CURS INTRODUCTIV

DEFINIREA PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL

DEFINIREA CONCEPTULUI DE NURSING
CONCEPTE MODERNE PRIVIND PROCESUL DE
ÎNGRIJIRE A OMULUI SĂNĂTOS ŞI BOLNAV
SCURT ISTORIC AL TEORIILOR, CONCEPTELOR
ŞI MODELELOR DE NURSING
SISTEME DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE
* ASISTENTA (NURSA) / MOAŞA

Conform Legii nr. 307 din 28 / 06 / 2004 privind exercitarea profesiei de asistent
medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului
Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România:
 “Art 1. Profesia de asistent medical şi profesia de moaşă se exercită, pe teritoriul
României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu
oficial de calificare în profesia de asistent medical şi, respectiv, posesoare ale unui titlu
oficial de calificare în profesia de moaşă. Acestea pot fi:
a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul şi descendenţii de gradul 1 aflaţi în întreţinerea unui ceţăţean al
unuia dintre statele prevăzute la lit. b), care desfăşoară legal activităţi
salarizate sau nesalarizate pe teritoriul României, indiferent de cetăţenia
lor;
d) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung, acordat conform
normelor UE de către unul din statele prevăzute la lit. b)”
 “Art. 9. Profesia de asistent medical şi, respectiv, profesia de moaşă se pot exercita de
către persoanele prevăzute la art. 1 care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent medical […]
respectiv […] de moaşă […];
b) sunt apte, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei;
c) sunt autorizate de către Ministerul Sănătăţii;
d) nu au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei
infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de
exercitarea profesiei sau persoanele pentru care a intervenit reabilitarea.”
 „Art. 10 [...] (2) Autorizaţia de liberă practică se acordă de către Ministerul Sănătăţii, pe
baza următoarelor acte:
a) titlurile oficiale de calificare în profesia de asistent medical şi, respectiv,
titlurile oficiale de calificare în profesia de moaşă, prevăzute de prezenta
lege;
b) certificatul de cazier judiciar;
 2

c) certificatul de sănătate fizică şi psihică;

d) avizul OAMMR […] ”
 „Art. 19 (1) Pregătirea sistenţilor medicali generalişti, a moaşelor şi asistenţilor
medicali de alte specialităţi se realizează prin următoarele forme de învăţământ:
a) învăţământ superior medical de scurtă şi lungă durată;
b) învăţământ sanitar postliceal, cu o durată de 3 ani.
(2) Absolventul şcolii sanitare postliceale este denumit asistent medical cu studii
postliceale sau asistent medical generalist. Absolventul colegiului medical este denumit
asistent medical cu studii superioare de scurtă durată sau asistent medical generalist cu
studii superioare de scurtă durată. Absolventul învăţământului superior medical de
lungă durată este denumit asistent medical generalist cu studii superioare de lungă
durată şi, respectiv, moaşă [...]
(3) Certificatul de asistent medical, diploma de asistent medical, respectiv diploma de
licenţă vor menţiona competenţa profesională dobândită.
(4) Planurile de învăţământ şi curricula de pregătire pentru formele de învăţământ
prevăzute la alin. (1) sunt diferenţiate.”
 „Art. 21 Absolvenţii de învăţământ superior medical cu o durată de 4 ani, care
promovează examenul de licenţă, primesc diploma de licenţă şi pot urma studii
postuniversitare.”
 „Art. 25 Formarea continuă a asistenţilor medicali şi moaşelor se face în instituţii
abilitate de către Ministerul Sănătăţii, conform legii”

*CONCEPTUL DE NURSING

Definiţia OMS (şi ICN = Consiliul Internaţional al Nurselor) = Este parte integrantă
a sistemului de îngrijire a sănătaţii. Cuprinde 4 funcţii şi domenii esenţiale:
 promovarea sănătaţii
 prevenirea îmbolnăvirilor
 restabilirea sănătăţii şi alinarea suferinţelor = îngrijirea persoanelor
bolnave (fizic sau psihic), îngrijirea persoanelor cu handicap, de toate
vârstele, în toate unităţile sanitare, aşezările comunitare şi în toate formele
de asistenţă socială.
Domenii ale nursingului
Dezvoltarea unităţilor spitaliceşti ca unităţi de îngrijire a bolilor grave, accesibile
tuturor categoriilor sociale, a condos la apariţia nursingului clinic, aşa cum este el
practicat în prezent.
În afara nursingului clinic însă, ştiinţele şi practica nursingului mai include şi alte
domenii, variate şi specifice, cu orientare particulară spre anumite categorii de afecţiuni
sau spre anumite comunităţi cu nevoi specifice de îngrijire, ca de exemplu:
 îngrijirea pe termen scurt a bolnavilor la domiciliul acestora
 nursingul industrial
 nursingul militar
 nursingul în închisori
 îngrijirea gravidelor şi a lehuzelor (midwifery)
 îngrijirea nou-născuţilor
 îngrijirea vârstnicilor
 îngrijirea pacienţilor cu boli incurabile, terminale (tip hospice)
 3

 îngrijirea persoanelor cu handicap fizic sau mental

 îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni psihice
Domeniile de interes şi perspectivele în dezvoltarea nursingului includ:
 îngrijirile acordate în terapia intensivă şi în situaţiile de urgenţă,
presupunând utilizarea unor tehnici şi aparaturi medicale moderne
 nursingul geriatric, datorită creşterii speranţei de viaţă a populaţiei
 îngrijirile de tip hospice, datorită creşterii numărului de persoane suferinde
de afecţiuni incurabile

Definiţia ANA (North American Association)

Nursingul comunitar
 are scopul de a menţine şi stimula sănătatea populaţiei, fiind o sinteză a practicii de
nursing
 îngrijirile au caracter continuu
 îngrijirile sunt orientate asupra individului, familiei, grupului → contribuie la
sănătatea populaţiei (intervenţiile nursei nu se orientează doar spre pacienţi, ci
cuprind şi mediul fizic, social şi afectiv al acestora)

Definiţia Virginiei Henderson

«Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau
recuperare, să ajuţi individul, fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească fiecare acţiune pentru
a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau
cunoaşterea necesare pentru a o face, şi să acţionezi în aşa fel încât acesta să-şi poarte de
grijă singur cât mai curând posibil.»

*ROLUL ŞI FUNCŢIILE NURSEI

În 1986 OMS declara că „personalul din nursing (asistentele medicale în genere) şi

cel din midwifery (asistentele medicale implicate în îngrijirea gravidei, asistarea naşterii şi
lehuziei, deci cu domeniu de activitate obstetrical) prezintă o contribuţie potenţială ridicată
în asigurarea unei stări mai bune de sănătate a celor pe care îi îngrijesc.
Asistentele medicale reprezintă pe glob cea mai numeroasă categorie profesională
implicată în acordarea serviciilor de sănătate.

Rolul nursei
Concepţia Virginiei Henderson: ”Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a
ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi menţină sau recâştige sănătatea (sau să-l asiste
în ultimele sale clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi
avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare. Asistenta medicală trebuie să îndeplinească
aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâstige independenţa cât mai repede posibil.”
OMS descrie rolul nursei în societate: ”Rolul nursei în societate este să asiste
indivizi, familii şi grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, mentale (psihice) şi
sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.”
 pentru a răspunde nevoilor persoanelor şi comunităţilor cărora li se adresează
îngrijirile, asistenta utilizează în practica profesională cunoştinţe medicale, de
economie, informatică, psihologie, pedagogie.
 individul, şi, unde este cazul, familia sa, vor trebui să fie implicaţi în toate
aspectele.
 4

Funcţiile nursei
Funcţiile asistentei medicale sunt de natură
 independentă
 dependentă
 interdependentă
Funcţiile de natură independentă
Asistă pacientul din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv, în:
a) îngrijiri de confort, atunci când el nu-şi poate îndeplini independent anumite
funcţii ;
b) stabileşte relaţii de încredere cu persoana ingrijită şi aparţinătorii ;
c) ascultă pacientul, îl susţine, îi transmite informaţii şi învăţăminte (lui şi
aparţinătorilor) ;
d) este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii mai bune
de viaţă şi sănătate ;
e) observă la pacient modificările produse de boală sau tratament şi le transmite
medicului.
Funcţiile de natură dependentă
La indicaţia medicului aplică metodele de observaţie, de tratament sau de readaptare.
Funcţiile de natură interdependentă
Asistenta colaboreaza cu alţi profesionişti din domeniul sanitar, social, educativ, ad-
ministrativ, etc. şi participă la activităţi interdisciplinare.

Sarcinile nursei sunt: profesională, educativă, economică şi de cercetare.

*CADRUL CONCEPTUAL AL ÎNGRIJIRILOR

Factorul decisiv pentru elaborarea unui cadru conceptual privind îngrijirile a fost
orientarea către o nouă concepţie, care constă în centrarea acestora nu pe sarcini ci pe
persoana îngrijită.

Concepţii privind sănătatea:

Definiţii ale sănătăţii:
A. definiţia OMS: ”Sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi social, ce nu constă
numai în absenţa bolii sau a infirmităţii.”
B. definiţia Virginiei Henderson: ”Sănătatea este o stare în care necesităţile sunt
satisfăcute în mod autonom, nu se limitează la absenţa bolii.”
C. ”Sănătatea reprezintă ansamblul forţelor biofizice, fizice, afective, psihice şi
sociale, mobilizabile pentru a înfrunta, compensa şi depăşi boala.”
D. ”Sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural şi spiritual, stare de
autonomie şi independenţă, fără să fie egală cu absenţa bolii sau a infirmităţii - este
o stare dinamică ce dă posibilitatea unui organism de a ramâne în echilibru cu
mediul extern şi intern.”

Concepţia despre boală:

”Este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin suferinţa
fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă.
Este un eveniment care poate merge până la respingerea socială a omului din anturajul
său.”
 5

*SCURT ISTORIC al teoriilor, conceptelor şi modelelor de nursing

Până la jumătatea sec. XIX îngrijirile au fost tributare concepţiilor religioase.

Odată cu apariţia şi răspândirea religiei şi moralei creştine, promovând ideile

datoriei faţă de semeni, a iubirii aproapelui şi egalităţii fiinţelor umane în faţa divinităţii,
îngrijirea bolnavilor a dobândit noi aspecte. Numeroase matroane romane, cu statut social
înalt, s-au aflat printre primii convertiţi la creştinism. Phoebe, prietenă a sf. Petru, a îngrijit
mulţi săraci bolnavi ; Fabiola şi-a transformat casa în spital. Locul unde se acordau
îngrijirile în antichitate, dar şi în evul mediu, era domiciliul pacientului (dealtfel lucrurile
stau la fel şi astăzi în ţările subdezvoltate). Majoritatea oamenilor se năşteau, se
îmbolnăveau şi mureau acasă. Spitalele începuturilor medicinei erau un loc rezervat
săracilor sau celor fără adăpost.

Florence Nightingale (1820 - 1910) a revoluţionat modul de îngrijire a bolnavilor :

a insistat asupra faptului că îngrijirile nu trebuie să reflecte doar mila, ci să se bazeze pe
gândire şi pe înţelegerea problemelor. După terminarea războiului din Crimeea (1854 –
1856), timp în care aceasta a lucrat la spitalul din Scutari, Florence Nightingale a înfiinţat
la Londra Şcoala de Nursing Nightingale, stabilind astfel data de naştere formală a
învăţământului de îngrijire a bolnavilor, organizat instituţional. (Dealtfel, astăzi, oriunde în
lume, şcolile de nursing îşi trag rădăcinile din modelul iniţial al sistemului Nightingale =
modelul britanic, sau al celorlalte 2 modele derivate din el = cel francez şi cel american).
Florence Nightingale a fost iniţiatoarea reformelor în domeniul serviciilor de asistenţă a
naşterilor şi a stabilit în Marea Britanie modelul serviciilor şi vizitelor profilactice, la
persoanele sănătoase.
Începe formarea surorilor medicale, dar competenţa lor este limitată.
Tot în sec. al XIX-lea, prin formularea teoriei originii infecţioase a bolilor, se
marchează primele progrese reale, majore în tratamentul şi prevenirea îmbolnăvirilor.

Din 1930 progresele medicinei (chirurgiei) au modificat conţinutul profesiei;

medicii au delegat o parte din sarcinile lor surorilor; activitatea nu se mai centrează pe
pacient, ci pe sarcinile ce trebuiau îndeplinite (îngrijiri acordate în serie: sistem taylorian).
Ulterior dezvoltarea rapidă a ştiinţelor medicale şi tehnicii au mutat accentul pe
aspectele tehnice. Astfel îngrijirile au fost devalizate şi lăsate în sarcina ajutoarelor
necalificate.

Virginia Henderson (n. 1897) dă definiţia nursingului, introduce conceptul despre

cele 14 necesităţi fundamentale ale omului.
Imogene M. King (n. 1923) introduce 3 sisteme dinamice ce interacţionează:
individul, grupurile şi societatea.
 6

*SISTEME DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE (SIS)

La ora actuală în lume se descriu 3 mari modele de SIS:

 Sistemul de asigurări sociale de sănătate de tip Bismark (introdus în Germania la

sfârşitul sec XIX de Otto von Bismark)
 bazat pe prime de asigurare obligatorie ce depind de venitul realizat şi
nu de starea de sănătate a persoanelor asigurate.
 Sistemul naţional de sănătate numit şi Beveridge (introdus în Anglia în 1948 de
economistul William Henry Beveridge)
 principala sursă de finanţare sunt impozitele.
 Sistemul de asigurări private de sănătate
 în care finanţarea se bazează pe prime de asigurare stabilite în funcţie de
starea de sănătate, respectiv de riscurile persoanelor asigurate.

Componentele unui SIS

2. suportul financiar
3. organizarea de programe
4. managementul (planificare, reglementare, administrare, evaluare)
5. producerea şi dezvoltarea de resurse (resursele umane, facilităţile sanitare,
bunurile sanitare, cunoştinţele)
6. furnizarea de servicii de sănătate preventive, curative, de îngrijire şi recuperare.

În funcţie SIS de asigurări publice obligatorii

de modul
de finanţare Sistem naţional de sănătate bazat pe impozite şi taxe
a programelor
de sănătate SIS liberal (de asigurări private)

Finanţarea programelor se poate face de către guvern, de organizaţii non-

guvernamentale non profit sau de organizaţii „pentru profit”.

Sursele de finanţare pot fi:

 Asigurarea obligatorie
 Taxele şi impozitele
 Asigurarea voluntară (privată)
 Plata directă, co-plata
 Donaţiile
 Împrumuturile din partea unor organisme internaţionale
 7

« Piaţa » se stabileşte între cei 3 mari actori: terţul plătitor, furnizorul şi

consumatorul de servicii de sănătate:

Principalele caracteristici ale unui SIS bine organizat:

 Acoperire generală
 Accesibilitatea populaţiei la îngrijiri de sănătate sub aspect economic, geografic şi
temporal
 Performanţa medicală (calitatea actului medical), satisfacţia utilizatorilor şi a
furnizorilor
 Continuitatea îngrijirilor de sănătate (pacienţii rămân la acelaşi medic de familie timp
cât mai îndelungat)
 Pertinenţa faţă de nevoi (să fie oferite servicii în concordanţă cu profilul de morbiditate
şi mortalitate din zonă)
 Echitate sau acces egal al tuturor indivizilor la îngrijiri de sănătate
 Posibilitatea pacientului de a alege furnizorul de îngrijiri de sănătate
 Acceptabilitatea socială largă a îngrijirilor furnizate
 Rentabilitatea sistemului cu eficienţă (obţinerea de rezultate cât mai bune cu resurse cât
mai mici) şi eficacitate (obţinerea obiectivului dorit) crescute
 Responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică
 8

Sistemul de asigurări sociale tip Bismark (Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg,

Austria, Japonia, etc.)
În Germania şi alte ţări cu asigurări sociale, finanţatea serviciilor de sănătate este
mixtă, pe lângă primele de asigurare întâlnindu-se şi alte resurse: impozitarea, plata directă,
co-plata şi asigurările private.
Plata medicilor se face cel mai frecvent pe serviciu prestat.
Avantaje:
 Se creează solidaritatea între diferite categorii sociale
 „Contract între generaţii”
 Creşte calitatea actului medical şi timpul alocat pacientului, anamnezei şi
examinării lui (prin plata pe serviciu)
Dezavantaje:
 Plata pe serviciu poate încuraja medicii să prefere asistenţa curativă celei
preventive
 Stimulează adoptarea metodelor de diagnostic şi tratament sofisticate şi
costisitoare

Sistemul naţional de sănătate tip Beveridge (Marea Britanie, Irlanda, Spania

Portugalia, Italia, Canada, ţările scandinave)
SNS se caracterizează printr-un grad relativ ridicat de centralizare comparativ cu
sistemul de asigurări sociale, prezentând similitudini de organizare cu sistemele de sănătate
din fostele ţări comuniste.
Eficienţa crescută a SNS britanic este datorată medicilor de familie (GP) care sunt
plătiţi per capita şi pot primi sume suplimentare pentru activităţi de prevenţie primară şi
secundară (imunizări, screening).
Pacienţii îşi pot alege liber medicul de familie dar există limitări pentru medicul
specialist şi spitalul unde vor putea fi referiţi ulterior.
La ora actuală în Marea Britanie este încurajată şi dezvoltarea sectorului medical
privat. Se creează o competiţie între ofertanţii din sectorul public şi privat.

SIS bazat pe asigurări private din SUA

SIS American nu este în întregime privatizat, un rol important având şi sectorul
public.
Avantaje:
 Stimulente pentru creşterea eficienţei în serviciile de sănătate
 Posibilităţi de diagnostic şi tratament extrem de variate şi de calitate
 Posibilitatea de a alege furnizorul de servicii de sănătate
Dezavantaje:
 Accesibilitatea limitată sub aspect economic la serviciile de sănătate (40
milioane de americani nu sunt incluşi în diferite scheme de asigurări de
sănătate)
 Continuitatea scăzută a îngrijirilor
 Costuri foarte mari

Peste tot în lume coexistă sectorul de stat cu cel privat (în proporţii variabile)
 9

Bibliografie

G 13, 15, 15 – 25, 19 – 21