Neața cu toropeală și viață lungă să aibă bateriile noastre proaspăt încărcate.

Azi ne jucăm
aici, unde aș vrea să ne gândim că facem o ediție de început de săptămână, deci mai light și
care îți spune ce trebuie să știi dacă te-ai bucurat cu adevărat de mini-vacanță și habar n-ai.

ACTUALIZATOR
Aici e tot threadul de știri adunate. Bottom line, multe restricții relaxate (și la noi, și în lume),
începe școala, se deschid curțile școlilor pentru joacă în timpul liber, oamenii reîncep să facă
sex, alții divorțează după 8 ani în medie, de-astea. Sunt și niște doze bune acolo.

ROLURI:
Oana pe intern, Nicoleta pe extern, montaj și social media, eu revin la doze și Cristi cap
limpede și militant pop culture & all things non-pandemic.

REMINDERE:
Până marți la 18, băgăm aici curiozități și nume de experți / pasionați de la Romanian Science
Festival pe care putem să-i punem să scrie despre chestiile la care se pricep (Cristi, ești invitat
să te exprimi și tu).
Până miercuri, contactăm oameni cu meserii mai puțin vizibile din film, pentru un parteneriat
media mișto cu Premiile Gopo.

CHECK-IN la 13, unde aș vrea să discutăm:

Oportunitatea de a face ședința mai devreme (un fel de daylight saving la ora de vară)
O serie de idei – unele mai noi, altele pe care le țin la sertar de-un catralion de ani, respectiv:
Omul cu tourette și normalizarea ticurilor și a perfectionismului prin videouri via iUmor
Cum numesc oamenii neprivilegiați – cu câte două joburi, copii etc – burnoutul?
Update la Școala Altfel
Businessuri ușor neobișnuite validate și crescute pe Instagram: semnaturi caligrafice digitale
cu 25 de lei și teniși curățați (washshoes și spashoes)
Subcarpați un decalog de creativitate scos din noua piesă sub10
Cold brew vedeta verii via Kofiti

Aduceți orice gânduri / idei v-au venit în ultimele zile din discuțiile cu familia, prietenii,
consumul de seriale, filme, youtube, orice.

Forță!

Faimă, internet, ce înseamnă asta pentru generația mea // ea a spus treaba asta, te face să te
gândești diferit la treaba asta?

Creșterea ratei de vaccinare, scăderea cazurilor, pare că a venit primăvara cu totul, pare un
moment bun
Suntem mai pe plus

Octavia Bortișcă
Când am văzut prima oară fotografiile cred că am zis un „uaaaaau, ce tare” în sinea mea și am dat ador pe
facebook, efectiv fără să stau pe gânduri (ceea ce nu fac prea des).
Văzusem poza care îi fusese făcută pe stradă, de astă-vară, în care purta un maiou și niște pantaloni scurți și
care i-a adus o grămadă de body shaming și știam că tocmai pentru a se feri de comentariile legate de
corpul ei , a preferat să poarte în aparițiile publice haine mai largi. De asta mi s-a părut foarte tare să văd
fotografiile cu ea din Vogue și într-un fel, parcă au funcționat și ca o doză de încredere pentru mine. Pentru
că mie, cred că de prin clasa a 2-a, a început să mi se atragă atenția asupra greutății mele, să se facă glume
pe seama ei, să mi se recomande diete cu shake-uri dubioase de la Herbalife și să încep să văd hainele mai
largi ca pe o soluție eficientă de a mă ascunde și a mă apăra.

Dar în toate gândurile mele de apreciere față de fotografii m-am întrebat puțin și dacă nu cumva s-a simțit
presată să facă pictorialul ăsta ca să combată criticile legate de faptul că „nu e suficient de feminină”. Așa
că m-am mai uitat o dată la fotografii, am citit descrierile postărilor, comentariile, o parte din textul din
revistă și am rămas covinsă că e ceva ce și-a dorit ea și chiar m-am simțit prost că mi-am pus întrebarea
asta.
În orice caz, văd fotografiile ca pe un demers mișto care mi s-a părut că subliniază cum corpul tău și
deciziile pe care le iei în raport cu el, nu ar trebui să-ţi aparţină decât ţie şi să te privească doar pe tine și mi
se pare că sunt și un fel de continuare pentru videoclipul ei de pe Instagram „Not my responsability ”.

Daria din Vaslui

Teo Danciu
nc20tcon@uwcrcn.no

Alt cuvânt care sigur – nu spune burnout – dar vine și numește aceeași emoție care pare să
justifice faptul că suntem toți obosiți și totul e fără de speranță

Așa că mi-a venit să mă urc pe pereți

Iar eu sunt pe acțiune –

văd în viața mea că degeaba forțez acțiune că nu prea se vede

și după asta, a venit și ăsta care a zis că da, e vorba de inacțiune, dar ca la o hibernare care
precede altceva

Când am citit eseul lui Adam Grant despre languishing, numirea emoției în care ne scăldăm
mai mulți – nu chiar epuizați, dar nici chiar funcționali, într-un mijloc văduvit de motivație –
mi-a venit să mă urc pe pereți.

Am apreciat că folosea alt cuvânt – nu burnout, care devenise un soi de picătura chinezească
pentru creierul meu sătul –, însă numea aceeași emoție care părea să justifice că suntem toți
obosiți, că totul e fără speranță și inactiv.

Iar eu sunt un om de acțiune. Am nevoie să fac lucruri ca să simt că mișc ceva în lume – de
obicei de la capătul tastelor. Dovadă că anul trecut pe vremea asta săream din subiect în
subiect și înfloream simțindu-mă utilă, încercând să descifrez ce trăim. Orice părea o
oportunitate. Iar Concentrat, newsletterul pe care îl citești azi, a fost vârful tuturor.
Până spre mijlocul toamnei, când motoarele au încetinit. Îmi luam ore să mă gândesc la idei
fresh și nu făceam decât să mă învârt în cerc. Totul era pandemie, noul normal sau
reconstrucție. Totul era despre emoții, gestionarea lor și sănătate mintală. Totul părea în
continuare important, dar și răsuflat și circular.

Degeaba forțam acțiune – rezultatul nu se mai vedea.

O explicație care a îmblânzit ariciul în care mă transformasem a apărut zilele trecute.

Scriitorul Austin Kleon – care a strâmbat și el din nas când a auzit de languishing – a spus că
el nu lâncezește, ci hibernează (I’m not languishing, I’m dormant). Ca o plantă sau ca un
vulcan care așteaptă să fie activat.

Ca să explice ce vrea să spună, a folosit o metaforă superbă despre grădinărit.

Grădinarii dezvoltă un simț diferit al timpului – spre deosebire de acest continuum urgent pe
care ni-l livrează social media – care le spune când să facă lucruri. Pentru că există o vreme
bună să te naști și una potrivită să mori, o vreme bună de plantat și una de cules, un timp
pentru ucis și altul pentru vindecat, o vreme de distrus și alta de construit.

Dacă te gândești așa, spune Kleon, e posibil ca mulți dintre noi să ne simțim în acest
purgatoriu al lâncezirii doar pentru că încercăm să înflorim în condiții vitrege. În calendar e
primăvară, dar în viețile noastre se repetă aceleași cicluri:

Când începem să ne bucurăm că au scăzut cazurile și toată țara e ba în scenariul galben, ba în

cel verde, ne amintim că am mai fost aici în toamnă. Că după redeschiderea școlilor și a
restaurantelor și a altor relaxări, curba e posibil să crească iar – în lipsa testării și vaccinării în
masă –, mutațiile noi să continue să apară, iar frustrările noastre să revină mocnit.

Da, starea de alertă în care ne trăim viețile de un an și ceva nu e sustenabilă. Iar impresia că ar
trebui să ne continuăm viețile cu aceeași sete de afirmare și performanță e o păcăleală. Însă
asta nu înseamnă că rotițele din mecanismul nostru interior nu se învârt – că nu se cuplează și
decuplează circuite care așteaptă vreme prielnică sau că nu putem să le ajutăm dându-ne timp
neîntrerupt de reflecție, granite sănătoase și mici victorii.

Sunt curioasă sub ce umbrelă lingvistică te pitești tu în perioada asta. Ești echipa lancezire sau
echipa hibernare? Sau poate ai un alt termen cu care descrii ce simți? (Apropo, psihologii
spun că una dintre cele mai bune strategii de a gestiona emoții e să le numești, pentru că
numirea lor nu doar descrie lumea, ci o construiește – da, e valabil și pentru feminizarea
funcțiilor femeilor care nu apar în DEX). Sau poate știi clar că ai trăit o curbă care s-a unduit
de la excelență și entuziasm la moderație și obiceiuri noi, mai puțin bombastice. Sau poate fix
pe dos?

Mi-ar plăcea să citesc gândurile tale despre asta. Scrie-mi oricând la nicole@dor.ro sau dă un
reply la această ediție.
Când am văzut eseul despre languishing, mi-am dat ochii peste cap. Încă un cuvânt cu
care să ne mângâiem pe creștet cât timp nu suntem productivi sau utili lumii, în timp ce
adevăratele probleme sunt în spitale, în India și la ati. Era cinismul care urla din mine
într-o disperare de a gestiona atâtea contracții - numere de la ATI, un an de pandemie,
lipsă de motivație și direcție, furie mocnita. Cinismul... Ce face?
Zilele trecute însă a apărut o completare, de la Austin Kleon. Zice așa, folosind o
metafora superba despre grădinărit.
De ce important să vorbim despre cuvintele astea, ba chiar să ne găsim echivalente?
Pentru că lumea se construiește din cuvinte. Când pui un cuvânt pe un lucru, aproape ca
îl inventezi.
Cinismul meu vine din faptul că im languishing pe marginea burnoutului. Din faptul ca mi-
am pus mereu toate ouăle în același cos, al muncii, ca nu am știut sau nu am vrut sa
găsesc alte metode.
Cred că perioada asta e un teren fertil de reflecție la
asta.https://annehelen.substack.com/p/against-feel-free-to-take-some-timeȘi m-am
gândit la asta în zilele astea libere, cât s-a întâmplat să fie și ziua muncii și sa îmi
amintesc ca parte din cum ne raportam la munca

Uite o chestie care a înnebunit internetul când unii dintre noi abia ne dezmeticeam după masa
de Paște: Billie Eilish, vocea generației Z, avatarul mega-faimei pe internet, superstarul pop
de 19 ani devenit sinonim pentru edgy și baggy jeans, a apărut într-un pictorial pin-up
orchestrat în detaliu de ea, preîntâmpinând lansarea celui de-al lui doilea album, Happier
Than Ever.

Una dintre fotografii a strâns 10 milioane de like-uri pe Instagram în două ore, iar interviul
din Vogue UK despre dinamici de putere, muzică și noul look a făcut valuri pe Twitter.

De ce atâta zarvă și de ce contează? Am întrebat mai multe fete de vârsta ei cum se uită ele la
pictorial. Ali Berariu, 19 ani, din Piatra Neamț, mi-a dat un răspuns care le reflectă pe toate și
articulează perfect de ce generația lor e în sine un icon:

„M-a făcut să mă gândesc la faptul că în anii în care s-a lansat și insista să se îmbrace baggy și
pentru că nu voia să fie sexualizată (avea vreo 15-16 ani în perioada aia, ceea ce face totul și
mai aiurea), circulau poze cu ea în care purta fustă sau haine mulate și tot internetul
înnebunise; insista ca Billie să se afișeze mai mult. Acum că o făcea, oamenii n-au ezitat să-i
spună că e depravant ce face și asta m-a dat peste cap.

Mi-am amintit, totuși, că am mai auzit de ideea că consent isn't attractive și de faptul că, în
general, bărbaților nu le convine când o femeie se afișează intenționat, că diferența dintre a
purta costum de baie și sutien și chiloți e că la costumul de baie e clar că ești OK să fii văzut
în el, pe când cealaltă variantă e ceva cu care nu te-ai afișa în societate.

Care dintre variante e mai sexualizată? Evident, a doua. Cred că ce nu le convine oamenilor e
că atunci când o urmăreau pe stradă să-i facă poze în maiou părea că ei au un control asupra
ei, dar când ea face un shooting de genul, ea are putere asupra lor. Ce a făcut Billie mi se pare
o mișcare super importantă si mișto de female empowerment.”

Your Power, una dintre piesele de pe noul album, adresată unui agresor care a abuzat de o
minoră, o să-ți dea și mai multe indicii despre cum să te uiți la evoluția lui Billie Eilish.