Tema și viziunea despre lume

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” - Camil Petrescu

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman modern ce se
încadrează în noile direcţii pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada interbelică
de E. Lovinescu.

1.Încadrare

Creația lui Camil Petrescu se încadrează în romanul de tip modern prin faptul că trece de la
tema rurală abordată până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă, etc.) la o
literatură citadină. Acțiunea romanului se desfășoară cu precădere în atmosfera Bucureștiului
din preajma Primului Război Mondial dar și în Câmpulung. Tot aici spre deosebire de eroii
tradiționali de pînă atunci (oieri, țărani etc.), Camil Petrescu creează eroi intelectuali cărora le
realizează o sondare interioară utilizând procedeul de analiză psihologică. Pe lângă aceasta,
autorul utilizează și tehnici existente în literatura europeană de atunci (urmărind sincronizarea
cu literatura europeană), adoptând în mod special de la Marcel Proust fluxul conştiinţei
(literatura înseamnă consemnarea propriilor gânduri). Naratorii omniscienţi creau universe
ireale, lipsite de originalitate aşa că singurul mod real de a cunoaşte este propria conştiinţă.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este şi un roman subiectiv prin naraţiunea
este la persoana I, naratorul fiind şi personaj al acţiunii, literatura propusă de Camil Petrescu
fiind una autentică, bazată pe sondarea propriei conştiinţe, a propriului eu: „ nu scriu decât
ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest
decât la persoana I.” Sondarea propriei conștiințe se realizează prin tehnici moderne precum
monologul interior, introspecția sau fluxul conștiinței și conferă romanului o
importantă dimensiune psihologică.

2. Tema

Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului, și
în aceelași timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de
protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii dintre
Ștefan și Ela, a doua urmărește experiența de pe front a lui Ștefan din timpul Primului Război
Mondial.

Un episod reprezentativ ar fi cel din primăvara lui 1916, când în timpul unei concentrări pe
Valea Prahovei, Gheorghidiu asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate. Povestea unui
bărbat care își ucisese nevasta pe motiv de infidelitate și fusese achitat stârnește în mintea lui
amintirea ultimilor doi ani din viață- căsătoria cu Ela.

Un alt episod este acela al excursiei de la Odobești, ce surprinde trăirile interioare ale lui
Ștefan, măcinat de gelozie datorită flirtului soției cu carismaticul domn G.

Viziunea despre lume a scriitorului este una modernă, corelată cu ideologia lui Eugen
Lovinescu. Literatura sa este o expresie a spațiului urban și o imagine a intelectualului
modern, spirit reflexiv cu preocupări filosofice și literare, accentul fiind pus pe factorul
psihologic și nu pe acțiune. Precum la romancierul francez Marcel Proust, pentru Camil
Petrescu creația se conturează prin descrierea propriei conștiințe, autenticitatea realizându-se
prin exprimarea cu sinceritate a propriilor experiențe de viață și prin refuzul scrisului frumos
(stilul anticalofil).

3. Elemente de structură

Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin
folosirea termenului de „ noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de
experienţă ce-l marchează adânc şi copleşitor pe acesta.

Perspectiva narativă. Naraţiunea este la persoana I. Ştefan este naratorul personaj care
prezintă acţiunea prin propriii săi ochi, având o cunoaştere limitată, incertă, aceasta conferind
relativitate romanului. Prezentarea faptelor se realizează prin declanşarea memoriei
involuntare după o discuţie de la popota ofiţerească. Astfel, autorul începe să prezinte
coordonatele vieţii sale familiale din urmă cu doi ani de când aceasta începe. Prin prezenţa
naratorului intradiegetic romanul capătă un caracter subiectiv.

Acțiune. Construcţia discursului epic.

Incipitul este unul modern conţinând mai multe intrări: Ştefan Gheorghidiu, proaspăt
sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis, surprinzând
despărţirea eroului de tot trecutul său. Secvenţele narative conturează două planuri narative
diferite ca timp de acţiune dar care la un moment dat se interferează. Romanul începe cu
momentul cantonamentului de pe valea Prahovei, unul al timpului prezent, înainte de
începutul războiului, urmat de începutul poveştii de dragoste proiectat undeva cu doi ani în
trecut („Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă
înșală.”Planul iubirii surprinde secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tată mort, mama
văduvă, relaţia problematică cu unchii, moştenirea). Apar apoi frumoasele momente ale iubirii
domestice, secvenţa excursiei la Odobeşti unde flirtul soției cu dansatorul și avocatul G.
(Grigoriade) aprinde jocul geloziei. Episodul este urmat de o succesiune de despărţiri, doruri
și împăcări. În partea a doua a romanului planul iubirii este pus în umbră de încordarea şi
disperarea fiinţei umane în apropierea morţii. Aceasta se descrie în episodul primului asalt,
apoi în momentul trecerii Oltului urmat de momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig.
Secvenţa ultimului atac provoacă rănirea lui Ștefan care în ultima întâlnire cu Ela se desparte
definitiv și irevocabil lăsând în seama soției casele, obiectele, tot trecutul. Ștefan este
personajul principal al romanului, un narator- personaj implicat în acţiune, tipul
intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social. Este student, căsătorit cu Ela, o
frumoasă colegă de la Universitate, în mare parte reflectând personalitatea autorului. Sărac,
orfan de tată, locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea unchiului Tache. Mai
are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului din cauza
moştenirii. Odată cu începerea războiului este concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent
în armata română.

Structural romanul conţine două dimensiuni ce se interferează. Prima este cea a realităţii
obiective, exterioare, surprinzând societatea bucureşteană, mediul studenţesc, lumea
oamenilor de afaceri, a oamenilor politici. A doua, mai dinamică, este dimensiunea conştiinţei
naratorului personaj, viziunea unei realităţi interioare, subiective unde se rememorează unele
evenimente ce devin radiografiate şi judecate după legile interioare ale personajului.