SOCIETATE
aiterea ui
Cartea interzisă
Neurolog, psihiatru, profesor universitar, om de
ştiinţă, cercetător în domeniul conştiinţei, scriitor. Du­
mitru Constantin este ceea ce în SUA s-ar numi a
brain, adică un creier. Sau, cum s-ar spune pe la noi,
o minte luminată. Dincolo de titlurile sale ştiinţifice şi
de recunoaşterea internaţională, despre Dumitru Con­
stantin se mai poate spune ceva: este un căutător, un
personaj neliniştit, care-şi pune întrebări, care nu se
mulţumeşte niciodată cu răspunsuri convenţionale,
care încearcă mereu să găsească noi perspective asupra
adevărului. Cercetările sale lipsite de
prejudecăţi asupra conştiinţei l-au con­
dus în zonele de frontieră ale cunoaş­
terii, cu mult înainte ca în România să
se poată vorbi despre interferenţa
ştiinţei cu doctrinele mistice. Aceasta
este motivaţia care a stat la baza aces­
tui interviu. Mai exact, o carte numită ^ ist
"Inteligenţa m ateriei”, al cărei autor
este profesorul Dumitru Constantin. O
carte care a bulversat lumea ştiinţifică
românească, pentru că avea curajul să
aducă în discuţie o viziune asupra
lumii şi a universului ce părea pierdută
pentru totdeauna. Erau timpurile
materialismului dialectic, iar cuvinte
precum “suflet” îşi pierduseră orice
semnificaţie. Lumea nu mai era decât
o m aşinărie, la fel şi oamenii. Con­
ştiinţa nu mai era decât “produsul ma­
teriei superior organizate” . Dumnezeu
fusese izgonit din lumea oamenilor, în numele unei
ştiinţe restrictive şi ai cărei ochi erau acoperiţi cu oche­
lari de cal. Ei bine, în acele timpuri. Dum itru Con­
stantin a avut curajul să fluiere în biserică. “Inteligenţa
materiei” era o carte în care, pe baza cercetărilor care
se desfăşurau în lume, dar şi pe baza propriilor sale
cercetări, Dumitru Constantin arăta faptul că în spatele
aparenţei solide a materiei există un principiu energe­
tic şi informaţional care organizează universul în for­
mele pe care le cunoaştem. Că dincolo de obiectele
mecanice ale lumii mai există ceva, o esenţă inefabilă,
greu de cuprins în conceptele obişnuite despre materie,
care constituie adevărata bază a universului cunoscut.
Poate că şi alţi oameni de ştiinţă români intuiau pe
atunci această nouă viziune asupra universului, însă
doar el a avut curajul să exprime ceea ce credea, într-o
carte. Desigur, cartea a fost interzisă.
Au trecut douăzeci de ani. Trăim timpuri în care
ideile profesorului Dumitru Constantin au fost con­
firmate. Ştiinţa contemporană, fizica particulelor sub-
atomice, matem atica, psihologia, biologia, chimia,
genetica au confirmat viziunea neurologului şi psihia­
trului român. Astăzi, noua paradigmă în ştiinţă afirmă
clar existenţa acestui câmp energetic şi informaţional,
pe care este clădit universul cunoscut, inclusiv fiinţa
omenească. Consecinţele în termenii cunoaşterii sunt
incalculabile, pentru că, pentru prima dată, ştiinţa con­
firmă străvechi idei considerate până acum, cu dispreţ,
“mistice” . Lumea în care trăim pare a avea un substrat
spiritual, iar conştiinţa omenească pare a însemna cu
mult mai mult decât un accident al evoluţiei, în urrna
căruia materia a devenit, într-o bună zi, inteligentă. în
acest context, o privire lucidă, din perspectiva omului
de ştiinţă, ar putea arunca o nouă lumină asupra între­
bărilor fundamentale care au străbătut omenirea de
când există ea: cine suntem şi încotro ne îndreptăm?
Gândul care schimbă lumea
- Domnule doctor, pentru aceia care nu au citit
“Inteligenţa materiei”, ce înseam nă această sin­
tagmă?
Formula AS - anul XVIII, nr. 840, octombrie 2008 • 16
Dumnezeu
o <<minte luminată**:
Prof. unhi DUMITRU
CONSTANTIN
întâm plă acest lucru încă, dar a devenit evident că
— Foarte pe scurt, pornind de la anumite fapte şi ob­ există o legătură între conştiinţă, aşa cum o definim
servaţii ştiinţifice, în “Inteligenţa materiei” repuneam
noi, şi acest fenomen de... materializare a formelor din
pe tapet vechea controversă între tabăra “m isticilor câmpul universal de energie. A fost dovedit în labora­
creaţionişti” şi cea a adepţilor teoriei evoluţioniste a
toare faptul că observatorul, omul de ştiinţă, care are
lui Darwin. Conform acesteia din urmă, viaţa în uni­ aşteptări şi speranţe, influenţează rezultatul experi­
vers ar fi doar un accident şi, mai mult decât atât, chiar
mentului său atunci când se lucrează cu particule sub­
conştiinţa omenească ar fi un accident. Cealaltă tabără, atomice, cum ar fi un foton. Vă daţi seama ce înseamnă
care susţine existenţa unui model, a unui plan univer­
acest lucru? înseamnă că numai gândind, deci reflec­
sal inteligent care a condus la apariţia vieţii şi a con­ tând în conştiinţa omenească un anumit fenomen, îl
ştiinţei, se situează diametral opus. Ei bine, în caite eu
influenţăm. Conştiinţa influenţează materia. Im pli­
plec de la premisa că viaţa este în mod evident inteli­ caţiile acestui fapt sunt enorme, pentru că schimbă, de
gentă, aduc argumente în acest sens şi formulez în­
fapt, tot ceea ce credeam că ştim despre lume şi despre
trebarea dacă inteligenţa este un noi înşine.
rezultat, aşa cum susţinea până nu
de mult ştiinţa occidentală, sau dacă «U n fluture care bate
nu cum va este, de fapt, o cauză. din aripi scliimbă lumea”
Constatam cumva că inteligenţa ma­
teriei este un datum, că ea are capa­ - A cestă viziune asupra universului, aşa cum
citatea misterioasă de a se aşeza în reiese ea din ultimele descoperiri ştiinţifice, pare
aşa fel, încât viaţa şi conştiinţa să foarte apropiată de modelele mistice, ale creării lumii
de către Dumnezeu. Până acum, viziunea ştiinţifică
devină posibile. Am adus în discuţie
aceste resurse misterioase ale mate­ şi cea m istică păreau în contradicţie ireductibilă.
riei, în vremuri în care nu se putea Asistăm la o unificare a ştiinţei cu religia?
discuta deschis această problemă, - Nu ştiu când se va produce o unificare a acestor
din m otive ideologice. Sigur că a modele de cunoaştere, dar ştiu că ea este în cele din
trebuit să fac nişte piruete de expri­ urmă inevitabilă. Există o singură cunoaştere, chiar
mare, altfel cartea nu ar fi putut dacă modurile de investigare a universului sunt dife­
apărea, dar subtextul cărţii era clar rite. Pentru mine, după 40 de ani de studiu şi de re­
pentru oricine ştia cât de cât despre flecţie asupra acestor probleme, este evident, şi nu mă
ce este vorba. Ideea acestui subtext feresc să o spun, că există o esenţă spirituală a între­
este aceea că materia este mult mai gului univers, care fa ce parte intrinsecă din acesta,
mult decât credem, iar astăzi, ştiinţa dacă nu cumva este însăşi matricea universului ma­
recunoaşte faptul că viziunea meca­ terial. Mai puţin contează dacă o numim ca oamenii de
nicistă asupra universului este definitiv depăşită. ştiinţă, câmp energetic, informaţional, chiar câmp al
Descoperirile fundamentale ale fizicii secolului 20 au conştiinţei universale, aşa cum este numit de unele
schimbat complet ceea ce credeam despre univers şi ramuri ale psihologiei, sau dacă este numit Dumnezeu,
despre fiinţa omenească. Ştim, astăzi, că ceea ce con­ aşa cum o fac diversele religii. Ştiinţa a făcut deja
sideram a fi materie solidă, respectând legile mecani­ marele pas, a depăşit deja modeleie restrictive, meca­
cii clasice a lui Newton, nu este deloc ceea ce pare a niciste, care au dominat occidentul şi civilizaţia occi­
fi. Atomii din care este făcută materia, inclusiv corpul dentală, timp de câteva secole, şi este o chestiune de
omenesc şi creierul, nu sunt solizi, nu sunt nişte parti­ timp, până când ceea ce am aflat va schimba complet
cule, ci sunt mai curând nişte individualizări ale unei felul în care percepem universul. Religia nu a schimbat
forme de energie vibratorie. Distanţa între nucleu şi încă nimic, rămânând încremenită în ideile de acum
electronii săi este uriaşă, iar dacă ar fi să o comparăm mii de ani, într-un mod dogmatic, ce nu se mai potri­
la scară, este echivalentă cu distanţa de la pământ la veşte cu nivelul actual al conştiinţei omenirii. De
soare. Ştiinţa a început investigarea acestui univers aceea, eu prefer să vorbesc despre natura “spirituală”
interior şi, la fel ca în cazul universului exterior, pare a universului şi nu “religioasă” , pentru că religie în­
să nu existe o frontieră finală. Se descoperă mereu noi seamnă dogmă pietrificată. Dar nu există nici o în­
şi noi particule subatomice, din ce în ce mai mici, iar doială că între viziunile originale ale marilor mistici,
natura acestui univers este în mod evident energetică ce au stat la baza diverselor religii, şi ceea ce desco­
şi informaţională. Lucrurile, obiectele, corpurile, de la peră acum ştiinţa modernă există o legătură puternică.
stele şi planete până la corpul omenesc, par a lua fiinţă Puteţi numi aceste viziuni intuiţii, dacă vreţi, şi asta
din acest câmp universal de energie. Nu ştim cum se nu le scade cu nimic din valoare. Diferitele ramuri ale

ştiinţei confirmă aceste intuiţii, chiar dacă sistemele
religioase care au luat fiinţă ulterior pe baza lor au
deturnat viziunea iniţială. Psihologia modernă, înce­
pând cu Cari Gustav Jung, a recunoscut existenţa anu­
mitor straturi ale conştiinţei, în care se află depozitată
întreaga cunoaştere şi experienţă comună omenirii, o
moştenire formidabilă şi care poate fi accesată de către
oricine, în anumite condiţii. Acest nivel al conştiinţei,
pe care, de pildă, artiştii îl numesc inspiraţie, pe care
psihologii îl numesc subconştient, pe care Jung îl nu­
m ea inconştient colectiv, este sursa cunoaşterii prin
revelaţie mistică. Aşa că nu este de mirare dacă această
cunoaştere reală se intersectează, în anumite zone, cu
adevărul ştiinţific, susţinut cu formule matematice.
Mari fizicieni ai secolului 20, precum Schroedinger,
Heisenberg sau Niels Bohr, au formulări asupra naturii
spaţiului şi timpului care seamănă izbitor cu cele ale
unor texte ale creştinismului primitiv sau ale spiritua­
lităţii orientale, pentru că vorbesc despre aceeaşi rea­
litate, investigată cu mijloace diferite. Până acum se
credea că ştiinţa este peifect obiectivă şi că poate mă­
sura totul, iar acum descoperim că lucrurile nu stau
chiar aşa. Subiectivitatea unui cercetător influenţează
o realitate pe care o credeam obiectivă şi perfect inde­
pendentă de conştiinţa omenească, ceea ce înseamnă
că, aşa cum au intuit acei mari vizionari ai omenirii,
universul este un tot, că orice lucru are legătură cu toa­
te celelalte lucruri. Sau că, aşa cum spune un proverb
chinezesc, un fluture care bate din aripi schimbă lu­
mea. Ceea ce noi aflăm acum despre structura univer­
sului prin deducţii matematice şi prin experimente de
tehnologie avansată, aceşti vizionari m istici care au
schimbat istoria lumii ştiau deja, accesând niveluri ale
conştiinţei despre care noi am aflat abia în secolul 20.
După ce timp de câteva sute de ani, ştiinţa europeană
a rătăcit arogant prin meandrele mecanicismului,
crezând că universul este un fel de joc de biliard al
hazardului, iată că redescoperă acum ideea acestui
principiu spiritual. Am putea spune că Dumnezeu se
întoarce în istorie şi în ştiinţă, după ce a fo st izgonit un
timp îndelungat, şi se întoarce sub form a acestor
concepte de ultimă oră, precum câmpurile subtile de
energie şi informaţie aflate la baza materiei.
<<Totul a început cu
o revelaţie”
- Domnule doctor, sunteţi om de ştiinţă. Credeţi
în Dumnezeu?
- Aşa cum spunea un înţelept al lumii contempo­
rane, istoria universului şi cea a omului par a fi scrise
de o singură mână. Da, cred în Dumnezeu, dar nu într-
unul aşa cum apare el în iconografia clasică a religiilor.
O să vă spun un lucru. Pe mine m-a preocupat sensul
existenţei dintotdeauna. Citisem tot ce se putea citi în
domeniul medicinei, fizicii, biochimiei, eram medic,
studiasem neurologia şi psihiatria, aveam o bază soli­
dă. Si totuşi, ceva nu se potrivea cap la cap. Nu puteam
înţelege prin ce miracol materia anorganică putea crea
de la sine viaţă şi, mai ales, conştiinţă. Obosisem. Pe
12 septembrie 1976, pe la orele şase dimineaţa, stând
în pat, am avut o revelaţie. Pur şi simplu am înţeles
dintr-o dată că lucrurile stau invers. Nu materia anor­
ganică creează viaţă şi conştiinţă, ci invers. Am intuit
esenţa spirituală a universului. Mi-am dat seama că
există o inteli­
genţă intrin­
secă a tuturor
lucrurilor, a a-
tomilor care
ştiu perfect
cum să se aşe­
ze şi cum să
se organizeze
în sisteme
perfect coe­
rente, şi că
această inteli­
genţă este di­
ferită de cea
umană, bazată
pe căutare-e-
roare-succes. Era vorba despre o inteligenţă a lucru­
rilor considerate fără viaţă. Această revelaţie a stat la
baza tuturor cercetărilor mele ulterioare care au con-
firmat-o. Nu sunt un mistic, sunt om de ştiinţă, dar nu
sunt orb. Noi nu ştim, de fapt, ce este cu adevărat acest
proces al vieţii, nu ştim ce este conştiinţa, deocamdată
doar ne minunăm că dintr-o celulă nediferenţiată se
poate naşte un organism atât de complex precum o
fiinţă umană. într-un singur an, toţi atomii din care e
făcută o fiinţă omenească se schimbă. Şi totuşi, avem
o identitate. Ce este lucrul acela, forţa aceea care dă
sens tuturor lucrurilor şi fiinţelor, făcându-le să fie
ceea ce sunt, care organizează materia mereu îi) alte
structuri? Nu ştim. Dar ştim deja că informaţia nu se
pierde niciodată, ci rămâne într-un câmp universal
informaţional. Ce este acest câmp? Nu ştim. Omul are
acces la acest câmp de informaţie. Eu însumi am avut
acces la informaţii, în vise, aşa cum se întâmplă mul­
tora dintre noi, la informaţii despre lucruri care nu se
întâmplaseră încă. în ce fel poate un medic psihiatru şi
neurolog, ca mine, să explice acest fenomen, dacă nu
acceptă existenţa acestui câmp, oricare ar fi natura lui?
în zilele noastre, cercetătorii descoperă uluiţi că este
posibil ca nu creierul să fie depozitul memoriei, aşa
cum s-a crezut, ci ca m emoria omenească să existe
undeva în acest câm p, iar creierul să fie doar un
SOCIETATE
instrument genial de accesare a acestei memorii. Cum
vi se pare această chestiune? Nu sunt decât câteva în­
trebări ale ştiinţei contemporane. Nu vi se pare evi­
dent, acum, că în structura intimă a lumii există ceva
mult mai inteligent şi mai complex decât ne putem noi
închipui? Răspunsul la întrebarea dvs, dacă cred în
Dumnezeu, este da, cred, chiar dacă îl văd pe Dum­
nezeu în felul meu.
<<Clieia cunoaşterii se află
în psiliicul omenesc”
- Vorbeaţi despre rătăcirile arogante ale ştiinţei,
timp de câteva sute de ani, în care Dumnezeu a fo st
izgonit dintre oameni. Are legătură această rătăcire
a ştiinţei cu criza spirituală în care se află lumea în
acest moment?
- Fără nici o îndoială. Omenirea a avansat tehno­
logic enorm şi a creat o civilizaţie orientată către lu­
mea exterioară, către obiecte, pentru că ştiinţa a crezut
că poate explica, măsura şi manipula totul. Omul s-a
crezut stăpânul unui univers haotic ce poate fi posedat
prin tehnologie. O enormă aroganţă. în tot timpul aces­
ta, sute, dacă nu mii de ani, omul a ignorat singura lui
poartă către univers: propriul său interior, propria sa
conştiinţă. Universul său interior a sărăcit, s-a uscat
nemaifiind în contact cu esenţa transcendentă a univer­
sului. Acesta este adevăratul motiv pentru care cetă­
ţeanul secolului 21 este alienat, stresat, însingurat,
nefericit, din ce în ce mai incapabil să relaţioneze cu
esenţele firii, cu el însuşi şi cu universul în care tră­
ieşte. Omul s-a rupt de esenţa sa. Niciodată omenirea
nu a avut mai multe bunuri materiale ca în prezent şi
niciodată nu a fo s t mai nefericită şi mai bolnavă ca
acum, când ruptura faţă de această forţă inteligentă şi
coordonatoare a universului este aproape totală. Sau,
în limbaj mistic, s-a rupt de Dumnezeu. Toate siste­
mele mistice susţin că adevărul trebuie căutat în inima
omului, în interior, restul fiind iluzie. Redescoperim
acum, prin intermediul psihologiei transpersonale, că
marea cheie se află în psihicul omenesc. Redescoperim
acum ceea ce oamenii ştiau în urmă cu mii de ani, că
prin intermediul conştiinţei avem acces la planurile
fundamentale ale universului. întoarcerea către inte­
riorul fiinţei şi către profunzimile conştiinţei este sin­
gura cale viabilă pentru ca rătăcirea să ia sfârşit.
Redescoperim acum adevăruri fundamentale, doar că
a trebuit să ajungem pe marginea prăpastiei, a neferi­
cirii şi a inconştienţei ca să le putem vedea. Pe mine
m-au ajutat foarte mult în cercetările mele medicina şi
filosofía orientală. în taoism , simbolul omului este
exact o legătură, o punte între pământ şi cer, între ma­
terie şi principiul superior. Cei vechi ştiau. E timpul
marii întoarceri şi am convingerea ca acum se închide
o buclă. Aşa se explică revirimentul mondial al întoar­
cerii spre natură, spre ecologie, spre interior, întoar­
cerea către credinţă, către ideile străvechi ce stau la
baza tuturor religiilor, interesul uriaş pentru psihologie
în lumea modernă, pentru ezoterism, pentru parapsiho-
logie etc. Omenirea simte că îi lipseşte ceva, şi aşa
este. Golul interior nu mai poate f i nesocotit. Nu în­
tâmplător, în ţările mai puţin avansate tehnologic,
oamenii se declară mai fericiţi decât în occident. Nu
întâmplător, cancerul şi bolile psihice au cifre statistice
mult mai mari în ţările avansate. Există o legătură între
toate acestea
şi rătăcirea o-
mului faţă de
adevărata sa
esenţă.
- ce sunt cu adevărat.
psihiatru. Vor­
biţi despre în­
toarcerea că­
tre interior,
care ne-ar f a ­
ce să fim
mai... fericiţi.
Ce înseam nă
de fa p t aceas­
tă întoarcere
către interior?
Revenirea la credinţa în Dumnezeu, m ersul la p si­
holog sau ce?
- Vedeţi? Suntem atât de departe de universul
interior, încât ne imaginăm că îl putem găsi tot în exte­
rior, la biserică sau la psiholog sau în altă parte. Nici
nu mai ştim drumul către fiinţa noastră intimă. Spu­
neam că în vreme ce occidentul şi-a căutat fericirea în
lumea exterioară, pe care a încercat să o stăpânească
prin tehnologie, orientul s-a aplecat mai curând către
lumea interioară, dezvoltând tehnici de introspecţie şi
reuşind astfel să cartografieze, mult mai precis decât
occidentul, universul interior. Această cunoaştere a
fiinţei lăuntrice, de fapt, dă sens existenţei. Cuvântul
sens este fundamental. Oamenii nu pot trăi fără să aibă
un sens al vieţii, al existenţei, al fiinţei, o înţelegere.
Ceea ce se petrece în civilizaţia occidentală este o pier­
dere a sensului existenţei, care conduce la nefericire
şi mai ales la frică existenţială. Ca să uităm de acest
non-sens evident, de această goană după vânt, de
această deşertăciune a deşertăciunilor, ne prefacem că
totul e în regulă, ne uităm la televizor, ne refugiem
într-o realitate virtuală, într-un fals, ca să ne ţinem
mintea ocupată. Trăim emoţii care nu sunt ale noastre,
apoi comunicăm la telefon sau pe internet cu oameni
pe care nu-i vedem şi credem că aceasta înseamnă re-
laţionare, când, din nou, avem de-a face cu un surogat.
Descoperim în jurul nostru oameni care au totul, ma­
şini, bani, obiecte nenumărate, dar care ajung la psihia­
tru, care se refugiază în alcool şi droguri, deşi aparent
nimic nu le lipseşte, doborâţi de depresie. Credem
mereu că ne lipseşte ceva din afara noastră ca să fim
fericiţi şi, când obţinem acel ceva, descoperim că tot
nefericiţi suntem. Aceasta se datorează lipsei de sens
pe care o simţim inconştient, îndepărtării de noi înşine,
înstrăinării de esenţa finţei noastre. Orientalii au ştiut
să nu piardă această orientare, să rămână în contact cu
interiorul. Fericirea este o stare de a fi, iar o stare este
exclusiv generată în interior. Nu depinde de cicum-
stanţe ex terio areîn occident. Dumnezeu este imaginat
undeva în afară. în orient, este înăuntru. Primii creştini
ştiau acest lucru. Din acele timpuri provine extraor­
dinara “rugăciune a inimii” , una dintre cele mai puter­
nice mijloace de accesare a dimensiunilor interioare
ale fiinţei, care a supravieţuit în Europa până în zilele
noastre, o tehnică echivalentă cu meditaţiile Orientu­
lui. Numai că toate astea au fost uitate. Psihologul nu
face altceva decât să ne însoţească pe drumul către noi
înşine, ne ajută să descoperim meandrele propriului
interior, să ne regăsim sensul. în orient nu este nevoie
de psihologi, pentru că acolo au fost dezvoltate tehnici
de introspecţie, de meditaţie, de cunoaştere a spaţiului
interior, singurul în măsură să ne racordeze la ritmurile
universului, să ne dezvăluie adevărata semnificaţie a
vieţii. Omul modem este atât de înstrăinat de sine, în­
cât îi este şi frică să rămână singur, în tăcere, în spaţiul
interior. Aşa se explică această insatisfacţie genera­
lizată într-o mare de bunuri care ne înconjoară, valul
de sinucideri, de depresii, de alienare. Dacă ar trebui să
dau un sfat, cum să ne apropiem de noi înşine, ar suna
banal, pentru că ştiţi deja. Sau credeţi că ştiţi, dar n-aţi
încercat niciodată cu adevărat. V-aş spune: “Apropia-
ţi-vă de natură, învăţaţi să ascultaţi, practicaţi medita­
ţia, conştientizarea, aveţi curajul să vă simţiţi inima.
Să-i răspundeţi ” . Banal, nu? Dar aţi încercat vreodată
cu adevărat să faceţi acest lucru? Oamenii ies în natură
sau pe malul mării, şi în loc să se conecteze cu mediul,
stau cu muzica dată la maximum, iar când sunt obosiţi,
se uită la televizor crezând că asta îi va relaxa, când în
realitate ei continuă să se depărteze continuu de ceea
Sunteţi
<<Umanitatea se află pe
drumul de întoarcere acasă”
- Creionaţi o umanitate aflată în derivă, un peisaj
destul de depresiv. Omul modern nu are nici o şansă
să iasă din acest cerc vicios a l vieţii moderne?
- Nici o clipă nu am spus asta. Eu cred cu adevărat
că lumea se schimbă, că există o modificare foarte sub­
tilă, dar constantă în ultimii zeci de ani, în conştiinţa
omenirii, şi că această criză nu va face decât să ne în­
toarcă pe drumul cel bun. Sunt un optimist incurabil şi
am încredere - nu în înţelepciunea umanităţii neapărat,
ci în înţelepciunea acestui univers extraordinar de
complex, superb, din care facem parte şi noi. Faptul
că ştiinţa a ajuns la frontiere care acum 50 de ani erau
inimaginabile, faptul că spiritualitatea se întoarce
într-un fel sau altul în lume, faptul că din ce în ce mai
mulţi oameni se află într-o căutare conştientă a sensu­
lui, toate acestea mă fac să fiu optimist. Aproape am
terminat acum o nouă carte a cărei idee centrală este
tocmai regăsirea acestui sens pierdut al existenţei.
Cred că întoarcerea la adevărurile primordiale ale
umanităţii este pe cale să se petreacă, deşi semnele ex­
terioare sunt îngrijorătoare. Distrugerea sistematică a
m ediului, războiul care a devenit o realitate perma­
nentă a lumii contemporane, alienarea generală a indi­
vidului, toate acestea sunt dublate de o conştientizare
din ce în ce mai acută a acestor fenomene. Este ca
atunci când, înainte de o vindecare, boala mai dă un
ultim atac major. Sunt încredinţat că participăm cu toţii
la o mutaţie de proporţii în conştiinţa umanităţii şi că,
dincolo de semnele alarmante, în zilele noastre se în­
chide un cerc. Suntem pe drumul de întoarcere acasă,
în adevărata noastră fiinţă, oricât de lung este drumul
cunoaşterii şi înţelegerii, pe care-1 avem de străbătut.
HORIAŢURCANU
(Reproduceri după Michelangelo. Capela Sixtină)
Formula AS anul XVIII, nr. 840, octombrie 2008 * 1 7
-