Revista Repere NR 1 2021

ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR → ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR → ÎNVĂŢĂMÂNT GIMNAZIAL → ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL Numărul 1 / 2021
ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR
ultimele noutǎţi ▼
scaneazǎ codul și aflǎ
Revistă metodico-stiințifică pentru învățământul preuniversitar
REPERE CURRICULARE ACTUALE

ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR → ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR → ÎNVĂŢĂMÂNT GIMNAZIAL → ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL Numărul 1 / 2021
Revistă metodico-stiințifică pentru învățământul preuniversitar
Numărul 1 / 2021
Publicaţie editată de Editura Paralela 45
ISSN
Design copertă&layout: Redactare:

Andrei Mănescu Roxana Pietreanu
Iuliana Ene
Pregătire de tipar: Tehnoredactare:

Marius Badea Adriana Vlădescu
Colectivul de redactie: Coordonatori:

Adriana Briceag Milena Andreianu
Ionela Catalina Bogdan Mirela Badea
Maria Ionela Grigore Raluca Hana Sandu
Mariana Alina Nicolae
Dumitru Sandel Dorobanțu
Articolele şi studiile se primesc în variantă electronică (.doc, .docx) pe adresa

revista-repere@edituraparalela45.ro.
Prin postarea materialelor, studiilor, articolelor în paginile revistei Repere curriculare
actuale, autorii sunt de acord să cesioneze în mod gratuit dreptul de reproducere şi
difuzare pe o perioadă nelimitată.
Autorii îşi asumă întreaga responsabilitate a originalităţii articolelor, referatelor,
recenziilor publicate, în conformitate cu Legea 9/1996 privind dreptul de proprietate
intelectuală. Copierea, preluarea textelor fără a se cita sursa este considerată infracţi-
une conform Codului Penal.
Răspunderea în faţa oricărei terţe persoane pentru conţinutul articolelor sale
aparţine integral Autorului. Editorul își rezervă dreptul de a modifica sau de a cere
Autorului să modifice textul articolelor sale pentru a fi puse în acord cu scopul
declarat al publicației.
Comenzi – Editura Paralela 45

Bulevardul Republicii, nr. 148, Cladirea C1, etaj 4, Piteşti,
jud. Argeş, cod 110177
Tel.: 0248 633 130; 0753 040 444; 0721 247 918
Tel. /fax: 0248 214 533; 0248 631 439; 0248 631 492
E-mail: comenzi@edituraparalela45.ro
www.edituraparalela45.ro
Tiparul executat la tipografia Editurii Paralela 45

E-mail: tipografie@edituraparalela45.ro
Numărul 1 / 2021
Cuprins
Cuvânt-înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR
1. Strategii didactice
Proiect de activitate didactică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Jocul didactic – Principala sursă de îmbogățire a vocabularului la
preșcolari. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Importanța jocurilor de mișcare în grădiniță. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Metoda proiectului în învăţământul preşcolar. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
2. Ghid de bune practici. Articole
Educaţia copilului în spiritul valorilor naţionale. Exemple de bune
practici. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Educația pentru sănătate între necesitate și realitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
3. Studii
Învățarea există și în mediul online . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Bariere și blocaje întâlnite în comunicarea la vârsta preșcolară. . . . . . . . . . 32
4. Referate
Educaţia pentru schimbare şi valenţele ei în societatea cunoaşterii. . . . . 37
5. Oful profesorului
ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR
Modalităţi de îmbogăţire a vocabularului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
Jocul copilului de clasă pregătitoare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Aspecte metodice ale predării istoriei în ciclul primar. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
Jocul didactic și stimularea creativităţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
Evaluarea rezultatelor școlare la limba și literatura română. . . . . . . . . . . . . . 50
Jurnalul dublu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
Conduita creativă a cadrului didactic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
Principiul intuiției. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
3. Studii
Cum pregătim copilul pentru școală?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
Creativitate intra- și interdisciplinară în învățământul primar. . . . . . . . . . . . 63
Comunicarea prin muzică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
4. Referate
Rolul factorilor psihosociali în reușita școlară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Rolul basmelor şi poveștilor în formarea și informarea școlarilor mici. . . . . 72
Probleme care pot bloca relația școală-familie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
ÎNVĂȚĂMÂNT GIMNAZIAL
Metode interactive de predare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
Test de evaluare la matematică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
Tehnici moderne folosite în procesul didactic la religie. . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
Strategii de evaluare utilizate în activitatea didactică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
Matematica... altfel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
Competențele-cheie și dezvoltarea creativității
elevilor în cadrul orelor de Limba și literatura română. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
Creativitatea. Dascălul creativ/Elevul creativ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
3. Studii
Educaţia nonformală şi beneficiile ei în procesul didactic.
Studiu de caz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
Formarea abilităților de comunicare la copiii cu C.E.S.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
Studiu privind aplicarea principiilor de audit intern în
instituțiile publice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103
4. Referate
Metode și procedee didactice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107
Jocul didactic, un instrument pedagogic preţios în atingerea scopurilor
educaţionale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
Școala online și offline-ul copiilor invizibili ai României. . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
ÎNVĂȚĂMÂNT LICEAL
Comunicarea educațională. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 116
3. Studii
Viața și școala online. Provocare și oportunitate. Studiu de caz. . . . . . . . . . 119
4. Referate
Viața și școala online. Beneficii și provocări. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
Cuvânt-înainte
În contextul actualei reforme curriculare din învățământul românesc,

preocuparea cadrelor didactice de a contribui cu sugestii, propuneri şi opinii
extrase din practica lor efectivă de la clasă este cât se poate de bine-venită,
căci acestea pot fi preluate, adaptate şi aplicate în beneficiul elevului, în ca
drul procesului instructiv-educativ. Asta cu atât mai mult cu cât îmbinarea
activității din sala de clasă cu cea online, care a presupus, cu precădere, per
fecționarea metodico-științifică a competențelor digitale ale profesorilor,
a fost și încă mai reprezintă o provocare.
Cum s-ar putea valorifica toate aceste idei inovatoare, cum s-ar putea
împărtăși și populariza experiența la catedră altfel decât printr-o revistă meto
dico-științifică, ce se dorește utilă, în primul rând, prin caracterul practic-apli
cativ al materialelor publicate?
De fapt, aceasta a şi fost ideea prezentei inițiative: crearea unei surse

de inspirație, a unui punct de plecare în conturarea actului educațional, un
exemplu de ghid de bune practici la îndemâna tuturor profesorilor care do
resc să se adapteze permanent la schimbările survenite în curriculum, dar
şi în societate, să-și reinventeze și să-și perfecționeze strategiile didactice, să
facă schimb de experiență, expunându-și generos, îmbinând și valorificând
viziunile inovatoare.
Sperăm că această publicație va deveni un sprijin real pentru stimularea

imaginației creatoare a cadrelor didactice, care să se materializeze în articole
şi studii de specialitate, aplicaţii practice, dar și aspecte teoretice și, de ce nu?...
punctul de lansare a unor dezbateri pe subiecte de actualitate, în vederea
perfecționării activității școlare.
Colectivul de redacţie
1.
Strategii didactice
Proiect de activitate didactică

Prof. înv. preșcolar Mihăița Floriana Ciripan
Școala Gimnazială „Virgil Calotescu”, G.P.P. Bascov
G rupa: mică
Categoria de activitate: Cunoașterea mediului
Tema: „Ce știm despre animalele domestice?”
Tipul de activitate: consolidare și evaluare
Forma de realizare: convorbire
■■■ SCOPUL ACTIVITĂȚII
Dezvoltarea capacității de a face generalizări corecte, de a face legături

între datele percepute și cunoștințele anterioare; educarea unui comportament 7
corect față de animalele domestice; dezvoltarea proceselor psihice; stimularea
curiozității, a intereselor de cunoaștere față de lumea înconjurătoare.

■■■ OBIECTIVE OPERAȚIONALE
a) cognitive:
– să cunoasca partile componente ale corpului unui animal domestic;
– să descrie fiecare parte componentă a corpului și să cunoască im
portanța fiecărui organ în viața animalului;
– să numere ochii, urechile, picioarele;
– să cunoască mediul de viață, hrană, adăpost;
– să cunoască foloasele aduse omului;
– să realizeze corect sarcina din fișă.
b) psiho-motorii:
– coordonarea oculo-motorie și psiho-motrică.
c) afective:
– cultivarea atașamentului față de animalele domestice.
■■■ METODE ȘI PROCEDEE: audiția, observația, conversația, explicația,

ghicirea.
■■■ MATERIAL DIDACTIC: planșe, machete, siluete, casetofon, fișe de
evaluare.
■■■ MATERIAL BIBLIOGRAFIC:
– Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii –
București, 2005;
– Cunoștințe despre natură și om în grădinița de copii – București, 1979;
Durata: 15`
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Evaluare
Nr. Evenimentul Strategii
Continutul științific (instrumente
Crt. didactic didactice
și indicatori)
I. Captarea Ascultați cu atenție și Audiția
atenției spuneți ce ați auzit la
casetofon!
Se prezintă o planșă cu Observația
animale domestice.
– Ce observați pe această
planșă?
II. Reactu- – Priviți cu atenție tabloul. Observația
alizarea – Ce animale domestice
cunoștințelor observați? Conversația
– Unde trăiesc aceste
animale?
– Cum se numesc
animalele care trăiesc pe
lângă casa omului?
– Cine are grijă de ele?
III. Anunțar- Astăzi la cunoașterea Explicația
8 ea temei și mediului vom avea tema:
enunțarea „Ce știm despre animalele
obiectivelor domestice? Vom învăța
din ce este alcătuit corpul

animalelor domestice,
cum se hrănesc ele, ce
foloase aduc oamenilor.
IV. Dirijarea pro- De ce animalele din Conversația
cesului de această planșă se numesc
învățare animale domestice?
Din ce este format corpul
acestor animale?
Ce au la cap aceste
animale?
La ce folosesc urechile,
ochii, nasul, botul,
coarnele?
La ce foloseste gâtul?
Care animale au blană?
Care animale au lână?
Pe ce se sprijină
trunchiul?
Cum sunt așezate
picioarele?
Cu ce se termină picioa Conversația
rele?
V. Obținerea Sinteza parțială: se va

performanței realiza cu ajutorul unei
ghicitori.
„Albă, neagră, pestrioară,

Sforăie în mustăcioară, Conversația
Dar când simte un șoricel,
Top! Îl prinde sprintenel.”
(pisica)
Cu ce se hrănesc ani-
malele?
Cine face adăposturile
animalelor domestice și
cum se numesc ele?
Ce foloase are omul de la
animalele domestice?
Care animale dau lapte? Conversația
Care animale dau carne?
Care animale dau lână?
Care animale dau blană?
Care animale sunt folosite
la tracțiune?
VI. Evaluarea – Despre ce animale am Conversația „Colorează 9
vorbit astăzi la cunoaște- Exercițiul animalele
rea mediului? domestice”

Se dau copiilor fișe de
evaluare.
VII. Încheierea Voi face aprecieri gene- Explicația Cântecul
activității rale asupra desfășurarii „Masa bună”
activității și asupra mo-
dului de comportare al
copiilor.
Copiii ies din sala de
grupă, cântând cântecul
„Masa bună”.
Jocul didactic – Principala

sursă de îmbogățire a
vocabularului la preșcolari
Prof. înv. preșcolar Violeta Vasilica Neacșu
Î nvățământul preșcolar ca primă instituție de formare a copiilor, are

un rol hotărâtor în asigurarea unei eficiențe sporite a actului educațional.
Apărută în cadrul comunității umane din nevoia de comunicare, de

transmitere a gândurilor, a sentimentelor și a experiențelor de viață, limba
10
este învelișul material al gândirii, stimulează dezvoltarea gândirii și reflectă
nivelul și calitățile acesteia. Ca principal mijloc de comunicare interumana
este un considerabil factor de dezvoltare spirituală și de progres social. Așa se
explică rolul principal al acestuia în educarea și formarea personalității omului.
Însușirea limbajului deschide copiilor perspectiva unei vieți spirituale

bogate, oferă posibilitatea educării continue.
În cadrul activităților instructiv – educative din grădiniță, activitățile de

educare a limbajului au un rol extrem de important în dezvoltarea proceselor
cognitive și afectiv – motivaționale, în dezvoltarea și activizarea vocabularului
copiilor, în însușirea corectă a limbii române, în formarea capacităților de
comunicare.
Grija pentru educarea limbajului constituie o preocupare permanentă

a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, în atenția acestora fiind latura
informativă, dar și cea formativă.
Vârsta preșcolară este o etapă hotărâtoare în stimularea corectă a vorbirii.

Acum se produc modificări cantitative și calitative care vizează însușirea
pronunției corecte, constituirea lexicului de bază, apariția limbajului interior,
diversificarea formelor de comunicare.
Pentru copii, jocul este distracție, muncă, învățătură, mijloc prin care se
educă, este un mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjurătoare.
Jocurile didactice ocupă un loc tot mai important în activitatea cu

copiii, ele fiind activități deosebit de motivatoare și care se adaptează optim
caracteristicilor copilului în dezvoltare.
Prin toate tipurile de jocuri, copiii își însușesc limbajul sub aspect fonetic,
lexical, (își îmbunătățesc și își activizează vocabularul) și gramatical își formează
capacitatea de a recepta și de a emite mesaje, simultan cu satisfacerea nevoii
de afectivitate și de cooperare cu adulții și cu ceilalți copii.
Jocul se regăsește în toate etapele activităților organizate și desfășurate

cu copiii. Prin toate tipurile de activități, copiii își însușesc limbajul, își formează
capacitatea de a recepta și de a emite mesaje simultan cu satisfacerea nevoii
de relaxare, de mișcare, a nevoii de afectivitate și de cooperare cu adulții
și ceilalți copii, favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacităților
de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre obiecte și fenomene,
posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acțiunilor con
crete cu obiectele în timpul jocului.
Funcția principală a jocului este aceea de a permite copilului să-și

realizeze „eul”, să-și manifeste personalitatea, să urmeze, pentru moment,
lumea interesului major, atunci când nu o poate face prin activități serioase.
Jocurile didactice contribuie la apariția și formarea sentimentelor inte

lectuale, stimulează curiozitatea de a cunoaște și plăcerea de a rezolva diferite
probleme puse în joc. Jucându-se, copilul dobândește deprinderi și abilități
noi care necesită o anumită încordare intelectuală.
Totodată, jocurile didactice cultivă obișnuința muncii intelectuale și a

muncii independente, pregătind copilul pentru învățătură.
Problema de bază pe care o ridică metodologia și tehnologia jocului 11

didactic este tocmai asigurarea deplinei corelații între elementele sale structu
rale specifice: conținutul jocului (tema), scopul urmărit, sarcina didactică,

acțiunea de joc, reguli.
Esența jocului didactic constă în faptul că această activitate îmbină

armonios elementul de instruire cu elementul de joc. Această îmbinare favo
rizează apariția unor stări emotive, prielnice stimulării și intensificării proceselor
de cunoaștere, a muncii intelectuale, a formării unor trăsături morale, a formării
deprinderilor de muncă independentă.
Jocul didactic constituie un important mijloc de educare a limbajului.

Prin intermediul lui se fixează, precizează și activează vocabularul copiilor, se
contribuie la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noțiuni, la însușirea
unor construcții gramaticale necesare formării deprinderii de citire și scriere
în clasa I.
Deci, jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activi

zarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte
din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și
stimularea creativității în exprimarea orală.
____________
Bibliografie:
1. Ezechil, L., Păiși, M., Laborator preșcolar, ghid metodologic, Editura V&I Integral, București, 2002.
2. Preda, V., Psihologia copilului, Editura Reprograph, București, 2002.
3. Păiși, M., Ghid pentru cunoașterea nivelului de dezvoltare a copilului preșcolar, nr. 3-4, București.
4. Vrășmaș, E., Educația copilului preșcolar, elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Editura Pro
Humanitas, București, 1999.
Importanța jocurilor
de mișcare în grădiniță
Prof. înv. preșcolar Oana-Irina Sămărescu
Școala Gimnazială „Virgil Calotescu” Bascov, G.P.P. Bascov
E ducația fizică a copiilor preșcolari are ca scop educarea unei gene

rații de tineri sănătoși, viguroși, rezistenți, puternici, agili și capabili de muncă.
Pe lângă activitățile desfășurate în mediul familial, grădinița este insti

tuția în care copiii pot să-și satisfacă dorința de mișcare, locul unde se realizează
exercițiile și jocurile necesare pentru dezvoltarea lor fizică. Frecventând gră
12 dinița, copilul este controlat sub toate aspectele dezvoltării și creșterii lui.
În grădinița de copii cele mai importante forme ale practicării educației

fizice sunt următoarele: activități frontale de educație fizică, gimnastica de

înviorare, plimbările, excursiile, jocurile sportive și alte forme în afara activităților
obligatorii (serbări sportive, întreceri și concursuri sportive, demonstrații spor
tive).
Forma de bază în cadrul grădiniței de copii este activitatea obligato

rie-frontală de educație fizică. Mijlocul fundamental și preponderent folosit în
toate activitățile de educație fizică este exercițiul fizic care are la orice vârstă,
dar mai ales în perioada de creștere, un puternic rol educativ. Executând re
gulat exerciții fizice corespunzătoare vârstei, copiii își perfecționează o serie
de deprinderi motrice aplicative necesare în viață: mersul, alergarea, săritura,
echilibrul, cățărarea, aruncarea și prinderea etc.
Alegerea și îmbinarea exercițiilor trebuie făcută în așa fel de către edu

catoare încât acțiunea lor să antreneze întregul organism al copiilor. Un bun
educator nu poate fi decât acela care-l învață pe copil să devină o persoană
puternică și responsabilă, armonios dezvoltată, fizic și psihic.
În privința dezvoltării psihice optime, mișcarea efectuată sub forma

unor exerciții fizice susținute, conduce la obținerea echilibrului psihic, auto
controlului, creșterii aprecierii de sine, dobândirii încrederii în forțele proprii.
Pentru o viață sănătoasă și pentru un organism îngrijit, este necesar ca orice
copil să fie învățat să respire corect.
Copiii din ziua de azi se mișcă din ce în ce mai puțin. Acest lucru se
datorează mai multor factori: lipsa spațiului de joc, lipsa timpului liber a pă
rinților sau existența televizorului și a calculatorului. De aceea grădinița are un
rol important de a compensa acest fenomen.
Jocurile de mișcare dau prilej copilului să-și satisfacă nevoia de mișcare

și totodată contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului. Dată fiind
înclinația naturală a copilului spre mișcare, trebuie să le acordăm o pondere
relativ mare jocurilor de mișcare, atât în cadrul activităților obligatorii, cât și la
activitățile libere. Lipsa exercițiilor fizice determină frustrarea la copil, ceea ce
ca avea efecte nefavorabile asupra evoluției sale ulterioare. Fără mișcare nu
există viață. Omul se află în perpetuă mișcare de la concepție până la moarte.
Mișcarea reprezintă un factor important în dezvoltarea copilului. Copilul

sănătos nu trebuie motivat să se miște, pentru că nu poate să se miște. În
timp ce se mișcă câștigă experiență, se dezvoltă sistemul muscular, scheletul
și coordonarea mișcărilor și abilităților fizice. Datorită exercițiilor fizice crește
schimbul de substanțe în organism, metabolismul se intensifică, asimilarea
hranei se îmbunătățește. Activitatea plămânilor și a inimii este influențată
favorabil, așadar respirația devine mai amplă. Jocul este modalitatea firească
de manifestare a copilului. Este prima limbă pe care o învață. În timp ce se
joacă merge, fuge se află în mișcare aproape tot timpul. Cu joc începem viețile
noastre, iar mai apoi fiecare dintre noi practică tot restul vieții noastre într-un
fel sau altul. Nimeni nu poate nega că nu îi place să se joace. Jocul aparține 13
vieții, din copilărie, până la bătrânețe. Copiii, în primul rând, se joacă pentru
că se simt bine. Acest lucru este important fiindcă pe de o parte încurajează

dezvoltarea cognitivă, fără realizarea acestuia. Pe de altă parte în timpul jo
cului se pregătește pentru acele sarcini pe care le rezervă viața. Abilitățile
de viață, optim dezvoltate, permit unei persoane să-și dezvolte potențialul
la nivel maxim, să se cunoască pe sine, să facă față cu succes provocărilor
pe care le ridică viața de zi cu zi, să poată gestiona eficient situații de orice
natură. Dezvoltarea timpurie a acestor abilități de viață nu se realizează doar
la activitățile de predare – învățare. Jocurile de mișcare au un rol important
în dezvoltarea acestor abilități. Putem afirma cu bună credință, că tot ce este
important în integrarea în societate și gestionarea eficientă a situațiilor de
orice natură a unui om, se învață în cadrul jocurilor de mișcare.
La vârsta preșcolară jocurile cu reguli, al căror principal scop este exer

sarea îndemânării și formarea deprinderilor motrice au o arie largă de răspân
dire. De multe ori elementul și atmosfera de joc sunt realizate prin intermediul
întrecerii. După deprinderea motrică pe care o formează jocurile de mișcare
se clasifică astfel: mers, alergare, săritură, aruncare și prindere, echilibru,
cățărare-coborâre, tracțiuni, împingeri și transport de greutăți. O caracteristică
a jocurilor de mișcare este că deprinderile motrice de bază se dezvoltă simul
tan. De asemenea presupun colaborare, cu colegii de joacă, armonizarea
intereselor, asumarea unor responsabilități. În timpul jocurilor de mișcare apar
situații favorabile sau nefavorabile care lasă urme adânci asupra personalității
copilului. Emoțiile și sentimentele, stările afective trăite și celelalte procese
psihice prezente în aceste împrejurări sunt proprii fiecărui copil, dar în același
timp, comune grupei din care face parte.
Organizarea și desfășurarea jocurilor de mișcare trebuie să respecte

anumite cerințe. Trebuie să corespundă particularităților somato-funcţionale
și psihice ale copiilor; să țină seama de condițiile materiale și mediul în care se
desfășoară; să impună respectarea de către toți copiii a regulilor de joc și să
stimuleze spiritul de colaborare între participanți; să cultive respectul față de
adevăr; să asigure echilibrul valoric al echipelor; să asigure participarea activă
a tuturor copiilor.
EXEMPLE DE JOCURI:
■■■ VRĂBIUȚELE ȘI PISICA
Elementul exersat: Alergarea, săritură pe două picioare

Formațiune de joc: Răspândiți
Desfășurarea jocului: Copiii sunt răspândiți în toată sala și reprezintă

14
vrăbiuțele. Toți au pe cap o fundă pe care este fixat un cioc de carton. Edu
catoarea alege un copil care reprezintă pisicuța, pe care o așază în mijlocul
sălii, într-un cerc mare desenat cu creta, acesta fiind acoperișul casei. Pisica se
preface că doarme. Vrăbiuțele vin pe acoperiș și sar în jurul pisicuței. Deodată
aceasta se scoală și aleargă să prindă vrăbiuțele, iar acestea zboară de pe
acoperiș. Copiii atinși înainte de a ieși din cerc părăsesc jocul. Jocul continuă
până ce pisicuța prinde mai mult de jumătate din numărul vrăbiuțelor, apoi
educatoarea alege un alt copil pentru rolul de pisică.
■■■ IEPURAȘII
Elementul exersat: Săritură în lungime de pe loc

Formațiune de joc: Grupuri mici
Desfășurarea jocului: Pe terenul de joc se desenează mai multe cercuri

care reprezintă vizuinile, în care stau câte 4-5 copii, iepurașii. În partea opusă
se desenează un dreptunghi, grădina de zarzavat, iar în apropierea acestuia un
cerc în care stă un copil mai vioi, câinele de pază. La începerea jocului iepurașii
sar în grădina de zarzavat, iar câinele aleargă după ei să-i prindă. Iepurașii
fugăriți de câine sar spre vizuinile lor. Dacă un iepuraș este prins înainte de a
ajunge în vizuină este dus în cușca câinelui și jocul continuă până sunt prinși
mai mulți, apoi educatoarea alege alt câine de pază.
■■■ LEII LA CIRC
Elementul exersat: Mers în echilibru

Formațiune de joc: Șir
Desfășurarea jocului: Copiii sunt împărțiți în două echipe, egale ca

număr, așezate pe șiruri, cu fața la capătul câte unei bănci de gimnastică. Pe
fiecare bancă se pun câte două cercuri la distanțe egale, ținute vertical de
câte doi copii. La comanda educatoarei de începere a jocului, primii din fiecare
echipă se urcă pe bancă și se deplasează pe genunchi, încercând să treacă
între cele două cercuri. Dacă reușește să treacă prin ambele cercuri, coboară,
îi ating pe următorii cu mâna pe umăr, apoi trec la coada șirului. Toți copiii
trebuie să treacă prin cercuri.
15
_____________
Bibliografie:
1. Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani.

2. Dragomirescu Georgetea, Kun Suzana, Bojin Elena, Metodica educației fizice în grădinița de copii,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977.
3. Ferencz Dóra, Rolul jocurilor de mișcare în formarea competențelor sociale (spiritul de colaborare și
competiție) la preșcolari de 4-5 ani, Lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I în
învățământ, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca.
Metoda proiectului în
învăţământul preşcolar
Prof. înv. preşcolar Georgeta Toma
Şcoala Gimnazială „Virgil Calotescu”, G.P.P. Bascov
A cest material îşi propune să prezinte rolul, importanţa şi etapele

proiectului în procesul instructiv-educativ desfăşurat la nivelul învăţământului
preşcolar. Necesitatea acestui studiu este dată atât de folosirea tot mai intensă
a acestei metode de către cadrele didactice, la nivelul învăţământului preşcolar
şi la nivelul învăţământului şcolar, cât şi de rolul pe care această metodă îl are
în dezvoltarea competenţelor transversale.
16
Noua programă a accentuat ideea de folosire a contextului ludic şi a
învăţării active în stimularea rutei individuale a învăţării, fapt care presupune
şi propune o altă abordare educaţională. Această orientare se bazează pe
folosirea metodei proiectelor tematice de grup, selectate, proiectate şi elabo

rate cu ajutorul copilului şi în care brainstorming-ul, lucrul în echipă şi acţiu
nea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de
predare – învăţare – evaluare.
Teoriile privind învăţarea sau dezvoltarea copilului la vârstele timpu

rii promovează conceptul de profesor cu rol de ghid (Preda, Viorica, coor
donator, Metoda proiectelor la vârstele timpurii, p. 7). În acest context,
metoda proiectelor stimulează şi satisface curiozitatea copiilor, implicându-i
în propriul proces de dezvoltare, în care educatoarea nu este decât un ghid
atent, o persoană resursă care sprijină respectarea rutei individuale a învăţării,
a copilului şi a ritmului propriu al acestuia.
Argumentele care pot sta la alegerea folosirii metodei proiectelor în

procesul instructiv – educativ desfăşurat cu copiii preşcolari sunt următoarele:
■ Proiectul poate fi încorporat în curriculum preşcolar din oricare parte
a lumii;
■ Un proiect are o structură temporală care ajută educatoarea să-şi
organizeze progresiv activitatea cu copiii, în funcţie de dezvoltarea acestora, de
interesul manifestat şi de gradul de cunoaştere a subiectului luat în discuţie;
■ Proiectul le oferă copiilor contexte în care ei pot aplica o foarte mare
varietate de cunoştinţe şi deprinderi sociale şi intelectuale, pe lângă cele de
bază date de curriculum (Preda, Viorica, op. cit., p. 8).
Metoda proiectului, aşa cum este cunoscută şi în literatura de la

noi, presupune implicarea activă a copiilor pe tot parcursul activităţilor
desfăşurate, care se finalizează, în principiu, cu un produs tangibil: un dosar

tematic, un portofoliu, o propunere de rezolvare a unei probleme, o expoziţie
sau o colecţie, etc. Activităţile de învăţare specifice temelor cross – curriculare se
derulează de cele mai multe ori după regulile unui proiect.
Dintre diferențele semnificative între instruirea sistematică, specifică

în general modelului disciplinar, şi lucrul pe proiecte amintim următoarele
(Ciolan, Lucian, Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum
transdisciplinar, p. 216):
Aşadar, un proiect este o extindere, o investigare a unui subiect din

sfera idealului sau practicului către care copilul îşi îndreaptă întreaga atenţie
şi energie. Proiectul îi implică pe copii în conducerea investigaţiei în mediul
imediat, asupra fenomenelor şi evenimentelor despre care doresc să înveţe
mai mult. Şi, ceea ce este absolut deosebit, din punctul de vedere al respectării
rutei individuale a învăţării şi a ritmului propriu, proiectul poate fi dus la bun
sfârşit de un grup mic de copii, de întreaga grupă sau, ocazional, de un singur
copil.
În cadrul instruirii bazate pe proiect, copiii/elevii pot observa natura

interdisciplinară a sarcinilor şi pot vedea că o problemă poate avea mai
mult decât o singură soluţie. Elevii care au posibilitatea de a alege diferite
strategii şi abordări pot deveni mult mai angajaţi în procesul de învăţare şi va
exista o probabilitate mai mare ca ei să abordeze alte probleme cu deschidere
(http://pblchecklist.4teachers.org/more.shtml).
17
Din perspectiva curriculum-ului integrat şi a temelor cross – curriculare,
putem afirma că proiectele se pot centra pe o temă sau pe un ansamblu

de teme integrate, iar prin încercarea de a răspunde la anumite întrebări
semnificative, copiii/elevii sunt puşi în situaţia de a traversa, prin investigare şi
explorare, graniţele disciplinare tradiţionale.
■■■ ETAPELE PROIECTULUI
A. Faza I
Este faza în care are loc alegerea subiectului şi planificarea întregului

demers didactic necesar realizării proiectului. Aceasta este o etapă prepara-
torie, de iniţiere atât pentru educatoare, cât şi pentru copil. În acest moment
se stabilesc obiectivele, se analizează resursele materiale, umane şi de timp
disponibile, se aleg conţinuturile, strategiile didactice necesare asigurării
coerenţei, în vederea derulării cu succes a proiectului.
Tema derulată de educatoare este de fapt, aleasă de către copii. Educa-

toarea descoperă despre ceea ce doresc copiii să afle mai multe pe o perioadă
de timp prin discuțiile libere care au loc în prima parte a dimineții sau prin
jocurile lor desfăşurate în centrele de interes din sala de grupă (centrul joc de
rol, biblioteca, artă, știință, construcții).
A. 1. Alegerea subiectului
Pentru copil, mediul înconjurător oferă ocazii numeroase de explorare

şi experiment, satisfăcându-i curiozitatea şi nevoia de acţiune insaţiabile.
Educatoarea este aceea care creează un mediu favorabil învăţării, neuitând că
ea însăşi face parte din el. Aşadar, orice lucru, fiinţă sau eveniment din clasă
sau de acasă poate constitui subiectul unui eventual proiect. Important este
interesul pe care acesta îl poate trezi copiilor. Sursa alegerii subiectului poate
fi una din trei:
Copiii – atunci când aceştia sunt deja familiarizaţi cu rutina derulării

unui proiect. De regulă subiectele care pornesc de la interesele copiilor sunt
cele care asigură motivaţia, care oferă mai multe satisfacţii şi care valorifică mai
bine cunoştinţele acumulate. De aceea este recomandată o atenţie sporită
din partea educatoarei la jocurile şi discuţiile spontane dintre copii, pentru
a depista preponderenţa unui subiect. Trebuie avut în vedere că proiectul
se bazează pe experienţa anterioară a copilului, iar subiectul său nu trebuie să
fie unul abstract, care ar necesita multă informaţie şi mult timp, în raport cu
particularităţile psihologice ale vârstei preşcolare;
Educatoarea – de regulă în perioada iniţială a aplicării metodei proiectelor;
Educatoarea împreună cu copiii.
Pentru a trezi interesul copiilor este bine să apelăm la imaginaţia şi

fantezia noastră creatoare. Povestioare imaginare sau mici întâmplări, trucate
chiar, ne ajută să motivăm copiii pentru alegerea unui subiect. În schimb, nu
orice interes pasager, sau dimpotrivă, obsedant pentru un subiect se poate
transforma într-un proiect.
18
Pornind de la cele menţionate se desprind câteva aspecte importante
despre subiectul proiectului. Acesta trebuie (Preda, Viorica, op. cit., p. 13):
■ Să fie destul de vast pentru a putea permite o investigaţie de cel puţin
o săptămână;
■ Să fie strâns legat de experienţa de zi cu zi (cel puţin câţiva copii trebuie
să aibă cunoştinţe despre acesta, pentru a putea pune întrebări relevante
despre el);
■ Să permită o abordare integrată şi atingerea unor domenii cum ar fi:
ştiinţă, artă, mişcare, educaţie pentru societate;
■ Să fie potrivit pentru a putea fi analizat la nivelul grupei de copii.
A 2. Stabilirea direcţiilor de dezvoltare
Pe lângă rolul de ghid şi mentor, educatoarea mai are şi rolul de ma

nager, astfel încât orice activitate care urmează a fi desfăşurată cu copiii va
trebui gândită, motivată şi proiectată cu multă grijă şi atenţie. Astfel, după
alegerea subiectului, educatoarea va alcătui o hartă cu principalele aspecte ale
conţinuturilor ce vor fi abordate în cadrul proiectului. Harta va fi realizată cu
copiii creându-le impresia că ei dictează direcţiile de desfăşurare ale proiectului.
E bine să existe cât mai multe ilustraţii despre subiectul propus sau să se
solicite copiilor executarea de astfel de imagini folositoare la marcarea prin
cipalelor teme sau subteme ale subiectului luat în discuţie în cadrul proiectului.
Harta şi inventarul de probleme vor fi însoţite şi de un poster sau mic

afiş pentru părinţi, în care aceştia sunt informaţi cu privire la intenţia copiilor şi
a educatoarei de a studia împreună un anumit subiect.
Trebuie reţinut că stabilirea direcţiilor de dezvoltare va fi eficientă dacă

(Preda, Viorica, op. cit., p. 15):
■ harta nu este una complicată în mod inutil. Cu cât este mai simplă cu
atât este mai bine înţeleasă de către copii;
■ inventarul de probleme trebuie realizat împreună cu copiii, iar copiii,
cât şi părinţii trebuie implicaţi în monitorizarea acestuia;
■ posterul afişat la intrare sau pe hol să fie realizat cu multă fantezie;
■ conţinuturile şi obiectivele planificate să fie în raport cu particula
rităţile de vârstă ale copiilor.
Pornind de la toate datele și informațiile teoretice se întreprind la nivelul

grupei următoarele acțiuni:
■ părinţilor li se comunică decizia de a derula acest proiect printr-o
scrisoare de intenţie;
■ discuţiile în grup duc la punctarea unor aspecte principale de ana
lizat. Acestea pot fi cuantificate cu ajutorul ilustraţiilor şi desenelor făcute de
copii, întocmindu-se astfel harta proiectului nostru.
A. 3. Crearea centrului tematic şi procurarea materialelor pentru

proiect
În general, asigurarea materialelor necesare derulării unui proiect nu

este costisitoare. Educatoarele pot dispune de materiale, iar dacă lipsesc, edu
catoarea şi copiii vor contribui la procurarea lor.
Centrul tematic este locul unde se expun materialele legate de tema 19

proiectului, astfel încât copiii să le poată privi şi mânui, să se poată juca cu ele,
să vorbească, să „citească” şi să li se citească despre ele.

A. 4. Discuţii cu persoanele implicate
Orice proiect are nevoie şi de persoane resursă şi resurse umane.

Adesea educatoarea va apela la părinţi, bunici, fraţi, specialişti din diferite
domenii pentru a deveni persoane resursă în derularea proiectului. De multe
ori se impune implicarea unor parteneri educaţionali, a unor instituţii sau
persoane fizice. Astfel se asigură participarea tuturor factorilor necesari unei
educaţii sociale moderne şi eficiente, valorizând optim personalitatea copiilor.
B. Faza a II-a
A doua fază a proiectului este intervalul în care are loc activitatea

practică a copiilor, respectiv documentarea şi investigarea. Aceasta este inima
proiectului. Acum copiii fac cercetări, desenează, construiesc modele, înre
gistrează date şi fapte, explorează, fac predicţii, discută şi chiar dramatizează
aspecte legate de noile achiziţii.
B. 1. Activitatea de documentare şi investigare
Este mult mai important ce se petrece în mintea copilului, decât ceea

ce rezultă din propriile mâini. De aceea este necesar să vedem experimentul
ca pe un proiect integrat în curriculum, iniţiat fie de educatoare, fie de copil.
Educatoarea, în colaborare cu copilul, va avea în vedere coordonarea activităţii
în cadrul proiectului.
În acest sens, li se recomandă educatorilor să recurgă la un program

flexibil, care să le permită copiilor să-şi urmărească interesul, şi să creeze în sala
de grupă un spaţiu educaţional stimulativ, care să favorizeze experimentul,
interacţiunea şi creativitatea
Metoda proiectelor le oferă copiilor ocazii reale de a lua decizii şi de a-şi

asuma responsabilităţi. Astfel, pe măsură ce copiii câştigă experienţă, ei devin
mai stăpâni pe puterile lor şi mai încrezători în forţele proprii.
În concluzie se poate menţiona că activitatea de învăţare se face prin

joc, că ea se bazează pe inter-relaţionare şi că se realizează într-o manieră
integrat, iar educatoarea are rolul decisiv în influenţarea şi sprijinirea copilului
în procesul de asumare de roluri şi responsabilităţi în această etapă.
B. 2. Activităţile din cadrul proiectului ca activităţi integrate
În cadrul proiectului activităţile se vor planifica ţinând cont de planul

de învăţământ. Educatoarea va respecta atât orarul stabilit, cât şi numărul de
activităţi propus de planul de învăţământ pentru grupa la care îşi desfăşoară
activitatea.
C. Faza a III-a
Ultima fază a proiectului este cea a sintezei şi a concluziilor. Ea include

pregătirea şi prezentarea rapoartelor şi a rezultatelor sub formă de jocuri,
discuţii, dramatizări. Tot acum se stabilesc finalităţile proiectului, ce funcţio
20
nalităţi ar putea primi acestea şi cum vor fi integrate modalităţile de evaluare
în partea finală a proiectului.
B. 2. Evaluarea
În evaluarea activităţii copiilor se va urmări:

■ modul în care au fost folosite şi valorificate de către copii conexiunile
şi perspectivele interdisciplinare, competenţele şi abilităţile de ordin teoretic
şi practic;
■ care sunt competenţele dobândite de copii şi capacitatea acestora de
a realiza transferul în alte domenii, în alte contexte, în alte situaţii;
■ gradul de originalitate în căutarea unor soluţii pentru rezolvarea
optimă a unor probleme;
■ capacitatea copiilor de a descoperi şi fructifica valenţe ale proiectului,
în vederea iniţierii şi dezvoltării altuia nou.
Această evaluare se face în funcţie de natura proiectului şi de posibi

lităţile reale ale copiilor astfel:
■ sub forma unui album de fotografii întocmit în perioada derulării
proiectului;
■ prin prezentarea unui film video cu momente din desfăşurarea pro
iectului;
■ sub forma unei „cărţi” în care copiii şi-au adunat lucrările proprii,
impresiile şi părerile dictate educatoarei. Această carte va putea fi citită şi de
ei şi de către părinţi;
■ printr-un spectacol literar – muzical prezentat părinţilor sau colegilor
de la alte grupe;
■ sub forma unei expoziţii cu lucrări executate pe parcurs;

■ prin prezentarea unor raportări grafice, elaborate cu ajutorul edu
catoarei;
■ prin realizarea unor monografii sau a unor puncte de documentare
cu tot felul de informaţii pe care ei le-au aflat în timpul derulării proiectului;
■ sub forma unor înregistrări sonore a impresiilor si lucrurilor noi şi
interesante pe care le-au aflat (Preda, Viorica, op. cit., p. 30 – 31).
II.1.3. Valoarea pedagogică a proiectului
Calitatea procesului educaţional la vârsta preşcolară trebuie privită ca o

condiţie de bază pentru realizarea „societăţii educaţionale de mâine”. Despre
această societate nu se poate vorbi decât dacă se acordă educaţiei timpurii
şi mijloacelor potrivite, atenţia cuvenită.1
21
Bibliografie:
1. Bocoş, Muşata, Teoria şi metodologia curriculum-ului. Suport de curs pentru anul I, specializările
„Pedagogie” şi „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.
2. Bocoş, M., Curriculumul școlar. Conţinutul învăţământului, în „Pedagogie. Suporturi pentru formarea
profesorilor”, M. Ionescu, V. Chiş, (coord.), Editura Presa Universitarã Clujeanã, Cluj-Napoca, 2001.
3. Ciolan, Lucian, Învăţarea integrată; fundamente pentru un curriculum transdiciplinar, Editura Polirom,
Bucureşti, 2008.
4. http://pblchecklist.4teachers.org/more.shtml.
5. Preda, Viorica, coordonator, Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Editura Miniped, Bucureşti, 2002.
2..
Ghid de bune practici. Articole
Educaţia copilului în spiritul

valorilor naţionale
Exemple de bune practici
Prof. înv. preșcolar Mădălina Elena Roşu
V alorile culturale ale României sunt păstrate cu sfințenie mai ales

în mediul rural, acesta reușind să conserve elementele de cultură, tradiție și
folclor, care sunt înțelepciuni de viață izvorâte din experiențe, din bucurie sau
durere, din năzuințe și dor, din setea de liniște sau dragostea pentru frumos,
creând punți între generații. 23
Pătrunderea copilului în cultură se produce în familie, în primii ani de

viață și continuă în comunitățile sociale din care face parte și în mod sistematic
în unitățile de învățământ.
Grădinița, fiind prima dintre acestea, trebuie să fie cea care îl face pe
copil să conștientizeze valorile creațiilor populare, să păstreze și să cultive inte
resul pentru cunoașterea tradițiilor, frumusețea folclorului românesc, dansul,
cântecul și portul popular, casa tradițională românească, obiceiurile și tradițiile
deosebit de bogate atât din preajma sărbătorilor de 1 Decembrie, de Paști, cât
și cele de Crăciun și Anul Nou, de la cele mai mici vârste, ca semn de respect
pentru trecutul nostru românesc.
Patriotismul reprezintă una din trăsăturile fundamentale ale perso

nalității fiecărui om. Formarea ei începe la o vârstă fragedă și se îmbogățește
cu noi dimensiuni pe tot parcursul existenței umane. Necesitatea de a începe
educația morală cât mai timpuriu este justificată și de faptul că la vârsta
preșcolară se formează cu cea mai mare ușurință automatismele ce stau la
baza deprinderilor de comportare.
Activitatea sistematică de educație morală din grădiniță contribuie

la formarea acestor deprinderi elementare de comportare, la perfecționarea
deprinderilor însușite și la transformarea lor în obișnuințe.
Obiectivul fundamental al educației patriotice este interiorizarea conți

nutului patriotismului, transformarea lui în manifestări comportamentale
ale elevului în relațiile sale cu mediul patriei sale. Realizarea acestui obiectiv
vizează atât formarea conștiinței, cât și a conduitei patriotice. Astfel, pe tot
parcursul grădiniței copiii sunt familiarizați: cu frumusețile și bogățiile țării

noastre, cu trecutul său istoric, cu jertfele care s-au adus pentru apărarea
suveranității și integrității teritoriale, cu tezaurul cultural și artistic al poporului.
În vederea educației moral patriotice a copiilor de vârstă preșcolară,

programa prevede:
– să se cunoască însemnele țării;
– să se cunoască îndatoririle copiilor la vârsta preșcolară;
– să se cunoască unele evenimente și sărbători din istoria poporului
nostru, cât și unele sărbători naționale;
– să se dezvolte sentimente de dragoste pentru limba și cultura popo
rului nostru;
– să se formeze atitudini și comportamente;
– să se cultive calități morale: sinceritate, hărnicie, curaj, spirit de întra
jutorare, spirit de colectiv.
Varietatea metodelor și procedeelor utilizate în mod adecvat de către

educatoare contribuie la apropierea copilului de unele aspecte ale vieții, la
dezvoltarea sentimentelor morale, la formarea unor însușiri importante ale
personalității.
Organizarea judicioasă a activităților de educație moral-civică și patrio

tică asigură însușirea cunoștințelor, înțelegerea fenomenelor sociale accesibile,
fixarea unor reprezentări, formarea deprinderilor elementare de muncă, edu
24
carea sentimentelor morale înalte, formarea comportamentelor morale.
O condiție ce se dovedește a fi importantă în realizarea activităților

cu conținut moral-patriotic este și aceea de a ocaziona copiilor satisfacții
în legătură cu propriile acte prin care respectă și cinstesc memoria eroilor

neamului. Astfel, ei vor deveni mai sensibili la ansamblul frumuseților și valo
rilor ce concretizează peisajul pământului românesc, vor prețui și mai mult
hărnicia poporului, dragostea de muncă, devotamentul și dârzenia lor în
munca social-constructivă nouă cum ar fi:
1. Prin acțiuni efective, legate de depunerea unor flori la monumentele
eroilor neamului, vizitarea Mausoleului de la Mateiaş.
2. Prin realizarea unor serbări în care se regăsește dragostea pentru

costumul popular și tradiție: şezători, dansul „Căluşul”, obiceiurile de Crăciun
și Anul Nou cum ar fi mersul cu Capra, cu Sorcova.
3. Prin realizarea unor excursii cu vizitarea unor obiective istorice cum

ar fi:
Excursie în cadrul Programului Național „Școala altfel” la Târgoviște cu
vizitarea Curţii Domneşti și a Turnului Chindiei
25
4. Prin realizarea unor simple acțiuni de muncă patriotică pentru înfru

musețarea spațiului ambiant etc.
5. Prin realizarea de activități practice în cadrul activităților DOS pentru

înțelegerea însemnelor naționale.
26
Adoptarea unor strategii de acțiune educațională adecvate vor putea

da posibilitatea tuturor cadrelor didactice să se perfecționeze permanent
și să realizeze astfel activități cu rezultate deosebite. Astfel, ele vor contribui
tot mai mult la educarea copiilor în spiritul dragostei și al respectului pentru
țară și poporul român, pentru cunoașterea și prețuirea realizărilor oamenilor
muncii, a frumuseților și bogățiilor patriei, a luptei eroice a poporului nostru
pentru pace, libertate și independență națională. Pot afirma cu certitudine că
numai de noi, cadrele didactice, depinde formarea unei atitudini moral-civice
și patriotice a copiilor, încă de la cea mai fragedă vârstă.
Educația pentru sănătate

între necesitate și realitate
Prof. înv. preșcolar Violeta Filofteia Stancu
Școala Gimnazială „Virgil Calotescu”, G.P.N. Bascov
E ducația pentru sănătate este o preocupare de maximă importanță

a medicinei omului sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultură
sanitară al diferitelor grupuri de populație, precum și mijloacelor și procedurilor
educativ-sanitare necesare formării unui comportament sanogenic.
Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi
preocupări ale omului. De altfel cuvântul sănătate care evocă o stare atât de 27
prețioasă a fiecăruia apare frecvent în vorbirea curentă, nelipsind aproape
niciodată cu ocazia urărilor de bine.

Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci privește tot atât de
mult societatea în întregime „sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul
este nimic”. (Schopenhauer)
Obiectivul de bază al educației pentru sănătate constă în formarea și

dezvoltarea în rândul populației, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei
concepții și a unui comportament igienic în scopul apărării sănătății, dezvoltării
armonioase și fortificării organismului, adaptării lui la condițiile mediului
ambiental natural și social, cât și al participării active a acesteia la opera de
ocrotire a sănătății populaționale. În acest sens, este necesară formarea unei
opinii de masă, fundamentată științific, față de igiena individual și colectivă,
față de alimentație, îmbrăcăminte, muncă și odihnă, față de utilizarea rațională
a timpului liber și a factorilor naturali de călire a organismului, față de evitarea
factorilor de risc, precum și a modului de activitate a asistenței medicale și a
diferitelor mijloace de investiție și tratament.
Educația pentru sănătate a populației trebuie să reprezinte un obiectiv

major al politicii sanitare naționale, stabilindu-se ca sarcini de bază, în domeniul
asigurării sănătății populației.
Introducerea unor tehnici noi au făcut ca organismul uman să devină din

ce în ce mai transparent și accesibil explorărilor morfologice cele mai fine cu
detectarea celor mai mici modificări anatomice prin: tomografie computerizată
(scanner) care ne redă tot organismul uman în secțiuni anatomice de
1-3 mm. Tot atât de utile sunt ultrasonografia ecografie, scintigrafia, rezonanța
magnetic nucleară etc.
Educația pentru sănătate are trei laturi: cognitivă, constă în comunicarea

și însușirea de noi cunoștințe necesare apărării și menținerii sănătății, moti
vațională, adică asigură convingerea populației privind necesitatea prevenirii și
combaterii bolilor și a dezvoltării armonioase a organismului prin respectarea
regulilor de sanogeneză și comortamental-voluţională, care constă în însușirea
deprinderilor și obișnuințelor sanogenice, cu aplicarea lor în practica cotidiană.
Organizația Mondială a Sănătății definește educația pentru sănătate

drept arma cea mai eficace a sănătății populaționale.
Sănătatea este privită ca o calitate a vieții.
Medicina omului sănătos urmărește să intervină activ în apărarea sănă

tății prin:
■ promovarea măsurilor de igienizare a mediului înconjurător a localităților
în care trăiește și muncește omul, pentru a face acest mediu cât mai favorabil
sănătății;
■ formarea unor deprinderi igienice la fiecare persoană, folosind toate
mijloacele de cultură și educație, începând cu școala, reviste, cărți;
■ punerea în valoare a culturii fizice (gimnastică, sport), a excursiilor și
a vieții în aer liber, folosirea factorilor naturali de întărire a organismului: aer,
soare, munte, mare;
28 ■ excursiile fizice reduc stresul ne ajută să ne menținem greutatea ideală,
să ne menținem mobili, fac ca inima noastră să funcționeze mai bine și ne
ajută la scăderea nivelului colesterolului și a TA. De asemenea, ne protejează
împotriva unor îmbolnăviri serioase ca bolile de inimă, diabetul și comoția

cerebrală.
Sănătatea nu se vinde în farmacii, ci se asigură prin deprinderi igienice:

igiena alimentară, igiena muncii fizice, igiena muncii intelectuale.
_____________
Bibliografie:
1. Ivan Aurel, Medicina omului sănătos, Ed. Medicală, București, 1993.

2. Mota, Maria, Alimentația omului sănătos și bolnav, Ed. Academiei Române București, 2007.
3...
Studii
Învățarea există și în mediul

online
Prof. înv. preșcolar Ioana Alexandra Coman
„T ot ce nu avem de la naștere și de care avem nevoie când suntem

mari, ne este dat prin educație. Această educație ne vine de la natură, de la
oameni sau de la alte lucruri”. (Jean Jacques Rousseau)
Grădinița, cu toți factorii implicați, preșcolari, profesori, autorități și părinți,

încearcă să se adapteze din mers la noua situație, cea a pandemiei, în care
procesul educațional trebuie să continue în mediul online. Se poate spune că
30 procesul a fost testat din mers, profesorii s-au adaptat situației într-un timp
foarte scurt, iar copiii la fel.
Este clar că această pandemie a perturbat complet un sistem de învă

țământ despre care mulți afirmă că și-a pierdut deja relevanța, nu numai în
România, dar și la nivel global.
În cartea sa „21 de lecții pentru secolul XXI”, savantul Yuval Noah Harari
prezintă modul în care școlile continuă să se concentreze pe abilități academice
tradiționale și pe învățarea la distanță, decât pe abilități precum gândirea
critică și adaptabilitatea, care vor fi mai importante pentru o societate de viitor.
Am putea vedea trecerea la învățarea online drept catalizatorul pentru

crearea unor noi metode mai eficiente de educare a elevilor/preșcolarilor.
În timp ce unii se îngrijorează că natura grăbită a tranziției online ar fi împiedicat
acest obiectiv, alții intenționează să facă din învățarea online „noul lor normal”
după ce au experimentat beneficiile de primă mână.
Cursurile online nu sunt, în general, la fel de eficiente ca orele față-în-față,

dar cu siguranță sunt mai bune decât nimic.
Sistemul educațional trece printr-o perioadă de reinventare, metodele

de predare aplicate în clasă au un puternic impact asupra calității educației.
Practic, mult din calitatea actului învățării atârnă pe umerii dascălului: 30%
din succesul învățării depinde de comportamentul profesorului. Așadar, la
competențele pe care fiecare profesor le dezvoltă cu elevii săi, se adaugă rela
ția continuă și în mediul online.
În ziua de astăzi se dezvoltă astfel și relația profesor-părinte, căci părinții

pot explora împreună cu copiii diferite platforme.
În învățământul preșcolar, școala online a fost o provocare foarte mare.

Am încercat să folosim instrumente, platforme, pagini web, etc., cu ajutorul
cărora am reușit să desfășurăm activități instructiv-educative, astfel încât să
atingem obiectivele propuse pentru această perioadă.
Preșcolarii nu se pot descurca singuri în utilizarea telefonului, laptopului,

etc., iar de fiecare dată a fost nevoie de prezența unui adult (care să citească
instrucțiunile pentru joc și să pornească prezentarea, videoul, jocul și/sau să
citească povestea).
Noi, profesorii din învățământul preșcolar, am fost într-o situație dificilă

și am încercat multe aplicații și platforme cu ajutorul cărora am desfășurat
activitățile instructiv-educative, evaluările și nu numai.
Consider că alegerea unei platforme educaționale unice la nivel național

ar ușura cu mult munca întregii echipe implicate în procesul instructiv-edu
cativ (școală – elevi – părinți – comunitate).
La nivelul unității noastre școlare, platforma educațională unică a oferit o

imagine de ansamblu a activităților școlare derulate, a ajutat la perfecționarea
permanentă și unitară a tuturor cadrelor didactice și a permis monitorizarea și
analiza întregului demers educațional.
Platforma educațională comună oferă posibilitatea creării de grupuri

(clase) de elevi și de comisii ale cadrelor didactice, facilitând organizarea de
întâlniri online în cadrul acestora. Instrumentele puse la dispoziție sunt variate
31
și ușor de folosit/aplicat.
În rândul profesorilor, conceptul de e-learning câștigă teren, deoarece

performanța în învățare este determinată în mare parte de strategii de in
struire și demersuri didactice bine conturate, cadrele didactice căutând să se
adapteze mediului școlar modern.
Se pot remarca, astfel, valențele benefice pe care le are internetul în actul

de predare – învățare – evaluare, necesitatea accesului la informație și, implicit,
adaptarea rapidă la nou.
Din dorința de a evolua, de a transmite elevilor/preșcolarilor conținut

informațional nou, profesorii aleg să participe la programe de formare pro
fesională, să se documenteze, să se înscrie în forumuri de discuții pe teme
de interes școlar, să acceseze materiale existente pe diverse medii de stocare,
să parcurgă etapele dezvoltării profesionale, să creeze teste online, planuri
remediale etc., care le vor ușura munca didactică.
Învățarea există și în mediul online, iar pentru grădinițe, profesori, părinți

și preșcolari înseamnă doar noi ferestre către educație.1
Bibliografie:
1. Constantin, Cucoș, Școala online – elemente pentru inovarea educației, Ed. Universității din București,
București, 2020.
2. www.e-scoala.ro.
3. www.didactic.ro.
Bariere și blocaje întâlnite

în comunicarea la vârsta
preșcolară
Prof. înv. preșcolar Ana-Maria Vlădescu
„ N u tot ce se aude, se înțelege și ceea ce se înțelege nu depinde

numai de noi.” (L. Şoitu)
Avem privilegiul de a trăi într-o perioadă a exploziei informaționale,

generată de creșterea exponențială a cunoștințelor umane. În acest univers se
32
află omul însuși, ca parte a sistemului informațional. Adaptat acestor realități
și procesul de învățământ este un sistem dinamic complex, cu cei doi poli ai
săi, între care se realizează comunicarea de tip bilateral, de transmitere și de
receptare a informației.
Comunicarea este „un proces deosebit de important și complex, de care

depinde structura reușitelor, miracolelor sau a dezastrelor umane”. Indiferent
de modul de abordare comunicarea stă la bază organizării și evoluției sociale,
influențând raporturile, pe orizontală și pe verticală între oameni, fiind con
siderată drept cea mai importantă competență socială cu implicații în ma
nifestarea și dezvoltarea celorlalte. Spre deosebire de animale, comunicarea
interumană este axată în primul rând pe o relație între parteneri, în context
social.
În activitatea școlară există mai multe forme ale comunicării, care au

un rol strâns, completându-se reciproc. Aici nu folosim niciodată un singur
tip de comunicare și nici măcar o singură formă a comunicării. Stăpânirea
și cunoașterea tehnicilor de comunicare este practic indispensabilă în viața
profesională. Comunicarea didactică este reprezentată de transmisia și schim
bul de informații dintre educator și elev și invers, la circulația de impresii,
trăiri afective, judecăți de valoare, comenzi cu scopul de a îmbogăți sfera
cunoștințelor, pentru a determina modificări comportamentale. Formarea
competențelor de comunicare ocupă un loc prioritar în grădiniță, limbajul
fiind considerat o activitate permanentă de dezvoltare a gândirii, a proceselor
intelectuale, în general a personalității copilului. Stăpânirea unui vocabular
bogat îi oferă preșcolarului posibilitatea de a se mișca cu ușurință în mediul
înconjurător și de a-și experimenta propriile achiziții de limbaj.
Noi, educatorii, lucrăm în primul rând cu sufletul și cu mintea copilului,

deoarece la vârsta aceasta copilul este foarte sensibil afectiv, suntem nevoiți
să utilizăm cele mai mule forme ale comunicării. Această comunicare se
desfășoară cum am mai precizat între cel puțin doi parteneri de tipul:
educator-copil sau copil-copil. Putem spune că este o comunicare care conține
diverse conținuturi purtătoare de instruire, mesajul de conceput fiind bine
structurat, logic, pe care educatorul îl formează după anumite obiective clare.
Acest tip de comunicare se reglează și autoreglează cu ajutorul unei retroacțiuni:
feed-back și feed-forward.
La această vârstă comunicarea are un efect de învățare, urmărește in

fluențarea, modificarea și stabilitatea comportamentelor individuale și de grup,
generează învățarea, educație și dezvoltare în același timp, prin implicarea
activă a copilului în actul comunicării.
Primul mediu cu care copilul i-a contact este familia, deci aici învață să
comunice prima dată, apoi în mediul social general, mai ales în cadru activităților
de instruire și de educare organizate instituțional. Educatoarea trebuie să
cultive și să întărească statutul de interlocutor, de partener al copilului față
de propria devenire și să permită copilului să construiască progresiv imaginea
pozitivă a sinelui, într-un climat favorabil și adecvat exprimării proprii și comu
nicării interpersonale reușite.
De fiecare dată când scriem sau citim, încercăm să convingem, să expli

căm, să influențăm, să educăm, să îndeplinim orice alt obiectiv; prin procesul 33
comunicării urmărim întotdeauna câteva scopuri: să fim receptați, să fim
înțeleși, să fim acceptați, să provocăm o reacție.

Comunicarea didactică, la fel ca și comunicarea generală, este supusă
unor perturbări numeroase și variate. Există numeroase tipuri de blocaje și
anume: blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunica
rea didactică (profesorul pe de o parte, elevul pe de alta), blocaje determinate
de relațiile social-valorice existente între participanții la relația de comunicare
didactică, blocaje apărute datorită particularităților domeniului în care se
realizează comunicarea didactică.
Există bariere în comunicare de natură fizică: deficiențe verbale, auditive,

de amplasament, de durată a activității, dar și bariere semantice (vocabular
sărac). Dacă preșcolarul nu are cunoștințe minime, nu va comunica, de aceea
temele trebuie planificate cu grijă în funcție de experiența de viață a copilului,
de trebuințe, de necesități.
Emoțiile reprezintă o barieră foarte importantă în comunicare, copilul

pur simplu se blochează. De aceea educatoarea trebuie să aibă un ton plin de
căldură. Copilul trebuie să se simtă ascultat, noi trebuie să fim aproape de el,
să-l susținem, să-l încurajăm, altfel se va închide în el, nu va vorbi (sau vorbește
foarte încet). De asemenea, timiditatea face ca el să se simtă incapabil să
se deschidă. Noi trebuie să îl felicităm atunci când răspunde, să-i corectăm
greșelile fără a râde de el, să avem o atitudine pozitivă față de el pentru a-i trezi
interesul pentru ceea ce face.
Lipsa de cunoaștere: este foarte dificil să comunici cu un copil ale cărui

cunoștințe sunt foarte reduse, de aceea trebuie să-l apropiem pe copil de
obiectele pe care nu le cunoaște, prin folosirea sau înlocuirea cu imagini,
simboluri (la jocuri didactice, povestiri, lectură după imagini), trezindu-le inte
resul pentru tema respectivă și implicit pentru a comunica.
Un alt punct slab este lipsa de interes care duce la un blocaj în comunicare.
Pe copil trebuie să-l intereseze, să-i placă să se transpună, să trăiască, de aceea
educatoarea trebuie să fie foarte atentă cum își organizează activitatea, cum
explică clar, el trebuie să înțeleagă sarcinile pe care le are, să dorească să
răspundă sau să poarte un dialog cu educatoarea ori cu un alt copil din grupă.
Copiii care nu au suficientă încredere în capacitățile personale, și anume

timizi, indeciși, care nu se pot implica suficient în sarcina didactică, au nevoie
de o intervenție plină de tact pedagogic pentru creșterea încrederii în ei înșiși.
O serie de perturbări pot apărea datorită nestăpânirii suficiente a limbajului
sau a comunicării în contextul unor activității. Alte perturbări se pot produce
în comunicarea didactică din cauza educatorului. Există numeroase cadre
care nu pot respecta principiile didactice, cum este, de exemplu, principiul
accesibilității. Aceștia realizează o comunicare insuficient adaptată la nivelul
de înțelegere al copiilor. Superficialitatea în pregătirea sarcinilor didactice,
graba, neatenția sunt factori negativi asupra relației de comunicare, la fel și
trăsăturile negative de personalitate. În grădiniță copiii nu trebuie să fie tratați
ca niște victime, trebuie să se simtă protejați, în siguranță și, nu în ultimul rând,
34 să simtă sentimentul de afecțiune. O condiție care stă la baza comunicării
eficiente o constituie comunicarea pozitivă, ca rezultat al gândirii pozitive.
Altfel spus, nu trebuie să avem o gândire exagerat de critică și să penalizăm
necruțător orice greșeală. Desigur, asta nu înseamnă ca trebuie să încurajăm

performanțele mai slabe ale copiilor, ci să demonstrăm că suntem întotdeauna
deschiși dialogului; chiar și în momentul în care copilul greșește trebuie să
comunicăm pozitiv și să găsim elemente demne de lăudat.
Un educator pregătit știe să respecte anumite reguli pentru a avea o

comunicare eficientă cu preșcolarul, mai ales că la această vârstă se formează
și modelează personalitatea micului om. Procesul de comunicare trebuie să
fie unul deschis, să transmitem emoțiile și să descriem comportamentele fără
a face evaluări și atacuri la persoană. Să fim spontani în exprimarea opiniilor,
să nu jignim, să ascultăm cu atenție pe cel de lângă noi, să nu criticăm, să
evităm amenințările şi pedepsele. Insistând asupra aplicării pedepselor pentru
rezolvarea unor probleme nu facem decât să stârnim sentimente negative
ale preșcolarului. Să încercăm pe cât posibil să nu fim moralizatori deoarece
aceasta cauzează sentimente de neliniște și astfel copilul se blochează în
exprimarea sinceră, să nu dăm dovadă de superioritate pentru că aceasta
determină formarea unei relații defectuoase de comunicare, egalitatea însem
nând acceptarea necondiționată și respectarea fiecărei persoane. Și toate
acestea le putem realiza noi, educatorii, dacă suntem apropiați de copiii noștri
și dacă meseria pe care o facem este făcută cu plăcere și devotament.
Un cadru didactic este apreciat, respectat, ascultat și iubit doar dacă știe
să realizeze, prin conversație, un climat propice studiului, în cadrul colectivului
pe care îl conduce. O comunicare eficientă presupune identificarea și
depășirea blocajelor ce pot interveni în cadrul acesteia la un moment dat,

prin asigurarea alternativelor de eficientizare. Rolul comunicării este acela de
a favoriza experiențele de învățare și totodată de a asigura o protecție față
de comportamentele de risc, de a preveni stările de afectivitate negativă
(timiditate, pierderea stimei de sine etc.). Pentru a se realiza o bună comunicare
cu copiii educatoarea trebuie să aibă o vorbire clară, expresivă, gestica
potrivită situației respective, capacitatea de a demonstra logic, să folosească
un vocabular accesibil copiilor, să aibă capacitatea de a antrena copiii
într-un dialog ori de câte ori este nevoie. A comunica cu copilul presupune a-l
cunoaște, a te adapta la nivelul de cunoaștere și înțelegere a copilului.
A comunica la grupă și a coopera cu copilul la activitatea didactică

depinde foarte mult de cum comunică educatoarea și mai puțin ce comunică.
Educatoarea trebuie să aibă o atitudine pozitivă față de întreaga grupă, să
accepte greșelile, fără a-l ironiza, să fie corectă, să fie creativă, să-l felicite,
să-l încurajeze și să-l recompenseze pe copil, așa încât să poată să realizeze
o cooperare în comunicare.2
35
Bibilografie:
1. Sălăvăstru, D., Comunicare şi dezvoltare personală, Chişinău, Editura Universităţii „Ion Creangă”, 2002.
2. Sălăvăstru, D., Psihologia educaţiei, Iaşi, Editura Polirom, 2004.
3. Săucan, D. Şt., Comunicarea didactică, Bucureşti, Ed. Atos, 2002.
4....
Referate
36
Educaţia pentru schimbare

şi valenţele ei în societatea
cunoaşterii
Prof. înv. preşcolar Milena Andreianu
Şcoala Gimnazială „Virgil Calotescu”, G.P.N. Bascov
S„ ă nu-i educăm pe copiii noștri pentru ziua de azi. Această lume nu

va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea
lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze”, spunea M. Montessori, dar pentru a
putea ajuta în acest mod copilul, este necesar ca noi înșine să fim deschiși la
schimbare, să fim curioși în a experimenta noul, să fim capabili a ne adapta
37
continuu. Multă vreme omenirea a crezut că educația omului se realizează în
prima perioadă a vieții, adică în copilărie. Se consideră că viața omului este

segmentată în trei etape: copilăria-etapă caracterizată prin activitatea de
educație, maturitatea-etapă în care predomină munca și bătrânețea-etapă
destinată pregătirii părăsirii acestei lumi.
Treptat, societatea a evoluat, omenirea a parcurs epocile cunoașterii

fierului, agriculturii, industriei, tehnologiei și întregul conținut al vieții omului
s-a schimbat, educația a fost nevoită să se prelungească treptat, cu mult peste
vârsta copilăriei, devenind o necesitate pe tot parcursul vieții. De aceea este
important să înțelegem că viața este o continuă învățare și experimentare,
iar evoluția fiecăruia dintre noi e strâns legată de modul în care percepem
această realitate.
În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate cate
goriile sociale să țină pasul cu evoluția societății și implicit a educației. Suntem
în era informațională pe care unii cu greu o acceptă, se integrează în ea.
Schimbările majore din stilul nostru de viață și din obiceiurile noastre,

induse de diferite influențe culturale, sociale, economice și tehnice se reflectă în
educația noastră. Mobilitatea crescândă a populației, a tehnicii și a tehnologiei,
a simbolurilor și a informației schimbă și modifică sensul educației. Ca ur
mare, astăzi omul își construiește educația personală cu totul altfel decât
mai demult. Pentru majoritatea indivizilor, educația este un mod „natural” și
general acceptat de a-și construi identitatea, personalitatea – Sunt ceea ce
învăț și cum învăț.
Și în învățământ au loc transformări rapide pornind de la crearea mediului

de învățare care poate eficientiza tehnicile de învățare și de muncă intelectuală
sau le poate bloca, încetini uneori lipsa banilor, alteori din dezinteresul das
călilor. Nevoile și cerințele copiilor actori pe scena educațională pretind
dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activității didactice.
Reforma sistemului de învățământ are ca obiectiv schimbarea mentalității și
formarea unor dascăli reflexivi, utilizarea calculatorului în activitatea didactică,
în opționale și în alte activități non-formale.
Când, cum, cine ar trebui să întreprindă schimbări care să conducă la

formarea cadrelor didactice sunt întrebări care au condus la o flexibilitate a
sistemului de formare. Piața de programe de formare este deschisă oricăror
organizații care pot furniza strategii eficiente care să conducă la integrarea
europeană a învățământului.
Când intră în ciclul preșcolar, copiii vin din medii diferite, cu deprinderi
mai mult sau mai puțin dezvoltate, cu un volum mai mic sau mai mare de
cunoștințe, pentru ca la sfârșitul ciclului preșcolar toți să ajungă a poseda
cunoștințe, priceperi și deprinderi conform obiectivelor cadru ale fiecărui
domeniu experenţial, însă nu toți copiii sunt la fel de înzestrați, așa cum niciun
adult nu poate excela în toate domeniile de activitate.
Rolul nostru este acela de a crea condiții de dezvoltare pentru fiecare în

funcție de capacitățile pe care le posedă, de a-i ajuta să-și canalizeze curiozitatea
înnăscută spre descoperirea lumii înconjurătoare și de a le dezvolta acele
38 capacități care să le permită adaptarea într-o lume în continuă schimbare.
Spiritul de inițiativă, curajul de a căuta și găsi soluții, încrederea în

forțele proprii, perseverența, spiritul de responsabilitate, sunt câteva dintre

calitățile care le vor servi în viitor și pe care avem sarcina să le cultivăm și să le
dezvoltăm. De aceea întreg ansamblul de strategii educaționale trebuie alese
astfel încât să asigure atingerea acestui obiectiv. Trebuie să înțelegem că, deși
activitatea principală a copilului este jocul, în același timp jocul este activitatea
prin care copilul descoperă lumea înconjurătoare. Simplul fapt de a se juca
aceleași jocuri cu aceleași jucării nu asigură dezvoltarea copilului atâta timp
cât el nu este canalizat, prin materiale şi metode utilizate, către un obiectiv.
Din această perspectivă metodele utilizate în sprijinul unei învățări

active se pot clasifica în:
• Metode care favorizează înțelegerea conceptelor, ideilor, care valorifică
experiența proprie a copiilor, care dezvoltă competențe de comunicare,
de deliberare pe plan mental și vizează formarea unei atitudini active:
Discuția, Dezbaterea, Jocul de rol, Dramatizarea;
• Metode care stimulează gândirea și creativitatea, determinându-i pe
copii să dezvolte soluții pentru diferite probleme, să facă reflecții critice
şi judecăți de valoare, să analizeze, să compare situații date: Studiul de
caz, Problematizarea, Jocul didactic, Brainstorming-ul;
• Metode prin care copiii sunt învățați să lucreze productiv în grup, dez
voltându-și abilități de cooperare și ajutor reciproc: Metoda proiectelor,
Munca în perechi, în grup, în echipă, Mozaicul.
Situațiile de învățare rezolvate prin metode interactive de grup le dez

voltă copiilor gândirea democratică, deoarece ei exersează gândirea critică și
înțeleg că atunci când analizează un personaj, comportamentul unui copil,

o faptă, o idee, un eveniment, ei critică comportamentul, ideea, fapta, nu
critică personajul din poveste sau copilul, adultul. Metodele învață copiii că un
comportament întâlnit în viața de zi cu zi poate fi criticat pentru a învăța cum
să-l evităm.
Unitățile de învățare care se predau prin metoda proiectului se centrează

pe elev, pe nevoile și interesul elevului. Elevii sunt implicați în luarea deciziilor
cu privire la conținutul, procesul și produsul învățării. Proiectul permite ele
vului să abordeze tema din perspectiva proprie, să dezvolte abilități noi, să
lucreze asupra capacităților pe care le au deja și să creeze produse care îi
caracterizează. În timpul desfășurării activității elevii vor avea ritmul propriu
de lucru, vor lua decizii proprii, vor avea inițiativă, vor colabora, vor consulta
mai multe surse de informare, vor fi conectați la viața reală.
Atunci când predarea se pliază pe nevoile elevului, toți elevii au nevoie

de un mediu și condiții adecvate nivelului lor, de sprijin individualizat care să
le permită să-și folosească punctele tari și interesele pentru reușita învățării.
Astfel succesul în învățare se poate asigura cum spunea Tomlinson

(2000) – prin conținut, proces, produse și prin mediul de învățare. Prin conținut,
selectând ceea ce vor învăța elevii și modul în care vor obține informațiile, prin
proces, adică prin diferite moduri de abordare a conținutului, prin produse,
adică prin crearea de oportunități diferite de aplicare, exersare, extindere
a ceea ce au învățat și prin mediul de învățare, adică prin crearea de spatii
și zone liniștite de interacțiune. Acesta este obiectivul educației viitorului – 39
autodirecţionarea învăţării.1
Bibliografie:
1. Antonesei, L., Fundamentele culturale ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1996.
2. Cerghit, I., Metode de învățământ, EDP, Bucureşti, 1980.
3. Chiş, V., Activitatea profesorului între curriculum şi evaluare, Editura PUC, Cluj-Napoca, 2001.
4. Cucoş, C., Pedagogie, ediţia a II-a, rev. şi adăug., Editura Polirom, Iasi, 2006.
1.
Strategii didactice
ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR
Modalităţi de îmbogăţire a
vocabularului
Prof. Cristina Pandeliu
Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Pitești
V ocabularul, în cursul evoluției unei limbi se modifică, se îmbogățește,

se perfecționează. Vocabularul este într-o continuă transformare pentru că el
oglindește orice schimbare din societate, oricât de neînsemnată este aceasta.
Vorbitorii nu sesizează transformările vocabularului. Oamenii au impresia că
vorbesc aceeași limbă și nu-și dau seama că, în cursul existenței unei generații,
componența lexicului se schimbă. Vocabularul înregistrează imediat apariția
unui fenomen sau obiect nou, deoarece pentru a folosi societății trebuie să
aibă un nume. Totodată termenii care nu mai corespund realității dispar. 41
Cuvintele dispărute sunt numeroase, însă vocabularul se dezvoltă și are

nevoie de termeni cât mai mulți pentru a răspunde nevoilor societății. Noile
cuvinte sunt încadrate și asimilate în limbă. Acestea nu se creează arbitrar,
decât în cazuri cu totul deosebite, cum se întâmplă cu seria: orlon, dralon,
perlon, silon, după nailon (fr. nylon) care a câștigat premiul I la un concurs
la care au fost propuse 350 de cuvinte cu complexe sonore arbitrare, sau
cu termenii liliputan și liliput „mic, pitic” creați de Swift în cartea sa despre
călătoriile lui Guliver. Termenii astfel creați pătrund ulterior în mai multe
limbi ca împrumuturi. În afara acestor cazuri, cuvintele sunt create pe baza
materialului existent în limba respectivă, sau sunt împrumutate. (Bănică Gh.,
2005: 86).
Cuvintele pot fi create cu mijloace interne prin: (Al. Graur, M. Avram,

1978 : 84 - 94)
A. Derivarea este procedeul prin care se formează cuvinte plecând
de la un cuvânt de bază, apoi adăugându-se prefixe sau sufixeradicalului.
Exemple de cuvinte derivate cu prefixe și pseudoprefixe: des+/coase, pro+/
duce, pro+/pune, stră+/vechi, inter+/belic, contra+/atac,; cu sufixe: cheltui+/
eală, candidat+/ură, drum+/uleţ etc.
Există și o derivare regresivă sau inversă care constă în suprimarea

unor afixe pentru a forma cuvinte noi. Derivatele regresive sunt așa-zisele
substantive postverbale: blestem din verbul a blestema, îndemn din a îndemna,
tremur din a tremura etc.
B. Compunerea este un mijloc de îmbogățire a vocabularului care

se realizează prin contopirea sau alăturarea unor cuvinte care formează un
cuvânt nou. Cuvintele care intră în alcătuirea celui compus își pierd sensul în
favoarea unei noi semnificații referitoare la noul cuvânt.
Exemple: untdelemn, cumsecade, nemaivăzut, Câmpulung etc. Com

punerea se mai realizează și prin izolarea unor sintagme scrise fie cu cratimă
(floarea-soarelui, câine-lup, du-te-vino etc.) fie cu blanc, fără nici un semn
(Delta Dunării, Teatrul Dramatic din Cluj etc.).
C. Abrevierea se realizează prin izolarea primelor litere sau a unor

fragmente din cuvinte. Substantivele proprii alcătuite din inițialele unor cuvinte
se scriu de regulă cu majuscule, urmate sau nu de punct după fiecare inițială:
S. N. C. F. R. sau SNCFR, C. E. C. sau CEC, O. N. U. sau ONU. Substantivele
comune compuse din inițiale ale unor cuvinte sau ale părților componente
ale acestora (prefix, element de compunere) se pot scrie cu majuscule, urmate
sau nu de punct (P. F. L. sau PFL = plăci fibrolemnoase etc.)
D. Conversia, numită și schimbarea valorii gramaticale sau derivare

improprie, constă în trecerea unor cuvinte dintr-o clasă morfologică în alta
(cer albastru-albastrul cerului, ars de soare- miroase a ars).Trecând dintr-o
clasă gramaticală în alta cuvântul își schimbă sensul și funcția gramaticală.
E. Mijloacele externe de îmbogățire a vocabularului sunt împrumuturile

și calcul lingvistic.
Împrumuturile sunt inovații de proveniență externă care constau din

cuvintele și expresiile luate din diverse limbi străine și adăugate fondului lexical
42 existent. După felul cum pătrund în limbă, împrumuturile pot fi savante și
populare.
Împrumuturile populare apar datorită contactului limbii noastre

cu alte limbi: crâng, vijelie, brazdă, nene, poveste (slave), gând, oraș, vamă
(maghiare), ciorbă, pilaf, aba, cearșaf (turceşti), lipsi, argat, traistă (grecești),
cartof, halbă, tun (germane), caracter, necesitate, sentiment, mașină
(franceze) etc.
Împrumuturile savante, termenii tehnici sau internaționali au pă

truns mai întâi numai în anumite stiluri ale limbii și apoi în alte variante:
aerodrom, agregat, excavator etc.
Calcul lingvistic este traducerea morfemelor unui cuvânt sau a com

ponentelor unui cuvânt compus sau ori ale unei locuțiuni prin echivalente
românești. Calcul lingvistic ia două aspecte: calc de structură și calc semantic.
În cazul calcului de structură elementele alcătuitoare ale cuvântului

străin sunt traduse în întregime sau numai parțial. Astfel, fr. entrevoir (format
din entre = „între” şi voir = „a vedea”) a fost redat în limba română prin a
întrevedea, iar după fr. sentiment s-a format simțământ.
Calcul semantic constă în atribuirea unui sens nou unui cuvânt existent
după modelul corespondentului său dintr-o limbă străină care conține ambele
sensuri. Astfel, cuvântul românesc lume (din lat. lunem) a primit după modelul
corespondentului său slav sensul de „univers”, singurul pe care l-a păstrat.
Adesea sunt calchiate și unități frazeologice. Exemple de calcuri frazeologice:
a lua cuvântul (după fr. prendre la parole), a cădea de acord (după fr. tomber
dʼaccord), farfurie zburătoare (după eng. flyingsaucer etc.)
Jocul copilului de clasă

pregătitoare
Prof. înv. primar Valentina Puiu
Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Curtea de Argeş
J ocul este un proces interdisciplinar care încurajează toate tipurile

de inteligență, conform teoriei inteligențelor multiple a lui A. Gardner (1983):
lingvistică, muzicală, logico-matematică, spațială, corporal chinestezică, per
sonală și socială.
În cazul clasei pregătitoare, consider că jocul este singura atmosferă în

care copilul respiră și în consecință, acționează. La această vârstă, trebuie să
insistăm în a înzestra copiii cu anumite cunoștințe de bază, dar să îi și obișnuim 43
să le însușească, trezindu-le dorința de a le aprofunda cât mai bine.

În jocul ,,Familia mea”, copilul interpretează rolurile membrilor familiei
așa cum îi știe și cum au relaționat cu el, utilizând chiar expresiile folosite
de părinți, imitând atitudinea acestora față de el sau față de cei din mediul
apropiat. Prelucrează viața reală după bunul lui plac, improvizează atitudinea
contrară realității, schimbând cursul acțiunilor după viziunea sa și în final,
ajungând chiar să își aleagă diferite tipare în legătură cu tatăl, mama sau frații/
surorile. Astfel operează pe plan mental cu experiența pe care o dobândește
în fiecare zi.
Aşadar, J. Piaget acordă o mare atenție „imitației”, factor ce constituie

o etapă importantă a jocului. De exemplu, fetițele consultă păpușa așa cum
doamna doctor a consultat-o la rândul ei, întrebând-o: „Ce te doare? E rece?”,
„Deschide gurița!”, sau „Nu mai mânca înghețată pentru că o să faci roșu în
gât” – toate aceste comportamente fiind rezultatul experienței lor de viață, pe
care au transpus-o într-un joc, constituind o sursă de informație despre copil
și mediul în care trăiește.
Din această cauză, contactul copilului cu realitatea imediat apropiată

lui, trădează anumite contradicții care stimulează dar și încarcă rolul imaginar
și mai ales libertatea exprimării care îl caracterizează. Toți copiii au nevoie de
timp zilnic pentru joc, de obiectele și de spațiul corespunzător, necesare inițierii
și dezvoltării jocului. Pentru aceasta, adulții trebuie să acorde o importanță
deosebită cu ce se joacă, cu cine se joacă și ce se joacă, fiind stimulați prin
crearea unui spațiu educațional care să le dezvolte gândirea, imaginația,
dorința de explorare.
Ei joacă, stabilesc și respectă reguli. Copilăria nu poate exista fără râsete

și jocurile sale. Prin joc, copiilor li se dezvoltă sufletul și inteligenta, deci nu
numai cresc ci se și dezvoltă. Datorită jocului se afirmă, râd, sunt fericiți, se
cunosc între ei, devin părți ale grupurilor, socializează și își formează autonomia
personală.
Jocul este o activitate efectuată de bunăvoie, însoțită de un sentiment

de încredere și bucurie. Contribuie în general la dezvoltarea simțului estetic
„facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar
caracterul său formativ, influențează dezvoltarea personalității copilului”
(Lăzărescu, I., Jocul și munca – rolul lor în maturizarea psihosocială a copiilor,
Revista de pedagogie nr. 8, 1986, p. 8).
În cadrul orei de muzică și mișcare se poate audia un joc muzical

interpretat de formații, ca model de cântare frumoasă, omogenă și expresivă
spre care să tindă copiii. Se audiază un singur joc muzical, pregătind și valo
rificând conversația axată pe conținut. Mijloacele audio înlătură monotonia și
pot menține vie atenția lor.
Având posibilitatea să audieze un disc (casetă), copilul este atras, i se

captează atenția, sensibilitatea, interesul pentru ora de muzică. Pentru ca
audiția să-și atingă scopul, copiii trebuie pregătiți prin familiarizarea lor cu acel
conținut al piesei muzicale ce urmează a fi audiată, realizată tot prin folosirea
jocului, acesta revenind să lămurească și să consolideze subiectul. Aceste
jocuri vor fi însoțite de mișcare ritmică, pantomimă, conturând chiar mini-
44 secrete.
Astfel de jocuri prin care se inventează situații noi în domeniul muzicii

pot fi:
– Jocuri cu mișcări impuse, cu mișcări de dans sau cu mișcări libere;
– Jocuri pe suport muzical sau fără suport muzical;
– Jocuri didactice muzicale care au ca obiectiv însușirea unor probleme
din programa școlară;
– Jocuri de creație muzicală;
– Jocuri muzicale dramatizate.
În aceste ore, activitatea de joc contribuie la dezvoltarea simțului ritmic și

al celui melodic, exercitând o puternică influență pozitivă asupra copiilor.
În concluzie, rolul jocului la clasa pregătitoare constă în faptul că facilitează

sentimentul de siguranță, încredere, permite copilului să își exprime emoțiile,
să-și asume riscuri, să încerce să experimenteze, să descopere lucruri noi, să
treacă peste dezamăgiri, nereușite. Jocul nu prezintă noțiunile de corect și
greșit, pentru că acesta ne permite să schimbăm/inventăm realități, reguli,
personaje!
Aspecte metodice ale predării

istoriei în ciclul primar
Prof. înv. primar Camelia-Mihaela Sîrbu
P
„ uneți copiii în fața monumentelor în care este încorporată istoria
… și în felul acesta istoria poporului nostru nu va mai fi o materie de învățat
pe de rost astăzi și de uitat mâine, ci un element de putere și de inițiativă în
sufletul fiecăruia dintre noi.” (N. Iorga)
Scopul studierii istoriei la clasa a IV-a este familiarizarea cu domeniul

istoriei prin mijloace adecvate vârstei elevilor. Față de lecturile pe teme isto
rice pe care elevii le-au studiat în anii anteriori, orele de istorie oferă ocazia 45
cunoașterii trecutului și a instrumentelor prin intermediul cărora se poate
reconstitui imaginea acestuia.

Clasa a IV-a reprezintă prima etapă a antrenamentului pentru formarea
unor capacități și atitudini legate de domeniul umanist, în general, și istoric, în
special, exprimate prin obiectivele cadru ale disciplinei.
Obiectivele cadru au în vedere capacitățile la care elevul ar trebui să

ajungă prin studierea istoriei în gimnaziu. Obiectivele de referință descriu
rezultatele studierii istoriei la sfârșitul fiecărei clase. Ele au în vedere două
categorii de aspecte: capacități/cunoștințe și atitudini.
Rolul elevului în procesul didactic e întărit prin activitățile de învățare

care oferă posibile răspunsuri la întrebarea „cum se învață”. Conținutul
curriculum-ului de istorie prezintă opțiuni privind fapte și procese istorice
relevante pentru temele propuse.
În predarea istoriei la clasa a IV-a trebuie să urmărim ca din volumul

informațiilor oferite de știință să selectăm numai cunoștințele fundamentale,
numai pe cele prevăzute de programă, conforme cu obiectivele urmărite,
particularitățile de vârstă și timpul acordat pentru studiu.
Obiectivele urmărite prin studiul istoriei sunt:

– cunoașterea de către elevi a principalelor date, fapte și evenimente
importante ale istoriei românilor;
– dezvoltarea gândirii elevilor, a capacităților de analiză și de compa
rare a evenimentelor istorice;
– înțelegerea de către elevi a unor idei de bază ale istoriei, ca de exem

plu unitatea și continuitatea sau cauzalitatea evenimentelor în istorie.
Realizarea obiectivelor predării-învățării istoriei presupune, pe lângă

selecționarea unui conținut corespunzător, și alegerea unor metode și proce
dee didactice adecvate, care să ducă la accentuarea caracterului activ și
conștient al dobândirii cunoștințelor. Metodele cele mai utilizate sunt: metoda
conversației, munca cu manualul, metoda demonstrației, jocul didactic,
expunerea sistematică, care în predarea istoriei se folosește în cele două
variante: povestirea și explicația, împreună cu alte metode și procedee menite să
mărească valoarea formativă. Aplicarea oricărei metode sau procedeu didactic
trebuie să asigure o îmbinare judicioasă a muncii independente a elevilor cu
activitatea colectivă. Eficiența lor depinde de respectarea adevărului istoric,
de durată, de exprimarea adecvată și accentuarea elementelor emoționale.
Obiecte și urme istorice, arheologice, etnografice, numismatice, ta

blourile istorice, machetele, hărțile istorice-tematice, mijloacele audio-vizuale
(diapozitive, diafilme, înregistrări pe casete și C.D.-uri, filmele didactice) sunt
mijloace de învățământ absolut necesare și obligatoriu de utilizat în predarea
istoriei. Vizita și excursia reprezintă forme auxiliare de organizare a procesului
de predare-învățare a istoriei a căror eficiență depinde de planificarea lor
în raport cu conținutul programei școlare și de corecta organizare a lor.
Studierea istoriei la ciclul primar urmărește familiarizarea elevilor cu

unele dintre cele mai importante reprezentări și noțiuni istorice cu privire la
46 cronologie (eră, epocă, deceniu, secol, mileniu, perioadă istorică), activitatea
militară (arme de apărare, războaie, arme de atac), organizare socială și viață
politică (clase sociale, forme de stat), viață economică (muncă, unelte de
muncă). Aceste reprezentări și noțiuni îi vor conduce pe elevi la înțelegerea

fenomenelor ce au loc în societate și a legăturilor dintre ele, a faptului că dife
rite fenomene sunt determinate de cauze ce pot fi cunoscute.
Istoria pe care o studiază elevii în școală are caracteristici care o dife

rențiază de alte „istorii”, în mod deosebit de cea academică: are scop civic,
vârsta elevilor afectează selecția conținuturilor și a modalităților de predare,
este influențată de „așteptările” societății și de domeniul politic. Școala nu
este singura care oferă surse de cunoaștere în domeniul istoriei. Există surse
influente care oferă informația: familia, grupul din care face parte la un moment
dat copilul, comunitatea, mijloacele tehnologice de comunicare, mass-media.
Uneori aceste informații sunt percepute eronat, iar dascălul are menirea să le
clarifice, aducându-le la nivelul de înțelegere al elevului.
Componentele definitorii ale Noului Curriculum Național, programele

școlare, au cunoscut în ultimii ani un permanent proces de restructurare și
redefinire.
Orientarea demersului didactic asupra elevului este susținută de mai

multe elemente prezentate aici.
Obiectivele și activitățile de învățare transformă elevul din obiect al

demersului didactic în actor principal al acestuia. Activitățile de învățare se
asociază obiectivelor în ideea de învățare activă, de deplasare a demersului
didactic de la expozitiv la acţional.
Conținuturile programelor reprezintă suportul informațional dominant

prin care pot fi realizate obiectivele. Prin modul de organizare, acestea se
detașează de o abordare de tip enciclopedic în favoarea unei oferte diverse,
organizate tematic în cadrul unităților de învățare.
Rolul învățătorului în predarea istoriei la ciclul primar este determinant

pentru organizarea activității elevilor astfel încât aceștia să dobândească nu
numai niște cunoștințe de moment, dar și deprinderi de muncă, de investi
gare, de studiu folositoare pentru tot restul vieții.
Istoria națională este un nesecat izvor de învățătură și înțelepciune.

Trecutul mărturisește celor de azi, care duc mai departe, către cei de mâine,
dragostea de neam și țară, pentru apărarea ființei naționale, a independenței
și integrități.
Dacă trecutul a fost demn și plin de sacrificii, noi, dascălii, avem datoria
să deschidem porțile sufletelor celor mici, care ne-au fost dați în grijă pentru
a-i adăpa și pe ei din această „fântână nesecată a gloriei poporului român”.1
47
Bibliografie:
1. XXX – Curriculum Național. Programe școlare pentru învățământul primar, București, 1998.
2. XXX – Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie clasele a IV-a – a VIII-a, Ed. Aramis
Print SRL, București, 2001.
3. Banu, M., Unele aspecte ale conținutului programei de Istorie a Românilor, în revista Învățământul
Primar 1/2002.
Jocul didactic
și stimularea creativităţii
Prof. înv. primar Maria Pădurean
Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” Domnești
D e cele mai multe ori se ignoră faptul că omul este, prin structura
sa biologică, o fiinţă autocinetică şi că dreptul la mişcare nu poate fi abolit
de nici un fel de normă didactică. În activitatea didactică nu trebuie ignorat
raportul dintre evoluţia randamentului intelectual şi starea fizică generală.
Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă,

48 participativă, stimulând inițiativa și creativitatea elevului. Obiectivele instruc
tiv-educative ale fiecărui obiect de studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea
jocului. Acesta, prin natura sa, cuprinde o motivaţie intrinsecă de a mobiliza
resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le

capta interesul, de a-i angaja afectiv şi atitudinal.
Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea, sur

priza, aşteptarea vor asigura mobilizarea efortului propriu în descoperirea
unor soluţii, în rezolvarea unor probleme, stimulând puterea de investigaţii şi
cointeresarea continuă.
Jocul este foarte important, sub variatele sale forme, în dezvoltarea

copilului, importanţe subliniate de numeroase teorii ale jocului din literatura
pedagogică şi de locul acestuia în diferite sisteme de educaţie. Jocul are o
valoare funcţională ce rezidă în faptul că el transpune simbolic copilul în rolurile
adultului. De aici decurge importanţa îmbogăţirii impresiilor copiilor despre
viaţa şi activitatea oamenilor dintr-o sferă largă, de domenii profesionale,
accesibile înţelegerii lor.
Copilul se joacă de-a ceea ce a văzut sau a auzit. Modelele de urmat

pe care el le transpune în joc izvorăsc din realitatea apropiată, din viaţa şi
activitatea adulţilor din preajma lui. Pe această cale îşi asimilează semnificaţia
socială a rolurilor care îl aşteaptă în viaţă.
Prin joc, copilul învaţă cu plăcere, devine interesat de activităţile ce se

desfăşoară. Datorită conţinutului şi modului de desfăşurare, jocurile didactice
sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltă
spiritul de echipă, de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi
elementare şi de muncă organizată.
Jocurile didactice sunt un mijloc foarte important şi pentru realizarea

sarcinilor educaţiei morale. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine,
a autocontrolului, a spiritului de independenţă, a disciplinei conştiente, a
spiritului colectiv şi a altor calităţi de voinţă şi de caracter. În joc copiii învaţă
să se ajute unii pe alţii, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze
nepărtinitor succesele altora. Aşadar, jocurile didactice exercită o influenţă
pozitivă asupra întregii personalităţi a copilului. Ele pot însoţi fiecare obiect de
învăţământ, fiecare lecţie luând şi forma unor întreceri, concursuri între toţi
elevii, între rânduri de bănci, grupe de elevi.
Voi prezenta în continuare câteva jocuri didactice folosite la educaţie

plastică pentru dezvoltarea creativităţii.
Continuă tu! – este un exercițiu care cere îmbogăţirea formei date.

Se oferă spre observare o planşă pe care au fost desenate fragmente, elemente,
forme: o mână, un cap de peşte, un triunghi, o pălărie, o frunză, o petală şi se
cere elevilor să constituie, alegând dintre posibilităţi pe aceea care li se pare
cea mai potrivită, pentru a realiza ei înşişi o compoziţie, completând partea
aleasă cu elementele care întregesc forma.
Un tablou neterminat – este un exercițiu care vizează imaginația,

creativitatea, cât şi inteligenţa şi abilitatea de a desena. Se prezintă o lucrare
neterminată (sunt trasate doar câteva linii) şi se cere elevilor să o continue.
Creează un model – este un joc ce urmărește inventivitatea, simţul

măsurii, ritmul şi originalitatea. Se cere elevilor să folosească semnele: ∩, *, │, 49
în orice poziţie, în orice ordine şi repetate de câte ori vor pentru a realiza un
desen decorativ (friză, chenar sau un obiect astfel decorat).

Jocul Kim, dezvoltă memoria vizuală-grafică – o serie de 8-12 obiecte
sunt puse pe catedră şi se lasă un timp în câmpul vizual al copiilor, apoi se
acoperă cu o pânză. Copiii vor desena toate obiectele pe care şi le amintesc.
Tunelul – joc ce urmărește dezvoltarea memoriei vizuale, plecând de la

datele percepute într-o anumită ordine. Un copil confecţionează un colier din
mărgele multicolore cu o anumită alternanţă de culoare. Colierul va fi introdus
sub un tunel format dintr-o bucată de carton pliat în două. Copiii trebuie să-şi
imagineze şi să spună ordinea perlelor la ieşirea din tunel (ordinea directă sau
ordinea inversă).
Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea unei gândiri creatoare, la

formarea priceperilor şi deprinderilor de activitate independentă. De aceea,
metoda jocurilor trebuie să facă parte din strategiile didactice de predare-în
văţare.
Evaluarea rezultatelor școlare

la limba și literatura română
Prof. înv. primar Ramona Elena Bănică-Iliuță
E valuarea este o componentă esenţială a activităţii de învăţământ, în

special a procesului didactic. Problematica generată de acţiunea de evaluare
face parte din ansamblul teoriei educaţiei. Teoria evaluării ca sistem de con
cepţii, principii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor
şcolare şi a procesului didactic este o componentă a terminologiei didactice.
Actul evaluării reprezintă un proces continuu formal sau informal, de

50 apreciere a calităţii, a importanţei sau a utilităţii activităţii de predare-învăţare,
proces desfăşurat din nevoia de selecţie, de comparare sau de ameliorare a
acesteia.
Pentru sistemul de învăţământ evaluarea devine un instrument care

permite autoreglarea procesului didactic. Retroacţiunea sau feed-back-ul este
un principiu fundamental al oricărei acţiuni eficiente, care constă în asigurarea
operativă a informaţiei despre efectul acţiunii. După fiecare demers didactic, la
toate disciplinele de învăţământ, ne străduim să dobândim informaţii despre
ce şi cât au înţeles elevii, ce cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi capacităţi şi-au
însuşit şi, în funcţie de acestea, stabilim obiective noi sau insistăm asupra celor
pe acre nu le-am atins într-o măsură mulţumitoare. Evaluarea stimulează şi
elevul şi cadrul didactic.
■■■ FORME DE EVALUARE A PROCESULUI DE INSTRUIRE:
a. Evaluarea iniţială – se efectuează la începutul unei activităţi de

instruire în scopul cunoaşterii capacităţilor de învăţare ale elevilor, a nivelului
de pregătire de la care pornesc, a volumului de cunoştinţe şi capacitate
necesare asimilării conţinuturilor, secvenţelor sau etapelor următoare.
Datele obținute prin evaluarea iniţială ajută la conturarea principalelor

coordonate ale activităţii viitoare:
– adaptarea strategiilor didactice la posibilităţile de asimilare ale elevilor;
– organizarea unor programe de recuperare pentru întreaga clasă;
– adaptarea unor măsuri de sprijinire sau de recuperare pentru o parte
a colectivului.
b. Evaluarea sumativă (cumulativă) – se realizează prin verificări

punctuale pe parcursul semestrului, la sfârşit de secvenţă (capitol) – unitate
de învățare – și de o evaluare globală de bilanţ la sfârşitul unor perioade e
activitate (semestru, an şcolar). Evaluarea sumativă nu permite ameliorarea
procesului didactic decât după perioade mari de timp.
c. Evaluarea formativă (continuă) – verificarea performanțelor elevilor

pe secvenţe mici de activitate şcolară şi eliminarea caracterului de sondaj.
Ea realizează măsurarea şi aprecierea performanţelor tuturor elevilor privind
dobândirea întregului conţinut corespunzător fiecărei secvenţe. Evaluarea
formativă permite cunoaşterea pregătirii elevilor, identificarea neajunsurilor
după fiecare secvenţă de învăţare şi adaptarea măsurilor necesare ameliorării
procesului de învăţământ şi a randamentului şcolar.
Frecvenţa evaluărilor formative este impusă de obiectivele şi conţinu

turile curriculare şi oferă învăţătorului informaţii privind efectele activităţii
oglindite în performanţele elevilor.
Observarea curentă a comportamentului de învăţare al elevilor, probele

orale, probele scrise, temele pentru acasă sunt forme de verificare, metode şi
procedee de evidenţiere a performanţelor elevilor ce fac parte din sistemul
metodologic al evaluării rezultatelor școlare şi a randamentului şcolar.
Observarea sistematică a comportamentului de învăţare al elevilor per

mite cunoaşterea pregătirii elevilor prin calitatea răspunsurilor date de aceştia
51
în cadrul dialogului frontal cu clasa, a interesului pentru învățare manifestat
prin participarea afectivă la demersul didactic, prin îndeplinirea îndatoririlor

şcolare.
Probele orale implică cerinţa referitoare la ritmicitatea examinării,

enunţul întrebărilor, ritmul desfăşurării dialogului de verificare, necesitatea
antrenării celorlalţi elevi pentru completarea sau corectarea răspunsurilor
elevilor chestionaţi, extinderea verificării de la informaţia dobândită de aceştia
şi posibilitatea de redare, la capacitatea de transfer, de aplicare, de compunere
şi rezolvare de probleme.
Evaluarea prin probe scrise reprezintă metoda fundamentală de eva

luare a nivelului de pregătire al elevilor ce permite evaluarea unui număr mare
de subiecţi într-un interval relativ scurt de timp, oferă şanse egale elevilor, prin
identitatea subiectelor, face posibilă compararea rezultatelor obţinute, asigură
o apreciere precisă, veridică, este convenabilă elevilor timizi sau lenţi.
Jurnalul dublu
Prof. înv. primar Gabriela Popescu
J urnalul cu dublă intrare este o metodă prin care cititorii stabilesc o

legătură strânsă între text și propria lor curiozitate și experiență. Reprezintă
o metodă care îi încurajează pe elevi să citească cu atenție un text și să vină cu
idei pentru a le discuta în clasă. Împărțind în două, pe verticală, paginile unui
caiet, elevii notează (pe măsură ce citesc un text) în partea stângă pasaje din
text sau idei care li se par importante sau le amintesc de alte idei, iar în partea
dreaptă își consemnează propriile comentarii, întrebări (De ce li s-a părut
important?, La ce i-a făcut să se gândească?, Cum i-a făcut să se simtă? etc.).
52 Metoda se poate adapta în mod creativ în funcție de situație și de

nivelul clasei. O variantă stimulativă pentru elevi este aceea de a-i pune să
schimbe jurnalele între ei și să comenteze însemnările făcute de alt coleg.
O altă variantă ar fi ca metoda să fie completată în final prin tehnica „Lasă-mi

mie ultimul cuvânt”, prin care fiecare elev scrie pe fața unei fișe un citat din
text sau o idee care i s-a părut a fi cea mai importantă și un comentariu cu
privire la citatul sau ideea respectivă pe cealaltă față a fișei. Elevii sunt invitați
să comenteze citatul sau ideea, ultimul cuvânt aparținând celui care a scris-o.
În perioada de familiarizare cu metoda, învățătorul va sprijini elevii în

completarea jurnalului dublu. Astfel, pentru a forma la elevi deprinderea de
a împărți un text în fragmente logice și de a identifica informațiile esențiale,
se poate folosi cu succes metoda jurnalului dublu. Voi exemplifica modul de a
aplica metoda în predarea textului narativ Cheile de Tudor Arghezi. Învățătorul
le cere elevilor să împartă în două foaia caietului și le explică modul de lucru:
în coloana din stânga vor transcrie, pe rând, cele patru fragmente ale textului,
apoi, în coloana din dreapta, vor realiza desenul care corespunde acțiunilor
din fiecare fragment. Completarea jurnalului dublu se va face frontal, fiind
citit fragmentul și identificate, prin conversație euristică, elementele pe
care elevii trebuie să le surprindă în desen. Treptat, se va trece la înlocuirea
sau completarea desenelor cu scrierea ideilor principale corespunzătoare
fragmentelor. După ce elevii termină de completat jurnalele duble, acestea
sunt expuse în clasă și urmează „turul galeriei”, apoi elevii comentează asupra
corectitudinii conținutului si aspectului lucrărilor.
Pentru a obișnui elevii cu metoda jurnalului dublu, la clasa a II-a, sunt

utile fișele de lucru ce cuprind citate sau expresii semnificative din text. Acestea
ajută elevii să-și orienteze atenția spre ceea ce este important. De exemplu,
pentru înțelegerea mesajului textului Învățătorul nostru după Edmondo de

Amicis, trebuie explicate anumite expresii cheie:
Expresii Comentarii
,,să trăim în bună înţelegere”
,,nu vreau să pedepsesc pe nimeni”
,,Vom fi ca o familie”
,,Domnule, vă rog să mă iertaţi!”
,,Te iert, băiatul meu!”
La lecția de predare a textului Bunicul de Barbu Ştefănescu Delavrancea

(clasa a III-a), jurnalul dublu este folosit ca procedeu în cadrul lecturii explicative.
Astfel, după citirea frontală a textului, se cere elevilor să citească individual
textul, cu sarcina de a sublinia cuvintele și expresiile necunoscute. După aceea,
elevii reiau citirea cu voce tare, pe alineate, extrag și explică expresii, cuvinte.
Exemplu de completare a jurnalului dublu:
Cuvinte, expresii Explicații, comentarii

53
Se scutură din salcâmi o Florile parfumate de salcâm se scutură ca o
ploaie de miresme. ploaie parfumată.

Peste toate au nins ani mulți și Mustățile și barba bunicului sunt albe ca
grei. zăpada, pentru că peste bunic au trecut
mulți ani, unii încărcați de suferință.
sorbind-o din ochi privind-o cu drag
La clasa a IV-a, elevii au deja formate, în mare măsură, deprinderile de

citire conștientă și de exprimare scrisă și pot completa singuri sau pe grupe
jurnalul dublu. Spre exemplu, la textul narativ Povestea crocodilului care
plângea de Vladimir Colin după lectura frontală a textului pe fragmente, elevii
vor lucra pe grupe și vor citi fragmentele, apoi își vor nota impresiile într-un
jurnal dublu, folosind „metoda cu dublă intrare”.
După ce grupele și-au întocmit propriul jurnal, prezintă ce au scris

în jurnalele lor de lectură în fața clasei. Discuțiile antrenează întreaga clasă
pentru a înțelege că trebuie să fim întotdeauna bine informați și este bine să
ne ferim de oamenii lingușitori și prefăcuți.
2..
Conduita creativă a cadrului

didactic
Prof. înv. primar Camelia Drăgoi
A nalizând poziția cadrului didactic în fața problemelor instruirii

și ale învățării, profesorul Ioan Neacşu afirma că „educatorii sunt solicitați
astăzi, în mod continuu, să promoveze învățarea eficientă, și nu orice învățare
eficientă, ci una participativă, activă și creativă”. Activitățile propuse elevilor
în scopul sporirii gradului de implicare activă și creativă în școală, trebuie să
asigure: stimularea gândirii productive, a gândirii critice, a gândirii divergente
și laterale libertatea de exprimare a cunoștințelor, a gândurilor, a faptelor. În 55
acest sens apar ca adecvate activitățile care cer spontaneitate și contribuie la
dezvoltarea independenței în gândire și acțiune.

Lecția de predare-învățare devine astfel „o aventură a cunoașterii”
în care copilul participă activ, după puterile proprii. Rolul profesorului constă
mai mult în cel de stimulare și dirijare. Elevul e implicat atât în procesul de
predare, de învățare și de evaluare, iar disciplina devine autodisciplină a muncii
și interesului, asigurată de satisfacția cooperării. Conduita creativă a cadrului
didactic este unul din factorii care asigură dezvoltarea potențialului creativ
al elevilor. Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul să medieze
între elev și lumea ce-l înconjoară. El trebuie nu numai să organizeze spațiul
și activitatea, ci și să participe alături de elevi la elaborarea cunoștințelor și să
încurajeze interacțiunile cooperante dintre elevi.
Predarea eficientă este acea predare proiectată și desfășurată în con

formitate cu cele mai noi date științifice din domeniul psihologiei dezvoltării,
psihologiei învățării, psihologiei educației, psihologiei comunicării, teoriei in
formației etc. În același timp, este o predare centrată pe elev. Predarea cen
trată pe elev respectă individualitatea copilului – interesele, ritmul de învățare,
stilul de învățare. Mai mult decât atât, valorifică și valorizează experiența
cognitivă, afectivă, practică a elevului ajutându-l să o îmbogățească. Apelând
la această experiență, profesorul formează receptivitatea reflexivă a elevului
față de cunoaștere, față de diversitatea surselor informaționale, îi stimulează
independența și responsabilitatea, spontaneitatea și creativitatea, analiza cri
tică și dorința de dezvoltare personală, promovează dialogul autentic cu elevul
și dintre elevi, îl învață să aplice și cum să aplice achizițiile sale; face posibil
accesul elevului la reflecție, la experimentare mintală și practică. Îl învață să
observe și să descopere cauze, consecințe, însușiri esențiale, să înregistreze

descoperirile sale și să le aplice în mod conștient în vederea rezolvării pro
blemelor importante pentru el și pentru alții. În predarea centrată pe elev,
profesorul este un organizator al situațiilor de instruire, un coordonator și în
drumător al elevului, un consultant în metode de învățare, un exemplu de
învățare continuă.
În urma unui efort de sinteză a concluziilor cercetărilor întreprinse până

în prezent în domeniul psihologiei învățării s-au formulat mai multe teze, în
legătură cu caracteristicile, implicit competențele, unui profesor eficient:
■ Stabilește cu claritate obiectivele educative pe care urmează să le
realizeze elevii. Aceasta presupune ca profesorul să posede, de exemplu,
competența de a identifica obiectivele educative de atins, prin luarea în con
siderație a caracteristicilor elevilor săi și a așteptărilor comunității sociale, de
a operaționaliza obiectivele alese spre a fi propuse elevilor, de a utiliza diferite
tehnici de analiză a sarcinilor de învățare implicate în realizarea fiecărui
obiectiv selecționat;
■ Le prezintă elevilor care sunt cele mai înalte performanțe, în anumite
limite rezonabile, la care se așteaptă ca ei să se ridice în realizarea diferitelor
activități care le sunt propuse;
■ Identifică și concepe activități de învățare care sunt relevante pentru
contextele reale de viață cotidiană a elevilor;
■ Manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin
selecționarea unor strategii de instruire și a unor materiale de învățare care
56 sunt adecvate vârstei, pregătirii anterioare, valorilor culturale și nevoilor indi
viduale de educație ale elevilor;
■ Creează și menține în sala de clasă un climat de lucru care favorizează
învățarea, motivația intrinsecă a învățării și dorința de a realiza sarcinile

de lucru propuse; aceasta presupune, de exemplu, o serie de competențe
de management al clasei, începând cu cele legate de aranjarea mediului
fizic al clasei, astfel încât să se înlesnească interacțiunea dintre profesori și
elevi, stabilirea împreună cu elevii a unor limite rezonabile în care trebuie
să se înscrie comportamentul fiecăruia și terminând cu cele legate de crea
rea unei atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilor de a se
autocontrola continuu și competențele de tratare corespunzătoare a mani
festărilor de indisciplină;
■ Încurajează interacțiunea socială a elevilor în discutarea și realizarea
diverselor activități de învățare legate de tema supusă studiului;
■ Oferă elevilor o structură de lucru de natură să ghideze activitatea de
învățare a elevilor și comportamentul lor în timpul lecției;
■ Înlesnește elevilor prelucrarea/procesarea intelectuală a informațiilor
punându-i în situația de a desfășura activități care implică procese cognitive
ce îi vor ajuta să învețe și să-și reamintească informația. De exemplu, evi
dențierea legăturilor logice dintre diferite informații, solicitarea elevilor în a
realiza extrapolări sau în a stabili implicații posibile ale unui fapt constatat,
încurajarea exprimării în maniere diverse – grafice, simbolice, semantice –
inițierea unor activități speciale cu elevii cu dificultăți de învățare sau stiluri
cognitive specifice ş.a.;
■ Îi ajută pe elevi să stăpânească esențialul – acele cunoștințe și deprinderi
care sunt de bază pentru studierea la nivel superior a unui domeniu, cerință
care implică ea însăși din partea profesorului capacitate de esențializare;
■ Oferă elevilor sarcini de lucru, provocatoare, interesante, de natură

să stimuleze dezvoltarea lor intelectuală; de exemplu, sarcini care îi pun pe
elevi în situația de a-și testa ceea ce au învățat efectiv și a stabili ce urmează
să învețe; sarcini care presupun exersarea unor strategii de soluționare a unei
anumite categorii de probleme dificile sau a unor strategii prin care își pot
dezvolta anumite competențe etc.;
■ Propune activități de învățare care solicită elevilor activități intelectuale
de un înalt nivel de complexitate;
■ Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea
obiectivelor educative care le-au fost propuse.
Profesor eficient este acela care îi valorizează pe toți elevii din clasă,
care le acordă șanse egale, care stabilește competențe specifice pentru toți și
pentru fiecare și care le atinge în cea mai mare măsură posibilă. Un profesor
eficient, de succes, facilitează progresul școlar al tuturor elevilor unei clase.
Nu trebuie uitat că atitudinile și așteptările profesorului față de elevi sunt
fundamentale pentru reușita acestora. Pentru copii, profesorii de succes sunt
cei care au atitudine profesională dezirabilă; au o atitudine pozitivă față de
responsabilități și muncă, față de elevi, își extind rolul și peste programul școlii.
Ca profesor trebuie să simți plăcerea de a lucra cu copiii, o anumită afecțiune
pentru aceștia însoțită însă și de o detașare profesională.
57

Principiul intuiției
Prof. înv. primar Sebastian Hirică
Școala Gimnazială Bogata, Brașov
P rincipiul intuiției – principiul unității dialectice dintre senzorial şi

raţional, dintre concret şi abstract în procesul de învățământ – exprimă faptul
că în procesul de învăţământ cunoaşterea se relizează prin treceri succesive de
la concret la abstract şi invers.
În viziunea concepţiei senzorialist-empiriste, imaginea mintală pro

vocată de intuiţie urma să asigure material concret pentru prelucrare în ve
derea elaborării conceptelor. În spiritul psihologiei genetice, imaginea trebuie
să sugereze şi să evoce operaţiile gândirii. Acest lucru nu se realizează în mod
58 spontan prin simpla percepere a materialului intuitiv, ci se impune ca el să
fie mânuit, prelucrat şi transformat în diverse chipuri, adică elevii să opereze
obiectual cu el, în concordanţă cu anumite cerinţe didactice.
Formarea noţiunilor în procesul de învăţământ porneşte de la experienţa

nemijlocită. Aşa se explică folosirea materialului intuitiv în procesul predării.
Dar, în drumul parcurs de elevi de la concret spre general şi abstract, deci
spre noţiune, trebuie să fie găsite modalităţile cele mai bune de utilizare a
materialului intuitiv.
Principiul intuiţiei sau al corelaţiei dintre senzorial şi raţional se bazează

pe ideea că învăţarea, ca orice proces de cunoaştere, presupune o bază sen
zorială, intuitivă. Este necesară formarea de reprezentări ale obiectelor, clare
şi bogate, prin contactul direct al elevului cu ceea ce învaţă, profesorul diri
jându-i observarea către elementele esenţiale şi ajutându-l să prelucreze, să
interpreteze, să redescopere şi să generalizeze ceea ce observă.
Cunoaşterea se realizează sub forma unor cicluri care deschid continuu,

în treceri succesive alternante, de la concret la abstract, dar şi invers. Actul
cunoaşterii este un continuum biologic şi psihologic, este un proces unitar
în care se îmbină concretul sensibil, care se adresează organelor de simţ, cu
abstractul şi cu concretul logic.
Percepţia nu este un act mecanic, o sumă de impresii senzoriale, ci un

rezultat al conlucrării tuturor proceselor cognitive ale elevilor, implicând în
fiecare fenomen perceput şi experienţa anterioară din cunoaştere. Senzaţiile
sunt şi un produs al activităţii analitice a creierului, aşa cum şi activitatea de
gândire este condiţionată de acţiunea percepţiei şi reprezentării lucrurilor
exterioare.
Cunoaşterea ştiinţifică este cunoaştere a esenţei fenomenelor, a rela

ţiilor acestora şi elevul trebuie condus în procesul de învăţare să descopere
esenţa şi relaţiile cauzale ale fenomenelor. La fiecare vârstă mentală doza
dintre concretul senzorial şi concretul logic, simbol şi cod, trebuie să fie alta.
Cantitatea faptelor concrete în fiecare lecţie trebuie să fie raportată numai
la doza optimă pentru formarea reprezentărilor necesare prelucrării şi elaborării
generalizărilor, iar drumul dintre senzorial şi raţional trebuie permanent
alternat.
S-a dovedit experimental că un material intuitiv care abundă în detalii

neesenţiale, care pot abate atenţia elevilor de la ideea centrală a lecţiei, con
stituie un obstacol major în formarea noţiunilor. În acest caz, elevii fie că
generalizează un amănunt neesenţial, formându-şi o noţiune eronată, fie
că imaginile intuitive suplimentare şi inutile le distrag atenţia spre urmărirea
mişcării acestor amănunte.
Dar şi micşorarea importanţei contactului nemijlocit cu realitatea, trans

miterea cunoştinţelor numai prin verbalizare, este la fel de dăunătoare, pentru
că nu permite achiziţia unor reprezentări ca suport al formării noţiunilor şi
categoriilor.
Dacă profesorul dirijează corect percepţia prin cuvânt, elevii vor des
prinde însuşirile esenţiale şi să le generalizeze. Materialul intuitiv variat, exis
tenţa a două materiale pe aceeaşi temă, dar diferite ca imagini, ajută şcolarii,
prin operații de comparație – opunere să realizeze o înţelegere mai clară a
59
noţiunii.
De aceea, dozarea optimă a relaţiei dintre concret şi abstract în orice

demers didactic în raport cu specificul informaţiilor şi cu nivelul la care au ajuns
elevii de a opera cu concretul logic. Să avem grijă ca pentru fiecare abstractizare
şi generalizare să se formeze suportul obiectiv, perceptiv al cunoaşterii, dar
să se depăşească acest stadiu, utilizând substitute ale materialelor naturale
– grafice, modele simbolice, coduri, punând în funcţiune operaţiile gândirii:
analiză, sinteză, comparaţie, asociere, abstractizare, generalizare.
Aşadar, intuiţia trebuie văzută ca un proces complex, activ, continuu

între senzorial şi raţional, iar materialul didactic trebuie utilizat în aşa fel încât
să stimuleze operaţiile intelectuale, să mobilizeze elevii la actul cunoaşterii.
Să le permită generalizări şi sesizarea relaţiilor esenţiale.
În ciclul primar, intuiţia are totuşi o valoare deosebită, datorită gândirii

concret – intuitive a copiilor de vârstă şcolară mică. La această vârstă, nici o
disciplină şcolară nu-şi poate construi sistemul noţional decât pe intuiţie.
Dar vorbim despre intuiţia activă, menită să dezvolte spiritul de observaţie al
elevilor, gândirea şi imaginaţia lor.
3...
Studii
Cum pregătim copilul

pentru școală?
Prof. Ionela-Cătălina Bogdan
Colegiul Național Pedagogic „Carol I” Câmpulung-Muscel
C„ e simte micuța ta, având în vedere că, în toamnă, începe școala,

primul ei an de școală?”, am întrebat-o eu pe o colegă, într-o zi. Răspunsul
a fost unul care m-a pus pe gânduri, dat fiind faptul că și eu voi fi părinte
de „boboc” anul ce urmează. Am aflat că fiica acelei colege nu este încântată
de acest eveniment, datorită presiunii celorlalți: „Joacă-te acum cât mai ai
timp, că de la anul... vezi tu!” M-am interesat cum ar trebui să ne pregătim cu
toții pentru începerea școlii, căci discuția respectivă mi-a stârnit interesul.
61
Vedem în prima zi de școală, alături de elevii clasei pregătitoare, părinții,

bunicii emoționați, măcinați de fel de fel de întrebări: „Cum se simte micuțul

acolo? Cum se vor construi relațiile cu colegii și învățătorii? Nu va fi prea
obosit?”.
Pregătirea psihologică a copilului pentru școală este cheia rezolvării acestor

frământări. Ea se manifestă, mai întâi de toate, prin prezența unei motivații
școlare, care îi permite copilului să se includă eficient în procesul instructiv.
Încercările artificiale de a grăbi sosirea vârstei școlare conduc la încetinirea

procesului de formare a motivației pentru instruire și, prin urmare, pregătirea
psihologică pentru școală se va produce mai târziu. Aceasta, după cum se știe,
ia naștere din activitatea de bază specifică acestei vârste – jocul.
În toate cercetările este recunoscut faptul că instruirea școlară va fi efi

cientă numai dacă elevul clasei pregătitoare va avea suficiente aptitudini
necesare pentru instruire, care, mai apoi, pot fi dezvoltate și perfecționate.
De regulă, pregătirea psihologică pentru școală are loc în mod natural,

pe calea dezvoltării normale a copilului preșcolar, atunci când acesta se joacă
fie de unul singur, fie împreună cu semenii săi sau cu adulții în jocuri cu roluri
și în jocuri cu reguli – cele mai importante pentru școală. Prin joc, copilul își
modelează relațiile cu mediul înconjurător, prelucrează diferite situații – uneori
e lider, alteori se supune sau cooperează cu alți copii și adulți. De aceea, un
element important al pregătirii pentru școală este încheierea etapei anterioare
de dezvoltare a copilului. În caz contrar, povara școlii primare poate să nu fie
pe măsura micuțului și să ducă la apariția simptomelor nevrotice (capricii,
plânsete, frică de colegi și de învățător).
Astăzi, adulții acordă tot mai puțină atenție instruirii prin joacă a copiilor.
Mulți părinți nici nu știu cum să se joace cu ei. Sunt ocupați la serviciu și cu
treburile casnice. La înscrierea copilului la școală află cu mirare că micuțul
lor, care citește, scrie și calculează bine, nu este pregătit pentru acest pas din
punct de vedere psihologic. Manifestările predominante sunt nedezvoltarea
proceselor cognitive (atenția, memoria, gândirea, vorbirea), dar și incapacitatea
de a le dirija în mod voluntar, de a ține sub control propriul comportament,
precum și lipsa motivației școlare, nedezvoltarea motricității fine și o slabă
orientare spațială.
Pentru a forma o atitudine pozitivă a copilului față de școală, trebuie

să ne jucăm tot timpul cu el, învățându-l disciplina, organizarea, normele de
conduită. Comportamentul sever față de copil, crezând că doar așa se pot
cultiva disciplina și tendința de a învăța bine, este privit de el ca un semn că
e un incapabil, că nu e destul de deștept, talentat și bun. Mai devreme sau
mai târziu începe să creadă aceasta și ajunge chiar la momentul când nu va
mai dori să demonstreze contrariul. Astfel, copilului i se formează o percepție
negativă stabilă despre școală și despre sine. El consideră că este mai rău decât
alții, că învățătorii sunt nemulțumiți.
În asemenea cazuri, părinții ar trebui să-și revizuiască propriul compor

tament, să știe că nu toți copiii manifestă, inițial, emoții negative pentru școală.
Această relație poate să se schimbe din cauza nepregătirii psihice și fizice, a
nereușitei, a lipsei contactului cu colegii sau pedagogii, din cauza anxietății
personale sau în urma influenței părerilor din mediul înconjurător copilului.
62
Dacă îl vom ajuta pe copil să creadă în forțele proprii, aceasta îi va spori

puterea morală. Un copil poate fi educat să fie puternic, să nu-i fie frică de
greutăți, iar în viitor va putea de unul singur să-și soluționeze orice problemă.
Părinții poartă marea responsabilitate de a-l învăța pe copil cum să procedeze
corect în diferite situații, cultivând încrederea în sine, lăudându-l, dezvoltându-i
sentimentul independenței.
Ca să pregătim copilul pentru școală din punct de vedere psihologic, e

nevoie să îi oferim o viață variată și interesantă, în care să acumuleze experiența
jocului, să comunice și să relaționeze cu adulții și cu semenii, să creeze, să
deseneze, să construiască.
_____________
Bibliografie:
1. Florinda Golu, Pregătirea psihologică a copilului pentru școală, Ed. Polirom, Iași, 2009.
2. Florinda Golu, Manual de psihologia dezvoltării, Ed. Polirom, Iași, 2015.
3. „Pregătirea pentru școală sau ce-i transmitem copilului pentru viitoarea etapă din viața lui?”
(wordpress.com).
Creativitate intra- și
interdisciplinară în
învățământul primar
Prof. Mariana Nicolae
T ermenul creativitate derivă din cuvântul de origine latină creare,

care înseamnă zămislire, făurire, naștere. Într-o accepțiune foarte largă, creati
vitatea constituie un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activității
omenești. Privită dintr-o perspectivă mai îngustă și specific psihologică, creati
vitatea apare în patru accepțiuni importante: produs, disponibilitate, poten 63
țialitate general-umană, capacitate și abilitate creativă, dimensiune complex

de personalitate.

Conceptul de creativitate admite o mare contribuție a factorilor de
mediu și de educație în formarea creativă a fiecărui individ uman.
Într-un sens mai larg, creativitatea este considerată capacitatea gân

dirii umane de a găsi idei, metode, soluții noi, de a da naștere unor lucruri
necunoscute anterior, care nu sunt noi pentru societate, dar la care s-a ajuns
pe o cale independentă.
Acest mod de definire a creativității se referă la creativitatea manifestată

de elevi în școală la diferite discipline de învățământ. La nivelul copiilor din
ciclul primar, orice rezolvare de situații problematice, constituie în același timp
o manifestare a creativității gândirii lor. Principala caracteristică a gândirii
creative la elevi este noutatea sau originalitatea soluției găsite, a ideii emise. Nu
se poate vorbi în ciclul primar de existența unei creativități deosebite a gândirii
școlarului, ci mai degrabă despre formarea unor premise pentru dezvoltarea
ulterioară a creativității.
Copilul de vârstă școlară mică, adoptă o atitudine creatoare, atunci

când, pus în fața unei probleme, îi restructurează datele, descoperă căile de
rezolvare, o rezolvă într-un mod personal. În tot ceea ce fac, micii școlari își pot
manifesta o atitudine creatoare: elaborarea unei scrisori, a unei compuneri,
rezolvarea unui exercițiu sau a unei problem, executarea unui desen, a unei
lucrări practice, constituie un vast teren al creativității.
Orice act creative presupune existența unui material care să fie prelucrat
în mod creative. Cunoștințele pe care le posedă elevul, gradul de stăpânire a
lor constituie condiția esențială a creativității școlare.
Și cum limba română deține o pondere deosebită în programul de

instruire și educare a elevilor din clasele mici, este firesc ca această disciplină
să se înscrie cu cele mai mari contribuții în realizarea principalului obiectiv al
învățământului nostru din primele clase.
Povestirea prin analogie a unor întâmplări din viața copiilor, citite sau
auzite de ei, ridică multe problem de natură psihopedagogică, care se cer
cunoscute de către profesor, în primul rând. Mai întâi, această cerință se poate
formula numai în legătură cu anumite texte, al căror conținut poate solicita o
experiență de viață a copiilor și de informare a lor. Prin lecțiile de comunicare
în limba română, creativitatea dobândește noi dimensiuni și atunci când
sugerăm elevilor să alcătuiască scurte compuneri, în care să-și imagineze fapte
noi, dar aflate în strânsă legătură cu textile citite. Diferite tipuri de exerciții, ca:
formularea de propoziții cu cuvinte și expresii date, formularea de propoziții
pornind de la un cuvânt cu mai multe sensuri, căutarea unor expresii cu sens
apropiat sau contrar, dezvoltarea propoziției, formularea de propoziții după
schemă, formularea de propoziții după simboluri date, descrierea unui obiect
sau fenomen, precum și completarea propozițiilor contribuie în mod elocvent
la cunoașterea și dezvoltarea aptitudinilor creatoare ale elevilor.
Redactarea unor compuneri, așezarea în ordine a unui text încurcat,

64 realizarea unor compuneri cu început sau sfârșit dat, precum și a unora
folosind cuvinte de sprijin, descrierea unor ființe sau lucruri îi oferă profesorului
posibilitatea de a se apropia de micuțul elev, de a-i cunoaște imaginația și
puterea sa de creație. Prin ele copilul valorifică în mod creator cunoștințele

dobândite la alte discipline, dar și experiența din activitățile de zi cu zi.
Rezolvarea problemelor de matematică în ciclul primar reprezintă, în

esență, găsirea unor soluții asemănătoare problemelor reale pe care le putem
întâlni în practică. Activitatea de rezolvare a unei probleme se desfășoară
prin parcurgerea mai multor etape, care solicit un efort intelectual complex,
cuprinzând inducții și deducții logice, analogii, analize, generalizări.
Stimularea creativității se realizează, mai ales, prin compunere de pro

bleme. Modul delicat în care se intervine în rezolvarea de problem simple,
compuse de elevi, face să le sporească interesul pentru creația proprie. Jocul
didactic matematic își are și el menirea sa. Jocul este puntea ce poate uni
școala cu viața, activitatea ce permite copilului să se manifeste conform naturii.
Activitatea în grup stimulează creația de idei, ideile unora sunt generate

sau îmbogățite de ideile celorlalți, obținându-se mai mult decât suma ideilor
tuturor elevilor.
Tehnica de creativitate ce răspunde cel mai bine este cea cunoscută sub
numele de brainstorming (furtună a gândurilor, furtună în creier). Aceasta
constă într-o activitate la care participă 10-15 elevi, a căror trăsătură general
trebuie să fie orizontul larg de cunoștințe, capacitatea de a accepta idei, oricât
de trăsnite ar fi.
Tehnici de creativitate în grup am mai putea menționa: Metoda celor

șase pălării, Chindogu, Diagramele why-why etc.
Un alt mijloc eficient de cunoaștere a aptitudinilor creative ale elevilor

îl constituie activitatea practice-aplicativă. Orele de abilități practice ne învață
să acționăm și, totodată, ceea ce gândim să putem crea cu ajutorul mâinilor
noastre. Prin intermediul acestor ore noi emitem judecăți artistice, formăm
convingeri estetice, educăm gustul estetic al elevilor.
Învățarea creativă este o cerință logică, izvorâtă din caracteristicile epocii

contemporane, care pune în fața omului probleme greu de rezolvat numai
cu un echipament intelectual dominant reflexologic, adresându-se, mai ales,
reflexiei condiționat-operante – caracteristică a echipamentului intelectual
creative.1
65
Bibliografie:
1. Drucker Peter, Inovația și spiritul antreprenorial, București, Editura Enciclopedică, 1994.

2. Stoica Ana, Creativitatea elevilor, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983.
3. Stoica Marin, Pedagogie școlară, Craiova, Editura Gheorghe Cârțu-Alexandru, 1995.
Comunicarea prin muzică

Prof. înv. primar Petruța Drăgan
Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Mare Pravăț
M uzica este un limbaj; ca orice limbaj, prin muzică putem comunica.

Ce anume? O gamă uriașă de sentimente, emoții, idei, atitudini, multe dintre
ele neavând un corespondent precis în lumea noțională, verbală. În acest
proces, sunetele și ritmurile sunt doar instrumente, mijloace de comunicare.
Substanța, conținutul comunicării sunt sentimentele, emoțiile, ideile,
atitudinile. Iar acestea nu alcătuiesc un traseu disparat, nu sunt alăturate
oricum, ci creează o anumită curbă psihologică, cu momente predictibile, dar
și cu surprize de proporții; pentru că muzica spune o poveste, nu cu cuvinte,
66
nu cu noţiuni, ci cu emoţii zugrăvite prin sunete.
Din multitudinea genurilor de artă existente, muzica este una dintre

cele mai apropiate sufletului omenesc. Prin urmare, ar fi greu să ne imaginăm
că cineva s-ar putea lipsi totalmente de muzică în viaţa sa. Aflându-se în fiecare
din noi ea acţionează ca unul din remediile cele mai importante în serviciul
corpului și sufletului nostru.
Iată de ce este foarte important să avem un punct de vedere echilibrat

cu privire la muzica ascultată şi să acordăm o mare atenție selectării acesteia.
Pe baza cercetărilor întreprinse în psiho-pedagogia muzicală, se des

prind trei aptitudini necesare dezvoltării muzicale: simțul modal, capacitatea
de reprezentare auditivă şi simțul ritmului muzical. Educatorul, înarmat
cu cunoștințele necesare unui pedagog muzical și cu cele ale cercetărilor
psihologice în domeniu, va concepe procesul de instruire pe baza unei bune
cunoașteri a aptitudinilor elevului, a calității acestora, fixând strategia de lucru
în conformitate cu ele. Aptitudinile muzicale se pot dezvolta prin diferite
metode și procedee de lucru, care țin direct de pregătirea pedagogului. Ţinând
seama de asigurarea concordanței dintre nivelul și volumul de cunoștințe
și capacitatea de asimilare a elevului, este necesar să-l determinăm pe elev să
fie cât mai activ, să-l înarmăm cu mijloacele necesare și procedeele de muncă
individuală. Sub influenţa Tehnologiilor Informatice şi de Comunicaţie (TIC),
a noilor teorii psihologice ale învăţării şi a noilor paradigme educaţionale, lumea
educaţiei se schimbă, iar profesorii sunt chemaţi să răspundă primii acestor
schimbări. Mai mult decât oricând, este momentul pentru reconsiderarea
ansamblului curricular, legitimată de practica unei educaţii de factură nouă,
informatizată.
Muzica este un fenomen artistic deosebit de complex apărut odată cu

omenirea, ea fiind indisolubil legată de personalitatea umană, de starea sa de
spirit sau sănătate, de mediu social în care individul își desfășoară activitatea.
Indiferent de capacitatea de înțelegere, muzica vorbeşte fiecăruia din

noi, ea fiind în stare să trezească puternice emoţii din adâncul fiinţei noastre.
Totodată, muzica stabilind nenumărate relaţii între ea şi ascultători, dar şi
între obiecte şi fenomene, constituie drept singurul mijloc autentic şi potent
de comunicare între diferite popoare. Nu întâmplător marele compozitor
J. Haydn afirma: Muzica mea este înțeleasă de toată lumea.
Interesul pentru această artă miraculoasă sporeşte, cu atât mai mult

în situaţia când cercetătile de ultima oră constată că pe lângă capacitatea de
a surprinde plăcut auzul, există şi alte numeroase avantaje ce pot fi atribuite
muzicii. Acestea realizându-se datorită acţiunii sale asupra diferitor aparate
şi funcţii biologice, dar şi psihice ale organismului, prin intermediul scoarţei
cerebrale (acţiune indirectă) cât şi prin acţiunea directă a vibraţiilor sonore.
Astfel, mizica poate avea un efect catharsic (purificator faţă de emoţiile nega
tive acumulate) şi relaxant (în ceea ce priveşte acumularea oboselii); poate servi
drept mijloc de stimulare psihică multiplă: senzorială, intelectuală, voliţională
(efect mobilizator în diferite activităţi); de potenţare a unor procese psihice
(intelectuale şi mai ales afective); de favorizare a comunicării interumane etc.
De asemenea, muzica – de ale cărei sunete suntem profund pătrunşi – deşteaptă
în noi un ecou, ne face accesibilă cunoaşterea farmecului lumii înconjurătoare;
mobilizându-ne estetic, ea dă o semnificaţie existenţei noastre. La fel, sunt
67
cunoscute şi efectele terapeutice pe care le poate avea muzica asupra celor
ce acuză diverse tulburări: de comunicare, motorii, stări depresive, nevroze,

psihoze, boli neurologice, psihosomatice, chirurgicale etc.
Este foarte important, mai cu seamă astăzi, când suntem, practic, in
vadaţi de interpreţi mai mult sau mai puţin profesionişti şi muzică mai mult
sau mai puţin calitativă, să dăm dovadă de moderaţie, judecată sănătoasă şi
selictivitate.
Prin urmare, dat fiind faptul, că audierea sistematică a muzicii „calitative”

are o mare influenţă în domeniul afectivităţii, şi prin aceasta şi asupra celor
lalte structuri psihice ale ascultatorului, putem afirma, că implementarea
acestui procedeu în condiţiile şcolii contemporane va contribui, fără îndoială
la optimizarea procesului instructiv – educativ, la sporirea performanţelor
elevilor, realizându-se astfel obiectivul educaţional major al şcolii, care constă
în formarea personalităţii armonioase a copilului şi dezvoltarea capacităţilor
şi aptitudiniilor lui spirituale şi intelectuale la nivelul potenţialului său maxim.
4.....
Referate
68
Rolul factorilor psihosociali

în reușita școlară
Prof. Bianca Dincuță
E ducația reprezintă încă de la începuturile existenței umanității

pilonul societății, constituind alături de familie și de mediul social în care
trăim factorii principali în formarea desăvârșită a ființei umane.
Când discutăm despre educație nu ne limităm la achizițiile pe care

omul le realizează prin învățare, ci și la faptul că activitatea acestuia se
subordonează societății și adaptării acestuia la mediul din care face parte.
69
Deși tindem să afirmăm că organizarea, evoluția familiei și a societății
sunt independente, acest lucru nu este veridic, întrucât între ele există o

conexiune fără de care școlarul nu ar putea dobândi o dezvoltare prielnică.
Reușita școlară este un proces atât de complex în care sunt antrenate

atât procesele psihice, aptitudinile și atitudinile, personalitatea, relațiile dez
voltate de elev în mediul social-școlar și familial. Astfel, succesul școlar al
elevului nu se limitează la obținerea unor calificative satisfăcătoare, repre
zentând și un barometru de adaptare a elevului la mediul școlar.
Reușita școlară reprezintă un aspect al activității instructiv-educative

de care învățătorul, profesorul se lovește adesea. Reușita este ceea ce este
numit și randament, o caracteristică oscilantă care evidențiază gradul de
adaptare al elevului la activitățile școlare.
Cunoașterea cauzelor reușitei sau nereușitei școlare îndrumă cadrul

didactic și activitatea acestuia pentru a adopta măsuri ce pot preveni pier
derile școlare sau pot ajuta elevul să progreseze. Reușita școlară este re
dată prin randamentul școlar. În sens larg reușita reprezintă adaptarea,
echilibrului elevului la cerințele școlare. Reușita și randamentul școlar repre
zintă o concordanță ce se stabilește între cerințele programelor școlare și
abilitățile elevului.
De-a lungul timpului, procesul instructiv-educativ a fost tratat prin

prisma perspectivelor:
Pedagogică – se concentra pe organizarea conținutului învățării, diver

sificarea, înnoirea mijloacelor și metodelor didactice, îmbunătățirea modali
tății de evaluare la randamentului școlar;
Psihoindividuală – accentul este pus pe elev și pe trăirile și stările psihice

ale acestuia, nefiind raportat la influența socială care îl guvernează;
Metodică – urmărește procedeele, tehnicile didactice aplicate în proce

sul instructiv-educativ la o anumită disciplină.
O cheie a succesului în reușita școlară a elevilor este coeziunea colecti

vului, aceasta reprezentând interrelațiile dintre membrii conduc spre o
organizare structurală internă a acestuia, în care fiecare influențează și este
influențat de ceilalți. Originea coeziunii grupului se află în: încrederea reci
procă, reușita în activități comune și bucuria determinată de viața în grup,
cooperarea din timpul activităților realizate în grup, simpatia și atracția inter
personală, măsura în care grupul îndeplinește aspirațiile membrilor săi.
Lucrul în echipă, dezvoltă cu ajutorul cooperării idei pentru a rezolva o

sarcină didactică, motivația și implicarea elevilor se amplifică. De asemenea,
un alt aspect important este socializarea, elevii exersându-și abilitățile de
comunicare vor reuși să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și pe ceilalți.
Profesorul are un rol esențial în formarea unui climat socioafectiv

pozitiv, în creșterea gradului de coeziune la nivelul grupului. Organizarea
eficientă a activităților instructiv-educative este dependentă de cunoașterea
particularităților individuale ale elevilor. Cadrul didactic este un element de
bază în asigurarea reușitei școlare și a performanțelor. Din acest motiv, el nu
trebuie să fie numai un bun specialist, ci trebuie să dispună de competențe
70 psiho-pedagogice pentru a descoperi metode corespunzătoare elevilor din
clasa pe care o conduce care să le asigure reușita.
Un mijloc prin care se poate crește nivelul coeziunii la clasă este

activitatea extrașcolară. Aceste activități sunt apreciate de școlari prin varietatea
de conținut și părăsirea spațiului instituțional, astfel având o libertate mai
mare de exprimare. Elevii care prezintă dificultăți în integrarea în grupul școlar
au șansa de a-și fructifica talente neștiute de ceilalți și totodată să optimizeze
potențialul intelectual, adaptarea.
Prin dinamicitatea, flexibilitatea metodelor didactice, care sunt im

plicate direct în procesul de învățământ, alegerea lor își pune amprenta asupra
procesului de predare-învățare.
O metodă interactivă care are caracter formativ și facilitează coeziunea

grupului este Metoda Mozaicului, care prezintă o îmbinare eficientă a învățării
individuale cu cea de grup (team-learning). Mozaicul este o metodă care
are nenumărate avantaje precum dezvoltarea capacităților de cooperare
și comunicare în grup, de ascultare, amplificarea coeziunii la nivel de grup,
creșterea stimei de sine prin implicarea tuturor elevilor în rezolvarea sarcinilor.
Pentru aplicarea acestei metode, cadrul didactic pregătește tema aflată în
discuție, împărțirea acesteia în subteme și materialele de studiu necesare.
Grupul clasei este divizat în grupuri mici, de 4, 5 elevi, fiecare având

rolul de „expert” pentru subtema pe care a primit-o. După finalizarea sarcinilor
de lucru, experții ce au avut aceeași subtema se reunesc pentru a discuta
informațiile descoperite și strategia pe care o vor utiliza pentru a le transmite
colegilor informațiile. Fiecare expert revine la grupul inițial pentru a împărtăși
membrilor grupului cunoștințele. Evaluarea este realizată de cadrul didactic

prin întrebări sau prin informațiile pe care le-au scris experții.
Mozaicul se poate utiliza în diverse situații de învățare, de exemplu la

Geografie, clasa a IV-a, la lecția Delta Dunării. Clasa de elevi este împărțită
în grupe a câte 4 membri. Fiecare membru va primi o fișă de expert, dar și
informații despre faună, vegetație, climă, curiozități, înălțime. În funcție de
subtema în care elevul este expert, acesta va descoperi pe fișa de expert un
set de întrebări cărora le va găsi răspunsul.
Așadar, eficiența metodelor de grup necesită un efort mult mai mare

atât din partea cadrului didactic, care trebuie să utilizeze metode și strategii
optime pentru reușita școlară atât individuală, cât și de grup, dar și din partea
elevilor, care vor participa activ la procesul de învățare. Școlarii mici se vor
implica cu atât mai mult în situațiile de învățare, dacă acestea sunt incitante și
îi stimulează să aprofundeze, dar mai ales dacă simt că au un rol important în
cadrul echipei, că ceea ce spun este relevant și are un impact asupra celorlalți
membri ai grupului.
Cu cât coeziunea clasei de elevi va fi mai crescută, cu atât succesul școlar

nu va întârzia să apară, acest lucru realizându-se grație priceperii profesorului
și așa cum în mod metaforic I.O. Pânișoară contura ideea că relația elevilor în
cadrul grupului „... este ca și când ai în îngrijire o floare – dacă nu o uzi periodic
aceasta se va usca. Astfel, nu este suficient ca anumite relații să fie create, ele
trebuie să fie întreținute.” (Ovidiu Pânișoară, Profesorul de succes, p. 97, 2015).
71

Rolul basmelor şi poveștilor

în formarea și informarea
școlarilor mici
Prof. înv. primar Irina Pătru
Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Curtea de Argeş
L a vârsta copilăriei poveştile şi desenul sunt principalele mijloace

de exprimare a vieții afective a copilului. În această etapă de vârstă se fixează
principalele valori şi modele de viaţă iar copilul se identifică prin personajul
care corespunde cu modelul educațional existent. Personajele din basme îi
însoţesc în anii copilăriei şi le oferă modele pe care să le urmeze în viaţa adultă.
72 Cele citite și auzite în copilărie au un mare impact asupra a ceea ce devin

în viitor. Cititul, povestirea, repovestirea basmelor auzite lărgește copilului
perspectiva, ajutându-l să-i înţeleagă pe cei din jur, să-i dezvolte anumite abi
lități sociale.
Părinții și educatorii reprezintă un factor cheie în educația și dezvoltarea

psiho-socială a copilului. Ușurința cu care copilul se adaptează la solicitările
vieții, performanțele academice precum și nivelul de implicare şi participare
sunt rezultatele directe al factorului educaţional afectiv al relației părinte-copil,
dascăl-elev. Rolul pe care-l asumă părintele și educatorul în primii ani de viață
ai copilului, atitudinea și aspirațiile acestuia, vor pune amprenta semnificativ
asupra dezvoltării intelectuale și sociale a acestuia. La vârsta copilăriei poveștile
și basmele sunt mai mult decât simple istorisiri. Ele reprezintă un instrument
foarte important aflat la îndemâna părinților, pentru a stimula dragostea de
lectură și cărți, curiozitatea intelectuală a micuțului, dar și un instrument
pentru a consolida legătura afectivă copil-părinte.
În grădiniţă și în clasa pregătitoare, basmele și poveștile reprezintă

suportul principal al formării caracterelor. Nu este lipsită de importanță nici
informaţia despre lumea de altădată pe care o transmit basmele și poveștile.
Acestea constituie de multe ori un mijloc plăcut de însuşire a cunoştinţelor
despre natură şi om şi un procedeu eficient de îmbogăţire a limbajului șco
larilor mici. Poveștile reprezintă un instrument important în educarea estetică,
frumosul din literatură contribuind la dezvoltarea gustului estetic al copiilor.
Pentru formarea și informarea şcolarilor am apelat deseori la poveşti

şi basme din literatura națională și universală. Mijlocul de insuflare la școlari a
dragostei pentru literatură, dar și pentru informarea copiilor despre aspecte
din mediul înconjurător şi formarea de priceperi și deprinderi este povestirea.

Astfel, în cadrul temei Cine sunt/suntem? copiii au dobândit informaţii
despre corpul uman şi igiena corporală ascultând poveștile Maricica și
Supărarea Danielei, au aflat ce înseamnă politețea din povestirile Nu numai
la școală și Sanda la clasa pregătitoare. Personajele negative și pățaniile lor
i-au determinat pe copii să respecte şi să aplice regulile de igienă corporală şi
de comportare civilizată, spre a nu fi exemple negative în grupă. Din basmele
Cenușăreasa și Hainele cele noi ale împăratului copiii au obținut informaţii
despre hainele de epocă. Povești și basme precum Rățușca cea urâtă, Puiul,
Gândăcelul, Căprioara au oferit copiilor date despre viaţa păsărilor şi animalelor
şi despre diferitele medii de viață. Pornind de la povești şi basme dascălii pot
crea diferite scenarii ce pot conduce la dezvoltarea gândirii și imaginației.
Astfel, născocirea de către copii a unui alt final al povestirii Puiul de I.Al.
Brătescu Voineşti oferă prilejul scotocirii în imaginaţie pentru găsirea unor
soluţii de salvare a puiului. Răspunsurile copiilor sunt indicatori ai gradului
de dezvoltare a gândirii și imaginației creatoare. Gimnastica intelectuală pe
care o implică receptarea textelor literare presupune şi exerciţii de activizare a
atenţiei şi memoriei preşcolarilor.
Basmele și poveștile au un rol important în dezvoltarea limbajului sub

aspect gramatical, fonetic și lexical. Ascultând povești, copiii descoperă expresii
și cuvinte noi, pe care și le însușesc. Pronunță, de asemenea, sunete, utilizează
vorbirea dialogată, povestesc și repovestesc. Plecând de la povești, profesorii
desfășoară o serie de jocuri exerciţiu cu scopul pronunțării corecte a sunetelor,
pentru exersarea vorbirii dialogate sau pentru dezvoltarea unei exprimări 73
orale corecte. Anumite jocuri didactice verifică însușirea corectă conținutului
unor povești, dar oferă și prilejul vorbirii dialogate,posibilitatea de a formula

propoziții corecte gramatical, utilizarea sinonimiei, antonimiei, omonimiei etc.
Ascultând povești școlarii cunosc și își însușesc noțiuni, convingeri

și sentimente morale, se raportează la personajele pozitive și dezaprobă
comportamente negative. Astfel, pentru ca școlarii să înțeleagă ce înseamnă
bunătatea, prietenia, hărnicia și pentru a urî răutatea, dușmănia, lenea, le-am
povestit basme precum Fata babei și fata moșneagului de I. Creangă, Sarea
în bucate de P. Ispirescu, Cenușăreasa și Albă ca Zăpada și cei șapte pitici de
Fraţii Grim. Peripețiile personajelor, răutatea celor negative, bunătatea celor
principale îi înduioşează pe copii şi îi conving că este bine să urmeze exemplul
celor bune. Finalul moralizator contribuie în mare măsură la alegerea exemplului
pozitiv. Povești precum Ionică mincinosul, ne învață ce este sinceritatea şi
îi determină pe copii să spună adevărul și să urască minciuna. Neascultarea
părinților, încăpățânarea și consecințele acestora sunt reliefate de povești
precum Capra cu trei iezi de I. Creangă, Scufiţa Roşie de Charles Perrault,
Povestea măgărușului încăpățânat. Pățaniile personajelor i-au convins pe
copii că trebuie să asculte sfatul părinților, că nu este bună încăpățânarea și
trebuie să se adapteze la regulile impuse de societate. Educarea dragostei față
de muncă a fost posibilă şi prin prezentarea unor povești precum Povestea unui
om leneș, Banul muncit sau Ionică mincinosul, din cuprinsul cărora preșcolarii
au înţeles importanţa şi utilitatea muncii în viața oamenilor. Cultivarea
respectului față de eroii neamului, dragostea de țară și patriotismul sunt
uşor de descoperit în povestirile: Mihai Viteazul, voievodul tuturor românilor,
Băiatul care a vorbit cu vodă, Eroina de la Jiu de D. Almaş sau Moș Ion Roată și
Unirea, Stejarul din Borzești de Eusebiu Camilar. Acestea și multe altele
trezesc în copii sentimente de admiraţie faţă de eroii neamului românesc

şi prezintă într-o manieră plăcută, pe înțelesul copiilor, pagini din istoria
neamului românesc. Basmele și poveștile sunt bogate în exemple morale ce
ajută la formarea personalității micilor ascultători. Poveștile prezentate sunt
cele mai cunoscute, dar, cu siguranță, mai sunt multe altele. De aceea este
importantă lectura nu numai pentru copii ci şi pentru adulţi!
Împreună cu frumosul din artă, frumosul din literatură contribuie la

formarea gustului estetic. Prin valorificarea capodoperelor literaturii, dascălii
pot forma la copii sentimente şi convingeri estetice. Frumusețea descrierilor
din Dumbrava minunată de M. Sadoveanu sau Frunza de E. Gârleanu,
expresivitatea dialogurilor din operele lui Creangă trezesc dragostea şi interesul
pentru lectură.
Lumea copilăriei este o lume de poveste lungă și frumoasă. Ioan Slavici,

subliniind importanța poveștilor, preciza: „povestea a fost fondul plăcerilor
mele din copilărie-poveştile erau darurile ce mi se prezentau pentru purtarea
cea bună”. Să nu încetăm și noi, cadrele didactice, să le oferim copiilor astfel
de plăceri spre a fi sigure că vom modela caractere nobile, asemenea eroilor
buni și curajoşi din basme.1
74
Bibliografie:
1. Bianca Bratu, Preșcolarul și literatura, Editura Didactică și Pedagogică, 1977.

2. Curriculum pentru educația timpurie a copiilor.
3. Revista învățământul preșcolar nr. 3-4/2004.
5.....
Oful profesorului
75

Probleme care pot bloca

relația școală-familie
Prof. înv. primar Maria-Ionela Grigore
Școala Gimnazială „Regina Maria” Curtea de Argeș
Școala are un rol foarte important în sensibilizarea familiei, în vederea

câștigării încrederii totale a acesteia și atragerii spre o implicare productivă
în activitățile școlare. Se duce o luptă continuă pentru a diminua diferențele
dintre mediul de acasă și cel școlar.
Părinții trebuie contactați de către cadrele didactice pentru a fi anunțați

și de lucrurile plăcute pe care le fac copiii lor, nu doar de evenimente negative.
Astfel se creează o legătură strânsă între cele două medii, care va aduce
76 avantaje pentru dezvoltarea elevului.
Însă, eforturile școlii nu sunt întotdeauna încununate de succes. În calea

relației școală-familie apar diferite bariere invocate de părinți. Voi enumera o

serie de probleme întâmpinate frecvent, dar și soluții de rezovare a acestora:
Lipsa timpului: părinții susțin că nu au timp să participe la activitățile

școlare, întâlnirile fiind programate la ore nepotrivite.
Soluție: flexibilitate în programarea evenimentelor și întâlnirilor, ținând

cont de programul de muncă al părinților și anunțarea acestora în timp util.
Lipsa de apreciere: părinții se simt intimidați de către cadrele didactice.
Soluție: deschiderea profesorilor în fața părinților retrași și insuflarea

sentimentului că fiecare are ceva de oferit și este apreciat pentru contribuția
sa.
Lipsa contribuției: unii părinți nu știu cum să contribuie pentru a ajuta

școala.
Soluție: aflăm abilitățile părinților și apoi le folosim strategic în activitățile

școlare.
Neînțelegerea sistemului: exită multe nelămuriri, în rândul părinților,

în ceea ce privește sistemul de învățământ.
Soluție: oferim pliante cu informații utile și asigurăm contacte ale

personelor care sunt în măsură să răspundă la toate întrebările adresate de
către părinți.
Îngrijirea copiilor: supravegherea copiilor nu este asigurată de personalul

școlii, în timpul întâlnirilor cu părinții.
Soluție: găsirea unei săli disponibile în care copiii vor fi supravegheați

când au loc diferite evenimente.
Diferențele culturale: există părinți care au altă religie, alte tradiții,

obiceiuri și aceștia răspund negativ la solicitările cadrelor didactice.
Soluție: sensibilizarea acestor persoane față de diversitatea culturilor și

încercarea de a cuprinde particularitățile fiecărui grup din școală.
Transportul: lipsa mijloacelor de transport împiedică părinții, aflați la

o distanță considerabilă față de instituție, să participe la proiectele desfășu
rate în școală.
Soluție: vizite la domiciliu, întâlniri cu grupruri restrânse, comunicare

prin intermediul telefonului.
Sentimentul că nu sunt bineveniți: respingerea părinților de către

personalul didactic la un moment dat.
Soluție: acordarea atenției cuvenite, astfel încât părinții să se simtă

doriți în școală în orice moment.
Nevoi materiale: părinți cu posibilități materiale reduse.

77
Soluție: căutăm diferite sponsorizări, surse de ajutor financiar sau mate
rial pentru părinții nevoiași.

Nivel intelectual scăzut: părinții care nu pot citi sau scrie întâmpină
dificultăți în relație cu școala.
Soluție: îi ajutăm să depășească această piedică, le citim personal

detaliile.
Limbajul academic: părinții nu înțeleg limbajul folosit de către profesori.
Soluție: folosim un limbaj adecvat posibilităților de înțelegere ale

tuturor părinților, oferim explicații suplimentare unde este nevoie.
Întâlniri plictisitoare: pierdere de timp, întâlniri fără un scop precis.
Soluție: existența unui motiv întemeiat care privește pe toți cei prezenți.
Barierele care frânează buna funcționare a relației dintre școală și

familie pot fi îndepărtate de către școală, în locul lor valorificând o legătură
strânsă între părinți și cadrele didactice, în scopul unei dezvoltări armoniase a
copilului.
1.
Strategii didactice
ÎNVĂŢĂMÂNT GIMNAZIAL
Metode interactive de predare

Prof. Marilena Gârbea
Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Piteşti
P redarea tradițională în sensul în care profesorul ține o prelegere,

face o demonstrație, iar rolul elevilor este acela de a urmări, nu produce
învățare decât în foarte mică măsură.
Este insuficient pentru învățare dacă în timpul orei elevii doar ascultă
explicațiile profesorului și văd o demonstrație făcută de profesor. Cauza acestui
fenomen, ține de însuși funcționarea creierului. Creierul nu funcționează ca un
DVD sau casetofon. Creierul nu este un simplu receptor de informație.
Creierul funcționează asemenea unui computer, acesta din urmă a

fost proiectat și creat după modelul de funcționare al creierului. Pentru ca un 79
computer să înceapă să funcționeze trebuie să apăsăm butonul de pornire. În
cazul în care învățătoarea este „pasivă”, butonul „pornire” al creierului nostru

este activat. Unui computer îi este necesar, pentru a fi în stare de funcționare,
un soft adecvat pentru a interpreta datele introduse și creierul nostru are nevoie
să facă unele conexiuni cu ideile ancoră deja cunoscute. Când învățarea este
„pasivă”, creierul nu face aceste legături. Un computer nu reține informația
procesată decât dacă acționăm butonul „salvare”. Creierul nostru trebuie să
testeze informația sau să o explice altcuiva pentru a o stoca.
Profesorii își inundă elevii cu propriile lor gânduri profunde și bine

organizate. Profesorii recurg prea des la explicații și demonstrații de genul
„hai-să-ţi-arăt-cum”. Desigur că prezentarea poate face o impresie imediată
asupra creierului, dar în absența unei memorii excepționale, elevii nu pot reține
prea mult pentru perioada următoare. Un profesor, oricât de strălucit orator ar
fi, nu se poate substitui creierelor elevilor și deci nu poate face activitatea care
se desfășoară individual în mintea fiecăruia.
Elevii înșiși trebuie să organizeze ceea ce au auzit și văzut într-un tot

ordonat și plin de semnificații. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuției, a
investigației, a acțiunii și eventual a predării, învățarea nu are loc.
Învățarea presupune înțelegerea, iar aceasta înseamnă mai mult decât

cunoașterea faptelor.
Elevii construiesc cunoașterea pe baza a ceea ce deja cunosc sau cred.
Elevii formulează noile cunoștințe prin modificarea și raționarea con

ceptelor lor curente și prin adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja.
Învățarea este mediată de mediul social în care elevii interacționează

unii cu alții.
Învățarea eficientă necesită preluarea de către elevi a controlului asupra

propriei învățări.
Transferul, respectiv capacitatea de a aplica cunoștințe în situații noi,

este afectat de gradul în care elevii învață pentru înțelegere și învață cu
înțelegere.
Fără îndoială, este adevărat că acela care învață trebuie să-și construiască
cunoașterea prin intermediul propriei înțelegeri și că nimeni nu poate face
acest lucru în locul său. Dar nu este mai puțin adevărat că această construcție
personală este favorizată de interacțiunea cu alții care la rândul lor învață.
Dacă elevii își construiesc cunoașterea proprie, ei nu o fac singuri. Să nu uităm
că omul este fundamental social. Adevărata învățare este aceea care permite
transferul achizițiilor în contexte noi. Este nu doar simplu activă, individual
activă, ci interactivă. Reciprocitatea este un stimulent al învățării, când acțiunea
comună este necesară, când reciprocitatea este activată în cadrul unui grup
în vederea obținerii unui rezultat, atunci par să existe procese care stimulează
învățarea individuală și care conduc pe fiecare la o competență cerută de
constituirea grupului.
Gruparea și sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt

pentru realizarea rezultatului urmărit arată că:
80 – elevii se implică mai mult în învățare decât în abordările frontale sau
individuale;
– elevii, odată implicați, își manifestă dorința de a împărtăși celorlalți
ceea ce experimentează, iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul

înțelegerii;
– elevii acced la înțelegerea profundă atunci când au oportunități de a
explica și chiar preda celorlalți colegi ceea ce au învățat.
Mozaicul presupune următoarele etape:

– Împărțirea clasei în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare dintre aceștia
primind câte o fișă de învățare numerotată de la 1 la 4. Fișele cuprind părți ale
unei unități de cunoaștere.
– Prezentarea succintă a subiectului tratat.
– Explicarea sarcinii care constă în înțelegerea întregii unități de
cunoaștere.
– Regruparea elevilor, în funcție de numărul fișei primite, în grupuri de
experți: toți elevii care au numărul 1 vor forma un grup s.a.m.d..
– Învățarea prin cooperare a secțiunii care a revenit grupului din
unitatea de cunoaștere desemnată pentru oră: elevii citesc, discută, încearcă
să înțeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot preda ceea ce au înțeles
colegilor din grupul lor original.
– Revenirea în grupul inițial și predarea secțiunii pregătite celorlalți
membrii.
– Trecerea în revistă a unității de cunoaștere prin prezentare orală cu
toată clasa.
Cubul presupune explorarea unui subiect din mai multe perspective.

Sunt recomandate următoarele etape:
– Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie,
compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
– Anunțarea temei.
– Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând o temă de
pe fețele cubului.
– Descrie: culorile, formele, mărimile etc.
– Compară: ce este asemănător, ce este diferit.
– Analizează: spune din ce este făcut.
– Asociază: la ce te îndeamnă să te gândești?
– Aplică: la ce poate fi folosită?
– Argumentează: pro sau contra și enumeră o serie de motive care vin
în sprijinul afirmației tale.
– Redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe.
– Afișarea formei finale pe tablă.
Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează

găsirea conexiunilor dintre idei, presupune următoarele etape:
– Se scrie un cuvânt sau temă care urmează a fi cercetat în mijlocul tablei.
– Se notează toate ideile care vin în minte în legătură cu tema respectivă
în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial.
– Pe măsură ce se scriu cuvinte se trag linii între toate ideile care par a
fi conectate.
– Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile.
Turul galeriei presupune evaluarea interactivă și formativă a produselor
realizate de grupul de elevi. 81
– În grupuri de 3 sau 4, elevii lucrează întâi la o problemă care se poate
finaliza într-o diagramă.

– Produsele sunt expuse pe pereții clasei.
– La semnalul profesorului, grupurile se rotesc prin clasă, pentru a exa
mina și a discuta fiecare produs.
– După turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin
comparație cu celelalte.1
Bibliografie:
1. Cerghit, I., Metode de învățământ, Iaşi, Polirom, 2006.

2. Cucos, C., Pedagogie, Iaşi, Polirom, 2006.
3. Oprea C.-L., Strategii didactice interactive, Bucureşti, E.D., 2008.
Test de evaluare la
matematică
Profesor Daniela Georgescu
Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” Piteşti
■■■ CLASA A V-A. PUTERI
Testul nr. 1
1. (40p) Să se efectueze (folosind regulile de calcul cu puteri).
a) 53 ∙ 54 ∙ 56 =
b) (25)2 ∙ (24)2 =
82 c) 36100 : 9100 =
d) 51 + 02015 =
e) (32 – 23)2 =
f) 945 : 942 – 21 ∙ 33 + 202 =
g) 42 : 24 + (55)10 : 549 – 350 + 135 =
h) 21997 – 21996 – 21995 – 21994 =
2. (10p) Aflați x dacă 3x + 3x + 1 3x + 2 = 117.
3. (10p) Comparați numerele:
a) 330 cu 245;
b) 46 cu 210.
4. (10p) Arătați că numărul a = (450 + 449 + 448) : 21 este cub perfect.
5. (10p) Calculați ultima cifră a numărului A = 22003 + 52003 .
6. (10p) Arătați că numărul A = 1021 + 2 ∙ (1 + 2 + 3 + ... + 1020) este pătrat

perfect.
Testul nr. 2
1. (40p) Să se efectueze (folosind regulile de calcul cu puteri).
a) 33 ∙ 35 : 36 =
b) (26)2 ∙ (28)2 =
c) 125100 : 5100 =
d) 20151 + 02015 =
e) (32 – 23)100 =
f) 351 : 348 + 231 ∙ 33 + 12200 =
g) 42 : 24 + (55)10 : 549 – 350 + 135 =
h) 22000 – 21999 – 21998 – 21997 =
2. (10p) Determinați numărul natural x știind că 3x + 3x + 1 + 3x + 2 = 351.
3. (10p) Comparați numerele:
a) 330 cu 245;
b) 46 cu 210.
83
4. (10p) Arătați că numărul a = (450 + 449 + 448) : 21 este pătrat perfect.
5. (10p) Calculați ultima cifră a numărului A = 32003 + 62003 .

6. (10p) Arătați că numărul A = 2021 + 2 ∙ (1 + 2 + 3 + ... + 2020) este pătrat
perfect.
Tehnici moderne folosite în

procesul didactic la religie
Prof. Anne Schmiedigen
Î n predarea religiei se folosesc atât metode clasice, cât și metode

moderne, activ-participative. Lecțiile în care s-au îmbinat metodele clasice cu
cele moderne pun în acțiune nu doar memoria ci și imaginația și gândirea
elevilor.
1. BRAINSTORMING-UL – METODA ASALTULUI DE IDEI:
84 „Nu este practic o metodă didactică, ci o metodă de stimulare a

creativității ce se poate insinua în discuții, dezbateri și – în general – atunci
când se urmărește formarea la elevi a unor calități imaginative, creative și chiar
trăsături de personalitate (spontaneitate, toleranță)” (Cucoş, 1999)
Metoda are drept caracteristică separare a momentului de producere a

ideilor de cel de valorificare a lor, de altfel mai este numită și metoda evaluării
amânate sau metoda marelui DA. În momentul producerii ideilor se acceptă
orice idee fără să se critice sau fără să se dea o judecată de valoarea asupra
ei. Selectarea propriu-zisă se face după un anumit timp, când toate ideile se
compară și se aleg cele mai bune dintre ele.
Această metodă, de exemplu, se poate aplica la lecția „Dumnezeu

Proniatorul” (profesorul poate lansa întrebarea Cum are Dumnezeu grijă de
făpturile Sale și în special de om?) sau pentru lecția „Respectul față de lumea
creată” (unde elevilor li se poate adresa întrebarea Cum se pot implica tinerii
în protejarea naturii, ca dar al lui Dumnezeu pentru om?). La aceste întrebări
elevii pot veni cu ideile lor care vor fi notate pe flipchart sau pe tablă și la final
vor fi selectate cele mai bune. Această acțiune, totuși, nu trebuie să dureze
foarte mult, maxim 10 minute.
Utilizarea la religie a acestei metode presupune o atenție deosebită din

partea profesorului, astfel încât „asaltul de idei” să nu conducă la promovarea
unor enunțuri contrare învățăturii de credință, care să producă confuzii sau
incertitudini în sufletul elevilor.
2. CONVERSAȚIA EURISTICĂ este o metodă dialogală, de incitarea a

elevilor și de aflare a adevărului prin întrebări oportun puse, aceștia făcând
conexiuni în universul lor de cunoștințe. Această metodă solicită elevilor

inteligența productivă, spontaneitatea și curiozitatea, lăsând elevilor mai
multă libertatea de căutare.
O metodă foarte asemănătoare cu aceasta, prezentată într-o formă

grafică, este explozia solară. Pornind de la un punct central, se nasc întrebări,
la care elevii răspund verbal, iar la rândul lor aceste întrebări nasc alte întrebări.
3. TEHNICA „CVINTETULUI”: „Cvintetul” este o poezie cu cinci versuri,

cu ajutorul căreia se sintetizează și condensează informațiile, incluzându-se și
reflecții ale elevilor, care pot lucra individual, în perechi sau în grup.
Alcătuirea unui „cvintet” favorizează reflecția personală și colectivă

rapidă, esențializarea cunoștințelor, înțelegerea lor profundă, manifestarea
creativității, etc.
Cele cinci versuri au următoarea structură:

1) cuvântul/sintagma cheie a conținutului (de obicei un substantiv);
2) două cuvinte care prezintă o descriere a cuvântului cheie (adjective);
3) trei cuvinte care exprimă acțiuni legate de cuvântul sau de sintagma
cheie (verbe la gerunziu, de obicei);
4) o sintagmă din patru cuvinte care exprimă sentimentele și atitudinile
elevului față de conceptul/sintagma cheie;
5) un cuvânt ce exprimă esența problemei
Spre exemplu, pentru tema „Slujire și misiune – acasă” se poate realiza 85

următorul cvintet: „Copiii/cuminți, încântători/cinstind, ascultând, ajutând/
nu uită de părinți/recunoscători”, iar pentru lecția „Nașterea Domnului”,

cvintetul: „Crăciunul/frumos, plăcut/Să ne bucurăm împreună/Sărbătoare”.
În proiectarea activităților se pot crea modele alternative de învățare activă
centrate pe diferite tipuri de inteligență, asigurând o diferențiere a instruirii
pentru fiecare elev.
4. TEORIA INTELIGENŢELOR MULTIPLE: Studiile au arătat că fiecare

persoană posedă cele opt inteligențe (lingvistică, logico-matematică, muzical-
ritmică, spațială, naturală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală – după
Gardner).
Gândim, învățăm și creăm în moduri diferite. Dezvoltarea potențialului

nostru depinde de ceea ce învățăm cu inteligența noastră specifică. Aplicarea
acestei teorii presupune lucrul pe grupe, ca de altfel majoritatea acestor
metode, iar în prealabil o testare a elevilor pentru identificarea inteligenței sau
a inteligențelor dominante ale personalității lor.
O astfel de activitate, în jurul sărbătorilor pascale, ar putea arăta astfel:

o primă grupă (alcătuită din elevi dotați cu inteligență lingvistică și muzicală)
va alcătui o poezie de patru versuri cu tema „Învierea Domnului” și o va adapta
la troparul Învierii; a doua grupă (elevi cu inteligență logico-matematică) va
alcătui un rebus care să aibă pe verticală cuvântul „Învierea” și va formula
propoziții cu cuvintele de pe orizontală; cea de-a treia grupă (elevii cu
inteligență vizuală/spațială) va concepe și va realiza felicitări de Paști adresate
familiei și prietenilor, iar ultima grupă (cei cu inteligența corporal-kinestezică)
va realiza un scurt eseu cu titlul „Învierea lui Hristos – învierea noastră”.
Educația religioasă se realizează într-un cadru instituțional (școală și

biserică), iar dintre formele de organizare a acestei educații, pe lângă lecția
de religie, cel mai mare succes îl au vizitele și excursiile la biserici și mănăstiri,
precum și manifestările cultural-religioase.1
86
Bibliografie:
1. Opriş, M., Bucoş, M., Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase, Editura Sf. Mina, Iaşi, 2006.
Strategii de evaluare utilizate

în activitatea didactică
Prof. Mirela Valentina Vișan
Școala gimnazială „Mircea Eliade” Pitești
E valuarea este acea activitate prin care sunt colectate, prelucrate

și interpretate informații privind starea și funcționarea unui sistem, a
rezultatelor pe care le obține, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe
baza unor criterii, standarde și prin care este influențată evoluția sistemului.
Evaluarea didactică (școlară) este sinonimă cu aprecierea. Aprecierea

este un act psihopedagogic de determinare prin note, calificative, clasificare, 87
puncte a rezultatelor instructiv-educative obținute de un elev la un obiect
de studiu (cunoștințe, deprinderi, capacități mintale, atitudini morale față

de activitatea de învățare) și traducere în practică a celor învățate.
Evaluarea școlară se realizează în strânsă legătură cu activitatea de

predare și de învățare.
Evaluarea școlară este de mai multe tipuri: evaluare inițială, evaluare

sumativă, evaluare continuă, evaluare finală.
Evaluarea inițială se realizează la începutul unui ciclu de învățământ,

an școlar, semestru, capitol nou.
Evaluarea sumativă se realizează prin verificări punctuale la sfârșitul

unor segmente de activitate relativ mari.
Evaluarea continuă se realizează în timpul parcurgerii programului de

instruire, fiind înglobată în procesul de predare-învățare al unei lecții.
Evaluarea finală se realizează la sfârșitul unui ciclu de învățământ, an

școlar, capitol al cărui conținut este independent de alte capitole. Ea are un rol
important și îndeplinește rosturi specifice: favorizează cunoașterea efectelor
activității și reconstruiește acțiunea în continuare prin procesul de reglare
pe care îl realizează.
Testul este principalul instrument de evaluare, în scris, utilizat în acti

vitatea didactică.
Orice test trebuie să vizeze anumite obiective didactice și pentru fie

care test trebuie construită matricea de specificație a conținuturilor și a
competențelor vizate de test.
Cei mai utilizați itemi într-un test școlar sunt: itemi cu alegere multiplă,
itemi cu alegere duală sau de tip adevărat/fals, itemi de asociere, itemi de
ordonare, itemi de grupare, itemi cu răspuns scurt, itemi de completare a
unei propoziții, itemi de tip întrebare structurată, itemi de tip rezolvare de
problemă, itemi de redactare a unui text.
Alegerea tipului de itemi și conținutul acestora este la dispoziția profe

sorului.
Orice test vizează anumite cunoștințe, formarea unor anumite compe

tențe și are anumite obiective de atins.
Orice test este însoțit de un barem de corectare care cuprinde, pe lângă

punctajul asociat fiecărui item și modalitatea de rezolvare parțială sau totală
a acestuia.
În urma testării elevilor se analizează rezultatele obținute de aceștia,

cunoștințele și competențele însușite, lacunele elevilor, se elaborează un plan
de acțiuni de remediere a deficiențelor, acolo unde acestea apar, se iau în
calcul modalități noi de abordare a procesului de predare-învățare.
Alte instrumente utilizate în procesul de evaluare didactică sunt:

88
– Proiectul este o creație substanțială în cadrul căruia elevilor le este
cerut să efectueze cercetarea, planificarea, rezolvarea de probleme și evaluarea
de-a lungul unei perioade extinse de timp.. Proiectele sunt mai cuprinzătoare
și cu final mai deschis decât temele și pot fi abordate individual sau de un

grup de elevi. Un proiect se termină în general cu un obiect produs .
– Portofoliul este un proces de analiză a datelor obținute pe diverse căi

și pe o perioadă mai întinsa de timp (un semestru, un an școlar). Sunt avute în
vedere „produsele” elevilor și progresele realizate în diverse etape.
– Studiul de caz. Într-un studiu de caz elevilor li se dă descrierea unui

eveniment într-o natură reală sau simulată ca bază pentru evaluarea unor
abilități ca luarea deciziilor, planificarea sau estimarea.
– Exercițiul practice. Un exercițiu practic cere elevilor să afișeze o serie

de abilități practice. Evaluarea ar putea fi bazată pe rezultatul final al activității
sau pe efectuarea activității sau pe o combinație a acestor două.
– Interviul oral. Acesta este o conversație structurată, în general pe o

bază unu la unu, solicitând informația direct de la elevi.
– Chestionarul. Un chestionar este un interviu structurat în scris, con-

stând dintr-o serie de întrebări legate de o anume zonă a performanței.2
Bibliografie:
1. Radu T. Ion, Ezechil Liliana, Didactica: Teoria instruirii, Editura Paralela 45, Pitești.
2. Petre C., Iliescu C., Metodica predării informaticii și tehnologiei informaţiei, Editura Arves, Craiova, 2002.
3. Stoica Adrian, Metodologia elaborării testelor de progress şcolar, Colegiul Universitar Credis,1999.
Matematica... altfel
Prof. Ana-Maria Marin
Școala Gimnazială „Vintilă Brătianu” Ștefănești
C are-i cifra cea mai mare? Desigur, 9.
În sanscrită, 9 se numește nevan – neva înseamnă număr nou – se

anunță în același timp un sfârșit, dar și un început. Se anunță o noutate, nu
atât în numirea numerelor, cât mai ales în reprezentarea lor (se alcătuiesc și
se numără „pachete”) și în scrierea lor (o singură cifră nu mai este suficientă).
O nouă cunoaștere, o nouă regulă, numerele mai mari decât 9 nu mai

pot fi și cifre, ele sunt compuse din cifre.
89
În simbolistică, 9 reprezintă veșnicia, desăvârșirea; este numărul sacru
al Fecioarei Maria.

Antichitatea a relevat 9 muze, infernul și paradisul evului mediu erau,
fiecare, alcătuite din câte 9 sfere după unii, 9 cercuri după alții. Mandalele
bazate pe multiplicările lui 9 simbolizează la indieni universul. La chinezi jiu
(nouă) este numărul eternităţii, un număr a cărei importanță le eclipsează pe
toate celelalte.
În zicerile romanilor 9 este foarte aproape de nesfârșit, de nelimitat,

imposibil de cuprins, ascunde o exagerare: peste 9 mări și țări este o depărtare
greu de imaginat, o vitejie fără seamăn, se datorează celor 9 vieți ale eroului, o
fericire deosebită te situează în al nouălea cer.
Nouă este o cifră notată în scrierea arabă 9 sau romană IX, este un
număr compus, impar, pozitiv. Cifra nouă se află în șirul crescător de numere
naturale între cifra 8 și numărul 10, după valoare. În antichitate, din cauză
că era un număr impar, se considera că are puteri magice, de aceea cifra 9
se bucura de o deosebită tăcere. Pitagora, părintele matematicii și Hipocrat,
părintele medicinei, le atribuiau numerelor neperechi o putere miraculoasă:
copilul se naște la 9 luni. Grațiile sunt 9, la fel ca și cele nouă muze.
În matematică, 9 este un pătrat perfect, sumă a primelor trei numere

impare. Se poate scrie utilizând cifrele 1, 2 și 3 câte o singură dată în multiple
feluri:
12 − 3, (1 + 2) × 3, 23 + 1, (1 × 3)2 , 3! + 2! + 1!
Nouă este un număr complex, divizori ai acestuia fiind 1 și 3. Este de

3 ori 3 și, prin urmare, al treilea număr pătrat. Nouă este un număr Motzkin.
Acesta este primul număr complex norocos.
Nouă este cel mai mare număr cu o singură cifră în sistemul zecimal.
Acesta este al doilea pătrat neunitar prim de forma (P2) și, în primul rând, este
impar. Toate pătratele ulterioare ale acestui formular sunt impare.
Totodată, 9 este și cel mai mic număr Kaprekar:
92 = 81 și 8 + 1 = 9.
Scris în baza 2, ne amintește de numărul Sherezadei.
Faptul că 9 = 10 − 1 îi conferă numărului 9 proprietăți interesante, cea

mai cunoscută fiind regula de verificare: regula lui 9. Atenție însă, verificarea
corectitudinii unui calcul prin regula lui 9 este o condiție necesară, nu şi
suficientă!1
90
Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_sanscrit%C4%83.
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cifr%C4%83.
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/9_(cifr%C4%83).
2..
91

Competențele-cheie și
dezvoltarea creativității
elevilor în cadrul orelor de
Limba și literatura română
Prof. Raluca-Hana Sandu
Clubul Copiilor Costeşti, Argeș
A bordarea noilor conținuturi ale programei şcolare din perspectiva

competențelor-cheie reprezintă o experiență interesantă pentru toate cadrele
92 didactice. Este o noutate la care trebuie să ne adaptăm din mers și care va
dovedi în timp flexibilitatea noastră în fața provocărilor învățământului modern.
Participarea la cursul CRED m-a ajutat să văd disciplina pe care o predau

de 20 de ani din cu totul alt unghi: Limba și literatura română este o disciplină
frumoasă, care se poate preda și prin mijloace moderne, atrăgătoare pentru
elev, în comparație și în corelație cu alte literaturi și culturi. În ultimii ani, am
constatat cu bucurie că am depășit bariera acelor obositoare comentarii pe
care profesorul le dicta, iar elevul le învăța pe de rost în vederea obținerii unor
note mari la examene, sau a nesfârșitelor analize gramaticale care ne răpeau
în clasa a VIII-a orele de muzică sau pe cele de sport, în scopul pregătirii pentru
examene.
Orele de Limba și literatura română au devenit interesante, dinamice,

creative, dar solicită mult mai mult profesorul, care trebuie să se pregătească
în permanență și să găsească metode inedite de implementare la clasă a celor
opt competețe-cheie prevăzute de noua programă. Recunosc, și eu am fost
reticentă la început la cerințele noii programe, fiind obișnuită să pun accentul
la clasă mai mult pe conținuturi, dar în cadrul cursului CRED am învățat că
este mai importantă flexibilitatea mea ca profesor și dorința de a avea elevi
receptivi la nou, bine pregătiți în toate domeniile, care să facă față provocărilor
de zi cu zi.
La clasa a V-a, de exemplu, competenţa de receptare şi producere a

textului oral, este, de cele mai multe ori, slab formată, elevii trecând la ciclul
gimnazial cu o serie de minusuri în ceea ce privește capacitatea de exprimare.
De aceea, m-am gândit să organizez în cadrul orelor de Limba și literatura
română mici sesiuni de lectură, urmate de scurte jocuri de rol, astfel încât
să-i încurajez să-şi exprime și să-și argumenteze propriile puncte de vedere în

multiple contexte:
Exemplu: 1. Te întâlnești întâmplător cu Micul Prinț și stați de vorbă.

Care este, în opinia ta, cel mai frumos lucru de pe Pământ pe care ai alege să
i-l prezinți?
2. În faţa ta se află Malala, fetița-eroină din cartea Eu sunt Malala.

După ce asculți pe scurt povestea ei, spune-i ce te-ai gândit să faci tu pentru a
schimba, chiar și numai un pic, lumea în care trăiești!
3. În curtea școlii, într-o pauză, îl vezi pe Tom Sawyer! L-ai mai văzut
în câteva situații, știi că e un rebel căruia nu-i plac timizii și totuși vrei să vă
împrieteniți! Convinge-l să te ia în gașca lui!
Copiii au fost foarte receptivi la genul acesta de activități, și-au însușit

mult mai ușor această competență, iar orele au devenit realmente plăcute și
interesante. Feedback-ul a fost unul foarte bun, întrucât le-am deschis apetitul
pentru lectură și comunicare!
Competența 5, un element de noutate al programei, sau Exprimarea

identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional
mi-a permis să vin cu experiențe de viață și de lectură provenind din alte
culturi și să le prezint la clasă prin metode noi cum ar fi portofoliul, jocul de rol,
metoda cubului, a ciorchinelui sau metoda pălăriilor gânditoare. M-a ajutat
mult și faptul că am a doua specializare – Limba engleză – și am avut șansa să
fac mereu comparații între cele două sisteme fonetice, gramaticale și între cele 93
două literaturi. Mai mult decât atât, am căutat mereu metode noi, interesante,
active, prin care să stimulez curiozitatea și dorința de a învăța a celor mici și

comparațiile între diverse literaturi sau culturi m-au ajutat să realizez ore inedite.
Cu timpul, s-a dovedit că elevii sunt deschişi la nou şi este un mare câştig și
pentru ei să ia contact cu elemente de cultură locală, regională, naţională, dar
şi cu acelea provenind din alte culturi. Avem deci posibilitatea de a ne alege
textele pe care lucrăm, metodele de învățare și de evaluare, pentru a ajunge la
un profil al absolventului cât mai aproape de cerințele zilelor noastre.
Cred că sunt foarte importante şi competenţele pe care elevii trebuie să

şi le formeze în timpul procesului de învățare, și conținuturile, dar și finalitățile
acestui proces de învăţare.
Așadar, ele nu se pot exclude unele pe altele, trebuie găsită o cale de

mijloc în abordarea lor, pornind de la faptul că, în era informației, elevii sunt
mult mai interesați de ceea ce știu și pot să facă (a ști să înveți, a ști să folosești
ceea ce ai învățat), cu ceea ce au învăţat. Sau, cum ar spune englezul, to know
means to be able to... (a ști înseamnă a fi în stare să faci!)1
Bibliografie:
1. Programa școlară de Limba și Literatura Română pentru clasele V-VIII, București, 2017.
2. Norel M., Dragu M., Bucurenciu P., Manual pentru clasa a VI-a Limba și Literatura Română, EDP,
București, 2018.
3. Parfene Constantin, Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
4. Suport de curs CRED: Modulul 1 – Un nou Curriculum național pentru învățământul primar și gimnazial –
conceptualizări necesare.
5. Suport de curs CRED: Modulul 2 – Disciplinele de studiu din perspectiva didacticii specialității.
6. Material youtube: https://www.youtube.com/watch?v=C4edJ54Zkqs De ce nu ne place să citim?
Creativitatea
Dascălul creativ/Elevul creativ
Prof. Mirela Badea
T ermenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin „creare”,

care înseamnă a zămisli, a făuri, a crea. Originea cuvântului arată că termenul
de creativitate defineşte şi cuprinde atât originea, cât şi scopul. Nici astăzi
creativitatea nu s-a debarasat de sinonime, unele mai reuşite, iar altele cu
totul unilaterale: inteligenţă fluidă, gândire divergentă, rezolvare specifică de
probleme, imaginaţie creatoare, imaginaţie constructivă. Psihologii admit
astăzi că fenomenul creativității nu este apanajul exclusiv al unei minorități. El
94 este o caracteristică general-umană, deoarece fiecare individ posedă însușiri
care îi vor permite acte creative, dar la niveluri diferite de realizare. Profesorii pot
face foarte mult pentru stimularea creativității elevilor. Este foarte important
ca profesorul să nu reprime manifestările elevilor creativi, să încurajeze

libera exprimare a opiniilor (chiar dacă acestea sunt contrare opiniilor sale),
să stimuleze imaginația sau soluțiile mai deosebite. Elevii trebuie să-și poată
manifesta liber curiozitatea și spontaneitatea. Ei trebuie îndrumați să aibă o
gândire independentă, tolerantă față de ideile noi, să-și dezvolte capacitatea
de a descoperi soluții noi și de a formula probleme noi, de a critica constructiv.
Pentru aceasta este nevoie ca și profesorul să fie creativ, deschis către nou.
Pentru înfăptuirea cerințelor creativțății la lecție este necesară instau

rarea unui climat favorabil „caracterizat printr-o tonalitate afectiv-pozitivă, de
exigență și de înțelegere, de responsabilitate”. Învățătorii și profesorii creativi
determină avântul creativității de la profesor la elev, fenomen urmat de auto
modelarea copilului în funcție de atitudinile și convingerile devenite ale lui.
Este necesar ca învățătorul să-i pună pe elevi în situația de a învăța să

dobândească cunoșțințe în mod independent, să caute soluții noi, originale,
să aplice creator cunoștințele.
Dascălul creativ oferă învățarea într-o atmosferă neautoritară, încura

jează procesul gândirii creative. El știe cum să folosească întrebările. Conduita
creatoare este provocată de întrebarea operațională potrivită pentru că ea
duce la explorare și dezvoltă curiozitatea. Un profesor creativ încurajează elevii
să exprime teorii ce par ridicole, să combine materialele și noțiunile în modele
noi, originale.
Cadrul didactic trebuie să fie un mediator între elev și lumea încon

juratoare, faptul acesta presupunând:
■ Structurarea și restructurarea unui cadru pentru a face posibilă o
experiență utilă celor care învață;
■ Indicarea experiențelor pe care le pot avea; folosirea posibilității de a
experimenta;
■ Participarea alături de individ în scopul ameliorării liniilor orientative
pentru selectarea unui prilej favorabil experienței;
■ Ajutor în folosirea timpului, spațiului, echipamentului;
■ Ajutor pentru a extrage din experiență: informații, deprinderi, valori;
■ Ajutor pentru interpretarea și evaluarea experiențelor.
În activitatea școlară se face transferul setului de valori propice creati

vității de la profesor la elev. Colaborarea are tendința de a stimula efortul
fiecăruia.
„Dintre modalitățile de manifestare a elevului creativ în activitatea

școlară sunt de remarcat:
■ Nu e sociabil în raport cu egalii săi, uneori e sfidător față de profesori;
■ Nu e prea conștiincios; învață în salturi;
■ Este imprudent; se avântă în răspunsuri înainte de formularea lor în
minte;
■ E curios, activ; are un nivel superior de aspirații;
■ Are încredere în forțele proprii;
■ Își asumă riscurile legate de îndeplinirea unor proiecte dificile și 95
curajoase;
■ Este perseverent în căutarea de soluții și realizarea proiectului propus;

■ Are simțul valorii și atitudine valorizatoare;
■ Este receptiv la tot ce este nou;
■ Cultivă consecvent originalitatea pentru care are un respect deosebit.
Copilul care are posibilitatea să fie spontan și independent, va putea, în

viitor, să fie creativ. Învățământul trebuie să capete un caracter participativ, de
aceea, profesorul trebuie să dirijeze, ca un adevărat dispecer dialogul euristic
sau exploatarea ipotezelor.”
■■■ IDENTIFICAREA ELEVILOR CREATIVI
În lucrarea Creativitatea elevilor se propune o listă ce poate fi utilizată

în identificarea elevilor creativi:
– curios, investigator cu întrebări profunde;
– original, în gândire și acțiune, oferă soluții neobisnuite;
– independent în gândire și conduită, individualizată, plin de sine;
– imaginativ, fantezist, povestitor de istorii;
– nonconformist;
– vede corelațiile;
– plin de idei, cu fluență verbală și conversațională;
– experimentator care încearcă idei noi, produse noi;
– flexibil în idei și gândire;
– persistent, perseverent;
– construiește, reconstruiește;
– preferă complexitatea, se ocupă de mai multe idei în același timp;

– preocupat.
Pentru depistarea elevilor creativi din clasă se pot aplica diverse chestio
nare elevilor, părinților și profesorilor. Ele își dovedesc utilitatea. Este necesar
să cunoaștem elevii creativi și domeniile în care aceștia pot excela. În lucrarea
Invenție, descoperire, creativitate, A.D. Moore consemnează: „Ne deosebim
prin capacităţile și talentele individuale, mai puternice sau mai slabe. Strădania
de a cultiva talente acolo unde ele nu există le-a stricat multora viața. O primă
condiţie pentru a fi ferciți în viață constă în a descoperi domeniul pentru care
suntem mai bine înzestrați și a folosi talentul astfel identificat pentru scopuri
creative”.1
96
Bibliografie:
1. Stoica, A., Creativitatea elevilor, EDP, Bucureşti 1983.

2. Mihaela Roco, Creativitate și inteligenţă emoţională, Iaşi, Polirom, 2004.
3. Venera-Mihaela Cojocariu, Educaţie pentru schimbare și creativitate, EDP, București.
4. A.D. Moore, Invenție, descoperire, creativitate, EDP, București.
3...
Studii
97

Educaţia nonformală şi
beneficiile ei în procesul
didactic
Studiu de caz
Prof. Raluca-Hana Sandu
Clubul Copiilor Costeşti, Argeș
98
M otto: „Fie-vă dragi copiii, purtaţi-vă cu ei blând, învăţaţi-i ce e de
folos, fiţi drepţi şi-ţi vedea că nu-s sălbatici. Schimbaţi-le des ocupaţia, jucaţi-vă
cu ei, căci între copii trebuie să fii şi tu copil. Nu vă vărsaţi veninul amărăciunii
voastre în sufletul copiilor, că-i păcat...” (Ion Creangă).
Conform spuselor marelui nostru povestitor şi dascăl Ion Creangă, copilul

devine un adult fericit dacă are parte de o copilărie lipsită de griji, cunoscând
iubirea şi spiritul de aventură alături de cei dragi. Schimbaţi-le des ocupaţia,
spunea el, cu alte cuvinte daţi-le motive să gândească, să înveţe, să se bucure
de tot ceea ce obţin prin intermediul spiritului. Este ceea ce noi numim astăzi
educaţie nonformală, un tip modern de educaţie, ce-şi propune să modeleze
caracterul prin metode inedite, bazate pe comunicare, descoperire şi deschidere
spre propriile oportunităţi.
Educaţia nonformală este o parte a discursului internaţional în do

meniul politicii educaţionale de la finalul anilor ʼ60 şi începutul anilor ʼ70.
Fundamentat pe o definire prin excluziune, raportată la ceea ce este în
mod tradiţional considerat educaţie formală, conceptul de educaţie non
formală a început să fie utilizat cu scopul de a face o distincţie între oferta
guvernamentală, considerată educaţie pentru toţi prin intermediul siste
mului şcolar, şi cea non-guvernamentală, adresată unui segment limitat de
populaţie, în acord cu interesele şi nevoile acestuia (Graham-Brown, 1991).
Din perspectiva de valorificare a elevilor: este de dorit ca profesorii

să arate interes faţă de preocupările elevilor din afara cadrului educaţional
formal şi să găsească modalităţi şi căi de valorificare a acestora. Așadar, aceştia
vor fi stimulaţi să aducă, în procesul învăţării formale, propriile experienţe de
învăţare acumulate în comunitatea mică a familiei, a prietenilor, a unui grup
care împărtăşeşte hobby-uri sau interese comune.
Din perspectiva de valorificare a profesorilor: aceştia ar trebui să ştie

cum să valorifice diversele experienţe de învăţare ale elevilor provenite din
educaţia nonformală sau informală, așadar profesorii ar trebui să găsească
și alte căi de a-şi valorifica propriile experienţe de învăţare din afara învăţării
formale, pentru a dinamiza şi a eficientiza procesele didactice pe care le
construiesc.
■■■ ÎN PROCESUL DE PREDARE-ÎNVĂŢARE:
■ Elevii sunt solicitaţi, la începutul studierii unei teme noi, să împărtă

şească colegilor ceea ce ştiu în legătură cu tema respectivă, cum şi de unde au
aflat despre un autor, un eveniment istoric, o zonă geografică, un experiment
ştiinţific;
■ Elevii sunt solicitaţi să relateze propriile experienţe de învăţare non

formale sau informale care sunt asociate cu noile achiziţii (ce au observat,
în ce filme sau cărţi văzute sau citite de ei au aflat ceva nou despre tema
abordată etc.) pe parcursul abordării unei teme;
■ Elevii sunt încurajaţi să demonstreze, prin achiziţii dobândite prin

educaţia nonformală sau informală (din diverse domenii: muzică, sport,
creaţii literare, creaţii plastice, filme etc.), să facă asocieri între ceea ce ştiu/
nu ştiu să facă şi ceea ce tocmai au învăţat, să nuanţeze cunoaşterea unei
teme, apelând la experienţele lor de învăţare, altele decât cele provenite din
educaţia formală;
99
■ Elevii sunt încurajaţi să ofere exemple de învăţare provenite din fa
milie sau din cercul de prieteni, relevante pentru înţelegerea profundă a temei

abordate în clasă;
■ Elevii sunt încurajaţi de profesor să reflecteze asupra modului în care

valorifică noile cunoştinţe, deprinderi, atitudini, interiorizate în activităţile lor
cotidiene în cadrul educaţiei formale.
Efecte scontate: elevii se simt valorizaţi, învaţă să comunice cu ceilalţi,

capătă încredere în ei, au şansa de a învăţa în mod autentic şi profund, din
mai multe perspective despre o temă, de a interioriza diverse experienţe
de învăţare şi de a-şi clarifica propriile valori şi atitudini faţă de cunoaştere,
interiorizează un continuum între ceea ce învaţă la şcoală şi ceea ce învaţă în
alte contexte, nonformale sau informale.
■■■ PRACTICA OBIECTIVATĂ A PROFESORILOR:
■ Împărtăşirea unor experienţe proprii de învăţare referitoare la tema

abordată (dificultăţi/ satisfacţii/surse de informare/modalităţi de dezvoltare a
unor deprinderi sau ocazii de interiorizare a unor atitudini);
■ Relatarea unor experienţe de învăţare care au legătură cu tema stu

diată despre care au aflat din diverse surse (lecturi, filme etc.) sau pe care
le-au aflat de la prieteni, membri ai familiei;
■ Introducerea, în procesul de predare-învăţare, a unor achiziţii dobân

dite prin educaţia nonformală sau informală (cursuri de formare în specialitate
sau în didactica specialităţii, cunoaşterea unei limbi străine, abilităţi de lucru
cu calculatorul, lectura unor cărţi, pasiunea pentru muzică sau pentru natură
etc.);
■ Împărtăşirea unor experienţe de învăţare proprii, din care să rezulte o

anumită atitudine faţă de cunoaştere şi un stil de lucru intelectual.
Efecte scontate: crearea unui climat stimulativ pentru elevi, satisfacţia

de a-şi folosi întregul potenţial cognitiv şi metacognitiv în procesul didactic.
În observatoarele locale pentru educaţia nonformală/informală, pre

cum şi în formularea standardelor de calitate ar trebui să fie inclusă valo
rizarea, la nivelul comunităţii didactice, a achiziţiilor dobândite de profesori şi
a preocupărilor acestora pentru educaţia continuă. Aceasta ar presupune şi o
apreciere globală a pregătirii profesorilor, nu doar pregătirea de specialitate:
un portofoliu profesional cuprinzând toate achiziţiile care-l ajută pe profesor
să fie mai eficient în activitatea sa didactică .
Complementarizarea educaţiei formale cu cea nonformală prin

iniţierea de activităţi educative interdisciplinare diverse este considerată
un mod de acţiune care conduce la creşterea calităţii în educaţie.1
100
Bibliografie:
1. Cerghit, Ioan (coord.), Metode de învățământ, EDP, Bucureşti, 1976.

2. Nicola, Grigore, Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ, EDP, București, 1981.
3. Popescu-Neveanu, Paul și colaboratorii – Psihologie, EDP, Bucureşti, 1993.
4. Radu, Ion, Ionescu, Miron, Experiență didactică și creativitate, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987.
Formarea abilităților de
comunicare la copiii cu C.E.S.
Prof. itinerant şi de sprijin Maria Niță
Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Piteşti
I ndiferent de forma de organizare a învățământului special, în școli

speciale de sine stătătoare sau în sistem integrat, dezvoltarea vocabularului
constituie un obiectiv esenţial, reclamând o orientare metodică specifică.
Pentru a asigura progresul în însușirea lexicului elevilor, sunt necesare

programe adaptate, cu obiective bine precizate și metode judicios selectate,
în funcție de caracteristicile psihologice ale elevilor cu care lucrăm.
101
Obiectivele care țin de îmbogățirea și activizarea lexicului copilului,
din punct de vedere semantic, la intrarea în școală, se referă la corectarea

pronunției cuvintelor, în scopul descifrării sensului acestora, la formarea fami
liei de cuvinte, descifrarea mesajelor verbale lecturate sau mimate, perceperea
întrebărilor sau ordinelor emițătorului și folosirea formulelor de politețe în
interacțiunile sociale.
Metodele care pot fi folosite pentru elucidarea problemelor legate de

lexic, privesc activitățile logopezilor, defectologilor și educatorilor din cadrul
sistemului de învățământ special.
Practic, dezvoltarea vorbirii se realizează prin intermediul tuturor disci

plinelor de învățământ, într-o viziune interdisciplinară.
Spre exemplu, în cadrul lecturilor, vocabularul se poate îmbunătăți prin

contactul nemijlocit al elevului cu textul literar. În vederea asigurării urmăririi
conștiente a textelor literare de către elevi, aceștia trebuie să înțeleagă sensul
fiecărui cuvânt, sintagme, propoziții sau fraze.
În practică se folosesc mai multe metode şi mijloace pentru a-i face pe

copii să înțeleagă semnificația unui cuvânt necunoscut sau a unuia cunoscut,
de tip etichetă verbală, care se desfășoară în etape, de la simplu la complex.
Dintre acestea enumerăm:
Contactul nemijlocit cu obiectul desemnat de cuvânt: în acest caz, prin

participarea mai multor analizatori, copilul își va forma o imagine completă
despre obiect. Din nefericire acest procedeu este ideal, dar greu de aplicat în
practică.
Explicația acestei situații este generată de faptul că puţine cuvinte,

noțiuni au un corespondent obiectual și încă mai puține pot fi aduse în clasă
și utilizate ca material didactic. Acest lucru este absolut imposibil în cazul
cuvintelor abstracte.
Reproducerea obiectului desemnat de cuvânt (prin desene, machete,

mulaje, hărți, filme) constituie o cale eficientă de pătrundere a acestora în
vocabularul operațional al copilului.
Explicarea cuvântului prin imitarea acțiunilor desemnate. Acest proce

deu reprezintă o reuniune a conceptelor lui Piaget și Galperin, după care,
gândirea copilului operează cu acțiuni interiorizate, care se constituie în
scheme operatorii, care devin instrumente ale vorbirii.
Descrierea unor acțiuni ample, cu ajutorul mimicii şi pantonimelor,

cuprinde o serie de elemente din domeniul „jocului de scenă” din arta dra
matică.
Aceste procedee sunt specifice activității cu elevii cu C.E.S. în primele

clase de școală. Când acumulează un volum mai mare de cunoștințe și se
amplifică dezvoltarea sa intelectuală, se poate trece la folosirea unor procedee
mai complexe, care fac apel, în mai mare măsură, la planul verbal.
O categorie de activități specifice numai învățământului special sunt

cele desfășurate de educatori (terapia ocupațională, abilitatea manuală, acti
vitățile de socializare și cele ludice).
102
Se recomandă o permanentă folosire în activitatea didactică a obiectelor
și acțiunilor, cu acestea se asigură suportul indispensabil al formării noțiunilor
și a abilităților de comunicare la copii cu C.E.S.
În cadrul tuturor acestor activități vocabularul copilului cu C.E.S. se

nuanțează și cuvintele capătă sensuri noi și determină simultaneitatea între
gest și cuvânt.
Desfășurarea întregului proces de formare, dezvoltare și activizare a

limbajului la copiii cu C.E.S. este util să se facă sub îndrumarea unui logoped;
utilizând totodată și programe moderne de intervenție pentru accelerarea
progresului limbajului și comunicării.
În concluzie, inițierea unui program de stimulare a lexicului la copilul

cu C.E.S. este o acțiune interdisciplinară, care trebuie să țină seama de ca
racteristicile psihologice ale fiecărui elev în parte, să cuprindă obiective
clare (cu privire la categoriile de noțiuni care se doresc a fi însușite), metode
corespunzătoare, adaptate obiectivelor propuse și subiectului, să se ia în con
siderație și scopurile celorlalte discipline de studiu din planul de învățământ
ce urmează a fi însușite.1
Bibliografie:
1. Dinu M., Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997.

2. Popovici Doru-Vlad, Dezvoltarea comunicării la copii cu deficiențe mintale, Editura Pro Humanitas,
București, 2004.
3. Şchiopu Ursula, Comunicarea verbală şi neverbală, Revista de Educație Specială, nr. 1/1992, INREPSH,
București.
4. Şchiopu Ursula, Introducere în psihodiagnostic, Editura Fundației Humanitas, București, 2002.
5. Stănică C., Vrăjmaş E., Terapia tulburărilor de limbaj, SSH. INREPSH, București, 1994.
Studiu privind aplicarea

principiilor de audit intern
în instituțiile publice
Ec. contabil șef Cristina Vlad
■■■ C ODUL DEONTOLOGIC AL AUDITULUI INTERN
Potrivit Institutului Internaţional de Audit Intern Codul deontologic al

auditului intern are ca scop promovarea unei culturi a eticii în cadrul profesiei
de audit intern. 103
Existenţa unui cod deontologic al auditului intern, semnat de auditorii

interni şi anexat Cartei de audit constituie dovada unui angajament de rigoare
şi faptul că în entitate se pune preţ pe integritate, într-un cadru caracterizat
de onestitate.
Un cod deontologic cunoscut de toţi angajaţii unei entităţi sporeşte

încrederea acestora în obiectivitatea şi integritatea auditorilor interni, cu efect
remarcabil asupra calităţii rezultatelor auditului.
Codul deontologic cuprinde două componente esenţiale:

– principii fundamentale relevante şi pertinente pentru profesia şi
practica auditului intern;
– reguli de conduită care descriu normele obligatorii de comportament
pentru auditorii interni. Aceste reguli sunt un ajutor pentru interpretarea
principiilor şi aplicarea lor practică şi au rolul să îndrume din punct de vedere
etic auditorii interni.
Codul deontologic se aplică persoanelor şi entităţilor care oferă şi fur

nizează servicii de audit intern.
Activitatea de audit intern se exercită în cadrul entităţii de către per

soane din interiorul sau din exteriorul acesteia.
Practicile de audit intern se diferenţiază în funcţie de scopul, mărimea,

structura şi domeniile de activitate ale entităţii.
Auditorii interni trebuie să respecte o serie de principii fundamentale

care stau la baza desfăşurării activităţii de audit intern, principii pe care se
întemeiază codul deontologic şi care asigură că activitatea este conformă cu

un set de criterii morale.
■■■ PRINCIPII FUNDAMENTALE:
1. Integritatea
Integritatea auditorilor interni stă la baza încrederii şi credibilităţii acor

date raţionamentelor profesionale pe care aceştia le folosesc în activitate.
Auditorii interni:
– trebuie să îşi îndeplinească misiunea cu onestitate, conştiinciozitate şi
responsabilitate;
– trebuie să respecte legea şi să facă dezvăluirile cerute de lege, acţio
nând în conformitate cu prevederile legale şi cu cerinţele profesiei;
– nu trebuie să ia parte, cu bună ştiinţă, în mod conştient, la nici o acti
vitate ilegală şi/sau să se angajeze în acte dezonorante, care să discrediteze
profesia de auditor intern sau entitatea în care lucrează;
– trebuie să respecte şi să contribuie la îndeplinirea obiectivelor etice şi
legitime ale entităţii lor.
„Conform acestui principiu, auditorul intern trebuie să fie corect, onest

și incoruptibil, integritatea fiind suportul încrederii și credibilității acordate
raționamentului auditorului intern.”
2. Obiectivitatea
104
Auditorii interni manifestă un înalt nivel de obiectivitate profesională

în culegerea, evaluarea şi comunicarea informaţiilor legate de activitatea sau
procesele supuse examinării.
Auditorii interni efetuează o evaluare echilibrată a tuturor circumstanţelor

relevante, pertinente şi nu sunt influenţaţi de propriile lor interese sau de ale
altor persoane în exercitarea raţionamentului profesional.
Auditorii interni:
– nu trebuie să ia parte, să fie implicaţi sau să stabilească relaţii care ar
putea compromite sau risca să compromită caracterul imparţial al judecăţii
lor sau care să afecteze o evaluare obiectivă. Acest principiu este valabil, de
asemenea, pentru activităţile sau relaţiile de afaceri care ar putea intra în
conflict cu interesele entităţii lor.
– nu trebuie să accepte nimic care ar putea compromite sau risca să
compromită raţionamentul lor profesional.
– trebuie să comunice toate faptele materiale de care au cunoştinţă şi
care, în cazul în care nu ar fi comunicate, ar avea drept consecinţă inexactitatea
raportului privind activităţile examinate.
„Obiectivitatea trebuie înțeleasă ca o atitudine intelectuală neinfluențată,

care permite auditorilor interni să-și efectueze misiunile într-o manieră care
demonstrează credința lor sinceră în rezultatele muncii lor și faptul că nu au
făcut compromisuri privind calitatea. Obiectivitatea cere auditorilor interni să
nu-și subordoneze raționamentul profesional niciunui interes legat de aspecte
ale misiunii de audit intern.”
3. Competenţa profesională și prudența
Auditorii interni utilizează cunoştinţele, aptitudinile, priceperea şi expe

rienţele necesare în exercitarea serviciilor sau activităţilor de audit intern. Pru
dența implică responsabilitatea de a acționa în concordanță cu dispozițiile
privind o misiune, cu grijă, meticulos și la timp.
Auditorii interni:
– nu trebuie să se angajeze decât în activităţi, servicii pentru care au
cunoştinţele, priceperea şi experienţa necesară;
– trebuie să efectueze activităţile, serviciile de audit intern respectând
Standardele de Audit Intern (normele pentru practica profesională a auditului
intern);
– trebuie să se străduiască să îmbunătăţească competenţa, eficacitatea
şi calitatea muncii serviciilor lor.
4. Confidenţialitatea
Auditorii interni respectă valoarea şi proprietatea informaţiilor pe care

le primesc şi nu dezvăluie informaţii decât pe baza autorizaţiilor necesare, cu
excepţia cazurilor în care o obligaţie profesională sau legală îi obligă să pro
cedeze altfel.
Auditorii interni:
– trebuie să folosească cu prudenţă informaţiile colectate în cadrul acti
vităţilor lor şi să le protejeze; 105
– nu trebuie să folosească aceste informaţii pentru a obţine un beneficiu
personal, sau într-un mod care ar contraveni prevederilor legale sau ar aduce

prejudicii obiectivelor legitime şi etice ale entităţii lor.
Aspectele legate de confidenţialitate şi regulile de conduită aferente
acesteia se aplică oricărei persoane care oferă servicii care intră în cadrul
definiţiei auditului intern. O misiune încredinţată unei terţe personae pe
bază de contract de prestare va fi asigurată de respectarea clauzelor de con
fidenţialitate.
Auditorii interni trebuie să respecte valoarea şi proprietatea informaţiilor

pe care le primesc.
5. Conduita profesională
Auditorii interni au obligația de a respecta principalele legi și reglemen

tări și de a evita acțiunile despre care știu sau ar trebui să știe că pot discredita
profesia, organismul profesional sau colegii. Auditorii interni trebuie să fie
corecți și demni de încredere și nu trebuie:
– să aibă pretenții exagerate pentru serviciile pe care le pot oferi, pentru
calificările pe care le posedă sau pentru experiența pe care au dobândit-o;
– să facă afirmații defăimătoare sau comparații nefondate cu privire la
activitatea altor colegi.1
Bibliografie:
1. Ministerul Finanțelor Publice – Codul Privind Conduita Etică a Auditorului Intern, Text publicat în M.O al
României nr. 128/12.02.2004, art.6.
2. Ghid privind implementarea standardelor internaționale de audit intern 2015/CAFR, AAIR, pag. 31.
4....
Referate
106
Metode și procedee didactice

Prof. Roxana Pietreanu
M etoda didactică se referă la drumul sau calea de urmat în acti

vitatea comună a profesorului și elevilor, în vederea realizării obiectivelor
instruirii.
Metodele de învățare sunt modalități de lucru de care profesorii și elevii

se folosesc în activitatea didactică. O metodă de învățare este o structură
de procedee, un program potrivit căruia se reglează acțiunile practice și
intelectuale întreprinse cu elevii în vederea realizării obiectivelor pedagogice.
Procedeul didactic este o componentă a metodei, o tehnică mai limi

107
tată de acțiune, un element de sprijin sau un mod concret de valorificare a
metodei; are diferite funcții în procesul predării-învățării: înlătură obstacolele
de înțelegere, stimulează și motivează elevul, previne oboseala, monotonia etc.

■■■ FUNCȚIILE METODELOR DE ÎNVĂȚARE:
– comunicativă, de transmitere a noi cunoștințe/abilități/atitudini;

– cognitivă, de dobândire de noi cunoștințe/abilități/atitudini;
– normativă, de organizare, dirijare și corectare continuă a procesului
de instruire;
– motivațională, de a stârni și menține interesul elevului, curiozitatea,
dorința de cunoaștere și acțiune;
– operațional-instrumentală, ca intermediar între elev și unitatea
de conținut. Profesorul este un reprezentant al științei care mediază, prin
intermediul metodelor, accesul la cunoaștere;
– formativ-educativă, de exersare și dezvoltare a proceselor psihice și
motorii, simultan cu însușirea cunoștințelor, formarea deprinderilor, dezvol
tarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor și calităților morale.
Analiză comparativă: metode tradiționale – metode moderne:
Metodele tradiționale prezintă caracteristici, cum ar fi:

– centrate pe profesor
– centrate pe predare, pe transmiterea de cunoștințe;
– dominant verbaliste;
– induc pasivism;
– solicită memoria și reproducerea informațiilor;
– caracter aplicativ redus;
– promovează competiția;
– conferă profesorului mai mult calitatea de transmițător de cunoștințe;
– conducere rigidă a instruirii.
Metodele moderne prezintă caracteristici, cum ar fi:

– centrate pe elev;
– axate pe învățare, pe explorare, cercetare, acțiune;
– activ-participative;
– încurajează munca independentă;
– stimulează gândirea şi creativitatea elevilor;
– promovează cooperarea;
– conferă profesorului rolul de organizator și îndrumător al activității de
învățare;
– relații de conducere democratice.
Metodele creează suportul motivațional al învățării.
Sarcinile didactice se realizează cu ajutorul metodelor, tehnicilor și

procedeelor didactice.
Folosirea judicioasă a metodelor are o deosebită importanță pentru

reușita activității de la catedră; pe de altă parte, conținuturile fiecărei discipline
și obiectivele pe care și le propune să le îndeplinească, pretind metode adec
vate. Adoptarea și nu adaptarea metodelor de predare ale unor discipline la
alte discipline pot conduce la rezultate contradictorii.
108
Informatica, de exemplu, poate adapta metode de predare de la alte
discipline, dar adaptarea trebuie să se facă ținând cont de:
– dinamica conținuturilor și particularitățile metodice ale predării

disciplinei;
– individualizarea învățării informaticii, ca disciplină deschisă și dinamică;
– activismul care pretinde o participare prioritară conștientă a elevului
la procesul de autoinstruire;
– studiul informaticii atât ca disciplină autonomă, cât și ca instrument
operațional al altor discipline.1
Bibliografie:
1. http://www.academia.edu/13595463/Didactica_specialit%C4%83%C5%A3ii_Informatic%C4%83_Curs_3_III._
Metode_tehnici_%C5%9Fi_procedee_didactice.
2. http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_3_Metode%20si%20
mijloace%20de%20invatamant.pdf.
3. http://cis01.ucv.ro/DPPD/Procesul%20de%20invatamant%20ca%20relatie%20predare_19%20martie-
manolescumanole.pdf.
Jocul didactic, un instrument

pedagogic preţios în atingerea
scopurilor educaţionale
Prof. Marilena Marinescu
Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” Piteşti
J ocul didactic este un instrument pedagogic prețios deoarece aduce

lumea reală în clasă într-un proces experienţial de învățare, îmbunătățind
competențele de comunicare, centrându-se pe elev, care devine astfel un
elev autonom. Scopul învățării limbii engleze prin joc de rol este de a lărgi
cunoștințele elevilor de orice vârstă, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de
109
a folosi limba engleză în situațiile de zi cu zi și pentru dobândirea de informații
noi.

Jocul didactic este o activitate utilizată în metode de predare inovative.
Această metodă îmbunătățește eficiența predării deoarece implică elevii
în munca activă influențând pozitiv motivația lor interioară. Se creează
astfel o atmosferă plăcută și condiții favorabile pentru activitatea de cooperare
și acest lucru ajută la formarea abilităților practice. În timpul jocului de rol,
sunt formate și îmbunătățite aptitudini precum creativitatea, ingeniozitatea
de a ieși din situații dificile și autogestionarea. Jocul de rol nu are numai scop
educațional, dar are, de asemenea, și obiective sociale, deoarece profesorul
modelează și folosește unele situații de viață în procesul de învățare-predare.
Jocurile în engleză sunt modalități distractive și la îndemână care îi

ajută pe elevi să își exerseze abilitățile de comunicare în această limbă. Jocurile
didactice ajută la îmbunătățirea vocabularului în limba engleză, dezvoltă
spiritul de observație, imaginația și memoria, precum și abilitățile inter și
intrapersonale.
Lecțiile la care elevii se simt liberi și activi le oferă oportunitatea de

a-și exprima propriile idei, într-un mod plăcut. Utilizarea acestor metode
la orele de limbă străină a demonstrat că elevii obțin rezultate mai bune în
învățarea unei limbi străine, au posibilitatea de a aplica practic cunoștințele
obținute, și să înțeleagă nevoia de conexiuni interdisciplinare. În procesul de
predare-învățare, profesorul este cel care gestionează energia și motivația
studentului, de aceea profesorul ar trebui să țină cont de individualitatea și
aptitudinile fiecărui elev.
Iată câteva exemple de jocuri didactice care vizează dezvoltarea creati

vității și a competenței de comunicare în limba engleză a elevilor.
1. Profesorul alege un obiect (un creion, de exemplu) și le spune elevilor

că este vorba de un obiect fermecat, astfel încât cine îl ține poate spune povești
minunate. Profesorul ia creionul în mână și începe o poveste, improvizând.
Dă apoi creionul unui elev, care va continua povestea și îl va trece apoi la
următorul etc. Se poate apela la un personaj celebru ca punct de pornire în
poveste, întrucât elevilor le va fi astfel mai ușor să născocească, avându-l
în minte ca punct de reper. Profesorul alege ca elevii să lucreze pe grupe
și fiecare grup să își înregistreze/să filmeze „povestea” cu telefonul mobil
astfel încât la final să se asculte diferitele variante ale poveștii cu toată clasa,
dezvoltând astfel și competența digitală. Elevii devin curioși și de ce povești au
făcut ceilalți din clasă și își îmbogățesc vocabularul în limba engleză.
2. „Pătratul” (The Square): Profesorul le spune elevilor că vor juca un

joc nou care se numește „Pătratul” (The Square). Pentru aceasta desenează
pe tablă un pătrat asemănător cu cel de la „X şi 0” în care plasează 3 vocale
și restul consoane alese la întâmplare. Vocalele trebuie să fie mereu doar trei
și în această poziție în pătrățele. Elevii lucrează în echipe. Vreau să găsiți cât
mai multe cuvinte în limba engleză folosind aceste 3 vocale și consoanele din
pătrat. Puteți dubla orice literă, puteți merge înainte și înapoi, pe diagonală etc.,
dar nu aveți voie să săriți peste o pătrățică. (Ex: oil, it, lion, mint, mind, till etc.).
110
E O L
C I N
M T D
3. „X şi 0” (Tic-Tac-Toe): Profesorul pregătește de acasă 9 post-ituri sau

cartonaşe cu substantive (poate fi orice altceva ce vrea să exerseze cu elevii)
care trebuie trecute la plural. Eu aleg să le fixez pe un suport de carton pe
tablă cu cifrele de la 1 la 9, dar se pot așeza și pe catedră. Elevii vor lucra în
2 echipe: echipa A și echipa B. Desenez un pătrat de „x şi 0” pe tablă și tragem
la sorți ce echipă începe prima. Elevul alege un număr de la 1 la 9 și trebuie să
răspundă corect la cerința de pe bilețel pentru a avea dreptul de a pune „x” sau
„0” în pătrățel. Evident, câștigă cei care au învățat bine lecția despre pluralul
substantivelor și sunt destul de abili în alegerea strategiei când plasează acel
„x” sau acel „0”.
4. Un alt joc distractiv si motivant este „Valiza (The suitcase): Se aranjează

scaunele în cerc. Avem nevoie de un scaun mai puțin decât numărul de elevi
participanți. Profesorul desenează o valiză destul de încăpătoare în mijloc
folosind bandă adezivă neagră. Elevii se aşează pe scaune cu excepția unuia
care este „călătorul” (the traveller) și care își face valiza. Elevii aleg un obiect
pe care oamenii îl pot lua cu ei în vacanță, ei reprezintă acele obiecte (le scriu
pe un bilețel și le lipesc cu scoci la vedere undeva, ex: T-shirt, sunglasses etc).
Elevul din mijloc („călătorul”) strigă câte un obiect în engleză, iar persoana care
reprezintă acel obiect vine și se aşează în valiza trasată pe jos. Ex. I’m going on
holiday and I’m going to take a T-shirt. Continuă așa până când „călătorul”
alege să se oprească și zice: „Gata! Am împachetat tot. Hai să mergem!”
(All right. I packed everything. Letʼs go!.) Când elevii din valiză aud „Hai să
mergem!” aleargă să se aşeze pe un scaun. Cel care rămâne fără scaun fie
iese afară din joc sau trebuie să împacheteze următoarea „valiză”. Se scoate
un scaun pentru a continua. Elevii sunt foarte entuziasmați de această acti
vitate, își îmbogățesc vocabularul în limba engleză și își dezvoltă competența
de comunicare.
Acestea sunt doar câteva exemple de jocuri, de activități didactice

distractive care implică o mare doză de creativitate, originalitate și spontaneitate
și nu întâmplător sunt extrem de îndrăgite de elevi deoarece prin intermediul
lor elevii își pot exprima ideile, opiniile și talentul. Astfel, învățarea încetează
din a fi un simplu exercițiu de memorare și redare, ea îmbracă forma unei
activități interesante, la care fiecare elev își dorește nespus de mult să ia parte.
În concluzie, într-o lume în care munca în echipă și abilitățile de comu

nicare sunt esențiale pentru succesul oricărui tip de activitate, jocul didactic
se prezintă ca o unealtă extrem de valoroasă în atingerea scopurilor educa
ționale, deoarece stimulează atât comunicarea în limba engleză, cât și con
solidarea structurilor relaționale și de grup, favorizând lucrul în echipă și
dezvoltarea aptitudinilor de soluționare a conflictelor și problemelor.1
111
Bibliografie:
1. Chastain, K., Developing Second – Language Skills. Theory and Practice, Orlando Florida: Harcourt Brace
Jovanovich Publishers, 1988.
2. Harmer, J., The Practice of English Language Teaching, London: Longman, 2004.
3. Larsen-Freeman, D., Techniques and Principles in Language Teaching, Oxford: Oxford University Press,
1986.
5.....
Oful profesorului
112
Școala online și offline-ul

copiilor invizibili ai României
Administrator de patrimoniu Cîrstea Nicoleta Georgiana
Contabil șef Gheorghița Burcea
Școala Gimnazială „Alexandru Davila” Pitești
C opiii din grupurile neglijate aveau probleme cu accesul la educație

dinainte de coronavirus. Școala online va accentua marginalizarea acestor
copii invizibili.
Pandemia de coronavirus, care a șters milioane de locuri de muncă în

Europa, a redus și mai mult accesul la muncă formală pentru adulții romi și,
113
implicit, a accentuat marginalizarea lor și a familiilor acestora, printre altele,
în zona asistenței sanitare. Așezați în comunități segregate și izolate, aceștia
sunt de cele mai multe ori lipsiți de infrastructura de bază – asfalt, canalizare,

uneori chiar și electricitate.
Una dintre cele mai recente analize paneuropene dedicate condițiilor

în care trăiesc categoriile marginalizate indica, în 2016, că peste o treime din
populația de etnie roma nu are baie și toaletă în casă și că în cazul copiilor
romi, situațiile de sărăcie extremă sunt de două ori mai numeroase decât în
cazul celorlalți copii din Uniunea Europeană.
Iar acum, de când școala a fost forțată să tatoneze modelul predării și

examinării online, accesul la educație, îngreunat oricum în trecut de diverși
factori, unii culturali, alții logistici, a fost brutal întrerupt de suspendarea
cursurilor și mutarea acestora în spațiul virtual.
Acești copii nu au din ce să-și cumpere calculatoare. De fapt, în România

în care marginalul este departe de a fi excepția, nu doar copiii romi nu au
acces la ceea ce obișnuim să numim „binefacerile civilizației”. România are una
dintre cele mai bune viteze de internet din Europa, dar în multe din localitățile
României nu există internet fix, iar semnalul pentru datele mobile este undeva
între crengile unui cireș cocoțat pe un deal, într-o curbă, sau pe balustrada
podului de la intrarea în sat.
Conform unei evaluări a UNICEF România, realizată împreună cu Banca

Mondială și Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții din Academia Română,
principalele bariere care afectează școala online sunt problemele de acces la
tehnologie și internet pe care le au pe de o parte copii din familiile care trăiesc
în sărăcie, dar și unele cadre didactice. Ca un bonus trist, acestor copii nici
părinții nu le sunt de ajutor – nu pot, nu știu, nu-i interesează,
Despre educația din România se vorbea încă dinaintea pandemiei de

coronavirus că este într-o stare lamentabilă. Numeroasele schimbări de mi
niștri au venit cu renunțări la inițiativele predecesorilor și au adus alte noi
reforme nesupuse consultării publice și niciodată duse până la capăt. De la
instalarea sa la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis, profesor de meserie,
și-a făcut o prioritate din domeniul educației. Nimic nu s-a mișcat, în acest
sens, în această jumătate de deceniu.
Apoi, brusc, lumea a trebuit să stea acasă și s-a pus problema școlii online.
S-au alocat fonduri pentru ca elevii cei mai defavorizați să primească tablete.
Dar nu s-a stabilit o metodologie de predare pentru cadrele didactice speriate
sau cel puțin surprinse de ce sunt obligate să învețe. Și nu a stat nimeni să se
întrebe dacă acele tablete au, tehnologic, legătură cu clasa virtuală.
E un zid, aici, prin care nu se vede – nici într-o parte, nici în cealaltă.
Acești copii nu văd școala despre care vorbesc în conferințele televizate de
presă ministrul Educației sau inspectorii din birourile lor aflate în reședințele
de județ. Și, invers: acești copii sunt invizibili. Copiii de etnie romă, copiii care
provin din familii sărace, copiii aflaţi la risc de violenţă, care trăiesc în locuințe
supraaglomerate, în ghetouri cu facilități la comun, în care împart patul cu frații
mai mari, deja corupți de mediul criminogen, copiii ai căror părinți sunt plecați
la muncă în străinătate. Pentru acești copii, școala care s-a închis brusc, chiar
114
dacă nu reprezenta un magnet educațional, însemna un refugiu temporar din
lumea sordidă de acasă și garanția hranei cea de toate zilele.
Probabil că procentul acestor copii abandonați este mic și irelevant ra

portat la o întreagă generație de copii sau adolescenți. Poate că nu contează
ca masă electorală și nu merită efort politic. Dar tocmai dacă ar fi atât de puțini,
angajamentul financiar nu ar trebui considerat o povară. Abia consecințele
contactului pierdut acum cu educația, în contextul actualei crize medicale și
economice, va fi costisitor cu adevărat.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică amintește, într-o

analiză proprie, că mulți copii de etnie romă întâmpinau greutăți privind
accesul la educație încă dinainte de criza coronavirus. Școala online, adică
statul acasă și abrupta informatizare a educației, vor accentua marginalizarea
grupurilor deja neglijate. Iar disparitățile riscă să devină, nu atât prin ele însele
cât prin efectele nu neapărat greu de anticipat, emblema națiunii.
În fine, se preconizează că viitorul nu arată bine nici pentru alternativa ca

acești copii să învețe o meserie urmând calea educației profesionale sau duale.
ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL
1.
Strategii didactice
115

Comunicarea educațională
Prof. Aura Voica
C lasa este un grup educațional care funcționează și este organizat

în vederea realizării și desfășurării procesului instructiv-educativ. De aceea,
având scopuri de ordin formativ, interacţiunea membrilor se realizează distinct
la două niveluri:
a. interacțiunea profesor-elev;
b. interacțiunea elev-elev.
Între acestea se face o deosebire de sens, dar şi de mijloacele prin care

se realizează, fiecare având o serie de caracteristici în planul funcţional concret.
116
Interacţiunea are un caracter determinat şi prestabilit în funcţie de
statutele şi de rolurile diferite pe care le au cei doi parteneri ce intră în această
relaţie.
Procesul de interinfluențare a atitudinilor persoanelor care interacțio

nează nu este imediat, ci implică un mecanism mediator: comunicarea. Diferite
tipuri de efecte interpersonale de ordin perceptiv, simpatetic şi funcţional, sunt
vehiculate prin comunicare, care reprezintă forma principală de manifestare a
interacţiunii psihosociale.
Comunicarea joacă un rol esențial în cadrul vieții sociale, deoarece

reprezintă una din formele fundamentale ale interacțiunii omului cu cei din jur.
Aceasta, reprezentând una din trebuinţele spirituale esenţiale ale oamenilor
este indispensabilă desfăşurării eficiente a oricărei acţiuni, fără ea viaţa socială
fiind fadă, lipsită de sens, practic imposibilă.
În privinţa definirii noţiunii de comunicare, unii autori lărgesc foarte

mult sfera noţiunii, înţelegând prin comunicare orice schimb ce are loc între
două sau mai multe persoane sau grupuri, iar alţi autori îngustează nepermis
de mult sfera comunicării, excluzând formele de comunicare bazate pe
mijloace nonverbale.
Deşi există unele controverse se admite că prin comunicare se înţelege

transmiterea unui mesaj de la emiţător la receptor printr-un canal, ea fiind
posibilă sau reală între doi sau mai mulţi indivizi, între care se produce un
schimb de substanţe, de energie sau de semnificaţii.
Pentru a-și transmite mesajul, emițătorul folosește un ansamblu de

semne cu semnificații verbale sau nonverbale, numit cod, pe care receptorul
îl identifică cu semnele din repertoriul său. Atât emițătorul, cât şi receptorul

posedă repertorii de semne mai mult sau mai puţin comune, comunicarea
sprijinindu-se, în esenţă, pe partea comună a celor două.
Comunicarea poate fi:

a. lateralizată, când receptorul nu devine nici un moment emițător;
b. nelateralizată, când există feed-back, care produce o temporare de
roluri, receptorul devenind şi emiţător, ceea ce are ca efect interacţiunea și
dialogul celor implicați.
Comunicarea din clasă depăşeşte stadiul de comunicare interpersonală

şi se transformă într-o comunicare de grup atunci când profesorul transmite
mesaje elevilor, prin care urmăreşte obţinerea unor modificări la fiecare
dintre ei.
În grupurile şcolare, comunicarea este modalitatea esenţială de exis

tenţă a acestora, o clasă fiind înainte de toate, un mediu de comunicare. Întrucât
procesul instructiv-educativ presupune transmiterea de cunoştinţe, de mesaje,
predominantă este comunicarea instrumentală, care se realizează prin diferite
modalităţi şi conduite de comunicare (prelegeri, întrebări, răspunsuri). La nivel
şcolar „comunicarea reprezintă o necesitate nu numai pentru fiecare profesor,
ci şi pentru elevi, întrucât aceştia trebuie să se ajute reciproc, să coopereze,
să răspundă la lecţii, fie în procesul de verificare a cunoştinţelor, fie în cel de
predare”.
La nivelul clasei, comunicarea poate fi verticală (profesor-elevi) sau 117

orizontală (elevi-elevi), între ele existând suprapuneri şi interferenţe care pot
avea efecte pozitive sau negative în funcţie de poziţia profesorului în grup şi de

atitudinea sa faţă de nivelul orizontal al comunicării. Datorită caracteristicilor
psihosociale, educatorul şi educatul se raportează parţial diferit la limbă, ca
mijloc de comunicare în procesul instructiv-educativ, existând diferențieri în
funcţie de gradul de stăpânire şi de manipulare a limbii.
Există o strânsă corelație între gradul de coeziune și eficiența comu

nicării: cu cât un grup este mai coeziv, cu atât comunicarea se va realiza în
condiții mai bune și eficiente, în caz contrar, comunicarea capătă un caracter
conflictual.
3...
Studii
118
Viața și școala online

Provocare și oportunitate
Studiu de caz
Prof. Mihaela Pui
Liceul Tehnologic „Astra” Pitești
Î n luna martie 2020, cu pași mici și siguri, a început o perioadă de

incertitudini, nesiguranță, dezinformare, perioadă de restricții, ceea ce urma
să se contureze într-o PANDEMIE la nivel planetar, care nu se întrevedea a se
termina prea curând.
Și la acest moment, anul 2021, traversăm o perioadă nouă, dificilă și 119
într-o permanentă schimbare și adaptare, care ne determină să facem eforturi

mari pentru a ne reinventa și a lăsa în urmă ce este vechi si nefolositor, lăsând

loc noului și utilului. Da, este momentul oportun să privim și spre „partea plină
a paharului” să vedem oportunitățile ce apar în această perioadă, să devenim
cadre didactice mai creative și deschise, un autodidact permanent.
Pentru mine, începând cu a treia săptămână a Pandemiei (aprilie 2020) a

fost certitudinea că nimic din ceea ce era în Sistemul de Învățământ, nu va mai
fi la fel, orele desfășurându-se exclusiv online la toate disciplinele în întreaga
țară și în lume Astfel, a început perioada de frământări, întrebări, muncă
asiduă, în primul rând cu mine, pentru a beneficia ulterior elevii, reușind să
mă adaptez repede, să văd partea pozitivă a lecțiilor online la Educație Fizică
și Sport.
Am început activitatea online, prin crearea de materiale Video pentru

elevi, care constau în exerciții de respirație, stretching, izometrie, exerciții
pentru antrenarea musculaturii globilor oculari, exerciții pentru tonifierea
musculaturii principalelor grupe musculare, lecții de șah online, Ppt-uri, teste,
lecții teoretice de stil de viață sănătos, nutriție, anatomie, psihologie și multe
altele, pe care le voi prezenta pe parcursul acestui studiu.
Sunt profesor titular de Educație Fizică si Sport la Liceul Tehnologic

„ASTRA” Pitești, tehnician nutriționist și terapeut Cranio Sacral, cele 3 spe
cializări ajutându-mă să creez lecții online atractive și educative pentru elevi
și cadre didactice. Am decis să realizez acest studiu de caz, la finalul anului
școlar 2019-2020, când redactam Raportul Anual de Activitate, unde am
conștientizat reușita prin activitățile didactice inedite create și practicate,
precum și a rezultatelor obținute cu elevii în mediul online, finalizându-se

în anul școlar următor cu trei emisiuni TV (Antena 3) și un interviu pentru
Cotidianul Adevărul, fiind invitată să vorbesc despre Școala și Viața Online în
Pandemie-beneficii și oportunități.
SCOPUL STUDIULUI
Ieșirea din rutinele și stereotipurile induse de funcționarea organismelor

sociale, a rigidității și învechirii programei școlare la Educației Fizică, accesul liber
la depășirea propriei condiții, eliberarea puterii creatoare a cadrului didactic
și a elevilor, definesc pe scurt, motivația și scopul acestui studiu. Totodată,
scopul acestui studiu este angrenarea unui număr cât mai mare de indivizi
(elevi, cadre didactice și părinți) în activitățile sportive online, transformându-
le apoi în activități de timp liber (loisir).
Activitățile sportive contribuie la dezvoltarea unor calități motrice (forța,

îndemânarea), a calităților psihice, volative, a unor deprinderi motrice etc.
Plecând de la ipoteza că elevii vor fi angrenați în diferite activități sportive și
educative, într-un număr cât mai mare simultan, interesul lor pentru ora de
Educație Fizică și activități extrașcolare (inițiere-pași de dans, șah online) a
crescut simțitor de la o lună la alta. Aceste activități au avut un rol major în
îmbunătățirea stării generale de sănătate și asupra condiției fizice, precum și
dezvoltarea unor calități psihice.
În continuare, studiul va fi axat numai pe clasele de elevi care le-am

120 avut în încadrare la orele de Educație Fizică, iar activitățile extrașcolare vor
cuprinse în următorul studiu. Monitorizarea a fost realizată în două etape,
respectiv martie-iunie 2020 și septembrie 2020-iunie 2021.
Primele înregistrări au vizat 368 elevi înscriși la începutul anului școlar

2019-2020, cu monitorizare începând cu luna martie 2020. Din numărul total,
279 elevi au avut acces la Internet, 11 elevi au fost transferați/neșcolarizați în
timpul anului școlar 2019-2020, doi elevi scutiți de efort fizic pe întregul an
școlar, 4 elevi au abandonat cursurile de zi, un elev transferat la seral.
Cei 279 elevi fac obiectul acestui studiu, care au participat activ la orele
de Educație Fizică online. Spun activ, deoarece orele au fost atât practice, cât
și teoretice, elevii fiind implicați în practicarea exercițiilor fizice prin vizionarea
link-urilor transmise pe Platformă, WhatsApp și Gmail sau prin imitație
(pentru cei care lucrau direct de pe telefon); au beneficiat de lecții teoretice
de anatomie a corpului uman, psihologie și lunar, li s-au transmis teste de
verificare cu întrebări care vizau materialele primite.
I. Pentru perioada I a Pandemiei (martie-iunie 2020) online, datele

extrase din înregistrările făcute sunt optimiste și arată astfel:
Nr. crt. Luna Elevi activi Poze Elevi activi Video Rez. Teste postate
1. Aprilie 107 7 48
2. Mai 234 21 107
3. Iunie 146 53 132
În luna aprilie 2020 au postat 107 elevi poze cu execuțiile lor, după
vizionarea materialelor Video create de mine, fiind și prima evaluare online /
semestrul II. În luna mai, numărul postărilor a crescut simțitor, fiind și ultima
lună de curs pentru clasele terminale, respectiv clasele a XII-a și clasele a XI-a
profesională, postări ce se regăsesc pe Platformă și/sau WhatsApp. Elevii au
fost implicați și deschiși la nou, prin materialele transmise conturându-se lecții
atractive, inedite, îndemnând elevii să caute, să fie implicați și înafara orelor
din programul școlar.
121
În luna iunie 2020, au postat 146 elevi poze cu execuții proprii, 53 filmulețe
video create de elevi și 132 răspunsuri la testele de verificare a cunoștințelor.

Deși elevii din anii terminali aveau mediile încheiate, pe grupurile de WhatsApp
au fost elevi care au continuat să participe la primele ore din orar, la programul
de înviorare cu alte clase de liceu, oferind un feedback excelent.
Link-uri utile elevilor la orele de Educație Fizică online:

https://www.youtube.com/watch?v=oHgqVWMca6U
https://www.youtube.com/watch?v=REE5OXgKTp0
https://www.youtube.com/watch?v=Mfv7yawFA4g
II. a) Pentru perioada a II a Pandemiei (octombrie 2020-iulie 2021)

online, hibrid și fizic, datele sunt diferite, schimbătoare. Începutul anului școlar
2020-2021 a debutat cu luna septembrie în format fizic, cu multe restricții,
iar începând cu luna octombrie, școala s-a derulat în format hibrid și online.
Experiența elevilor din anul școlar anterior este evidentă, prin ușurința cu care
lucrează și navighează online fiecare elev implicat la orele de Educație Fizică,
indiferent de situațiile în care erau puși.
Rezultatele obținute în urma monitorizării arată astfel:
Nr. crt. Nr. elevi Postări poze Ppt Rez/Test 1 Rez/Test 2 Postări Video
Oct. 2020 153 103 56 179 58
Noi. 2020 178 214 147 178 87
Dec. 2020 124 78 39 67 34
Ian. 2021 132 105 132 19 21
Legendă:
Postări elevi-număr de elevi care au transmis poze și materialelor video
realizate de ei.
Rezultate/poze – materiale – transmise de elevi, poze ale elevilor cu
execuțiile acestora.
122
Ppt-Powerpoint/test 1 – rezultate test în urma vizionării Ppt-lui.
Rez/Test 2 – răspunsuri date de elevi la testele de evaluare și de verificare
a cunoștințelor însușite în online.

Deoarece clasele de profesională au avut două ore de Educație Fizică/
săptămână, au primit trei teste de evaluare, unul practic și două teste teoretice,
iar elevii de liceu, cu o oră de sport/săptămână, un test practic și unul teoretic.
Testele au avut ca obiective:

1. transmiterea unor materiale educative din anatomia corpului uman,
pentru a beneficia elevii de cunoștințe minime despre corpul uman, în liceu
nefiind disciplina Anatomie în programa școlară, fiind liceu tehnologic.
2. Verificarea cunoștințelor elevilor privind parcurgerea materialelor
transmise online și punerea în practică a acestora, atât în timpul orelor de
educație fizică, cât și în viața de zi cu zi.
TESTUL 1
Menționați tipurile de contracții musculare învățate și practicate la

orele de educație fizică online
Enumerați minim 5 motive pentru a practica exerciții fizice pentru

tonifierea/dezvoltarea musculaturii abdominale
În timpul efortului fizic susținut, ce organe interne sunt solicitate mai

mult? Dați exemple de două aparate ale organismului uman, solicitate în
gimnastica aerobică, practicată în școala online.
h t t p s : //c l a s s r o o m . g o o g l e . c o m /c / M j A 0 N z Q w M z c 5 M jY4 /m /
MTg1OTYxNzQ3NDQ5/details
TESTUL 2
Vizionați materialul video de mai jos, apoi menționați cinci grupe

musculare tonifiate în urma practicării exercițiilor fizice regăsite în acest link.
https://classroom.google.com/w/MjA0NzkzMDA5MTA4/t/all
Enumerați minim 10 legume și fructe autohtone.
Realizați minim 5 exerciții/poze pentru dezvoltarea musculaturii globilor

oculari (în urma vizionării materialului video transmis) și apoi le postați pe
Platformă și/sau pe WhatsApp.
https://www.youtube.com/watch?v=frs2LKzXofc – exerciții pentru mus

culatura globilor oculari.
II. b). Perioada martie-iulie 2021 (pentru clasele a 12-a liceu a fost martie/
mai 2021/fizic)
În această perioadă, școala s-a desfășurat fizic, online și hibrid, elevii

fiind cooperanți, receptivi și deschiși la nou. Având experiența din anul școlar
anterior, elevii au fost mult mai relaxați, au răspuns mai prompt la teste, ceea
ce reiese și în graficul 2. Calitatea execuțiilor din materialele video create de ei
a fost mult mai bună, implicând și familia pentru filmări și poze.
Notarea a fost prezentă pentru fiecare postare efectuată de elevi la

rubrica „Teme” pe Platformă sau pe grupul de WhatApp al clasei, pentru a
stimula curajul, implicarea și creativitatea elevilor. 123
Alte materiale informative, transmise pe Facebook și elevilor, pe gru

purile de WhatsApp și Platformă:
https://www.youtube.com/watch?v=6w3P830prc8
*Exerciții cu bastonul-gimnastică corectivă și hipercorectivă + mișcare

în aer liber (natură sau în fața ferestrei deschise)
https://www.facebook.com/Antena3Pitesti/videos/265282161676984
*Școala și viața online /7 febr. 2021-emisiune Tv Antena 3 Pitești (AG, VL, DB)
*Articol în cotidianul ADEVARUL
Între Terapia Cranio Sacrală și Școala online la orele de Educație Fizică

există multe puncte în comun, evidențiate în acest interviu susținut în martie
2021 pentru Cotidianul Adevărul, unde am menționat și beneficiile care au
fost și sunt în această perioadă, numită Pandemie.
https: //m.adevarul.ro/locale/pitesti/cum-functioneaza-terapia-
craniosacrala-stimuleaza-procesul-deinsanatosire-naturala-corpului-
1 _6 0 2 6 5 376 5 1 6 3 e c4 2 7 1 e 8 b f4 2 / i n d ex . h t m l ? f b c l i d = I wA R 0 6 o rYX _
XlUvr4tfjScHZK7IO-0su1u_PZfJFS5eO5W2U9x8zB8d6UMeE8
*Emisiune Tv Antena 3 Pitești (Post Regional Argeș-Dâmbovița-Vâlcea
https://www.facebook.com/Antena3Pitesti/videos/2548750058763661
*Terapia CS la mămici și bebeluși – 21 martie 2021/Antena 3 Pitești

Concluzii:
Ceea ce era la începutul pandemiei nesiguranță, incertitudine, fără prea

multe soluții practice, privind Educație Fizică online s-a dovedit a fi oportunitate
spre nou, deschidere spre multe alte domenii și discipline, creativitate și
autocunoaștere. Elevii au fost stimulați și apreciați în fața colectivelor de
elevi online pentru creativitate, curaj, inițiativă, crescându-le stima de sine
și încrederea în forțele proprii. De asemenea, legătura cu profesorii diriginți,
promovarea pe Site-ul liceului a activităților sportive, precum și pe WhatsApp a
fost de mare folos, elevii fiind apreciați și de cadre didactice de la alte discipline.
Elevii și profesorii au traversat, în egală măsură și împreună, această

perioadă numită Pandemie (care nu s-a terminat) și, împreună, am reușit să
surprindem pentru fiecare, beneficiile obținute în școala online la învățământul
liceal, prin implicare și multă dăruire.
124
4....
Referate
125

Viața și școala online

Beneficii și provocări
Prof. Mihaela Pui
Liceul Tehnologic „Astra” Pitești
T raversăm o perioadă nouă, dificilă și mereu schimbătoare, care ne
scoate din limita de confort, puși în situația de a ne reinventa permanent, de a

fi cadre didactice creative.
Educarea tinerilor în „logica” programei școlare actuale la disciplina

126
Educație Fizică, nu mai stârnește curiozitatea și interesul tinerilor acestei
generații și a generațiilor viitoare. Digitalizarea îi oferă elevului foarte repede
răspunsuri la întrebările pe care și le adresează, de aceea cadrelor didactice

le este necesară o preocupare permanentă, o muncă asiduă de adaptare la
multitudinea schimbărilor și oportunităților oferite de mediul online, atât de
utilizat în această perioadă de restricții și în viitor, mai mult ca sigur.
A fi creativ, inventiv și empatic cu elevii, fără constrângeri și termene

rigide îi atrag foarte mult pe elevi, chiar spre discipline înrudite cu Educația
Fizică și din alte domenii, lucru aplicat și studiat în perioada pandemiei.
Beneficiile aduse prin autonomia profesorului de a preda în școala

online, a condus la realizarea orelor de Educație Fizică atractive, originale,
inedite, oferind elevilor informații și din domeniul psihologiei, nutriției, turism,
activităților de loisir etc. care nu existau aproape deloc in mediul fizic, fiind
prea puțin timp alocat acestei discipline, atât de importantă pentru sănătate.
Faptul că aceste informații au fost transmise și în scris (prin postarea acestora
pe Platforme Educaționale cunoscute de elevi, WhatsApp, Facebook etc.)
a adus un plus în predarea și fixarea informațiilor, elevii putând accesa și
revedea oricând, peste ani, informațiile transmise de către cadrul didactic.
Din punct de vedere psihologic, materialele transmise au fost foarte

importante, elevii având nevoie de susținere și îndemnuri permanente la
o stare de bine, optimism și multă răbdare cu ei înșiși. Datorită faptului că,
izolarea temporară impusă la domiciliu, restricțiile, diminuarea sau lipsa vieții
sociale, precum și informațiile transmise prin mass-media care sădeau frica și
nesiguranța, era imperios necesar a fi combătute cât mai bine cu putință și de
către cadrele didactice implicate și dedicate.
Emoțiile „nesănătoase”, disfuncționale cum ar fi furia, frustrarea, panica

sau depresia, care au fost mai accentuate în prima parte a pandemiei (martie-
mai 2020) au fost „înlocuite” , transformate în emoții „sănătoase” cu ajutorul
informațiilor transmise și al feedback-lor elevilor, permise 24/24, prin grupurile
fiecărei clase și profesorilor diriginți-WhatsApp. Ca exemple, precizăm câteva,
cum ar fi:
– îngrijorarea poate fi intensă dar nu panică și anxietate
– nemulțumire, care poate fi intensă, dar nu furie și agresivitate
– tristețe, dar nu depresie etc.
Cum mai pot fi combătute aceste emoții disfuncționale? Cu foarte multe

activități educative și activități sportive, perseverență și dorință puternică de a
fi relaxat, lucid și fericit. Dintre aceste activități vor fi exemplificate în rândurile
următoare, câteva dintre cele mai eficiente privind impactul avut asupra
elevilor. Ca element surpriză, părinți și cadre didactice de la alte discipline și
din alte domenii, au urmărit și practicat activitățile sportive (link-uri, youtube
etc.) postate pe Facebook, oferind feedback pozitiv. Astfel:
1. Activitățile în aer liber (drumeții pe munte, jogging, ciclism, role etc);
2. Alimentație echilibrată, bogată în legume și fructe, hidratare corectă;
3. Aerisirea locuinței cât mai des posibil (din două în două ore), practicarea
gimnasticii de înviorare în fața geamului deschis, igienă riguroasă; 127
4. Utilizarea lămpilor pentru aromoterapie, cu uleiuri volatile esențiale

care contribuie la atingerea unei stări optime de relaxare și luciditate (lavandă,
roiniță, mentă) și uleiuri care combat sau ameliorează stări gripale, forme de
gripe sezoniere (ulei esențial din Arbore de ceai, Bergamotă, Cuișoare, Cimbru,
Eucalipt, Geranium, Rozmarin, Scorțișoară);
5. Gimnastica de înviorare, practicată în parcuri sau la munte;
6. Practicarea online a sporturilor diverse, în urma vizionării unor filmulețe

postate pe youtube, la îndemâna majorității elevilor (gimnastica de înviorare,
gimnastică aerobică)
7. Yoga, tehnici de meditație și de respirație;
8. Oameni frumoși, optimiști și activi, mereu aproape.
Toate acestea au fost transmise elevilor și cadrelor didactice pe cale

orală și în scris, prin postarea unor link-uri pentru filme – youtube, WhatsApp,
realizate de mine si de alți profesori de Educație Fizică și Sport, elevilor care au
avut acces la internet.
În încheiere, concluzionând, putem spune că frica este o emoție dis

funcțională, însă poate fi combătută prin transformarea ei în credință. Cum?
Conștientizând propria valoare, respirând corect, mergând cât mai mult pe
jos, prin „a te hrăni”, nu „a mânca”, cultivând mulțumirea pentru tot ce ESTE și
vine în viața ta.
O
Numărul 1 / 2021
130
scaneazǎ codul și aflǎ ultimele noutǎţi ⊲

Revista Repere NR 1 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Repere NR 1 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR → ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR → ÎNVĂŢĂMÂNT GIMNAZIAL → ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL Numărul 1 / 2021

REPERE CURRICULARE ACTUALE

Publicaţie editată de Editura Paralela 45

Design copertă&layout: Redactare:

Pregătire de tipar: Tehnoredactare:

Colectivul de redactie: Coordonatori:

Articolele şi studiile se primesc în variantă electronică (.doc, .docx) pe adresa

Comenzi – Editura Paralela 45

Tiparul executat la tipografia Editurii Paralela 45

În contextul actualei reforme curriculare din învățământul românesc,

De fapt, aceasta a şi fost ideea prezentei inițiative: crearea unei surse

Sperăm că această publicație va deveni un sprijin real pentru stimularea

Proiect de activitate didactică

■■■ SCOPUL ACTIVITĂȚII

Dezvoltarea capacității de a face generalizări corecte, de a face legături

REPERE CURRICULARE ACTUALE

■■■ METODE ȘI PROCEDEE: audiția, observația, conversația, explicația,

din ce este alcătuit corpul

V. Obținerea Sinteza parțială: se va

„Albă, neagră, pestrioară,

REPERE CURRICULARE ACTUALE

Jocul didactic – Principala

Î nvățământul preșcolar ca primă instituție de formare a copiilor, are

Apărută în cadrul comunității umane din nevoia de comunicare, de

explică rolul principal al acestuia în educarea și formarea personalității omului.

Însușirea limbajului deschide copiilor perspectiva unei vieți spirituale

În cadrul activităților instructiv – educative din grădiniță, activitățile de

Grija pentru educarea limbajului constituie o preocupare permanentă

Vârsta preșcolară este o etapă hotărâtoare în stimularea corectă a vorbirii.

Jocurile didactice ocupă un loc tot mai important în activitatea cu

Jocul se regăsește în toate etapele activităților organizate și desfășurate

Funcția principală a jocului este aceea de a permite copilului să-și

Jocurile didactice contribuie la apariția și formarea sentimentelor inte­

Totodată, jocurile didactice cultivă obișnuința muncii intelectuale și a

Problema de bază pe care o ridică metodologia și tehnologia jocului 11

REPERE CURRICULARE ACTUALE

Esența jocului didactic constă în faptul că această activitate îmbină

Jocul didactic constituie un important mijloc de educare a limbajului.

Deci, jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activi­

E ducația fizică a copiilor preșcolari are ca scop educarea unei gene­

Pe lângă activitățile desfășurate în mediul familial, grădinița este insti­

În grădinița de copii cele mai importante forme ale practicării educației

fizice sunt următoarele: activități frontale de educație fizică, gimnastica de

Forma de bază în cadrul grădiniței de copii este activitatea obligato­

Alegerea și îmbinarea exercițiilor trebuie făcută în așa fel de către edu­

În privința dezvoltării psihice optime, mișcarea efectuată sub forma

Jocurile de mișcare dau prilej copilului să-și satisfacă nevoia de mișcare

Mișcarea reprezintă un factor important în dezvoltarea copilului. Copilul

REPERE CURRICULARE ACTUALE

La vârsta preșcolară jocurile cu reguli, al căror principal scop este exer­­

Organizarea și desfășurarea jocurilor de mișcare trebuie să respecte

■■■ VRĂBIUȚELE ȘI PISICA

Elementul exersat: Alergarea, săritură pe două picioare

Desfășurarea jocului: Copiii sunt răspândiți în toată sala și reprezintă

Elementul exersat: Săritură în lungime de pe loc

Desfășurarea jocului: Pe terenul de joc se desenează mai multe cercuri

■■■ LEII LA CIRC

Elementul exersat: Mers în echilibru

Desfășurarea jocului: Copiii sunt împărțiți în două echipe, egale ca

REPERE CURRICULARE ACTUALE

1. Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani.

A cest material îşi propune să prezinte rolul, importanţa şi etapele

folosirea metodei proiectelor tematice de grup, selectate, proiectate şi elabo­

Jocurile didactice contribuie la apariția și formarea sentimentelor inte

Deci, jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activi

E ducația fizică a copiilor preșcolari are ca scop educarea unei gene

Pe lângă activitățile desfășurate în mediul familial, grădinița este insti

Forma de bază în cadrul grădiniței de copii este activitatea obligato

Alegerea și îmbinarea exercițiilor trebuie făcută în așa fel de către edu

La vârsta preșcolară jocurile cu reguli, al căror principal scop este exer

folosirea metodei proiectelor tematice de grup, selectate, proiectate şi elabo

Teoriile privind învăţarea sau dezvoltarea copilului la vârstele timpu

desfăşurate, care se finalizează, în principiu, cu un produs tangibil: un dosar

Pe lângă rolul de ghid şi mentor, educatoarea mai are şi rolul de ma

Această evaluare se face în funcţie de natura proiectului şi de posibi

Patriotismul reprezintă una din trăsăturile fundamentale ale perso

Obiectivul fundamental al educației patriotice este interiorizarea conți

Organizarea judicioasă a activităților de educație moral-civică și patrio

4. Prin realizarea unor simple acțiuni de muncă patriotică pentru înfru

Medicina omului sănătos urmărește să intervină activ în apărarea sănă