Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ghid de Proiectare Geotehnica
Ghid de Proiectare Geotehnica
2014
CUPRINS:
CAPITOLUL 1. ...........................................................................................................................
GENERALITĂȚI .......................................................................................................................
1.1. Obiect ....................................................................................................................................
1.2. Domeniul de aplicare ............................................................................................................
CAPITOLUL 2. ...........................................................................................................................
EVALUAREA RISCULUI GEOTEHNIC ................................................................................
CAPITOLUL 3. ...........................................................................................................................
INVESTIGAREA TERENULUI ...............................................................................................
CAPITOLUL 4. ...........................................................................................................................
ELABORAREA STUDIULUI GEOTEHNIC ..........................................................................
CAPITOLUL 5. ...........................................................................................................................
ELEMENTE ALE PROIECTĂRII GEOTEHNICE DEFINITE ÎN SR EN 1997-1 ȘI
APLICATE ÎN NORMATIVELE DIN ȚARA NOASTRĂ .....................................................
5.1. Situaţii de proiectare .............................................................................................................
5.2. Proiectarea geotehnică prin calcul ........................................................................................
5.2.1. Acţiuni ..........................................................................................................................
5.2.2. Proprietăţile terenului ...................................................................................................
5.2.3. Stări limite ultime .........................................................................................................
5.2.4. Starea limită de exploatare (serviciu) ...........................................................................
5.3. Memoriu geotehnic ...............................................................................................................
5.4. Determinarea valorilor caracteristice și de calcul ale parametrilor geotehnici .....................
5.4.1. Stabilirea valorilor caracteristice ale parametrilor geotehnici prin estimare prudentă ..
5.4.2. Stabilirea valorilor caracteristice ale parametrilor geotehnici prin utilizarea
metodelor statistice ........................................................................................................
5.4.3. Stabilirea valorilor de calcul (proiectare) ale parametrilor geotehnici ..........................
5.4.4. Exemple de calcul .........................................................................................................
CAPITOLUL 6. ...........................................................................................................................
PROIECTAREA GEOTEHNICĂ A FUNDAȚIILOR DE SUPRAFAȚĂ ..............................
6.1 Stări limită ..............................................................................................................................
6.2 Metode de proiectare ..............................................................................................................
6.3 Proiectarea la starea limită ultimă ..........................................................................................
6.4 Proiectarea la starea limită de exploatare ...............................................................................
6.5 Exemple de calcul ..................................................................................................................
6.5.1 Fundaţie izolată solicitată de forţe axiale centrice pe un strat de nisip uscat ...............
6.5.2 Fundaţie izolată solicitată de forţe axiale excentrice pe un strat de nisip uscat ...........
6.5.3 Fundaţie continuă pe un strat de pământ coeziv ..........................................................
CAPITOLUL 7. ...........................................................................................................................
PROIECTAREA GEOTEHNICĂ A FUNDAȚIILOR PE PILOŢI ............................................
7.1 Stări limită ..............................................................................................................................
7.2 Acţiuni și situații de proiectare ..............................................................................................
7.3 Metode de proiectare si consideraţii referitoare la proiectare ................................................
7.4 Încărcări de probă pe piloţi ....................................................................................................
7.5 Piloţi expuși la solicitări axiale ..............................................................................................
7.5.1 Capacitatea portantă la compresiue .............................................................................
7.5.2 Capacitatea portantă la tracţiune ..................................................................................
7.5.3 Deplasări verticale ale fundaţiilor pe piloţi .................................................................
7.6 Piloţi solicitaţi transversal ......................................................................................................
7.7 Proiectarea structurală a piloţilor ..........................................................................................
1
7.8 Supravegherea execuţiei ........................................................................................................
7.9 Exemple de calcul ..................................................................................................................
7.9.1. Calculul capacităţii portante ultime la compresiune a unor piloţi de beton armat
prin metode prescriptive ..............................................................................................
7.9.2. Calculul capacităţii portante ultime la compresiune a unor piloţi de beton amat care
străbat un strat de pământ foarte compresibil ..............................................................
7.9.3 Calculul capacităţii portante ultime la compresiune pe baza încărcărilor statice de
probă. Determinarea numărului necesar de piloţi ........................................................
7.9.4 Determinarea rezistenţei de calcul la încărcare transversală pe baza încercărilor pe
piloţi de probă ..............................................................................................................
7.9.5 Calculul unui grup de piloţi de beton armat la stari limită conform NP 123..........
CAPITOLUL 8. ..........................................................................................................................
PROIECTAREA GEOTEHNICĂ A ANCORAJELOR ÎN TEREN .........................................
8.1 Stări limită caracteristice ancorajelor ....................................................................................
8.2 Situaţii şi acţiuni de proiectare ..............................................................................................
8.3 Abordări de calcul specifice ancorajelor ...............................................................................
8.4 Calculul la starea limită ultimă ..............................................................................................
8.5 Calculul la starea limită de exploatare ...................................................................................
8.6 Exemple de calcul .................................................................................................................
CAPITOLUL 9. ...........................................................................................................................
PROIECTAREA GEOTEHNICĂ A LUCRĂRILOR DE SUSŢINERE .................................
9.1 Generalităţi .............................................................................................................................
9.2 Stări limită ..............................................................................................................................
9.3 Acţiuni şi situaţii de proiectare ..............................................................................................
9.4 Metode de proiectare ............................................................................................................
9.5 Evaluarea presiunii pământului ............................................................................................
9.6 Ziduri de sprijin ....................................................................................................................
9.6.1 Calculul la starea limită ultimă a zidurilor de sprijin .................................................
9.6.2 Proiectarea structurală a zidurilor de sprijin ...............................................................
9.6.3 Verificarea la starea limită de exploatare a zidurilor de sprijin ..................................
9.7 Pereţi de susţinere ................................................................................................................
9.7.1 Calcul la starea limită ultimă ......................................................................................
9.7.2 Proiectarea structurală a pereţilor de susţinere ...........................................................
9.7.3 Cedarea hidraulică în cazul pereţilor de susţinere ....................................................
9.8 Exemple de calcul .................................................................................................................
CAPITOLUL 10. ........................................................................................................................
PROIECTAREA GEOTEHNICĂ A LUCRĂRILOR SUPUSE RISCULUI CEDĂRII DE
NATURĂ HIDRAULICĂ ........................................................................................................
10.1 Generalități .........................................................................................................................
10.2 Cedarea prin acțiunea presiunii hidrostatice (UPL) ...........................................................
10.2.1 Descrierea fenomenului UPL ...................................................................................
10.2.2 Coeficienții de siguranță ...........................................................................................
10.2.3 Exemplu de calcul pentru UPL .................................................................................
10.3 Cedarea hidraulică a terenului sub acţiunea curentului ascendent de apă (HYD) .............
10.3.1 Descrierea fenomenului HYD ..................................................................................
10.3.2 Coeficienti de siguranță ............................................................................................
10.3.3 Exemplu de calcul pentru HYD ...............................................................................
CAPITOLUL 11. ........................................................................................................................
PROIECTAREA GEOTEHNICĂ A MASIVELOR DE PĂMÂNT ÎN PANTĂ .......................
11.1 Aspecte generale de proiectare geotehnică ..........................................................................
2
11.2 Aspecte specifice de calcul ...............................................................................................
11.2.1 Calcule la starea limită ultimă ................................................................................
11.2.2 Calculul la starea limită de serviciu ........................................................................
11.3 Activitati de monitorizare .................................................................................................
11.4 Exemple de calcul .............................................................................................................
***
Documente normative de referință ...........................................................................................
Bibliografie ................................................................................................................................
3
Listă de simboluri
Litere LATINE
5
Rc;d valoarea de calcul a lui Rc
Rc;k valoarea caracteristică a lui Rc
Rc;m valoarea măsurată a lui Rc în una sau mai multe încărcări de probă pe piloţi
(Rc;m)med valoarea medie a lui Rc;m
(Rc;m)min valoarea minimă a lui Rc;m
Rp;d valoarea de calcul a forţei datorată presiunii pământului asupra feţei unei fundaţii
Rs;d valoarea de calcul a rezistenţei de frecare pe suprafaţa laterală a pilotului
Rs;cal valoarea ultimă a rezistenţei de frecare pe suprafaţa laterală a pilotului, calculată
cu utilizarea parametrilor pământului stabiliţi pe baza rezultatelor încercărilor
Rs;k valoarea caracteristică a rezistenţei de frecare pe suprafaţa laterală a unui pilot
Rt rezistenţa la tracţiune a unui pilot sau a unui grup de piloţi
Rt;cal valoarea calculată a lui Rt pe baza rezultatelor încercărilor asupra pământului
(Rt;cal)med valoarea medie a lui Rc;cal
(Rt;cal)min valoarea minimă a lui Rc;cal
Rt;d valoarea de calcul a rezistenţei la tracţiune a unui pilot sau a unui grup de piloţi
(cap.7)
Rt;d valoarea de calcul a rezistenţei la smulgere a structurii unui ancoraj (cap.8)
Rt;k valoarea caracteristică a rezistenţei la tracţiune a unui pilot sau a unui grup de
piloţi
Rt;m valoarea măsurată a lui Rt în una sau mai multe încărcări de probă pe piloţi
(Rt;m)med valoarea medie a lui Rt,m
(Rt;m)min valoarea minimă a lui Rt,m
Rtr;d valoarea de calcul a rezistenţei pilotului încărcat transversal
Sdst;d valoarea de calcul a forţei curentului destabilizatoare în teren
Sdst;k valoarea caracteristică a forţei curentului destabilizatoare în teren
s tasarea totală
s0 tasarea instantanee (imediată)
s1 tasarea de consolidare
s2 tasarea prin curgere lentă (tasare secundară)
Td valoarea de calcul a rezistenţei la forfecare dezvoltată asupra părţii unei structuri
în contact cu terenul
u presiunea apei din pori
udst;d valoarea de calcul a presiunii totale destabilizatoare a apei din pori
U perimetrul secţiunii transversale a pilotului
V acţiunea verticală sau componenta verticală a unei acţiuni totale aplicată la baza
fundaţiei de suprafață
Vd valoarea de calcul a lui V
V’d valoarea de calcul a acţiunii verticale efective sau componenta normală a
rezultantei acţiunilor efective aplicate asupra bazei fundaţiei de suprafață
Vdst;d valoarea de calcul a acţiunii verticale destabilizatoare
Vdst;k valoarea caracteristică a acţiunii verticale destabilizatoare
Xd valoarea de calcul a proprietăţii unui material
Xk valoarea caracteristică a proprietăţii unui material
z distanţa verticală
6
Litere GRECEŞTI
7
unghiul de rotire a bazei fundaţiei față de orizontală
factor pentru convertirea de la valoarea caracteristică la valoarea reprezentativă
stb;d valoarea de calcul pentru efortul total vertical stabilizator
'h;0 componenta orizontală a presiunii efective a pământului în stare de repaus
(z) efortul normal asupra unei lucrări de susţinere la adâncimea z
(z) efort tangenţial în lungul unei lucrări de susţinere la adâncimea z
' unghiul de frecare internă în termeni de eforturi efective
′d valoarea de calcul a lui '
cv unghiul de frecare internă la starea critică
cv;d valoarea de calcul a lui cv
coeficient de corelare în funcţie de numărul de piloţi încercaţi sau profilelor de
stratificaţie
μ coeficient de frecare
8
CAPITOLUL 1.
GENERALITĂȚI
1.1. Obiect
Prezentul ghid are drept obiect prezentarea principalelor etape ale proiectării geotehnice pe
baza sistemului de reglementări tehnice din care fac parte:
Capitolul 5 cuprinde elemente ale proiectării geotehnice definite în Eurocodul 7 Partea 1 (SR
EN 1997-1) și aplicate în normativele de proiectare geotehnică din țara noastră.
9
CAPITOLUL 2.
În această metodologie, pentru definirea riscului geotehnic sunt luați în considerare cinci
factori: condițiile de teren, apa subterană, clasa de importanță a construcției, vecinătățile și
zona seismică.
Tabelul 1.1
Nr.
Tipul de teren
crt.
Blocuri, bolovănişuri şi pietrişuri, conţinând mai puţin de 40% nisip şi mai puţin de
1 30% argilă, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale (având
înclinarea mai mică de 10%)
Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, îndesate, în condiţiile unei
2
stratificaţii practic uniforme şi orizontale
Pământuri fine cu plasticitate redusă (IP<10%): nisipuri argiloase, prafuri nisipoase
3 şi prafuri, având e<0.7 şi IC0.75, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi
orizontale
Pământuri fine cu plasticitate medie (10%<IP<20%): nisipuri argiloase, prafuri
4 nisipoase-argiloase, având e<1.0 şi IC0.75, în condiţiile unei stratificaţii practic
uniforme şi orizontale
Pământuri fine cu plasticitate mare (IP>20%): argile nisipoase, argile prăfoase şi
5 argile, având e<1.1 şi IC0.75, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi
orizontale
Roci stâncoase şi semistâncoase în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi
6
orizontale
Umpluturi compactate realizate conform unor documentaţii de execuţie (caiete de
7
sarcini) controlate calitativ de unităţi autorizate
Orice combinaţie între stratificaţiile precizate la Nr. crt. 1÷6
8
NOTĂ: Se exceptează de la încadrarea la pct. 4 şi 5 pământurile sensibile la umezire, identificate conform
normativului NP 125, iar la pct. 5 pământurile argiloase cu umflări şi contracţii mari, identificate conform
normativului NP 126.
10
(b) Terenuri medii, conform tabelului 1.2
Tabelul 1.2
Nr.
Tipul de teren
crt.
Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, de îndesare medie, în condiţiile
1
unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale (având înclinarea mai mică de 10%)
Pământuri fine cu plasticitate redusă: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase şi prafuri,
2 având e<0.7 şi 0.5<IC<0.75, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi
orizontale
Pământuri fine cu plasticitate medie: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase-argiloase,
3 având e<1.0 şi 0.5<IC<0.75, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi
orizontale
Pământuri fine cu plasticitate mare(Ip 20%): argile nisipoase, argile prăfoase şi
4 argile, având e<1.1 şi 0.5<IC<0.75, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme
şi orizontale
Pământuri loessoide aparţinând grupei A de pământuri sensibile la umezire definite
5
conform normativului NP 125
Umpluturi de provenienţă cunoscută, conţinând materii organice sub 6 %, realizate
6
organizat, sau având o vechime mai mare de 10-12 ani şi necompactate iniţial.
11
Vecinătățile. Se au în vedere construcțiile și rețelele subterane aflate în vecinătate, care pot fi
afectate de realizarea excavațiilor, a epuizmentelor și a lucrărilor de infrastructură aferente
construcției care se proiectează. Din punctul de vedere al riscului pentru vecinătăți se disting
trei situații:
a) risc inexistent;
b) risc moderat;
c) risc major.
Zona seismică. În proiectarea geotehnică sunt luate în considerare trei zone seismice în
conformitate cu Codul P100-1, diferențiate în funcție de valoarea accelerației terenului pentru
proiectare, ag, după cum urmează:
zona cu ag ≥ 0,25g
zona cu ag = (0.15 … 0.25)g
zona cu ag < 0,15g
Exemplificarea metodologiei din NP 074 are în vedere clădirile. Pentru lucrările inginerești
cum sunt drumurile, podurile, tunelurile, construcțiile hidrotehnice ș.a., încadrarea lucrării în
una din cele trei categorii geotehnice și, ca atare, asocierea acesteia cu riscul geotehnic,
trebuie să se bazeze în primul rând pe condițiile de teren și pe cele privind apa subterană, dar
și pe experiența lucrărilor similare.
În continuare se dau câteva exemple privind încadrarea unor lucrări inginerești în categoriile
geotehnice:
un tunel construit într- rocă tare, nefracturată, poate fi încadrat în Categoria geotehnică 2,
în vreme ce același tunel construit într-o argilă moale sau într-un teren foarte permeabil
poate fi încadrat în Categoria geotehnică 3.
excavațiile și rambleurile în terenuri bune sau medii, fără potențial de alunecare, pot fi
încadrate în Categoria geotehnică 2, în vreme ce aceleași lucrări realizate pe
amplasamente susceptibile de instabilitate, pot fi încadrate în Categoria geotehnică 3.
NP 074 stipulează că încadrarea preliminară a unei lucrări în una din cele trei Categorii
geotehnice, care în mod normal trebuie să se facă înainte de investigarea terenului de fundare,
poate fi ulterior schimbată, ca urmare a rezultatelor investigării terenului. Totodată, nu este
necesar să se trateze întreaga lucrare în concordanță cu exigențele categoriei cele mai ridicate.
Astfel, la construirea unei piste de aviație de 2500 m, din care 2200 m în săpătură de
adâncime mică iar 300 m într-o umplutură care atinge 28 m, așezată pe un teren foarte
compresibil, zona în săpătură se va încadra în Categoria geotehnică 2 iar zona de umplutură în
Categoria geotehnică 3.
12
CAPITOLUL 3.
INVESTIGAREA TERENULUI
În tabelul 3.1 sunt date recomandările din NP 074 privind investigarea terenului de fundare
prin încercări pe teren.
Tabelul 3.1
Încercări pe teren recomandate
Tipul de teren Categoria geotehnică 2 Categoria geotehnică 3
Încercările recomandate pentru
categoria 2 plus încercările:
SPT
CPT
Nisipuri şi nisipuri cu pietriş DP
DMT
PMT
PLT
Încercările recomandate pentru
categoria 2 plus încercările:
SPT
Pământuri fine de consistenţă ridicată CPTU
DP
(IC > 0,5) DMT
CPT
PMT
PLT
Încercările recomandate pentru
categoria 2 plus încercările:
Pământuri fine de consistenţă scăzută SPT
CPTU
(IC < 0,5), şi cu conţinut de materii DP
DMT
organice mai mare de 6% CPT
FVT
PLT
PLT - în sondaj deschis, cu
Pământuri sensibile la umezire (PSU)
inundare
LEGENDĂ: SPT - încercare de penetrare standard; DP - încercarea de penetrare dinamică; CPT - incercare de
penetrare cu con; CPTU - incercare de penetrare cu piezocon; PMT - încercare cu presiometrul; DMT - incercare
cu dilatometrul plat (Marchetti); FVT - încercare cu scizometrul de şantier; PLT - încercarea de încărcare cu
placa
13
În tabelul 3.2 sunt date cerințele din NP 074 privind minimul de încercări în laborator.
Tabelul 3.2
Categoria de Parametri geotehnici de determinat
pământ
(SR EN ISO Categoria Categoria Categoria
14688-2) geotehnică 1 geotehnică 2 geotehnică 3
Pământuri - granulozitate - granulozitate - granulozitate
foarte grosiere - umiditate - umiditate
şi grosiere, - greutate specifică
exceptând - compoziţie mineralogică şi
nisipurile grad de alterare1)
- parametrii rezistenţei la
forfecare1)
Nisipuri - granulozitate - granulozitate - granulozitate
- umiditate - umiditate
- caracteristici de - caracteristicile de compactare
compactare (Proctor)1)
(Proctor)1) - greutate specifică
- coeficientul de - coeficientul de permeabilitate
permeabilitate1) - greutatea volumică
- grad de îndesare
- parametrii rezistenţei la
forfecare pe probe aduse la
porozitatea naturală1)
- rezistenţa la lichefiere2)
- modulul dinamic de
deformaţie transversală, G şi
fracţiunea din amortizarea
critică, D4)
Pământuri fine - granulozitate Aceleaşi ca la categoria Aceleaşi ca la categoria
- greutate geotehnică 1 şi în mod geotehnică 2 şi în mod
volumică suplimentar: suplimentar:
- umiditate - modulul de deformaţie - greutate specifică
- limite de edometric - presiunea de preconsolidare
plasticitate - parametrii rezistenţei la - coeficientul de consolidare
forfecare primară
- caracteristicile de - parametrii rezistenţei la
compactare (Proctor)1) forfecare exprimaţi în funcţie
- coeficientul de de eforturile efective şi de
permeabilitate1) eforturile totale
- coeficientul presiunii în stare
de repaus3)
- modulul dinamic de
deformaţie transversală, G şi
fracţiunea din amortizarea
critică, D4)
14
Categoria de Parametri geotehnici de determinat
pământ
(SR EN ISO Categoria Categoria Categoria
14688-2) geotehnică 1 geotehnică 2 geotehnică 3
Pământuri cu Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la pământurile fine
conţinut în pământurile fine pământurile fine şi în şi în mod suplimentar:
carbonat mod suplimentar: - conţinutul în CaCO3
(marnoase) - conţinut în CaCO3 - umflare liberă 5)
- presiune de umflare 5)
Pământuri Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la pământurile fine
sensibile la pământurile fine pământurile fine şi în şi în mod suplimentar:
umezire şi în mod mod suplimentar: - încercări în edometru pe
(PSU) suplimentar: - încercări în edometru probe la umiditatea naturală
- încercări în pe probe la umiditatea şi pe probe inundate
edometru pe naturală şi pe probe - parametrii rezistenţei la
probe la inundate forfecare pe probe inundate
umiditatea - parametrii rezistenţei la - încercări în triaxial cu
naturală şi pe forfecare pe probe umezire şi drum de efort
probe inundate inundate impus 1)
Pământuri cu Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la pământurile fine
umflări şi pământurile fine pământurile fine şi în şi în mod suplimentar:
contracţii mari mod suplimentar: - umflarea liberă
(PUCM) - umflare liberă - limita de contracţie
- limita de contracţie - presiunea de umflare
- presiunea de umflare - căldura maximă de umezire
- curba de contracţie
Pământuri cu Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la pământurile fine
conţinut pământurile fine şi în şi în mod suplimentar:
ridicat de mod suplimentar: - conţinut în materii organice
materii - conţinut în materii - indicele de compresiune
organice --- organice - coeficientul de consolidare
(peste 6%) şi - coeficientul de secundară
consistenţă consolidare primară
scăzută (IC <
0,5)
Observaţii:
1. Încercări care se execută în anumite situaţii, cerute de specificul construcţiei.
2. Numai pentru nisipuri fine şi nisipuri prăfoase saturate situate în suprafaţa terenului, pe amplasamente
cuprinse în zonele seismice având ag ≥ 0,15 g (conform Codului P100-1).
3. În cazul lucrărilor de susţinere a săpăturilor cu adâncimea D > 6 m.
4. Numai pe amplasamente situate în zonele seismice având ag ≥ 0,15 g (conform Codului P100-1).
5. Când apare posibilă decopertarea straturilor cu conţinut în carbonat de calciu.
15
Exigențele asupra investigațiilor exprimate în funcție de Categoria geotehnică sunt date în
Tabelul 3.3
Tabelul 3.3
Categoriile geotehnice
Categoria Geotehnică 1 Categoria Geotehnică 2 Categoria Geotehnică 3
Sondaje deschise şi/sau Investigaţii de rutină Investigaţiile
foraje de recunoaştere cuprinzând sondaje menţionate la Categoria
Investigaţii
16
CAPITOLUL 4.
Este obligatoriu ca studiile geotehnice de tip SG, SG-U și SG-D să fie verificate de către un
verificator de proiecte atestat în domeniul Af.
17
CAPITOLUL 5.
Stările limită ultime sunt cele care au în vedere siguranţa oamenilor şi a construcţiilor şi sunt
asociate cu prăbuşirea sau alte forme similare de cedare structurală.
Sările limtă de exploatare (serviciu) sunt cele care au în vedere exploatarea normală şi
confortul oamenilor, corespunzând stadiilor dincolo de care încetează a mai fi îndeplinite
cerinţele puse de exploatarea construcţiei în ansamblu sau a unei părţi din construcţie.
În cele ce urmează se dau trei exemple în care stările limită sunt induse de comportarea
terenului de fundare.
În fig. 5.1 starea limită ultimă a unei structuri în cadre fundată pe radier este atinsă prin
cedarea terenului de fundare.
În fig. 5.2 starea limită ultimă a aceleiaşi structuri, având însă fundaţii izolate sub stâlpi, se
produce pe seama unor tasări diferenţiale excesive, produse, de pildă, prin prezenţa unei pungi
de pământ foarte compresibil sub unul din stâlpi, neindentificată la investigarea terenului de
fundare.
18
Figura 5.2 – Structură de beton armat în cadre, cu fundații izolate sub stâlpi
În fig. 5.3 starea limită de exploatare (serviciu) a halei industriale cu o deschidere este atinsă
în situaţia în care tasarea diferenţială mare împiedică funcţionarea podurilor rulante cu care
este echipată hala. Întrucât hala reprezintă un sistem static determinat, având fermele
articulate în stâlpi, tasarea diferenţială nu este de natură să inducă o stare limită ultimă în
structură, după cum se întâmpla în exemplul 5.2.
Potrivit cu SR EN 1997-1, este indicat să se evite aparaţia stărilor limită prin verificări cu una
din următoarele metode sau printr-o combinaţie între acestea:
utilizarea calculelor
adoptarea unor măsuri prescriptive
încercări pe modele experimentale sau încărcări de probă la scara 1:1 (ca de
exemplu încărcările piloţilor sau ancorajelor)
o metodă observaţională
Valorile de calcul ale acţiunilor şi rezistenţelor materialelor precum şi ale acţiunilor diferă în
funcţie de stările limită la care se aplică: stări limită ultime (sub acţiuni permanente sau
tranzitorii) şi stări limită de exploatare.
Proiectarea geotehnică prin calcul reprezintă metoda de proiectare curent utilizată. Totuşi,
SR EN 1997-1 atrage atenţia proiectantului asupra faptului că recunoaşterea condiţiilor de
teren depinde de volumul şi de calitatea investigării terenului de fundare. Această
recunoaştere, precum şi controlul calităţii execuţiei lucrărilor, sunt mai importante
pentru satifacerea cerinţelor fundamentale decât precizia în modelele de calcul şi în
coeficienţii parţiali.
Modelul de calcul poate fi un model analitic, un model bazat pe o relaţie semi-empirică sau un
model numeric. În SR EN 1997-1 nu sunt prescrise modelele de calcul de asociat diferitelor
stări limită, dar în anexele informative se întâlnesc modele de calcul analitice sau bazate pe
20
relaţii empirice. Modelele numerice de calcul, bazate pe elemente finite, diferenţe finite ş.a.,
sunt recunoscute ca atare în SR EN 1997-1, fără a fi însă detaliate sau ilustrate în vreun fel.
Atunci când, pentru o anumită stare limită, nu există un model de calcul demn de încredere,
SR EN 1997-1 permite să se efectueze calculul pentru o altă stare limită, folosind coeficienţi
parţiali care să asigure că depăşirea stării limită considerate este suficient de improbabilă.
Un principiu enunţat în SR EN 1997-1 arată că orice model trebuie fie să fie exact, fie să
conducă la rezultate de partea siguranţei. Se poate întâmpla ca un model de calcul să prezinte
o anumită încertitudine sau să inducă o eroare sistematică. În acest caz, pentru creşterea
siguranţei, rezultatele obţinute prin utilizarea modelului pot fi modificate prin aplicarea unui
coeficient de model. Aceşti coeficienţi de model pot fi aplicaţi asupra efectelor acţiunilor sau
asupra rezistenţelor. Un alt principiu enunţat în SR EN 1997-1 este acela că dacă în calcul se
utilizează o relaţie empirică, trebuie stabilit cu claritate că aceasta este relevantă pentru
condiţiile de teren prevalente pe amplasament.
5.2.1. Acţiuni
Acţiunile datorate structurilor se iau din CR 0. Acţiunile pot fi încărcări aplicate asupra
terenului sau deplasări sau acceleraţii impuse de teren asupra structurii sau de structură asupra
terenului. După natura lor, încărcările pot fi permanente, variabile sau accidentale.
Exemple privind utilizarea unor asemenea date pertinente le constituie obţinerea parametrilor
geotehnici de deformabilitate prin calcul invers, pornind de la tasări măsurate, sau ai
parametrilor de rezistenţă, pornind de la suprafeţe de cedare reconstituite la fundaţii de
suprafaţă sau la taluzuri.
SR EN 1997-1 deosebeşte cinci tipuri diferite de stări limită ultime pentru care se folosesc
denumirile prescurtate date în SR EN 1990:
pierderea echilibrului structurii sau terenului considerat ca un corp rigid, în care
rezistenţele materialelor structurii şi ale terenului nu aduc o contribuţie importantă la
asigurarea rezistenţei (EQU)
(În fig. 5.4, se prezintă un zid de sprijin de greutate fundat pe stâncă. Răsturnarea zidului sub
efectul împingerii pământului este o stare limită ultimă de tip EQU.)
cedarea internă sau deformaţia excesivă a structurii sau elementelor de structură, cum
sunt de exemplu tălpile de fundaţii, piloţii sau pereţii de subsol, în care rezistenţa
materialelor contribuie semnificativ la asigurarea rezistenţei (STR);
cedarea sau deformaţia excesivă a terenului, în care rezistenţa pământurior sau a rocilor
contribuie în mod semnificativ la asigurarea rezistenţei (GEO);
21
pierderea echilibrului structurii sau a terenului provocată de subpresiunea apei (presiunea
arhimedică) sau de alte acţiuni verticale (UPL);
cedarea hidraulică a terenului, eroziunea internă şi eroziunea regresivă, sub efectul
gradienţilor hidrulici (HYD).
Pentru stările limită STR şi GEO sunt utilizate trei grupe de coeficienţi parţiali (de siguranță):
- pentru acţiuni (F) şi efectele acţiunilor (E)
- pentru parametrii pământului (M)
- pentru rezistenţe (R)
Pentru fiecare din cele trei grupe, se definesc coeficienţi parţiali (de siguranță) astfel:
la F şi E în funcţie de natura acţiunilor (permanente sau variabile)
la M în funcţie de parametrul geotehnic
la R în funcţie de structura geotehnică la care se aplică (fundaţie de suprafaţă, pilot,
ancoraj în teren, terasament, taluz)
Tabelul 5.1 sintetizează tipurile de coeficienţi parţiali de siguranță care intervin în stările
limită STR şi GEO, cu indicarea simbolurilor şi a tabelelor din anexa A la SR EN 1997 și SR
EN 1997/NB în care se găsesc valorile acestora.
22
Tabel 5.1
Coeficienţi parţiali Simbol Seturi de valori
pentru acţiuni (F) sau efectele acţiunilor (E)
- permanente nefavorabile
G A1, A2
favorabile
în tab. A.3
- variabile nefavorabile
Q
favorabile
pentru parametrii pământului (M)
-
tangenta unghiului de frecare internă ’
- coeziune efectivă (drenată) c M1, M2
- coeziune nedrenată cu în tab A.4
- rezistenţa la compresiune cu deformare laterală liberă qu
- greutate volumică
de rezistenţă (R) pentru fundaţii de suprafaţă
R1, R2, R3
- capacitate portantă R;v
în tab. A.5
- alunecare R;h
de rezistenţă (R) pentru piloţi de îndesare
- pe bază b
R1, R2, R3, R4
- pe suprafaţa laterală (compresiune) s
în tab A.6
- totală/combinată (compresiune) t
- pe suprafaţa laterală (tracţiune) s;t
de rezistenţă (R) pentru piloţi foraţi
- pe bază b
R1, R2, R3, R4
- pe suprafaţa laterală (compresiune) s
în tab A.7
- totală/combinată (compresiune) t
- pe suprafaţa laterală (tracţiune) s;t
de rezistenţă pentru piloţi cu burghiu continuu (CFA)
- pe bază b
R1, R2, R3, R4
- pe suprafaţa laterală (compresiune) s
- totală/combinată (compresiune) în tab A.8
t
- pe suprafaţa laterală (tracţiune) s;t
de rezistenţă (R) pentru ancoraje pretensionate
R1, R2, R3, R4
- temporară a;t
în tab A.12
- permanentă a;p
de rezistenţă (R) pentru lucrări de susţinere
- capacitate portantă R;v R1, R2, R3, R4
- rezistenţa la alunecare R;h în tab A.13
- rezistenţa pământului R;e
de rezistenţă (R) pentru taluzuri şi pentru stabilitatea
R1, R2, R3, R4
generală R;e
în tab A.14
- rezistenţa pământului
23
Verificarea la cedare în teren (GEO) şi în structură (STR)
acţiune (F)
set de forţe (încărcări) aplicate asupra structurii (acţiune directă)
set de deformaţii impuse sau acceleraţii cauzate, de exemplu, de schimbările de
temperatură, variaţie de umiditate, tasări diferenţiale sau cutremure (acţiune indirectă)
La verificarea faţă de cedare sau la deformaţii excesive în teren sau în structură, se impune
îndeplinirea următoarei condiții [2.5, SR EN 1997-1]:
(5.1)
unde Ed este valoarea de calcul a efectului tuturor acţiunilor iar Rd este valoarea de calcul a
rezistenţei (capacităţii portante a terenului şi/sau structurii).
unde F este coeficientul parţial pentru o acţiune, M este coeficientul parţial pentru proprietatea
materialului, E este coeficientul parţial pentru efectul unei acțiuni, Frep este valoarea
reprezentativă a unei acțiuni, Xk este valoarea caracteristică a proprietății pământului, ad este
valoarea de calcul a unei date geometrice.
24
constituie fundaţia de suprafaţă supusă unei încărcări înclinate) şi de datele geometrice. Pentru
determinarea valorii de calcul a rezistenţei, Rd, sunt date formulele [2.7a, 2.7b și 2.7c, SR EN
1997-1], în care factorii sunt aplicaţi asupra proprietăţii Xk a pământului, asupra rezistenţei R
sau asupra amândorura.
Abordări de calcul
Din examinarea relaţiilor 5.2 (a, b) şi 5.3 (a, b, c) rezultă că acestea diferă prin modul în care
sunt distribuiţi coeficienţii parţiali de siguranță între acţiuni (sau efectele acţiunilor),
proprietăţile terenului şi rezistenţe.
Coeficienţii parţiali de siguranță pot fi aplicaţi fie asupra sursei de incertitudine în proiectarea
geotehnică fie asupra rezultatelor calculelor, adică asupra efectelor acţiunilor şi capacităţii
portante. Astfel au rezultat abordările de calcul pe care SR EN 1997-1 le-a introdus în
proiectarea geotehnică. Acestea se exprimă în mod simbolic prin combinarea seturilor de
coeficienţi parţiali pentru acţiuni şi efectele acţiunilor (A), pentru proprietăţile materialului
(M) şi pentru rezistenţe (R).
De pildă, setul A1 “+” M1 “+” R1 se interpretează astfel: coeficienţii parţiali pentru acţiuni
(F) sau efectele acţiunilor (E), reprezentaţi prin simbolul A şi daţi în tabelul A3 din anexa A,
se combină cu coeficienţii parţiali (M) pentru parametrii de rezistenţă ai terenului,
reprezentaţi prin simbolul M şi daţi în tabelul A.4 din anexa A, şi cu coeficienţii parţiali
pentru rezistenţă (R), reprezentaţi prin simbolul R şi daţi în tabelele A.5 şi A.6 din anexa A la
SR EN 1997-1.
Prin combinarea coeficienţilor parţiali este posibil ca o acţiune geotehnică sau efectul unei
acţiuni incluzănd o acţiune geotehnică să includă două seturi de coeficienţi parţiali: An“+” Mn.
Totodată, o rezistenţă geotehnică (capacitate portantă) va include întotdeauna două seturi de
coeficienţi parţiali Mn“+” Rn.
Din tabelul A.4 dat în anexa A la SR EN 1997-1, rezultă că în setul M1 toţi coeficenţii parţiali
pentru parametrii geotehnici sunt egali cu 1.0, adică valorile de calcul sunt egale cu valorile
caracteristice.
Abordarea de calcul 1
În acestă abordare, coeficienţii parţiali sunt aplicaţi la sursă, adică asupra valorilor
reprezentative ale acţiunilor şi asupra valorilor caracteristice ale parametrilor rezistenţei la
forfecare ai terenului, cu utilizarea expresiei (5.3a). Se exceptează, totuşi, calculul piloţilor
solicitaţi axial şi al ancorajelor, când se utilizează relaţia (5.3b).
25
Se deosebesc două grupări ale coeficieţilor parţiali:
Prin această grupare se urmăreşte atingerea siguranţei fată de abaterile nefavorabile prin
raport cu valorile caracteristice ale acţiunilor sau efectului acţiunilor, în timp ce valorile de
calcul ale proprietăţilor terenului sunt egale cu valorile caracteristice.
Prin acestă grupare se urmăreşte atingerea siguranţei faţă de abaterile nefavorabile prin raport
cu valorile caracteristice ale parametrilor de rezistenţă ai terenului şi faţă de incertitudinile în
modelul de calcul, admiţând totodată că acţiunile permanente sunt foarte apropiate de valorile
reprezentative iar acţiunile variabile se pot abate puţin în mod nefavorabil de la valorile
reprezentative.
Atunci când este clar că una din grupările de coeficienţi parţiali dictează proiectarea, nu mai
este necesar calculul folosind cealaltă grupare. Se consideră că dimensionarea geotehnică este
decisă de gruparea 2 în timp ce dimensionarea structurală este decisă de gruparea 1.
În tabelul 5.2 sunt sintetizate valorile coeficienţilor parţiali utilizaţi în abordarea de calcul 1.
Tabel 5.2
Gruparea 1 Gruparea 2
Abordarea de calcul 1
A1 M1 R1 A2 M2 R2
Nefavorabile G 1.45 1.0
Acţiuni permanente (G)
Favorabile G, fav 1.0 1.0
Nefavorabile Q 1.5 1.3
Acţiuni variabile (Q)
Favorabile Q, fav 0 0
Unghiul de frecare internă (tg ) 1.0 1.25
Coeziunea efectivă (c’) c' 1.0 1.25
Coeziunea nedrenată (cu) cu 1.0 1.4
Rezistenţa la compresiune
1.0 1.4
cu deformare laterală (qu) qu
Greutatea volumică () 1.0 1.0
Rezistenţa (R) R 1.0 1.0
Abordarea de calcul 2
26
geotehnici de rezistenţă valorile de calcul se iau egale cu valorile caracteristice. Se foloseşte
gruparea:
A1 “+” M1 “+” R2
Întrucât anexa naţională nu recomandă utilizarea în proiectarea geotehnică din ţara noastră a
Abordării de calcul 2, nu este cazul să se detalieze această abordare.
Abordarea de calcul 3
În tabelul 5.3 sunt sintetizate valorile coeficienţilor parţiali de siguranță utilizaţi în abordarea
de calcul 3.
Tabel 5.3
Coeficienți parțiali de siguranță
Abordarea de calcul 3
A1 A2 M2 R3
Nefavorabile G 1.45 1.0
Acţiuni permanente (G)
Favorabile G, fav 1.0 1.0
Nefavorabile Q 1.5 1.3
Acţiuni variabile (Q)
Favorabile Q, fav 0 0
Unghiul de frecare internă (tg ) 1.25
Coeziunea efectivă (c’) c' 1.25
Coeziunea nedrenată (cu) cu 1.4
Rezistenţa la compresiune cu
1.4
deformare laterală (qu) qu
Greutatea volumică () 1.0
Rezistenţa (R), cu excepţia 1.0
suprafeţei pilotului supus la
tracţiune R
Rezistenţa (R) pentru 1.1
suprafaţa pilotului supus la Rs;t
tracţiune
27
Verificarea la starea limită provocată de subpresiunea apei (UPL)
Valorile recomandate ale coeficienţilor parţiali de siguranță în acest caz sunt date în tabelele
A15 şi A16 din anexa A la SR EN 1997-1.
Acţiuni permanente stabilizatoare sunt greutatea construcţiei şi a pământului, unde este cazul.
Subpresiunea apei, precum şi orice altă forţă de ridicare sau de smulgere, sunt acţiuni
destabilizatoare. În tabelul A16 sunt daţi coeficienţii parţiali de utilizat pentru a stabili
valoarea de calcul a oricărei rezistenţe adiţionale la ridicare Rd,datorată rezistenţei la forfecare
a pământului, rezistenţei la tracţiune a pilotului sau rezistenţei ancorajelor. În mod alternativ,
această rezistenţă poate fi trecută în rândul acţiunilor verticale permanente stabilizatoare.
SR EN 1997-1 cere ca pentru starea limită de cedare prin ridicarea terenului sub acţiunea unui
curent ascendent de apă să se verifice, pentru orice coloană de pământ pertinentă, că valoarea de
calcul a presiunii totale destabilizatoare a apei din pori (udst;d) la baza coloanei, sau valoarea de
calcul a forţei curentului în coloană (Sdst;d), este inferioară sau egală cu tensiunea totală
verticală stabilizatoare la baza coloanei ( stb;d) sau cu greutatea în stare submersată (G´stb;d) a
aceleiaşi coloane. Se aplică relațiile [2.9a și 2.9b, SR EN 1997-1]:
Valorile recomandate ale coeficienţilor parţiali de siguranță pentru verificarea la starea limită
HYD sunt date în tab. A17 din anexa A la SR EN 1997-1.
Verificarea la starea limită de exploatare (serviciu) trebuie să arate că apariţia unei asemenea
stări este suficient de improbabilă.
Ed Cd, (5.6)
28
indicat să se utilizeze o combinaţie între valorile caracteristice superioare şi inferioare
ale modulului de deformaţie, pentru a ţine seama de variaţiile locale ale proprietăţilor
terenului.
Unele valori limită ale tasărilor diferenţiale sunt indicate în anexa informativă H la SR EN
1997-1. Valori limită orientative ale deformaţiilor structurilor şi ale deplasărilor fundaţiilor
sunt date în anexa F la NP 112.
29
5.4. Determinarea valorilor caracteristice și de calcul ale parametrilor geotehnici
5.4.1. Stabilirea valorilor caracteristice ale parametrilor geotehnici prin estimare prudentă
La stabilirea valorii caracteristice a unui parametru geotehnic trebuie avute în vedere două
aspecte majore:
a) Volumul de investigaţii întreprinse pe teren şi în laborator şi gradul de încredere
privind cunoaşterea valorilor parametrului
b) Zona din teren implicată în starea limită considerată şi capacitatea structurii de a
transfera încărcările de la zonele slabe la zonele mai rezistente din teren
Cu privire la aspectul „b”, trebuie avut în vedere că valorile rezultatelor încercărilor pentru
parametrul geotehnic fluctuează în mod aleator (stohastic) în jurul unei valori medii sau a unei
tendinţe medii. Încercările, fie ele în laborator sau pe teren, implică volume mici de pământ,
în timp ce volumul de pământ implicat în apariţia unei stări limită în teren este mare. Drept
urmare, rezultatele încercărilor trebuie mediate prin raport cu volumul de pământ implicat în
starea limită considerată.
30
O valoare foarte apropiată de valoarea medie a parametrului geotehnic guvernează starea
limită atunci când:
- este implicat un volum mare în straturi omogene de pământ, permiţând o compensare
între zonele mai slabe de către zonele mai tari;
- structura este suficient de rigidă şi de puternică pentru a transfera forţele de la punctele
mai slabe ale fundaţiei către punctele mai puternice.
O valoare apropiată de valorile aleatoare cele mai scăzute ale parametrului geotehnic poate
guverna starea limită atunci când:
- este implicat un volum mic de pământ, iar suprafaţa de cedare se poate dezvolta în
principal în volumul de pământ slab, sau
- structura nu este capabilă să transfere forţele de la zonele slabe la cele puternice,
pentru că nu este suficient de puternică şi rigidă.
În asemenea situaţii, valoarea caracteristică stabilită este indicat să fie apropiată de cea mai
joasă valoare obţinută din încercări sau să reprezinte valoarea medie a rezultatelor încercărilor
pentru volumul mic de pământ aferent.
În legătură cu diferitele valori pe care le poate lua valoarea caracteristică a unui parametru
geotehnic, în NP 122 sunt utilizaţi următorii termeni:
Valoare caracteristică inferioară (Xk inf): valoarea caracteristică obţinută la estimarea
mediei când valorile inferioare sunt mai nefavorabile pentru aparaţia stării limită;
Valoare caracteristică superioară (Xk sup): valoarea caracteristică obţinută la estimarea
mediei când valorile superioare sunt mai nefavorabile pentru apariţia stării limită;
Valoare caracteristică locală (Xk loc): valoarea caracteristică obţinută ca o estimare
prudentă, de regulă, a celei mai scăzute valori din volumul de teren care guvernează
apariţia stării limită în structura geotehnică sau în părţi din aceasta.
În cele ce urmează, sunt prezentate exemple din anexa A la NP 122 care ilustrează utilizarea,
după caz, a diferitelor valori caracteristice ale parametrilor geotehnici Xk, Xk inf, Xk sup şi Xk loc.
Fundaţii pe piloţi
Stratificaţia în cuprinsul fişei piloţilor cuprinde două straturi de nisip, între care este intercalat
un strat de turbă. Sunt examinate două cazuri:
- În primul caz (fig. 5.5a), la determinarea valorii caracteristice Rck a capacităţii portante
de compresiune a pilotului obţinută prin utilizarea valorii caracteristice a rezistenţei pe
baza pilotului Rb,k şi a valorii caracteristice a rezistenţei de frecare pe suprafaţa laterală
a pilotului Rs,k, valori care depind de valoarea caracteristică a unghiului de frecare
internă φk, este necesar să se utilizeze pentru fiecare din cele două straturi de nisip
valoarea corespunzătoare a lui φk inf.
- În cel de al doilea caz (fig. 5.5b), se consideră că la suprafaţa terenului se realizează o
umplutură de pământ, care reprezintă o suprasarcină. Aceasta va determina tasarea s a
stratului de turbă. Ca urmare, stratul superior de nisip în mişcarea sa în jos va exercita
o frecare negativă asupra pilotului.
31
caz, la stabilirea capacităţii portante la compresiune a pilotului se va lua în considerare doar
stratul inferior de nisip, cu valoarea φk inf.
a b
Figura 5.5- Fundație pe piloți în două situații: fără suprasarcină deasupra cotei terenului
natural (a), cu suprasarcină deasupra cotei terenului natural (b)
32
Fundație pe radier a unei structuri rigide așezate pe un strat omogen de pământ
Cedarea terenului implică un volum mare într-un strat omogen de pământ. În acest caz este
indicat ca la calculul capacităţii portante să se utilizeze valorile parametrilor rezistenţei la
forfecare φk şi ck, stabilite ca estimare prudentă a mediei valorilor determinate prin încercări
în volumul mare de pământ care guvernează apariţia stării limită.
33
Fundaţie pe radier flexibil a unui rezervor acoperit
Structura nu este suficient de rigidă pentru a transfera forţele de la punctele mai slabe către
cele mai puternice şi a angaja pe această cale un volum mare de pământ. În consecinţă, este
necesară verificarea cedării locale sub peretele exterior, utilizându-se φk loc şi ck loc stabilite
prin estimarea prudentă a valorilor medii ale parametrilor rezistenţei la forfecare a pământului
în volumul mic de pământ implicat.
În cedarea terenului sub fiecare din stâlpii halei este implicat un volum mic de pământ. Şi în
acest caz, valorile de utilizat ale parametrilor rezistenţei la forfecare sunt φk loc şi ck loc.
a) b)
Fundație pe radier flexibil a unui rezervor Fundații izolate sub stâlpii unei hale
acoperit parter
Figura 5.9
Figura 5.10 Curba de distribuție normală de tip Gauss a valorilor parametrului geotehnic
Atunci când starea limită este guvernată de un volum mic de pământ şi nu se dispune de probe
în acel volum, ca în exemplele din figurile 5.4, 5.5a, 5.5b, valoarea caracteristică Xk loc trebuie
astfel aleasă încât să existe o probabilitate de numai 5% ca undeva în teren să existe o valoare
mai defavorabilă decât valoarea caracteristică. În asemenea cazuri, valoarea caracteristică Xk
loc este indicat să corespundă la o cuantilă de 5%.
Este de observat că, în unele situaţii, cuantila de 5% poate conduce la valori foarte mici ale
parametrului geotehnic şi la o proiectare mult prea acoperitoare. Soluţia constă în efectuarea
unei investigaţii suplimentare a terenului, care să permită obţinerea pentru zonele respective a
unor valori medii locale ale parametrului.
O distincţie trebuie făcută între populaţiile statistice fără tendinţă şi cele cu tendinţă.
Populaţiile fără tendinţă sunt populaţii omogene în care valorile parametrului prezintă
fluctuaţii aleatoare în jurul valorii medii. Nu se poate stabili o legătură între valoarea
parametrului şi locul unde s-a obţinut valoarea care intră în prelucrare.
Populaţiile cu tendinţă sunt populaţii la care valorile parametrului sunt distribuite aleator în
jurul unei variaţii clare în funcţie de un alt parametru. Drept exemple de tendinţă se pot da
variaţia cu adâncimea a rezistenţei la forfecare în condiţii nedrenate şi a compresibilităţii
argilelor normal consolidate.
O altă distincţie se face în funcţie de modul în care sunt obţinute populaţiile statistice. Se
vorbeşte despre o populaţie locală atunci când rezultatele încercărilor sau valorile derivate
35
sunt obţinute prin încercări întreprinse chiar pe amplasament sau foarte aproape de
amplasamentul structurii ce urmează a se proiecta. Se vorbeşte despre populaţii regionale
atunci când rezultatele încercărilor sunt obţinute prin încercări asupra aceleiaşi formaţiuni
geologice, dar întreprinse pe o arie extinsă şi aflate, de exemplu, într-o bancă de date.
Dacă se dispune de o populaţie locală destul de mare, ea va putea servi la alegerea valorii
caracteristice a parametrului geotehnic. Atunci când informaţia locală este insuficientă sau
lipseşte cu desăvârşire, stabilirea valorii caracteristice se va baza pe datele populaţiei
regionale sau pe altă experienţă relevantă. Totuşi, acest procedeu poate fi acceptat, în cazul
unor lucrări care se încadrează în categoriile geotehnice 2 sau 3, doar în faza unei proiectări
preliminare, urmând ca valoarea caracteristică să fie apoi stabilită pe baza rezultatelor
încercărilor pe amplasament.
XK = Xm (1 ± knVx) (5.1)
unde Xm este media aritmetică a valorilor parametrului; Vx este coeficientul de variaţie; kn este
un coeficient statistic de variaţie a mediei, care depinde de numărul de valori selectate şi de
nivelul de asigurare a mediei.
sx
Vx (5.2)
Xm
1
Xi Xm
2
sx (5.3)
n 1
Xm
X i
(5.4)
n
în care:
sx abaterea standard a valorilor individuale selectate Xi, determinate prin încercări sau
36
derivate din rezultatele încercărilor pe teren sau în laborator,
Xm media aritmetică a valorilor Xi selectate,
n numărul de valori Xi selectate.
Tabelul 5.1
Valori kn pentru
Numărul de valori n
Vx necunoscut Vx cunoscut
3 1,69 0,95
4 1,18 0,82
5 0,95 0,74
6 0,82 0,67
8 0,67 0,58
10 0,58 0,52
20 0,39 0,37
≥ 30 0,31 0,30
Notă: Pentru valori n intermediare, se admite interpolarea lineară a
valorilor kn din tabel.
Alegerea semnului se face astfel încât să se obţină o creştere a siguranţei. De cele mai multe
ori, valoarea Xk inf este cea care îndeplineşte această condiţie.
Exemplele din figurile (5.1.b) şi (5.2) au ilustrat situaţii în care creşterea siguranţei a cerut
utilizarea valorii caracteristice superioare a parametrilor geotehnici. Un alt exemplu în acelaşi
sens îl reprezintă cazul unui zid de sprijin la care se utilizează valoarea caracteristică
superioară pentru greutatea volumică, γ, a pământului într-o formulă de tipul:
1
Pa H 2 K a
2
cu care se stabileşte mărimea împingerii active a pământului asupra unui zid de sprijin de
înălţime H.
37
5.4.3. Stabilirea valorilor de calcul (de proiectare) ale parametrilor geotehnici
Conform principiului definit în art. 2.4.6.2 din SR EN 1997-1, valorile de calcul (de
proiectare) ale parametrilor geotehnici, Xd, trebuie stabilite fie pe baza valorilor caracteristice,
cu relaţia:
Xk
Xd (5.8)
M
fie prin determinare directă.
Într-un amplasament în care urmează a se construi un rezervor, s-au executat două foraje
geotehnice din care au fost prelevate probe tulburate şi netulburate, asupra cărora s-au
efectuat încercări de laborator geotehnic pentru determinarea caracteristicilor fizice şi
mecanice.
Figura 5.11
Pe baza investigării terenului de fundare a rezultat că acesta este alcătuit, până la adâncimea
de 6.50…8.70 m, dintr-o argilă prăfoasă, cu plasticitate mare, aflată în stare de consistenţă
plastic vârtoasă. Principalele rezultate ale încercărilor de laborator sunt prezentate în tabelul 1.
38
Tabelul 1.
Eoed c
Forajul Proba Adâncimea IP [%] IC [-] n [%]
[g/cm3] [kPa] [] [kPa]
F1 N1 2.00 28.6 0.78 1.87 40.3 8500 17.5 28.4
F1 N2 4.00 29.3 0.82 1.92 39.6 8800 17.8 29.6
F1 N3 6.00 30.2 0.93 1.97 39.3 9700 19.2 32.1
F2 N1 2.00 27.8 0.78 1.86 40.7 7800 16.8 24.8
F2 N2 4.00 28.3 0.84 1.90 39.7 8200 17.1 26.2
F2 N3 6.00 30.4 0.92 1.96 39.5 9300 19.3 31.6
F2 N4 8.00 31.2 0.97 1.99 39.1 9700 19.7 32.1
Pentru verificarea terenului de fundare la starea limită de deformaţii prin calculul tasării
diferenţiate, trebuie determinate valorile caracteristice pentru:
Plasticitatea pământului
Consistenţa pământului
Porozitatea şi indicele porilor
Modulul de deformaţie edometrică, Eoed şi modulul de deformaţie liniară, E = M0•Eoed,
unde coeficientul de corecţie M0 se determină pe baza tabelului A.3.1. din NP 122.
Greutatea volumică (densitatea) în stare naturală
Figura 5.12
39
X i 28.6 29.3 30.2 27.8 28.3 30.4 31.2
Xm X m I P m 29.4 %
n 7
1.1.2. Abaterea standard a valorilor individuale Xi;
sx
1
n 1
X i X m
2 1
7 1
28.6 29.4 2 29.3 29.42 ... 31.2 29.4 2 s x 1.2
sx
1
n 1
X i X m
2 1
7 1
0.78 0.862 0.82 0.862 ... 0.97 0.862 s x 0.077
Observaţie: Prin consultarea tabelului 3.1 – „Valori maxime ale coeficientului de variaţie recomandate pentru
delimitarea unui element geologic” din NP 122 se constată că valoarea coeficientului de variaţie este mai mică
decât valoarea maximă recomandată (Vx max = 0.15) ceea ce confirmă faptul că probele provin din acelaşi strat
geologic.
40
2.2. Calculul valorilor caracteristice ale indicelui de consistenţă:
sx
1
n 1
X i X m
2 1
7 1
1.87 1.9242 1.92 1.9242 ... 1.99 1.9242 s x 0.051
3.1.3. Coeficientul de variaţie, Vx;
s 0.051
Vx x V x 0.0263
X m 1.924
Observaţie: Prin consultarea tabelului 3.1 – „Valori maxime ale coeficientului de variaţie
recomandate pentru delimitarea unui element geologic” din NP 122 se constată că valoarea
coeficientului de variaţie este mai mică decât valoarea maximă recomandată (Vx max = 0.05)
ceea ce confirmă faptul că probele provin din acelaşi strat geologic.
41
Exemplu de calcul 4: Determinarea valorilor caracteristice ale porozităţii
sx
1
n 1
X i X m
2 1
7 1
40.3 39.7 2 39.6 39.7 2 ... 39.1 39.7 2 s x 0.565
1
X i X m
2
sx
n 1
1
7 1
8500 8857 2 8800 88572 ... 9700 88572 s x 741.3
42
5.2. Calculul valorilori caracteristice ale modulului de deformaţie edometrică:
sx
1
n 1
X i X m
2 1
7 1
17.5 18.22 17.8 18.2 2 ... 19.7 18.2 2 s x 1.175
43
7.1.1. Media aritmetică a valorilor Xi;
X i 28.4 29.6 32.1 24.8 26.2 31.6 32.1
Xm X m cm 29.3 kPa
n 7
7.1.2. Abaterea standard a valorilor individuale Xi;
sx
1
n 1
X i X m
2 1
7 1
28.4 29.32 29.6 29.32 ... 32.1 29.32 s x 2.94
Din Tabelul A.3.1. (NP 122), pentru un pământ cu plasticitate mare (IP > 20 %), aflat în stare
de consistenţă plastic vârtoasă (IC = 0.76 ÷ 1), cu indicele porilor e = 0.61 ÷ 0.80, rezultă M0 =
1.5.
Tasarea minimă se va calcula în zona în care pachetul coeziv are grosimea minimă,
considerându-se modulul de deformaţie liniară Ek sup:
E k sup E oed k sup M 0 9409 1.5 E k sup 14114 kPa
Tasarea maximă se va calcula în zona în care pachetul coeziv are grosimea maximă,
considerându-se modulul de deformaţie liniară Ek inf:
E k inf E oed k inf M 0 8305 1.5 E k inf 12458 kPa
Tabelul 3.
Forajul Proba Adâncimea [] c [kPa]
F1 N1 2.00 17.5 28.4
F1 N2 4.00 17.8 29.6
F2 N1 2.00 16.8 24.8
F2 N2 4.00 17.1 26.2
44
Figura 5.13
sx
1
n 1
X i X m
2 1
7 1
17.5 17.32 17.8 17.32 ... 17.1 17.32 s x 0.44
45
Exemplu de calcul: Determinarea valorilor caracteristice locale ale coeziunii
sx
1
n 1
X i X m
2 1
7 1
28.4 27.252 29.6 27.252 ... 26.2 27.252 s x 2.16
46
CAPITOLUL 6.
Acest capitol are în vedere prevederile din NP 112 care sunt corelate cu prevederile din SR
EN 1997-1 şi SR EN 1997-1/NB, Secţiunea 6.
a. Stările limită ultime de tip GEO, caracterizate prin deplasări neamortizate ale fundaţiei, se
pot manifesta prin:
- pierderea stabilităţii generale;
- epuizarea capacităţii portante, cedarea prin poansonare;
- cedarea prin alunecare;
- cedarea combinată în teren
- cedarea combinată în teren şi structură.
b. Starea limită ultimă de tip STR, caracterizată prin deplasări amortizate mari ale fundaţiilor,
se poate manifesta prin cedarea structurală.
La starea limită ultimă, modelul de calcul trebuie să simuleze cât mai bine cu putinţă
mecanismul de cedare.
- Pentru verificarea faţă de cedarea prin lunecarea pe talpă, care trebuie efectuată atunci când
încărcarea nu este normală pe talpa fundaţiei, se utilizează metoda prezentată la pct. I.6.2 din
NP 112.
47
- metode analitice:
- metoda însumării tasărilor pe strate elementare (Anexa H la NP 112);
- metodele bazate pe soluţii din teoria elasticităţii pentru calculul tasării (Anexa F la
SR EN 1997-1), respectiv pentru calculul înclinării fundaţiei dreptunghiulare, circulare
sau continue (Anexa H la NP 112).
În metoda indirectă calculele se pot efectua utilizând modele analitice sau semi-empirice dar,
întrucât se verifică doar condiţiile impuse de SLE, nu este necesară adoptarea unei anumite
abordări de calcul ca în cazul metodei directe.
Stabilitatea generală
Trebuie verificată în următoarele situaţii: în apropiere sau pe un taluz, natural sau artificial; în
apropierea unei excavaţii sau a unei lucrări de susţinere; în apropiere de un râu, canal, lac,
rezervor sau de malul mării; în apropierea unor exploatări miniere sau a unor lucrări
îngropate.
Metodele de verificare a stabilităţii generale sunt examinate în SR EN 1997-1, Secţiunea 11.
Capacitatea portantă
Vd Rd (6.1)
48
unde:
Vd este valoarea de calcul a acţiunii verticale sau componenta verticală a unei acţiuni totale
aplicată la baza fundaţiei;
Rezistenţa la lunecare
Hd Rd + Rp;d (6.2)
unde:
Hd este valoarea de calcul a acţiunii orizontale sau componenta orizontală a unei acţiuni totale
aplicată paralel cu baza fundaţiei, incluzând valoarea de calcul a oricărei presiuni active a
pământului asupra fundaţiei;
Rp;d este valoarea de calcul a rezistenţei frontale şi/sau laterale mobilizate ca urmare a acţiunii
executate de Hd asupra fundaţiei.
Aceată stare limită ultimă de tip GEO pentru fundaţie poate fi atinsă chiar şi fără formarea
unui mecanism de cedare în pământul din faţa fundaţiei. Cu alte cuvinte, Rp;d poate să nu
reprezinte rezistenţa pasivă a pământului, pentru a cărei mobilizare sunt necesare deplasări
mari. Trebuie, totodată, avute în vedere efectele excavării locale, eroziunii, contracţiei argilei
ş.a., care pot reduce sau chiar anula rezistenţa pasivă din faţa fundaţiilor de mică adâncime ale
zidurilor de sprijin.
Aceasta este o stare limită ultimă de tip STR, datorată deplasărilor diferenţiale verticale şi
orizontale ale fundaţiilor, produse, de pildă, de:
- tasări sau deplasări orizontale mari;
- tasări ca urmare a coborârii nivelului apei subterane;
- contracţii ca urmare a sucţiunilor exercitate de rădăcinile pomilor din vecinătatea fundaţiilor;
- umflarea argilelor ca urmare a variaţiilor de umiditate;
- tasări ale pământurilor afânate în urma vibraţiilor, inundaţiilor etc.
Valorile limită ale deplasărilor, în vederea evitării cedării structurale, trebuie stabilite la
proiectarea structurii. În Anexa H din NP 112 sunt date valori limită orientative ale
deformaţiilor structurilor şi deplasărilor fundaţiilor.
49
6.4. Proiectarea la starea limită de exploatare
Pentru stările limită de exploatare în teren sau într-o secţiune, element sau îmbinare a
structurii, trebuie verificată îndeplinirea condiţiei [(I.12) NP 112]:
Ed ≤ Cd (6.3)
unde:
Ed este valoarea de calcul a efectului unei acţiuni sau combinaţiilor de acţiuni
Cd este valoarea de calcul limită a efectului unei acţiuni sau combinaţii de acţiuni
În concordanţă cu practica de proiectare din ţara noastră, bazată pe aplicarea metodei stărilor
limită, relaţia (6.3) din Anexa H la NP 112 este particularizată sub forma:
s s sau t t (6.4)
unde:
s sau t - deplasări sau deformaţii posibile, calculate conform NP 112 Anexa H
s - valori limită ale deplasărilor fundaţiilor şi deformaţiilor structurilor, stabilite de
proiectantul structurii sau determinate conform NP 112 Anexa H tabelul H.1
t - valori limită ale deplasărilor fundaţiilor şi deformaţiilor structurilor admise din punct
de vedere tehnologic, specificate de proiectantul tehnolog, în cazul constructiilor cu
restricţii de deformaţii în exploatare
De asemenea, ţinând seama de practica de proiectare din ţara noastră, NP 112 introduce,
alături de condiţiile (6.4), condiţia de verificare a criteriului privind limitarea încărcărilor
transmise la teren [(I.26) NP 112]:
unde:
pef,med este presiunea efectivă medie la baza fundaţiei, calculată pentru grupările de acţiuni
(efecte ale acţiunilor) definite conform CR 0, după caz (caracteristică, frecventă,
cvasipermanentă)
ppl este presiunea plastică, care reprezintă valoarea de calcul limită a presiunii pentru care în
pământ apar zone plastice de extindere limitată.
Presiunea plastică se calculează, după caz, cu relaţiile H.16 şi H.17 din Anexa H la NP 112.
50
Relaţia (6.5) se utilizează pentru calculul la starea limită de exploatare şi, în consecinţă,
coeficienţii parţiali de rezistenţă pentru parametrii geotehnici , şi c au valoarea unitară
(M = 1,0).
6.5.1 Fundaţie izolată solicitată de forţe axiale centrice pe un strat de nisip uscat
Situaţia de proiectare
Dimensiunile fundaţiei: L = 2,60 m, B = 2,20 m, D = 0,50 m.
Valori caracteristice ale încărcărilor axiale centrice: VGk = 800 kN, VQk = 450 kN.
Valori caracteristice ale parametrilor geotehnici: 'k = 35°, k = 18 kN/m3, Ek = 15 MPa.
Valoare caracteristică pentru greutatea volumică a betonului armat: ck = 25 kN/m3.
VGk+VQk
D
B
1. Verificarea la SLU – GEO (Capacitatea portantă)
Relaţia de verificare:
Vd ≤ Rd
unde:
c'd - valoarea de calcul a coeziunii efective
bc, bq, b - factori adimensionali pentru înclinarea bazei fundaţiei; pentru fundaţie cu baza
orizontală: bq = b= bc = 1
sc, sq, s - factori adimensionali pentru forma bazei fundaţiei; pentru fundaţia cu baza
rectangulară:
sq = 1 + (B'/L' ) sin′d
s = 1 – 0,3 (B'/L')
sc = (sqNq -1)/(Nq - 1)
ic, iq, i - factori adimensionali pentru înclinarea încărcării; pentru încărcare verticală:
ic = iq = i = 1
' - valoarea de calcul a greutăţii volumice efective a pământului sub baza fundaţiei
Verificare:
1852 kN ≤ 4267 kN (adevărat → îndeplinită)
Verificare:
1457kN ≤ 1934 kN (adevărat→îndeplinită)
Verificare:
1852kN ≤ 1934 kN (adevărat→îndeplinită)
2. Verificarea la SLE
Coeficienţii parţiali:
A: G = 1; Q = 1 (CR 0, pct. 7.4.1.1.)
M: M = 1,00 (NP 112, pct. I.7.3.5)
Valorile de calcul:
Vd = 1322 kN;
′d = 35;
d = 18 kN/m3;
Ed = 15 MPa.
s slim
s – tasarea posibilă;
53
slim – tasarea limită stabilită de proiectantul structurii sau determinată conform NP 112, Anexa
H.
Calculul tasării posibile se face prin metoda însumării tasărilor pe strate elementare (NP 112,
Anexa H)
pnet = pef,med – q = Vd / LB – D d
pef,med = 231 kPa; q = 9 kPa;
pnet = 222 kPa
s = b ∑ (szi,med hi / Es,i) (mm)
s = 26,8 mm.
pef,med ppl
ppl = ml ( B N1 + q N2 + c'dN3) (Anexa H NP 112)
ml = 1,7 (coeficient adimensional al condiţiilor de lucru, Anexa H NP 112)
N1, N2, N3 – coeficienţi adimensionali de capacitate portantă, definiţi în funcţie de ′d
N1 = 1,68; N2 = 7,73; N3 = 9,60;
= d = 18 kPa;
q = d D = 9 kPa.
Rezultă:
ppl = 231 kPa
Verificare:
219 kPa ≤ 231 kPa (adevărat→îndeplinită)
54
6.5.2 Fundaţie izolată solicitată de forţe axiale excentrice pe un strat de nisip uscat
Situaţia de proiectare
Dimensiunile fundaţiei: L = 3,00 m, B = 2,20 m, D= 0,50 m.
Valori caracteristice ale încărcărilor axiale excentrice: VGk = 800 kN, VQk = 450 kN.
Excentricităţile încărcărilor axiale: eB = 75 mm, eL = 100 mm.
Valori caracteristice ale parametrilor geotehnici: 'k = 35°, k = 18 kN/m3.
Valoare caracteristică pentru greutatea volumică a betonului armat: ck = 25 kN/m3.
VGk+VQk
D
B
Ab1G1: A1 “+” M1 “+” R1
A1: G = 1,35, Q = 1,50
M1: ’ = 1,00, = 1,00
R1: R;v = 1,00
Relaţia de verificare:
Vd ≤ Rd
Verificare:
55
1866kN ≤ 4169 kN (adevărat→îndeplinită)
Verificare:
1468kN ≤ 1892 kN (adevărat→îndeplinită)
56
Nq = 16,9; Nc= 28,4; N = 8,3;
sq = 1,36; s = 0,78; sc = 1,38;
q' = 9 kPa;
R = 1893kN.
Verificare:
1866kN ≤ 1893 kN (adevărat→îndeplinită)
Situaţia de proiectare
Dimensiunile fundaţiei: B = 3,40 m, D = 1,50 m.
Valori caracteristice ale încărcărilor axiale centrice: VGk = 200 kN/m, VQk = 80 kN/m (calculul
se face pentru o lungime egală cu 1m).
Valori caracteristice ale parametrilor geotehnici:
cuk = 45 kPa, 'k = 25°, c'k = 5kPa, k = 21 kN/m3.
Apa subterană: Dw = 1,00 m, wk = 10 kN/m3.
Valoare caracteristică pentru greutatea volumică a betonului armat: ck = 25 kN/m3.
Gk+ Qk Dw
D
B
Ab1G1: A1 “+” M1 “+” R1
A1: G = 1,35, Q = 1,50; G;stb = 0,9; G;dst = 1,35
M1: ’ = 1,00, c’ = 1,00, cu = 1,00, = 1,00
R1: R;v = 1,00
Relaţia de verificare:
Vd ≤ Rd
57
A' = 1B
bq = b = bc = 1 (pentru fundaţie cu baza orizontală)
sq = s = sc = 1 (pentru fundaţie continuă)
ic = iq = i = 1 (pentru încărcare verticală)
Verificare:
547 kN/m ≤ 1772 kN/m (adevărat→îndeplinită)
Verificare:
547 kN/m ≤ 818 kN/m (adevărat→îndeplinită)
58
Capacitatea portantă în condiţii drenate
Verificare:
416 kN/m ≤ 1026 kN/m (adevărat→îndeplinită)
Verificare:
416 kN/m ≤ 593 kN/m (adevărat→îndeplinită)
59
Nq = 6,7; Nc = 15,3; N = 2,1;
q' = d D - G;dstw (D- Dw) = 24,7 kPa;
R = 1026 kN/m.
Verificare:
547 kN/m ≤ 593 kN/m (adevărat→îndeplinită)
60
CAPITOLUL 7.
Acest capitol are în vedere prevederile din NP 123 care sunt corelate cu prevederile din SR
EN 1997-1 şi SR EN 1997-1/NB, Secţiunea 7.
NP 123 se referă la toate tipurile de piloţi, din punctul de vedere al modului cum sunt
transferate la teren încărcările axiale (piloţi purtători pe vârf sau piloţi flotanţi), din punctul de
vedere al solicitării (axială, de compresiune, de tracţiune sau transversală), din punctul de
vedere al modului de punere în operă (prin batere, prin presare, prin înşurubare, prin forare cu
sau fără injectare).
Stările limită care pot fi avute în vedere la proiectarea unei fundaţii pe piloţi se clasifică în 3
categorii, după cum urmează:
(i) Referitor la epuizarea capacităţii portante în raport cu terenul (capacitatea portantă externă)
a piloţilor:
‐ pierderea stabilităţii generale;
‐ epuizarea capacităţii portante a fundaţiei pe piloţi;
‐ ridicarea sau rezistenţa la tracţiune insuficientă a fundaţiei pe piloţi;
‐ cedarea terenului datorită încărcării transversale a fundaţiei pe piloţi;
Acţiunile și situațiile de proiectare care trebuie incluse în proiectarea geotehnică sunt descrise
în Capitolul 4 din prezentul Ghid.
Tipurile de acţiuni asupra piloţilor produse de deplasările terenului sunt: frecarea negativă,
ridicarea (umflarea) şi încărcarea transversală.
61
Frecarea negativă produsă de tasarea pământului din jurul pilotului
Frecarea negativă este o acţiune verticală, dirijată de sus în jos, care apare atunci când
deplasarea terenului din jurul pilotului produsă de comprimarea terenului sub greutate proprie
şi/sau efectul oricărei supraîncărcări în jurul pilotului este mai mare decât deplasarea pilotului
însuşi.
Frecarea negativă se consideră ca o forţă care se adaugă la forţele axiale provenite de la
structură.
În mod normal, în grupările de încărcare nu se consideră simultan frecarea negativă şi
încărcările temporare.
Ridicarea terenului
Sunt numeroase cauze care pot produce ridicarea terenului: descărcarea terenului prin
excavare, acţiunea îngheţului, baterea piloţilor învecinaţi, umflarea pământului argilos,
oprirea extragerii apei din pânzele acvifere, împiedicarea evaporării prin noi construcţii etc.
Ridicarea se poate produce în cursul execuţiei, înainte de încărcarea piloţilor de către lucrare.
Ca şi în cazul frecării negative, ridicarea terenului se tratează drept o acţiune.
Dintre acestea, situaţia cea mai des întâlnită în ţara noastră este cea a piloţilor sau fundaţiilor
pe piloţi realizate într-un taluz aflat în mişcare.
O altă situaţie de proiectare este arătată în figura 7.1. În cuprinsul stratificaţiei apare un strat
argilos de consistenţă redusă. Sub efectul unei suprasarcini nesimetrice (de o singură parte a
fundaţiei) este generată o tendinţă de deplasare laterală a stratului moale care încearcă să se
„lamineze” printre piloţii fundaţiei. Presiunea orizontală rezultată, ph, trebuie luată în
considerare la proiectare pentru a preveni ruperea piloţilor.
Figura 7.1 Presiunea orizontală generată de tendinţa de deplasare laterală a stratului moale
62
7.3 Metode de proiectare şi consideraţii referitoare la proiectare
De asemenea, la alegerea tipului de pilot şi a metodei de punere în operă se vor avea în vedere
diferitele aspecte enumerate în SR EN 1997-1, Secţiunea 7.
În SR EN 1997-1(7.6) se precizează patru tipuri de stări limită care pot fi induse în cazul
piloţilor supuşi la solicitări axiale.
63
Ultimele două sunt stări limită de tip SLU sau SLE datorate tasărilor piloţilor:
stări limită ultime de cedare sau degradare severă a structurii produse de deplasări
absolute sau diferenţiale excesive ale fundaţiei pe piloţi;
stări limită de exploatare ale structurii produse de deplasarea piloţilor.
Epuizarea capacitătii portante la compresiune sau tracţiune a pilotului izolat este definită drept
acea stare la care pilotul se deplasează nelimitat, în jos (dacă este solicitat la compresiune) sau
în sus (dacă este solicitat la tracţiune), cu o creştere sau descreştere neglijabilă a rezistenţei. În
figura 7.2 este arătată o diagramă de încărcare-tasare obţinută prin încărcarea de probă a unui
pilot solicitat la compresiune, care corespunde acestei situaţii.
Sunt însă frecvente cazurile în care diagrama de încărcare-tasare are alura arătată în figura
7.3. În asemenea cazuri, criteriul de „cedare” se asociază cu o tasare limită, slim, egală cu 10%
din diametrul (latura) pilotului.
Relaţiile date în NP 123 privitoare la determinarea lui Rc;d se referă exclusiv la pilotul
individual.
Pentru determinarea capacităţii portante ultime se cere ca piloţii încercaţi să fie de acelaşi tip
ca piloţii din fundaţie şi să fie realizaţi în acelaşi condiţii de teren. Interpretarea rezultatelor
64
încercărilor pe piloţi trebuie să ia în considerare variabilitatea terenului de fundare de pe
amplasament precum şi cea datorată abaterilor de la tehnologia normală de execuţie.
În cazul unor piloţi cu diametru foarte mare se admite să se efectueze încărcarea de probă pe
piloţi instrumentaţi cu diametru mai mic, fără a se coborî însă sub raportul 0,5 între diametrul
pilotului de probă şi cel al pilotului din lucrare. Totodată, tehnologia de execuţie a celor doi
piloţi trebuie să fie aceeaşi.
Între metodele din această categorie se înscrie şi calculul capacităţii portante a piloţilor
prefabricaţi introduşi prin batere, pe baza datelor din încercarea de penetrare statică cu conul
(CPT) inclusă în NP 123.
NP 123 se referă, de asemenea, la cele trei tipuri de încercări dinamice, dar dă relaţii de calcul
doar în cazul formulelor de batere, aplicabile în cazul piloţilor purtători pe vârf bătuţi într-un
pământ necoeziv.
65
Rt;d - valoarea de calcul a rezistenţei la tracţiune a pilotului în contact cu terenul la starea limită
ultimă, Rt.
Pe lângă cedarea prin smulgerea din pământ a piloţilor, în SR EN 1997-1 este inclusă şi
cedarea prin ridicarea sub efectul subpresiunii (starea limită UPL) a unui bloc de pământ care
conţine piloţii.
Fundaţia pe piloţi trebuie astfel proiectată încât deplasările verticale să fie limitate şi să nu
conducă la apariţia unor stări limită, fie de tip SLU, fie de tip SLE, în structura suportată de
piloţi.
În SR EN 1997-1 se arată că, atunci când se calculează deplasările verticale ale unei fundaţii
pe piloţi, este indicat să se aibe în vedere incertitudinile asociate cu modelul de calcul şi cu
determinarea proprietăţilor pământului care intervin, ceea ce face ca de cele mai multe ori
calculele să nu poată furniza decât o estimare aproximativă a deplasărilor. În acest sens
trebuie considerată şi metoda de calcul a tasării unei fundaţii pe piloţi bazată pe schema
fundaţiei convenţionale, dată în Anexa D la NP 123.
În cazul piloţilor lungi şi zvelţi, conform SR EN 1997-1, se acceptă utilizarea teoriei grinzii
pe mediu elastic suportată de resoarte elastice.
66
În Anexa A din NP 123 este prezentată o astfel de metodă de calcul a pilotului solicitat
transversal, în ipoteza modelării terenului de fundare ca un mediu discret de tip Winkler.
În Anexa B din NP 123 este prezentată o metodă de calcul a deplasărilor şi rotirilor unui grup
spaţial de piloţi cu radier rigid.
Pentru piloţii zvelţi care trec prin apă sau printr-un strat gros de pământ foarte moale, se
impune verificarea la flambaj, exceptând cazul în care valoarea coeziunii nedrenate, cu, a
stratului foarte moale este mai mare decât 10 kPa.
În capitolul 9 din NP 123 sunt prezentate elementele privind proiectarea structurală a piloţilor.
67
7.9 Exemple de calcul
7.9.1. Calculul capacităţii portante ultime la compresiune a unor piloţi de beton armat
prin metode prescriptive
Se consideră piloţi de beton armat, cu o fişă L = 10,00 m, din care 8,00 m într-o argilă
nisipoasă şi 2,00 m într-un nisip cu pietriş de îndesare medie.
Stratul de argilă are drept valori caracteristice cu;k = 45 kPa pentru coeziunea nedrenată şi
k1 = 18,5kN/m3 pentru greutatea volumică.
Nisipul are parametrii de rezistenţă în stare drenată ′k = 36°, ck = 0 kPa şi greutatea
volumică k2 = 20 kN/m3.
Apa subterană a fost întâlnită la adâncimea dw = 1,00 m.
Frecarea laterală pe pilot va fi ignorată deasupra cotei - 1,00, pământul de deasupra acestei
cote urmând a fi îndepărtat.
Se cere calculul capacităţii portante ultime la compresiune, Rc;d, în condiţiile de teren date,
pentru cele 3 tipuri de piloţi (fig. 7.6 şi 7.7).
68
Tabelul 7.1 – Abordări de calcul
Abordarea Setul de coeficienţi parţiali
Acronim
de calcul A M R
Abordarea 1, gruparea 1 Ab1G1 A1 M1 R1
Abordarea 1, gruparea 2 Ab1G2 A2 M1 sau M2* R4
* M1 pentru calculul rezistenţei piloţilor şi ancoraje; M2 pentru calculul acţiunilor
defavorabile (frecare negativă, încărcări transversale)
În NP 123, punctul 7.2.4 sunt date valorile coeficienţilor parţiali de rezistenţă. Aceste
valori nu depind de abordarea de calcul.
Rb;k = Ab qb;k
unde:
Ab suprafaţa bazei pilotului
qb;k valoarea caracteristică a presiunii pe bază
Ab = d2 = 0,42 = 0,16 m2
Conform tabelului 5 din NP123, pentru pilot cu vârful in pământ necoeziv (nisipuri mari) şi
adâncimea de înfigere L=10m, valoarea caracteristică a presiunii pe bază va fi:
Dar, conform observaţiei 4 de la tabelul 5, valoarea qb;k va trebui corectată, deoarece t/d<15,
unde:
t = 2m – adâncimea de încastrare a vârfului pilotului în stratul de nisip mare sau pietriş;
d = 0,4m – diametrul pilotului în planul bazei;
t/d = 2/0,4 = 5.
69
Prin urmare, valoarea caracteristică corectată a rezistenţei pe bază este:
Rezultă:
U = 4d = 40,4 = 1,6 m
Figura 7.8
Schema pentru calculul frecării pe suprafaţa laterală
70
Pentru straturile 1, 2, 3, şi 4 s-au utilizat valorile pentru pământuri coezive cu Ic = 0,7; pentru
stratul 5 s-au utilizat valorile pentru pământuri necoezive mari şi medii.
2 2 3 35 70
262,5
3 2 5 40 80
4 2 7 43 86
NISIP
TOTAL 389,2
Observaţie: primul strat începe de la cota – 1,00 m, deoarece tema de proiectare prevede faptul că pământul
deasupra acestei cote va fi îndepărtat.
Rezultă:
Ab1G1
(1) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b + Rs;k /s = 934,4/1,0 + 622,7/1,0 = 1557,1 kN
(2) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b1 + Rs;k /s1 = 934,4/1,0 + 622,7/1,0 = 1557,1 kN
Ab1G2
(1) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b + Rs;k /s = 934,4/1,3 + 622,7/1,3 = 1197,8 kN
(2) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b1 + Rs;k /s1 = 934,4/1,0 + 622,7/1,0 = 1557,1 kN
71
R4: (1) b = 1,6; s= 1,3 conform Tabel A.7(RO) SR EN 1997-1/NB
(2) b2 = 1,3 conform Tabel 7 NP 123
s2 = 1,90 când pilotul strabate un strat coeziv conform Tabel 8 NP 123
s2 = 1,70 când pilotul străbate un strat necoeziv conform Tabel 8 NP 123
Rb;k = Ab qb;k
Conform NP123, punctul 7.2.4.2.5 (iv), pentru piloţii de dislocuire care reazemă cu baza pe
straturi necoezive:
d = k2 = 20 kN/m3
d;1 = ki hi / hi = (18,58 + 202) / (8+2) = 18,8 kN/m3
db = 0,4 m
Rezultă:
Calculul rezistenţei de frecare pe suprafaţa laterală a pilotului se face conform tabelului 7.2.
72
Rs;knecoeziv = 1,2566126,7 = 159,2 kN
U = d = 0,4 = 1,2566 m
Valoarea de calcul a capacităţii portante ultime la compresiune (Rc;d)
Ab1G1
(1) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b + Rs;k /s = 516/1,25 + 489/1,0 = 901,8 kN
(2) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b2 + Rs;k /s2 = 516/1,3 + 329,9/1,9 + 159,2/1,7 = 664,2 kN
Ab1G2
(1) Rc;d = Rb;d + Rs;d = Rb;k /b + Rs;k /s = 516/1,6 + 489/1,3 = 698,7 kN
(2) Rc;d = Rb;d + Rs;d = Rb;k /b2 + Rs;k /s2 = 516/1,3 + 329,9/1,9 + 159,2/1,7 = 664,2 kN
Ab1G1
(1) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b + Rs;k /s = 516/1,25 + 489/1,0 = 901,8 kN
(2) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b2 + Rs;k /s2 = 516/1,5 + 329,9/2,4 + 159,2/1,9 = 565,2 kN
Ab1G2
(1) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b + Rs;k /s = 516/1,6 + 489/1,3 = 698,7 kN
(2) Rc;d = Rb;d + Rs;d= Rb;k /b2 + Rs;k /s2 = 516/1,5 + 329,9/2,4 + 159,2/1,9 = 565,2 kN
73
În tabelul 7.3 sunt prezentate centralizat valorile de calcul ale capacității portante ultime la
compresiune, Rc;d.
7.9.2. Calculul capacităţii portante ultime la compresiune a unor piloţi de beton armat care
străbat un strat de pământ foarte compresibil
Se consideră un pilot de beton armat cu o fişă L = 10,0 m, din care 5,0 m într-o argilă moale şi
5,0 m într-un nisip cu pietriş de îndesare medie (fig. 7.9), care suportă încărcările VG;k = 650
kN (permanentă) şi VQ;k = 250 kN (variabilă).
Greutatea volumică caracteristică a betonului armat este c;k= 25 kN/m3.
Stratul de argilă are valoarea caracteristică a greutăţii volumice k1 = 18,5 kN/m3. Nisipul are
parametrii de rezistenţă în stare drenată ’k = 36°, c’k = 0 kPa şi greutatea volumică k2 = 20
kN/m3.
Unghiul de frecare interioară al nisipului în condiţii de volum constant este φcv,k = 33°.
Se cere calculul capacităţii portante ultime la compresiune în condiţiile de teren dat, pentru
următoarele tipuri de piloţi:
P1 – pilot prefabricat de secţiune pătrată (b = 0,40m)
P2 – pilot forat cu tubaj recuperabil cu secţiune circulară (d = 0,40m)
74
VGk=650kN
VQk=250kN
Argila nisipoasa
Ic=0.3
k1=18,5kN/m3
t1=5,00
cuk=45kPa
1. Parametri geometrici
Lungimea pilotului – L = 10,0 m
Diametrul pilotului – d = 0,4 m
L=10,00
2. Acţiuni
Nisip cu pietris(grSa)
ID= 0.36-0.65 - mediu indesat Acţiune permanentă: VG;k = 650 kN
k2 = 20kN/m3 Acţiune variabilă: VQ;k = 250 kN
c'k = 0kPa
5,00
f k = 36°
f cv,k = 33°
Rb;k = Ab qb;k
unde:
Ab suprafaţa bazei pilotului
qb;k valoarea caracteristică a presiunii pe bază
Rb;k = Ab qb;k
unde:
Ab suprafaţa bazei pilotului
qb;k valoarea caracteristică a presiunii pe bază
Ab = d2 = 0,42 = 0,16 m2
Conform tabelului 5 din NP123, pentru pilot cu vârful in pământ necoeziv (nisipuri mari) şi
adâncimea de înfigere L=10m:
Dar, conform observaţiei 4 de la tabelul 5, valoarea qb;k va trebui corectată, deoarece t/d<15,
unde:
t = 5m - adâncimea de încastrare în stratul de nisip mare sau pietriş a vârfului pilotului
75
d = 0,4m
t/d = 5/0,4 = 12,5
qb;k;cor = qb;k (0,7 + 0,02 t/d) = 7300 (0,7 + 0,25) = 6935 kPa
Rezultă:
U = 4d = 40,4 = 1,6 m
76
VGk=650kN
VQk=250kN
1,00
2,00
1
3,00
4,50
t1=5,00
Argila nisipoasa
2,00
6,00
2
8,00
1,00
L=10,00
9,50
2,00
Nisip cu pietris 4
(grSa)
5,00
2,00
5
1,00
6
Figura 7.10
Schema pentru calculul frecării pe suprafaţa laterală
În tabelul 7.4 s-a centralizat calculul frecărilor pe suprafaţa laterală a pilotului conform
observaţiei 3, care pune în evidenţă faptul că pentru o suprasarcină mai mică de 30 kPa
valoarea qs;k este zero, iar pentru o suprasarcină mai mare sau egală cu 30 kPa valoarea qs;k
este de -5 kPa.
În tabelul 7.5 sunt prezentate centralizat valorile de calcul ale capacității portante ultime la
compresiune, Rc;d.
77
Tabel 7.5 Calculul Rc;d
SR EN 1997-1/NB NP 123
Simbol
Ab1G1 Ab1G2 Ab1G1 şi Ab1G2
b1 1,0 1,3 1,0
PE BAZĂ Rb;k [kN] 1109,6 1109,6 1109,6
Rb;d [kN] 1109,6 853.5 1109,6
q [kPa] q < 30 q > 30 q < 30 q > 30 q < 30 q > 30
PE
s1 1,0 1,3 1,0 1,0
SUPRAFAŢA
Rs;k [kN] 381 350 381 350 381 350
LATERALĂ
Rs;d [kN] 381 350 293 269 381 350
TOTAL Rc;d [kN] 1490,6 1459,6 1146,5 1122,5 1490,6 1459,6
Rb;k = Ab qb;k
Conform NP 123, punctul 7.2.4.2.5 (iv), pentru piloţii de dislocuire care reazemă cu baza pe
straturi necoezive:
78
unde:
coeficient în funcţie de gradul de îndesare ID al pământului de la baza pilotului, dat
în tabelul 10 NP 123
Conform punctului 7.2.4.2.5 din NP 123, pentru pilot cu vârful in pământ necoeziv (nisipuri
mari):
Dar, conform observaţiei, la valoarea qb;k se adaugă termenul d;2h, unde d;2 este valoarea de
calcul a greutăţii volumice a stratului slab şi h, grosimea acestuia.
Din tabelul 11 din NP 123, în funcţie de φ’d rezultă valorile N și Nq conform tabelului 7.16
NP 123.
În tabelul 7.6 sunt prezentate centralizat valorile caracteristice ale rezistenței pe bază, Rb;k.
U = d = 0,4 = 1,2566 m
În tabelul 7.7 s-a centralizat calculul frecărilor pe suprafaţa laterală a pilotului, Rs;k
79
Tabel 7.6 – Valori caracteristice ale rezistenței pe bază, Rb;k
Ab1G1 Ab2G2
' 1,00 1,25
φ’k [°] 36 36
φ’d [°] 36 30,2
N 48,6 17,89
Nq 87,6 33,86
qb;k [kPa] 3618,5 1454,5
Rb;k [kN] 454 183
În tabelul 7.8 sunt prezentate centralizat valorile de calcul ale capacității portante ultime la
compresiune, Rc;d.
Se cunosc rezultatele incărcărilor statice de probă, Rc;m, pentru 4 piloţi forați de beton armat
cu lungimea de 55,5 m și diametrul de 1,22 m:
80
P1: Rc;m = 14,0 MN
P2: Rc;m = 14,4 MN
P3: Rc;m = 12,1 MN
P4: Rc;m = 13,9 MN
Pentru Ab1G1 si Ab1G2, valorile 1; 2 sunt date în tabelul A9(RO) SR EN 1997-1/NB.
Ab1G1 si Ab1G2
Rc;k = Min (13,6/1,15;12,1/1,05) = 11,52 MN
Ab1G2
Rc;d = 11,52/1,5 = 7,7 MN
Ab1G1
Rezultă:
Ab1G2
Rezultă:
În urma încercărilor pe piloţi de probă solicitaţi transversal, pe baza valorilor măsurate, Rtr,m,
s-au determinat valorile medii, (Rtr,m)med, respectiv valorile minime, (Rtr,m)min, ale rezistenței la
încărcare transversală (tab. 7.9). Toate încercările au fost efectuate pe același amplasament și
același tip de pilot.
82
Tabel 7.9 – Rezultatele încercărilor pe piloţi de probă solicitaţi transversal
Numărul de Rezistenţa la încărcare transversală
încercări (Rtr,m)med (Rtr,m)min
realizate [kN] [kN]
1 1622 1622
2 1453 1284
3 1408 1284
4 1330 1096
7.9.5 Calculul unui grup de piloţi de beton armat la stări limită conform NP 123
83
Se consideră condiţiile de teren şi piloţii conform datelor prezentate la pct. 7.9.1, pilotul tip P2
(pilot forat cu tubaj recuperabil, cu secţiune circulară de 0,40 m şi fişa L = 10,00 m) (fig. 7.6
şi 7.7).
Fundaţia este alcatuită din 6 piloţi dispuşi la distanţa de 1,20 m interax (fig. 7.11). Grosimea
radierului, hR, este de 0,6 m. Adâncimea de fundare se consideră la -1,0 m sub nivelul
terenului de fundare.
Capacitatea portantă ultimă la compresiune a unui pilot care lucrează în grup (Rc;g)
Capacitatea portantă ultimă la compresiune a unui pilot care lucrează în grup se calculează cu
relaţia [(19) NP 123]:
Rc;g = muRc;d
unde:
mu = f(r/r0) - coeficient de utilizare;
r = lumina între 2 piloţi vecini;
r0 = (li tgεi) - raza de influenţă a pilotului în planul bazei;
li = grosimea stratului i prin care trece pilotul;
εi = (φ’d / 4)
Rezultă:
3.2
0.4
0.4
Figura 7.11
Grupul de piloţi. Vedere în plan. Distanţa interax 1,2 m
84
Rezistenţa ultimă la tracţiune(Rt;d)
Rezistenţa ultimă la tracţiune pentru piloţii executaţi pe loc se calculează cu relaţia [(27) NP
123]:
Rezultă:
Calculul solicitărilor axiale în piloţi, Si, se poate face prin metoda simplificată, în baza
ipotezelor următoare:
Ab1G1
G = 1,35
NG;d = 2155 kN
MG;d = 1980 kNm
Ab1G2
G = 1,00
NG;d = 1596 kN
MG;d = 1467 kNm
unde:
np = numărul de piloţi
85
xi = distanţa din centrul pilotului i în centrul radierului pe direcţia solicitării
Si Rd
unde:
Si - solicitarea axială în pilotul i corespunzătoare stării limită ultime
Rd - capacitatea portantă de calcul corespunzatoare
Smax > Rc;g Verificarea nu este îndeplinită pentru nici una din abordările de calcul.
Capacitatea portantă ultimă la compresiune a unui pilot care lucrează în grup (Rc;g)
Rezultă:
mu = 0,941.
Rc;g = 0,941664,2 = 625,1 kN.
86
4.0
0.4
0.4
Ab1G1
G = 1,35
NG;d = 2219 kN
MG;d = 1980 kNm
Ab1G2
G = 1,00
NG;d = 1644 kN
MG;d = 1467 kNm
Smax > Rc;g Verificarea nu este îndeplinită pentru abordarea de calcul Ab1G1.
87
b) Distanţa interax dintre piloţi de 1,80 m
Capacitatea portantă ultimă la compresiune a unui pilot care lucrează în grup (Rc;g)
Rezultă:
mu = 1;
Rc;g = Rc;d = 664,2 kN.
Ab1G1
G = 1,35
NG;d = 2257 kN
MG;d = 1980 kNm
Ab1G2
G = 1,00
NG;d = 1672 kN
MG;d = 1467 kNm
88
CAPITOLUL 8.
4. Norme specifice
SR EN 1537 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Ancoraje în teren.
NP 114 Normativ privind proiectarea geotehnică a ancorajelor în teren
În metoda stărilor limită sunt analizate: starea limită ultimă (SLU) şi starea limită de
exploatare (SLE, numită şi stare limită de serviciu). Această metodă de calcul are la bază
utilizarea de coeficienţi de siguranţă diferenţiaţi, denumiţi coeficienți parţiali, pentru încărcări,
proprietăţile materialelor şi rezistenţe. Aplicarea coeficienților parţiali de siguranţă are
avantajul de a putea distribui diferit marja de siguranţă pentru diferiţii parametri care intervin
în calcul.
În cazul ancorajelor în teren, stările limită trebuie să facă referiri la deplasări excesive sau
ruperi care pot privi, pe de o parte, ancorajul propriu-zis (cap de ancorare, armătură, bulb), iar
pe de altă parte interacţiunea cu terenul (frecare bulb de ancorare – teren) respectiv cedarea
generală a terenului.
Stările limită caracteristice ancorajelor în teren sunt cele indicate în standardul SR EN 1997-1,
paragraful 8.2., respectiv în NP114.
Acţiunile şi situaţiile de proiectare pentru calculul la stări limită al ancorajelor sunt cele
precizate în SR EN 1997-1, paragraful 8.3. şi în normativul NP114.
89
Orice interacţiune teren – structură trebuie luată în considerare atunci când se determină
acţiunile de proiectare pentru ancoraje.
Abordarea de calcul 1
NOTA 1 În gruparea 1, coeficienţii parţiali (de siguranţă) sunt aplicaţi asupra acţiunilor şi asupra parametrilor
de rezistenţă ai terenului. În gruparea 2, coeficienţii parţiali sunt aplicaţi asupra acţiunilor, asupra rezistenţelor
terenului şi, uneori, asupra parametrilor de rezistenţă ai terenului.
NOTA 2 În gruparea 2, setul de coeficienţi parţiali (de siguranţă)M1 este utilizat pentru a calcula rezistenţele
ancorajelor.
Dacă este evident că una dintre cele două grupări guvernează proiectarea, nu este necesar să
se mai efectueze calculele şi cu cealaltă grupare. Totuşi, grupări diferite se pot dovedi critice
pentru aspecte diferite ale aceluiaşi proiect.
Calculul ancorajului
Valoarea de calcul, Ra;d, a rezistenţei la smulgere, Ra, a unui ancoraj, trebuie să îndeplinească
următoarea condiţie limită:
PdRa;d (8.1)
90
Valorile de calcul ale rezistenţei la smulgere pot fi determinate pe baza rezultatelor
încercărilor întreprinse asupra ancorajelor sau prin calcul.
Valoarea de calcul a rezistenţei la smulgere trebuie stabilită pe baza valorii caracteristice Ra;k,
folosind relaţia:
NOTĂ: Coeficientul parţial, a, ia în considerare abaterile nefavorabile ale rezistenţei la smulgere ale
ancorajului.
Este indicat să se coreleze valoarea caracteristică cu încercările de control prin aplicarea unui
coeficient de corelare a (SR EN 1997-1/NB). Acest lucru se referă la tipurile de ancoraje care
nu sunt controlate în mod individual prin încercări de recepţie. Dacă se foloseşte un coeficient
de corelare a, acesta trebuie să fie bazat pe experienţă.
Ra;dRt;d (8.3)
Atunci când ancorajele sunt supuse încercărilor de control, Rt;dtrebuie să ţină seama de
tracţiunea de probă (conform SR EN 1537).
În stabilirea valorii de calcul a încărcării din ancoraj, Pd, se alege valoarea maximă rezultată
în urma calculului structurii de susţinere, astfel:
91
8.5 Calculul la starea limită de exploatare (serviciu)
Starea limită de exploatare se referă la condiţiile care duc la pierderea utilităţii funcţionale a
unui component sau a întregii structuri. Aceasta poate fi provocată de deformaţiile terenului
sau ale structurii.
8.6.1. Exemplul 1. Calculul unui ancoraj intr-un masiv de pământ necoeziv (ancoraje tip
C – ancoraje temporare)
Notă: Încărcările asupra ancorajelor provin dintr-un calcul prealabil al unei lucrări de susţinere sau al unui alt tip
de structură ancorată în teren.
Abordarea de calcul 1
Pd< Rad
Pd – valoarea de calcul a solicitării în ancoraj;
Rad – valoarea de calcul a rezistenţei la smulgere a ancorajului (determinată pe baza
încercărilor pe teren sau prin calcul).
Notă: Pentru exemplul considerat, valoarea lui Rad este determinată prin calcul (cu respectarea prevederilor
normativului NP 114).
93
ftk = Rpn / 1.15
ftk – rezistența caracteristică la întindere a armăturii;
At - aria transversală a armăturii ancorajului;
n = 6 (număr de toroane propus)
At = nA1t
At = 527.788 mm2
se considera a = 1.11 (NP114)
Pd = 487.5 kN
Rad1 = 576.37 kN
487.5 kN < 576.37 kN (verificare îndeplinită)
94
Pd = 487.5 kN
Rad3 = 540.3 kN
487.5 kN < 540.3 kN (verificare îndeplinită)
95
a = 1.11
Pd = 380 kN
Rad1 = 575.8 kN
380 kN < 575.8 kN (verificare îndeplinită)
96
8.6.2. Exemplul 2. Calculul unui ancoraj intr-un masiv de pământ coeziv (ancoraje tip C
– ancoraje temporare)
Notă: Încărcările asupra ancorajelor provin dintr-un calcul prealabil al unei lucrări de susţinere sau al unui alt tip
de structură ancorată în teren.
Abordarea de calcul 1
1. Gruparea 1: A1 “+” M1 “+” R1
2. Gruparea 2: A2 “+” M1 “+” R4
A1
G = 1.35
Q = 1.5 (Tabel A.3, SR EN 1997-1)
M1
= 1 (Tabel A.4, SR EN 1997-1)
R1
at = 1.1 (Tabel A.12 RO, SR EN 1997-1/NB – ancoraje
temporare)
D = 150 mm
da = 4 mm
97
Un toron (propunere): 7 armături 4mm
Pd< Rad
Pd – valoarea de calcul a solicitării în ancoraj;
Rad – valoarea de calcul a rezistenţei la smulgere a ancorajului (poate fi determinată pe
baza încercărilor pe teren sau prin calcul).
Notă: Pentru exemplul considerat, valoarea lui Rad este determinată prin calcul (cu respectarea prevederilor
normativului NP 114).
98
PdSLE < Rad2
PdSLE = EG + EQ (valorile coeficienţilor parţiali sunt consideraţi unitari)
R ad 2 A t pk k i
pkadm = 0.76Rpn
pk< 0.76 Rpn (NP 114, TBP - ancoraje temporare)
pk = pkadm = 1.06x103 n/mm2
= 0.8
7
k i pk n
100
At = 439.823 mm2
PdSLE = 300 kN
Rad2 = 335.516 kN
300 kN < 335.516 kN (verificare îndeplinită)
A2
G = 1.1
Q = 1.3 (Tabel A.3, SR EN 1997-1)
M1
= 1 (Tabel A.4, SR EN 1997-1)
R4
at = 1.1 (Tabel A.12 RO, SR EN 1997-1/NB – ancoraje temporare)
100
PdSLE = 300 kN
Rad2 = 335.516 kN
300 kN < 335.516 kN (verificare îndeplinită)
Tabel 8.2
Parametri Încărcări Încărcări Diametru Diametru Nr. armături / Număr Lungime
geotehnici permanente temporare Coeficienţi parţiali foraj armătură toron toroane bulb
c (kPa) EG (kN) EQ (kN) A1 M1 R1 D (mm) d (mm) buc. buc. za (m)
9 15 200 75 1.35; 1.5 1 1.1 150 4 7 5 10.5
A2 M1 R4
1; 1.3 1 1.1 150 4 7 5 8
101
CAPITOLUL 9.
9.1 Generalităţi
Lucrările de susţinere sunt lucrări care au ca scop reţinerea terenului (pământ, roci, umpluturi)
şi a apei. În această categorie sunt incluse toate tipurile de lucrări şi sisteme de sprijin în care
elementele structurale sunt supuse forţelor generate de materialul reţinut (teren, apă).
ziduri de sprijin
- ziduri de sprijin de greutate din piatră sau beton simplu, inclusiv gabioane
- ziduri de sprijin tip cornier din beton armat,
- ziduri de sprijin din căsoaie,
pereţi de sprijin
- sprijiniri simple din lemn şi din elemente metalice de inventar pentru susţinerea
excavaţiilor
- pereţi din palplanşe
- pereţi îngropaţi
- pereţi de susţinere de tip mixt
- pereţi de susţinere realizaţi prin injecţie cu presiune înaltă (tehnologia „jet-grouting”)
Pentru calculul la stări limită al lucrărilor de susţinere se vor analiza cel puţin următoarele
situaţii:
- stabilitatea generală,
- posibilitatea ca un element structural sau legătura dintre elemente să cedeze,
- rupere mixtă în teren şi în elementul structural,
- cedare hidraulică de tip ridicare hidraulică sau eroziune regresivă,
- prăbuşirea sau afectarea exploatării normale a lucrării de susţinere sau a lucrărilor
învecinate datorită deplasărilor structurii de susţinere,
- exfiltraţii masive de apă prin sau pe sub perete,
- transport masiv de particule de pământ prin sau pe sub perete,
- modificări importante ale parametrilor ce definesc regimul de curgere al apei subterane.
Pentru ziduri de sprijin de greutate sau lucrări din pământ armat se mai analizează şi:
- cedarea terenului de fundare prin pierderea capacităţii portante,
- alunecare pe talpa zidului,
- răsturnarea zidului.
102
In afară de stările limită prezentate, considerate individual, trebuie luate în considerare şi
combinaţii ale acestora.
Valorile reprezentative ale acţiunilor (Frep) sunt obţinute printr-o combinaţie a valorilor
caracteristice (Fk), prin considerarea coeficientului de combinaţie, , în baza prevederilor din
SR EN 1990 şi SR EN 1991.
Metodele prin care se verifică atingerea stărilor limită sunt (a se vedea şi paragraful IV.4 din
NP 124):
- prin calcul
- pe bază măsurilor prescriptive
- pe bază de modele experimentale
- metode observaţionale.
Metodele de proiectare prin calcul sunt descrise în NP 124 pentru fiecare tip de lucrare de
susţinere în parte.
Modelul de calcul utilizat trebuie să descrie comportarea prezumată a terenului, pentru starea
limită considerată. Dacă pentru o stare limită nu există modele de calcul fiabile, calculul
trebuie realizat pentru o altă stare limită, folosind coeficienţi care să asigure că depăşirea stării
limite considerate este suficient de improbabilă. În astfel de cazuri, proiectarea se poate face
şi pe bază de măsuri prescriptive, modele, încercări sau metode observaţionale. Modelul de
calcul considerat poate fi: analitic, semi-empiric sau numeric.
103
calculelor. De exemplu, dacă peretele îngropat trebuie să satisfacă doar condiţii de
impermeabilitate, calculele prea complexe oferă beneficii reduse. De asemenea, nu sunt
indicate calcule complexe pentru cazuri în care interacţiunea teren – structură este puţin
relevantă (de exemplu la pereţii în consolă).
Rezultatele calculelor se vor confrunta ori de câte ori este posibil cu experienţa comparabilă.
Dificultatea în a prognoza comportarea lucrării de susţinere nu reprezintă singurul motiv
pentru adoptarea metodei observaţionale. Proiectarea geotehnică presupune o bună cunoaştere
a parametrilor geotehnici, dar chiar şi o investigaţie atentă este susceptibilă de a nu detecta
anumite condiţii ale terenului care pot influenţa hotărâtor comportarea lucrării. De aceea,
metoda observaţională poate fi considerată ca o parte integrantă a conceptului de siguranţă şi
este necesar a fi planificată încă din faza de proiectare.
104
Metoda observaţională este o metodă de proiectare a cărei aplicare presupune mai mult decât
o corectare a proiectului „din mers”. Este necesară prevederea în proiect a unor planuri de
măsuri şi a unor acţiuni corective în cazul detectării unor neconformităţi între situaţia din
realitate şi ipotezele, parametrii sau situaţiile considerate în proiectare. Pe de altă parte,
metoda observaţională nu poate fi considerată ca o alternativă la o investigaţie geotehnică
corespunzătoare.
Atunci când se determină valorile de proiectare ale presiunilor pământului, unul din
elementele cele mai importante este considerarea acelor tipuri de presiuni şi acelor
amplitudini care sunt acceptabile pentru deplasările şi deformaţiile lucrării de susţinere, cu
alte cuvinte care sunt posibil a se produce pentru starea limită considerată.
Valoarea presiunii pământului pentru calculul la starea limită ultimă este, în general, diferită
de valoarea acesteia la starea limită de exploatare, ea neavând o singură valoare caracteristică.
Valorile limită ale presiunii pământului trebuie determinate în funcţie de deplasarea relativă a
pământului şi a lucrării de susţinere, precum şi de forma suprafeţei de cedare.
În Anexa C a SR EN 1997-1 sunt date valori ale deplasărilor relative care duc la valorile
limită ale presiunilor pământului.
105
În cazul unui perete vertical, valorile limită ale presiunii unui pământ coeziv sub acţiunea unei
suprasarcini, q se calculează astfel:
- stare limită activă, corespunzătoare trecerii masivului în stare activă datorită deplasării
peretelui de susţinere prin îndepărtarea de masiv:
a z K a z q 2c K a
(9.1)
unde:
z – adâncimea punctului de calcul,
Ka – coeficientul presiunii active orizontale,
c – coeziunea pământului susţinut.
- stare limită pasivă, corespunzătoare trecerii masivului în stare pasivă datorită deplasării
peretelui de susţinere înspre masiv:
p z K p z q 2c K p
(9.2)
unde, în plus faţă de notaţiile anterioare:
Kp – coeficientul presiunii pasive orizontale.
Atunci când deplasările masivului sunt insuficiente pentru a mobiliza valorile limită,
presiunea pământului este cuprinsă între presiunea în stare de repaus şi valorile limită activă
şi, respectiv, pasivă.
106
9.6 Ziduri de sprijin
- cedarea terenului de fundare: cedarea prin lunecarea pe talpă, prin răsturnare sau prin
depăşirea capacităţii portante a terenului de fundare;
- pierderea stabilităţii generale.
Verificarea la cedarea prin lunecare pe talpă este o stare limită de tip GEO şi presupune
verificarea următoarei relaţii, conform 6.5.3 din SR EN 1997-1:
Hd R d R p, d
, (9.3)
unde:
Hd – Valoarea de calcul a lui H;
H – încărcarea orizontală sau componenta orizontală a unei acţiuni totale aplicate paralel
cu baza zidului (în acest caz rezultanta presiunii active a pământului);
Rd – valoarea de calcul a rezistenţei faţă de o acţiune, în cazul acesta forţa de frecare pe
baza fundaţiei zidului, calculată în conformitate cu paragraful 2.4 al SR EN 1997-1;
Rp,d – valoarea de calcul a forţei datorate presiunii pasive.
Pentru zidurile de sprijin se recomandă neglijarea presiunii pasive pe faţa fundaţiei zidului.
R d V' d tan d
(9.4)
sau:
unde:
V’d – valoarea de calcul a acţiunii verticale efective sau componenta normală a
rezultantei acţiunilor efective aplicate asupra bazei fundaţiei zidului;
- unghiul de frecare la interfaţa baza zidului – teren de fundare;
k – valoarea caracteristică a lui ;
d – valoarea de calcul a lui ;
R;h – coeficient parţial (de siguranţă) pentru rezistenţa la lunecare (conform Tabelul A-13
(RO) din Anexa Naţională SR EN 1997-1/NB).
107
Unghiul de frecare de calcul, d, poate fi admis egal cu valoarea de calcul a unghiului efectiv
de frecare internă la starea critică, ’cv;d, la fundaţiile de beton turnate pe loc şi egal cu
2/3’cv;d la fundaţii prefabricate netede. Este indicat să se neglijeze coeziunea efectivă, c’.
Rezistenţa de calcul la lunecare în condiţii nedrenate, Rd, trebuie calculată fie aplicând
coeficienţii parţiali asupra proprietăţilor pământului, fie aplicându-i asupra rezistenţelor
pământului, după cum urmează:
R d A c c u;d
(9.6)
sau:
R d A c c u;k / R;h
(9.7)
unde:
Ac – suprafaţa totală a bazei supusă la compresiune;
cu;k – valoarea caracteristică a coeziunii nedrenate;
cu;d – valoarea de calcul a coeziunii nedrenate;
R;h – coeficient parţial (de siguranţă) pentru rezistenţa la lunecare (conform Tabelul A-13
(RO) din Anexa Naţională SR EN 1997-1/NB).
Dacă este posibil ca apa sau aerul să pătrundă la interfaţa dintre fundaţia zidului şi un teren
argilos nedrenat, trebuie verificată şi relaţia următoare:
R d 0,4 Vd
, (9.8)
unde:
Vd – valoarea de calcul a lui V;
V – încărcarea verticală sau componenta normală a rezultantei acţiunilor aplicate asupra
bazei fundaţiei zidului.
E dst;d E stb;d
, (9.9)
unde:
- Edst;d – valoarea de calcul a efectului acţiunilor destabilizatoare, respectiv a
momentului forţelor destabilizatoare;
- Estb;d - valoarea de calcul a efectului acţiunilor stabilizatoare, respectiv a momentului
forţelor stabilizatoare.
Edst;d E FFrep; Xk M; ad dst (9.10)
Estb;d E FFrep; Xk M; ad
stb (9.11)
unde:
E – efectul unei acţiuni;
F – coeficient parţial (de siguranţă) pentru acţiuni;
Frep – valoarea reprezentativă a unei acţiuni;
Xk – valoarea caracteristică a proprietăţii unui material;
108
M – coeficient parţial (de siguranţă) pentru un parametru al pământului;
ad – valoarea de calcul a datelor geometrice.
Răsturnarea poate fi considerată ca fiind o stare limită de tip EQU sau de tip GEO. Starea
limită de tip EQU în cazul răsturnării poate fi considerată numai în cazuri speciale. Conform
Notei 1 a paragrafului 2.4.7.2 din SR EN 1997-1, echilibrul static EQU este relevant în special
în proiectarea structurală. În proiectarea geotehnică, verificarea EQU este limitată la cazuri
rare, cum ar fi, de exemplu, o fundaţie rigidă pe un teren stâncos şi este, în principiu, distinctă
faţă de analiza stabilităţii generale sau de problemele datorate presiunilor arhimedice. Dacă se
include o rezistenţă Rd, aceasta trebuie să fie de mică importanţă. In aceste condiţii, doar un
zid masiv de greutate, fundat pe rocă ar putea ceda prin atingerea unei stări limită de tip EQU
la răsturnare. In toate celelalte cazuri, răsturnarea este o stare limită de tip GEO.
Pentru ziduri de sprijin realizate pe terenuri de fundare alcătuite din roci moi, răsturnarea ca
stare limită ultimă nu este luată în considerare, având în vedere că starea limită ultimă de
cedare prin depăşirea capacităţii portante va apărea înaintea acesteia.
Vd R d
, (9.12)
unde:
Vd – valoarea de calcul a lui V;
V – încărcarea verticală sau componenta normală a rezultantei acţiunilor aplicate asupra
bazei fundaţiei zidului;
Rd - valoarea de calcul a rezistenţei faţă de o acţiune, calculată conform paragrafului 2.4
din SR EN 1997-1:
- când coeficienţii parţiali sunt aplicaţi proprietăţilor terenului (X):
R d R γ F Frep ; X k γ M ; a d (9.13)
sau:
- când coeficienţii parţiali se aplică rezistenţelor (R):
R d R γ F Frep ; X k ; a d /γ R (9.14)
sau:
- când coeficienţii parţiali se aplică simultan şi proprietăţilor terenului şi rezistenţelor:
R d R γ F Frep ; X k γ M ; a d /γ R (9.15)
109
Coeficienţii parţiali de rezistenţă pentru lucrări de susţinere, R, sunt daţi în Tabelul A-13
(RO) din Anexa Naţională SR EN 1997-1/NB.
Pentru excentricităţi mari ale încărcărilor, depăşind 1/3 din lăţimea fundaţiei dreptunghiulare
a zidului, se vor verifica valorile de calcul ale acţiunilor în conformitate cu paragraful 6.5.4
din SR EN 1997-1.
Pentru stările limită ultime de tip GEO şi STR trebuie verificată îndeplinirea condiţiei:
Ed R d , (9.16)
unde:
Ed este valoarea de calcul a efectelor acţiunilor:
- când coeficienţii parţiali se aplică asupra acţiunilor (Frep):
sau:
- când coeficienţii parţiali se aplică asupra efectelor acţiunilor (E):
E d γ E EFrep ; X k γ M ; a d (9.18)
în care:
E – efectul unei acţiuni;
F – coeficientul parţial pentru acţiuni;
Frep – valoarea reprezentativă a unei acţiuni;
Xk – valoarea caracteristică a proprietăţii unui material;
M – coeficientul parţial pentru un parametru al pământului;
ad – valoarea de calcul a datelor geometrice;
E – coeficientul parţial pentru efectul unei acţiuni;
110
R d Rγ F Frep ; X k γ M ; a d (9.19)
sau:
- când coeficienţii parţiali se aplică rezistenţelor (R):
R d R γ F Frep ; X k ; a d /γ R (9.20)
sau:
- când coeficienţii parţiali se aplică simultan şi proprietăţilor terenului şi rezistenţelor:
R d R γ F Frep ; X k γ M ; a d /γ R
(9.21)
La alegerea coeficienţilor parţiali (de siguranţă) pentru fiecare caz în parte se vor respecta
prevederile Anexei A şi ale paragrafului 2.4.7.3 al SR EN 1997-1, în funcţie de abordarea de
calcul utilizată, corelat cu SR EN 1997-1/NB.
Coeficienţii parţiali R utilizaţi pentru verificarea stabilităţii generale sunt daţi în Tabelul A-14
(RO) din Anexa Naţională SR EN 1997-1/NB.
Zidurile de sprijin realizate din elemente structurale precum gabioanele sau căsoaiele vor fi
verificate la stările limită ultime descrise mai sus, considerându-le ca un tot unitar (verificarea
stabilităţii externe).
Pentru stările limită de tip STR şi GEO se vor utiliza abordările de calcul prezentate în
paragraful 2.4.7.3.4 al SR EN 1997-1, corelat cu Anexa naţională de aplicare, SR EN 1997-
1/NB, respectiv abordarea de calcul 1 cu cele două grupări de încărcări şi abordarea de calcul
3. Atunci când acţiunile sunt doar de tip geotehnic, abordarea de calcul 3 duce la rezultate
identice cu abordarea 1 gruparea 2. La verificarea stabilităţii generale a zidurilor de sprijin,
acţiunile aplicate asupra terenului (cum ar fi, de exemplu acţiunile provenind de la structură
sau încărcările date de trafic) sunt tratate drept acţiuni geotehnice. Pentru celelalte verificări
trebuie făcută distincţia între acțiunile structurale (cum este, de exemplu, greutatea zidului de
sprijin din beton) şi cele geotehnice, deoarece în abordarea 3 se aplică coeficienţi parţiali
diferiţi.
Pentru verificările zidurilor de sprijin în condiţii seismice se vor avea în vedere prevederile
SR EN 1990 (6.4.3.4) şi cele ale SR EN 1998-1 (3.2.4).
Pentru ziduri de sprijin se pot adopta pentru calculul în condiţii seismice valori unitare pentru
coeficienţii parţiali ai acţiunilor (F), iar pentru caracteristicile geotehnice ale terenului se vor
respecta prevederile SR EN 1998-5/NA (3.1 (3)), care prevede valori ale coeficienţilor parţiali
M identice cu cele din setul M2.
Lucrările de susţinere, inclusiv elementele lor structurale de sprijin, trebuie verificate faţă de
cedarea structurală în conformitate cu articolul 2.4 din SR EN 1997-1, precum şi cu
standardele din seria Eurocodurilor referitoare la materialele din care sunt alcătuite
respectivele lucrări şi elemente structurale.
În cazul zidurilor de sprijin alcătuite din elemente structurale precum gabioane sau căsoaie, se
va verifica şi posibilitatea de cedare internă prin verificarea la lunecare la fiecare nivel (între
două gabioane sau două căsoaie).
111
Pentru evaluarea rezistenţei la lunecare la nivelul diferitelor interfeţe ale unui zid din
gabioane, se va considera unghiul de frecare internă a umpluturii de piatră din gabioane, fără a
se conta în nici un fel pe materialul din care este realizată cutia.
Pentru fiecare stare limită ultimă trebuie demonstrat că pot fi mobilizate rezistenţele necesare,
deoarece deformaţiile din teren şi cele din structură sunt compatibile.
Coeficienţii parţiali (de siguranţă) aferenţi stării limită de exploatare (de serviciu) sunt egali
cu 1,0.
Valorile de calcul ale presiunilor pământului pentru verificarea la starea limită de exploatare
(de serviciu) trebuie stabilite luându-se în considerare deplasările admisibile ale structurii în
această stare limită. Aceste valori nu sunt neapărat valori limită (activă sau pasivă).
E C
d d, (9.22)
unde:
Ed – valoarea de calcul a efectului acţiunilor;
Cd – valoarea de calcul limită a efectului unei acţiuni.
Calculele la starea limită ultimă (SLU) trebuie realizate pe baza metodelor de echilibru limită
sau a analizei de interacţiune teren – structură (prezentate în Anexa B – paragraful B.2 al NP
124). Principalul scop este determinarea adâncimii de încastrare şi a capacităţii portante a
peretelui, pentru asigurarea stabilităţii.
Stările limită pot apare atât în teren cât şi în structură, sau prin cedare combinată în structură
şi teren. Orice interacţiune dintre structură şi teren trebuie luată în considerare la determinarea
acţiunilor de proiectare.
112
Stabilitatea generală a taluzelor incluzând construcţii existente sau proiectate se verifică la
stările limite ultime de tip GEO şi STR, folosind valorile de calcul ale acţiunilor, rezistenţelor
şi parametrilor geotehnici, precum şi coeficienţii parţiali (de siguranţă) definiţi în Anexa A a
SR EN 1997-1.
La verificarea cedării de tip rotaţional (stare limită tip GEO) a pereţilor de susţinere trebuie
demonstrat prin calcule că pereţii încastraţi au o fişă suficientă pentru a fi puşi la adăpost de o
astfel de cedare. Intensitatea şi direcţia de calcul ale efortului tangenţial dintre pământ şi
perete trebuie să fie compatibile cu deplasarea verticală relativă care s-ar produce în situaţia
de proiectare considerată.
La verificarea cedării verticale a pereţilor de susţinere (stare limită tip GEO) trebuie
demonstrat că se poate obţine echilibrul pe verticală folosind valorile de calcul ale
rezistenţelor sau proprietăţilor de rezistenţă ale pământului şi forţele verticale de calcul care se
exercită asupra peretelui. Se vor respecta prevederile paragrafului 9.7.5 al SR EN 1997-1.
Pentru stările limită de tip GEO sau STR trebuie verificată îndeplinirea condiţiei:
Ed R d , (9.23)
unde:
sau:
113
- dacă coeficienţii parţiali se aplică rezistenţelor (R):
R d R γ F Frep ; X k ; a d /γ R (9.27)
sau:
- dacă coeficienţii parţiali se aplică simultan şi proprietăţilor terenului şi rezistenţelor:
R d Rγ F Frep ; X k γ M ; a d /γ R
(9.28)
În alegerea coeficienţilor parţiali (de siguranţă) pentru fiecare caz în parte se vor respecta
prevederile Anexei A şi ale paragrafului 2.4.7.3 al SR EN 1997, corelat cu Anexa Naţională
SR EN 1997-1/NB, în funcţie de abordarea de calcul utilizată.
Pentru stările limită de tip STR şi GEO se vor utiliza abordările de calcul prezentate în
paragraful 2.4.7.3.4 al SR EN 1997-1, corelat cu Anexa naţională de aplicare, SR EN 1997-
1/NB, respectiv abordarea de calcul 1 cu cele două grupări de încărcări şi abordarea de calcul
3. Atunci când acţiunile sunt doar de tip geotehnic, abordarea de calcul 3 duce la rezultate
identice cu abordarea 1 gruparea 2. La verificarea stabilităţii generale a pereţilor de susţinere,
acţiunile aplicate asupra terenului (cum ar fi, de exemplu acţiunile provenind de la structură
sau încărcările date de trafic) sunt tratate drept acţiuni geotehnice. Pentru celelalte verificări
trebuie făcută distincţia între acțiunile structurale şi cele geotehnice, deoarece în abordarea 3
se aplică coeficienţi parţiali diferiţi.
Pentru verificările pereţilor de susţinere în condiţii seismice se vor avea în vedere prevederile
SR EN 1990 (6.4.3.4) şi cele ale SR EN 1998-1 (3.2.4).
Pentru verificările pereţilor de susţinere în condiţii seismice se recomandă adoptarea unor
valori unitare pentru coeficienţii parţiali ai acţiunilor (F), iar pentru caracteristicile geotehnice
ale terenului se vor respecta prevederile SR EN 1998-5/NA (3.1 (3)), care consideră valori ale
coeficienţilor parţiali M identice cu cele din setul M2. Se vor avea în vedere şi prevederile SR
EN 1990 (6.4.3.4) şi cele ale SR EN 1998-1 (3.2.4). De asemenea, în conformitate cu NP 124
capitolul V.5., se va ţine seama şi de durata de viaţă proiectată a lucrării de susţinere.
114
9.7.2. Proiectarea structurală a pereţilor de susţinere
Elementele structurale ale unei lucrări de susţinere (perete, sisteme de rezemare de tip
şpraiţuri sau ancoraje) trebuie verificate la cedarea de tip structural (STR).
Pentru fiecare stare limită ultimă, trebuie demonstrat că rezistenţele necesare pot fi
mobilizate, cu deformaţii compatibile în teren şi în lucrarea de susţinere.
În cazul în care peretele de susţinere este etanş şi este supus la presiuni diferenţiale ale apei,
trebuie verificată securitatea faţă de ruperea prin ridicare hidraulică şi prin eroziune
internă sau regresivă.
Pentru fiecare exemplu sunt parcurse etapele de verificare la starea limită ultimă descrise în
paragrafele de mai sus.
Pentru fiecare exemplu este prezentat în detaliu doar calculul la abordarea de calcul 1,
combinaţia 1, calculele fiind similare pentru celelalte combinaţii şi abordări. La sfârşitul
fiecărui exemplu este dat un tabel de sinteză cu rezultatele pentru fiecare din abordările 1 şi 3.
Pentru fiecare verificare este calculat gradul de utilizare, ca fiind raportul dintre acţiuni sau
efectele acestora şi rezistenţe. Dacă gradul de utilizare < 100%, proiectarea este
corespunzătoare. Pentru un grad de utilizare > 100% proiectarea trebuie reluată.
La sfârşitul exemplelor sunt comentarii specifice fiecărui caz.
115
Exemplul 1 – Zid de sprijin de greutate din beton fundat pe rocă
1. Parametrii geometrici
116
Înălţimea zidului H= 4.00 m
Lăţimea fundaţiei B= 2.00 m
Lăţimea la coronament b = 1.00 m
Înclinarea feţei zidului de greutate:
117
Unghiul de frecare internă de calcul pentru umplutură
Valorile de calcul ale materialelor pentru verificarea la răsturnare – starea limită EQU
A. Efectele acţiunilor
118
Coeficienţi parţiali (de siguranţă) A1:
forţa orizontală:
forţa verticală:
forţa orizontală:
forţa verticală:
- favorabile
- nefavorabile
119
Efectele acţiunilor pentru verificarea la răsturnare – stare limită EQU
forţa orizontală:
forţa verticală:
forţa orizontală:
forţa verticală:
B. Rezistenţa la lunecare
120
D. Rezistenţa la răsturnare pentru starea limită EQU
generat de umplutură:
- Excentricitatea încărcării:
Încărcarea acţionează în sâmburele central dacă excentricitatea eB este mai mică decât
121
Figura 9.3. Notaţii pentru calculul excentricităţii
E. VERIFICĂRI
verificarea la lunecare
verificarea la răsturnare
122
SINTEZA REZULTATELOR PENTRU EXEMPLUL 1
ABORDAREA DE CALCUL 3
ABORDAREA DE CALCUL 1 (A1*, A2, M1, R1)
[conditii drenate] gruparea 1 gruparea 2
(A1,M1,R1) (A2,M2,R1)
1 1.25 1.25
c' 1 1.25 1.25
EQU 1.25 1.25 1.25
FACTORI PARTIALI DE SIGURANTA
G_fav 1 1 1 1
Rh 1 1 1
VERIFICAREA VERIFICAREA
Hed [KN/m]
RASTURNARE ALUNECARE
68.3 67 67
HRd [KN/m]
LA
Hed/HRd [%] 42 51 51
MEd_stb [KNM/m]
LA
MEd_dst/MEd_stb[%] 49 49 49
Notă:
In acest exemplu există câteva aspecte specifice:
- răsturnarea este o stare limită de tip EQU, deoarece nu implică nici o rezistenţă de tip geotehnic;
- verificarea capacităţii portante nu are sens având în vedere terenul alcătuit din rocă;
- în Abordarea de calcul 3 greutatea structurii din beton este acţiune structurală favorabilă pentru verificarea la
starea limită de lunecare pe talpă (de tip GEO), de aceea coeficientul parţial aplicat este G_fav = 1, acelaşi ca
şi la abordarea de calcul 1, iar coeficienţii parţiali de material sunt identici cu cei din abordarea 1 gruparea 2.
De aceea rezultatele sunt identice în acest exemplu pentru abordarea 1 gruparea 2 şi abordarea 3
123
Exemplul 2 – Zid de sprijin de tip cornier din beton armat fundat pe teren argilos
1. Parametrii geometrici
124
Grosimea fundaţiei h' = 0.40 m
Grosimea inimiii t'i = 0.30m ti = 0.40m
a = 0.40m
b = B – ti – a b = 2.4m
Înălţimea de calcul
Momentul generat de :
125
Greutatea caracteristică umplutură de nisip:
126
Figura 9.6. Notaţii şi forţe de împingere pentru zidul cornier
127
B. Efectele acţiunilor
sau
C. Rezistenţa la lunecare
128
D. Capacitatea portantă
Încărcarea acţionează în sâmburele central dacă excentricitatea eB este mai mică decât .
129
E. Rezistenţa la răsturnare
F. VERIFICĂRI
VERIFICAREA LA LUNECARE
VERIFICAREA LA RĂSTURNARE
130
Greutatea totală caracteristică
- favorabile:
- nefavorabile:
B. Rezistenţa la lunecare
131
C. Capacitatea portantă
Exponentul mB mB = 2
132
Capacitatea portantă de calcul:
D. REZISTENŢA LA RĂSTURNARE
E. VERIFICĂRI
- Verificarea la lunecare
- Verificarea la răsturnare:
133
SINTEZA REZULTATELOR PENTRU EXEMPLUL 2
ABORDAREA DE CALCUL 3
ABORDAREA DE CALCUL 1 (A1*,A2,M1,R1)
[conditii nedrenate] gruparea 1 gruparea 2
(A1,M1,R1) (A2,M2,R1)
1 1.25 1.25
c' 1 1.25
FACTORI PARTIALI DE SIGURANTA
1.25
cu 1 1.4 1.4
In cazul AC3 coeficienţii parţiali A1 se aplică asupra
acţiunilor provenind de la structură, iar A2 se aplică asupra A1 A2
acţiunilor geotehnice
G 1.35 1 1.35 1
G_fav 1 1 1 1
Rv 1 1 1
Rh 1 1 1
VERIFICAREA VERIFICAREA VERIFICAREA
Hed [KN/m]
RASTURNARE PORTANTE ALUNECARE
HRd [KN/m]
LA
Hed/HRd [%] 43 59 59
Ved [KN/mp]
CAPACITATII
Ved/Rd [%] 49 58 70
MEd_stb [KNM/m]
LA
MEd_dst/MEd_stb[%] 24 24 24
134
Tabel 9.3. Sinteza rezultatelor pentru exemplul 2 – abordările de calcul 1 şi 3 – condiţii
drenate
ABORDAREA DE CALCUL 3
ABORDAREA DE CALCUL 1 (A1*, A2, M1, R1)
[conditii drenate] gruparea 1 gruparea 2
(A1,M1,R1) (A2,M2,R1)
1 1.25 1.25
FACTORI PARTIALI DE SIGURANTA
G_fav 1 1 1 1
Rv 1 1 1
Rh 1 1 1
VERIFICAREA VERIFICAREA VERIFICAREA
Hed [KN/m]
RASTURNARE PORTANTE ALUNECARE
HRd [KN/m]
LA
Hed/HRd [%] 76 94 94
Ved [KN/mp]
CAPACITATII
Ved/Rd [%] 45 70 74
MEd_stb [KNM/m]
LA
MEd_dst/MEd_stb[%] 24 24 24
135
Exemplul 3 – Perete îngropat liber la partea superioară şi încastrat în teren
Figura 9.7. Schema peretelui îngropat liber la partea superioară şi încastrat în teren
KN
k_nisip 19
3
m
KN
sat_k_nisip 20
3
m
136
j =1.5m se propune: D=4.665m
Parametrii geometrici
Notă: Datorită faptului că peretele este încastrat într-un strat permeabil, va exista curgere pe sub perete.
Lungimea liniei de curent, L este distanţa parcursă de apă pe sub perete între nivelul de apă din amonte şi nivelul
de apă din aval. Datorită existenţei curgerii abordarea corectă de calcul este echilibrarea presiunilor apei la baza
peretelui între amonte şi aval. Vezi figura 9.8.
In amonte: presiunea la baza peretelui este u1 = wH1 = w (D+j) = 10(5.081+1.5)= 65.81 kPa
In aval: presiunea la baza peretelui este u2 = wH2 = w (D-h) = 10(5.081-0.3) = 47.81 kPa
Diferenţa u = u1 – u2 = 18 kPa se va distribui uniform pe lungimea liniei de curent, L = 11.36 m. Rezultă o
presiune uniform distribuită pe înălţime de x = 18/11.36 = 1.58 kPa/ml.
Presiunea finală la baza peretelui va fi, de exemplu în amonte: ut = u1 – x H1 = u1 – x (D+j) = 65.81 – 1.58
(5.081+1.5) = 55.41 kPa. (acelaşi rezultat se obţine şi dacă se calculează pentru aval).
Coloana echivalentă de apă corespunzătoare acestei presiuni ut este ht = ut/w = 5.54 m.
137
Figura 9.8. Schemă pentru calculul presiunilor apei
Coeziunea de calcul
- în partea activă:
- în partea pasivă:
138
Coeficientul presiunii pasive Kp
Figura 9.9. Schema de presiuni pe peretele îngropat liber la partea superioară şi încastrat în
teren până la punctul de rotire (O)
B. Efectele acţiunilor
139
KN
P3 G 0.5 Ka sat_k_nisip ( D j) w h t ( D j) P3
m
KN
P4
m
KN
P5
m
- rezistenţa pasivă în aval (calculată în eforturi efective – din valoarea totală calculată cu
k_nisip se scade presiunea apei la baza peretelui ut = wht):
KN
P6 G 0.5 Kp sat_k_nisip ( D h ) w h t ( D h ) P6
m
KN
P7
m
l1
l2
l3
l4
l5
l6
l7
140
Momentele până în O (punctul de rotire):
KN m
Ma
m
KN m
Mq
m
KN m
Mp
m
KN m
M .w P5 l.5 P7 l.7 Mw
m
D
D 0.365 m Dnec
Lnec
h tnec
141
Coeficienţi parţiali (de siguranţă) A1:
Impingeri suplimentare pe D. Sub punctul de rotire O apare pe partea amonte rezistenţa
pasivă, iar pe partea aval presiune activă (Figura 9.10).
Figura 9.10. Schema de presiuni pe peretele îngropat liber la partea superioară şi încastrat
în teren sub punctul de rotire (O)
P8 0.5 G Kp 2 k_nisip dw sat_k_nisip 2( D j) D w h tnec h t D
KN
P8
m
KN
P9
m
P10 0.5 G Ka sat_k_nisip 2( D h ) D w h tnec h t D
KN
P10
m
KN
P11 G 0.5 w ( D j D ) h tnec ( D j) h t P11
m
142
- Presiunea adiţională de apă pe faţa aval
KN
P12 G 0.5 w ( D h D ) h tnec ( D h ) h t P12
m
Notă: Fişa necesară a peretelui este cea rezultată în urma echilibrului orizontal.
- se propune ds = 2.61 m
KN
P1M
m
KN
P2M
m
ht KN
P3M G 0.5 Ka sat_k_nisip d s j w d s j
d j
Df j s
P3M
m
KN
P4M
m
KN
P5M
m
ht KN
P6M G 0.5 Kp sat_k_nisip d s h w d s h
d h
Df h s
P6M
m
KN
P7M
m
143
- verificarea echilibrului orizontal la adâncimea ds
- distanţe la adâncimea ds
Momentul maxim
KN m
Ma
m
KN m
Mp
m
KN m
Mw
m
m
M max KN
m
144
SINTEZA REZULTATELOR PENTRU EXEMPLUL 3
ABORDAREA DE CALCUL 3
ABORDAREA DE CALCUL 1 (A1*,A2,M1,R1)
gruparea 1 gruparea 2
(A1,M1,R1) (A2,M2,R1)
FACTORI PARTIALI DE SIGURANTA
G_fav 1 1 1 1
Re 1 1 1
REZULTA
Notă: In acest exemplu, deoarece toate acţiunile sunt de tip geotehnic, rezultatele abordării de calcul 1 gruparea
2 şi ale abordării de calcul 3 sunt identice.
Dacă peretele îngropat ar fi fost încastrat în argilă, curgerea pe sub perete ar fi fost neglijabilă şi atunci nu era
nevoie de echilibrarea presiunilor apei la baza peretelui, ci s-ar fi lucrat cu presiuni hidrostatice diferite în
amonte şi aval.
Conform celor prezentate în paragraful 9.7.1., presiunea (rezistenţa) pasivă a fost considerată ca acţiune
nefavorabilă, ca şi presiunea activă.
145
Exemplul 4 – Perete îngropat sprijinit la partea superioară şi încastrat în teren
Figura 9.11. Schema peretelui îngropat sprijinit la partea superioară şi încastrat în teren
j = 3.3m i = 3m a = 1.5m
146
Parametrii geometrici
Coeziunea de calcul
- în partea activă:
- în partea pasivă:
B. Efectele acţiunilor
147
înălţimea echivalentă he
Figura 9.12. Schema de împingeri ale pământului pentru peretele îngropat sprijinit la partea
superioară şi încastrat în teren
148
Calculul se face pe metru liniar, utilizându-se metoda grinzii înlocuitoare. Aceasta presupune
peretele divizat în două porţiuni independente, 1 – C şi C – D. În punctul C se anulează
împingerile.
Figura 9.13. Schema metodei grinzii înlocuitoare pentru peretele îngropat sprijinit la partea
superioară şi încastrat în teren
149
Verificarea sector 1 – C: echilibru pe orizontală
Se propune x = 3.43 m
150
Rezultă fişa de calcul a peretelui: Dnec = y + x D = 4.353 m
- se propune Z = 5.44 m
HZ = RaZ – RA HZ = – 0 KN/m
151
SINTEZA REZULTATELOR PENTRU EXEMPLUL 4
c 1 1.25 1.25
In cazul AC3 factorii A1 se aplica asupra acţiunilor provenind
SIGURANTA
A1 A2
de la structură, iar A2 se aplică asupra acţiunilor geotehnice
G 1.35 1 1.35 1
G_fav 1 1 1 1
Re 1 1 1
REZUL
Notă: In acest exemplu nu s-a mai realizat echilibrarea presiunilor apei la baza peretelui. Pentru pereţi îngropaţi
încastraţi în terenuri permeabile abordarea corectă de calcul este de a echilibra presiunile la baza peretelui, aşa
cum a fost realizat la Exemplul 3. Pentru pereţii îngropaţi încastraţi în argilă se poate lucra cu presiuni
hidrostatice diferite în amonte şi aval, aşa cum s-a realizat calculul pentru Exemplul 4.
In acest exemplu, deoarece toate acţiunile sunt de tip geotehnic, rezultatele abordării de calcul 1 gruparea 2
şi ale abordării de calcul 3 sunt identice.
Conform celor prezentate în paragraful 9.7.1., presiunea (rezistenţa) pasivă a fost considerată ca acţiune
nefavorabilă, ca şi presiunea activă.
152
CAPITOLUL 10.
10.1 Generalităţi
Acest capitol detaliază verificările prin calcul la Stările Limită Ultime privind cedarea sub
acţiunea presiunii hidrostatice sau arhimedice (UPL) şi cedarea prin ridicare hidraulică a
terenului din cauza anulării eforturilor efective verticale (HYD).
Cedarea globală sub efectul subpresiunii apei (UPL) are loc atunci când aceasta produce o
presiune sub structură sau un strat de pământ de permeabilitate redusă care este superioară
efortului vertical mediu produs de această structură sau de straturile de pământ aflate
deasupra.
Stabilitatea unei lucrări trebuie verificată prin compararea acţiunii permanente stabilizatoare
(Gstb;d) şi a altor surse adiţionale (Rd), cu acţiunea destabilizatoare permanentă şi variabilă
(Vdst;d) creată de subpresiune.
în care:
În aceste relaţii trebuie utilizaţi coeficienţi parţiali de siguranţă pentru acţiunile permanente
stabilizatoare (Gstb;d), şi cele destabilizatoare (Gstb,d, Qdst,d), precum şi pentru acţiunile
adiţionale la ridicare (Rd), pentru situaţii permanente (acţiuni permanente) sau tranzitorii
(acţiuni permanente şi temporare).
153
10.2.3. Exemplu de calcul pentru UPL
Se cere să se determine grosimea D a radierului unui doc uscat (fig. 10.1) pentru a rezista la
acţiunea subpresiunii (UPL), cunoscând următoarele elemente:
Figura 10.1 - Cedare prin ridicare hidraulică globală datorată subpresiunii (UPL)
- nivelul maxim este notat cu ±0,00 şi se află la 2,5 m sub nivelul platformei
154
10.2.3.4. Solicitări
10.2.3.5. Acţiuni
Greutatea structurii de beton armat (bajoaiere şi radier), depinde de elementele geometrice ale
acesteia şi de densitatea betonului armat.
Introducând în relaţia de mai sus valorile caracteristice ale structurii şi ale coeficientului
parţial, obţinem:
Rezistenţa adiţională dată de frecarea dintre teren şi extradosul bajoaierelor, Rk, depinde de
mărimea împingerii pământului, respectiv:
Rk = 2
H D 2 K tg ,
2
unde:
K = coeficientul de împingere laterală a terenului
= unghiul de frecare dintre teren şi extradosul bajoaierelor
2
Se consideră = φ’k
3
Pentru φ’ = 35o valoarea lui Kak = 0,24
( H D) 2
Rk = 2 x Kak x tg k
2
Aplicând coeficientul parţial de siguranţă M care reduce valoarea unghiului de frecare internă
se obţine:
155
Kad = 0,3
2
= 29,3o = 19,5o
3
tg = tg 19,5o = 0,354
H 2 ( H D) 2
Rd = 2 x 1 xK ad ( H 2 D ) H1 xK ad 2 K ad ' tg =
2 2
2,5 2
(5,5 3,0) 2
=2 x0,3 x 20,0 (5,5 3,0) x 2,5 x0,3 x 20,0 0,3 x11,0 0,354 =
2 2
= 187,9 KN
La stabilirea valorii lui , care poate varia între zero şi φ vor fi avute în vedere precizările de
la pct. 9,5,1 din SR EN 1997 – 1.
Se consideră nivelul maxim al apei subterane care generează asupra radierului o forţă
verticală îndreptată în sus, ca o sarcină permanentă. Această forţă nu generează acţiuni
variabile, astfel că Qdst;d = 0.
Vdst;d = Gdst;d = Gdst x w x (H+D) x B = 1,0 x 9,81 x (5,5 + 3,0) x 23,0 = 1917,8 KN
Vdstb,d = 1917,8 KN
Se constată că:
Dacă frecarea pe extradosul bajoaierelor poate fi nulă în unele ipoteze, este necesar ca forţa
stabilizatoare generată numai de greutatea radierului şi bajoaierelor să fie mai mare sau egală
cu forţa destabilizatoare (subpresiunea).
156
În exemplul dat Gstb,d = 2050 KN, iar Vdsb,d = 1917,8 KN. Deci şi în acest caz Vdsb,d < Gstb,d.
După efectuarea verificării în ipoteza UPL, este necesar să fie calculată valoarea presiunii pe
teren sub radier şi distribuţia acesteia, ca pentru o fundaţie directă.
Pentru starea limită de cedare prin ridicarea terenului sub acţiunea curentului ascendent de apă
trebuie să se verifice dacă, pentru orice coloană de pământ, valoarea presiunii totale
destabilizatoare a apei din pori (udst;d) la baza coloanei de apă sau valoarea de calcul a forţei
curentului (Sdst;d) în coloana de apă, este inferioară sau egală cu tensiunea totală verticală
stabilizatoare (stb;d) la baza coloanei de apă sau cu greutatea în stare submersată G’stb;d a
aceleiaşi coloane, conform expresiilor:
Pentru verificarea la starea limită de ridicare hidraulică locală sau de eroziune (HYD) vor fi
aplicaţi coeficienţii parţiali (F), conform Tabel A17 din SR EN 1997-1.
10.3.3.4. Solicitări
157
- presiunea hidrostatică creată de diferenţa de nivel a apei aflată în spatele şi în faţa
ecranului
Figura 11.2 - Cedare hidraulică a terenului sub acţiunea curentului ascendent de apă (HYD)
Pentru determinarea valorii lui H este necesar să fie determinată valoarea presiunii apei
efective γwhk la baza ecranului şi în faţa acestuia ţinând seama de gradientul hidraulic creat de
apa în mişcare. În acest scop, se poate utiliza ecuaţia de mai jos, prin care se determină hk.
hk =
d d w d H d H d - d d (10.5)
w
dH d
Dacă dw = 0, relaţia de mai sus devine:
d d H d H d
hk = d (10.6)
dH d
10.3.3.5.1. Verificarea pe baza relaţiei privind presiunea apei din pori (Udst,d)
În ecuaţia (10.3), presiunea hidrostatică a apei datorată presiunii apei din pori, w(d+dw) este
multiplicată cu diferiţi factori în ambele părţi ale ecuaţiei, ceea ce nu este logic. Factorul
parţial trebuie să fie aplicat numai excesului de presiune a apei din pori, Uh,k = w x hk, care
este o forţă destabilizatoare. Efortul efectiv este ’ x d. Mărimea presiunii hidrostatice a apei
din pori, care se află în ambele părţi ale ecuaţiei se anulează. În acest caz, ecuaţia (10.3)
devine similară cu ecuaţia (10.4).
De aceea se recomandă utilizarea ecuaţiei (10.4).
158
3,0 3,0 5,5 (3,0 5,5) 3,0
hk = - 3,0 = 2,05
3,0 5,5 3,0
Se constată că Sdst;d < G’stb,d, deci ecuaţia (11.4) este satisfăcută pentru H = 5,5 m şi nu se
produce cedarea hidraulică a terenului.
G’stb;d = 9,2 KN
hk = 2,33 m
G’stb,d = 9,2 KN
hk = 1,97 m
G’stb,d = 9,2 KN
Stabilitatea generală trebuie avută în vedere şi verificată la toate tipurile de lucrări ce implică
realizarea sau existenţa unei pante (naturală sau artificială), precum:
excavaţii (inclusiv lucrările de susţinere)
rambleuri (diguri, baraje mici şi lucrări de infrastructură)
fundaţii pe pante sau în apropierea acestora,
combaterea alunecărilor de teren.
Stările limită care trebuie luate în considerare la verificarea stabilităţii generale sunt la
latitudinea proiectantului, în funcţie de tipul de lucrare, urmărind a fi îndeplinite cerinţele
fundamentale de stabilitate, de deformaţii limită, de durabilitate şi de siguranţă atât ale lucrării
propriu-zise, cât şi ale vecinătăţilor.
Pentru calculul la stări limită, acţiunile (forţe, presiuni, deplasări) se aleg de către proiectant
având în vedere regula de aplicare (4) din cap. 2.4.2 din SR EN 1997-1 care conţine o listă a
acţiunilor, ca şi principiile ce o însoţesc (5-9 P), referitoare la durata şi tipul acţiunilor
permanente nefavorabile (sau destabilizatoare), respectiv favorabile (sau stabilizatoare).
În mod distinct, în mod obligatoriu trebuie luate în considerare şi efectele unor situaţii
rezultate din procese antropice sau naturale, detaliate în cap.11.3 şi 12 (SR EN 1997-1).
Dintre acestea, o atenţie deosebită trebuie acordată modului în care se consideră prezenţa apei
(de suprafaţă, subterană şi ca presiune în pori).
În acest spirit a fost elaborat şi normativul NP 120 referitor la excavaţii adânci în zone urbane,
care are o serie de prevederi specifice referitoare la planificarea şi realizarea lucrărilor ţinând
seama de condiţionările impuse de existenţa vecinătăţilor (de exemplu deplasări).
Aceste cerinţe trebuie avute în vedere la elaborarea proiectelor şi caietelor de sarcini
specifice.
Pentru aplicarea calculelor la starea limită ultimă se face distincţie între stabilitatea pantelor în
masive de pământ, taluzuri şi săpături în masive de rocă şi stabilitatea excavaţiilor.
Astfel, Abordarea 1 de calcul permite utilizarea a două grupări şi seturi de coeficienţi parţiali
de siguranţă pentru a verifica faptul că nu se atinge în nici o stare limită (GEO şi STR)
cedarea sau deformaţia excesivă.
Gruparea 1 A1 + M1 + R1
Gruparea 2 A2 + M2 + R1
161
În acest caz, coeficienţii parţiali de siguranţă se aplică asupra acţiunilor şi parametrilor de
rezistenţă ai terenului.
În mod obligatoriu, la analiza stabilităţii generale trebuie luate în considerare toate modurile
de cedare. În acest sens, trebuie acordată atenţie unor aspecte specifice legate de metodele de
calcul, de modelare a masivului de pământ şi a mecanismului de cedare, de ipotezele ce
trebuie avute în vedere (cu o atenţie sporită la alegerea formei suprafeţei de cedare), de
posibilitatea reactivării unor alunecări vechi.
Metoda de calcul
calcul de echilibru limită
metoda elementelor finite (metode numerice)
162
Ipotezele de calcul :
stabilitate pe termen scurt şi pe termen lung (etapa de execuţie şi etapa de exploatare)
deformaţii de curgere lentă datorate forfecării
simultaneitate posibilă a acţiunii seismice şi a saturării masivului de pământ
variaţii rapide ale nivelului apei subterane
cedarea combinată a unor elemente structurale şi a terenului
estimarea daunelor posibile în cazul cedărilor
Pentru rambleurile în contact permanent cu apa (ex. diguri), prin calcul trebuie în mod
obligatoriu luată în considerare acţiunea acesteia, prin ipotezele bazate pe condiţiile cele mai
nefavorabile:
nivele de calcul ale apei corespunzătoare situaţiilor critice,
condiţii hidraulice defavorabile (regim hidrodinamic permanent pentru nivel maxim apă
subterană, coborâre rapidă, nivel apă liberă),
nefuncţionarea sistemelor constructive hidraulice (ecrane etanșe, drenuri , filtre).
anizotropia corpului rambleului.
Impunerea unui coeficient de siguranţă Fs minim admisibil pentru diferite ipoteze de calcul
corespunde unei evaluări preliminare a stabilităţii şi se efectuează cu valori caracteristice (nu
de calcul) ale parametrilor rezistenţei la forfecare (vezi Comentariul 2).
163
o conform setului A1 de coeficienţi parţiali de siguranţă, G = 1.35 pentru masa de
pământ în zona impingerii active şi G = 1.00 pentru masa de pământ în zona rezistenţei
pasive, iar P = 1.5, deoarece suprasarcina are întotdeauna efect defavorabil asupra
rambleului;
o pentru programele de calcul în care nu se pot defini implicit coeficienţii parţiali de
siguranţă prevăzuţi în Eurocoduri, valoarea suprasarcinii din trafic se multiplică cu raportul
1.5/1.35 = 1.11, iar expresia Ed ≤ Rd din SR EN 1997-1se poate scrie astfel:
GEk ≤ Rk/R adica (Rk / Ek) / (G R) ≥ 1 Fs rezultat / (1.35 x 1.00) = ODF ≥ 1
În acest sens sunt prezentate exemplele de calcul nr. 1 şi nr. 2. de la sfârşitul capitolului.
În cazul rambleurilor se vor lua in considerare si stările limită ultime produse de eroziunea de
suprafaţă sau/şi internă, ca şi de presiunea hirdaulică (stările limită HYD, UPL) care sunt
explicitate in capitolul 10 al prezentului GHID.
Prin calculul la starea limită de serviciu este obligatorie verificarea deformaţiilor terenului,
astfel încât structurile aflate în amplasament sau adiacent acestuia să nu fie afectate. Este
indicată luarea în considerare a fenomenului de subsidenţă, generat de diferite condiţii şi de
variaţii ale nivelului apei subterane din masivul de pământ analizat.
În cazul rambleurilor se atrage atenţia asupra situaţiei în care condiţiile de fundare sunt
dificile (rezistenţă redusă, compresibilităţi foarte mari). În astfel de cazuri, procesul de
execuţie trebuie adaptat pentru a nu depăşi capacitatea portantă şi tasările admisibile, sau se
prevede îmbunătăţirea (stabilizarea) terenului, urmărind ca volumul tratat să aibă o extindere
suficient de mare pentru limitarea deformaţiilor.
164
Ed ≤ Cd
Ed – valoarea de calcul a efectului acţiunilor
Cd – valoarea de calcul limită a efectului acţiunilor
Pentru a obţine acţiunile de calcul, coeficienţii parţiali de siguranţă sunt în general unitari.
Valorile deformaţiilor limită sunt stabilite funcţie de tipul structurilor de pe rambleu.
Mijloacele practice prin care se poate evita apariţia unei stări limită de exploatare normală,
pot fi:
prin calcul
o La pante naturale: limitarea rezistenţei la forfecare mobilizată utilizată în modelare,
o La rambleuri: luarea in considerare a naturii şi proprietăţilor diferite ale materialelor
din corpul rambleului şi din terenul de fundare, ceea ce implică adaptarea unor valori
ale rezistenţelor în concordanţă cu valorile compatibile ale deformaţiilor materialelor,
inclusiv în cazul terenului de fundare îmbunătăţit (mobilizarea parametrilor rezistenţei
la forfecare cu deformaţiile).
în mod direct
o etapizarea execuţiei, ceea ce implică verificări pentru fiecare fază (condiţii de
încărcare diferite).
o observarea deformaţiilor şi prevederea unor acţiuni de intervenţie pentru limitarea
deformaţiilor când acestea se apropie de valorile admisibile (metoda observaţională
bazată pe monitorizare).
Pentru situaţiile în care din calcul nu a rezultat imposibilitatea apariţiei stărilor limită este
obligatorie prevederea activităţilor de monitorizare.
Astfel de activităţi se realizează pe baza unui proiect, care poate face parte din „Memoriul
geotehnic”.
165
Aceste aspecte trebuie evidenţiate în cadrul proiectelor, atât în breviarele de calcul cât şi în
caietele de sarcini specifice, pentru a permite evaluarea comportării în timp şi, în cazuri
speciale, adoptarea de măsuri corective.
Exemplele se refera la calculul stabilităţii generale pentru stările limită ultime GEO şi STR,
pentru lucrari de pamânt: rambleu, debleu, dig.
Calculele s-au efectuat cu un program de calcul bazat pe metode de echilibru limită.
b = 30m
q = 26 kPa
H = 6m
1:2 1:2
Material #: 1 Umplutura rambleu
B= 54m
2. Debleu
S-a luat în considerare o secţiune de debleu de autostradă având lăţimea platformei de 30m,
înalţimea de 6m şi panta taluzelor de 1:2.
Suprasarcina pe suprafaţa terenului adiacentă debleului a fost luată în calcul cu o valoare q =
10 kPa.
Suprafaţa terenului natural s-a presupus a fi orizontală.
Nu s-a luat în considerare un nivel de apă hidrostatic.
Parametrii caracteristici ai rezistenţei la forfecare pentru terenul natural (reprezentat printr-un
singur strat) sunt: Ø’c = 130 ; c’c = 15 kPa.
166
Greutatea volumică a stratului s-a luat in calcul egală cu 20 kN/m3.
q = 10 kPa
H = 6m
1:2
3. Dig
S-a luat în considerare o secţiune de dig având lăţimea la partea superioară de 5m, înălţimea
de 6m şi panta taluzelor de 1:2.
Suprafaţa terenului natural s-a presupus a fi orizontală.
Lama de apă din amonte s-a considerat că are o grosime de 5m, iar curba de depresie formată
în corpul digului iese în partea opusă pe taluz la o înălţime de 1.5m.
Nu s-a luat in considerare o suprasarcină din trafic la nivelul superior al digului.
Parametrii caracteristici ai rezistenţei la forfecare pentru materialul de umplutură din corpul
digului - stratul 1 (material coeziv) sunt:
Ø’c1 = 150 ; c’c1 = 25 kPa
Parametrii caracteristici ai rezistenţei la forfecare pentru terenul suport – stratul 2 (material
argilos plastic consistent) sunt:
Ø’c2 = 150 ; c’c2 = 14 kPa.
Hw2 = 1.5m
b = 5m
H = 6m
1:2 1:2
Material #: 3 Apa
B = 29m
METODOLOGIA DE CALCUL
I. Calculele de stabilitate în regim static s-au efectuat cu metoda de echilibru limită Bishop,
în trei situaţii distincte:
II. Calculele de stabilitate in regim dinamic (la seism) s-au efectuat cu metoda de echilibru
limită Bishop, (luându-se în calcul o valoare a acceleraţiei terenului pentru proiectare ag =
0.12g), în două situaţii distincte:
168
la pct. 3.2.2.2. Acesta poate avea valori între 1 şi 1.4 pentru tipul 1 de spectru de răspuns
elastic.
Conform pct. 2.4.7.3.1(SR EN 1997-1), pentru starea limită de cedare a terenului (GEO)
trebuie să se verifice îndeplinirea condiţiei:
Ed ≤ Rd, în care:
- Ed este valoarea de calcul a efectului acţiunilor
- Rd este valoarea de calcul a rezistenţelor (reprezentată prin rezistenţa la forfecare
disponibilă), ceea ce conduce la un factor de stabilitate admisibil Fsadmisibil = 1.00.
În metoda clasică, condiţia de verificare ce trebuie îndeplinită atât în condiţii statice cât şi la
seism este:
Fsmin efectiv ≥ Fsadmisibil
Pentru a putea compara rezultatele obţinute după metoda clasică şi după Eurocoduri, se
defineşte un “factor de supra-dimensionare”, notat cu ODF (over-design factor), definit mai
jos:
- la metoda clasică, ODF = Fs rezultat / Fsadmisibil , în care, conform observaţiilor de mai sus,
se consideră Fsadmisibil = 1.5 (pentru calcule în regim static) şi 1.1 (pentru calcul la seism)
- pentru abordarea de calcul 1, gruparea 1, ODF = Fs rezultat / 1.35, cu următoarele
precizări:
o conform setului A1 de coeficienti, γG = 1.35 pentru masa de pământ în zona împingerii
active şi γG = 1.00 pentru masa de pământ în zona rezistenţei pasive, iar γP = 1.5, deoarece
suprasarcina are întotdeauna efect defavorabil asupra rambleului;
o pentru programele de calcul în care nu se pot defini implicit coeficienţii parţiali de
siguranţă prevăzuţi în Eurocoduri, valoarea suprasarcinii din trafic se multiplică cu raportul
1.5/1.35 = 1.11, iar expresia Ed ≤ Rd din SR EN 1997-1 se poate scrie astfel:
γGEk ≤ Rk/γR adica (Rk / Ek) / (γG γR) ≥ 1 Fs rezultat / (1.35 x 1.00) ≡ ODF ≥ 1
- pentru abordarea de calcul 3 si pentru calculul la seism, ODF = Fs rezultat.
Rambleu
CALCUL STATIC CALCUL SEISMIC
Cazul 1a Cazul 1b Cazul 1c Cazul 1d Cazul 1e
(clasic) (EC) (EC) (clasic) (EC)
Fsminrezultat 1.512 1.497 1.197 1.146 1.043
ODF 1.008 1.109 1.197 1.042 1.043
Observatii defavorabil aprox. egal
Debleu
169
CALCUL STATIC CALCUL SEISMIC
Cazul a Cazul b Cazul c Cazul d Cazul e
(clasic) (EC) (EC) (clasic) (EC)
Fsminrezultat 1.542 1.534 1.212 1.190 1.064
ODF 1.028 1.136 1.212 1.082 1.064
Observatii defavorabil defavorabil
Dig
CALCUL STATIC CALCUL SEISMIC
Cazul a Cazul b Cazul c Cazul d Cazul e
(clasic) (EC) (EC) (clasic) (EC)
Fsminrezultat 1.535 1.535 1.224 1.119 1.036 / 0.983 (*)
ODF 1.023 1.137 1.224 1.017 1.036 / 0.983 (*)
Observatii defavorabil defavorabil
EC = Eurocoduri
(*) Notă: Pentru terasamentul de autostradă (rambleu şi debleu) calculul la seism a fost realizat numai cu
parametrul caracteristic al tipului de pământ (notat cu S) egal cu unitatea. În marea majoritate a cazurilor,
parametrul S are o valoare mai mare ca 1.
În cazul digului, luând în considerare S = 1.35 (căruia îi corespunde, conform SR EN 1998-1, clasa de teren D –
depozite de teren necoeziv de densitate mică până la mijlocie sau de teren predominant coeziv, de la moale la
tare) factorul de stabilitate a rezultat subunitar, ceea ce indică cedarea la seism, în timp ce calculul prin metoda
clasică nu indică probleme de stabilitate.
Comparaţii şi concluzii
S-au constatat următoarele:
Calculul la seism conform Eurocodurilor este mai defavorabil faţă de calculul realizat prin
metoda clasică.
Calculul conform metodei clasice, în regim static, este mai defavorabil faţă de calculul
realizat dupa Eurocoduri numai în cazul în care Fslimita = 1.5. Dacă Fslimita = 1.3, rezultă mai
defavorabil calculul conform Eurocodurilor.
170
11.5 Secţiuni de calcul (Fig. 1-20)
RAMBLEU
171
172
173
174
175
DEBLEU
176
177
DIG
178
179
180
Documente normative de referință
13. NP 045 Normativ privind încercarea în teren a piloţilor de probă şi a piloţilor din
fundaţii
181
18. NP 122 Normativ privind determinarea valorilor caracteristice și de calcul ale
parametrilor geotehnici
182
Bibliografie
1. Bond, A., Harris, A. (2008) Decoding Eurocode 7, Taylor and Francis, London and New
York
2. Frank, R., Bauduin, C., Driscoll, R., Kavvadas, M., Krebs Ovesen, N., Orr, T.,
11. EAU (2004) Recommendations of the Committee for waterfront structures, harbours and
12. Wastiaux, M. et al (1988) Les fondations maritimes du Pont Vasco de Gama, Travaux,
743, (33-41)
13. Orr, T., Farrell, R. (1999) Geotechnical Design to Eurocode 7, Springer –Verlag London
183