SEMINARUL 3

Disciplina: Investigarea infracțiunilor din mediul afacerilor

Specializarea/anul: Științe penale și criminalistică, anul I.

TEMA: Criminalitatea economico-financiară: concept și evoluție

Aspecte de rezolvat pentru seminar:

1. Explicați conceptul de corupție
2. Explicați conceptul de criminalitate transnațională oragnizată
3. Explicați conceptul de criminalitate economico-financiară.
4. Care sunt prejudiciile cauzate de criminalitatea economico-
financiară?
5. Frauda fiscală
6. Spălare de bani.
7. Descrieți evaziunea fiscală.
8. Evaziunea fiscală legală și evaziunea fiscală frauduloasă.
9. Care sunt fapte de evaziune fiscală?
10. Ananlizați decicia CC nr. 363/ 2015, în materie de evaziune
fiscală.
11.

Scurte repere teoretice

La nivel internaţional sunt definite noţiuni precum corupţia, criminalitatea
transnaţională organizată, dar nu există o definiţie comună tuturor statelor dată
criminalităţii economice. În practică, în conceptul de criminalitate economică
sunt incluse fapte precum: infidelitatea angajaţilor, furtul, înşelăciunea,
delapidarea, denaturarea datelor, sabotajul industrial, frauda electronică, falsul,
contrafacerea, ascunderea datelor, a documentelor, distrugerea acestora, darea şi
luarea de mită, corupţia, spălarea banilor, evaziunea fiscală, infracţiunile care
privesc documentele contabile, depunerea ofertelor trucate în cadrul
procedurilor de achiziţii publice. Statele au încercat să acopere acest vid prin
încheierea convenţiilor bi- şi multilaterale prin care s-au pus bazele cooperării
interstatale în domeniul luptei contra criminalităţii economice. Cu ocazia celui
de-al XI-lea Congres al Naţiunilor Unite care a avut loc în la Bangkok,
Thailanda, s-a analizat delincvenţa economico-financiară, reţinându-se definiţia
informală a acestui flagel.
La nivel conceptual, aşa cum am precizat anterior, nu există o
reglementare juridică a criminalităţii de afaceri. Criminalitatea economico-
financiară reprezintă toate acele forme de criminalitate nonviolentă care
cauzează o pierdere financiară. Acoperă o gamă largă de activităţi ilegale
precum frauda, evaziunea fiscală, spălarea banilor etc., astfel încât o definiţie
stricto sensu, didactică, nu poate fi formulată, cu atât mai mult cu cât evoluţia
mijloacelor tehnice determină apariţia unor infracţiuni noi care se circumscriu
definiţiei generale sus-menţionate. Autori de specialitate definesc criminalitatea
economico-financiară prin identificarea trăsăturilor comune faptelor care se
circumscriu acestei noţiuni:
- săvârşirea lor în contextul vieţii economice, de afaceri şi financiare,
private sau publice, prin utilizarea mijloacelor şi metodelor care nu fac
apel la forţă sau violenţă psihică – înşelăciuni, falsuri, contrafaceri,
corupţie, exploatarea secretelor comerciale, a datelor cu caracter
personal, de către persoane care au cunoştinţe în domeniul economic,
comercial sau financiar, cu scopul acumulării de profit, dominării
economice, salvării unor entităţi economice aflate în situaţii dificile. În
opinia noastră, criminalitatea economică reprezintă un abuz de
încredere, speculând buna-credinţă a participanţilor la viaţa economică,
credibilitatea şi stabilitatea aparentă a circuitului financiar, comercial,
bancar, al documentelor etc.
- Prejudiciile cauzate de această formă de infracţionalitate nu sunt numai
patrimoniale, ci şi nepatrimoniale: scăderea încrederii în forţa statului
de a consolida bugete, de a gestiona banii publici, de a asigura un
circuit economico-financiar stabil, de a asigura respectarea principiilor
precum: egalitatea în faţa legii, echitatea, justeţea actului comercial
etc.
- De asemenea, criminalitatea economică îmbracă forma unei
criminalităţi profesionale, caracterizată prin faptul că infractorii
practică această activitate care constituie sursa principală a veniturilor
lor şi necesită o specializare a cunoştinţelor, cu titlu permanent, sub
formă de îndeletnicire constantă.
- Infractorii, urmare a specializării lor, aparţin unui mediu criminal
închis şi ierarhizat. Infractorii, aşa-numiţii „gulere albe”, sunt persoane
care se bucură de o poziţie socială superioară, deţin funcţii de
conducere ȋspre exemplu funcţionarii care, în considerarea funcţiei lor,
comit în mod constant infracţiuni economice pentru a-şi mări
veniturile, pozează, în societate, în persoane filantropice, fiind
implicaţi în variate activităţi în folosul comunităţii. (Nicolas Queloz,
profesor de drept penal și criminologie la Universitatea din Fribourg –
Elveţia). (V. Bujor, O. Bejan, Criminalitatea profesională, Ed.
Lyceum, Chișinău)
Investigarea criminalităţii de afaceri. Spălarea banilor. Corupţia şi
frauda fiscală |
 Conform unui studiu, infractorul de afaceri are următoarele caracteristici:
bărbat cu vârsta între ͵35-45 de ani, lucrează în domeniul financiar, dacă este
angajat comite fraude împotriva propriului angajator, deţine o poziţie de
management superioară, este angajat al aceleiaşi companii de peste 10 ani,
săvârşeşte faptele penale pentru a-şi satisface lăcomia ȋşi nu pentru a-şi atinge
targetul profesional, profită de slăbiciunea funcţională a structurilor de control.
Pentru realizarea studiului, au fost analizate mai multe cazuri, din mai multe ţări.
Perfecţionarea criminalităţii economice a determinat convergenţa acesteia către
criminalitatea organizată, „nucleul” criminalităţii organizate posedând însuşirile
profesionalismului criminalʹ. Cu privire la transnaţionalizarea criminalităţii
organizate şi traversarea jurisdicţiilor statale – favorizate de căderea regimurilor
totalitare, de apariţia cyberspaţiului, de mondializarea comerţului͵ – este de
reţinut şi de îngrijorat modul în care statele, prin guvernele lor, şi, în special,
prin sistemul judiciar, pot face faţă acestui flagel universal, cu precădere în
sensul depistării şi sancţionării sale. Considerăm că această preocupare devine şi
mai actuală în contextul în care se observă tendinţa cât mai multor state de a
îmbrăţişa ideea depenalizării sancţionării infracţiunilor economice. Legislaţia
trebuie adaptată vieţii economice, reţinându-se că o înăsprire excesivă a
sancţiunilor penale aplicabile infracţiunilor economice poate produce efecte
contrare celor urmărite prin aplicarea sancţiunii. Procedurile se derulează greoi,
durează mult din punct de vedere temporal şi nu sunt eficiente, implicând costuri
mari. Pentru toate aceste motive, şi nu numai, s-a procedat la depenalizarea
sancţiunilor aplicabile în domeniul dreptului societăţilor comerciale şi al
concurenţei, domenii în care autorităţile au optat pentru aplicarea sancţiunilor
administrative ȋamenziȌ calculate, de cele mai multe ori, ca procent din cifra de
afaceri. În opinia noastră, aceste amenzi au fost repede asimilate de societăţi ca
fiind un cost inerent al activităţii lor profitabile, iar de către state au fost văzute
ca o modalitate de a obţine fonduri suplimentare la buget.
Evaziunea fiscală

 EXPERTIZA ȘI AUDITUL AFACERILOR

Premisă: În România, evaziunea fiscală a crescut considerabil în ultimul

timp. Diversitatea și complexitatea schimburilor comerciale, în condițiile unei
legislații imperfecte, au condus la împrejurări favorabile pentru dezvoltarea
acestui fenomen.
Termeni-cheie: contribuabil, evaziune, sancțiune, fraudă
Motto:
„Niciodată nu vor fi respectate legile
într-un stat unde nu există frică de pedeapsă.” Sofocle

 Introducere
 Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea contribuabililor, persoane fizice
sau juridice, de la plata taxelor și impozitelor prin denaturarea informațiilor
raportate la autoritățile fiscale. Evaziunea fiscală afectează grav atât mediul de
afaceri, prin perturbarea regimului concurențial, cât și bugetul statului.

Contribuabilul ocolește prevederile legale în baza principiului „dacă legea

nu interzice, atunci permite”, speculând viciile legislative, și astfel se sustrage de
la plata unor impozite.

Există situații în care statul poate incita la evaziune fiscală, astfel:

 în scop pozitiv – cu intenția de a stimula formarea capitalului;

 în scop negativ – prin sprijinirea unor grupuri de interese, uneori mafiote.

 Evaziunea fiscală legală și evaziunea fiscală frauduloasă

Evaziunea fiscală legală este posibilă atunci când legea este lacunară sau
prezintă inadvertențe, ca, de exemplu:

 acordarea unor facilități fiscale (exonerări, scutiri, reduceri, deduceri);

 acordarea unor scutiri temporare (scutirea de la plata impozitului pe profit
la înființarea societății);
 neimpozitarea veniturilor din depozite bancare (titluri financiare emise de
stat);
 impunerea pe bază de norme de venit etc.

Spre deosebire de evaziunea fiscală legală, cea frauduloasă îmbracă

următoarele forme:

 ținerea de registre contabile nereale;

 întocmirea unor declarații de impunere sau vamale false;
 întocmirea unor documente de plată fictive;
 distrugerea voită a unor documente privind livrarea mărfurilor;
 modificarea nejustificată a prețurilor de aprovizionare, a cheltuielilor de
transport etc.

Cea mai gravă formă a evaziunii fiscale este cea derulată în sfera TVA.
Alte forme se manifestă în sfera taxelor vamale, atunci când importatorii se
sustrag acestora prin facturarea incompletă a produselor. Contrabanda este
evaziunea totală a taxelor vamale.

 Evaziunea fiscală în Uniunea Europeană

 Uniunea Europeană nu are un rol direct în stabilirea cotelor de impozitare
sau în colectarea impozitelor. Astfel:

 În sfera TVA și a accizelor, statele membre trebuie să accepte și să

respecte normele și cotele minime, pentru a evita denaturarea concurenței între
el.
 În ceea ce privește impozitul pe profit și pe venit, UE cere
respectarea principiilor nediscriminării și liberei circulații pe piața unică.
 Referitor la veniturile din impozite, statele decid modalitatea de
cheltuire a acestora.

Pentru a minimiza riscul de destabilizare a zonei euro, Uniunea Europeană

încearcă să coordoneze politicile economice pe baza recomandărilor Comisiei
Europene. Pe piața UE, bunurile și serviciile pot fi comercializate liber, în afara
granițelor naționale. Uniunea Europeană a adoptat măsuri pentru combaterea
evaziunii fiscale la companiile multinaționale. Noile reguli adoptate în februarie
2017 vor intra în vigoare în anul 2020. Astfel, guvernele vor avea dreptul să
taxeze profiturile și activele dezvoltate în UE și transferate apoi în afara sa
pentru a evita plata taxelor pe dreptul de proprietate intelectuală.

 Investigarea infracțiunii de evaziune fiscală. Legea sancționatorie

Statele membre ale UE sunt suverane asupra colectării impozitelor, a

legislației fiscale și a luptei împotriva fraudei fiscale. În România, actul
normativ sancționatoriu este Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și
combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, care are o dublă
motivare:

 avizează contribuabilii, persoane fizice și juridice, cu privire la obligația

de a plăti impozite și taxe și la consecințele sancționatorii la care se expun în
cazul sustragerii frauduloase de la îndeplinirea îndatoririlor fiscale;
 este instrumentul juridic în temeiul căruia este angajată răspunderea
penală a celor care încalcă cu rea-credință prevederile legii.

Legea nr. 241/2005 a fost modificată prin Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii
fiscale, Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și Legea nr. 255/2013 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și
pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții
procesual penale.
 Capitolul 2 – „Infracțiuni” al legii cuprinde faptele care constituie
infracțiuni și pedepsele pentru acestea, dintre care le prezentăm pe cele mai
semnificative:

● fapta contribuabilului de a nu reface evidențele contabile distruse;

● refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele

legale și bunurile din patrimoniu;

● împiedicarea sub orice formă a organelor competente de a intra în sedii,

incinte sau pe terenuri.

Notă: Organele competente sunt cele care au atribuții în ceea ce privește

verificarea financiară, fiscală sau vamală și organele de cercetare penală ale
poliției judiciare;

● tipărirea, deținerea, folosirea sau punerea în circulație, cu știință, de

timbre, banderole, formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim
special, falsificate;

● stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau

contribuțiilor, în scopul obținerii, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de
rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.

Notă: Pentru fapta mai sus menționată este prevăzută pedeapsa cea mai
mare, de până la 10 ani de închisoare;

● ascunderea unui bun ori a unei surse impozabile;

● omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte

documente legale a operațiunilor comerciale efectuate, a veniturilor realizate,
precum și înregistrarea unor cheltuieli fictive;

● alterarea, distrugerea sau ascunderea actelor contabile ori a memoriilor

aparatelor de taxat sau de marcat electronice fiscale;

● executarea de evidențe contabile duble;

● nedeclararea, declararea fictivă sau inexactă a sediilor principale sau

secundare;

● substituirea, degradarea ori înstrăinarea bunurilor sechestrate.

 Mențiuni speciale
 ✔ Prin Decizia Curții Constituționale nr. 363/ 2015 s-a admis excepția de
neconstituționalitate a art. 6 din Legea nr. 241/2005: Constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoare de la un an la șase ani reținerea și nevărsarea, cu
intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite
sau contribuții cu reținere la sursă.

✔ Prin Legea nr. 50/2013, pe lângă faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) din
Legea nr. 241/2005, s-au introdus două alineate noi, și anume:

● dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare
de 100.000 euro, limitele pedepsei se majorează cu cinci ani;

● dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare
de 500.000 euro, limitele pedepsei se majorează cu șapte ani.

✔ Prin Legea nr. 255/2013, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a
modificat astfel: În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în
cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată,
inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile (ANAF), limitele prevăzute
de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Forma de vinovăție cu care este săvârșită infracțiunea este directă, ceea ce

presupune că persoana nu doar prevede, ci și urmărește rezultatul acțiunii sale,
respectiv sustragerea de la plata sumelor de bani datorate bugetului de stat.

Persoana care răspunde penal pentru fapta de evaziune fiscală este de

regulă reprezentantul legal al entității juridice, adică administratorul statutar.
Administrarea societăților se poate realiza însă și de persoane care nu au nicio
calitate legală în cadrul lor – administratori de fapt – sau de persoane care au
fost împuternicite legal să exercite aceste prerogative, situații în care
răspunderea penală aparține celor care s-au ocupat efectiv de activitatea
societății, fie individual, fie împreună cu administratorul legal, dacă reiese și
participarea acestuia.

Administratorul legal sau de fapt nu poate invoca motivul că răspunderea

penală aparține exclusiv contabilului angajat pentru întocmirea evidenței
contabile, deoarece administratorul este obligat prin lege să se asigure că aceasta
este ținută în mod corect și complet.

Simplele erori din evidența contabilă sau de raportare nu atrag răspunderea

penală, acestea putând fi rectificate. Expertul contabil poate acționa cu bună-
credință, întocmind evidențe contabile în baza documentelor primare puse la
dispoziție de administrator, fără a avea posibilitatea de a verifica realitatea
respectivelor tranzacții. Totodată, există și situații în care expertul contabil îl
sprijină pe administrator în săvârșirea de infracțiuni, împrejurare în care va
răspunde penal în calitate de complice.

Exemplu

Prin Sentința penală nr. 151/2013 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a

dispus condamnarea inculpatului G.M., administrator al societății TB SRL din
județul Arad, după cum urmează:

● la 3 ani de închisoare pentru stabilirea cu rea-credință a impozitelor,

taxelor și contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de
bani cu titlu de rambursări de la bugetul general consolidat, potrivit art. 8 alin.
(1) din Legea nr. 241/2005;

● la 5 ani de închisoare pentru evidențierea în actele contabile a unor

cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, conform art. 9 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 241/2005;

● la un an de închisoare pentru împrumutarea de bani de la societate în

vederea achitării datoriilor proprii, în baza art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea
societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

● în baza Codului penal s-au contopit pedepsele, dispunându-se aplicarea

pedepsei de 5 ani de închisoare;

● a fost obligat, în solidar cu societatea TB SRL, să plătească statului suma

de 243.941 lei, actualizată cu majorări, dobânzi și penalități până la plata
efectivă a prejudiciului.

Instanța de fond a reținut că inculpatul, în calitate de administrator al

societății TB SRL, a înregistrat în anul 2007 în contabilitatea firmei stornări
fictive și a ridicat de la casieria entității suma de 1.437.905 lei, cu titlu de
avansuri de trezorerie, fără a justifica cheltuirea acestor bani.

De asemenea, s-a constatat că G.M. a emis facturi de avans către clienții

săi și a încasat contravaloarea acestora, colectând TVA. Decontarea facturilor s-
a efectuat eronat, prin note contabile, folosindu-se conturile 4111 „Clienți”,
respectiv 5121 „Conturi la bănci în lei”. Ulterior, inculpatul a stornat (anulat)
facturile de avans fără a le transmite clienților un exemplar și fără a avea loc
decontarea acestora între clienți și furnizor.

Totodată, societatea TB SRL a efectuat activități de servicii în construcții,

dar nu a prezentat în original contractele și situațiile de lucrări.
 Instanța de fond, în raport cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.
71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, cu
modificările și completările ulterioare, a admis cererea inculpatului și a dispus
efectuarea unei expertize fiscale, fiind desemnat B.A., consultant fiscal. După
mai multe amânări, inculpatul a depus o parte din documentele solicitate de
expert, dar nu a achitat avansul reprezentând onorariul acestuia. Instanța de
fond, văzând poziția procesuală a inculpatului, a revenit asupra administrării
acestei probe.

Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la prima expertiză efectuată în

faza de urmărire penală, realizată de expertul contabil V.E. La Capitolul I pct. 2
din Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 13/2008 pentru aprobarea
Normelor privind realizarea de expertize fiscale la solicitarea instanțelor
judecătorești, organelor de cercetare penală, organelor fiscale sau a altor părți
interesate, cu modificările ulterioare, se arată că expertizele fiscale pot fi
efectuate numai de consultanții fiscali – membri activi ai Camerei Consultanților
Fiscali, așa cum sunt definiți la art. 15 din OG nr. 71/2001. Același punct
stipulează că expertizele fiscale judiciare pot fi realizate doar de persoanele
fizice consultanți fiscali, iar potrivit listei consultanților fiscali activi în anul
2010, expertul V.E. nu avea această calitate, nefiind abilitat în conformitate cu
normele legale să efectueze expertize fiscale, astfel încât Tribunalul Arad nu a
putut acorda relevanță concluziilor acestuia.

Așadar, concluziile expertizei efectuate în baza Sentinței penale nr.

122/2010 a Judecătoriei Chișineu-Criș, realizată de același expert, V.E.,
contrasemnată de consultantul fiscal P.B., în baza acelorași documente, nu au
fost luate în considerare.

BIBLIOGRAFIE

1. Cârlescu, Neculai (2013), Evaziunea fiscală. Comentarii și exemple

practice, ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București.
2. Morar, Daniel (2004), Evaziune fiscală, Revista de drept penal, nr.
2.
3. Consiliul Superior al Magistraturii (2015), Investigarea
infracțiunilor de evaziune fiscală, București.
4. Sentința nr. 151/2013 a Tribunalului Arad.
5. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii
fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/27.07.2005, cu modificările
ulterioare.
 6. Alina Andreia Leția, ”Investigarea criminalității de afaceri.
Spălarea banilor. Corupția și frauda fiscală. Aspecte teoretice și practice”,
Editura Unversul Juridic, București, 2014;