Sunteți pe pagina 1din 3

Concursul „Friends of the Piano”

Ediția a 11-a, 11 iunie 2023


- Regulament -

Concursul este deschis copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani, fiind destinat celor care studiază pianul
ca activitate extracurriculară/hobby (1- 2 ore pe săptămână).

Concursul va avea loc în data de 11 iunie 2023, la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu” din
București, Sala de concerte ”Ion Voicu” (Str. General Gheorghe Manu nr. 30, Sector 1, București).

Ne propunem:

𝅘𝅥𝅮 Să încurajăm pasiunea copiilor pentru studiul muzicii;


𝅘𝅥𝅮 Să stimulăm talentul și abilitățile copiilor;
𝅘𝅥𝅮 Să oferim o alternativă culturală de petrecere a timpului liber;
𝅘𝅥𝅮 Să implicăm copiii într-un eveniment care valorizează educația non-formală;
𝅘𝅥𝅮 Să oferim copiilor expunerea la o situație de învățare echitabilă.

1. SECȚIUNI

Secţiunea A - individual - pentru copiii care studiază pianul ca activitate extracurriculară (ca hobby).
Repertoriul va fi prezentat din memorie (fără partitură).

Secțiunea B - ansamblu la 4 mâini - pentru copiii care studiază pianul ca activitate extracurriculară.
Repertoriul poate fi prezentat din memorie sau de pe partitură.

Secțiunea A este împărțită în 12 grupe, criteriul fiind anul nașterii:

Grupa 1 - 2017/2018 Grupa 8 - 2010


Grupa 2 - 2016 Grupa 9 - 2009
Grupa 3 - 2015 Grupa 10 - 2008
Grupa 4 - 2014 Grupa 11 - 2007
Grupa 5 - 2013 Grupa 12 - 2006
Grupa 6 - 2012 Grupa 13 - 2005
Grupa 7 - 2011

Secţiunea B este împărțită în 4 categorii de vârstă, criteriul fiind anul nașterii celui mai mare concurent din
ansamblu:

Grupa 1 - 2016 - 2015 Grupa 3 - 2009 - 2013


Grupa 2 - 2013 - 2014 Grupa 4 - 2005 - 2008
2. ÎNSCRIERE ȘI REPERTORIU

Fișa de înscriere se completează accesând următorul link:

https://aplicatii.avenor.ro/formulare/concurs/

Pentru secțiunea A, înscrierea va include 1- 2 piese, la alegerea participantului, dar respectând criteriul:
obligatoriu o piesă din repertoriul pianistic clasic, iar a doua poate fi tot din repertoriul pianistic clasic sau
un cover.

Pentru secțiunea B, înscrierea va conține 1 piesă, la alegerea participanților, din repertoriul pianistic clasic
sau un cover.

Programul menţionat în fişa de înscriere nu poate fi modificat ulterior. Ordinea interpretării pieselor din
repertoriu este la libera alegere a participanţilor.

Pentru înscriere sunt necesare următoarele:

● completarea formularului (online);


● atașarea în formular a dovezii plății taxei de participare (în format jpeg., jpg. sau pdf.).

! Fără atașarea dovezii de plată pentru taxa de participare, fișa de înscriere nu este luată în considerare.
În caz de neprezentare, taxa nu va fi returnată.

Înscrierile se fac exclusiv online până la data de 26 mai 2023, ora 12.00. După această oră, sistemul nu
mai acceptă înscrieri.

3. TAXE

Taxa de participare pentru categoria A este de 180 de lei.

Taxa pentru categoria B este de 200 de lei/ansamblu (câte 100 de lei/persoană).

Taxele vor fi plătite fie cash, la sediul Avenor College (Office, clădirea Senior), fie într-unul dintre conturile
de mai jos:

RO68-BRDE-450S-V163-2283-4500 deschis la BRD


sau
RO82-BTRL-RON-CRT-0409-382801 deschis la Banca Transilvania SA .
Vă rugăm să precizați numele copilului și cod referință plată în detaliile tranzacției.
Cheltuielile de transport/cazare pentru participarea la eveniment vor fi în întregime acoperite de
participanţi.

4. DETALII LOGISTICE

Intrarea în scenă se va face în ordine alfabetică, în cadrul fiecărei categorii de vârstă în parte. Ora exactă a
intrării în concurs va fi transmisă fiecărui profesor însoțitor/participant cu 3 zile înainte de concurs.

Pentru mai multe informații despre concurs, puteți trimite un email la adresa cluburi@avenor.ro.

Avenor College 2/3


5. SERVICII FOTO

Avenor College va pune la dispoziție servicii foto profesioniste tuturor participanților. Fotografiile vor putea
fi accesate online, pe baza unui link care va fi transmis prin email.

GDPR: Vă rugăm să luați în considerare că participarea la acest eveniment implică fotografierea copiilor și
publicarea acestor imagini pe platformele de comunicare ale Avenor College.

Pe tot parcursul recitalului sunt permise fotografii și înregistrări cu aparatură personală, dar nu și mișcarea
prin sală pentru a obține unghiuri, poziții favorabile. Deplasarea prin sală este permisă doar la pauze.

6. ȚINUTA

Ținuta este obligatoriu festivă:

● Pentru băieți: pantalon/costum, cămașă albă, cravată/papion;


● Pentru fete: rochie cu lungimea minimum până la genunchi, părul prins etc.

7. JURIUL ȘI PREMIILE

Juriul concursului va fi format din 3 membri, cu studii universitare de specialitate.

În momentul înscrierii în concurs candidaţii acceptă prezentele condiţii şi autoritatea juriului.

Se vor acorda următoarele distincţii:


★ Premiul Special Avenor „Friends of the Piano”;
★ Premiul I, pentru fiecare categorie;
★ Premiul II, pentru fiecare categorie;
★ Premiul III, pentru fiecare categorie;
★ Mențiuni, Diplome de apreciere.

Premiile vor fi acordate, în funcție de decizia juriului, fiecărei categorii în parte. Decizia juriului nu poate fi
contestată.

8. FESTIVITATEA DE GALĂ

Premiile I, II, III și mențiunile vor fi anunțate la finalul fiecărei categorii de concurs.

Premiul Special Avenor „Friends of the Piano” va fi anunțat în cadrul Galei Premiilor „Friends of the Piano”,
care se va avea loc la finalul evenimentului. Gala include și un scurt recital al premianților.

Avenor College 3/3

S-ar putea să vă placă și