Sunteți pe pagina 1din 9

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Nesecret

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE Vaslui


INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI VASLUI Nr. 150.121 din 12.03.2018
Comisia de concurs constituită Ex. Unic
în baza Dispoziţiei șefului I.P.J. Vaslui nr. 4721 / 29.12.2017

ANUNŢ

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi art. 20 alin. (1) lit. c)
din Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în
unităţile de poliţie ale M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, se publică mai jos
TABELUL NOMINAL CU REZULTATUL VALIDĂRII DOSARELOR DE
CANDIDAȚI la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui în data de
17.03.2018 în vederea ocupării unui post vacant de ofițer specialist II și unui post vacant
de agent II, în cadrul Compartimentui Financiar, existente la poziţia 96 și, respectiv, 101
în statul de organizare al unităţii - prin modalitatea încadrării directe a specialiştilor / a
persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile
legale.

A) CANDIDATURI VALIDATE :

A.1. Pentru postul prevăzut la poziţia 96 în statul de organizare al unității - ofițer


specialist II în cadrul Compartimentului Financiar :

Nr.
NUMELE PRENUMELE
Crt.
1. BACIU ALIN
2. BÎGU LAURA-MIHAELA
3. CODĂU GEORGIAN
4. CUCIUREANU ANDRA-EVELINA
5. DONOSĂ VIOREL
6. IACOB DIANA-PETRONELA
7. ILIE LAURA-IOANA
8. JÂMBU CĂTĂLIN-ALEXANDRU
9. MODORANU SMARANDA
10. NECHITA MARINELA-CLAUDIA
11. POPA OANA-ELISABETA
12. POPOVICI ANDREEA
1
13. ȘTEFANACHE CORINA
14. TĂBĂCARU ANDREI-ALEXANDRU
15. TRIȘCĂ CARMEN-MAGDALENA
16. ȚIPLEA MIHAELA

A.2. Pentru postul prevăzut la poziţia 101 în statul de organizare al unității - agent II
în cadrul Compartimentului Financiar :

Nr.
NUMELE PRENUMELE
Crt.
1. AFRĂSINEI CĂTĂLINA-ALEXANDRA
2. ANTOCHI GEANINA-ELENA
3. BICHIR ALINA
4. BÎRGĂU VASILICA
5. BOGHIȚĂ ANDREEA
6. BOLEA MĂDĂLINA
7. CIOVNICU DORA-SORINA
8. COMAN LARISA-GEORGIANA
9. COZMA TUDOR-MIHAI
10. GRIGORIȚĂ ROBERT-LAURENȚIU
11. LUCA SIMONA-ELENA
12. LUPU-ANDONI MIHAELA
13. MIRONESCU MIRELA
14. NEAMȚU LARISA-NICOLETA
15. RUSU BIANCA
16. SCRABA DANIELA

Candidații a căror candidatură a fost validată se pot prezenta la proba scrisă de verificare
a cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului ( susținerea testului de tip grilă ).
Conform calendarului de concurs, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor este programată
pentru perioada data de 17.03.2018.
Ora şi locul unde se va desfăşura proba test scris, precum şi alte precizări necesare,
vor fi comunicate candidaţilor prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de internet a
Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui ( adresa https://vs.politiaromana.ro - Secţiunea
Carieră / Posturi scoase la concurs), precum şi la avizierul unităţii.

B) CANDIDATURI INVALIDATE :
B.1. Pentru postul prevăzut la poziţia 96 în statul de organizare al unității - ofițer
specialist II în cadrul Compartimentului Financiar :

2
Motivul ivalidării
Nr.
NUME PRENUME candidaturii
Crt.

Candidatul nu are studiile


corespunzătoare cerinţelor postului
pentru care candidează,
așa cum acestea sunt precizate în
în Fișa postului nr. 61.338/27.12.2017 și,
respectiv, în Anunţul nr. 148.843 /
1. BODROGHINĂ ANDREI-CONSTANTIN
10.01.2018 – Secțiunea a II-a lit. f) al
Comisiei de Concurs și nu îndeplineşte
condiţia prevăzută de art. 9 alin. (3) din
Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la concursul
pentru ocuparea postului vacant
Candidatul NU îndeplineşte condiţia
specială prevăzută de art. 10 alin. (1) lit.
a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
2. BOȚ-IACOB OTILIA-ANDREEA
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul pentru ocuparea
postului vacant
Candidatul NU îndeplineşte condiţia
specială prevăzută de art. 10 alin. (1) lit.
a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
3. BUTNARU OANA-ANDREEA
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul pentru ocuparea
postului vacant
Candidatul NU îndeplineşte condiţia
specială prevăzută de art. 10 alin. (1) lit.
a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
4. CRÎȘMARIU ANCA-ALISA
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul pentru ocuparea
postului vacant
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

5. FÎRĂ LAURENȚIU-ANDREI NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul polițistului,
pentru a participa la concurs

6. GHERASE BIANCA-ELENA Candidatul nu are studiile


corespunzătoare cerinţelor postului
pentru care candidează,
așa cum acestea sunt precizate în
în Fișa postului nr. 61.338/27.12.2017 și,
3
respectiv, în Anunţul nr. 148.843 /
10.01.2018 – Secțiunea a II-a lit. f) al
Comisiei de Concurs și nu îndeplineşte
condiţia prevăzută de art. 9 alin. (3) din
Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la concursul
pentru ocuparea postului vacant
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale
7. HUȚU SILVIU-DAN
NU se poate stabili dacă acest candidat
îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul polițistului,
pentru a participa la concurs
În conformitate cu prevederile art. 21
alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind
statutul polițistului, prin încadrare, potrivit
nivelului studiilor şi vechimii în
specialitatea corespunzătoare studiilor
absolvite, candidatul ar dobândi un
grad profesional mai mare decât gradul
profesional maxim al postului pentru
care se organizează concurs (candidatul
se află în situația prevăzută de art. 7 alin. 4
lit. d) din Anexa 2 la Ordinul M.A.I. nr.
140/2016 privind activitatea de
management resurse umane în unităţile
de poliţie ale M.A.I., cu modificările și
8. ICHIM MIMI
completările ulterioare).
Gradul profesional maxim al postului
pentru care se organizează concurs -
ofițer specialist II - este de comisar de
poliție ( pentru obținerea căruia care este
necesar un stagiu minim cuprins între 15 şi
18 ani), iar prin încadrare, potrivit vechimii
în specialitatea corespunzătoare
studiilor absolvite pe care o are
candidatul ( 20 de ani, 3 luni și 23 de zile
la data validării, 08.03.2018 ), acesta ar
dobândi gradul profesional de comisar-șef
de poliție.

9. MAFTEI RALUCA-CLAUDIA Nu a depus


Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

4
NU se poate stabili dacă acest candidat
îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul polițistului,
pentru a participa la concurs
NU A SUSȚINUT EXAMINAREA
PSIHOLOGICĂ

NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
10. MANOLACHE RAMONA-GEORGETA de art. 10 alin. (1) lit. a) teza a III-a din
Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concursul pentru ocuparea postului
vacant
Candidatul NU îndeplineşte condiţia
specială prevăzută de art. 10 alin. (1) lit.
a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
11. MEREUȚĂ MIHAI-SILVIU
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul pentru ocuparea
postului vacant
NU A SUSȚINUT EXAMINAREA
PSIHOLOGICĂ

NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
12. MINZĂ ANDREI-VLAD de art. 10 alin. (1) lit. a) teza a III-a din
Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concursul pentru ocuparea postului
vacant
Candidatul nu are studiile
corespunzătoare cerinţelor postului
pentru care candidează,
așa cum acestea sunt precizate în
în Fișa postului nr. 61.338/27.12.2017 și,
respectiv, în Anunţul nr. 148.843 /
10.01.2018 – Secțiunea a II-a lit. f) al
13. PROFIR VIORICA
Comisiei de Concurs și nu îndeplineşte
condiţia prevăzută de art. 9 alin. (3) din
Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la concursul
pentru ocuparea postului vacant

14. RUSU MIHAELA Candidatul NU îndeplineşte condiţia


specială prevăzută de art. 10 alin. (1) lit.
a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul pentru ocuparea
5
postului vacant
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale
15. SAVIN LOREDANA-VASILICA
NU se poate stabili dacă acest candidat
îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul polițistului,
pentru a participa la concurs

B.2. Pentru postul prevăzut la poziţia 101 în statul de organizare al unității - agent II
în cadrul Compartimentului Financiar :

Motivul ivalidării
Nr.
NUME PRENUME candidaturii
Crt.

Candidatul NU îndeplineşte condiţia


specială prevăzută de art. 10 alin. (1)
lit. a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
1. ANTOHI BOGDAN-LAURENȚIU
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul pentru ocuparea
postului vacant
Candidatul NU îndeplineşte condiţia
specială prevăzută de art. 10 alin. (1)
lit. a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
2. BURLACU ANA-MARIA
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul pentru ocuparea
postului vacant
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

3. CHIRILĂ ALEXANDRA - NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concurs
Candidatul NU îndeplineşte condiţia
specială prevăzută de art. 10 alin. (1)
lit. a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
4. DANDEȘ ELENA-ANDREEA
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul, pentru ocuparea
postului vacant

6
NU A SUSȚINUT EXAMINAREA
PSIHOLOGICĂ

NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
5. NECHITA ANDREEA de art. 10 alin. (1) lit. a) teza a III-a din
Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concursul pentru ocuparea postului
vacant
NU A SUSȚINUT EXAMINAREA
PSIHOLOGICĂ

NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
6. NECHITA ELENA-ALINA de art. 10 alin. (1) lit. a) teza a III-a din
Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concursul pentru ocuparea postului
vacant
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

7. POPA ADRIANA-ELENA - NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concurs
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

8. POSTÂRNAC ANDREEA-SÎNZIANA - NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concurs
Candidatul NU îndeplineşte condiţia
specială prevăzută de art. 10 alin. (1)
lit. a) teza a III-a din Legea nr. 360/2002
9. RADU MARIA-GEORGIANA
privind statutul polițistului, pentru a
participa la concursul pentru ocuparea
postului vacant
10. SANDU ROBERT-CONSTANTIN Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
7
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

- NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concurs
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

11. SOLOMON MARIA-LOREDANA - NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concurs
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

12. SPĂTARU IZABELA-GEORGIANA - NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concurs
Nu a depus
Fișă medicală de încadrare
care să cuprindă rezultatul examinării
medicale

13. TIMOFTE ROBERT-CRISTIAN - NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza I din Legea
nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la
concurs
14. UNGURIANU GABRIELA NU A SUSȚINUT EXAMINAREA
PSIHOLOGICĂ

NU se poate stabili dacă acest candidat


îndeplineşte condiţia specială prevăzută
de art. 10 alin. (1) lit. a) teza a III-a din
Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, pentru a participa la

8
concursul pentru ocuparea postului
vacant

Candidații a căror candidatură a fost invalidată nu îndeplinesc condiţiile legale /


criteriile specifice / cerinţele pentru ocuparea postului scos la concurs și nu pot participa
la proba de verificare a cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului
programată pentru data de 17.03.2018 .

Preşedintele Comisiei de Concurs

Întocmit,
Secretarul comisiei

S-ar putea să vă placă și