Curs universitar -Drepiul mu ►cii

CAPITOLUL IV: CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ

Obiective urmărite:
definirea notiunii de contract individual de muncă şi stabilirea particularităţilor sale;
- determinarea pricipalelor condiţii pentru încheierea valabilă a contractului de muncă
- stabilirea şi insuşirea efectelor care decurg din contractul individual de muncă;
cun❑aşterea drepturilor şi obligaţiilor salariatului;
dobândirea cunoştinţelor cu privire la suspendarea contractului individual de muncă;
însuşirea principalelor modalităţi de încetare a contractului individual de muncă;

- cunoaşterea c❑ntractelor de muncă de tip particular reglementate în dreptul român.

Cu►inte cheie:
- contract individual de muncă, acte necesarepentru încheiere, drepturi şi obligaţii, suspendare,
demisie, concediere individuală, concediere colectivă, munca la domiciliu, munca temporară

IV.1 Definiţia contractului individual de muncă şi reglementarea acestuia in legislaţia

romănă

0 bună perioadă de timp (sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX) contractul individual
de muncă a fost considerat o varietate a contractului de locaţiune a lucrărilor, reglementat de dispoziţiile
Codului civil. Extinderea folosirii de către meseriaşi şi industriaşi a muncii salarizate a determinat
adoptarea în anul 1929 a primei legi a contractelor de muncă. urmată de Codul muncii din 1950 şi din
1972.56

Astăzi, contractul indiviclua1 de E111111Că este reglernentat în principal prin dispoziţiile Codului
muncii in vig❑are (legea nr. 40/201 1), respectiv titlul 11 (articolele 10 — 110). (in vechea reglementare
se avea în vedere şi o serie de alte prevederi speciale oferite prin Legea nr. 130/1999 ce reglementa măsuri
privind protecţia persoanel ❑r încadrate 1n muncă, abrogată prin 0.11,G. 123/2010).

Literatura de specialitate a furnizat mai multe pentru noţiunea de contract individual de

munc
ă. Astfel, 'intr-o opinie, prin contract individual de muncă se inţelege "acea convenţie Incheiată în
scris prin care o persoană fizică (salariatul) se obligă să presteze o anumită muncă pe ❑
perioadă

89
Liviu Filip - op. cit., p. 59
Curs universitar Dreptul muncit

nedeterminată sau determinată de timp pentru un patron (angajator) care, la răndul său, se obligă să
plătească salariul şi să asigure condiţiile necesare desfăşurării activităţii"."

Contractul individual de muncă este `Inţelegerea sau convenţia în formă scrisă prin care
salariatul se obligă să pună la dispoziţia angajatului fotţa sa de muncă — fizică sau intelectuală iar
angajatorul este obligat să asigure plata salariului pent•u munca prestată şi condiţil adecvate de
muncă".58

intr-o altă lucrare de specialitate, contractul individual de muncă este definit drept inţelegerea
încheiată în scris între o persoană fizică pe de o parte şi un patron pe de altă parte, prin care prima se
obligă a presta munca prevazută în contract iar cel de-al doilea să asigure persoanei încadrate condiţii
corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o
remunereze in raport cu munca prestată, potrivit clauzelor contractului. 59
În reglementarea veche, Codul muncii din Romănia nu oferea o definiţie pentru contractul
individual de muncă. Această lacună a fost remediată prin apariţia codului nou, care tratează această
instituţie în Titlul 11 (denumit Contractul individual de muncă) pe o întindere de 9 capitole.

Contractul individual de muncă, izvor al raporturilor juridice de muncă şi componentă

fundamentală a obiectului dreptului muncii, este reglementat exhaustiv de noul Cod al muncii. În
ansamblu, se poate afirma că au fost avute în vedere următoarele repere:
reglementarea sa în concordanţă cu cerinţele specifice unei economii de piaţă;
încorporarea normelor 'În materie ale Uniunti Europene şi ale Organizaţiei Internaţionale a
Muncii;
înlăturarea unor carenţe ale Codului muncii anterior, semnalate in timp de practica
judiciară şi de doctrina judiciară,6°

În conformitate cu art. 10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este "contractul în
temeiul căruia o persoană fizică, denurnită salarlat, se obligă să presteze rnunca pentru şi sub autoritatea
unui angajator, persoană fizică sau juridică, 1n schimbu I unei remuneraţii denumite salariu".

Chiar din definiţia dată de legiuitor se disting părţile contractului individual de muncă
(angajatorul şi salariatul) precum şi elementele definitorii ale acestuia (respectiv munca prestată, salariul
plătit şi raportul de autoritate in care se situează părţile).
Criteriul subordonării juridice este determinant pentru contractul individual de muncă, deoarece
munca mai poate fi prestată şi prin intermediul altor contracte (contractul de antrepriză, contractul de

5/
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea — op. cit., 138
'59 Liviu •Filip
ş
•
op.cit. p. 60
Lummiţa Ţundrea —"Legislaţia muncii şi asisteniei sociale — note de curs", Editura Mirton, Timişoara, 2003, p. 19
Ion Traian Ştennescu, Şerban Beligrădeanu — "Prezentare de ansamblu şi observaţii critice asupra noului Cod al rnuncii",
în Revista Dreptul nr. 4/2003, p. 18

90
 Curs universitar Dreptul muncii
—

prestări servicii etc.). Trebuie să nu se confunde subordonarea juridică caracteristică contractului

individual de muncă cu subordonarea economică.61

Într-o altă opinie,62 elementele esenţiale ale contractului individual de muncă nu sunt munca
prestată, salariul plătit şi subordonarea juridică a salariatului faţă de angajator, ci părtile (subiectele),
felul muncii, salariul şi munca prestată.

IV. 2 Caracterele juridice ale contractului individual de muncă

Contractul individual de muncă este un act juridic numit, bilateral, sinalagmatic, oneros,
comutativ, consensual, personal (intuitu personae), cu executare succesivă, bazat pe un raport de
autoritate.

Contractul individual de muncă este un act juridic deoarece reprezintă o manifestare de voinţă
a două persoane, în scopul obtinerii unor anumite consecinţe juridice ce caracterizează un raport juridic.

Contractul individual de muncă este un act juridic numit deoarece beneficiază de o

reglementare legală. Sediul materiei este, aşa cum am arătat şi mai sus, titlul II din Codul muncii.

Este un act juridic bilateral deoarece validitatea sa presupune manifestarea de vointă a două
părţi: salariatul şi angajatorul. Salariatul este cel care se obligă să presteze munca iar angajatorul este cel
care va beneficia de pe urma acestei munci în schimbul achitării unui preţ numit salariu.

Contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic deoarece din încheierea sa in

mod valabil se nasc obligaţii şi drepturi pereche pentru părţile contractante. Astfel, unui drept al
salariatului îi corespunde obligatia corelativă a angajatorului şi vice-versa.

Conform Codul civil contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un
avantaj. Prin incheierea contractului individual de muncă fiecare din semnatari urmăreşte un folos de
natură patrimonială. Salariatul doreşte în principal incasarea lunară a remuneraţiei pentru munca depusă
iar angajatorul urmăreşte să obţină beneficii de pe seama muncii. În consecintă, îndeplinirea unei
activităti onorifice cu titlu gratuit nu poate avea loc în nici un caz în temeiul unui contract de muncă - ci
doar în baza unui contract civil — întrucât salariul constituie obiectul şi, respectiv, cauza oricărui contract
de muncă.

Nicolae Voiculescu — "Dreptul muncii — note de curs. Reglementări interne şi internaţionale", Editura Dacia Europa Nova,
Lugoj, 2001, p. 15-16
Ion Traian Şterănescu, Magda Volonciu, Raiuca Dimitriu — "Dreptul muncii". Editura Academiei de Studii Economice
62

Bucureşti — Catedra de Drept, Bucureşti, 1997, p. 64

91
 Curs universitar Drephd natrizcii

Contractul individual de muncă este oneros şi comutativ deoarece părţile realizează reciproc o
contraprestaţie 1n schimbul aceleia pe care s-au obligat să o efectueze in favoarea celeilalte, ambele
prestaţii flind cunoscute "ab initio" ia Incheierea contractului iar executarea lor nu depinde de un
eveniment incert.

Contractul individual de muncă este un act juridic consensual. În acest sens, art. 16 din Codul
muncii afirmă că acest act se încheie în baza consimţămăntului părţilor, în formă scrisă, în limba
română. Faptul că obligaţia 1ncheierii în formă scrisă aparţine, în conformitate cu prevederile Legii nr.
53/2003, angajatorului, arată că natura contractului este una consensuală şi nu formală. Mai mult, dacă
contractul nu s-a încheiat in formă scrisă, salariatul poate face dovada prevederilor contractuale şi a
prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă. Prin urmare, cerinţaîncheierii contractului individual
de muncă în formă scrisă nu este o condiţie "ad validitatem" ci "ad probationem".

Fiind un contract consensual, lipsit de formalităţi, contractul individual de muncă se încheie la

data realizării acordului de voinţe, chiar dacă Inscrisul constatator s-a intocmit ulterior sau executarea
contractului Incepe la o dată posterioară.63

Alineatul 1 al art. 16 din Codul muncii prevede că angajatorul persoană juridică, persoana
fizică autorizată să desfăşoare o activitate independentă precum şi asociaţia familială au obligaţia de a
încheia, in formă scrisă, contractul individual de muncă anterior Inceperii raporturilor de muncă.

Calitatea de salariat se dobăndeşte de la data încheierii contractului, chiar dacă munca 1ncepe,
efectiv, după un interval de timp. În consecinţă, refuzul angajatorului de a primi persoana să lucreze la
termenul convenit va da naştere unei stări conflictuale între salariat şi anagajator (denumit litigiu de
muncă). Tot astfel, dacă persoana (salariatul) nu se prezintă ta muncă, i se poate desface disciplinar
contractul de muncă.64

Contractul individual de muncă este un contract intuţtu personae (personal). Fiecare din părţi
încheie contractul datorită calităţilor personale ale celuilait, motivat ft ind de ❑ serie de trăsături sau
particularităţi ale partenerului său contractual. Eroarea asupra persoanei semnatare a contractului
constituie viciu de consimţământ şi conduce la anularea contractului.

Caracterul personal al contractului vizează deopotrivă ambele părţi. Angajatul preferă un

anumit angajator cu care Incheie contractul de muncă, datorită obiectului de activitate al acestuia,
condiţiilor de muncă, locului desfăşurării activităţii, relaţiilor cu ceilalţi angajaţi etc. În acelaşi timp,
angajatorul preferă de pe piaţa muncii un anumit salariat datorită pregătirii sale, profilului moral,
integrarea sa în firmă, experienţa în meseria respectivă şi nu în ultimul rănd, pentru nivelul de salariu pe
63
Gheorghe Bădica, Gheorghe Brehoi, Adrian Popescu — "Elemente de drept al muncii — sinteze". lucrare editată cu sprijinul
Centrului de Formare şi Studii în Domeniul Muncii, Bucureşti 1994, p. 17
" Ion Traian Stefănescu, Magda Volonciu, Raluca Dimitriu — op. cit., p. 72

92
 Curs universitar — Dreptul

care 11 acceptă. Caracterul personal al contractului individual de muncă a fost neglijat în a doua jumătate
a secolului trecut. eănd piata muneii a functionat după alte principii decât cele actuale. Astăzi, caracterul
personal ai contractului, deşi nu este atirmat expresis verbis de Codul muncii, nu este contestat de nici
un autor de literatură de specialitate. virtutea acestui caracter, salariatul nu este indreptătit să trimită la
serviciu in locul său ❑ altă persoană şi nici un angajator nu îşi poate substitui un alt angajator. Sigur că
este posibilă înlocuirea temporară la serviciu printr-un reprezentant, dar numai cu acordul ambelor părti
şi nu prin vointa unilaterală a salariatului. De altfel, persoana care Inlocuieşte eventual pe salariat la
serviciu nu are o relatie directă cu angajatorul şi, prin urmare, acceptarea înlocuirii presupune asumarea
unui risc de către patron.

Întrucât contractul individual de muncă este încheiat intuituu personae, considerăm că în

situatia încetării acestui contract prin acordul de vointă al părtilor Onuutum dissensus), consimtământul
trebuie exprimat personal de către angajat şi nu poate fi dat în mod valabil prin intermediul unui
reprezentant.6 '

Caracterul personal al contractului individual de muncă face ca această conventie să nu poată fi

transmisă prin moştenire. 66 Contractul individual de muncă încetează în momentul decesului salariatului
in baza art. 55 alin. 1 Iit. a din Codul muncii iar calitatea de salariat nu se transmite împreună cu
patrimoniul decedatului către succesorii săi în drepturi.

Contractul individual de muncă este un contract cu executare sueeesivă. Chiar dacă se încheie
pe ❑ perioadă de timp determinată, existenta unui contract individual de muncă presupune în rnod
obligatoriu trecerea unui interval de timp pentru executarea sa. Patronul angajează un salariat pentru ca
acesta să presteze succesiv ❑ anumită muncă, de pe urrna căreia să poată beneficia. Salariul se plăteşte
de asemenea la anumite intervale de timp, de ❑bicel lunar sau bilunar. Plata salariului deodată pentru
toată perioada lucrată schimbă natura c ❑ntractului din contract individual de muncă într-un alt tip de
contract (contract de prestări servicii, contract de comision, contract de antrepriză etc.),

Contractul individual de muncă se bazează pe raportui de autoritate in care se află

angajatorul fată de salariat. Astfel, in urma încheierii în mod valabil a c ❑ntractului individual de
muncă se naşte o relatie de subordonare a salariatului fată de patron. Această relatie nu schimbă
însă apartenenta dreptului muncii la sfera dreptului privat deoarece, spre deosebire de ramurile
dreptului public, în situatia dreptului muncii relatia de subordonare nu este generală ci vizează doar
anumite prerogative ale patronului. Prin urmare, patronul poate da ordine şi dispozitii salariatului, poate
c❑ntrola îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi poate sanctiona abaterile disciplinare.

Marioara Ţichindeal —"inceţarea contractului individual de muncă", Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p.31
6
' Luminiţa Ţundrea — op.cit., p. 25
93