea prin cezariană la Maternitatea SANADOR

Indiferent dacă nașterea va fi pe cale vaginală sau prin operație


cezariană, Maternitatea SANADOR pune la dispoziția viitoarelor mame servicii
medicale complete, într-un spital modern și confortabil, care le asigură:

 Monitorizare atentă pe tot parcursul sarcinii, travaliului și nașterii;


 Acces la servicii de primire urgențe;
 Naștere asistată de cei mai buni medici;
 Săli de naștere moderne;
 Cazare în rezerve single sau duble, cu sistem rooming-in pentru nou
născuți;
 Consiliere în perioada de lăuzie, cu sfaturi despre alăptare și îngrijirea
copilului;
 Îngrijire specializată pentru nou-născuți în secția de Neonatologie.
De asemenea, Secția de Terapie Intensivă Neonatală de la Spitalul Clinic
SANADOR este foarte bine dotată, cu aparatură de ultimă generație pentru
îngrijiri performante și cu medicație specifică, iar echipa medicală este
pregătită pentru orice situație în care nou-născuții au nevoie de îngrijiri
salvatoare de viață.

S-ar putea să vă placă și