Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Orice mesaj are un anumit scop, încât fiecărui element al schemei de comunicare îi corespunde o funcţie
a limbajului.
Emiţătorul comunică într-o manieră obiectivă un fapt, un eveniment, descrie o situaţie, oferă o
informaţie, fără valoare afectivă.
Texte în care se întâlneşte: procesul-verbal, rezumatul, textele juridice şi ştiinţifice, programele unor
evenimente.
Emiţătorul îşi dezvăluie sentimentele, judecăţile, mesajul devenind subiectiv, căpătând valoare afectivă.
Emiţătorul foloseşte acestă funcţie când exercită o presiune asupra receptorului pentru a-l determina să
acţioneze, să se implice în comunicare.
Mărci lingvistice: persoana a II-a, substantivele şi pronumele în cazul vocativ, verbele la imperativ,
enunţuri interogative
Această funcţie este centrată pe canalul de comunicare, pe suportul oral / vizual al mesajului: voce,
telefon, gesturi. Emiţătorul recurge la această funcţie pentru a se asigura că se poate stabili comunicarea,
că aceasta nu este perturbată sau întreruptă, verificând receptarea corectă a mesajului.
Este centrată pe codul uilizat pentru ca receptorul să înţeleagă mesajul. Emiţătorul urmăreşte înţelegerea
corectă a mesajului, definind termenii, dând explicaţii.
Aceste şase funcţii ale limbajului coexistă în actul comunicării, neputând fi separate. În structura unui
text se poate constata că unele funcţii devin dominante, servind scopul mesajului, în timp ce rolul
celorlalte scade.