Sunteți pe pagina 1din 9

ANEXA C

CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023

Condiții generale de furnizare pe piața


concurențială pentru clienții finali casnici

Obiectul are obligația să returneze clientului final suma datorată,


Art.1 în condițiile stabilite prin contract, în termen de
Condițiile generale pentru serviciul de furnizare a maximum 15 zile de la data emiterii acestuia 4.4.
energiei electrice completează prevederile contractului Energia electrică furnizată conform prevederilor
de furnizare a energiei electrice, stabilind cadrul general prezentului contract este măsurată de către Operatorul
aplicabil în relația contractuală dintre client și furnizor și de distribuție autorizat, în conformitate cu Codul de
fac parte intergrantă din Contract. măsurare a energiei electrice în vigoare la data
Art.2 efectuării serviciului de măsurare.
Utilizarea energiei electrice se va face pentru uz de tip 4.5. Încheierea contractelor pentru transportul energiei
casnic, numai pentru iluminat și receptoare electrice, respectiv pentru distribuţia energiei electrice,
electrocasnice (totalitatea bunurilor de larg consum până la Client, se face de către Furnizor, în baza
destinate uzului propriu care nu sunt destinate realizării mandatului acordat de către Client.
de activități economice, industriale sau agricole și care
sunt alimentate cu energie electrică la tensiunea de Obligaţii financiare şi modalităţi de plată
230V/400V). Art.5
Art.3 5.1 Clientul plăteşte Furnizorului contravaloarea
3.1 Punctul/punctele de delimitare patrimonială a energiei electrice active, calculată pe baza cantităţii de
instalaţiilor Clientului de instalaţiile Distribuitorului sunt energie electrică consumate, determinată potrivit
prevăzute în Avizul tehnic de racordare/Certificat de înregistrărilor contorului de decontare, aplicându-se
racordare, documente emise de catre Operatorul de preţul acceptat de către Client, precizat în Anexa A la
distributie. prezentul contract.
3.2 Alimentarea locului/locurilor de consum 5.2 În cazul de necoincidenţă a punctului de măsura cu
specificat/specificate în prezentul contract se realizează punctul de delimitare se vor calcula corecţii conform
conform Avizului tehnic de racordare/Certifcat de prevederilor legale în vigoare.
racordare emis de Operatorul de retea la cererea Art.6
utilizatorului, client al furnizorului. 6.1 Pe întreaga durată de derulare a contractului, cu
periodicitatea stabilită în Anexa A, Furnizorul va emite
Condiţii de derulare a contractului către Client o factură cu suma care trebuie plătită de
Art.4 Client.
4.1 Furnizorul va furniza și factura toată cantitatea de 6.2 Facturile și orice alte documente ce decurg din
energie electrică consumată de către Client la prețul și derularea contractului se comunică Clientului de către
în condițiile prevăzute în Anexa A. Furnizor prin modalitatea de comunicare agreată de
4.2 Tarifele pentru serviciile de transport și de sistem, părti, prin contract.
tarifele de distribuţie a energiei electrice, tarifele pentru 6.3 În lipsa indexului citit de către Distribuitor, Furnizorul
energia reactivă (pentru clienţii la care se aplică determină valoarea facturii in baza indexului autocitit,
conform legislaţiei în vigoare), precum şi alte tarife ce transmis de către Client, iar in lipsa acestuia, pe baza
pot fi introduse de autoritatea competentă, contribuţia conventiei de comsum incheiata de catre Furnizor cu
pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi valoarea Clientul final, elaborata de catre Furnizor pe baza
certificatelor verzi (calcul valoare/mod de facturare) sunt datelor puse la dispozitie de catre Operatorul de
reglementate prin legislaţia în vigoare aplicabilă la distributie; pana la data de 1.01.2022, valoarea facturii
momentul facturării, ele putând fi modificate şi va fi determinata in baza unui consum estimat de către
completate ca urmare a modificărilor legislative furnizor pe baza celor mai recente citiri sau având în
incidente. vedere consumul din perioada similara a anului
Modificarea legislaţiei aplicabile (eliminare, completare, precedent.
modificare valoare etc.) va duce la actualizarea 6.4 Pentru clienții care detin locuri de consum noi,
automată a valorilor facturate de către Furnizor, fără a fi estimarea se face pe baza consumului stabilit de comun
necesară amendarea acord intre Furnizor si Client, în Anexa B, urmând ca
contractului de furnizare și/sau a prezentelor condiții. acest consum să fie actualizat de către Furnizor în
4.3. 1) La încetarea contractului, în termen de 42 de funcție de datele puse la dispozitie de catre Operatorul
zile, Furnizorul va emite și va transmite clientului factura de distributie.
cu decontul final de regularizare a obligațiilor de plata; 6.5 Regularizarea consumului se face, periodic, prin
achitarea acesteia de către Client se va face în citirea contorului de către reprezentantul Distribuitorului.
termenul prevăzut în Anexa A. Factura următoare citirii contorului se emite pe baza
2) În situația în care decontul final de regularizare ultimelor două indexe citite și ia în considerare
prevăzut la alin. (1) conține un sold negativ, furnizorul cantitățile estimate și facturate în perioada dintre cele
ANEXA C
CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023


două citiri de regularizare. Pentru perioada de la data la emitere corectitudinea facturii, Furnizorul nu are
citirii de regularizare până la data emiterii facturii se dreptul să dispună întreruperea alimentarii cu energie
adaugă, de asemenea, și o cantitate estimată. Factura electrică până nu comunică Clientului rezultatul
următoare poate avea valoare pozitiva sau negativă. verificării din care rezultă că aceasta este neîntemeiată.
6.6 Factura de energie electrică transmisă Clientului va 10.2 În cazul in care o sumă facturată de către Furnizor
cuprinde, separat faţă de preţurile pentru energia este contestată în parte de către Client, atunci plata
electrică, valoarea certificatelor verzi, precum si alte sumei necontestate se va efectua până în ziua limită de
taxe sau contribuţii calculate și evidențiate conform plată. Pentru sumele contestate, dar stabilite ulterior pe
prevederilor legislației în vigoare. cale amiabilă sau de către instanţa competentă ca fiind
Valoarea certificatelor verzi facturate se calculeaza datorate de către Client, acesta va plăti pe lângă suma
conform reglementarilor în vigoare, ale caror principii se datorată, dobânzi calculate potrivit art. 9.
găsesc în procedura postata pe website-ul furnizoului 10.3Reclamaţiile ulterioare efectuării plăţii facturilor se
(https://www.enel.ro/enel-muntenia/ro/informatii-utile/); conciliază între părţi în termen de 5 zile de la data
6.7 Regularizarea contravalorii certificatelor verzi înregistrării reclamaţiei la Furnizor, cu respectarea
corespunzătoare consumului de energie electrica standardului de performanță aplicabil.
înregistrat la locul de consum aparţinând Clientului 10.4În cazul în care, ca urmare a unor recalculări
(corelat cu perioada de valabilitate a condiţiilor conciliate între părţi, nivelul consumului facturat se
economice stipulate în contract) se va face conform reduce, nu se vor încasa penalităţi pentru diferenţa
reglementărilor legale în vigoare. Clientul va achita respectivă, iar aceasta va fi compensată din valoarea
facturile emise de Furnizor în termenul de plată stabilit următoarei facturi.
în Anexa A, ale căror prevederi se aplică şi în ceea ce Art.11
priveşte emiterea şi achitarea facturilor de regularizare Plata oricărei sume facturate va fi efectuată în lei prin
pentru certificate verzi, indiferent de valabilitatea una din modalitățile de plată puse la dispoziție de
contractului şi a condiţiilor tehnico-economice la data Furnizor, menționate în factură, precum și pe pagina de
emiterii acestor facturi, prevederile acestora internet a Furnizorului.
supravieţuind în vederea aplicării lor în ceea ce priveşte
factura de regularizare şi plata acesteia. În situația în Obligaţii şi garanţii
care factura de regularizare a contravalorii certificatelor Art.12
verzi conține un sold negativ, furnizorul are obligația să 12.1Părţile se obligă una faţă de cealaltă să deţină, pe
returneze clientului final suma datorată, în condițiile parcursul derulării contractului, toate aprobările
stabilite prin contract, în termen de maximum 15 zile de necesare fiecăreia pentru asumarea şi executarea
la data emiterii acesteia. obligaţiilor cuprinse în prezentul contract,
Art.7 conformându-se în acelaşi timp tuturor cerinţelor legale
7.1 Clientul va plăti integral fiecare factură în termenul în vigoare.
de scadenţă prevăzut în Anexa A, data emiterii facturii 12.2Părţile garantează una celeilalte că prezentul
şi termenul de scadenţă fiind înscrise pe factură. contract reprezintă o obligaţie validă, legală, opozabilă
7.2 Dacă ziua limită de plată determinată conform alin. în justiţie în termenii acestui contract.
1 nu este o Zi financiară, atunci ziua limită de plată se 12.3Părţile se obligă una faţă de cealaltă să asigure
consideră a fi următoarea Zi financiară. accesul, conform legii, la toate informaţiile,
7.3 Clientul poate folosi oricare dintre modalitățile de documentaţiile şi datele necesare bunei derulări a
plată comunicate de către Furnizor Clientului și/sau contractului şi care sunt accesibile conform
afișate pe pagina de internet a Furnizorului. reglementărilor în vigoare tuturor autorităţilor statului,
Art.8 instituţiilor financiar-bancare, consultanţilor şi
8.1 Furnizorul va stabili cel puțin o modalitate de contractanţilor.
restituire fără costuri suplimentare a sumelor prevăzute 12.4Furnizorul are dreptul de a solicita Clientului
conform legislaţiei în vigoare. constituirea unei garanții financiare în cazul
8.2 În cazul alegerii unei variante de returnare cu costuri neîndeplinirii în mod repetat (se consideră „în mod
suplimentare, aceste costuri vor fi reținute de Furnizor repetat” atunci când Clientul ajunge de două ori în
din suma datorată Clientului. Furnizorul va informa ultimele 12 luni în situația de a fi deconectat pentru
Clientul asupra valorii costurilor suplimentare reținute neplata facturilor de energie electrică) a obligațiilor de
din suma datorată. plată menționate la art. 7, în cazul constatării unor
Art.9 acțiuni menite să denatureze în orice fel indicațiile
În cazul neîndeplinirii obligatiei de plata în termenul de echipamentelor de măsurare sau să sustragă energie
scadenţă prevăzut în Anexa A, Clientul va plăti în afara electrică prin ocolirea echipamentelor de măsurare ori
sumei datorate, penalități pentru întârzierea plății în alte cazuri prevăzute de legislația în vigoare.
acestei sume. Valoarea totală a penalități nu poate Garanția financiară se va constitui conform Procedurii
depăşi valoarea sumei datorate. privind regimul garanțiilor financiare constituite de către
Art.10 clienții finali la dispoziția furnizorului de energie
10.1 În situatia în care Clientul contestă în 30 de zile de electrică, în vigoare;.

Enel Energie Muntenia S.A. – București, Sector 3, bd. Mircea Vodă, nr. 30, etaj 5, camera 5.3 – Cod unic de înregistrare 24387371, Nr. de ordine în Registrul Comerțului
J40/14506/2008 - Capital social subscris și vărsat 37.004.350 lei
ANEXA C
CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023


12.5Refuzul constituirii garanției financiare sau an, într-o anexă la factură, date comparative privind
neconstituirea acesteia în termen de 15 zile de la consumul actual de energie electrică al Clientului și
solicitarea Furnizorului, dă dreptul acestuia să solicite consumul din anul anterior, precum și datele de
Operatorului de Rețea deconectarea locului de consum contact ale unor instituții cu atribuții în domeniul
aparținând Clientului de la rețea în termen de 3 zile îmbunătățirii eficienței energetice;
lucrătoare de la expirarea acestui termen, notificarea de i) să aplice de la intrarea în vigoare și să notifice
constituire garanție fiind și preaviz în acest scop. Clientului prin intermediul facturii, modificarea valorii
Art.13 taxelor reglementate/impozitelor în cazul apariției
Părţile nu vor dezvălui informaţiile confidenţiale obţinute unui act normativ în acest sens;
în cadrul prezentului contract unor persoane j) să notifice clientului, în mod transparent, ușor de
neautorizate să primească astfel de informaţii. Fac înțeles, orice intenție de modificare a prețului de
excepţie cazurile în care: furnizare cu cel putin 14 de zile înainte de data de
a) există consimţământul scris al părţii ale cărei intrare în vigoare a modificării, precum și dreptul
interese pot fi afectate de diseminarea informaţiei acestuia de a denunța unilateral contractul în cazul
respective; în care nu acceptă modificările notificate privind
b) informaţia era deja publică, la momentul dezvăluirii; prețul de furnizare;
c) partea este obligată sau are permisiunea de a k) să permită clientului schimbarea efectivă a
divulga informaţia în scopul respectării unui ordin furnizorului, cu respectarea condițiilor/clauzelor
sau a unei decizii din partea unei Autorităţi contractuale și a legislației aplicabile;
competente ori a dispozițiilor legale în vigoare; l) să transmită către Client factura și documentele
d) informaţia trebuie transmisă în cursul îndeplinirii anexate acesteia/notificarile, în timp util, astfel încât
normale a activităţilor care constituie obiectul plata acestora sa poată fi efectuată până la data
contractului, inclusiv în situațiile în care activitățile scadenței;
sunt prestate de către terți, cu condiția respectării de m) să pună la dispoziția Clientului informații cu privire la
către aceștia a condițiilor de confidențialitate. drepturile de care beneficiază, reglementările/actele
normative în vigoare aplicabile, căile de soluționare
Drepturile şi obligaţiile părţilor a litigiilor/disputelor/plângerilor;
n) să pună la dispoziția Clientului numărul de telefon
Obligaţiile Furnizorului pentru serviciul de relații cu clienții (cu funcționare
Art.14 minimum 12 ore în zilele lucrătoare), precum și
14.1Furnizorul este obligat: următoarele informații cu privire la punctele unice de
a) să deţină licenţă de furnizare a energiei electrice şi contact: adresa, numărul de telefon, adresa de
să respecte prevederile acesteia; e-mail, pagina de internet;
b) să factureze Clientului energia electrică consumata o) să informeze Clientul, prin intermediul facturii, cu
la prețurile si în condițiile, precizate în Anexa A; privire la orice modificare a numărului de telefon
c) să respecte clauzele contractului de furnizare a pentru serviciul de relații cu clienții și a programului
energiei electrice, precum și orice alte reglementări de funcționare a acestuia, precum și asupra
aplicabile; numărului de telefon pentru preluarea de către
d) să asigure si sa respecte indicatorii de performanță Operatorul de Rețea a reclamațiilor privind
privind calitatea comercială a serviciilor prestate deranjamentele (call center cu funcționare
Clientului în baza contractului, conform prevederilor permanentă);
Standardului de performanță pentru activitatea de p) să verifice solicitările, sesizările, reclamațiile sau
furnizare a energiei electrice; plângerile transmise de către Client în modalitatea
e) să preia de la Operatorul de Distribuție valorile de de corespondență agreată prin contract sau prin altă
consum inregistrate de grupurile de modalitate pusă la dispozitie de către Furnizor, și să
măsurare/determinate conform reglementărilor in răspundă în termen legal, conform prevederilor
vigoare in cazul defectării grupurilor de masurare; Standardului de performanță pentru activitatea de
f) să faciliteze accesul Clientului la datele de furnizare a energiei electrice, în măsura în care
măsurare, dacă acesta are montat un contor acesta este aplicabil, cu excepția prevederilor
inteligent și să factureze consumul real de energie aplicabile numai pentru furnizarea în regim de
electrica pe baza datelor de măsurare colectate de seviciu universal;
Sistemul de măsurare inteligentă a energiei q) să investigheze reclamațiile primite de la Client
electrice; privind calitatea activitatii de furnizare desfasurata
g) să furnizeze Clientului, la cererea acestuia, în baza contractului;
informații privind istoricul de consum, eventuale r) să solicite Operatorului de Rețea, la sesizarea
sume de bani datorate/plătite Clientului, sau privind scrisă a Clientului sau ori de câte ori consideră
penalitățile plătite de acesta pentru întârzieri în plata necesar, verificarea grupului/grupurilor de măsurare,
facturilor, pe ultimul an calendaristic; cu eliberarea unui buletin de verificare metrologică
h) să pună la dispoziția Clientului, cel puțin o dată pe vizat;

Enel Energie Muntenia S.A. – București, Sector 3, bd. Mircea Vodă, nr. 30, etaj 5, camera 5.3 – Cod unic de înregistrare 24387371, Nr. de ordine în Registrul Comerțului
J40/14506/2008 - Capital social subscris și vărsat 37.004.350 lei
ANEXA C
CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023


s) să comunice Operatorului de Rețea orice solicitare c) să solicite Operatorului de Distribuție prestarea
primită de la Client care vizează activitatea activității de întrerupere/reluare a alimentarii cu
Operatorului de Rețea la locurile de consum care energie electrica, în vederea întreruperii/reluarii
fac obiectul contractului, sa asigure intermedierea furnizării energiei electrice la locul de consum al
intre Operatorul de Retea si Client pentru Clientului în condițiile prevăzute în contract precum
racordarea la reţeaua electrică de interes și în alte situații prevăzute de legislația în vigoare;
public/pentru modificarea instalaţiei de racordare d) să solicite Clientului constituirea unor garanții
existente, să solicite Operatorului de Rețea financiare conform Procedurii privind regimul
rezolvarea/clarificarea problemelor semnalate de garanțiilor financiare constituite de către clienții finali
Client, să primească și să comunice Clientului la dispoziția furnizorului de energie electrică, în
răspunsul Operatorului de Rețea, în termenele vigoare;
prevăzute în Standardele de performanță în vigoare; e) și/sau Rețeae) să factureze Clientului, în baza
t) să pună la dispoziția Clientului date comparative datelor transmise de Distribuitorul autorizat, conform
privind consumul actual de energie electrică al procedurii de calcul reglementată de autoritatea
clientului și consumul din anul anterior, precum și competentă consumul pentru o perioadă anterioară,
datele de contact ale unor instituții cu atribuții in atunci când se constată defectarea contorului;
domeniul imbunătățirii eficienței energetice; f) să recupereze de la Client, în baza datelor
u) să pună la dispoziția Furnizorului de servicii transmise de Distribuitorul competent,
energetice desemnat de Client, printr-un acord scris, contravaloarea energiei electrice consumate prin
informații privind consumurile facturate anterior sustragere de energie electrică, precum și a altor
acestuia, în măsura în care aceste informații sunt costuri, conform prevederilor legale în vigoare.
disponibile; g) să notifice clientul, prin intermediul facturii,
v) orice alte obligatii prevăzute de legislația incidenta, modificarea periodicitatii de citire și/sau a
în vigoare. intervalului de timp citirea indexului de către
14.2Furnizorul este responsabil doar pentru reprezentanții Operatorului de Distribuție, fără a fi
întreruperile în alimentarea cu energie electrică a necesară îîncheierea unui act adițional la contract;
Clientului din cauze care s au identificat a fi din culpa h) să modifice intervalul de timp pentru preluarea
sa. indexului autocitit, cu notificarea prealabilă a
14.3Despăgubirea nu va depăşi, pentru o întrerupere şi Clientului prin intermediul facturii, fără a fi necesară
în limita prejudiciului suferit, contravaloarea energiei încheierea unui act adițional la contract;
electrice furnizate Clientului în cursul unei zile medii, i) sa initieze modificarea Conventiei de consum cu cel
ziua medie fiind stabilită pe baza ultimei citiri. puţin 15 zile lucrătoare înainte de începerea
14.4Furnizorul va plăti Clientului despăgubirile sau perioadei de facturare;
compensațiile pe care acesta are dreptul să le j) să verifice la interval de minimum 1 an, datele care
primească de la Operatorul de Distribuție, si vor fi au stat la baza încheierii contractului;
recuperate de către Furnizor de la Operatorul de k) orice alte drepturi prevăzute de legislația incidentă,
Distribuție in baza Contractului de Rețea, iar in cazul in vigoare.
clientului casnic, inclusiv despagubiri pentru 15.2 Refuzul constituirii garanțiilor menționate la alin. 1,
deteriorarea unor obiecte electrocasnice ca efect al lit. d dă dreptul Furnizorului să solicite Operatorului de
unor supratensiuni accidentale produse din culpa Rețea deconectarea Clientului de la rețea, în condițiile
Operatorului de Distributie. Prin receptoare art.12.5
electrocasnice se intelege totalitatea bunurilor de larg Art.16
consum destinate uzului gospodaresc si care sunt 16.1Pentru neachitarea de către client a facturii
alimentate cu energie electrica la tensiuni de 230 V/400 reprezentând contravaloarea energiei electrice
V, cu exceptia lampilor electrice si a receptoarelor consumate și până la remedierea situației, în afara altor
electrotermice care nu contin componente electronice. drepturi prevăzute de legislația în vigoare sau prezentul,
14.5Modul si conditiile de acordare al acestor Furnizorul are dreptul:
despăgubiri sunt prevazute in Procedura elaborata de I. de a suspenda unele drepturi ale Clientului, cum ar fi:
ANRE in acest scop si aplicabila la data producerii - dreptul de a solicita modificarea şi completarea
evenimentului.. contractului şi a anexelor acestuia;
- dreptul de a solicita plata daunelor provocate ca
Drepturile Furnizorului urmare a întreruperilor accidentale în alimentare.
Art.15 Furnizorul își poate exercita acest drept şi în condiţiile în
15.1Furnizorul are următoarele drepturi: care nu se respectă reeşalonarea restanţei la plată,
a) să emită facturi, inclusiv pe baza cantităților de convenită cu Clientul.
energie electrică estimată și să încaseze de la client Pentru exercitarea acestui drept, Furnizorul va transmite
contravaloarea acestora în condițiile contractuale; Clientului un act adițional la contract sau o notificare, în
b) să perceapă Clientului penalități pentru întârzierea care se vor preciza drepturile suspendate, durata și
la efectuarea plății facturilor; condițiile de încetare a suspendării. În cazul în care în

Enel Energie Muntenia S.A. – București, Sector 3, bd. Mircea Vodă, nr. 30, etaj 5, camera 5.3 – Cod unic de înregistrare 24387371, Nr. de ordine în Registrul Comerțului
J40/14506/2008 - Capital social subscris și vărsat 37.004.350 lei
ANEXA C
CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023


termen de 15 zile de la data primirii acestuia, Clientul nu respectarea dispozițiilor contractuale;
solicită vreo modificare a clauzelor comunicate, acestea f) să beneficieze, la cerere, de facilitățile specifice
se consideră acceptate în mod tacit. prevăzute de actele normative în vigoare, dacă se
II. de a întrerupe alimentarea cu energie electrică, încadrează în categoria clienților vulnerabili;
realizând succesiv următoarele etape: g) să beneficieze contra cost, la cerere, de alte servicii
- Furnizorul transmite clientului un preaviz de prestate de către Furnizor/Distribuitor, altele decat
deconectare (document distinct de factură), prin cele incluse in prețul de furnizare/tariful de
modalitatea agreată de părți, cu respectarea distribuție;
reglementărilor legale în vigoare, h) să solicite Furnizorului plata daunelor provocate ca
- Va solicita OR întreruperea alimentarii cu energie urmare a întreruperilor cauzate de acesta, în
electrică a locului de consum care apartine Clientului, condițiile art.14.3;
respectând reglementările legale în vigoare. i) să solicite Distribuitorului, prin intermediul
III. De a rezilia contractul de furnizare, cu respectarea Furnizorului, plata daunelor provocate ca urmare a
prevederilor legale. întreruperilor cauzate de acesta, cu respectarea
Art. 17 prevederilor Avizului tehnic de racordare/Certificat
17.1Furnizorul are dreptul sa iniţieze modificarea și/sau de racordare și a prevederilor legale în vigoare;
completarea prin acte adiționale a contractului, atunci j) să solicite Furnizorului modificarea și/sau
când apar elemente noi care necesită modificarea ori completarea prin acte adiționale a contractului,
completarea prin act adițional a unor clauze din atunci când apar elemente noi care necesită
contract. Prin excepție, în cazul modificării valorii modificarea ori completarea prin act adițional a unor
tarifelor reglementate ori a altor modificări care rezultă clauze din contract;
din cadrul de reglementare, notificarea se consideră k) să solicite Furnizorului modificarea Conventiei de
efectuată prin înscrierea acestor modificări pe prima consum cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de
factură emisă de Furnizor după intrarea în vigoare a începerea perioadei de facturare, a adresei de
respectivei modificări. corespondență și/sau a modalitatilor de comunicare
17.2Modificarea clauzelor din contract la iniţiativa pentru primirea facturilor/ comunicărilor/ notificărilor
Furnizorului se poate face numai conform prevederilor cu simpla notificare a Furnizorului;
actelor normative în vigoare, cu notificarea Clientului cu l) să beneficieze de mai multe modalități de plată a
cel puţin 30 de zile înainte de data la care modificările facturii, puse la dispoziție de Furnizor, și să utilizeze
ar urma să intre în vigoare. oricare dintre aceste modalități de plată. Sistemele
17.3Clientul are posibilitatea să denunțe contractul, în de plată anticipată trebuie să fie echitabile și să
cazul în care nu este de acord cu propunerea de reflecte în mod adecvat consumul probabil;
modificare a clauzelor acestuia. Modificările se m) să solicite Furnizorului și să primească de la acesta,
consideră acceptate de către Client în cazul în care în mod gratuit, informații privind conținutul facturilor
acesta nu denunță contractul în termen de 30 zile de la de energie electrică, date privind valoarea facturilor
transmiterea notificarii de către Furnizor. emise și/sau istoricul de consum aferent locului de
consum propriu, pentru o perioada de pana la 12
Drepturile Clientului luni anterioare solicitarii sau pentru perioada scursa
Art.18 de la încheierea contractului, daca acesta din urma
18.1Clientul are următoarele drepturi: este mai mica;
a) să verifice respectarea prevederilor prezentului n) să solicite Furnizorului eșalonarea la plată a
contract; sumelor datorate, în condițiile procedurii
b) să aibă acces la rețelele electrice de interes public Furnizorulu;
în condițiile Regulamentului privind racordarea o) să beneficieze, la cerere, de plata în mai multe rate
utilizatorilor la rețelele electrice de interes public și a contravalorii consumului de energie electrică
să consume energie electrică din instalațiile recalculat ca urmare a înregistrării unui consum
Distribuitorului in conformitate cu prevederile măsurat mai mic decât cel real, în cazul în care
contractului de furnizare a energiei electrice și ale recalcularea nu a fost efectuată din culpa sa;
normelor legale; p) să solicite și să primească de la Furnizor datele de
c) să iși aleagă furnizorul de energie electrică și să consum propriu, în mod nediscriminatoriu, în raport
accepte o oferta tip sau să solicite o oferta privind cu costurile necesare pentru furnizarea acestor
condițiile comerciale ale furnizorului; date;
d) să denunțe unilateral contractul, cu respectarea q) să supună soluționării ANRE divergențele rezultate
condițiilor/clauzelor contractuale, inclusiv în situatia între părți din derularea contractului, în baza
în care nu acceptă noile condiții contractuale/ clauze procedurii specifice emise de ANRE;
sau modificari ale prețului de furnizare notificate de r) să fie informat, conform prevederilor Regulamentului
către Furnizor; de furnizare a energiei electrice la clienții finali,
e) să schimbe furnizorul de energie electrică, în asupra întreruperilor în alimentare programate;
condițiile prevăzute de reglementările în vigoare, cu s) să solicite Distribuitorului, direct sau prin intermediul

Enel Energie Muntenia S.A. – București, Sector 3, bd. Mircea Vodă, nr. 30, etaj 5, camera 5.3 – Cod unic de înregistrare 24387371, Nr. de ordine în Registrul Comerțului
J40/14506/2008 - Capital social subscris și vărsat 37.004.350 lei
ANEXA C
CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023


Furnizorului, măsuri pentru remedierea defecțiunilor electrice si a gazelor naturale nr 123/2012 si de alte
și a deranjamentelor survenite la instalațiile de acte normative aplicabile.
alimentare cu energie electrică; 18.2 În calitate de utilizator al retelei de distribuție a
t) sa solicite Distribuitorului, direct sau prin intermediul energie electrice Clientul furnizorului are drepturile
furnizorului, verificarea, repararea sau înlocuirea prevăzute la punctul 5 din Anexa D (Condiții generale
grupului de masură/contorului defect, în condițiile de distribuție)
reglementărilor in vigoare;
u) să sesizeze, utilizând datele de contact ale Obligaţiile Clientului
Operatorului de Rețea puse la dispoziție de către Art.19
Furnizor, și să fie informat de către Operatorul de 19.1Clientul va avea următoarele obligații (la care se
Rețea cu privire la deranjamentele/întreruperile în adaugă obligațiile prevăzute de legislație și/sau
alimentarea cu energie electrică la locurile de contractul de furnizare):
consum care fac obiectul contractului; a) să respecte clauzele contractului de furnizare
v) să sesizeze Furnizorul și să fie informat de către precum și obligațiile care îi revin în calitate de
acesta, la cerere, cu privire la întreruperile în utilizator al rețelei electrice, conform Condițiilor
alimentarea cu energie electrică, precum și cu generale de prestare a serviciului de distribuție a
privire la orice alte probleme care vizează activitatea energiei electrice in vigoare;
Operatorului de Rețea la locurile de consum care b) 1. să comunice în scris Furnizorului orice modificare
fac obiectul contractului, în conformitate cu a elementelor care au stat la baza încheierii
prevederile Standardului de performanță aplicabil; contractului, în termen de 30 de zile de la data
w) în cazul în care Clientul are montat SMI, contor intervenirii acesteia;
inteligent, care permite stocarea și furnizarea de 2. să anunte furnizorul de îndata si sa solicite în
informații exacte privind consumurile utilizate la scris încetarea contractului în cazul în care nu mai
facturare, să aibă posibilitatea de a accesa cu deține dreptul de proprietate/folosința asupra locului
ușurință următoarele tipuri de informații de consum.
suplimentare privind consumurile anterioare de c) să achite la termen facturile emise de Furnizor;
energie electrică: eventualele corecții sau regularizări ale acestora
a)date cumulative utilizate la emiterea facturilor vor fi efectuate la următoarea facturare;
pentru ultimii 3 ani sau pentru perioada scursă de la d) să achite contravaloarea consumului de energie
începutul contractului de furnizare sau de la data electrica recalculat pentru o perioada anteriora
montării contorului inteligent, dacă acestea din urmă stabilita conform reglementarilor aplicabile, atunci
sunt mai mici de 3 ani; când se constata înregistrarea eronata a
b)date detaliate în funcție de perioada de utilizare consumului de energie electrica;
pentru fiecare zi, săptămână, lună și an pentru o e) să constituie/actualizeze/reconstituie garanția
perioadă de cel puțin 24 de luni anterioare sau financiară la dispoziția furnizorului de energie
pentru perioada scursă de la începutul contractului electrică conform prevederilor Procedurii privind
de furnizare ori de la data montării contorului regimul garanțiilor financiare constituite de către
inteligent, dacă acestea din urmă sunt mai mici de clienții finali la dispoziția furnizorilor de energie
24 de luni; electrică, în vigoare;
f) să sesizeze imediat Furnizorul sau Operatorul de
în cazul în care locul de consum este integrat in Rețea în legătură cu orice defecțiune pe care o
Sistemul de măsurare inteligenta (SMI), să i se constată în funcționarea grupului de măsurare;
factureze consumul real de energie electrica pe g) să nu modifice valorile parametrilor de protecție și
baza datelor măsurate, colectate de SMI; de reglaj stabilite cu Distribuitorul;
x) să se retragă din contractul de furnizare a energiei h) să suporte consecințele care decurg din
electrice, daca acesta a fost încheiat în afara restricționarea sau din întreruperea furnizării
spatiilor comerciale ale furnizorului sau prin mijloace energiei electrice ca urmare a nerespectării de către
de comunicare la distanta; Client a prevederilor Contractului de furnizare;
y) să solicite și să primească despăgubiri conform i) să suporte cheltuielile pentru modificarea instalațiilor
legislației în vigoare pentru daunele suferite și de Rețea a energiei electrice ca urmare a schimbării
dovedite a fi produse din culpa Furnizorului sau a caracteristicilor energetice inițiale ale locului de
Operatorului de Rețea, dacă acestea se acordă prin consum;
intermediul Furnizorului, conform art. 25. j) să permită accesul Distribuitorului sau delegatului
z) Clientul final are dreptul să primească compensaţii acestuia la instalațiile electrice de Rețea, inclusiv la
pentru nerespectarea de către furnizor a obligaţiilor grupul de măsurare, când acestea se află
prevăzute în standardul de performanţă pentru amplasate pe proprietatea clientului final, pentru a
activitatea de furnizare a energiei electrice, aprobat întretine, a remedia defecțiunile intervenite, a
prin ordin al preşedintelui ANRE. verifica respectarea prevederilor contractuale/legale
aa) orice alte drepturi prevăzute de Legea energiei și orice altă activitate necesară a fi efectuată in

Enel Energie Muntenia S.A. – București, Sector 3, bd. Mircea Vodă, nr. 30, etaj 5, camera 5.3 – Cod unic de înregistrare 24387371, Nr. de ordine în Registrul Comerțului
J40/14506/2008 - Capital social subscris și vărsat 37.004.350 lei
ANEXA C
CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023


instalațiile aflate in exploatarea Distribuitorului; v) să obțină în prealabil avizul scris al Operatorului de
k) să achite distribuitorului prin intermediul furnizorului Rețeaîn vederea racordării la instalațiile proprii, în
sau, direct Distribuitorului in cazul cand contractul condiții legale, a unor clienți de energie electrică
de retea este incheiat direct cu acesta, (subconsumatori).
contravaloarea serviciilor de w) orice alte obligaţii prevăzute de Legea energiei
deconectare/reconectare, de demontare, verificare electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu
și remontare a grupurilor de măsurare, efectuate de modificările şi completările ulterioare, de
Distribuitor, conform reglementărilor in vigoare; Regulamentul de furnizare a energiei electrice la
l) să nu permită altor persoane să se racordeze la clientii finali, aprobat prin Ordin ANRE sau de alte
instalația electrică de utilizare proprie; acte normative aplicabile.
m) să nu deterioreze echipamentele de măsurare, 19.2În calitate de utilizator al retelei de distribuție a
sigiliile metrologice și ale Distribuitorului, precum și energie electrice Clientul furnizorului are obligațiile
toate celelalte instalatii aflate în exploatarea prevăzute la punctul 4 din Anexa D (condiții generale
Distribuitorului, amplasate pe proprietatea sa; distribuție).
n) să nu permită altor persoane, cu excepția
personalului Distribuitorului sau delegatului Întreruperea alimentării cu energie electrică
acestuia, să intervină la contorul de decontare sau Art.20
la instalația Distribuitorului; 20.1Furnizorul poate solicita Operatorului de Reţea
o) să mențină starea tehnică corespunzătoare a întreruperea alimentării cu energie electrică a
instalației electrice interioare și proprie în locului/locurilor de consum care fac obiectul
conformitate cu prescripțiile tehnice, modificările sau contractului, în următoarele situaţii:
extinderile acesteia se vor efectua numai prin a) neplata facturilor emise de Furnizor conform
electricieni autorizați sau prin agenți economici prevederilor contractului, cu un preaviz de
atestați de ANRE; deconectare de cel puţin 5 zile lucratoare;
p) să contacteze Furnizorul în termen de 10 zile b) neconstituirea de către Client a garanţiilor financiare
calendaristice de la data avizării, pentru a stabili de solicitate de Furnizor conform contractului,
comun acord cu acesta o dată pentru citirea procedurii Furnizorului, precum şi reglementărilor în
indexului contorului, în cazul în care cititorul nu a vigoare.
avut acces la contor în două perioade de facturare 20.2După întreruperea alimentării cu energie electrică
consecutive. În caz contrar, se va proceda la pentru neplata facturilor, reluarea alimentării la
întreruperea alimentării cu energie electrică și la locul/locurile de consum care fac obiectul contractului
emiterea unei facturi din oficiu; se realizează conform Standardului de Performanţă în
q) înainte de a adresa o plângere către ANRE, dacă condiţiile în care Furnizorul a primit de la Client dovada
aceasta priveşte activitatea unui prestator de efectuării plăţii integrale a facturilor restante, a
servicii/de activităţi, clientul trebuie în prealabil să se dobânzilor penalizatoare, precum şi a altor costuri sau
adreseze spre soluţionare prestatorului de cheltuieli prevăzute în prezentul contract sau în
serviciu/activităţii de a cărei prestaţie este reglementarile în vigoare aplicabile.
nemulţumit. 20.3Întreruperea alimentării cu energie electrică la
r) orice solicitare/comunicare din partea Clientului locul/locurile de consum care fac obiectul contractului
către Furnizor se transmite utilizând una din poate fi efectuată de către Operatorul de Reţea, pentru
următoarele modalități: nerespectarea de către Client a obligaţiilor ce îi revin în
- în scris, la sediul Furnizorului; calitate de utilizator al reţelei electrice, conform
- prin e-mail, la adresa contacteem.ro@enel.com; Condiţiilor generale pentru prestarea serviciului de
- prin fax, la numărul 0372 871 079; distribuţie a energiei electrice. În situaţia în care
- prin intermediul contului MyEnel sau a întreruperea alimentării se face cu preaviz de
aplicațiilor mobile puse la dispoziția clienților. deconectare, Furnizorul comunică preavizul Clientului
s) informațiile comerciale legate de activitatea de după primirea informării de la Operatorul de Reţea.
furnizare a energiei electrice prestate de către 20.4În toate cazurile în care întreruperea alimentării cu
Furnizor pot fi obținute de către Client la numărul de energie electrică are loc din culpa dovedită a Clientului,
telefon 021 9977, apel cu tarif normal, sau accesând costurile aferente serviciilor de întrerupere/reluare a
pagina de web a Furnizorului; alimentării vor fi achitate Operatorului de Reţea de către
t) indexul autocitit al contorului se comunică de către Furnizor în baza contractului de reţea şi vor fi
Client la numărul de telefon 0800 07 07 01 și/sau recuperate de acesta de la Client în baza Contractului
prin intermediul modalităților online puse la de Furnizare.
dispoziție de Furnizor; 20.5În toate cazurile în care întreruperea alimentării cu
u) sesizările referitoare la deranjamente/întreruperi în energie electrică la locul/locurile de consum care fac
alimentarea cu energie electrică se comunică obiectul contractului are loc la solicitarea nejustificată a
telefonic de către Client la numărul de telefon Furnizorului, costurile Distribuitorului aferente serviciilor
dedicat, înscris pe factură; de întrerupere/reluare a alimentării vor fi suportate de

Enel Energie Muntenia S.A. – București, Sector 3, bd. Mircea Vodă, nr. 30, etaj 5, camera 5.3 – Cod unic de înregistrare 24387371, Nr. de ordine în Registrul Comerțului
J40/14506/2008 - Capital social subscris și vărsat 37.004.350 lei
ANEXA C
CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023


Furnizor. furnizare, in lipsa remedierii cauzei care a condus la
Art.21 intrerupere conform art. 20.4;
Sistarea temporară a furnizării de energie electrică e) incetarea dreptului de folosinta al clientului final
21.1Clientul poate conveni cu Furnizorul sistarea aferent locului/locurilor de consum care fac obiectul
temporară a furnizării energiei electrice, fără încetarea contractului; f) alte situații prevăzute de
contractului, pentru o perioadă determinată de minimum legislaţia în vigoare.
o lună şi de maximum 12 luni, cu posibilitatea prelungirii 23.2Prin sustragere de energie electrică, se înţelege:
acesteia. a) conectarea oricărui receptor sau a instalaţiei de
21.2Pentru sistarea temporară a furnizării energiei utilizare înainte de grupul de măsurare;
electrice, Clientul va comunica Furnizorului o solicitare b) orice intervenţie în instalaţia electrică ce afectează
în scris, cu minimum 10 zile lucrătoare înainte de funcţionarea corectă a grupului de măsurare.
începutul perioadei de sistare solicitate, cu condiţia Contractul se consideră reziliat la data constatarii
asigurării accesului reprezentantului Operatorului de faptei prin hotărâre judecatoreasca definitiva.
Reţea pentru citirea contorului. 23.3Lipsa unui contract valabil de
21.3Cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de sfârşitul furnizare/distribuţie/transport, conform art. 23.1 lit. b, va
perioadei de sistare solicitate, Clientul trebuie să interveni atunci cândClientul refuză încheierea unui nou
comunice Furnizorului solicitarea de reluare a contract sau a unor acte adiţionale la contractul
alimentării cu energie electrică sau de prelungire a existent, cu ocazia intrării în vigoare de reglementări noi
sistării temporare pentru o nouă perioadă. care necesită actualizarea contractului. Contractul se va
21.4În lipsa solicitării menţionate la alin. 22.3, perioada rezilia după 30 zile de la data transmiterii notificării
de sistare se prelungeşte automat până la primirea formulate de către Furnizor în acest sens;
acesteia, dar nu mai mult de 3 luni, după care a) Clientul pierde calitatea legală (privind locul de
Furnizorul poate rezilia contractul. consum) pe baza căreia s-a încheiat contractul.
21,5Clientul care a solicitat sistarea temporară a 23.4În situațiile prevăzute mai sus, cu excepția rezilierii
furnizării energiei electrice plăteşte Furnizorului în caz de sustragere, Furnizorul va transmite o
contravaloarea lucrărilor de întrerupere a alimentării cu notificare de reziliere cu minim 15 zile înainte.
energie electrică efectuate în acest scop de către 23.5Contractul poate fi reziliat, la inițiativa Clientului, cu
Operatorul de Reţea. notificarea Furnizorului cu cel puțin 15 zile înainte, în
21.6Pe perioada de sistare, Clientul nu are obligaţii de următoarele situații:
plată aferente activităţii de furnizare a energiei electrice a) asupra Furnizorului s-a declanșat procedura de
şi/sau serviciilor de reţea. suspendare sau retragere a Licenței;
b) contractul nu respectă reglementările în vigoare.
Durata contractului. Încetarea şi Rezilierea 23.6Dacă la încetarea contractului Furnizorul datorează
Art.22 Clientului sume rezultate din derularea contractului,
22.1Contractul se încheie pe durata stipulată la art. 4 acestea se retunează Clientului în condițiile stabilite de
din contract. Contract, în termen de maxim 15 zile lucătoare de la
22.2.În situația încetării valabilității contractului prin emiterea facturii cu decontul final sau a facturii de
ajungere la termen sau prin refuzul expres al Clientului regularizare a contravalorii certificatelor verzi.
de acceptare a noilor condițiilor economice transmise
de către Furnizor, conform art. 6.1 din contract, Forţa majoră
Furnizorul va transmite Clientului o notificare în acest Art.24
sens, contractul încetând la data indicată în cadrul Răspunderea părţilor este înlăturată atunci când
notificării, cu respectarea datei expirării valabilității prejudiciul este cauzat de forţa majoră, în condiţiile
condițiilor economice din Anexa A, precum și a datei de prevăzute de Codul Civil.
încetare a contractului.
Art.23 Răspunderea contractuală
23.1Rezilierea contractului de furnizare, la iniţiativa Art.25
Furnizorului, se poate face în următoarele cazuri: 25.1Pentru neexecutarea, în totalitate sau în parte, a
a) în caz de sustragere de energie electrică constatată obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, părţile
prin hotărâre judecătorească definitivă; răspund conform reglementărilor legale în vigoare (Cod
b) în lipsa unui contract valabil de Civil, Legea Energiei, Regulamentul de furnizare,
furnizare/distribuţie/transport; Reglementări ANRE etc.).
c) pentru neplata de către client a facturilor emise 25.2Clientul are dreptul să solicite Furnizorului
conform contractului și a penalităților de întârziere compensații compensații/zi calendaristică de întârziere,
aferente; pentru nerespectarea dovedită a indicatorilor de calitate
d) după întreruperea alimentarii cu energie electrica la prevăzuți în Standardul de performanță garantați pentru
locul/locurile de consum care fac obiectul activitatea de furnizare în cuantumul prevăzut în Anexa
contractului, ca urmare a nerespectarii de către la Standard (inclusiv în cazul facturării inexacte și
Client a obligaţiilor ce îi revin în baza contractului de realizate cu întârziere), precum şi despagubiri conform

Enel Energie Muntenia S.A. – București, Sector 3, bd. Mircea Vodă, nr. 30, etaj 5, camera 5.3 – Cod unic de înregistrare 24387371, Nr. de ordine în Registrul Comerțului
J40/14506/2008 - Capital social subscris și vărsat 37.004.350 lei
ANEXA C
CONDIŢII GENERALE

NR. 08168013 / 29.08.2023


prevederilor reglementărilor în vigoare de la Operatorul începând cu data prevăzută la art. 3 din contract și fac
de Reţea, despagubiri ce vor fi recuperate de către parte integrantă din contractul de furnizare a energiei
Furnizor de la Operatorul de Reţea în baza contractului electrice
încheiat între aceștia. Compensaţiile şi despăgubirile se
plătesc dacă în urma investigaţiilor efectuate se
constată existenţa prejudiciului şi culpa
Furnizorului/Operatorului de Reţea.
Compensațiile, calculate pe /zi calendaristică de
întârziere, vor fi acodate Clientului de către Furnizor
potrivit următoarei formule: 100 lei/prima zi
calendaristică de întârziere la care se adaugă 50
lei/fiecare zi calendaristică următoare, până la
îndeplinirea de către Furnizor a obligației care a cauzat
acordarea compensației.
25.3În cazul în care Furnizorul/Operatorul de Reţea are
dreptul să primească despăgubiri de la Client, acestea
vor fi plătite de către Client Furnizorului.
Litigii
Art.26
26.1Litigiile care decurg din interpretarea şi/sau
executarea contractului, care nu pot fi rezolvate pe cale
amiabilă sau prin intermediul comisiei de soluţionare a
disputelor numită prin decizia preşedintelui ANRE, vor fi
deduse spre soluţionare instanţei judecătoreşti
competente.
26.2Procedurile prealabile de soluţionare a litigiilor
apărute cu ocazia derulării contractului nu sunt
obligatorii, iar procedurile de soluționare extrajudiciară a
litigiilor pot avea o durată de 90 de zile. Totuși, Părţile
se pot adresa direct instanţei de judecată competente.

Alte clauze
Art.27
Clientul est informat că prin semnarea contractului
datele lui cu caracter personal sunt prelucrate în
scopurile executării contractului și al gestionării relației
cu Clientul.

Dispoziţii finale
Art.28
28.1Contractul încheiat de părţi se poate modifica prin
acte adiţionale, cu excepţia modificărilor intervenite în
condiţiile art. 4.2 de mai sus sau a celor pentru care
legislația specială derogă de la modificarea contractului
prin încheierea unui act adițional..
28.2Contractele sau actele încheiate de părţi se
modifică şi/sau completează automat dacă printr-un act
normativ (lege, OG, OUG, HG, reglementare ANRE
etc.) se modifică/completează prevederile acestora.
28.3Prin semnarea contractului de furnizare părțile
acceptă să respecte condițiile generale pentru prestarea
serviciului de distribuție a energiei electrice care
completează prevederile prezentului contract și sunt
puse la dispoziția Clientului prin afișarea pe site sau în
punctele Enel, la cerere.

Prezentele condiții generale de furnizare sunt valabile


pentru furnizarea de energie electrică la clienții casnici

Enel Energie Muntenia S.A. – București, Sector 3, bd. Mircea Vodă, nr. 30, etaj 5, camera 5.3 – Cod unic de înregistrare 24387371, Nr. de ordine în Registrul Comerțului
J40/14506/2008 - Capital social subscris și vărsat 37.004.350 lei

S-ar putea să vă placă și