Tema de casa – etapa a 2-a

Utilizarea feritelor in cazul sistemelor implantabile

Feritele sunt caracterizate prin pierderi foarte mici în fier la frevenţe înalte şi prin forţe
coercitive moderate. Totuşi, inducţia magnetică de saturaţie este considerată mai redusă chiar
decât Permalloy 80. Feritele sunt alcătuite din aliaje de oxid de fier combinate cu alte metale, ca
zinc sau magneziu. Materialul este realizat dintr-o pudră fină cu un oxid izolant, care este
modelat şi sintetizat la presiune mare. Prezenţa oxizilor măreşte rezistivitatea feritelor la un nivel
mai mare decât alte materiale magnetice. Deci, pierderile prin curenţi turbionari sunt foarte
scăzute.
Feritele tipice au o inducţie magnetică de saturaţie de 3  5kGauss . Pierderile în fier sunt de
obicei destul de scăzute.
Feritele pot fi realizate într-o gamă diversificată de forme. Unele dintre acestea includ miezuri tip
oală, toroidale, EI, EE şi UI. Materialele cu indicele LF sunt caracterizate de frecvenţe sub
100kHz , iar cele cu indicele HF sunt caracterizate de frecvenţe peste 100kHz .
Feritele sunt folosite în multe aplicaţii ale frecvenţelor înalte, incluzând transformatoare de
comutaţie şi bobine care lucrează la frecvenţe de peste 500kHz .
Utilizarea miezurilor din ferită în aplicaţii medicale (în asociere cu convertoare de înaltă
frecvenţă): prin dezvoltarea circuitelor integrate, este permisă utilizarea în cazul dispozitivelor
implantabile.
Noţiuni de proiectare a înfăşurărilor cuplate magnetic
Alegerea conductorului
Diametrul conductoarelor ar trebui selectat pentru a reduce pierderile pe cât de mult posibil.
Diametrul ar trebui selectat în corelaţie cu conţinutul armonic al formei de undă a curentului.
Raportul curent continuu/curent alternativ reprezintă parametrul care trebuie folosit ca referinţă
pentru alegerea diametrului. De exemplu, dacă forma de undă aplicată inductorului este de tip
sinusoidal şi lucrează la f [Hz], diametrul maxim ar trebui să fie de două ori adâncimea de
pătrundere prin efect pelicular  , cu scopul de a beneficia de avantajul întregii secţiuni a firului.
Ecuaţia (1) arată valoarea adâncimii de pătrundere prin efect pelicular, unde f reprezintă
frecvenţa, 0 permeabilitatea aerului, iar  reprezintă conductivitatea cuprului:
1
= (1)
  f  0  
Totuşi, dacă forma de undă are formă de dinte-ferăstrău, cu un nivel important al
curentului continuu, nu este convenabil să se aleagă diametrul în funcţie de adâncimea prin efect
pelicular. Pierderile de curent continuu ar putea deveni mai importante decât contribuţia
pierderilor de curent alternativ. Evident, cu cât diametrul este mai mare, cu atât pierderile de
curent continuu sunt mai mici.
Se consideră următoarele valori:
Adâncimea de pătrundere prin efect pelicular (  ) (relaţia (1))
Frecvenţa de funcţionare ( f ) (frecvenţa optimă)
Conductivitatea cuprului (σCu) 59,6 ·106 S/m

Pentru aceste valori se va selecta un diametru al conductorului, D = 2·δ.

Odată ce diametrul a fost fixat, modul de limitare al pierderilor maxime este de a creşte secţiunea
totală a firului adăugând fire în paralel. Pentru a reduce pierderile în cupru şi pentru a tempera
creşterea temperaturii, trebuie redusă densitatea de curent.
Alegerea tipului de material se bazează de obicei pe frecvenţa de funcţionare.

Pierderile în miez
Există diferite abordări pentru calculul pierderilor în miez cu diferite grade de acurateţe. Una
dintre cele mai folosite ecuaţii pentru calculul pierderilor în miez este următoarea:
Pmiez = K p  Bacn  f m V (2)
Pmiez / V = K p  Bacn  f m (3)
unde Pmiez reprezintă pierderile în miez (în W), V reprezintă volumul miezului (în cm3 ), Bac
reprezintă valoarea de vârf a inducţiei magnetice de curent alternativ (în Gauss), f reprezintă
frecvenţa de funcţionare (în Hz), K p reprezintă coeficientul pierderilor în miez, n reprezintă
exponentul lui Bac , iar m reprezintă exponentul lui f .
Se cunosc Bac = 0,2 T, f = ….

Coeficienţii pierderilor în miez, trebuiesc calculaţi pe baza graficului care reprezintă pierderile
specifice în miez, în funcţie de inducţia magnetică.
Se va logaritma (relaţia (3)) la stânga şi la dreapta pentru două valori diferite ale pierderilor
specifice, la o anumită frecvenţă.
 ln( Pmiez ) = log( K p  Bacn  f m ) (4)
ln( Pmiez ) = ln( K p ) + n  ln( Bac ) + m  ln( f ) (4’)
Dacă frecvenţa este păstrată constantă, iar pierderile specifice în miez sunt calculate pentru două
valori diferite ale inducţiei magnetice, B1 şi B2 , se pot scrie şi rezolva simultan două ecuaţii
pentru n , astfel:
ln( P1 ) = ln( K p ) + n  ln( B1 ) + m  ln( f ) (5)
ln( P2 ) = ln( K p ) + n  ln( B2 ) + m  ln( f ) (6)
Scăzând cele două ecuaţii 
ln( P1 ) − ln( P2 ) = ln( K p ) + n  ln( B1 ) + m  ln( f ) − ln( K p ) − n  ln( B2 ) − m  ln( f ) = n [ln( B1 ) − ln( B2 )]
ln( P1 ) − ln( P2 )
 n= (7)
ln( B1 ) − ln( B2 )
De asemenea, inducţia magnetică poate fi păstrată constantă şi astfel, pot fi scrise două ecuaţii
pentru pierderi în miez ca funcţie de două frecvenţe diferite. Rezolvând pentru m , rezultă:
ln( P3 ) = ln( K p ) + n  ln( B) + m  ln( f1 )
(8)
ln( P4 ) = ln( K p ) + n  ln( B) + m  ln( f 2 )
Scăzând cele două ecuaţii 
ln( P3 ) − ln( P4 ) = m  [ln( f1 ) − ln( f 2 )] (9)
de unde se poate calcula m.
Cunoscându-se atât n , cât şi m se calculează Kp :
P
Kp = n 1 m (10)
B1  f1
şi apoi pierderile specifice în miez, pentru inducţia de 0,2 T şi frecvenţa optimă (relaţia (3)).
Observaţie In relaţia (10) pierderile specifice P1 corespund inducţiei B1 şi frecvenţei f1, fiind
punctul comun dintre cele considerate în determinarea lui n şi m.

Cerinţe
a) Să se dimensioneze diametrul conductorului, în funcţie de adâncimea de pătrundere (relaţia
(1)) calculată pentru frecvenţa optimă.
b) Pornind de la exemplul de calcul de mai sus, să se calculeze pierderile specifice de putere
(Pmiez) pentru frecvenţa optimă, considerând Bac = 0,2 T (urmând exemplul de calcul prezentat, a
doua valoare a inductiei magnetice se va considera egală cu 0,1 T). Dacă frecvenţa optimă este
mai mică decât 100 kHz, se vor alege valorile corespunzătoare acestei frecvenţe (din diagrama
prezentată). (A doua frecvenţă se va alege inferioară frecvenţei optime, adică egală cu 50 kHz,
sau, după caz, egală cu 25 kHz).