Aspecte privind funcția publică și cariera

funcționarului public

Coordonator,
Drd. Monica Agheorghiesei
Lector univ. dr. Crina Mihaela Verga

Student,

Fotea Ana-Maria

Administrație Publică, grupa 3

Iași, 2023

1
 Cuprins

Considerații introductive
3

I. TRĂSĂTURILE ŞI CLASIFICAREA FUNCŢIILOR PUBLICE 4

II. CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI
5
II.1. Categoria înalţilor funcţionari publici
5
II.2. Categoria funcţionarilor publici de conducere
5
II.3. Categoria funcţionarilor publici de execuţie
6
III.ASPECTE PRIVIND FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC ÎN
UNIUNEA EUROPENĂ 7
III.1. Conceptul de funcţie publică în statele uniunii europene 7
III.2. Funcţionarul public în ţările uniunii europene 7
III.3. Comparația aspectelor între România și Franța 7
IV. STUDIU DE CAZ 9

Concluzii 12
Bibliografie 13

2
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Deși definirea noțiunii de funcție publică pare inițial simplă, atunci când ne oprim asupra
termenilor utilizați în diferite sisteme de drept, observăm că este dificil să găsim expresii care
să traducă cu precizie această noțiune. De exemplu, termenul de "fonction publique" (funcția
publică) în Franța este explicat prin "civil service" (serviciu civil, în traducere literală) în
Marea Britanie și prin "offentlicher Dienst" (serviciu public, în traducere literală) în
Germania. Cu toate că aceste expresii nu se potrivesc perfect de la o țară la alta, în aceste trei
țări, termenii menționați sunt utilizați pentru a se referi la funcționarii publici, devenind
sinonime cu administrația în limbajul curent.

Funcția publică este aproape sinonimă cu personalul administrativ în Belgia, Grecia, Spania,
Franța, Olanda, Irlanda și Portugalia. În alte state, precum Germania și Luxemburg, există o
distincție între funcționarii cu statut de drept public, pe de o parte, și angajații și lucrătorii din
administrație, care se supun regulilor dreptului muncii, pe de altă parte. În Marea Britanie,
funcția publică se rezumă doar la agenții civili ai statului, reprezentând doar o mică parte din
personalul administrativ.

Termenul de funcție publică are diverse accepțiuni și domenii de cuprindere, iar în multe
situații nu există o definiție legală riguroasă a acestei noțiuni. De multe ori, pentru a preciza
sensul funcției publice, se recurge la practica și doctrina administrativă, acest termen putând
include totalitatea persoanelor supuse unui statut de drept public, dar și o parte dintre cele
supuse unui statut de drept privat.

În România, noțiunea de funcționar public a fost definită pentru prima dată prin Legea pentru
statutul funcționarului public din 19 iunie 1923, care, în articolul 1, prevedea: „Sunt
funcționari publici cetățenii români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public
permanent, civil sau ecleziastic, la stat, județ, comună sau instituții al căror buget este supus
aprobării Parlamentului, Guvernului sau Consiliilor județene și comunale”.

3
 I. TRĂSĂTURILE ŞI CLASIFICAREA FUNCŢIILOR PUBLICE

Analizând caracteristicile conceptului de funcţie publică, putem identifica mai multe

elemente definitorii:

a) Funcţia publică reprezintă un ansamblu complex de drepturi și obligaţii conferite

titularului acesteia. Prin aceste drepturi și obligaţii, individul dobândește un statut distinct
și contribuie la îndeplinirea competenţelor organului de administrare publică al cărui
membru este;

b) Atribuţiile incluse în funcţia publică au un caracter legal. Astfel, funcţia publică este o
situaţie juridică reglementată, în sensul că drepturile și obligaţiile asociate sunt stabilite
unilateral prin norme juridice de către organele administraţiei publice;

c) Funcţia publică este obligatorie, însemnând că exercitarea drepturilor și îndeplinirea

obligaţiilor sale nu sunt opţiuni la alegerea titularului, ci reprezintă o obligaţie impusă de
competenţa sa. Prin urmare, ca rezultat al unui raport unilateral, funcţia publică nu poate fi
obiectul unor tranzacţii sau cesiuni prin intermediul unui contract;

d) Funcţia publică are un caracter distinct, aparţinând exclusiv celui investit într-o astfel
de funcţie. Aceasta nu împiedică organele de administrare publică să îşi exercite
competenţele prin îndeplinirea funcţiilor identice sau similare de către mai mulți indivizi,
cu delimitarea materială a activităţii fiecăruia;

e) Funcţia publică este continuă, existând atât timp cât competenţa organului de
administrare publică pe care funcţionarul o susține rămâne în vigoare, fără întreruperi.
Încetarea funcţiei publice are loc prin hotărârea aceluiași organ care a stabilit-o;

f) În cadrul funcţiei publice, drepturile şi obligaţiile incluse sunt exercitate în regim de

putere publică. Astfel, într-un organ de administrare publică, unde există o diversitate de
funcţii, se poate face distincţia între funcţiile publice exercitate în regim de autoritate și
putere publică și funcţiile nepublice, care se desfășoară în cadrul compartimentelor
funcţionale, bazându-se pe contracte de muncă și sunt legate de exercitarea puterii
publice.

4
 II. CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI
II.1. Categoria înalţilor funcţionari publici
Pentru categoria înalţilor funcţionari publici, în art. 15 al Legii nr. 188/1999, au fost
stabilite drept condiţii, alături de condiţiile generale de acces la o funcţie publică menţionate
deja anterior în lucrare, următoarele:
- să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- să fi absolvit programe de formare specializată şi perfecţionare în administraţia publică sau
în alte domenii specifice de activitate organizate, după caz, de Institutul Naţional de
Administraţie sau de alte instituţii specializate, desfăşurate în ţară sau în străinătate, ori să fi
dobândit titlul ştiinţific de doctor în specialitatea funcţiei publice respective.

II.2. Categoria funcţionarilor publici de conducere

Ocuparea posturilor vacante în cadrul funcțiilor publice poate avea loc prin diverse
modalități, printre care se numără promovarea, transferul, redistribuirea și participarea la
concurs. Persoana care poate deveni funcționar public trebuie să îndeplinească condițiile
stabilite conform articolului 50 din Statutul funcționarilor publici. Aceste condiții includ:
- Deținerea cetățeniei române și domiciliul în România;
- Abilitatea de a cunoaște limba română, atât în scris, cât și în vorbire;
- Atingerea vârstei de cel puțin 18 ani;
- Posesia capacității deplină de exercițiu;
- Afișarea unei stări de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează,
atestată printr-un examen medical de specialitate;
- Îndeplinirea condițiilor de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;
- Satisfacerea cerințelor specifice pentru ocuparea funcției publice;
- Absența unei condamnări pentru infracțiuni împotriva umanității, statului sau autorității, de
serviciu sau în legătură cu serviciul, care ar împiedica înfăptuirea justiției, fals sau fapte de
corupție, sau a unei infracțiuni intenționate care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției
publice, cu excepția cazului în care a intervenit reabilitarea;
- Neprezentarea unei destituiri dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
- Absența desfășurării de activități de poliție politică, așa cum este definită prin lege.

5
 Aceste condiții se aplică pentru funcții precum director general, director general
adjunct, director și director adjunct în diverse instituții și organisme din administrația publică
centrală și locală, secretar al unității administrativ-teritoriale, director executiv și director
executiv al serviciilor publice deconcentrate, șef serviciu, șef birou, și altele asemenea.

II.3. Categoria funcţionarilor publici de execuţie

Activitatea administraţiei publice centrale şi locale este realizată de douăcategorii de

funcţionari, respectiv: funcţionari publici numiţi în temeiul Legii nr.188/1999, cu drepturile
salariale reglementate prin O.G. nr. 6/2007 şi funcţionari cu statut de personal contractual în
sector bugetar, cu drepturile salariale reglementate prin Legea nr. 154/1998, modificată prin
O.G. nr. 10/2007.

6
 III.ASPECTE PRIVIND FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC ÎN
UNIUNEA EUROPENĂ
III.1. Conceptul de funcţie publică în statele uniunii europene

Tradițional, conceptul de funcție publică a fost introdus ca un element fundamental al

dreptului administrativ și este strâns legat de ideea de autoritate. O autoritate publică, în
calitate de organ de stat, este constituită structural din trei aspecte distincte:
a) competențe;
b) resurse materiale și financiare;
c) personal organizat în compartimente funcționale sau specializate, structurat pe ierarhii
administrative și funcții, dintre care doar o parte sunt considerate funcții publice.

III.2. Funcţionarul public în ţările uniunii europene

Alegerea funcționarilor publici a reprezentat întotdeauna o preocupare majoră pentru

clasa politică, inclusiv pentru partidele aflate la guvernare sau, după caz, în opoziție. Conform
literaturii de specialitate, criteriile și metodele de selecție reflectă în fiecare țară și în fiecare
perioadă trăsături fundamentale ale sistemului administrativ de stat respectiv. Aceste
observații sunt valabile în prezent și pot fi considerate relevante și pentru viitor, deoarece, în
condițiile existenței statului și, implicit, a administrației publice, va continua să fie necesară
selectarea și desemnarea funcționarilor publici.

III.3. Comparația aspectelor între România și Franța

Sistemele de funcție publică din România și Franța prezintă diferențe semnificative,

reflectând specificitățile fiecărui context național. În Franța, sistemul este caracterizat prin
extinderea sa la nivelul statului, colectivităților teritoriale și sectorului medical, având la bază
principiile carierei și separării gradului de ocupație. Aceste principii oferă funcționarilor
stabilitate și prevăd redistribuirea acestora în cazul desființării posturilor, asigurându-le
continuitate în carieră.
În contrast, sistemul românesc de funcție publică s-a dezvoltat în principal în
administrația centrală și locală, cu potențial de extindere în alte sectoare. Reformele din
perioada post-1989 au avut ca obiective crearea unui cadru legal modern, stabilizarea și
depolitizarea funcției publice, dar și atragerea tinerilor profesioniști în administrație. Aceste

7
eforturi au inclus introducerea unei noi funcții publice, denumite manager public, cu un statut
special, însoțită de un sistem de promovare și salarizare motivant.
Ambele țări au avut ca scop asigurarea transparenței decizionale în activitatea
administrativă, dar progresul reformelor este perceput ca fiind lent, iar impactul practic este
adesea contestat. Rapoartele Comisiei Uniunii Europene evidențiază că schimbarea
mentalităților și a viziunii funcționarilor publici cu privire la rolul lor în societate reprezintă
cea mai importantă parte a reformelor. Astfel, evoluția funcției publice în ambele țări este
strâns legată de adaptarea la noile cerințe și de schimbarea percepțiilor în rândul personalului
administrativ.

8
 IV. STUDIU DE CAZ

Ungaria a devenit stat membru al UE la 1 mai 2004, iar din 23 decembrie 2007, este
membru în spațiul Schengen, şi face parte din NATO din anul 1999. Împreună cu Polonia,
Slovacia şi Republica Cehă, formează aşa-numitul grup de la Vişegrad .
Forma de stat a Ungariei este republică. Preşedintele Ungariei este ales o dată la 5 ani.
Funcția preşedintelui este reprezentativă, însă el desemnează premierul, ales ulterior de către
Parlament. Prim-ministrul numeşte miniştrii şi desemnează Guvernul. Primul ministru
stabileşte direcția strategică a activităților Guvernului, coordonează activitățile membrilor
Guvernului, monitorizează funcționarea Guvernului şi stadiul punerii în aplicare a
programului de guvernare.
Parlamentul Ungariei este ales la 4 ani şi are o singură cameră, formată din 386 de
membri. Parlamentul inițiază legi care trebuie să corespundă constituției ungare, fiind
aprobate
apoi de către preşedinte. În cazul în care o lege nu respectă constituția, preşedintele are
dreptul
să anuleze legea inițiată de parlament, prin tribunalul constituțional.
Constituirea Republicii Ungare are la bază principiul democratic al separării puterilor
în stat:
 puterea legislativă - Parlamentul,
 puterea executivă – Guvernul
 puterea judiciară – Curtea de Justiție
Ministerul Administrației Publice şi Justiției este responsabil de punerea în practică a
activității guvernamentale ce vizează dezvoltarea administrației publice centrale şi locale, cât
şi de elaborarea politicilor ce vizează administrația publică.
Funcția publică este reglementată prin:
 Actul XXIII/1992 privind statutul legal al funcționarilor publici
 Amendamentul din 2001 la Actul XXIII/1992 privind statutul legal al funcționarilor
publici
Pentru o mai bună conformare cu prevederile constituționale, amendamentul pune accent pe
buna pregătire profesională a funcționarilor publici cât şi pe conduita etică a acestora iar, din
anul 2001, reduce aria de cuprindere a funcției publice. Statutul de funcționar public se aplică
doar celor care se ocupă de problemele unei autorități publice în calitate de experți sau factori
de decizie. Amendamentul din 2001 stipulează faptul că doar oficialii încadrați în clasa I şi II

9
primesc statutul de funcționar public şi se supun legii privind funcția publică.
În Ungaria, reglementarea statutului juridic al angajaților din sectorul public nu este
uniformă, reglementari juridice diferite fiind aplicabile personalului diferitelor organisme şi
instituții.
Prevederile Codului Muncii se aplică celor angajați în cadrul autorităților publice şi
cărora nu li se aplică statutul de funcționar public.
Funcționarii publici trebuie să îşi îndeplinească atribuțiile cu respectarea interesului
public, în conformitate cu reglementările legale şi cu decizia corpului de control, imparțial şi
corect, în conformitate cu normele de administrare. Funcționarii publici trebuie să acționeze,
la
ordinele superiorilor lor, cu excepția cazurilor în care astfel de ordine sunt împotriva legii,
putându-şi exprima în scris dezacordul față de o decizie a superiorilor.
Functionarul public poate deține o funcție de conducere sau de execuție în cadrul unei
autorități publice, se ocupă de probleme din sfera administrativă, emite documente, în baza
autorității desemnate, participă în calitate de expert la toate acțiunile ce i-au fost însărcinate.
De asemenea, supervizează toate activitățile şi se asigură de atingerea obiectivelor propuse de
către autoritatea pe care o reprezintă, îndeplineşte sarcinile prevăzute în fişa de post sau pe
cele desemnate de superiorul său în conformitate cu prevederile legale.
Funcționarul public debutant este acela care este angajat, imediat după terminarea
studiilor, pentru prima dată într-o funcție publică.
Într-o funcție publică pot fi angajați cetățenii maghiari care nu au antecedente penale
şi
care au absolvit cel puțin liceul.
Legea prevede un sistem de carieră pe termen lung, în funcție de calificările sale.
Remunerarea funcționarilor publici este determinată pe baza grilei de salarizare a
remunerațiilor,care reflectă timpul petrecut în serviciul public şi calificările sale. Evaluarea
performanței ce permite remunerații diferențiate, este bazată pe obiectivele şi cerințele de
performanță stabilite anual de către angajator.
Recrutarea este coordonată în diferite moduri, în funcție de poziția ce urmează a fi
ocupată. Prin lege sunt stabilite cerințele pentru a putea accede într-o funcție publică. Anunțul
privind postul vacant este publicat cu 15 zile înainte de începerea înscrierilor.
La nivelul instituției organizatoare se crează comisia de examinare alcătuită din cel
puțin trei membri. Autoritatea angajatoare trebuie să comunice aplicantului rezulatul
examinării.Numirea pe post se face doar în cazul în care aplicantul a fost declarat admis în
10
urma examinării şi întruneşte condițiile specificate în anunț. Angajarea într-o funcție publică
se face pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată pentru îndeplinirea unor
sarcini specifice.
În cazul funcțiilor publice de conducere anunțul public este obligatoriu şi este urmat
de o examinare. Autoritatea angajatoare va întruni un comitet pentru selecție. Toți cei care
îndeplinesc cerințele de participare stabilite prin lege, pot aplica în urma anunțului facut de
instituție.
Perioada de probă este de maxim 6 luni şi este stabilită de fiecare autoritate în parte.
Cei
numiți în funcție (trainee) au obligația de a urma un an de pregătire şi să treacă o examinare
de
bază în domeniul administrației publice. După această examinare vor putea debuta în cariera
de
funcționar public în categoria drafter (pentru cei cu studii universitare) şi clerk (pentru cei cu
studii medii).
Raporturile de muncă se pot modifica prin acord reciproc. Consimțământul
funcționarului public nu trebuie cerut în anumite cazuri.
Remunerarea funcționarului public se face în funcție de nivelul studiilor şi vechimea
în funcția publică.
Formarea continuă şi reconversia profesională a funcționarilor sunt o prioritate a
Guvernului. Programele de formare obligatorii pentru funcționarii publici sunt stabilite pe
baza planurilor anuale de formare profesională.
Înalții funcționari publici au rolul de a îmbunătăți eficiența administrației publice şi de
a pune în aplicare măsurile guvernului în ce priveşte serviciile publice. Înalții funcționari
publici reprezintă elita profesionistă capabilă de a gândi în perspectivă şi eficient, întrucât
aceştia beneficiază de calificări profesionale şi o vastă experiență în probleme administrative,
economice şi sociale.

11
CONCLUZIE

Reformele funcției publice din România, începând cu 1989, s-au axat pe modernizarea
cadrului legal, stabilizarea și depolitizarea funcției, dezvoltarea resursei umane și asigurarea
transparenței decizionale. Cu toate acestea, progresul este perceput ca lent, iar impactul
practic este contestat. Introducerea funcției de manager public a vizat atragerea tinerilor
profesioniști.

Comparativ cu statele Uniunii Europene, sistemul românesc s-a dezvoltat mai ales în
administrația centrală și locală. Evoluția ambelor abordează transparența decizională, dar
schimbarea necesită angajament continuu pentru a atinge standarde europene competitive în
funcția publică.

12
 Bibliografie

I. Tratate, monografii, articole

Ziller, J., Administrations comparees. Les systemes politico-administratifs de

l’Europe des Douze, Paris: Editions Montchtrestien, 1993.
Apostol Tofan, D., Instituţii administrative europene, Bucureşti: CH Beck,
2006
Iulian Nedelcu, Livia A. Nicu – Drept administrativ, Editura Themis, Craiova,
2002.
Emil Albu (coordonator) şi colaboratorii / Drept administrativ, Partea I,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008
Competenţa organelor administraţiei de stat, în S.C.J., nr. 4/1965.
II. Legislație

Legea pentru statutul funcționarului public din 19 iunie 1923, care definește noțiunea
de funcționar public în România și stabilește condițiile pentru această calitate, inclusiv
cetățenia română, serviciul public permanent, studii necesare, etc.

Statutul funcționarilor publici, în special articolul 50, care enumeră condițiile pe care
o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată funcționar public în
România.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care reglementează accesul
la funcțiile publice, categoriile de funcționari publici, condițiile de numire, drepturile
și obligațiile acestora.

O.G. nr. 6/2007 care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici
prevăzute de Legea nr. 188/1999.

13
Legea nr. 154/1998, modificată prin O.G. nr. 10/2007, care reglementează drepturile
salariale ale funcționarilor cu statut de personal contractual în sectorul bugetar.

III. Surse internet

https://www.anfp.gov.ro

14
15