1.

PERSPECTIVE PSIHOSOCIOLOGICE ALE FAMILIEI

Unități de conținut pentru ora de curs:

1.1. Caracteristicile familiei ca grup social

1.2. Schimbările socioculturale în familia modernă
1.3. Fenomenul de parenting

Finalități:
Ca rezultat al studiereii acestui capitol, studenții vor fi capabili:
- Să caracterizeze familia ca grup social în comparație cu alte
grupuri sociale;
- Să analizeze schimbările prin care trece familia la etapa actuală
făcând o distincție dintre familia modernă și cea tradițională;
- Să cunoască esența fenomenului de parenting numind avantajele
și dezavantajele acestuia în contextul educaţiei pentru familie.

Durata modulului: 4 ore

1.1.Сaracteristicile familiei ca grup social.

Majoritatea cercetătorilor abordează familia drept grup social mic, deoarece
această viziune deschide perspective de neprețuit în oferirea serviciilor psihologice
relațiilor de familie.
În acest sens, conceptul de grup mic prezintă după conținutul său un grup mic
de membri uniți prin scopuri generale comune care se află în contact stabil direct
unul cu altul ceea ce prezintă fundament pentru apariția atât a relațiilor emoționale,
cât și a unor valori de grup speciale și norme de comportament.
În opinia mai multor autori grupul este definit astfel:
 Un grup există atunci când două sau mai multe persoane se definesc ele
însele ca membri ai acestui grup şi când existenţa lui este recunoscută de o a treia
persoană (Rupert Brown,1988);
 Două sau mai multe persoane care interacţionează una cu alta în aşa fel
încât fiecare persoana influenţează şi este influenţată de cealaltă (Shaw, 1976);
 Un grup este o unitate socială care constă dintr-un număr de indivizi ce se
găsesc unii cu altii în relatii de rol şi de statut, stabilite după o perioadă de timp şi
care posedă un set de valori sau norme ce reglementează comportarea reciprocă,
cel puţin în probleme ce privesc grupul (M. Sherif, 1969);
  Dincolo de procesele intraindividuale şi interindividuale, DeVisscher
(2001), se referă la diferenţele de pozitie, de statut social şi analizează concepţiile
generale asupra "valorilor" şi "ideologiilor" pe care fiecare le aduce cu sine în mod
neintenţionat într-o situaţie concretă.
Din perspectiva sociologică (prevede structura şi fiziologia societăţii în
cadrul unui grup social) grupul se defineşte de fapt ca un grup social, adică o
formaţiune socială printre altele, aceasta desemnând un ansamblu de indivizi având
în comun modele culturale sau subculturale care contribuie la desfăşurarea, pe de o
parte, a unor procese de uniformizare, pe de altă parte, a unor procese de
redistribuire a statutelor, poziţiilor şi rolurilor [11].
Principalele semne primare ale grupului mic autorii includ:
-scopuri comune și activitatea comună pentru toți membrii grupului;
-contact direct între membrii grupului;
-un anumit climat emoțional în interiorul grupului;
-norme și valori de grup speciale;
-model fizic și moral al membrului familiei;
-ierarhia de roluri între membrii grupului;
-independența condițională (autonomia) a grupului dat față de altele;
-principiile de includere în grup;
-coeziunea grupului;
-controlul psihosocial al comportamentului membrilor grupului;
-forme speciale și modalități de conducere a activității de grup din partea
membrilor grupului [6].
Printre semnele secundare se regăsesc: conformismul membrilor grupului
(gradul de cedare în folosul deciziei de grup), intimitatea relațiilor, omogenitatea,
stabilitatea grupului, unirea de bunăvoie a indivizilor în grup.
O întrebare deschisă rămâne acceptarea definiției conform căreia grupul este
alcătuit din două persoane, fapt ce rămâne principial pentru conceptul de familie.
Cunoscutul psiholog american D. Mayers propune următoarea definiție: grupul
este două sau mai multe persoane ce interacționează una cu alta, influențează una
asupra alteia și se percep ca ,,noi,,.
În acest context, A.I. Antonov tratează familia ca grup mic care are
caracteristicile sale ce nu sunt comune cu cele ale indivizilor sau perechilor. Astfel,
diada ,,mamă – copil,, apărută după divorț va fi percepută ca formă secvențială a
familiei. Autorul Murdock (1949) definește familia atât în sens larg, cât și în sens
restrâns. Astfel, aceasta prezintă un grup social membrii căruia sunt legați prin
raporturi de vârstă, căsătorie, adopțiune; care trăiesc împreună, cooperează, au
grijă de copii. În al doilea sens, familia este un grup social alcătuită dintr-un cuplu
căsătorit și copiii acestuia [16, pp. 443-453]. Sociologii numesc familia cel mai
fundamental grup social deoarece ea asigură procrearea, adică continuitatea
biologică a societății și transmiterea tezaurului cultural prin obiceiuri, tradiții,
limbă, modele de conduită de la o generația la alta.
Familia se referă la categoria de grup primar căreia îi sunt caracteristice
relațiile intime, față în față etc. Astfel de grup, asigură procesul de socializare
primară și mijlocește includerea individului în alte grupuri. Opiniile și
reprezentările membrilor primului grup social prezintă o semnificație aparte în
formarea conștiinței și autoconștiinței copilului. Rolul hotărâtor în apariția și
funcționarea acestui grup neformal aparține simpatiilor și antipatiilor oamenilor,
interesele, viziunile comune asupra vieții etc. În grupurile neformale majoritatea
problemelor se rezolvă împreună. Fiecare grup social se deosebește printr-o cultură
de nerepetat care are simbolica sa, gesturile, expresiile sale înțelese doar de
membrii grupului respectiv și mai puțin înțelese de membrii noi veniți, spre
exemplu, în urma unei căsătorii repetate. Astfel, se formează simțul de noi –
unicitatea psihologică a grupului și tendința membrilor acestuia de identificare cu
conștiința și psihologia de grup împărțind valorile, viziunile și idealurile.
Grupul social primar presupune un grad ridicat al intimității și încrederii
relațiilor, includerea emoțională a membrilor grupului în problemele acestuia.
Odată cu creșterea relațiilor intimitatea la fel crește. Și invers, nu va crește dacă
membrii familiei se vor critica sau ignora. Dorința de coîmpărtășire a celor mai
taine clipe în combinație cu acceptarea de către partener a acestei dorințe doar
întărește simțul dragostei și simpatiei. Stilul intim și încrezător al relațiilor poate
stimula îndeplinirea mai responsabilă și clară a angajamentelor de către membrii
familiei. [12, p.27].
Din perspectiva filozofică, după M.S. Komarov, semnificația grupului primar
pentru fiecare persoană constă în faptul că anume în astfel de grupuri individul se
descoperă în relațiile intime pline de încredere, manifestă cele mai sacre gânduri și
dorințe; grupul oferă individului posibilitatea de a primi satisfacția de la
comunicarea cu persoanele apropiate spiritual; comunicarea și activitatea vitală în
grupurile primare permit diminuarea stresului și încordării, a neliniștii, frustrării,
anxietății de care suferă omul contemporan în urma suprasolicitării social-
psihologice la serviciu; părerea grupului primar este destul de relevantă pentru
individ, înțelegerea statutului lui real în societate [10].
Grupurile primare neformale în rândul cărora familia ocupă locul prioritar
constituie micro mediul de activitate vitală pentru om și într-o măsură
considerabilă influențează comportamentul lui. Sociologii în cadrul grupurilor
sociale în dependență de statusuri și roluri deosebesc grupuri de apartenență și
grupuri de referință. Cele de apartenență se formează prin naștere – familia, prin
alegere – grupuri politice, grupuri profesionale, prin repartiție – grupuri formale.
 Familia poate servi pentru individ drept grup de referință. Acest termin este
folosit în două sensuri: pentru denumirea grupului care motivează individul să fie
acceptat de acesta. În acest sens individul susține montările sale în corespundere cu
ceea ce este acceptat de grup. Anume grupul stabilește standardele și îi
menționează pe cei care respectă aceste standarde; grupul de referință prezintă și
un etalon, model pentru compararea și evaluarea individului cu sine însușii sau cu
alții. Pe de altă parte, familia poate și să nu fie grup de referință. Spre exemplu,
pentru adolescenți deseori nu părinții, ci alte persoane devin mult mai importante,
părerea cărora contează pentru aceștia: muzicanți, sportivi, actori etc. Sub influența
autorităților adolescenții sunt capabili și de acțiuni antisociale. Astfel pot fi
explicate multe fapte de huliganism a copiilor din familii favorabile: grupul de
covârstnici fiind de referință poate susține astfel de fapte, huliganismul fiind
perceput ca curaj, furtul - ca capacitate de antreprenor.
Grupul de referință constituie un cerc restrâns de persoane semnificative.
Pentru starea emoțională favorabilă a adolescentului și prevenirea devierilor în
comportament este important ca membrii familiei să facă parte din numărul celor
la care opiniile și convingerile sunt importante pentru acesta și pot prezenta un
exemplu demn de preluat.
Specialiștii din așa domenii ca sociologia, psihologia socială, psihanaliza
susțin că anume în cadrul familiei se modelează persoana umană, iar influența ei
asupra devenirii personalității depășește celelalte grupuri sociale. Dobândirea
statutului social are loc încă în cadrul familiei de timpuriu. Tot aici se formează și
primele acțiuni de socializare care se absorb de copil intens anume în primele etape
de viață. Astfel familia rămâne a fi factorul primordial în socializarea copilului.

1.2. Schimbările socioculturale în familia modernă.

La nivel de familie au avut loc un șir de modificări. Astfel, începând cu 1999
a fost acceptateă în multe țări familia doar cu un singur părinte, mame singure:
Islanda, Danemarca, Spania, Lituania, Croația etc. Majoritatea țărilor europene
tolerează existența cuplurilor fără a fi căsătorite. Schimbările demografice
importante prevăd nivelul ridicat de fertilitate care în multe țări europene
reprezintă doar o prioritate de viață și nu o datorie față de societate și se datorează
obiectivelor colective (individualizării, tendinței spre autonomie, autoactualizare,
fericire personală etc.). o altă modificare s ereferă la tranziția politică și socială din
Europa care a generat tendințe în amânarea formării familiilor, creșterea relațiilor
extraconjugale, scăderea nașterilor în cadrul familiei și creașterea celor
extramaritale, scăderea semnificativă a numărului de copii în familie, îmbătrânirea
populației.
 Și dacă unele familii fac față schimbărilor sociale și politice ale țării, altele
(persoanele singure, în vârstă, părinții, familiile cu un singur copil, cu copii cu
dizabilități etc.) depind de:
-legile adoptate de parlamentari,
- transformarea valorilor familiale,
-creșterea statutului femeii în societate,
- liberalizarea normelor morale,
-promovarea toleranței față de diferit emodele comportamentale, altădată
marginalizate societății,
-revoluția contraceptivă ce stăpânește natalitatea.
În pofida existenței transformărilor revoluționare în valorile familiei
tradiționale, 84% dintre populație consideră că familia rămâne a fi cea mai
importantă.
În anul 2002, doi sociologi americani Bianchi și Casper au constatat unele
tendințe ce afectează structura familiei de azi, și anume:
- traiul tinerilor împreună cu părinții, prietenii sau partenerii fără să se
căsătorească,
- creșterea relațiilor heterosexuale care se pronunță pentru concubinaj ca
alternativă la singurătate,
- creșterea numărului de relații homosexuale,
- rata divorțurilor ridicată,
- participarea masivă a femeilor la muncă duce la scăderea structurii familiale
tradiționale,
-reducerea numărului de copii, reducerea structurii familiale din motivul întârzierii
și scăderii fertilității [17].
Schimbările prin care trece familia modernă includ structura, funcțiile
acesteia. Referindu-ne la schimbările structurale se are în vedere schimbările legate
de numărul membrilor familiei. La începutul secolului XX și până la mijloc erau
mai mult caracteristice familiile patriarhale, spre exemplu, în Rusia, mai numite
familiile extinse compuse din mai multe generații, ca apoi să fie înlocuită cu
familia nucleară alcătuită din părinți și copii. Micșorarea numărului de persoane ce
locuiau împreună a dus spre slăbirea legăturilor emoționale, economice între rudele
ce locuiau de o parte.
În prezent traiul separat între rude este considerat dorit și normal, dar care,
totodată, ridică un șir de probleme. În cazul când familia tânără nu are posibilitate
să trăiască separat de părinți se tensionează problemele legate de compatibilitatea
între generații. Este vorba de determinarea granițelor între subsisteme și
interacțiunea între familii. Tinerii nu pot găsi o un diapazon convenabil al
apropierii cu ambele familii ale soților. În cazul când familia tânără se confruntă cu
probleme economice deseori părinții susțin financiar și moral copiii în speranța că
aceștia vor fi receptivi când va fi nevoie. Și în acest caz, deseori așteptările
părinților referitor la ajutor echivalent acordat pot să nu coincidă cu cel al copiilor.
Au loc schimbări și referitor la numărul de membri în familia nucleară.
Numărul de copii tot mai mult descrește – în majoritatea familiilor nu mai mult de
doi copii. Unele familii în general nu-și doresc copii considerând familia fără copii
ideală. Astfel, tendințele de scădere a natalității, numărului mic de copii sau familii
fără copii devin tot mai accentuate.
O altă tendință referitor la schimbările structurale ale familiei moderne sunt
cele legate de tipologia familiei. Familiile patriarhale rămân în trecut.
Independența economică a femeilor a zdruncinat dependența ei de capul familiei
fapt ce a generat criza monogamiei patriarhale.
În unele țări europene se înregistrează tendința spre extinderea rolului parental
bărbătesc. Spre exemplu, în țările scandinavice grija față de copiii de 2-3 ani o
poartă unul din părinți la dorință. La serviciu merge părintele care are o calificare
profesională mai înaltă, celălalt primește ajutor material pentru creșterea copilului.
În societatea contemporană predomină tipul de familie centrat pe copil.
Caracteristica principală este schimbarea atitudinii părinților față de copii, aceștia
fiind sensul existenței familiei.

1.3.Fenomenul de parenting
În acest context, mai nou se vorbeşte despre termenul de parenting (în unele
surse se regăseşte sub denumirea de educaţie parentală), apariţia firească a căruia
se datorează evoluţiei, şi anume, a posedării unui volum mai mare de informație
despre cum cultivăm relațiile cu cei dragi, nu doar cu copiii. Specialiştii mai
numesc parenting-ul „meseria de părinte“ îmbogățită cu informațiile aduse de
neuroștiință și psihologie şi care nu face părinții să se simtă vinovați, că sunt niște
părinți răi dacă, de pildă, mai strigă la copiii lor [3].
În ultimul timp destul de popular a devenit conceptul de alpha-parenting ce
atrage tot mai multe persoane [ 4,5]. Renumitul psiholog canadian Gordon Neufeld
a propus acest termen bazat pe ataşamentul copilului faţă de mamă şi tată,
continuând ideile învăţatului englez John Bowlby despre legătura dintre
comportament, starea psihologică, realizarea şi lipsa atenţiei, dragostei din partea
părinţilor în perioada maturizării. Autorul menţionează că alpha mai întâi de toate
este grija, dorinţa, capacitatea de a oferi copilului ceea de ce el are nevoie.
Termenul alpha nu a fost ales la întâmplare, ci prin asocierea cu conceptul de
statut–alpha în psihologia socială ce denotă poziţia dominantă în grup. Deci, dacă
familia este un grup, părinţii ocupă statutul alpha în acest grup. O astfel de poziţie
ajută copilul să simtă nu numai grija părinţilor, ci şi siguranţa proprie.
 În teoria sa referitor la alpha-parenting G. Neufeld s-a focusat asupra
influenţei potenţialului personal asupra dezvoltării. Pe lângă descrierea celor şase
nivele de ataşament (ce coincid cu primii şase ani de viaţă) legate de vârsta
copilului şi gradul de maturizare, autorul susţine că copiii educaţi de părinţi alpha
începând cu anul cinci de viaţă fără probleme pot frecventa grădiniţa simţind
empatia educatorilor şi faptul că este înţeles şi de alte persoane [4]. Cu toate că
teoria dată întâlneşte şi unele critici, cum ar fi volumul mare de timp acordat
copiilor (ce în consecinţă, de fapt, duce la o cunoaştere mai bună a copilului) sau
,,hipertutelarea” copiilor ce poate genera iluzia unui părinte perfect, totuşi,
psihologii susţin că această viziune este unicală, deoarece permite altfel de văzut
esenţa parenting-ului – să ajute copilului să-şi realizeze potenţialul atât personal,
cât şi cel psihologic. Părinţii devin acei grădinari care crează condiţii în care
înfloreşte un nou Eu, aparte de adult. Viziunea lui G. Neufeld oferă părinţilor
demnitate, cunoştinţe care le ajută să aprecieze şi respecte efortul colosal pe care ei
îl depun. Ideile autorului au servit pentru apariţia asociaţiilor de părinţi în Rusia,
ţările europene unde ei au posibilitatea să înveţe meseria de părinte.
Vedem deci, că factorii personali, mediul familial devin prioritari pentru
procesul educaţional comparativ cu cei istorici, megaglobali. Bunăstarea unui copil
depinde acum, în primul rând, nu atât de ceea ce se întâmplă în țară, cât de
evenimentele din familie. Spre exemplu, cineva primeşte o doză mai mare de
atenție, de acceptare părintească: chiar dacă părinții au o mică vacanță, lor le
reușeşte să înconjoare copilul cu atenție, oferindu-i în aşa mod un sentiment de
securitate. Altcineva stă cu mama și, încă 25 de dădace, dar nu se bucură de atenţia
părinţilor.
În opinia specialiştilor, un moment de cotitură în atitudinea părinţilor faţă de
educaţie a apărut odată cu posibilitatea de a sta acasă cu micuţii pentru o perioadă
mai îndelungată - până la trei ani [7]. Părinții actuali sunt copiii de la sfârșitul
anilor '80. Acești „părinți noi” sunt mai buni, mai receptivi la nevoile copiilor, au
mai multe resurse interne. Anume acum este timpul potrivit pentru a creşte copii,
deoarece el este favorabil din punct de vedere social, material, oamenii au
posibilitatea să-şi aranjeze viaţa, să-şi îngrijească familiile. Părinţii au devenit mai
atenţi faţă de copii, fapt ce dovedeşte schimbări calitative în relaţii, apariţia unui
sentiment al bunăstării. Acestea sunt persoanele care pot sprijini, care pot veni în
ajutor, indiferent de varietatea de opinii.
Copiii din astfel de familii sunt mai deschiși, dar și mai sensibili. Ei sunt
imersați în spațiul informațional. Cât de traumatizant este acest spaţiu pentru ei și
ce pot întreprinde părinţii? Mai degrabă, să contacteze cu ei și, indiferent de
emoţiile ce apar, să-i sprijine explicând, răspunzând la întrebări. Strict vorbind,
aceasta este principala responsabilitate parentală care ar prevedea următoarele
acţiuni: de susţinut copilul în experiențele sale, să nu să se simtă singur atâta timp
cât nu poate fi singur; să simtă că în confruntările sale cu viața, cu lumea, cu
sentimentele sale, frustrările, resentimentele părintele este alături de el. Acest lucru
nu înseamnă că trebuie tolerate emoţiile lui sau, cu atât mai mult, să placă toate
manifestările stărilor sale trăite. Acceptarea emoţiilor se referă nu atât la ceea că
trebuie să placă totul şi întru totul părintele să cadă de acord, ci la faptul ca
părintele să nu provoace mecanismul disocierii personalităţii copilului, atunci când
identitatea acestuia se împarte în două părţi distincte: într-un moment se comportă
absolut diferit faţă de momentul precedent [ 2, p.19-32].
Deci, schimbarea atitudinii părinților față de creșterea și educația copilului la
sf. sec. XIX și începutul se. XX a scos în evidență o nouă cale, și anume: apărarea
intereselor copilului, mărirea termenului de instruire, deplasarea momentului de
angajare profesională în câmpul muncii, stabilirea dreptului copilului asupra
rezultatelor muncii sale.
În familii de acest tip tot mai multă atenție se acordă rolului vieții private și
intimității, relațiile dintre soți și soție devin tot mai egale în drepturi. Una dintre
problemele ce apar în astfel de familii devine adaptarea între generații. Reieșind
din faptul că partenerii se aleg în baza preferințelor personale și în familie lipsesc
rolurile strict stabilite soții au nevoie să-și reglementeze planurile personale și
stereotipiile comportamentale unul față de altul. Aceasta duce la creșterea
importanței compatibilității psihologice. Rolul relațiilor familiale în familia
contemporană crește, totodată a intimității, satisfacției bărbaților și femeilor de
căsătorie. Lumea interioară a ambilor devine mai complexă, cresc nevoile ambilor
în autonomie și autorealizare. În plus, statutul social-economic nou al femeii
conduc spre interese și nevoi ale acesteia orientate în afara familiei, fapt cu care o
bună parte dintre bărbați nu doar au acceptat, ci susțin, încurajează dezvoltarea
intereselor spirituale ale soției, ale personalității ei.
Respectiv, se desprind două tendințe în familia contemporană: autonomia
crescută a copiilor de părinți și soției de soț contribuie la apariția unui tip de
familie postmodern. Principalele relații devin cele dintre soț și soție. Soții nu mai
doresc să-și supună interesele proprii intereselor copiilor apreciind mai mult
sexualitatea care nu se rezumă doar la procreare. Interacțiunea dintre cei doi este
reglată de principii morale susținute de anumite valori.
Între aceste două tendințe se constată și anumite deosebiri. În cea centrată pe
copil deseori rutina zilei contribuie la hipertrofia rolului de părinte. Conform
psihologului R. Ovciarova, poziția părintelui peste măsură exigentă este legată de
concentrarea atenției asupra copilului și părintele își percepe rolul drept domeniu
de autorealizare, neîncredere, dominare, prea exigent. Astfel de poziție asigură o
responsabilitate morală mai înaltă, o atitudine consistentă și încrezătoare a
părinților față de practica educațională pe care o consideră corectă. Pe de altă parte,
primul tip poate implica, în cel mai bun caz, unul dintre soți în folosirea alcoolului,
drogurilor etc. [13, p.234].
În cazul celui de-al doilea tip de familie, se dezvoltă un mecanism special
antirutină – autonomia exprimată prin faptul că interesele soților sunt mai diverse
decât cele legate de familie, iar nevoile și cercul de comunicare al celor doi se
extind în afara căsătoriei. Tot aici rămân semnificative și relațiile cu copiii, însă
specificul acestora include mai întâi formarea valorilor familiale în relațiile soților
și doar apoi devin o bază firească pentru relația părinți –copii.
Asemănător acestui tip în unele țări europene se întâlnește ,,clubul-familie,,,
unde nu se pretinde la o mare dragoste, ci un bun consimțământ între cei doi, un
echilibru între plăcere și suferință, deciziile sunt rezultatul negocierilor prealabile.
Copilul în mare parte este perceput ca partener, după care sunt recunoscute
anumite drepturi, în schimbul unor așteptări. Adică, este vorba despre o comunitate
bazată pe contract care la rândul său poate fi reziliat dacă unul dintre soți renunță la
acesta. Divorțul în astfel de familii este mai puțin dureros. Prin urmare, termenii de
căsătorie sau unire liberă puțin diferă, iar alegerea uneia dintre aceste două forme
se bazează mai mult pe comoditate decât pe principii.
O altă trăsătură caracteristică vieții familiei moderne este apariția modelelor
ne tradiționale de familie. La acestea specialiștii referă și familiile monoparentale
și familiile cu părinți vitregi. Primele apar atât în urma divorțurilor, cât și nașterea
copiilor în afara căsătoriei. Prezența copiilor în familie nu mai constituie deja un
obstacol pentru divorț. Referitor la familiile cu părinți vitregi, acestea creează tot
mai multe probleme. Când femeia cu un copil din căsătoria precedentă naște altul
de la noul partener granițele acestei familii devin difuze, neclare. Caracterul
relațiilor dintre fostul soț-tată, actualul soț-tată, copil-mamă, tată-tată vitreg, frații
și surorile vitregi devine incert și difuz. Rețeaua de relații între rude se extinde
destul de mult. Noile contacte între rude variază după apropiere și emoțiile trăite,
fapt ce îngreuiază modele de comportament clare și bine determinate. Doar prin
multe erori, încercări, compromise cu timpul se poate stabiliza un echilibru
satisfăcător care ar permite fiecărui să susțină legăturile preferate fără careva
conflicte.
Sociologii americani au identificat un șir de legități pentru astfel de familii:
- soții care au trăit împreună mai mult de 7 ani manifestă mai multă libertate
atât în pedepse, cât și recompense a copiilor vitregi decât cei care au trăit mai puțin
de 3 ani;
- băieții mai repede se acomodează decât fetele atât cu părinții biologici, cât și
cei vitregi. La fel, relațiile dintre mamele vitregi și copii sunt cu mult mai
complicate și neprevăzute;
- apropierea în relații dintre copii și părinții vitregi scade odată cu trecerea
copiilor în perioada pubertă.

În concluzie, modulul dat include caracteristicile familiei ca grup social

din diferite perspective; comprații cu grupurile sociale, importanța
familiei pentru individ ca grup de referință. Sunt carcaterizate schimbările
socio-culturale în familia modernă, tendințele ce afectează structura
familiei contemporane. În acest context, o nouă tendință care apare astăzi
și aduce calitate relației părinți-copii este fenomenul de parenting cu
avantajele și deavantajele sale.

Întrebări pentru reflecție:

1. Care sunt caracteristicile familiei ca grup social?

2. Cum înțelegeți: familia – primul grup social?
3. Ce tip de grup prezintă familia: de apartenență sau referință?
argumentați.
4. Ce înțelegeți prin fenomenul parenting? Care sunt avantajele și
dezavantajele acestui fenomen pentru părinți, cadrele didactice,
copii?

Activități pentru învățarea individuală:

1. Elaborați o definiție proprie a familiei.

2. Realizați o mică cercetare adefinițiilor despre familie și găsiți
punctele de tangență a autorilor asupra conceptului.
3. Argumentați valoarea familiei în contextul actual.
4. Faceți o comparație a modelelor tradiționale și moderne ale
familiilor.

Bibliografia:

1. Stancu, I. Disocierea traumatică. https://ioanastancu.ro (vizitat

13.02.2018).
2. Ţapu, Gr. Incursiuni psihanalitice în educaţia modernă. În: La
început a fost opera. Colocviu internaţional. Materialele colocviului
internaţional dedicat aniversării a 160 ani de la naşterea luiu S.
Freud: 13-14 mai 2016, Chişinău. Iaşi: Editura PAN EUROPE,
2016, p.19-32.
3. Şcoala Părinţilor - Cum as putea fi un “parinte bun”?
www.scoalaparintilor.ro/.../cum-as-putea-fi-un-parinte-bun-5
(vizitat 15.02.2018)].
4. Альфа родительство — что это и есть ли в нем смысл?
https://materinstvo.ru (vizitat 15.02.2018).
5. Антонов А. И. Проблемы методологии и методики
исследования репродуктивного поведения семьи. — М., 1973.
6. Витакер Карл. Полночные размышления семейного терапевта
Общая психология . 2004. ISBN: 5-86375-090-1, 0-393-
70084-4 https://www.livelib.ru/author/285157/top-karl-vitaker 1
7. Зицер, Д.; Менделеева Д. Российских родителей можно
безошибочно узнать по крику на детей. https://www.psychol-
ok.ru/lib/poppsy (vizitat 20.02.2018)].
8. Изюмская, А. Одна из главных проблем нашего общества –
виктимность. https://psychol-ok.ru/lib/poppsy (vizitat 19.02.2018).
9. Ковалев С. В. Психология современной семьи. — М., 1988.
10. Комаров М.С. Введение в социологию: Учебник для высших
учебных заведений. - М.: Наука, 1994. - 153 с.
11. Maйерс Д. Социальная психология. M.2007.
12. Метешкин.2008
13. Овчарова Р.В.Родительство как психологический феномен. -
М.: Изд-во М.: Московского соц.-псих. Института, 2006. - 496
c.
14. Писарик,О. Заботливая альфа.
https://olgapisaryk.livejournal.com/tag/ (vizitat 15.02.2018)
15. Murdock Gh. The Functionalist Perspective on the Family, 1949.
1. 16. The Universality of the Family: A Conceptual Analysis Ira L.
Reiss Journal of Marriage and Family Vol. 27, No. 4 (Nov., 1965),
pp. 443-453].
16. Handbook of Measurement Issues in Family Research,
https://books.google.md › books