Omul și viața

„Marea taină a existenţei nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce

trăieşti.” — Feodor Dostoievski

Care este scopul vieții noastre?Mi-am pus acestă întrebare mulți ani la rând,fiind
ferm convinsă,că aflând răspunsul voi putea ușor înțelege oamenii ce mă
înconjoară și deciziile pe care le i-au.Dar nu a fost să fie…..fiecare răspuns ce îl
primeam ,mă făcea să nu înțeleg și mai mult râvnirea puternică a oamenilor spre
success,bogăție până la dragoste și împlinire.Lucruri care după părerea nu
însemnau nimic,decât o dorință puternică de a simți ceva.
De mici copii,încă din grădiniță,noi învățăm a citi,a număra,cunoaștem ce culoare e
soarele,copacii,cum trebuie să ne purtăm cu prietenii,spunem ce meserii am dori să
avem pe viitor și unde am dori să ajungem.Însă nouă nimeni nu ne spune de ce noi
suntem aici,care este scopul nostru,ce să facem cu viața noastră și oare totul constă
în a învăța? Desigur, că eu sunt ferm convinsă că răspunsurile la aceste întrebări ar
fi diferite în funcție de persoana care raspunde ,dar cel mai important,de pricipiile
pe care le are interlocutorul.Reflectând asupra acestei idei am realizat că …….nu
există nici un răspuns,punct.Sună de necrezut,cum adică ideile celor mai mari
filosofi și gânditori ai lumii noastre nu ți-au oferit nici un răpuns cu refere la viață?
Nu pot să neg faptul că cărțile de filosofie citite de mine și părerile altor persoane
nu m-au ajutat,desigur că nu,însă nu mi-au oferit răspunsul pe care eu mă așteptam
să îl aflu.Iar cu acest fapt am înțeles ceva extrem de important despre oameni,ceea
ce noi toți știm,dar nu recunoasștem,ceea ce ne omoară,dar ne dezvoltă.Acest lucru
este-nemulțumirea.Mare parte din societatea abilă de raționalitate ,care nu crede
ferm în dogmele creștine sau că ceea ce e scris în carte este mereu corect ori că
ceea ce este spus din 90% din personae este adevărat,dacă este spus de mulțime (nu
mă refer că este ceva complet rău,dar tipul aceta de peronae se atribuiește alei
categorii în societate pentru mine) ,să revenim ,deci nemulțumirea în sensul ei
puțin mai metaforic ne face să ne gâdim ,șă ne punem întrebări și să căutăm
răspunsuri .În epoca când nu se știa de existența focului,un om (presupunem că un
om)și-a dat seam că e nemulțumit de faptul că e frig,sau că carnea nu e prea
gustoasă,depinde ce priorități avea.Așa s-a inventat focul,sună ciudat,dar
credibil.Nemulțumirea ne face să dorim să schimbăm ceva în viața nostră,iar acesta
este răspunsul la care eu am ajuns.Sau mai pe înțelesul multora.viața nu are
sens,sau mai bine spus nu unul la care noi ne-am aștepta.Noi mereu o să fim
nemulțumiți de răspunsurile primite până ce ele nu o să coincidă cu pricipiile
noastre,dar exact aceast răspuns mult râvnit,care ar părea că trebuie să explice totul
a stârnit în mine și mai multe întrebări.Iar cu acest lucru am mai ajuns la o
concluzie.Fiecare întrebare pe care noi ne-o punem,aflând noi răspunsul ,sau nu,ne
face să ne punem multe alte întrbări ajungând la etapa inițială,formând-se un lanț
contnuu al necunoașterii.Deci merită oare să ne gândim la trecut și să ne facem
griji despre viitor.Sunt ferm convinsă că răspunsul la care voi vă aștetați este
Nu,dar eu o să vă surprind și o să spun Da(sau mai bine spus o să
scriu).”DEPINDE„-unul din cuvintele mele preferate,după părerea mea el descire
foarte bine lumea și sensul vieții noastre,Ideea pe care am scris-o mai sus ar putea
fi în opoziție cu alte afirmații spuse de mine,dar….DEPINDE.Abătându-mă puțin
de la ideile mele metaforice și filosofice,o să dau un exemplu foarte important
pentru sufletul meu realistic.Încălzirea globală este un fenomen cu care globul
pământesc se confruntă în ultimii zeci de ani și acest lucru o să continue până nu o
să facem schimbări,pe unii omaeni desigur că îi interesează mai mult scumpirea
prețurilor,râvnirea spre success,drama,certurile în familie.Lucruri fiind la fel de
importante ,dar în piramida conțtiinței mele sociale,aflându-se aceste lucruri pe
niște niveluri mai mici.Fiecare are principile sale ,iar trecutul ne aduce aminte cum
noi le-am dobândit ,ce ne face să gândim astfel ,ce ne menține la o linie cu realitea
dar nu mai sus cu imaginați.Relația mea cu persoanele ce trăiesc în imaginație a
fost mereu foarte ciudată,căci pentru mine ei sunt fericiți…….chiar dacă este un
sentiment fals,în capul lor,noi toți uneori facem acest lucru ca să simțim
fericirea..Însă întorcându-ne la cuvântul meu preferat ”DEPINDE„trecutul nu ar
trebui să însemne regret ci să fie pentru noi ca o lecție ,ceva ce fost nu o să mai
fie,dar să înțelem că acum noi tot creem trecut,unul la care ne vom aduce aminte și
vom înțelege că viața noastră nu ne-a oferit încă răspunsul necesar.
Întorcându-mă la cea mai importnată întrebare a scrierei mele,pot spune că pentru
fiecare persona viața ere sensul ei,sau mai bine spus nu îl are .Pentru cineva ,a sluji
lui Dumnezeu și apoi a aunge în rai este motivul pentru care ei trăiesc.(Chiar dacă
o să imi permint să spun că nerealiștii personale cu care des am păerei opuse au
aceste idei,)dar fiecare are adevărul său ,dar nici unul nu este corect,cum la fel nici
unul nu este greșit ,în asta și este sensul vieții,Mereu am fost surprinsă de
perosnenele ce declară că sensul vieții este în ADEVĂR,eu mereu spuneam că
atunci ,asta dovedește că viața nu are sesn.AȘA ȘI ESTE.Dorința noastră de a da
lucrurilor o anumită importnață și explicare face ca noi să dormin schimbare și
adevăr.
Cum ați și putut observa în ceea ce eu am scris,am avut multe idei,paote pentru
unii dintre voi fără legătură ,sau importnață,însă cu m-am mai repetat,nu am stat să
analizez cee ace am scris sau să încerc să găsesc adevărul cuvintelor mele,pur și
spimlu am înșirat convingerile mele actuale despre viață,ACTUALE,căci timpul
schimbă multe.Iar noi am trebui să mergem într-un pas cu el ci nu în
urmă.Problemele globale merită toată atenția nostră ,iar om cu om ,cap cu cap,le
vom putea rezolva și preveni ca să putem crea o lume în care ne vor putea procupa
dramele și telenovelele,adică o lume curată,tolernată,sănătoasă mental și
raționalistă.
VIAȚA ȘI OMUL-asta este denumirea acestui text,iar cum a spus autorul meu
preferat Dstoievski,trebuie să știm pentru ce trăim ,iar eu pot să spun într-un final
că știu.(Dacă doriți să înțelegi petru ce,cred că o să fie greu să vă dați seama,sau
chiar șu mi îmi este greu să explic).

Eu sper cu certitudine că acest text cu multe metafore scrise cu cuvinte reale,nu o

să vă schimbe părerea despre viață,căci mie nu imi plac cărțile și textele,care
declară că toate convingerile mele nu sunt adevărate și că nu știu să gândesc.Eu
doar sper că o să vă puneți întrebări,care o să ă ajută să vă faceți viața mai bună și
fericită.Cum ați putut observa eu nu am dat aproape la nici o intrebare abordată
aici, raspuns,căci noi singuri treuie să ne gâindim și de preferat cât mai des posibil.
La fel eu sper că am putut să arăt care sunt unele pricipii de ale mele ,dar nu să vă
imaginați ce fel de peroană sunt,căci consider că nici un text nu poate arăta cu
adevărat cine suntem,cine știe,poate tot ce am scri aici,contrară faptului ce cred eu
cu adevărat?În asta e viața,NIMENI NU ȘTIE!

Cu multă stimă și respect Negru Silvia