CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

1.Caracterizarea generală a dreptului civil român1

Definim Codul civil roman ca fiind departamentul care reglementeaza raporturile de

proprietate si non-proprietate care exista intre persoane fizice si juridice cu statut juridic egal.
Organele de drept civil sunt:
a) Opiniile Codului civil sintetizează în general reguli generale care stabilesc:
Părți, conținut și obiectul notificării d. H. Drepturi civile subiective și obligații civile (care
formează conținutul anunțului) și Bunuri (care formează obiectul notificării); Există, de asemenea,
norme de drept civil care prevăd stabilirea a surselor de informare (acte și fapte juridice) și a
raporturilor juridice civile.
b) Acte juridice civile – Rezumă regulile care definesc categorii de acte juridice civile,
condițiile de conduită, efectele acestora și sancțiunile (nulitatea) actelor juridice civile.
c) Rețeta de extincție - Rezumatul regulilor care guvernează:
Efectul, domeniul de aplicare, durata și cursul prescripției conform dreptului civil.
d) Sub rezerva dreptului civil - cele două componente ale acesteia:
Persoane fizice (subiecți individuali) și persoane juridice (subiecți de grup). e) Suveranitatea
materială - Constă în norme care reglementează drepturile de proprietate (forme private și publice) și
derivatele acestora (anatomie - utilizare, uz, locuire, suprafață, servitute, administrare) Instituție. ).
sau utilizare).
f) Obligații civile - Rezumatul reglementărilor referitoare la:
Sursele obligațiilor civile (contracte civile, drept civil unilateral, acte juridice, răspundere
civilă delictuală, suspendarea obligațiilor civile, transferul și transformarea obligațiilor civile,
garanțiile obligațiilor civile.
g) Contracte civile speciale.
h) Drepturi de proprietate intelectuală (drept de autor și drepturi de proprietate industrială).
i) Moștenire - există două ramuri:
succesiunea legală și succesiunea testamentară. Rolul dreptului civil
- Contribuie la protejarea valorilor umane, atât de proprietate, cât și de non-proprietate.
- să asigure formarea unei conștiințe juridice sănătoase și respectarea și întărirea moralității;
- Contribuie la aplicarea corectă a legilor și la îmbunătățirea continuă a dreptului civil. -
contribuie la formarea unui bun jurist, încă de pe băncile facultăţii.

1
G. BELEIU, Drept Civil Român, Ediţia a XI-a, pag.11-24, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2007.

1
 Principiile fundamentale ale dreptului civil: principiul proprietăţii; principiul egalităţii în faţa
legii civile; principiul îmbinării intereselor personale cu cele publice; principiul ocrotirii drepturilor
subiective civile ori al garantarii lor.

2.Raportul juridic civil1

Definim raportul juridic civil, ca fiind relaţia socială – patrimonială ori nepatrimonială –
reglementată de norma de drept civil.
Caracterele raportului juridic civil
-caracter social; -caracter voliţional; -caracter de egalitate juridică a părţilor.
Structura raportului juridic civil:
părţile sau subiectele raportului civil:
persoanele fizice şi juridice; conţinutul raportului juridic civil, alcătuit din totalitatea
drepturilor subiective şi a obligaţiile civile pe care le au părţile; obiectul raportului juridic civil
constă în acţiunile ori inacţiunile la care sunt îndreptăţite părţile ori de care acestea sunt ţinute să le
respecte.
Categoriile subiectelor de drept civil
a).Persoanele fizice – sunt subiectele individuale de drept civil
-în raport de capacitatea de exerciţiu:
persoane lipsite de capacitate de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub
interdicţie judecătorească), persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii între 14 şi 18 ani),
persoanele cu capacitate deplină (majorii);
-în raport de cetăţenie:
persoane fizice de cetăţenie română şi persoane fizice care nu au cetăţenia română (apatrizii
şi persoane cu altă cetăţnie).
b).Persoanele juridice – sunt subiecte colective de drept civil: în raport de natura proprietăţii
lor: persoane juridice particulare ori private, cooperatiste şi obşteşti, mixte, de stat; în raport de
criteriul naţionalităţii lor: persoane juridice de naţionalitate română, de naţionalitate străină.
Clasificarea drepturilor subiective civile; în funcție de obiecțiile lor: absolut și relativ; în funcție de
natura conținutului: patrimoniale (reale și îndatorate) și nepatrimoniale (legate de integritatea
personală, identificarea personală și creația intelectuală);
- În funcție de corelația dintre ele: principal și accesorii;
-în funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor lor: pure şi simple, afectate de
modalităţi.
1
V. STOICA, N. PUŞCAŞ, P. TRUŞCĂ, Drept civil.Instituţii de drept civil, pag.7-62, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2004.

2
 Clasificarea bunurilor: în funcţie de natura lor: mobile (prin natura lor şi prin determinarea
legii) şi imobile (prin natura lor, prin destinaţie, prin obiectul la care se aplică); după regimul
circulaţiei juridice: aflate în circuitul civil(care pot circula liber şi care pot fi dobândite, deţinute sau
înstrăinate condiţional) şi scoase din circuitul civil (inalienabile); după modul în care sunt
determinate: individual determinate sau generic determinate; după cum pot fi împărţite fără a li se
schimba destinaţia: divizibile şi indivizibile; după cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei
obligaţii civile: fungiibile sau nefungibile; după posibilitatea de a fi sau nu folosite de mai multe ori
fără să consume substanţa: consumptibile şi neconsumptibile; după cum sunt sau nu producătoare de
bunuri: frugifere (naturale, industriale, civile) sau nefrugifere; după corelaţia dintre ele: principale şi
accesorii; după modul lor de percepere: corporale şi incorporale (proprietăţi incorporale, titluri de
valoare, creanţele); după modul de deţinere: proprii sau comune; după natura proprietăţii: privat sau
public.

3.Noţiunea de contract civil şi clasificarea contractelor1

Contractul este un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane pentru a crea un
raport juridic, dând naştere unei obligaţii sau constituind un drept real, a modifica sau stinge un
raport juridic preexistent. Libertatea contractuală este recunoscută tuturor subiectelor de drept civil,
dar cu respectarea ordinii publice (cuprinde toate dispoziţiile imperative ale dreptului public şi ale
dreptului privat prin care se apără instituţiile şi valorile de bază ale societăţii, se asigură dezvoltarea
economiei de piaţă şi ocrotirea socială a tuturor persoanelor) şi a bunelor moravuri (desemnează
totalitatea regulilor de conduită, care s-au conturat în conştiinţa societăţii şi respectarea cărora s-a
impus cu necesitate, printr-o experienţă şi practică îndelungată).
Clasificarea contractelor: după conţinut: contracte sinalagmatice şi unilaterale; după scopul
urmărit de părţi: contracte cu titlu oneros (comutativ sau aleatoriu) şi cu titlu gratuit (liberalităţi sau
de servicii gratuite); după modul de formare valabilă: consensuale, solemne sau reale; după cum sunt
sau nu sunt reglementate prin dispoziţii experse ale legislaţiei civile: numite (vânzarea-cumpărarea,
locaţiunea, depozitul etc ) sau nenumite; după modul de executare a prestaţiilor: cu executare
imediată sau cu executare succesivă; după posibilitatea sau imposibilitatea părţilor de a stabili
conţinutul său prin negocieri: negociate, de adeziune sau forţate; după corelaţia dintre ele: principale
sau accesorii;
-după efectele care le produc: constitutive sau translative de drepturi reale şi creatoare de
raporturi obligaţionale;
-după mărimea lor: complexe sau simple.
1
L. POP, Teoria generală a obligaţiilor, pag. 29-45, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 1998.

3
 CAPITOLUL II
CONTRACTUL DE CONCESIONARE

1.Evoluţia conceptului de concesionare1

Ideea concesionării unui bun public a fost prezentă încă din dreptul roman, însă fundamentele
instituţiei concesionării pentru bunurile private se regăsesc abia în Evul Mediu. După căderea
Imperiului Roman, se încetăţeneşte obiceiul de a transforma folosinţa pământului în ceva perpetuu,
bazat pe un contract şi în schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea şi folosinţa, iar
proprietarul originar putea păstra proprietatea bunului concesionat. Asupra acestor pământuri
guvernau concomitent două drepturi perpetue ,şi anume, dreptul proprietarului originar, care avea
domeniul eminent, şi dreptul concesionarului, care avea domeniul util.
Cu timpul, dreptul concesionarului capătă forţă, pe când cel al seniorului devine tot mai
simbolic, începând să fie uitat. Aşa se explică de ce concesionarul apare, din punct de vedere al
istoriei, treptat, ca singurul proprietar legitim, iar redevenţa pe care trebuia să o plătească seniorului
este o sarcină apăsătoare şi cei care primeau redevenţă încep să fie priviţi ca nişte paraziţi sociali. În
Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursă de venituri pentru monarhi, mijloc
al luptei politice şi modalitate de răsplătire a loialităţii.
Concesionarea s-a extins astăzi, nu se mai concesionează doar pământuri, ci şi alte bunuri,
inclusiv servicii, care aparţin fie statului, fie unităţilor administrativ-teritoriale ori instituţiilor
publice.
Serviciile publice ocupă un rol important în viaţa unei comunităţi, de aceea se urmăreşte o cât
mai bună administrare şi valorificare a acestora.
Există mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de către o persoană publică
( stat, comunităţi locale, instituţii), fie de către o persoană privată ( fizică sau juridică). Persoana
publică poate gestiona un serviciu public fie în regie proprie, fie printr-o instituţie specializată, iar
persoanele private pot gestiona un serviciu public în mai multe moduri :în baza unui contract
admnistrativ, in baza unui contract de locaţie, prin delegare dată de autoritatea administraţiei publice
locale, prin concesionare. Trebuie făcută distincţia între arendarea serviciilor publice, recunoscută în
legislaţia altor state, dar interzisă în România.
Autorităţile publice au dreptul de a încredinţa gestiunea serviciilor publice intuitu personae,
indifferent dacă agentul este public sau privat. Desigur , nominalizarea prestatorului de servicii se
face potrivit unei proceduri, de exemplu licitaţia. Transparenţa acestei proceduri este un aspect

1
A.P. PARLAGI, M. COSTEA, I. PLUMB, R. DOBRESCU, Serviciile publice, pag.7-11, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

4
necesar în ceea ce priveşte încredinţarea spre gestionare a unui serviciu public, întrucât publicitatea
aduce în concurenţă mai mulţi agenţi economici candidaţi , urmând să fie ales cel mai bun candidat.
Prin urmare, literatura profesională deține mai multe modalități de gestionare a serviciilor
publice, precum: B. Societăți mixte (art. 251 din Codul comercial), autoadministrate (administrate
direct de autoritatea care le-a creat), francize, site-uri administrate, administrare delegată unilateral.
Suntem deosebit de interesați de concesiuni, deoarece acestea sunt în prezent cea mai comună
modalitate de administrare a serviciilor publice în țara noastră.
Reglementarea concesiunilor este o problemă care a fost luată foarte în serios de autoritățile
publice din cauza importanței acestui sistem și a impactului pe care această operațiune legală îl are
asupra vieții comunităților locale.
Doctrina română, mai ales după 1866, arată rezerve cu privire la acest sistem. Acest lucru se
reflectă în faptul că nici Codul civil, nici Codul comercial nu conţin reguli relevante.
În perioada interbelică, casa problemelor de interes a fost Legea privind organizarea și
administrarea întreprinderilor și bunurilor publice pe bază comercială (publicată în Monitorul
Statului nr. 62, 16 martie 1929) și Legea contabilității. Potrivit primei legi normative, articolul 1,
toate întreprinderile, instituțiile, utilizările și organismele publice (sau serviciile care le constituie) au
funcții care nu se limitează la administrația publică și publică sau parțială a sectorului public.Toate
bunurile și drepturile care fac parte din de. Teritoriile private ale statelor, unitățile de district
administrativ sau alte teritorii de utilitate publică aflate sub controlul acestora sunt organizate în una
dintre următoarele forme: închiriere sau închiriere; concesiune; direcție publică sau mixtă.
management comercial, co-supraveghere și combinații ale acestor sisteme.
Potrivit legii, durata concesiunii pentru bunurile aparținând proprietății publice nu poate
depăși 30 de ani, iar pentru bunurile aparținând proprietății private a statului, organelor regiunilor
administrative sau organelor care le aparțin, perioada de concesiune este de 50 de ani. Concesiunea
anuală nu poate fi depășită (art. 25 lit. c).
Din 1989, în Constituție au apărut multe legi privind concesiunile de bunuri și servicii
publice, dar au apărut și multe. Legea nr. 18/1991 din 15.15.1990 privind reorganizarea entităților
economice de stat în regate autonome și societăți comerciale, Legea fondurilor funciare (Legea nr.
1/2000), modificările ulterioare, La Legea nr. 35/1991 privind reglementarea investiţiilor străine,
Legea 50/1991 privind autorizarea execuţiei clădirilor şi unele măsuri pentru realizarea de locuinţe
au fost adăugate o serie de Hotărâri de Guvern. Nr. 1228/1990 aprobă metodologia de concesionare,
închiriere şi administrare a şantierului. Prevederi importante privind concesiunile sunt cuprinse în
Legea petrolului nr. 134/1995. Această lege, care privește proprietatea publică, inclusiv resursele
petroliere, este o formă de drept comun pentru concesiunile de proprietate publică.

5
 Legea nr.219 din 1998. Acesta prevedea regimul juridic al concesiunilor, împreună cu
regulile de organizare a licitațiilor pentru achizițiile publice de bunuri și servicii (M. Of. nr. 459, 30
noiembrie 1998).
În prezent, reglementarea legală a concesiunilor este Ordinul de Urgență al Guvernului nr.
Decretul de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 aprobat cu modificările ulterioare prin Legea nr.
22/2007 și Legea nr. 54/2006 modificată prin Legea nr. 337/2006, Legea nr.128/2007, O.U.G.nr.
94/2007 publicată în MOF nr. 676 din 10 aprilie 2007, Decizia Curții Constituționale nr. 569/2008
publicată în MOF nr. 537 din 16 iulie 2008, O.U.G. 143/2008 Publicată în Ministerul Finanțelor Nr.
143 805 din 12 februarie 2008, O.U.G. 228/2008 a fost publicată în Ministerul Finanţelor nr. 3 din 1
mai 2009).
2. Definirea concesiunii

Pentru a putea defini contractul de concesiune, vom aborda mai întâi definiţiile acestei
instituţii abordate de către autori din dreptul francez şi doctrina română interbelică şi postbelică,
puternic influenţată de cea franceză.
J. Rivero susţine1: “concesiunea serviciului public este un mod de gestiune a unui serviciu
prin care o persoană publică, concedentul, însărcinează prin contract o persoană privată,
concesionarul, cu funcţionarea unui serviciu, pentru o anumită perioadă de timp, cu asumarea
sarcinilor şi cu dreptul de remunerare al serviciilor prestate.”
Potrivit altei opinii2, concesiunea serviciului public este “convenţia prin care o colectivitate
publică încredinţează exploatarea unui serviciu public celui care poate asigura investiţii în acesta, el
urmând a se remunera din redevenţele percepute de la usageri.”
După cum se poate observa, autorii francezi fac referire doar la concesiunea serviciului
public, prin aceasta înţelegând şi concesiunea de lucrări publice, care, după părerea lui J. Rivero şi J.
Waline3 “este tot o concesiune a unui serviciu public, prin care, însă, concesionarul nu se obligă doar
să facă să funcţioneze acest serviciu, ci el se angajează să construiască, pe cheltuiala sa şi lucrările
publice necesare funcţionării.”
În doctrina română interbelică, instituţia concesiunii a fost tratată de către doi mari autori în
materia dreptului administrativ şi anume Paul Negulescu şi E. D. Tarangul.

1
JEAN RIVERO, Droit administratif, pag. 259, Editura Dalloz, Paris, 1980.
2
IULIAN AVRAM, Contractele de concesiune, pag. 38, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.
3
J. RIVERO, J. WALINE, Droit administratif, pag. 451, Editura Dalloz, Paris, 2000.

6
 Paul Negulescu1 a definit concesiunea ca “o formă de exploatare a unui serviciu public, în
care un particular - persoană fizică sau morală - ia asupra sa riscurile exploatărei şi conducerea
activităţii serviciului în schimbul dreptului de a percepe taxele pentru serviciile prestate.”
La rândul său, E. D. Tarangul2 menţionează că concesiunea este “modul de organizare a
serviciilor publice, în care administraţia încredinţează un serviciu public unui particular. Acesta se
angajează să gireze serviciul public pe socoteala şi riscul său în conformitate cu regulile stabilite de
administraţie, remunerându-se din taxele pe care le percepe de la particularii cari se folosesc de
serviciul concesionat.”
În doctrina românească actuală , Antonie Iorgovan arată că prin contractul de concesiune , o
parte – cedentul – transmite altei părţi – concesionarul – spre administrare rentabilă , pe un termen
determinat, în schimbul unei redevenţe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate
productivă sau un teren proprietate de stat.3
Conform O.U.G. nr. 54/2006 contractul de concesiune de bunuri de utilitate publică este acel
contract încheiat în formă scrisă, prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite pe o
perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea
sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevenţe.

3. Clasificarea contractelor de concesiune şi regimul lor juridic

După criteriul obiectului lor,contractelor de concesiune se împart astfel:

a) Contracte de concesionare de bunuri;
b) Contracte de concesionare de servicii publice;
c) Contracte de concesionare de lucrări publice.
O.U.G. nr. 34/2006 reglementează atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor
de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, actul normativ fiind
aprobat prin Legea nr. 337/2006, iar H.G. nr. 925/2006 reglementează Normele de aplicare ale
ordonanţei.
O.U.G. nr. 54/2006 reglementează regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate
publică, fiind aprobat prin Legea nr. 22/2007, iar H. G. nr.168/2007 reglementează Normele
metodologice de aplicare ale ordonanţei.
Cu privire la monumentele istorice au fost elaborate expres următoarele acte normative:

1
PAUL NEGULESCU, Tratat de drept administrativ, pag. 154, Tipografia Institutului de arte grafice “E. Marvan”, Bucureşti, 1934.
2
ERAST DITI TARANGUL, Tratat de drept administrativ român, pag. 411, Tipografia “Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, 1944.
3
ANTONIE IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol. III, pag. 103, Editura ALLBECK, Bucureşti,
2002.

7
 - O.G. nr .21/2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice;
- Legea nr .454/2006 pentru aprobarea OG nr. 21/2006 privind regimul concesionării
monumentelor istorice;
- H.G. nr. 1067 din 05/09/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
Ordonanţei Guvernului nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice;
- OMCC nr. 2684/2003 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a obligaţiei privind
folosinţa monumentului istoric şi a conţinutului acesteia, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.
448 din 24/06/2003.

4. Subiectele contractului de concesiune de bunuri proprietate publică

Conform art. 5 din O.U.G. nr. 54/2006 au calitatea de concedent, în numele statului,
judeţului, oraşului sau comunei:
a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru
bunurile proprietatea publică a statului;
b) consiliile judeţene, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau
instituţiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică a judeţului, oraşului sau
comunei.
Art.6 prevede că poate avea calitatea de concesionar orice persoană fizică sau persoană
juridică, română ori străină.
Conform art.7, contractul de concesiune se încheie în conformitate cu legea română,
indiferent de naţionalitatea sau cetăţenia concesionarului, pentru o durată care nu va depăşi 49 de ani,
stabilită de concedent pe baza studiului de oportunitate.

5.Procedura concesionării

Conform art.10 din O.U.G. nr.54/2006:

(1) Concedentul va efectua , la iniţierea concesionării , un studiu de oportunitate, care va
cuprinde:
a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat;
b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică realizarea
concesiunii;
c) nivelul minim al redevenţei;
d) procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune şi justificarea alegerii
procedurii;
e) durata estimată a concesiunii;

8
 f) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare.
g) Opiniile obligatorii ale Oficiului Central pentru Afaceri Speciale Naționale și ale șefului
Statului Major General privind includerea țintelor de concesiune în infrastructura sistemului de
apărare, după caz.
h) acordul obligatoriu al administrației/administratorului rezervației naturale, în cazul în care
concesiunea este asupra bunurilor din cadrul rezervației naturale, sau protecția mediului în cazul în
care rezervația naturală nu are o structură de conducere/gestionare; Avizul obligatoriu al autorității
locale competente.
(2) Concesiunile se aprobă, după caz, prin hotărâre a Consiliului Guvernului, Regional,
Regional sau General al Municipiului București, pe baza studiului de fezabilitate prevăzut la alin.
(1).
(3) Pe baza studiului de fezabilitate prevăzut la alineatul (1). (1) Licențiatorul creează o
descriere a licenței.
(4) Principalele elemente ale caietului de sarcini se stabilesc în normele metodologice de
aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Caietul de sarcini trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
1. informaţii generale privind obiectul concesiunii:
1.1. descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat;
1.2. destinaţia bunurilor ce fac obiectul concesiunii;
1.3. condiţiile de exploatare a concesiunii şi obiectivele de ordin economic, financiar, social
şi de mediu urmărite de către concedent privind exploatarea eficace a bunurilor ce fac obiectul
concesiunii;
2. condiţii generale ale concesiunii:
2.1. regimul bunurilor utilizate de concesionar în derularea concesiunii (regimul bunurilor
proprii);
2.2. obligaţiile privind protecţia mediului, stabilite conform legislaţiei în vigoare;
2.3. obligativitatea asigurării exploatării în regim de continuitate şi permanenţă;
2.4. interdicţia subconcesionării bunului concesionat/posibilitatea subconcesionării, după caz;
2.5. condiţiile în care concesionarul poate închiria bunul concesionat pe durata concesiunii;
2.6. durata concesiunii, care nu poate depăşi 49 de ani;
2.7. redevenţa minimă şi modul de calcul al acesteia;
2.8. natura şi cuantumul garanţiilor solicitate de concedent;
2.9. condiţiile speciale impuse de natura bunurilor ce fac obiectul concesiunii, cum sunt:
2.9.1. protejarea secretului de stat;

9
 2.9.2. materiale cu regim special;
2.9.3. condiţii de siguranţă în exploatare;   2.9.4. condiţii privind folosirea şi conservarea
patrimoniului sau cele privind protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional, după
caz;
    2.9.5. protecţia mediului;
    2.9.6. protecţia muncii;
    2.9.7. condiţii impuse de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;
   3. condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele;
   4. clauze referitoare la încetarea contractului de concesiune.
    Potrivit articolului 14 O.U.G. nr.54/2006, procedura de atribuire a contractului de concesiune
este următoarea:
a) Licitație – procedură în care o persoană fizică sau juridică interesată are dreptul de a depune o
ofertă.
b) Negociere directă – procesul prin care un concedent negociază termenii unui contract, inclusiv
redevențele, cu unul sau mai mulți participanți în procesul de atribuire a unui contract de concesiune.
Potrivit articolului 21:
(1) În cazul procedurilor de licitație, concesionarul este obligat să publice anunțul de licitație în
Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în cotidianele cu apariție națională și în cotidianele cu
apariție regională.
(2) Standardele metodologice ale prezentei ordonanțe de urgență determină informațiile care trebuie
incluse în anunțul de licitație.
(3) Anunțul de licitație va fi trimis spre publicare cu cel puțin douăzeci (20) de zile calendaristice
înainte de data închiderii ofertei. Anunțul de licitație trebuie să cuprindă cel puțin următoarele
elemente:
1. Informații generale despre Fondator, în special numele, numărul de identificare fiscală, adresa,
numărul de telefon, numărul de fax și/sau adresa de e-mail a persoanei de contact.
2. Informații generale despre obiectul concesiunii, în special descrierea și identificarea bunurilor ce
urmează a fi concesionate;
3. Informații privind documentele de atribuire.
3.1 Cum pot obține părțile interesate copii ale documentelor de atribuire.
3.2 Numele și adresa serviciului/departamentului câștigătorului. Puteți obține o copie a documentelor
de atribuire acolo.
3.3 Costurile și termenele de plată, dacă există, pentru obținerea unei copii a acesteia, astfel cum sunt
prevăzute în Ordinul de Urgență a Guvernului nr.54/2006.

10
3.4. termenul limită pentru solicitarea de clarificări;
4. Informatii despre oferta:
4.1 Termenele limită pentru depunerea ofertelor;
4.2 Adresa la care trebuie trimise ofertele.
4.3 Numărul de exemplare pentru fiecare ofertă trebuie depus.
5. Data și locul ședinței deschise de licitație.
6. Numele, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și/sau adresa de e-mail ale instanței
responsabile de soluționarea oricărei dispute apărute și termenul limită pentru sesizarea instanței;
7. Data transmiterii anunțului de licitație către autoritatea de anunț public.
în stilul de douăzeci și doi:
(1) Orice persoană interesată are dreptul să solicite și să primească documente de premiu.
(2) în cazurile prevăzute la articolul 1; 20 alin. (2) lit.b) Beneficiarii de bursă sunt obligați să
furnizeze documentația de acordare beneficiarilor eligibili cât mai curând posibil și nu mai mult de
patru (4) zile lucrătoare de la primirea cererii lor. Documentele de atribuire trebuie să conțină cel
puțin următoarele elemente:
1. Informații generale despre Fondator, în special numele, numărul de identificare fiscală, adresa,
numărul de telefon, numărul de fax și/sau adresa de e-mail a persoanei de contact.
2. Instrucțiuni pentru organizarea și desfășurarea procedurilor de licențiere.
3. Specificații;
4. Instrucțiuni pentru pregătirea și prezentarea ofertelor.
Cinci. Informații detaliate și complete privind criteriile de atribuire

6. Încheierea contractului de concesiune

Contractul de concesiune va fi încheiat între Emitent și orice persoană la libera alegere a

acestuia, sub rezerva prevederilor legale, în termen de treizeci (30) de zile de la data la care
Concedentul notifică Ofertantul cu privire la acceptarea Ofertei. In caz contrar. Nerespectarea
perioadei specificate la alin. (1) poate avea ca rezultat pagube din cauza poluatorilor. (Articolul 28)
În cazul în care ofertantul câștigător refuză să declare că ofertantul câștigător va încheia
contractul de concesiune, garanția de participare se va pierde și nu se vor plăti daune, dacă este cazul.
Un contract de concesiune constă din două părți distincte: contractele încheiate între părți;
specificație.

11
 Contractul de concesiune va include, în plus față de termenii caietului de sarcini, partea de
reglementare, caietul de sarcini și orice prevederi convenite de părțile contractante, fără a aduce
atingere scopurilor concesiunii, așa cum sunt stabilite în caietul de sarcini. .
În toate cazurile, contractul de concesiune interzice concesionarului să subconcesioneze, total
sau parțial, unei alte persoane care face obiectul concesiunii.
Contractul de concesiune include și clauze contractuale pentru împărțirea responsabilităților
de mediu între concedent și concesionar.
La sfârșitul perioadei de concesiune, concesionarul este obligat să restituie bunurile
concesiunii, inclusiv orice investiții realizate, în deplină proprietate și fără nicio piedică. Contractul
de concesiune trebuie să definească în mod clar fiecare categorie de bunuri pe care concesionarul le
va folosi în cadrul concesiunii:
a) restituit concedentului cu titlu gratuit și cu titlu deplin după expirarea contractului de
concesiune;
b) bunuri dobândite care pot fi returnate concedentului după expirarea contractului de
concesiune; cu condiția, totuși, ca concedentul să-și exprime intenția de a prelua bunurile relevante
pentru plata unei despăgubiri egale cu valoarea sa contabilă actualizată în conformitate cu
prevederile caietului de sarcini.
c) Imobil care rămâne în proprietatea concesionarului după expirarea contractului de
concesiune. Distribuția acestor active va fi documentată în contractul de concesiune la încetarea
concesiunii din orice motiv.
În cazul în care concesionarul este o persoană fizică sau juridică străină, se pune întrebarea în
baza căreia lege se încheie concesiunea. Secțiunea 30(1) prevede următoarele:
„Conform legislației române, contractele de concesiune se încheie pe o perioadă de maximum
49 de ani de la data semnării, indiferent de naționalitatea sau cetățenia concesionarului. Termenul
concesiunii este determinat de perioada de amortizare a investiției realizate de concesionar.
Contractul de concesiune poate fi prelungit prin simplu acord al părților pentru o perioadă de până la
jumătate din termenul inițial. Pentru soluționarea oricăror litigii care pot apărea, părțile pot conveni
asupra unei clauze de arbitraj în contractul lor.
Concesionarul poate modifica unilateral partea de reglementare a contractului de concesiune
din motive excepționale legate de interesele naționale sau locale, după notificarea prealabilă a
concesionarului.
7. Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de concesiune

A. Drepturile şi obligaţiile concedentului

12
 Stabilirea, urmărirea și colectarea prețurilor. Prețurile sunt o parte importantă a acordurilor de
concesiune nenegociabile pentru a obține un venit garantat pentru comunitatea locală. Faceți
distincția între prețurile de concesiune și taxele de licență. Taxele de licență reprezintă venituri
suplimentare pentru administrație.
Licențiatorul este obligat să plătească despăgubiri Concesionarului dacă apare o circumstanță
de forță majoră, iar Concesionarul trebuie să revină la starea sa precontractuală.
Dreptul concedentului de a controla modul în care concesionarul își îndeplinește obligațiile
contractuale este precizat sub formă de clauze contractuale și statutul concedentului de parte la
contract, așa cum se discută în jurisprudență.Garderii interesului public, administratorii bunurilor și
serviciilor comunitare, nu derivat din.
Licențiatorul poate modifica unilateral termenii Acordului în cazul în care afectează scopul
său general. Concedentul poate, după notificarea prealabilă a concesionarului, să modifice unilateral
partea de reglementare a contractului de concesiune din motive excepționale legate de interesele
naționale sau regionale. În cazul în care se produce vreo pagubă ca urmare a modificării unilaterale a
contractului, concesionarul are dreptul la despăgubiri imediate, adecvate și efective. În cazul unui
dezacord între concedent și concesionar cu privire la cuantumul despăgubirii, instanța competentă
stabilește suma. În niciun caz concesionarul nu poate evita obligațiile sale contractuale din cauza
acestui dezacord.
În plus, dacă suma costurilor suportate depășește suma veniturilor generate, concedentul este
obligat să despăgubească concesionarul, dar prin lege concesiunea conține în mod inerent riscuri
asumate, iar concesionarul trebuie să acționeze pe propriul risc și responsabilitate.
Drepturile şi obligaţiile concesionarului
Sunt identificate două categorii de drepturi de concesionar: drepturi legate de gestionarea
serviciului și drepturi de natură bănească. Prima categorie include dreptul concesionarului de a
utiliza o serie de mijloace fizice și legale necesare pentru a utiliza serviciul. Este o chestiune de
proprietate publică sau privată care i se atribuie, sau de prerogativele exorbitante ale dreptului
comun. Concesionarii beneficiază în primul rând de monopoluri legale, iar regulile comunității sunt
acum contestate din nou. A doua categorie de drepturi, drepturile financiare, se concentrează pe
câteva aspecte importante.
Raportul contractual dintre concedent și concesionar se bazează pe principiul echilibrului
financiar al concesiunii, sau pe realizarea unei posibile parități între beneficiile acordate
concesionarului și sarcinile care îi sunt impuse. Ca și în cazul tuturor contractelor de management,
acest principiu joacă un rol important în concesii, deoarece termenele contractuale sunt foarte lungi.

13
 În consecință, concesionarul nu este obligat să suporte nicio creștere a taxelor asociate cu
îndeplinirea obligațiilor sale dacă o astfel de creștere este rezultatul:
a) orice act sau acțiune dispusă de o autoritate;
b) in cazuri de forta majora sau accidentale;
În principiu, concesionarul deține monopolul asupra prestării serviciilor publice ale
concesiunii. Un beneficiar nu poate acorda același serviciu public la doi beneficiari.
Concesionarul are dreptul de a impune tarife administrate de concedent utilizatorilor
serviciilor publice pe care le administrează. Tendința actuală în rândul concesionarilor este de a
reduce acest control al ratei pentru a crește responsabilitatea emoțională a managementului în rândul
concesionarilor.
Obligațiile concesionarului se limitează la asigurarea funcționării serviciului public în
conformitate cu termenii și specificațiile contractului de concesionar Da. Obligațiile de continuitate îi
afectează și pe angajații furnizorilor de servicii publice. Aceștia sunt supuși dreptului general al
muncii, cu excepția dreptului la grevă.
Concesionarii respectă egalitatea beneficiarilor față de serviciile lor, chiar dacă serviciile sunt
furnizate în prezent sub control comercial. Egalitatea se referă la calitatea serviciilor la același nivel
de preț. Este obligat să se adapteze la schimbările din sistemul juridic impuse de vânzător.
Transferatorii pot face aceste modificări în ordinea juridică pentru a adapta serviciul public la noile
aspecte care afectează interesul general. Chiar dacă administrația încetează să controleze direct
serviciile publice concesionale, responsabilitatea administrației față de utilizatori și opinia publică nu
încetează. Prin urmare, implementăm controale tehnice și financiare stricte în managementul
serviciilor publice, la care concesionarii trebuie să le respecte.
Concesionarul este obligat să presteze personal servicii publice și nu are dreptul de a
subcontracta toate sau o parte din aceste servicii publice. Utilizarea bunurilor sau serviciilor
concesionale trebuie să se facă în condiții viabile din punct de vedere economic pentru a le păstra și,
eventual, a spori valoarea. În cazul în care concesionarul cauzează prin exploatare pagube din
neglijență, acesta este obligat să despăgubească administrația. Prin caiet de sarcini, concesionarul
angajează un anumit nivel de investiții și propune un program de reinginerie.
Pe lângă aceste obligații, există și reglementări privind protecția mediului, angajarea și
concedierea personalului de serviciu, protecția bunurilor aflate sub controlul acestora etc.

8. Încetarea contractului de concesiune

14
 La încheierea contractului de concesiune, ambele părți vor conveni să rezilieze contractul. În
contract, părțile pot include clauze specifice de reziliere unilaterală sau de rambursare. Secțiunea 35
prevede că rezilierea contractului de concesiune poate interveni în următoarele circumstanțe:
a) după expirarea perioadei specificate în contractul de concesiune;
b) Plata unei compensații anticipate rezonabile către Fondator la rezilierea unilaterală de către
Fondator, dacă interesele naționale sau regionale impun acest lucru.
c) În cazul în care Concesionarul nu își îndeplinește obligațiile contractuale din cauza
rezilierii unilaterale de către Concedent cu plata unei compensații către Concesionar.
d) rezilierea unilaterală de către beneficiar cu plata unei compensații către concedent în cazul
neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către concedent;
e) Predarea fără plata de despăgubire în cazul în care bunul concesionar dispare din cauză de
forță majoră sau dacă este în mod obiectiv imposibilă folosirea acestuia de către titular.

15
 CAPITOLUL III
CONCESIONAREA MONUMENTELOR ISTORICE

1. Cadrul legal al concesionării monumentelor istorice

În mod expres, concesionarea monumentelor istorice este reglementată în legislaţia română

de:
-O.G. nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice, publicată în Monitorul
Oficial nr. 83/30.01.2006;
-Legea nr.454/2006 pentru aprobarea OG nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor
istorice, publicat în Monitorul Oficial nr. 1004 din 18.12.2006;
-H.G. nr. 1067 din 05/09/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
Ordonanţei Guvernului nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice
publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 25.09.2007;
-OMCC nr. 2684/2003 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a obligaţiei privind folosinţa
monumentului istoric şi a conţinutului acesteia, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 448 din
24/06/2003.

2. Procedura de concesionare a monumentelor istorice

Ordonanţa nr. 21/2006 (aprobată dar şi modificată prin Legea nr. 454/2006), are ca obiect
reglementarea concesionării monumentelor istorice aflate în domeniul public sau privat al statului ori
al unităţilor administrativ-teritoriale. Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică şi monumentelor
istorice din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale aflate în
administrarea regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau a altor societăţi
comerciale cu capital integral ori majoritar de stat.
Conform art. 2, atribuirea concesiunii monumentelor istorice se face în baza unui contract
prin care o persoană juridică, denumită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel
mult 49 de ani, unei alte persoane, denumită concesionar, care acţionează pe riscul şi pe răspunderea
sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui monument istoric, în schimbul unei redevenţe.
Principiile care stau la baza selectării ofertanţilor şi a încheierii contractelor de concesiune
sunt (art. 3):

16
a) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la
aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune;
b) tratamentul egal pentru toţi ofertanţii, astfel încât criteriile de selecţie şi de atribuire a contractului
de concesiune să se aplice într-o manieră nediscriminatorie;
c) proporţionalitatea, respectiv ca orice măsură cerută de către autoritatea publică să fie necesară şi
corespunzătoare naturii contractului;
d) nediscriminarea, respectiv acceptarea de către concedent a serviciilor oferite de ofertanţii de altă
naţionalitate, în condiţiile prevăzute în acordurile şi în convenţiile la care România este parte;
e) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca orice ofertant, indiferent de
naţionalitate, să aibă dreptul de a deveni concesionar în condiţiile legii, ale convenţiilor şi acordurilor
internaţionale la care România este parte.
Iniţierea concesionării are la bază un studiu de oportunitate efectuat în prealabil de către
concedent, care va cuprinde cel puţin următoarele elemente (art.7):
a) descrierea monumentului istoric care urmează să fie concesionat;
b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu care justifică acordarea concesiunii;
c) investiţiile necesare pentru restaurarea, protejarea, modernizarea sau punerea în valoare a
monumentului istoric;
d) nivelul minim al redevenţei;
e) propunerea de procedură pentru atribuirea contractului de concesiune şi justificarea alegerii
procedurii, potrivit legii;
f) durata estimată a concesiunii;
g) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare;
h) detaliile tehnice şi de funcţionare necesar a fi respectate, elaborate în conformitate cu avizul
comisiilor zonale sau, după caz, al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
În baza studiului de oportunitate se elaborează caietul de sarcini al concesiunii, care va
cuprinde şi obligaţiile cei revin concesionarului în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Obligaţia
de folosinţă a monumentului istoric, întocmită conform Ordinului ministrului culturii şi cultelor nr.
2.684/2003 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a Obligaţiei privind folosinţa
monumentului istoric şi a conţinutului acesteia, precum şi alte elemente stabilite prin normele
metodologice-cadru de aplicare a prezentei ordonanţe.
Conţinutul-cadru al caietului de sarcini, conform Anexei nr. 1 din H.G. nr. 1067 din
05/09/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.
21/2006 cuprinde date dspre:
- Obiectul propus concesionării ;

17
- Obiectivul concesionării (îl constituie asigurarea conservării, restaurării, punerii în
valoare/introducerii în circuitul cultural-turistic şi/sau economic a monumentului istoric, din alte
fonduri decât cele de la bugetul de stat/local);
- Condiţiile de exploatare a concesiunii şi investiţii necesare;
- Documentele juridice şi tehnice;
- Obligaţiile concesionarului;
- Condiţii financiare şi de asigurare;
Dosarul privind concesionarea monumentului istoric va cuprinde următoarele elemente
necesare pentru luarea deciziei de către comisia de evaluare a ofertelor:
   a) evaluarea financiară a lucrărilor necesare şi durata de punere în funcţiune şi în circuitul
cultural/turistic/economic a obiectivului;
   b) valoarea investiţiei, a redevenţei minime pe care o poate asigura concesionarul conform
ofertei, raportul în procente între acestea, corelată cu timpul de punere în funcţiune a monumentului
istoric şi cel de recuperare a investiţiei;
   c) prevederi privind asigurarea bunurilor imobile/mobile de către concesionar prin poliţe de
asigurare a bunurilor, încheiate cu societăţile de asigurare autorizate;
   d) dovezi privind asigurarea de către concesionar a condiţiilor de protecţie a patrimoniului
cultural naţional imobil/mobil cu mijloace/sisteme antiefracţie/împotriva incendiului etc., după caz;
   e) copii legalizate de pe licenţele deţinute de către ofertanţi sau copii legalizate de pe
contracte cu terţe persoane fizice ori juridice care deţin licenţe pentru derularea activităţilor
culturale/turistice/economice specifice destinaţiilor monumentelor istorice avizate concedentului de
Ministerul Culturii şi Cultelor;
   f) garanţia bonităţii pentru achitarea cel puţin a valorii minime a redevenţei stabilite prin
studiul de oportunitate;
   g) garanţia existenţei unui contract sau antecontract cu o persoană fizică ori juridică
atestată/autorizată, înscrisă în registrele Ministerului Culturii şi Cultelor, privind urmărirea
comportării în timp a monumentului istoric;
   h) alte garanţii specifice, necesare conservării, punerii în valoare şi introducerii în circuitul
cultural/turistic/economic a monumentului istoric.
După elaborarea caietului de sarcini, concedentul întocmeşte documentaţia de atribuire,
care se aprobă prin ordin, hotărâre sau, după caz, decizie a acestuia.
    Documentaţia de atribuire trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
   a) informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de
telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact, după caz, etc.;

18
   b) caietul de sarcini;
   c) Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric;
   d) instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare;
   e) instrucţiuni privind modul de elaborare şi prezentare a ofertelor;
   f) informaţii detaliate şi complete privind criteriile avute în vedere pentru stabilirea ofertei
câştigătoare, precum şi ponderea acestora;
   g) instrucţiuni privind modul de utilizare a căilor de atac;
   h) informaţii referitoare la clauzele contractuale obligatorii;
   i) garanţiile profesionale şi/sau financiare solicitate, după caz.
(1) Conform art.13 din H.G. nr. 1067/2007, pe plicul exterior al ofertei se va indica obiectul
concesiunii pentru care este depusă oferta şi acesta trebuie să conţină:
   a) o fişă cu informaţii privind ofertantul şi o declaraţie de participare semnată de ofertant;
   b) acte doveditoare privind calităţile şi capacităţile ofertanţilor, conform solicitărilor
concedentului;
   c) acte doveditoare, potrivit cerinţelor solicitate în caietul de sarcini.
   (2) Pe plicul interior, care conţine oferta propriu-zisă, se înscriu numele sau denumirea
ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul acestuia, după caz.
    Oferta propriu-zisă trebuie să cuprindă detaliat toate condiţiile prevăzute în caietul de sarcini,
alte obligaţii pe care ofertantul şi le asumă, precum şi date tehnice şi financiare referitoare la (art.
14):
   a) investiţiile pe care se obligă să le realizeze;
   b) perioada preconizată de amortizare a investiţiilor;
   c) standardele de calitate a bunurilor aduse ca investiţii;
   d) standardele de calitate a activităţilor sau serviciilor publice ce urmează a fi prestate;
   e) preţurile şi/sau tarifele pe care îşi propune să le practice;
   f) redevenţa.
Anunţul de licitaţie, respectiv al negocierii directe, trebuie să cuprindă cel puţin elementele
prevăzute în anexa nr. 2:
   1. Informaţii generale privind concedentul, precum: denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de
telefon şi telefax de la care se pot obţine informaţii suplimentare şi/sau adresa de e-mail ale persoanei
de contact, după caz, etc.
   2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii: denumirea, descrierea şi adresa monumentului
istoric, codul acestuia, conform Listei monumentelor istorice, situaţia juridică actuală.
   3. Informaţii privind documentaţia de atribuire:

19
   3.1. modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot obţine documentaţia de
atribuire;
   3.2. denumirea şi adresa compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine
documentaţia de atribuire;
   3.3. costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea documentaţiei de atribuire, după caz;
   3.4. data limită pentru solicitarea clarificărilor.
   4. Informaţii privind ofertele:
   4.1. data limită de depunere a ofertelor;
   4.2. adresa la care trebuie depuse ofertele;
   4.3. numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă.
   5. Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor.
   6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor
apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei.
   7. Data transmiterii anunţului de licitaţie/negociere directă către instituţiile abilitate în vederea
publicării. Conform art.20, atribuţiile comisiei de evaluare sunt:
   a) analizarea şi selecţia ofertelor, pe baza datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse în plicul
exterior;
   b) întocmirea listei cuprinzând ofertele admise şi comunicarea acesteia;
   c) analizarea şi evaluarea ofertelor, pe baza datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse în plicul
interior;
   d) întocmirea raportului de evaluare;
   e) întocmirea proceselor-verbale prevăzute de prezentele norme metodologice;
   f) desemnarea ofertei câştigătoare.
Comisia de evaluare stabileşte punctajul fiecărei oferte, oferta câştigătoare fiind cea care
întruneşte cel mai mare punctaj în urma aplicării criteriilor de atribuire. Anunţul de atribuire se
transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în cel mult 20 de zile
calendaristice de la finalizarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune.
    Anunţul de atribuire trebuie să cuprindă cel puţin elementele prevăzute în anexa nr. 3:
1. Informaţii generale privind concedentul, precum: denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de
telefon şi telefax de la care se pot obţine informaţii suplimentare şi/sau adresa de e-mail ale persoanei
de contact, după caz etc.
    2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii: denumirea, descrierea şi adresa monumentului
istoric, codul acestuia, conform Listei monumentelor istorice, şi situaţia juridică actuală
   3. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului de concesiune

20
   4. Data publicării anunţului de licitaţie/negociere directă în Monitorul Oficial al României, Partea a
VI-a
   5. Criteriile utilizate pentru determinarea ofertei câştigătoare
   6. Numărul ofertelor primite şi al celor declarate câştigătoare
   7. Denumirea/numele şi sediul/adresa ofertantului a cărui ofertă a fost declarată câştigătoare
   8. Durata contractului
   9. Nivelul redevenţei
  10. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor
apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei
  11. Data informării ofertanţilor despre decizia de stabilire a ofertei câştigătoare
  12. Data transmiterii anunţului de atribuire către instituţiile abilitate în vederea publicării .
Contractul de concesiune se încheie cu respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanţa
Guvernului nr. 21/2006 (numai după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data
realizării comunicării), aprobată cu modificări prin Legea nr. 454/2006, şi ale art. 51-58 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007
(art.44 şi 45)1.

3. Model de Contract de Concesiune al monumentelor istorice

Conform Anexei nr. 4 din OUG nr.21/2006 un contract de Concesiune al monumentelor

istorice poate fi de forma:

CONTRACT-CADRU DE CONCESIUNE

CAPITOLUL I
  Părţile contractante

Între ministerul/organul de specialitate al administraţiei publice centrale/consiliul

judeţean/consiliul local ................................, cu sediul în ..................., reprezentat prin
doamna/domnul ................., având funcţia de ....................., în calitate de concedent, pe de o parte,
şi
Doamna/Domnul ............................, persoană fizică (domiciliul, buletinul/cartea de
identitate)/....................................... persoana juridică (actul constitutiv al operatorului
economic) ......................, cu sediul principal în .........................................., reprezentat prin
doamna/domnul ..........................., având funcţia de ..................., în calitate de concesionar, pe de altă
parte,
la data de ...............................,
la sediul concedentului (alt loc, adresa etc.) .............................,

1
H.G. nr. 1067 din 05/09/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2006 privind regimul
concesionării monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 25.09.2007.

21
 în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor
istorice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 454/2006 şi al Hotărârii (Guvernului/consiliului
judeţean/General al Municipiului Bucureşti/local) de aprobare a concesionării nr. .... din ..............., s-
a încheiat prezentul contract de concesiune.

CAPITOLUL II
 Obiectul contractului de concesiune

Art. 1. -
(1) Obiectul contractului de concesiune este monumentul istoric (denumirea conform Listei
monumentelor istorice) .............................., înscris în Lista monumentelor istorice, având
codul ..........................., situat în ......................................., în conformitate cu obiectivele
concedentului.
(2) Obiectivele concedentului sunt:
a) .........................................................................;
b) .........................................................................;
................................................................................................................... .
(3) În derularea contractului de concesiune, concesionarul va utiliza următoarele categorii de
bunuri:
a) bunurile de retur - bunurile care au făcut obiectul concesiunii - care revin de plin drept,
gratuit şi libere de orice sarcini concedentului la încetarea contractului de concesiune ..................;
b) bunurile proprii - bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de acesta pe
durata concesiunii -, care la încetarea contractului de concesiune rămân în proprietatea
concesionarului:
................................................................................................................... .

CAPITOLUL III
 Termenul
Art. 2. -
(1) Durata concesiunii este de ............ ani, începând de la data de ........................................ .
(2) Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate
din durata sa iniţială prin acordul de voinţă al părţilor.

CAPITOLUL IV
 Redevenţa

Art. 3. - Redevenţa este de ................ lei şi se plăteşte anual/lunar, în conformitate cu caietul

de sarcini (detalii cu privire la modul de plată).

CAPITOLUL V
 Plata redevenţei
Art. 4. -
(1) Plata redevenţei se face prin conturile:
-contul concedentului nr. ............, deschis la Banca ..................;
-contul concesionarului nr. .........., deschis la Banca ................. .
(2) Neplata redevenţei sau executarea cu întârziere a acestei obligaţii conduce
la ..........................

CAPITOLUL VI
 Drepturile părţilor

22
 Art. 5. -
(1) Concesionarul are dreptul de a exploata, în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa,
bunurile care fac obiectul contractului de concesiune.
(2) Concesionarul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor care fac obiectul
concesiunii, potrivit naturii bunului şi obiectivelor stabilite de părţi prin contractul de concesiune.
Art. 6. -
(1) Concedentul are dreptul să inspecteze bunurile concesionate, să verifice stadiul de
realizare a investiţiilor ........................., urmărind respectarea obligaţiilor asumate de concesionar.
(2) Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a concesionarului şi în
următoarele condiţii:
................................................................................................................... .
(3) Concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului
de concesiune, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. În cazul în care
modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul să primească
fără întârziere o justă despăgubire. În caz de dezacord între concedent şi concesionar cu privire la
suma despăgubirii, aceasta va fi stabilită de către instanţa judecătorească competentă. Acest dezacord
nu poate în niciun caz să permită concesionarului să nu îşi execute obligaţiile contractuale.

CAPITOLUL VII
Obligaţiile părţilor - clauze stabilite în condiţiile caietului de sarcini
Art. 7. -
(1) Concesionarul este obligat să asigure exploatarea eficientă, în regim de continuitate şi
de permanenţă, a bunului care face obiectul concesiunii, potrivit obiectivelor stabilite de către
concedent.
(2) Concesionarul va utiliza bunul care face obiectul prezentului contract în strictă
concordanţă cu destinaţia acestuia, fără a-l scoate din circuitul civil sau a constitui asupra sa ipoteci
de gradul I.
(3) Concesionarul este obligat să respecte sarcinile impuse prin Obligaţia privind folosinţa
monumentului istoric şi prevederile legale privind protejarea monumentelor istorice.
(4) Concesionarul este obligat să desfăşoare în mod direct activitatea care face obiectul
concesiunii.
(5) Concesionarul este obligat să plătească redevenţa.
(6) Concesionarul este obligat să asigure creşterea eficienţei în următoarele modalităţi:
a) .........................................................................;
b) .........................................................................;
................................................................................................................... .
(7) Concesionarul este obligat să realizeze investiţii cu respectarea următoarelor precizări:
a) bunurile aduse ca investiţii (datele de identificare a acestora, datele
tehnice) .............................;
b) termenele de realizare a investiţiilor ..................................;
c) investiţiile care nu se amortizează pe durata concesiunii ...............;
d) avizele ce trebuie obţinute în cazul în care sunt afectate bunuri cu regim
special........................;
e) standardele de calitate a activităţilor prestate ....................... .
(8) Concesionarul este obligat să respecte condiţiile impuse de natura bunului (protejarea
secretului de stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia mediului,
protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului etc.) ................................. .
(9) În termen de 90 de zile de la data încheierii contractului de concesiune, concesionarul este
obligat să depună, cu titlu de garanţie, o sumă de ......... lei, reprezentând o cotă-parte din suma
datorată concedentului cu titlu de redevenţă pentru primul an de activitate.

23
 (10) La încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen, concesionarul este
obligat să restituie concedentului, în deplină proprietate, bunurile de retur în mod gratuit şi libere de
orice sarcini.
(11) La încetarea contractului de concesiune din alte cauze decât prin ajungere la termen,
excluzând forţa majoră şi cazul fortuit, concesionarul este obligat să asigure continuitatea
activităţii/destinaţiei monumentului istoric, în condiţiile stipulate în contract, până la preluarea
acesteia de către concedent.
(12) În cazul în care concesionarul sesizează existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze
de natură să conducă la imposibilitatea realizării activităţii, va notifica de îndată acest fapt
concedentului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii.
(13) Concesionarul este obligat să continue desfăşurarea activităţii în noile condiţii stabilite
de concedent, în mod unilateral, potrivit art. 6 alin. (3), fără a putea solicita încetarea contractului.
(14) Concesionarul se obligă să plătească .........% din prima de asigurare.
(15) Concesionarului îi este interzis dreptul de a subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte
persoane monumentul istoric care face obiectul concesiunii.
(16) Alte clauze.
Art. 8. -
(1) Concedentul este obligat să nu îl tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate
din prezentul contract de concesiune.
(2) Concedentul nu are dreptul să modifice în mod unilateral contractul de concesiune în
afară de cazurile prevăzute expres de lege.
(3) Concedentul este obligat să notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de
natură să aducă atingere drepturilor concesionarului.

CAPITOLUL VIII
 Încetarea contractului de concesiune
Art. 9. -
(1) Prezentul contract de concesiune încetează în următoarele situaţii:
a) la expirarea duratei stabilite în contract, dacă părţile nu convin, în scris, prelungirea
acestuia în condiţiile legii;
b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de
către concedent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina concedentului, în caz de
dezacord fiind competentă instanţa de judecată;
c) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale asumate de către concesionar, cu precădere
a celor privind protejarea, punerea în valoare sau, după caz, exploatarea monumentului istoric, prin
reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;
d) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin reziliere, cu plata
de despăgubiri în sarcina concedentului;
e) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul
imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri.
(2) La încetarea din orice cauză a contractului de concesiune bunurile ce au fost utilizate de
concesionar în derularea concesiunii vor fi repartizate după cum urmează:
a) bunuri de retur .........................................................;
b) bunuri proprii ......................................................... .

CAPITOLUL IX
 Clauze contractuale referitoare la împărţirea responsabilităţilor
de mediu între concedent şi concesionar
Art. 10. - ..................................................................

24
 CAPITOLUL X
 Răspunderea contractuală

Art. 11. - Nerespectarea de către părţile contractante a obligaţiilor cuprinse în prezentul

contract de concesiune atrage răspunderea contractuală a părţii în culpă.

CAPITOLUL XI
 Litigii
Art. 12. -
(1) Litigiile de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesiune se
soluţionează în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare.
(2) Pentru soluţionarea eventualelor litigii părţile pot stipula în contractul de concesiune
clauze compromisorii.

CAPITOLUL XII
 Alte clauze (de exemplu: clauze de reziliere convenţională, clauze penale)
Art. 13. - ..................................................................

CAPITOLUL XIII
 Definiţii
Art. 14. -
(1) Prin forţă majoră, în sensul prezentului contract de concesiune, se înţelege o împrejurare
externă cu caracter excepţional, fără relaţie cu lucrul care a provocat dauna sau cu însuşirile sale
naturale, absolut invincibilă şi absolut imprevizibilă.
(2) Prin caz fortuit se înţelege acele împrejurări care au intervenit şi au condus la producerea
prejudiciului şi care nu implică vinovăţia paznicului juridic, dar care nu întrunesc caracteristicile
forţei majore.
Prezentul contract de concesiune a fost încheiat în .... exemplare.

Concedent, Concesionar,
................... .....................

25
 CAPITOLUL IV
PROTEJAREA MONUMENTELOR ISTORICE

1. Cadrul legislativ privind protejarea monumentelor istorice

A. Consideraţii generale
În anul 2001 a fost adoptată Legea nr. 422 privind protejarea monumentelor istorice, care a
fost modificată şi republicată în anul 2006 (modificată şi completată prin Legea nr. 259/2006).
Anterior, fusese modificată şi de alte acte normative: Legea nr.401/2003, Legea nr. 468/2003, Legea
nr.571/2003. Prezenta lege reglementeaza regimul juridic general al monumentelor istorice.
OMCC nr. 2684/2003 reglementează Metodologia de întocmire a obligaţiei privind folosinţa
monumentului istoric şi a conţinutului acesteia.
În sensul Legii ne. 422/2001, monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi
terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi
universală.
Pot fi clasate ca monumente istorice bunurile imobile situate în afara graniţelor, proprietaţi
ale
statului român, cu respectarea legislaţiei statului pe teritoriul căruia se află.
Monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural naţional şi sunt protejate
prin lege.Activităţile şi măsurile de protejare a monumentelor istorice se realizează în interes public.
În
condiţiile prezentei legi intervenţiile asupra monumentelor istorice pot constitui cauză de utilitate
publică.
În sensul prezentei legi, prin protejare se înţelege ansamblul de măsuri cu caracter stiinţific,
juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea,

26
inventarierea, clasarea, evidenţa, conservarea, inclusiv paza şi întreţinerea, consolidarea, restaurarea,
punerea în valoare a monumentelor istorice şi integrarea lor social-economică şi culturală în viaţa
colectivităţilor locale.
Conform prezentei legi, la art.3 se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice,
bunuri imobile situate suprateran, subteran şi subacvatic:
a) monument - construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele
artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea,
precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent
delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere
arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiinţific sau tehnic;
b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori
muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate
delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere
arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiinţific sau tehnic;
c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru natural care sunt
mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic,
istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiinţific, tehnic sau al peisajului cultural.
Monumentele istorice aparţin fie domeniului public sau privat al statului, al judeţelor,
oraşelor sau comunelor, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
Monumentele istorice proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale
sunt
inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile; aceste monumente istorice pot fi date în administrare
instituţiilor publice, pot fi concesionate, date în folosinţa gratuită instituţiilor de utilitate publică sau
închiriate, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor sau, dupa caz, al serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.
Monumentele istorice aparţinând domeniului privat pot face obiectul circuitului civil în
condiţiile stabilite prin prezenta lege.
Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot
fi
vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune ale statului român, prin Ministerul
Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice
deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B,
ori al unităţilor administrativ-teritoriale, dupa caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii
absolute a vânzării.

27
 Proprietarii, persoane fizice sau juridice de drept privat, care intenţionează să vândă
monumente
istorice, transmit serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor înştiinţarea
privind intenţia de vânzare, însoţită de documentaţia stabilită prin ordin al ministrului culturii şi
cultelor.
Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor transmit Ministerului
Culturii şi Cultelor înstiinţarea, documentaţia şi propunerea de răspuns, în termen de 5 zile lucrătoare
de la primirea acestora.
Termenul de exercitare a dreptului de preemţiune al statului este de maximum 25 de zile de la
data înregistrării înstiinţării, documentaţiei şi a propunerii de răspuns la Ministerul Culturii şi
Cultelor sau, după caz, la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor;
titularii dreptului de preemţiune vor prevedea în bugetul propriu sumele necesare destinate exercitării
dreptului de preemţiune; valoarea de achiziţionare se negociază cu vânzatorul.
În cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii şi Cultelor nu îsi exercită dreptul de preemţiune, acest drept se transferă
autorităţilor publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile.
În actele de înstrăinare, concesionare, închiriere, dare în administrare sau dare în folosinţă
gratuită a monumentelor istorice se va menţiona regimul de monument istoric al imobilelor şi
obligaţia protejării acestora potrivit prezentei legi.
Paza, întreţinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare prin mijloace
adecvate a monumentelor istorice revin, dupa caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale
asupra
acestora, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, instituţiile de specialitate
subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice locale colaborează şi răspund, dupa caz, de
activitatea de protejare a monumentelor istorice.
B. Inventarierea monumentelor istorice, clasarea şi declasarea lor
Monumentele istorice se clasează astfel:
a) în grupa A - monumentele istorice de valoare naţională şi universală;
b) în grupa B - monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local.
Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, delimitată pe baza reperelor
topografice, geografice sau urbanistice, în funcţie de trama stradală, relief şi caracteristicile
monumentului istoric, dupa caz, prin care se asigura conservarea integrată şi punerea în valoare a
monumentului istoric şi a cadrului sau construit sau natural.

28
 Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor
de conservare.
Protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă
economico-socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi local.
Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monumentelor
istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii.
Inventarierea monumentelor istorice reprezintă acţiunea de strângere a totalităţii
informaţiilor,
documentelor, studiilor, cercetărilor şi a documentaţiilor cu privire la identificarea imobilelor
susceptibile de a dobândi calitatea de monument istoric, a imobilelor clasate ca monumente istorice,
a monumentelor istorice declasate, precum şi a celor distruse sau dispărute.
Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil.
Procedura de clasare se declanşează de către direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul
cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, astfel:
1. din oficiu, în următoarele situaţii:
a) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale;
b) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea cultelor religioase;
c) pentru bunurile imobile descoperite întâmplător sau în cadrul unor cercetări arheologice
sistematice;
2. la cererea sau, după caz, la propunerea:
a) proprietarului bunului imobil;
b) primarului localităţii, a consiliului local sau judeţean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, pe al cărui teritoriu administrativ se află bunul imobil în cauză;
c) Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a Comisiei Naţionale de Arheologie sau a
Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor;
d) asociaţiilor şi fundaţiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării
monumentelor istorice;
e) instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu.
Monumentele istorice, zonele de protecţie şi zonele construite protejate, definite potrivit
legii, se evidenţiază în planurile de amenajare a teritoriului şi în planurile urbanistice ale unităţilor
administrativ-teritoriale.
Declasarea monumentelor istorice urmează aceeaşi procedură ca cea prevazută pentru
clasare. Ea este declanşată din oficiu în oricare dintre situaţiile următoare:

29
 a) descărcarea de sarcină arheologică, în cazul siturilor arheologice, conform avizului
Comisiei
Naţionale de Arheologie;
b) dispariţia monumentului istoric;
c) constatarea pierderii calităţii de monument istoric a imobilului.
Lista monumentelor istorice cuprinde monumentele istorice clasate în grupa A sau B şi se
întocmeşte de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice.
Lista monumentelor istorice se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, se publică
în
Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se actualizează la fiecare 5 ani.
Intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului
emis de către Ministerul Culturii şi Cultelor sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate
ale Ministerului Culturii şi Cultelor.
În sensul prezentei legi, intervenţiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt:
a) toate lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare,
amenajări peisagistice şi de punere în valoare, care modifică substanţa sau aspectul monumentelor
istorice;
b) executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice;
c) amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcţii de protecţie, piese de
mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe şi în monumente istorice;
d) schimbări ale funcţiunii sau destinaţiei monumentelor istorice, inclusiv schimbările
temporare;
e) strămutarea monumentelor istorice;
f) amenajări de căi de acces, pietonale şi carosabile, utilităţi anexe, indicatoare, inclusiv în
zonele de protecţie a monumentelor istorice.
C. Atribuţii ale unor instituţii privind protejarea monumentelor istorice
În vederea protejării monumentelor istorice Ministerul Culturii şi Cultelor îndeplineşte,
direct sau prin serviciile sale publice deconcentrate ori prin alte instituţii publice subordonate,
următoarele atribuţii:
1. organizează sistemul naţional de cercetare, inventariere, clasare a monumentelor istorice,
de elaborare a reglementărilor din domeniu, de inspecţie şi control al monumentelor istorice;
2. avizează reglementările, normele şi metodologiile cu aplicabilitate pentru domeniul
monumentelor istorice, în cazul în care acestea sunt elaborate de alte autorităţi decât Ministerul
Culturii şi Cultelor;

30
 3. conferă, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, regimul de monument istoric;
4. publică Lista monumentelor istorice, întocmită de Institutul Naţional al Monumentelor
Istorice, în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi o actualizează, potrivit legii, la fiecare 5 ani;
5. face propuneri pentru cuprinderea în proiectul bugetului de stat a sumelor necesare în
vederea
finanţării cheltuielilor pentru protejarea monumentelor istorice;
6. emite avizele necesare în vederea eliberarii autorizaţiilor de construire pentru lucrările şi
intervenţiile asupra monumentelor istorice;
7. emite avizul privind regulamentele de construcţie din zonele de protecţie a monumentelor
istorice şi în zonele construite protejate;
8. emite avizul privind studiile de fundamentare istorico-stiinţifică pentru delimitarea zonelor
de protecţie a monumentelor istorice sau a zonelor construite protejate, ale secţiunilor de specialitate
din planurile de amenajare a teritoriului şi planurilor urbanistice, precum şi pentru proiectele de
restaurare a monumentelor istorice;
9. emite avizul pentru Planul de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea "Zone construite
protejate", precum şi pentru secţiunile de specialitate din planurile de amenajare a teritoriului care au
ca obiect monumente istorice sau zone construite protejate;
10. emite avizele pentru secţiunile de specialitate din planurile urbanistice generale ale
unităţilor administrativ-teritoriale, planurile urbanistice zonale, precum şi din planurile urbanistice de
detaliu, care au ca obiect monumente istorice sau zone construite protejate;
11. emite avizele pentru intervenţii asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a
monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există regulamente de
construcţie avizate conform pct. 7;
12. iniţiază, atunci când este necesar, sau solicită consiliilor judeţene sau Consiliului General
al
Municipiului Bucureşti, dupa caz, exproprierea pentru cauză de utilitate publica a
monumentelor istorice, în vederea salvării acestora de la distrugere şi degradare;
13. coordonează, prin diriginţi de specialitate ai Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice,
atestaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor, lucrările de conservare, consolidare şi restaurare a
monumentelor istorice, atunci când intervenţiile sunt finanţate total sau parţial din fondurile alocate
de Ministerul Culturii şi Cultelor;
14. asigură inspecţia şi controlul propriu la monumentele istorice privind starea lor de
conservare şi respectarea avizelor de specialitate emise, precum şi controlul propriu al şantierelor

31
având drept obiect monumentele istorice, indiferent de regimul de proprietate şi de grupa
monumentului istoric, de natura operaţiunilor şi de sursa lor de finanţare;
15. constată contravenţii şi aplică sancţiuni prin împuterniciţii săi şi ia măsurile
corespunzatoare de sesizare a organelor de cercetare penală, în cazul infracţiunilor;
16. instituie, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Registrul
specialiştilor, Registrul experţilor şi verificatorilor tehnici, precum şi Registrul operatorilor
economici din domeniul protejării monumentelor istorice;
17. emite atestate pentru specialiştii şi experţii în domeniul protejării monumentelor istorice,
în
conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
18. reglementează pentru domeniul monumentelor istorice funcţionarea operatorilor
economici care au ca obiect de activitate efectuarea de cercetări, proiectarea şi executarea de lucrări
la monumente istorice, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii şi
cultelor;
19. avizează reglementările, normele şi metodologiile elaborate de autorităţile şi instituţiile
publice abilitate, privind:
a) organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie, formare, specializare şi
perfecţionare a specialiştilor din domeniul protejării monumentelor istorice;
b) prevenirea şi stingerea incendiilor la monumente istorice;
c) măsurile de protecţie specială a monumentelor istorice în caz de conflict armat, de
protecţie împotriva actelor de terorism sau în situaţii de urgenţă;
d) stabilirea planurilor şi măsurilor de prevenire a distrugerilor cauzate de calamităţi sau
dezastre naturale la monumente istorice;
e) înlăturarea sau diminuarea factorilor poluanţi la monumente istorice şi în zonele de
protecţie a acestora;
f) elaborarea cadastrului monumentelor istorice;
20. avizează folosirea materialelor, tehnicilor şi tehnologiilor noi pentru restaurarea
monumentelor istorice;
21. susţine, în condiţiile legii, programe şi proiecte de revitalizare şi punere în valoare a
monumentelor istorice, hotărăşte strategii şi cofinanţează programe şi publicaţii pentru animarea
culturală şi stimularea interesului public faţă de monumentele istorice;
22. instituie şi controlează amplasarea însemnului distinctiv care atesta regimul de monument
istoric al unui bun imobil, în vederea protejării sale în timp de pace sau de conflict armat;

32
 23. colaborează cu organizaţiile neguvernamentale, în condiţiile legii, la realizarea de
programe şi proiecte de protejare a monumentelor istorice;
24. asigură funcţionarea, logistică, secretariatul şi sediul Comisiei Naţionale a Monumentelor
Istorice şi, prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru comisiile
regionale ale monumentelor istorice;
25. colaborează cu organismele internaţionale interesate şi participă, în cooperare cu acestea,
la
finanţarea programelor de protejare a monumentelor istorice, inclusiv a celor înscrise în Lista
Patrimoniului Mondial;
26. exercită, în numele statului, dreptul de preemţiune asupra monumentelor istorice clasate
în grupa A;
27. iniţiază, la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi, dupa caz, a
Comisiei
Naţionale de Arheologie, proiecte de hotarâre a Guvernului privind acordarea statutului de
oraş istoric sau sat istoric;
28. finanţează editarea şi publicarea Revistei monumentelor istorice şi a Buletinului
monumentelor istorice.
Principalele atribuţii ale Institutului Naţional al Monumentelor Istorice sunt:
a) actualizarea inventarului monumentelor istorice;
b) actualizarea periodică a Listei monumentelor istorice;
c) elaborarea normelor şi metodologiilor specifice pentru domeniul monumentelor istorice,
care se aproba prin ordin al ministrului culturii si cultelor;
d) elaborarea dosarelor pentru monumentele istorice propuse a fi incluse în Lista
Patrimoniului Mondial;
e) gestionarea, în condiþiile legii, a fondurilor destinate inventarierii, elaborarii normelor şi
metodologiilor pentru monumente istorice, investigaţiilor, proiectelor-pilot, expertizelor tehnice,
cercetărilor şi studiilor specifice;
f) administrarea inventarului şi fondului documentar al monumentelor istorice - care
cuprinde: arhiva, fototeca, fondul cartografic şi biblioteca monumentelor istorice - care sunt
proprietatea publică a statului român;
g) coordonarea activităţii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi
Cultelor şi a oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară privind realizarea inventarului şi a
cadastrului de specialitate al monumentelor istorice, care au obligaţia includerii monumentelor
istorice în planurile cadastrale şi în hărţile topografice;

33
 h) editarea Revistei monumentelor istorice şi a Buletinului monumentelor istorice, precum şi
a altor publicaţii de specialitate, pe orice tip de suport;
i) colaborarea cu Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice pentru completarea inventarului,
editarea unor publicaţii de specialitate şi pentru punerea în valoare a monumentelor istorice;
j) elaborarea şi actualizarea Listei monumentelor istorice distruse sau dispărute;
k) gestionarea Registrului specialiştilor, Registrului experţilor şi verificatorilor tehnici,
precum şi a procedurilor şi mecanismelor de atestare şi înscriere în acestea în conformitate cu
metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
l) constituirea şi actualizarea Registrului zonelor construite protejate.
Principalele atribuţii ale Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice sunt:
a) gestionarea, în condiţiile legii, a fondurilor destinate cercetării, expertizării şi executării
lucrărilor de consolidare-restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice finanţate de la
bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor şi încredinţate prin transfer Oficiului
Naţional al Monumentelor Istorice;
b) fundamentarea, în conformitate cu normele privind creditarea, elaborate de Ministerul
Culturii şi Cultelor şi aprobate prin hotărâre a Guvernului, a necesarului de credite; propunerea
priorităţilor şi
evaluarea documentaţiilor prezentate de persoanele de drept privat în vederea obţinerii de credite fără
dobândă, cu dobânda redusa sau cu dobânda pieţei, pentru efectuarea de lucrări de protejare la
monumentele istorice deţinute;
c) gestionarea, prin acordarea de credite în conformitate cu prevederile lit. b), în regim
extrabugetar, a sumelor provenite din aplicarea timbrului monumentelor istorice, precum şi din alte
surse cu aceeaşi destinaţie, obţinute în condiţiile legii; sumele încasate din rambursări de credite şi
plăţi din dobânzi se utilizează în sistem revolving, cu acelaşi scop;
d) administrarea, în numele Ministerului Culturii şi Cultelor, a monumentelor istorice intrate
cu orice titlu în proprietatea statului, altele decât cele administrate de alte instituţii publice;
propunerea eficientizării acestora prin promovarea de proiecte şi programe de revitalizare, realizarea
de parteneriate sau prin concesionare, dare în folosinţă gratuită ori închiriere, în condiţiile legii;
e) predarea documentaţiilor pentru monumentele istorice la care au fost efectuate lucrări şi
recepţii finale Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, pentru actualizarea inventarului
monumentelor istorice şi arhivare;
f) punerea la dispoziţie Institutului Naţional al Monumentelor Istorice a documentelor şi
informaţiilor deţinute, necesare actualizării inventarului monumentelor istorice;

34
 g) elaborarea reglementărilor, normelor şi metodologiilor specifice domeniului protejării
monumentelor istorice privind conţinutul-cadru al documentaţiilor, tarifarea acestora, executarea
lucrărilor, organizarea achiziţiilor publice, contractarea şi decontarea lucrărilor;
h) editarea pe orice tip de suport şi comercializarea materialelor privind protejarea şi punerea
în valoare a monumentelor istorice;
i) organizarea şi realizarea altor activităţi specifice atribuţiilor sale, aducătoare de venituri,
conform prevederilor legale, inclusiv prin încheierea de contracte cu persoane juridice sau fizice de
specialitate, pe care le gestionează în regim extrabugetar;
j) gestionarea Registrului operatorilor economici din domeniul protejării monumentelor
istorice, precum şi a procedurilor şi mecanismelor de atestare şi înscriere în acesta, în conformitate
cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
Comisia Naţională a Monumentelor Istorice propune strategiile şi avizarea metodologiilor,
normativelor şi măsurilor tehnico-stiinţifice din domeniul protejării monumentelor istorice.
Comisia Naţională a Monumentelor Istorice are următoarele atribuţii:
a) propune aprobarea strategiei naţionale privind protejarea monumentelor istorice, elaborata
de
Institutul Naţional al Monumentelor Istorice;
b) formulează priorităţile privind lucrările şi măsurile necesare pentru asigurarea protejării
monumentelor istorice, indiferent de situaţia lor juridică şi de sursă de finanţare;
c) propune aprobarea, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, a metodologiilor, normelor,
normativelor şi reglementărilor din domeniul protejării monumentelor istorice, elaborate de
Ministerul Culturii şi Cultelor sau de instituţiile specializate din subordinea acestuia;
d) propune clasarea, declasarea, neclasarea sau nedeclasarea şi schimbarea grupei de clasare a
monumentelor istorice;
e) propune criteriile de atestare a specialiştilor şi experţilor din domeniul protejării
monumentelor istorice, precum şi criteriile de reglementare a activităţii operatorilor economici cu
activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;
f) propune avizarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea "Zone construite
protejate";
g) propune avizarea pentru secţiunile de specialitate din planurile privind amenajarea
teritoriului care au ca obiect monumentele istorice sau zone construite protejate;
h) propune avizul privind studiile de fundamentare istorico-stiinţifică pentru delimitarea
zonelor de protecţie a monumentelor istorice clasate în grupa A sau a zonelor construite protejate
care cuprind

35
monumente istorice clasate în grupa A, ale secţiunilor de specialitate din planurile de amenajare a
teritoriului şi planurile urbanistice, precum şi pentru proiectele de restaurare a monumentelor istorice
clasate în grupa A;
i) propune avizul pentru studiile de fundamentare şi secţiunile de specialitate din planurile
urbanistice generale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi din planurile urbanistice zonale, precum
şi pentru planurile urbanistice de detaliu, care au ca obiect monumente istorice clasate în grupa A sau
zone construite protejate care cuprind monumente istorice clasate în grupa A;
j) propune avizul pentru documentaţiile privind intervenţiile asupra monumentelor istorice
sau
inscripţionarea monumentelor istorice, având la bază texte avizate de organisme sau instituţii
stiinţifice de specialitate;
k) propune avizul pentru intervenţii asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a
monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există regulamente de
construcţie avizate conform art. 26 alin. (1) pct. 7;
l) propune monumente istorice pentru a fi incluse în Lista patrimoniului cultural şi natural
mondial, precum şi în Lista patrimoniului mondial în pericol, elaborate de UNESCO;
m) propune avizarea folosirii unor materiale, tehnici şi tehnologii noi pentru restaurarea
monumentelor istorice, în baza documentaţiilor de specialitate;
n) propune programe de pregătire a specialiştilor, precum şi planuri-cadru de învăţământ, de
formare şi specializare în domeniul protejării monumentelor istorice.
Comisiile zonale ale monumentelor istorice au următoarele atribuţii:
a) fundamentează şi propun elementele specifice strategiei regionale privind protejarea
monumentelor istorice;
b) formulează priorităţile pentru protejarea monumentelor istorice în plan regional, în vederea
evaluării şi asigurării fondurilor necesare;
c) analizează şi propun Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice clasarea sau declasarea
monumentelor istorice din regiunile lor de competenţă în grupa A sau B, dupa caz;
d) propun avizul privind documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului pentru
instituirea, delimitarea şi reglementarea construirii zonelor de protecţie a monumentelor istorice
clasate în grupa B sau a zonelor construite protejate cu monumente istorice clasate în grupa B;
e) propun avizarea studiilor de fundamentare din planurile de amenajare a teritoriului,
planurile
urbanistice generale, planurile urbanistice zonale ale localităţilor care cuprind monumente istorice
clasate în grupa B;

36
 f) propun avizarea planurilor urbanistice de detaliu şi a proiectelor de execuţie în zonele de
protecţie a monumentelor istorice din grupa A şi în zonele protejate cu monumente istorice clasate în
grupa A, pentru care există reglementări avizate de Ministerul Culturii şi Cultelor;
g) propun avizul privind documentaţiile tehnice care cuprind lucrări de cercetare, investigaţii,
expertize tehnice, proiecte tehnice şi detalii de execuţie pentru monumentele istorice clasate în grupa
B;
h) propun avizul privind documentaţiile pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la
monumentele istorice clasate în grupa A, care nu aduc modificări de arhitectură ori ale
componentelor artistice, în condiţiile în care lucrările se execută cu materiale şi tehnici de lucru
specifice epocii de edificare a monumentului istoric;
i) îndeplinesc alte atribuţii date în competenţă, potrivit dispoziţiilor prevăzute în
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
Colectivul de control pentru activitatea de protejare a monumentelor istorice are următoarele
atribuţii:
a) controlează, în condiţiile legii, documentele şi documentaţiile de orice fel privind
conservarea, restaurarea şi protejarea monumentelor istorice;
b) constată încălcarea prevederilor legale în domeniul conservării, restaurării si protejării
monumentelor istorice şi propune luarea măsurilor legale ce se impun;
c) are acces, în condiţiile legii, la orice monument istoric, precum şi pe şantierele de cercetare
sau de conservare-restaurare a monumentelor istorice; în acest scop, organele abilitate ale statului au
obligaţia să sprijine personalul colectivului în exercitarea atribuţiilor;
d) face propuneri de sancţionare, în condiţiile legii, a abaterilor constatate.
În scopul protejării monumentelor istorice proprietarii şi titularii dreptului de administrare
sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligaţi:
a) să întreţină, să folosească şi să exploateze imobilul numai cu respectarea prevederilor
prezentei legi şi a Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric;
b) să asigure paza, integritatea şi protecţia monumentelor istorice, să ia masuri pentru
prevenirea şi stingerea incendiilor, să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare,
restaurare, reparaţii
curente şi de întreţinere a acestora în condiţiile legii;
c) să înştiinţeze de urgenţă, în scris, direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural
naţional judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi primarul oraşului ori al comunei
respective despre orice modificări sau degradări în starea fizică a monumentelor istorice deţinute şi
aflate în teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;

37
 d) să înştiinţeze de urgenţă, în scris, direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural
naţional judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi primarul oraşului sau al comunei
respective despre descoperirea întâmplătoare a oricăror construcţii, elemente de construcţii, a unor
piese de inventar fix ori mobil sau a unui vestigiu arheologic necunoscut anterior, asigurând
păstrarea descoperirilor în condiţiile legii, până la sosirea delegatului instituţiei de specialitate, dar nu
pentru mai mult de 15 zile;
e) să asigure, în condiţiile legii, accesul specialiştilor desemnaţi de Ministerul Culturii şi
Cultelor sau de direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional, în vederea constatării
stării de conservare sau pentru efectuarea de cercetări, inclusiv arheologice, de expertizare a
monumentelor istorice şi pentru operaţiunile de evidenţă;
f) în cazul în care solicită descărcarea imobilului de sarcina arheologică, să finanţeze
săpătura,
cercetarea arheologică, elaborarea documentaţiei aferente, conservarea şi protejarea eventualelor
vestigii descoperite cu ocazia efectuării cercetării arheologice;
g) să obţină avizele prevăzute de lege pentru toate intervenţiile prevăzute la art. 23;
h) să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, precum şi a oricaror
alte lucrări, conform prevederilor legale, numai de către persoane fizice sau juridice atestate în acest
sens şi să prevadă în contracte condiţiile şi termenele de execuţie cuprinse în avizul de specialitate;
i) să respecte toate condiţiile şi termenele de execuţie cuprinse în avizul de specialitate atunci
când execută ei înşişi lucrări de întreţinere curentă sau orice alte intervenţii, conform prevederilor
prezentei legi;
j) să permită, pe baza prevederilor contractuale, executarea intervenţiilor asupra
monumentelor istorice deţinute, în cazul în care acestea sunt iniţiate şi finanţate de persoane juridice
abilitate în condiţiile prezentei legi;
k) să permită montarea şi să întreţină însemnul distinctiv care marchează calitatea de
monument istoric a imobilului;
l) să obţină avizul direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, şi să asigure pe propria raspundere condiţii corespunzatoare de
vizitare, fotografiere, filmare, reproducere şi de publicitate în cazul în care, la solicitarea lor,
proprietarii introduc monumentele istorice în circuit public;
m) să comunice direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, orice schimbare a titularului dreptului de proprietate, de
administrare sau a altor drepturi reale, dupa caz, asupra monumentelor istorice.

38
 Cu privire la înstrăinarea, închirierea sau concesionarea imobilelor monumente istorice
proprietarii acestora au următoarele obligaţii:
a) să înştiinţeze în scris direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, despre intenţia de a înstrăina monumentul istoric, în
vederea exercitării dreptului de preemţiune al statului sau, dupa caz, al unităţii administrativ-
teritoriale, în condiţiile prezentei legi;
b) să notifice viitorului proprietar, chiriaş sau concesionar regimul juridic al monumentului
istoric pe care îl deţine, precum şi obligaţia privind folosinţa monumentului istoric;
c) să înştiinţeze în scris direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, despre schimbarea proprietarului sau a
administratorului în termen de 15 zile de la data încheierii contractelor, potrivit legii, şi să transmită
acesteia o copie de pe acte.
În vederea protejării monumentelor istorice şi a respectării prevederilor legale în acest
domeniu
autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii:
a) cooperează cu organismele de specialitate şi cu instituţiile publice cu responsabilităţi în
domeniul protejării monumentelor istorice şi asigură punerea în aplicare şi respectarea deciziilor
acestora;
b) asigură protejarea monumentelor istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al
municipiului, respectiv oraşului sau comunei, precum şi a celor abandonate sau aflate în litigiu,
alocând resurse financiare în acest scop;
c) cooperează cu ceilalţi proprietari sau administratori de monumente istorice;
d) se pot asocia între ele, precum şi cu persoane fizice sau juridice pentru realizarea unor
lucrări de protejare a monumentelor istorice şi pot înfiinţa în acest scop instituţii şi servicii publice de
interes local;
e) participă la finanţarea lucrărilor de protejare a monumentelor istorice, prevăzând distinct
sumele necesare în acest scop în bugetele pe care le administrează;
f) cuprind în programele de dezvoltare economico-socială şi urbanistică, respectiv de
amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea monumentelor istorice, elaborează,
actualizează şi aprobă documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism privind monumentele
istorice sau zonele protejate care conţin monumente istorice;
g) iau măsurile tehnice şi administrative necesare în vederea prevenirii degradării
monumentelor istorice;

39
 h) includ în structura aparatului propriu compartimente specializate sau, după caz, posturi ori
sarcini de serviciu precise în domeniul protejării monumentelor istorice;
i) elaborează planurile anuale de gestiune şi protecţie a monumentelor istorice de pe teritoriul
unităţii administrativ-teritoriale care sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial şi asigură
monitorizarea acestora prin personalul propriu.
Pentru protejarea monumentelor istorice din, unităţile administrativ-teritoriale de
competenţă, consiliile locale au următoarele atribuţii:
a) colaborează cu direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, furnizând acesteia toate informaţiile actualizate din domeniul
protejării monumentelor istorice;
b) în vederea întocmirii sau modificării planurilor urbanistice generale sau a planurilor
urbanistice zonale ale localităţilor, asigură elaborarea documentaţiei pentru delimitarea zonelor de
protecţie a monumentelor istorice;
c) prevăd, în termen de 12 luni de la clasarea monumentelor istorice, fondurile bugetare
necesare pentru elaborarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului şi a
regulamentelor aferente;
d) elaborează regulamentele de urbanism pentru zonele de protecţie a monumentelor istorice
şi pentru zonele construite protejate şi le aprobă numai pe baza şi în condiţiile avizului Ministerului
Culturii şi Cultelor sau al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, după
caz;
e) elaborează sau, dupa caz, aprobă programe ori măsuri administrative, bugetare sau fiscale
speciale de prevenire a degradării monumentelor istorice şi a zonelor protejate din municipiul, oraşul
sau comuna respectivă, cu respectarea avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau al serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, după caz;
f) la solicitarea direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu organele de poliţie, interzic circulaţia vehiculelor
grele şi transportul de materiale explozive în zona de protecţie a monumentelor istorice;
g) colaborează cu compartimentele specializate ale altor autorităţi ale administraţiei publice
locale în cazul în care monumentele istorice şi zonele de protecţie a acestora se află pe teritoriul mai
multor unităţi administrativ-teritoriale.
Primarul are următoarele atribuţii specifice:
a) verifică existenţa tuturor avizelor de specialitate în domeniul monumentelor istorice şi
conformitatea autorizaţiei cu prevederile acestora, precum şi îndeplinirea dispoziţiilor cuprinse în
obligaţia privind folosinţa monumentului istoric, conform prevederilor legale, asigură menţionarea în

40
autorizaţie a tuturor condiţiilor conţinute în avize la autorizarea lucrărilor asupra monumentelor
istorice şi asupra imobilelor situate în zona lor de protecţie, respectiv la eliberarea pentru acestea a
autorizaţiei de funcţionare;
b) ia măsuri pentru autorizarea cu prioritate a documentaţiilor tehnice care se referă la
intervenţii asupra monumentelor istorice;
c) dispune oprirea oricăror lucrări de construire sau de desfiinţare în situaţia descoperirii de
vestigii arheologice, hotărăşte şi, după caz, organizează paza acestora şi anunţă în cel mai scurt timp
direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti;
d) asigură prin aportul propriu de specialitate şi în colaborare cu direcţia pentru cultură, culte
şi
patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, aplicarea însemnelor
distinctive şi a siglelor de monumente istorice şi controlează întreţinerea lor de către proprietar;
e) asigură paza şi protecţia monumentelor istorice aflate în domeniul public şi privat al
statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi ale monumentelor istorice abandonate sau
aflate în litigiu, semnalând de urgenţă direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, orice caz de nerespectare a legii;
f) asigură efectuarea, împreună cu serviciile publice de pompieri, de acţiuni de prevenire şi
stingere a incendiilor la monumente istorice.
Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii:
a) cooperează cu direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, comunicând toate informaţiile referitoare la monumentele istorice
aflate în teritoriul lor de competenţă; facilitează comunicarea dintre direcţiile pentru cultură, culte şi
patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi consiliile locale ale
oraşelor şi comunelor din teritoriul judeţului, respectiv ale sectoarelor în cazul municipiului
Bucureşti;
b) iniţiază, cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, procedura de expropriere pentru cauză
de utilitate publică în vederea protejării monumentelor istorice, în situaţiile şi cu respectarea
condiţiilor prevăzute de lege;
c) sprijină şi îndrumă activitatea consiliilor locale ale comunelor sau ale oraşelor, care nu au
organizate servicii în domeniu sau posturi specializate în aparatul propriu pentru protejarea
monumentelor istorice înscrise în Lista monumentelor istorice din grupa B şi aflate pe teritoriul
administrativ al acestora;

41
 d) eliberează autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru
imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, numai
pe baza şi în condiţiile avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau ale serviciilor publice
deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, dupa caz.
D. Monumente istorice aflate în Lista Patrimoniul Mondial UNESCO
Ordonanţa Guvernului nr. 47/2000 reglementează unele măsuri de protecţie a
monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial (actul normativ a fost aprobat
prin Legea nr. 564/2001).
Conform art. 3, pentru monumentele istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial
se instituie măsuri speciale de protecţie, înţelegându-se prin asta, luarea unor măsuri de ordin
ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure paza, întreţinerea şi
reparaţiile curente, conservarea, consolidarea şi restaurarea, precum şi punerea în valoare a
monumentelor, ansamblurilor şi siturilor care le compun.
Finanţarea pazei, a lucrărilor de reparaţie, întreţinere curentă, punere în valoare, restaurare,
consolidare şi conservare a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial este
în sarcina proprietarilor, administratorilor sau titularilor altor drepturi reale, după caz.

LISTA PATRIMONIULUI MONDIAL UNESCO DIN ROMÂNIA CUPRINDE:

1.SITURI SĂTEŞTI CU BISERICI FORTIFICATE DIN TRANSILVANIA

1.1. CÂLNIC
1.2. PREJMER
1.3. VISCRI
1.4. DÂRJIU
1.5. SASCHIZ
1.6. BIERTAN
1.7. VALEA VIILOR

2. MÂNĂSTIREA HUREZI

3. BISERICI DIN MOLDOVA

3.1. BISERICA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL DIN SATUL
ARBORE
3.2. BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI ŞI SFÂNTUL GHEORGHE A FOSTEI
MÂNĂSTIRI HUMOR
3.3. BISERICA BUNA VESTIRE A MÂNĂSTIRII MOLDOVIŢA
3.4. BISERICA SFÂNTA CRUCE DIN PĂTRĂUŢI
3.5. BISERICA SFÂNTUL NICOLAE A MÂNĂSTIRII PROBOTA
3.6. BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE DIN SUCEAVA
3.7. BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE A FOSTEI MÂNĂSTIRI VORONEŢ

42
4. CENTRUL ISTORIC SIGHIŞOARA

5. ANSAMBLUL DE BISERICI DE LEMN DIN MARAMUREŞ

5.1. BISERICA INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI (BÂRSANA)
5.2. BISERICA SFÂNTUL NICOLAE (BUDEŞTI)
5.3. BISERICA SFÂNTA PARASCHIVA (DESEŞTI)
5.4. BISERICA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI (IEUD-DEAL)
5.5. BISERICA SFÂNTUL ARHANGHEL (PLOPIS)
5.6. BISERICA SFÂNTA PARASCHIVA (POIENILE IZEI)
5.7. BISERICA SFÂNTUL ARHANGHEL (ROGOZ)
5.8. BISERICA SFÂNTUL ARHANGHEL (SURDEŞTI)

6. FORTAREŢE DACICE DIN MUNŢII ORĂŞTIEI

6.1. SARMIZEGETUSA REGIA - GRADIŞTEA DE MUNTE
6.2. COSTEŞTI CETĂŢUIA
6.3. COSTEŞTI BLIDARU
6.4. LUNCANI-PIATRA ROŞIE
6.5. BĂNIŢA
6.6. CĂPÂLNA

7. REZERVAŢIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII

2. Valoarea monumentelor istorice

Definirea monumentelor istorice, a tipurilor şi a modurilor lor de apariţie, a valorilor şi a

semnificaţiilor pe care ele le conţin, sunt urmărite de către Alois Riegl în lucrarea intitulată Cultul
modern al monumentelor. Alois Riegl înţelege prin monument o operă creată de mâna omului şi
edificată în scopul precis de a conserva pentru totdeauna prezent şi viu în conştiinţa generaţiilor
viitoare memoria unei anume acţiuni sau a unui anume destin. 1Autorul vorbeşte în lucrarea sa şi
despre o a doua categorie de opere. Acestea au fost create cu scopul de a servi unor lucruri practice.
De-a lungul timpului şi acestea au dobândit valori şi semnificaţii importante pentru societatea
contemporană.
Alois Riegl2 consideră că în primul rând valoarea de vechime se diferenţiază de valoarea de
contemporaneitate prin imperfecţiunea operelor. În timp ce operele moderne sunt strălucitor de noi,
la o operă veche se observă tendinţa de disoluţie a formelor şi a culorilor. Atât omul cât şi natura
produc individualităţi distincte. Artistul organizează într-o anumită unitate armonioasă , unică, un
ansamblu de elemente dispersate din natură. De îndată ce creaţia individuală a omului a prins formă,
ea începe să suporte activitatea distructivă a naturii. Urmele acestei activităţi distructive a naturii,
prin agenţii săi mecanici şi chimici sunt importante deoarece ne permit să recunoaştem că un anume
monument aparţine unei anumite perioade.
1
ALOIS RIEGL, Cultul modern al monumentelor(Esenţa şi geneza sa ),pag.1, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999.
2
ALOIS RIEGL, Cultul modern al monumentelor(Esenţa şi geneza sa ),pag.25-38, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999.

43
 Cultul valorii de vechime nu este interesat de conservarea monumentului în starea sa
originară. Din punctul de vedere al adepţilor valorii de vechime trebuie evitată cu orice preţ
intervenţia arbitrară a mâinii omului asupra stării monumentului. Ei afirmă că degradarea naturală
creează o anumită impresie de purificare. Unii teoreticieni ai valorii de vechime resping orice acţiune
de conservare, orice restaurare. Văd în aceste operaţii o intervenţie nejustificată în contra derulării
forţelor naturii. Alois Riegl subliniază aspectul că liberul joc al forţelor naturale va finaliza prin
distrugerea totală a monumentului.
Ruina este considerată ca fiind pitorească. Cesare Brandi1, un alt analist al valorii
monumentelor, consideră că valoarea de vechime are funcţie estetică. În instanţa estetică, ruina
trebuie să fie tratată ca ruină, iar intervenţia care se efectuează asupra ei se va limita la conservare,
excluzând reintegrarea. Valoarea de vechime se adresează sensibilităţii. Autorul este conştient că
valoarea de vechime are prioritate faţă de celelalte valori ale operei de artă, deşi îi vede şi
neajunsurile. El vede cultul valorii de vechime lucrând spre propria sa pierire. Valoarea de vechime
este foarte uşor de recunoscut. Oamenii simpli sunt capabili să recunoască un obiect vechi, să îl
distingă de unul nou.
Contrar valorii de vechime, unde interesa doar marca forţelor distructive ale naturii, valoarea
istorică se referă la stadiul iniţial al operei. Valoarea istorică este cu atât mai mare cu cât este
capabilă să dezvăluie cu mai mare precizie starea originară în care s-a desăvârşit monumentul. În
timp ce în cazul valorii de vechime alterările şi degradările jucau un rol important, pentru valoarea
istorică ele nu sunt nimic mai mult decât nişte factori perturbatori.
Şi valoarea istorică, în principiu, consideră monumentul original ca de neatins. Ea are, însă,
cu totul alte motive decât valoarea de vechime. Nu-şi propune să conserve amprentele îmbătrânirii, a
deformărilor şi alterărilor provocate de agenţii naturali, ci îşi propune a conserva un document cât
mai autentic posibil, pentru cercetările viitoare ale istoricilor de artă.
Cesare Brandi afirma că din perspectivă istorică patina documentează trecerea prin timp a
operei de artă şi că din această cauză ea trebuie conservată. Factorul istoric pune pe primul plan
păstrarea adăugirilor. Autorul consideră prioritară valoarea istorică faţă de cea estetică oferită de
vechime. Explicaţia o dă prin faptul că opera de artă este în primul rând un rezultat al mâinii omului.
În virtutea instanţei istorice, Cesare Brandi îşi pune întrebarea dacă este legitim să se păstreze
sau să se înlăture eventuala adăugire dobândită de opera de artă. Răspunsurile pe care ni le oferă sunt
următoarele : este legitim să se păstreze, dar nelegitim să fie înlăturat ceva. Din punct de vedere
istoric, adăugirea dobândită de o operă de artă constituie o nouă dovadă a acţiunii umane şi deci a
istoriei. Deşi este tot produs al activităţii umane, înlăturarea distruge un document, ducând la negarea
1
CESARE BRANDI, Teoria restaurării, pag.62-77, Editura Meridiane, Bucureşti, 1996.

44
şi la distrugerea unui interval istoric şi la falsificarea unui dat. Totuşi, atunci când nu există o altă
soluţie de a salva un monument decât înlăturând ceva, înlăturarea trebuie făcută în aşa fel încât
măcar să păstreze amprenta adăugirii asupra operei.
Cultul valorii istorice îşi propune să vegheze la conservarea monumentelor în starea lor
prezentă. Adepţii valorii istorice sunt conştienţi de faptul că distrugerile trecutului nu pot fi anulate şi
că din punct de vedere al valorii istorice nu trebuie nici „reparate”. Ei îşi propun în schimb să evite
distrugerile viitoare.
La o primă vedere, cu toate că atât valoarea de vechime cât şi cea istorică sunt incluse în
categoria valorilor de rememorare, ele par să fie antitetice. Alois Riegl se întreabă care dintre acestea
două ar trebui sacrificate pentru a rezolva posibilul conflict. În concepţia acestuia, cele două noţiuni
nu sunt contradictorii şi încearcă să ofere explicaţii.
Deşi în mare parte se consideră că funcţia estetică a unui monument este oferită de valoarea
de vechime, nu este întru totul adevărat. Chiar şi susţinătorii cei mai convinşi ai valorii de vechime,
care fac parte din aşa zisele clase cultivate, admit că plăcerea pe care o resimt la vederea unui
monument nu provine numai din valoarea sa de vechime. Cunoaşterea istorică devine de nenumărate
ori o sursă de satisfacţie estetică. Ea le oferă posibilitatea de a clasifica monumentul după un anumit
concept stilistic. Unii sunt interesaţi de stilul baroc, alţii de cel gotic sau de cel antic, dar preferinţa
lor pentru un anumit stil este condiţionată de valoarea istorică.
Alois Riegl afirmă pe bună dreptate că cele două valori sunt în raport invers proporţional. Cu
cât valoarea istorică este mai mare, cu atât cea de vechime este mai redusă. Autorul dă drept
exemplu, cazul coloanelor de la Ingelheim, din curtea castelului din Heidelberg. Acestea prin stilul
căruia îi aparţin amintesc foarte mult de castelul lui Carol cel Mare. Astfel, deşi aceste monumente
sunt foarte vechi, cei care le admiră uită de valoarea lor de vechime.
Un alt caz descoperit de Alois Riegl în care acestuia i se pare că ocaziile de conflict între cele
două valori sunt estompate, este acela în care valoarea de vechime este obligată să solicite intervenţia
omului. Deşi în principiu, ea condamnă intervenţia mâinii omului, atunci când monumentul este
ameninţat de o distrugere prematură de către agenţii naturali sau când apare riscul unei decompoziţii
anormal de rapidă, adepţii valorii de vechime apelează la mâna omului. Degradarea prematură a unui
monument este deranjantă, dând impresia unei intervenţii brutale. Alois Riegl exemplifică acest lucru
cu ploaia care smulge la fiecare cădere câte o bucată de frescă de pe peretele unei biserici,
ameninţând-o cu o distrugere extrem de rapidă. În acest caz ar fi o neglijenţă din partea adepţilor
valorii de vechime să se opună construirii unei copertine deasupra operei de artă. Observăm că în
acest caz, intervenţia moderată a mâinii omului pare pentru cultul vechimii un rău mai mic în
comparaţie cu acela produs de intervenţia violentă a naturii.

45
 Cesare Branndi subliniază posibilitatea unui conflict între realitatea istorică şi cea estetică a
operei susţinând că, din punct de vedere al instanţei istorice, înlăturarea trecerii operei prin timp este
un fapt realizat în mod excepţional, dictat de absenţa oricărei valori din sfera documentar-istorică sau
din cea estetică.
3. Oportunităţi pentru propietarii clădirilor monumente istorice

Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările

aduse de legea nr. 259/2006 instituie cadrul legal pentru acordarea de credite, deţinătorilor de
imobile monumente istorice. HG nr. 610/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind
procedura de acordare a creditelor necesare efectuării de lucrări de protejare la monumntele istorice
deţinute de persoanele fizice sau juridice de drept privat, prevede atât procedura cât şi condiţiile şi
criteriile de acordare a creditelor. HG nr. 1258/2001 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului
Naţional al Monumentelor Istorice (O.N.M.I.) prevede, printre atribuţiile principale ale acestei
instituţii, gestionarea în regim extrabugetar a sumelor provenite din aplicarea timbrului
monumentelor istorice, în vederea acordării de credite fără dobândă, cu dobândă redusă sau cu
dobânda pieţii, pentru lucrări de protejare la monumntele istorice deţinute de persoanele fizice şi
juridice de drept privat.
Documentaţia necesară pentru acordarea creditelor se depune în luna ianuarie, data limită de
depunere fiind ultima zi lucrătoare a acestei luni. Analiza şi evaluarea cererilor adresate de către
solicitanţii de credite se efectuează pe baza criteriilor prevăzute de anexa 1 la normele metodologice
privin procedura de acordare a creditelor, după verificarea documentaţiei complete depuse la sediul
ONMI – Direcţia Credite şi Taxe.
În conformitate cu prevederile HG nr. 610/2003, dosarul pe care solicitantul de credit îl
întocmeşte va conţine următoarele documente:
- cerere justificativă întocmită conform modelului prevăzut în anexa 2;
- declaraţie pe proprie răspundere a debitorului cuprinzând veniturile, altele decât cele
pentru care a depus acte doveditoare precum şi alte documente justificative din care să rezulte că
solicitantul dispune de sumele necesare restituirii creditului;
- dovada existenţei şi a altor surse de finanţare proprii sau oferite de terţi, după caz;
- dovada existenţei şi a altor surse de finanţare proprii sau oferite de terţi, după caz;
- declaraţie pe proprie răspundere, autentificată, din care să rezulte că monumentul
istoric: nu face obiectul unui litigiu, nu se află sub sechestru, nu este ipotecat;
- extras din registrul de publicitate imobiliară privind monumentul istoric şi copie
legalizată de pe titlul de proprietate asupra imobilului monument istoric;

46
 - copie legalizată de pe actul jurdic în temeiul căruia persoana fizică sau juridică de
drept privat, îndreptăţită potrivit legii, deţine imobilul monument istoric;
- proiect de specialitatate pentru lucrări de consolidare – restaurare, la nivel de
expertiză tehnică, studiu de fezabilitate, proiect tehnic cu caiet de sarcini şi detalii de execuţie
întocmite conform legislaţiei în vigoare, avizate de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice
pentru lucrări de consolidare – restaurare, după caz;
- documentaţii de specialitate pentru lucrări de componente artistice, întocmite conform
legislaţiei în vigoare, avizate de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice;
- memoriu istoric însoţit de documentar fotografic al situaţiei actuale;
- deviz estimativ al lucrărilor ce urmează a fi executate;
- memoriu de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea lucrărilor în baza
criteriilor prevăzute la anexa 1;
- plan de finanţare întocmit pe baza graficului de eşalonare a lucrărilor din care să
rezulte asigurarea integrală a lucrărilor necesare, conform documentaţiei;
- alte acte în susţinerea cererii.
Se recomandă parcurgerea următoarelor etape de pregătire a documentaţiei ce urmează a fi
depusă la Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, în vederea solicitării creditului:
- obţinerea informaţiilor privind clasificarea imobilelor deţinute ca monumente istorice,
respectiv a codului LMI, conform listelor monumentelor istorice publicate în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 646 bis din 16 iulie 2004 şi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 996 bis din
10.11.2005. Lista monumentelor istorice se poate consulta accesând site-ul Ministerului Culturii şi
Cultelor: http://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=89 sau pot fi solicitate relaţii la Direcţiile de
Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Judeţene sau a municipiului Bucureşti;
- întocmirea proiectului de specialitate pentru lucrări de consolidare-restaurare, la nivel
de exepertiză tehnică, studiu de fezabilitate, proiect tehnic cu caiet de sarcini şi detalii de execuţie.
Se recomandă ca această etapă să fie realizată anterior lunii ianuarie 2009, facilitând astfel depunerea
întregii documentaţii în termenele legale. Pentru realizarea proiectului de către specialiştii în
domeniul monumentelor istorice poate fi consultat Registrul Experţilor şi Specialiştilor în Domeniile
Patrimoniului Cultural Naţional pe site-ul CIMEC – Insitutul de Memorie Culturală:
http://www.cimec.ro/Registre.htm. Proiectul trebuie să fie vizat de către Ministerul Culturii şi
Cultelor sau, după caz, de către Direcţiile de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Judeţene
sau a municipiului Bucureşti după cum imobilul monument istoric este de interes naţional sau local;
- întreaga documentaţie se depune doar în cursul lunii ianuarie 2009 la sediul Oficiului
Naţional al Monumentelor Istorice din Bucureşti, str. Ienăchiţă Văcărescu, nr. 16, sector 4. Pentru

47
informaţii privind legislaţia şi modalitatea de întocmire a documentaţiei se poate accesa site-ul
Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice:
http://monumenteistorice.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=10&Itemid=1
Condiţiile şi termenele de rambursare precum şi cuantumul dobânzii se stabilesc,
deasemenea, pe baza criteriilor stabilite în anexa 1 la normele metodologice privind procedura de
acordare a creditelor, pe baza documentaţiei complete depuse la sediul ONMI – Direcţia Credite şi
Taxe. Suma pe care o poate primi un solicitant de credit nu poate depăşi 10% din fondul de creditare
disponibil.
Fondurile pentru lucrări de protejare a clădirilor monumente istorice se acordă şi de către
Ministerul Culturii şi Cultelor precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale precum şi
din alte surse de finanţare, în condiţiile prevederii HG nr. 1430/2003 pentru aprobarea normelor
metodologice privind situaţiile în care Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv autorităţile publice
locale contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra
monumentelor istorice. Actul normativ mai sus menţionat vizează finanţarea acordată persoanelor
fizice sau juridice de drept privat care, din cauza unor motive de natură economică nu au
posibilitatea să desfăşoare cu resurse proprii activităţi de protejare sau de intervenţie asupra
monumentelor istorice pe care le deţin în proprietate. Informaţii suplimentare pentru solicitanţii de
credite conform HG nr. 610/2003 se pot obţine: adresa de email a ONMI și telefon: 0213365424, int.
112 – Direcţia Taxe şi Credite a ONMI, Serviciul Creditare şi Urmărire.
Conform art. 5 din HG.nr. 1430/2003, Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv autorităţile
administraţiei publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de
intervenţie asupra monumentelor istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de
drept privat, în următoarele situaţii de interes public: punerea în siguranţă şi scoaterea imediat din
pericol a monumentului istoric; reabilitarea structurală şi functională a monumentului istoric;
reabilitarea componentelor artistice ale monumentului istoric; reabilitarea componentei urbane a
monumentului istoric; punerea în valoare a componentelor structurale, arhitecturale, artistice şi
arheologice ale monumentului istoric;
f)reintegrarea în circuitul socio-economic şi cultural-turistic a monumentului istoric.
Conform art. 12, acordarea contribuţiei financiare a Ministerului Culturii şi Cultelor,
respectiv a autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit prevederilor prezentelor norme
metodologice, se poate face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a)persoana fizică sau juridică de drept privat să fie proprietara a unui monument istoric
înscris în Lista monumentelor istorice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001, cu
modificările ulterioare;

48
 b)starea fizică a monumentului istoric impune cu necesitate desfăşurarea unei activităţi de
protejare sau de intervenţie;
c)existenţa unui proiect de specialitate privind protejarea sau intervenţia asupra
monumentului istoric, la nivel de expertiză tehnică, studiu de fezabilitate, proiect tehnic cu caiet de
sarcini şi detalii de execuţie, conform legislaţiei în vigoare, avizate de Comisia Naţională a
Monumentelor Istorice, pentru lucrări de consolidare-restaurare, dupa caz;
d)declaraţia pe propria răspundere a proprietarului monumentului istoric, referitoare la faptul
că acesta nu dispune de resursele financiare necesare desfăşurării activităţii de protejare sau de
intervenţie;
e)identificarea şi utilizarea altor resurse financiare, în situaţia unei cofinanţări/finanţări
parţiale din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv a autorităţilor administraţiei publice
locale;
f)aportul partenerilor, în situaţia desfăşurării activităţii de protejare sau de intervenţie în
parteneriat;
g)monumentul istoric să nu constituie obiectul unui litigiu;
h)monumentul istoric să nu se afle sub sechestru;
i)monumentul istoric să nu fie ipotecat.
Conform Anexei din actul normativ, există anumite criterii de evaluare, şi pe baza punctajului
obţinut se acordă o finanţare parţială (pentru punctaj obţinut între 23 şi 52) sau o finanţare integrală
(pentru punctaj obţinut între 53 şi 70) pentru executarea lucrărilor la monumentele istorice.
CAPITOLUL V
CONCLUZII

În această lucrare am făcut mai întâi o prezentare a unor noţiuni de drept civil, arătând care
sunt carcteristicile generale ale dreptului civil (instituţiile de drept civil, rolul dreptului civil şi
principiile fundamentale de drept civil ); fundamentele unui raport juridic civil (caracterele, structura
şi subiectele raportului; clasificarea drepturilor subiective civile şi clasificarea bunurilor); noţiunile şi
clasificările contractelor civile.
În capitolul următor am făcut o prezentare a contractelor de concesiune în general, arătând
evoluţia conceptului de concesiune; clasificarea contactelor de concesiune şi regimul juridic al
acestora; procedura concesionării.
În capitolul III am prezentat condiţiile în care se poate face concesionarea monumentelor
istorice, şi anume cadrul legal în vigoare; procedura de urmat pentru a le putea concesiona ,
şi de asemenea am prezentat un model de contract de concesiune a monumentelor istorice.

49
 În capitolul IV am arătat, cu privire la protejarea monumentelor istorice, care sunt:
- actele normative care prevăd inventarierea, clasarea sau declasarea monumentelor istorice;
- actele normative şi conţinutul acestora cu privire la atribuţiile unor persoane fizice sau juridice la
protejarea monumentelor istorice (Ministerul Culturii şi Cultelor, Institutul Naţional al
Monumentelor Istorice, Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, Comisia Naţională a
Monumentelor Istorice,
Comisiile zonale ale monumentelor istorice, Colectivul de control pentru activitatea de protejare a
monumentelor istorice proprietarii şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale
asupra monumentelor istorice, autorităţile administraţiei publice locale, Consiliile locale, primarul,
Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti); monumentele istorice aflate pe
Lista Patrimoniului Mondial UNESCO; conceptele care arată importanţa monumentelor istorice:
valoarea de vechime şi valoarea istorică; oportunităţile pentru proprietarii de monumente istorice:
cadru legislativ favorabil, posibilitatea de a primi credite sau chiar subvenţii, sprijin organizatoric de
la instituţiile administarţiei publice centrale sau locale.
Ca o concluzie finală, monumentele istorice din România, fie aflate în Patrimoniul Mondial,
fie aflate în Patrimoniul Naţional (de grupa A sau de grupa B, acestea din urmă fiind în jur de
25.000), merită toată atenţia instituţiilor publice, abilitate fiind valori inestimabile nu numai pentru
cetăţenii români, dar şi pentru cei străini, mai ales europeni, acestea făcând parte practic din fondul
cultural al umanităţii. Dacă nu se iau măsurile necesare, asemănătoare şi cu propunerile pe care le-
am făcut persoanal, monumentele istorice pe care încă le mai avem, vor lua treptat calea celor 544
deja dispărute.
BIBLIOGRAFIE

I. MONOGRAFII, TRATATE, CURSURI.

1. IULIAN AVRAM, Contractele de concesiune, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.
2. G. BELEIU, Drept Civil Român, Ediţia a XI-a, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2007.
3. CESARE BRANDI, Teoria restaurării, Editura Meridiane, Bucureşti, 1996.
4. ANTONIE IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol. III, pag. Editura ALLBECK,
Bucureşti,
2002.
5. PAUL NEGULESCU, Tratat de drept administrativ, Editura Institutului de arte grafice “E.
Marvan”,
Bucureşti, 1934.

50
6. A.P. PARLAGI, M. COSTEA, I. PLUMB, R. DOBRESCU, Serviciile publice, Editura
Economică, Bucureşti, 1996.
7. L. POP, Teoria generală a obligaţiilor, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 1998.
8. ALOIS RIEGL, Cultul modern al monumentelor (Esenţa şi geneza sa ), Editura Meridiane,
Bucureşti, 1999.
9. JEAN RIVERO, Droit administratif, Editura Dalloz, Paris, 1980.
10. J. RIVERO, J. WALINE, Droit administratif, Editura Dalloz, Paris, 2000.
11. V. STOICA, N. PUŞCAŞ, P. TRUŞCĂ, Drept civil.Instituţii de drept civil, Editura “Universul
Juridic”, Bucureşti, 2004.
12. ERAST DITI TARANGUL, Tratat de drept administrativ român, Tipografia “Glasul Bucovinei”,
Cernăuţi, 1944.
13. Internet, Wikipedia, enciclopedia liberă.
II. ACTE NORMATIVE
14. Legea nr. 422/2001 republicată privind protejarea monumentelor istorice, publicată în Monitorul
Oficial nr. 938 din 20.11.2006
15. Legea nr. 259/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial nr. 938 din 20.11.2006.
16. HG nr. 610/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind procedura de acordare a
creditelor necesare efectuării de lucrări de protejare la monumntele istorice deţinute de persoanele
fizice sau juridice de drept privat, publicat în Monitorul Oficial nr. 402 din 10.06.2003
17. H.G. nr. 1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situaţiile în care Ministerul
Culturii şi Cultelor, respectiv autorităţile administraţiei publice locale, contribuie la acoperirea
costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra monumentelor istorice, proporţia
contribuţiei, procedurile, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul
decât statul, municipiul, oraşul sau comuna, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 18.12.2003.
18. O.G. nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac
parte din Lista patrimoniului mondial, publicată în Monitorul Oficial nr.45 din 31.01.2000.
19. Legea nr.564/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.47/2000 privind stabilirea unor
măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, publicată
în Monitorul Oficial nr. 695 din 01.11.2001.
20. OMCC nr. 2314 / 2004 privind Lista Monumentelor Istorice din Romînia, publicat în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 646 bis din 16.07.2004.

51
21. OMCC nr. 2182/2005 modificări şi completări la OMCC nr. 2314/2004, privind Lista
Monumentelor Istorice din Romînia, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 996 bis din
10.11.2005.
22. O.G. nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice, publicată în Monitorul
Oficial nr. 83/30.01.2006.
23. Legea nr.454/2006 pentru aprobarea OG nr. 21/2006 privind regimul concesionării
monumentelor istorice, publicat în Monitorul Oficial nr. 1004 din 18.12.2006
24. H.G. nr. 1067 din 05/09/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
Ordonanţei Guvernului nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice
publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 25.09.2007.
25. OMCC nr. 2684/2003 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a obligaţiei privind folosinţa
monumentului istoric şi a conţinutului acesteia, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 448 din
24/06/2003
26. O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 569 din 30.06.2006.
27. Legea nr. 22/2007 pentru aprobarea OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune
de bunuri proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 35 din 18.01.2007
28. H.G. nr.168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 54/2006
privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, publicată în Monitorul
Oficial nr. 146 din 28.02.2007.
29. HG nr. 1258/2001 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Monumentelor
Istorice (O.N.M.I.), publicată în Monitorul Oficial nr. 823 din data de 20 decembrie 2001.
30. O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul
Oficial nr. 418 din 15.05.2006.
31. Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 20.07.2006.
32. H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea
contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 20.07.2006.

52