Sunteți pe pagina 1din 4

Proiect

ORDINEA DE ZI
a ședinței în plen a Parlamentului
din 21 septembrie 2023

Sediul Parlamentului Republicii Moldova, ora 10.00


raport
prezentat
1 Proiectul de lege cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale la
importul și livrările de mărfuri (bunuri, lucrări, servicii) destinate
implementării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți
(SA„CET-Nord”) - Faza II”
nr. 253 din 14.07.2023 lectura II
Lege organică
Inițiatori - deputații B.Marcoci, R.Marian
Raportor - Comisia economie, buget și finanțe
raport
prezentat
2 Proiectul de lege privind modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale
la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate
implementării programului ”Credite pentru conservarea energiei”
finanțat și implementat de Corporația Financiară Nordică de Mediu
(NEFCO)
nr. 254 din 14.07.2023 lectura II
Lege organică
Inițiatori - deputații R.Marian, I.Coșeru
Raportor - Comisia economie, buget și finanțe
raport 3 Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului, întocmit prin schimb de note,
prezentat
dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
privind amendarea Acordului de parteneriat strategic, comerț și cooperare
dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
semnat la Chișinău la 24 decembrie 2020, semnat la Chișinău la 25 mai 2023
nr. 290 din 17.08.2023 lectura I
Lege organică
Inițiator - Președintele Republicii Moldova (responsabil – Ministerul
Dezvoltării Economice și Digitalizării)
Raportor - Comisia economie, buget și finanțe
Coraportor - Comisia politică externă și integrare europeană
raport
prezentat
4 Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.74/2020 privind achizițiile
în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale
nr. 301 din 11.09.2023 UE lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Finanțelor)
Raportor - Comisia economie, buget și finanțe
Coraportor - Comisia politică externă și integrare europeană
raport și
coraport
5 Proiectul de lege pentru ratificarea Addendumului nr.2, semnat la 14
prezentate august 2023, la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova
și Uniunea Europeană privind dezvoltarea zonelor rurale în Republica
Moldova, semnat la Chișinău la 21 iulie 2017
nr. 305 din 14.09.2023 lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Infrastructurii și
Dezvoltării Regionale)
Raportor - Comisia economie, buget și finanțe
Coraportor - Comisia politică externă și integrare europeană

raport
prezentat
6 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (în domeniul
apiculturii și sistemului național de clasificare a carcaselor de
animale)(Legea apiculturii nr.70/2006 – art.2, 3, 6, 7, 8, 9, ș.a.; ș.a.)
nr. 286 din 15.08.2023 lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Agriculturii și
Industriei Alimentare)
Raportor - Comisia agricultură și industrie alimentară

raport
prezentat
7 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (gestionarea
terenurilor agricole cu modul de folosință pășuni și fânețe și asigurarea
exploatării sistemelor centralizate de irigare transmise în comodat)
nr. 291 din 22.08.2023 lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Agriculturii și
Industriei Alimentare)
Raportor - Comisia agricultură și industrie alimentară

raport
prezentat
8 Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 160/2017 cu privire la
biblioteci (art. 3, 5, 6, 7, ș.a.)
nr. 282 din 07.08.2023 lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Culturii)
Raportor - Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport
și mass-media

raport
prezentat
9 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea
nr.457/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind constituirea şi
funcționarea consiliilor locale şi raionale – anexa, art.45, ș.a.; Legea
nr.436/2006 privind administrația publică locală – art.17, 19, 22; Legea
nr.136/2016 privind statutul municipiului Chișinău – art.7, 10)
nr. 195 din 21.06.2023 lectura I
Lege organică
Inițiatori - deputații V.Spînu, A.Dandara
Raportor - Comisia administrație publică și dezvoltare
regională

2
raport
prezentat
10 Proiectul de lege pentru denunțarea Acordului cu privire la coordonarea
relațiilor dintre statele Comunității Statelor Independente în domeniul
electroenergeticii, încheiat la Minsk la 14 februarie 1992
nr. 279 din 02.08.2023 lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Energiei)
Raportor - Comisia politică externă și integrare europeană

raport
prezentat
11 Proiectul de lege pentru denunțarea Acordului cu privire la asigurarea
funcționării în paralel a sistemelor electroenergetice ale țărilor membre
ale Comunității Statelor Independente, semnat la Moscova la 25
noiembrie 1998
nr. 280 din 02.08.2023 lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Energiei)
Raportor - Comisia politică externă și integrare europeană

raport
prezentat
12 Proiectul de lege pentru denunțarea Acordului cu privire la tranzitul de
energie și putere electrică a țărilor membre ale Comunității Statelor
Independente, semnat la Moscova la 25 ianuarie 2000
nr. 281 din 02.08.2023 lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Energiei)
Raportor - Comisia politică externă și integrare europeană

raport și
coraport
13 Proiectul de lege pentru modificarea Legii apelor nr.272/2011 (art.1, 2, 3,
prezentate 4, 41, 42, ș.a.)
nr. 302 din 12.09.2023 UE lectura I
Lege organică
Inițiator - Guvernul (responsabil – Ministerul Mediului)
Raportor - Comisia mediu, climă și tranziție verde
Coraportor - Comisia politică externă și integrare europeană

raport
prezentat
14 Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.263/2005 cu privire la
drepturile și responsabilitățile pacientului (art.1, 2, 5, ș.a.)
nr. 95 din 12.04.2023 lectura I
Lege organică
Inițiatori - deputații A.Oglinda, A.Belîi, M.Pancu
Raportor - Comisia protecție socială, sănătate și familie

urgent 15 Proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență


nr. 308 din 20.09.2023
Inițiator - Guvernul Republicii Moldova
Raportor - Comisia securitate națională, apărare și ordine
publică
Coraportor - Comisia juridică, numiri și imunități

3
raport
prezentat
16 Audierea Raportului de activitate al Fondului de garantare a depozitelor
în sistemul bancar pentru anul 2022
nr. 1005 din 28.04.2023
Prezentat - Consiliul de administrație al Fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar
Raportor - Radu Marian, președinte al Comisiei economie,
buget și finanțe
17 ÎNTREBĂRI

S-ar putea să vă placă și