Aspecte privind funcția publică și

cariera funcționarului public

Student,
Fotea Ana-Maria
Cuprins
Considerații introductive
I. TRĂSĂTURILE ŞI CLASIFICAREA FUNCŢIILOR PUBLICE
II. CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI
III. ASPECTE PRIVIND FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC ÎN
UNIUNEA EUROPENĂ
IV. STUDIU DE CAZ
Concluzii
 Considerații introductive

Definiția funcției publice este complexă și variază în funcție de țară. De exemplu, în Franța, termenul "fonction
publique" este echivalat cu "civil service" în Marea Britanie și "offentlicher Dienst" în Germania. În unele țări, precum Belgia,
Grecia și Spania, funcția publică este practic sinonimă cu personalul administrativ. În alte state, cum ar fi Germania, există o
distincție între funcționarii cu statut de drept public și angajații administrației supuși regulilor dreptului muncii. În Marea
Britanie, funcția publică se referă doar la agenții civili ai statului și reprezintă o mică parte a personalului administrativ.
În România, noțiunea de funcționar public a fost definită pentru prima dată în 1923 prin Legea pentru statutul
funcționarului public. Aceasta definea funcționarii publici ca cetățeni români, indiferent de sex, care desfășurau un serviciu
public permanent, civil sau ecleziastic, în instituții ale căror bugete erau supuse aprobării Parlamentului, Guvernului sau
consiliilor județene și comunale.
I. TRĂSĂTURILE ŞI CLASIFICAREA FUNCŢIILOR PUBLICE

• Drepturi și obligații complexe

• Caracter legal al atribuțiilor
• Caracter obligatoriu
• Caracter distinct
• Continuitate
II. CATEGORII DE FUNCŢIONARI PUBLICI

Înalții Funcționari Publici

- Condiții: Studii superioare, formare specializată și titlu de doctor în domeniul
funcției.
Funcționari Publici de Conducere
- Ocupare: Promovare, transfer, redistribuire, concurs.
- - Condiții: Cetățenie română, domiciliu, cunoașterea limbii române, vârsta minimă
18 ani, studii, sănătate, lipsa condamnărilor și destituiri în ultimii 7 ani.
Funcționari Publici de Execuție
- Două categorii: Funcționari publici conform Legii nr. 188/1999 și funcționari cu statut
contractual în sectorul bugetar.
 III. ASPECTE PRIVIND FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL
PUBLIC ÎN UNIUNEA EUROPENĂ

Tradițional, conceptul de funcție publică a fost introdus ca un element fundamental al

dreptului administrativ și este strâns legat de ideea de autoritate. O autoritate publică, în calitate de organ de
stat, este constituită structural din trei aspecte distincte:
a) competențe;
b) resurse materiale și financiare;
c) personal organizat în compartimente funcționale sau specializate, structurat pe ierarhii administrative și
funcții, dintre care doar o parte sunt considerate funcții publice.
Funcţionarul public în ţările uniunii europene

Alegerea funcționarilor publici a reprezentat întotdeauna o preocupare majoră pentru clasa

politică, inclusiv pentru partidele aflate la guvernare sau, după caz, în opoziție. Conform
literaturii de specialitate, criteriile și metodele de selecție reflectă în fiecare țară și în fiecare
perioadă trăsături fundamentale ale sistemului administrativ de stat respectiv. Aceste
observații sunt valabile în prezent și pot fi considerate relevante și pentru viitor, deoarece, în
condițiile existenței statului și, implicit, a administrației publice, va continua să fie necesară
selectarea și desemnarea funcționarilor publici.
 Romania-Franța
Diferențe între Sistemele de Funcție Publică în România și Franța:
Franța: - Extindere la nivelul statului, colectivităților teritoriale și sectorului medical.
- Principii de carieră și separare a gradului de ocupație.
- Stabilitate pentru funcționari, redistribuire în caz de desființare a posturilor.
România: - Dezvoltare în administrația centrală și locală, cu potențial de extindere.
- Reforme post-1989 pentru cadru legal modern, stabilizare, și depolitizare.
- Introducerea funcției de manager public, cu statut special și sistem motivant.
Aspecte Comune: - Eforturi pentru transparență decizională și atragerea tinerilor profesioniști.
- Lent progres al reformelor, cu contestări privind impactul practic.
- Schimbarea mentalităților și viziunii funcționarilor ca parte esențială a reformelor.
- Adapatarea la noile cerințe și schimbarea percepțiilor personalului administrativ.
 Studiu de caz-Ungaria

Ungaria a devenit stat membru al UE la 1 mai 2004 și este și membru în spațiul Schengen începând cu 23
decembrie 2007. Alături de Polonia, Slovacia și Republica Cehă, formează grupul de la Vișegrad. Forma de stat a
Ungariei este republică, iar președintele este ales o dată la 5 ani. Președintele are un rol reprezentativ și desemnează
premierul, care este ales ulterior de Parlament. Prim-ministrul, la rândul său, numește miniștrii și stabilește direcția
strategică a activităților Guvernului.
 Studiu de caz-Ungaria

Parlamentul Ungariei este ales la 4 ani şi are o singură cameră, formată din 386 de
membri. Inițiază legi conforme cu constituția, aprobate apoi de președinte. Prin principiul democratic al separării
puterilor în stat, se disting puterea legislativă (Parlamentul), puterea executivă (Guvernul), și puterea judiciară (Curtea
de Justiție). Ministerul Administrației Publice și Justiției are responsabilitatea de a pune în practică activitățile
guvernamentale legate de dezvoltarea administrației publice centrale și locale.
 Funcția publică în Ungaria este reglementată de Actul XXIII/1992 privind statutul legal al
funcționarilor publici și amendamentul din 2001. Accentul se pune pe pregătirea profesională și conduită etică,
iar amendamentul din 2001 restrânge aria de cuprindere a funcției publice. Se stabilesc condiții specifice pentru
statutul de funcționar public, iar reglementările diferă în funcție de organisme și instituții.
Prevederile Codului Muncii se aplică celor angajați în autoritățile publice, fără statut de funcționar
public. Funcționarii publici trebuie să își îndeplinească atribuțiile cu respectarea interesului public și să
acționeze în conformitate cu legile și deciziile.
Cariera funcționarilor publici se bazează pe recrutare, evaluare periodică a performanței, și
programe de formare profesională stabilite anual. Remunerarea este determinată de nivelul studiilor și
vechimea în funcția publică. Funcționarii publici pot ocupa funcții de conducere sau execuție, iar raporturile de
muncă pot fi modificate prin acord reciproc. Formarea continuă și reconversia profesională sunt prioritare, iar
înalții funcționari publici contribuie la eficiența administrației.
 Concluzie

Reformele funcției publice din România, începând cu 1989, s-au axat pe

modernizarea cadrului legal, stabilizarea și depolitizarea funcției, dezvoltarea resursei umane și
asigurarea transparenței decizionale. Cu toate acestea, progresul este perceput ca lent, iar
impactul practic este contestat. Introducerea funcției de manager public a vizat atragerea
tinerilor profesioniști.
Comparativ cu statele Uniunii Europene, sistemul românesc s-a dezvoltat mai ales
în administrația centrală și locală. Evoluția ambelor abordează transparența decizională, dar
schimbarea necesită angajament continuu pentru a atinge standarde europene competitive în
funcția publică.
Vă mulțumesc!