FUNCŢIILE LIMBAJULUI / COMUNICĂRII

Orice mesaj are un anumit scop, încât fiecărui element al schemei de comunicare îi corespunde o funcţie
a limbajului.

1) Funcţia referenţială sau denotativă – CONTEXTUL

Emiţătorul comunică într-o manieră obiectivă un fapt, un eveniment, descrie o situaţie, oferă o
informaţie, fără valoare afectivă.

Texte în care se întâlneşte: procesul-verbal, rezumatul, textele juridice şi ştiinţifice, programele unor
evenimente.

Mărci lingvistice specifice: persoana a III-a.

2) Funcţia emotivă sau expresivă – EMIŢĂTORUL

Emiţătorul îşi dezvăluie sentimentele, judecăţile, mesajul devenind subiectiv, căpătând valoare afectivă.

Texte: scrisoarea, jurnalul, memoriile, autobiografia, poezia, eseul.

Mărci lingvistice: persoana I, interjecţiile, exclamaţiile, repetiţii cu valoare de insitenţă

3) Funcţia conativă sau impresivă – RECEPTORUL

Emiţătorul foloseşte acestă funcţie când exercită o presiune asupra receptorului pentru a-l determina să
acţioneze, să se implice în comunicare.

Texte: textele publicitare, discursurile politice, poezia militantă, pledoariile.

Mărci lingvistice: persoana a II-a, substantivele şi pronumele în cazul vocativ, verbele la imperativ,
enunţuri interogative

4) Funcţia fatică sau de contact – CANALUL

Această funcţie este centrată pe canalul de comunicare, pe suportul oral / vizual al mesajului: voce,
telefon, gesturi. Emiţătorul recurge la această funcţie pentru a se asigura că se poate stabili comunicarea,
că aceasta nu este perturbată sau întreruptă, verificând receptarea corectă a mesajului.

Texte: convorbirile telefonice, dialogul din piesele de teatru, punerea în pagină.

Mărci lingvistice: interjecţiile, construcţiile incidente, interpelările, formulele de politeţe.

5) Funcţia metalingvistică – CODUL

Este centrată pe codul uilizat pentru ca receptorul să înţeleagă mesajul. Emiţătorul urmăreşte înţelegerea
corectă a mesajului, definind termenii, dând explicaţii.

Texte: definiţiile, comentariile de text, explicaţiile ştiinţifice şi tehnice.

Mărci lingvistice: explicaţii suplimentare, paranteze, linii de pauză, sintagme de tipul: adică, în alţi
termeni, altfel spus, apoziţii.

6) Funcţia poetică – MESAJUL

Emiţătorul aduce un sens suplimentar mesajului.

Texte: poezia, jocurile, textele publicitare, descrierile literare, teatrul.

Mărci lingvistice: figurile de stil, regulile de versificaţie, punctuaţia, pauzele.

Aceste şase funcţii ale limbajului coexistă în actul comunicării, neputând fi separate. În structura unui
text se poate constata că unele funcţii devin dominante, servind scopul mesajului, în timp ce rolul
celorlalte scade.