Cateheză despre rugăciunea publică

ttps://parohiabrandusa.wordpress.com/cateheze/cateheza-2/

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

Preg. Aperc.:
Frați creștini, Duminica aceasta continuăm lanțul învățăturilor ce dorim să vi le punem înainte.
Duminica trecută am făcut cunoștință cu învățătura generala despre rugăciune și cu aspectul
personal, intim al acesteia. Am văzut că rugăciunea este un dialog al omului cu Dumnezeu şi că
suntem datori să ne rugăm atât acasă, în particular, cât şi în mod public, comun.
Anunţarea temei:
Dacă am văzut cât de înălțătoare este rugăciunea tainică, vom vedea acum că nu își pierde nimic
din strălucire în comuniune, ci chiar se întărește aşa că azi doresc să vă vorbesc despre
rugăciunea publică sau rugăciunea în comuniune.
Tratarea:
Unde, când și cum se face rugăciunea publică?
Fără doar și poate, rugăciunea publică se face în Biserică, iar prin aceasta se înțelege atât lăcașul
de cult, cât și Trupul tainic al lui Hristos. Hristos ne spune ”Unde sunt doi sau trei adunați în
numele Meu acolo sunt și eu”, dar dacă acești doi sau trei sunt adunați în afară de Biserică (ca
Trup Tainic al lui Hristos), acolo nu este rugaciune în comuniune, este doar o încercare de
demonstrare a forțelor proprii, care forțe nu vor putea mântui.
Când are loc rugăciunea publică?
În orice moment special propus de Biserică, moment numit „de oficiere a cultului divin public”.
Care sunt aceste momente?
Slujbele precum: Acatist, Vecernia, Ceasuri, Utrenia şi altele.
Nouă ne este mult mai familiară slujba Liturghiei și vom pune accentul pe aceasta, deoarece ea
este un mănunchi de modalităţi de rugăciune comună.
Vă voi da doar câteva exemple de rugăciune în comuniune în cadrul Liturghiei.
Primul este ectenia.
În biserică, preotul este întâîstătorul credincioșilor, este păstorul turmei, fapt pentru care și stă în
altar, nu oricum, ci cu fața către Hristos, având în spate intreaga turmă pe care o aduce spre
împărtășirea cu Acesta. Adică preotul se roagă lui Dumnezeu. Și poporul se roagă, de asemenea,
lui Dumnezeu, răspunzând la chemarea înaintată de preoţi.
Preotul, stând în altar spune: „Cu pace Domnului să ne rugăm”, iar noi răspundem „Doamne
miluiește”; și avem deja prima formă a rugăciunii în comun. Toți cerem ca Dumnezeu să pogoare
mila Sa peste noi, și astfel ne rugam. Și vedem că nu o dată zicem „Doamne miluiește”, ci de
zeci de ori, poate de sute de ori, și astfel, îndeplinim atributele rugăciunii, care trebuie să fie
stăruitoare și statornică, sau altfel spus, neîncetată.
Când răspundem Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi, ne rugam Maicii
Domnului.
Când preotul ne invită ca „pe noi înșine, și unii pe alții, și toată viața noastră, lui Hristos
Dumnezeu să o dăm”, noi răspundem: „Ție, Doamne”. Vedem că rugăciunea împletită din
raspunsurile noastre la ectenie este cerere, lauda și chiar mărturisire, căci Îl mărturisim pe Hristos
ca Domn al vieții noastre.
Ce alt fel de rugăciune făcută în comun mai observăm în Sfânta Liturghie?
Un alt fel de rugăciune comună făcută de noi toţi în Liturghie este imnul Trisaghion. Noi i-am
putea spune Cântarea Întreit-Sfântă sau închinată Sfintei Treimi: Sfinte Dumnezeule…
Practic, toate cântările din timpul Sfintei Liturghii sunt o rugăciune, iar preotul și credincioșii se
unesc într-un cuget pentru a ajunge la comuniunea cea mai înaltă, cu Hristos, care se împlinește
prin împărtășirea cu Sfintele Taine, Trupul și Sângele lui Hristos. Chiar în ultima parte a
Liturghiei, rugăciunile se centreaza pe faptul că deja ne-am împărtășit cu Acesta: ”Am vazut
lumina cea adevarată…” Când spun ultima parte a Liturghiei, mă refer la aceasta ca săvârşire,
oficiere a cultului, dar noi știm că Liturghia se continuă în viețile noastre prin rugaciune, prin
post (Duminica trecută am amintit de „biserica din casa ta”) și, mai ales, prin fapta bună.
Poate vă întrebaţi, ce rugăciuni comune mai aflăm în liturghie?
Un alt fel de rugăciune publică, făcută mai mult pentru noi decât împreună cu noi, este acela al
rugăciunii rostite de preot în taină. Acest „în taină” a fost înțeles la noi ca „șoptit” sau cu voce
înceată. De obicei, aceste rugăciuni se citesc în timpul cântărilor de la strană și vă dau exemplul
ultim: rugăciunea epiclezei, rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, prin care preotul cere ca
Duhul să se pogoare și să prefacă Darurile puse înainte în Trup și Sânge, este una din acele
rugaciuni care se rostesc în taină și are loc în momentul în care la strană se cânta ”Pre Tine Te
lăudăm…”. De asemenea, poate că ați auzit la unele slujbe că preotul în acest moment rostește
rugaciunea, alteori, nu ați auzit nimic, dar aceasta este numai datorită perceptiei asupra acestui
termen ”taină”.
În greaca se spune ”mysticos”, adică mistic sau, cum spunem noi, tainic, iar mistic înseamnă de
nepătruns,sau mai bine zis de nepătruns cu mintea. Căci nu putem cuprinde cu mintea taina
prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos, dar avem acces la aceasta taină prin
împărtășire și nu mai este nevoie sa pătrundem taina cu mintea, căci taina ne pătrunde și ne
trăiește pe noi , după măsura cuvintelor Apostolului „Nu mai traiesc eu, ci Hristos trăiește în
Mine”.
Ce ar mai fi de spus despre rugăciunea comună din timpul Sfintei Liturghii?
Aș mai fi vrut să scot în evidență o latură a rugăciunii publice și anume intimitatea. Poate nu
sună bine așa, dar nu știu cum să-i spun. Vreau să zic, de fapt, că așa cum te închizi in cămară,
acasă, când te rogi, așa și în Biserică te închizi. Te închizi în fața a ce? În fața grijii celei lumești,
după cum ne rugăm în cântarea Heruvicului: „toată grija cea lumeasca să o lepădăm”.
Cât de importantă este rugăciunea publică?
Iată ce spune Sfântul Ignatie Teoforul (+107), despre rugăciune: “După cum Domnul n-a făcut
nimic, nici prin El Însuşi, nici prin Apostoli, fără Tatăl, cu Care era unit, tot aşa şi voi să nu
faceţi nimic fără episcopi şi fără preoţi…” Observăm că se acordă o mai mare importanţă
cultului public în raport cu cel particular. Rugăciunea comună a Bisericii e considerată a fi mai
puternică, nu numai pentru că este rugăciunea unită a mai multor credincioşi, ci şi pentru că e cea
care e reunită în jurul episcopului şi a preotului. Practic, deşi nu avem în faţă o colecţie de
canoane, avem o interdicţie clară a rugăciunii comune şi a Euharistiei fără de episcop sau preot.
Sfântul Ignatie spune: “Sârguiţi-vă, dar, să vă adunaţi mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu şi
spre slava Lui. Când vă adunaţi des, sunt nimicite puterile Satanei…”. Iată că o comunitate este
puternică doar atunci când ea este strâns unită în jurul Altarului şi a sfinţiţilor ei slujitori.
Asocierea:
Iubiţi fraţi creştini
Cu ce putem noi asemăna rugăciunea publică? Cu un foc: când punem pe foc două-trei surcele,
focul este mic şi dă puţină căldură. Când punem pe foc 30, 40 sau mai multe, focul este foarte
puternic iar căldura oferită de el este pe măsură. Aşa este şi rugăciunea comună faţă de cea
particulară.
Generalizarea
Aşadar, fraţi şi surori întru Hristos Domnul, azi v-am prezentat despre rugăciunea comună. Am
văzut că rugăciunea comună este făcută în biserici, iar noi o ştim sub numele de „slujbă”.Cea mai
importantă şi de folos slujbă este Sfânta Liturghie. Ea îmbină mai multe felrui de rugăciune
publică; ecteniile, imnele – precum Sfinte Dumnezeule – şi celelalte rugăciuni rostite de preot în
Sfântul Altar pentru noi.
Aplicarea
Poate vă întrebaţi, ce folos avem să ştim acestea? Pentru a ne feri de sfaturile celor neştiutori care
spun că dacă se roagă acasă e de ajuns, şi astfel greşesc. Apoi pentru a înţelege că deşi toate
slujbele au rostul lor, Sfânta Liturghie la care venim duminica şi în sărbători, este cea mai
importantă slujbă. Deoarece doar acum pâine şi vinul se transformă în Trupul şi Sângele
Domnului şi doar aici noi ne unim real cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie.
Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin