Liceul Tehnologic Petrol Moreni Data:

Clasa: Profesor: Manu Ioana Daniela

Nume și prenume elev:

Modulul Reprezentarea pieselor mecanice

Aşezarea normală a proiecţiilor

Dispunerea proiecţiilor pe planul de proiecţie, conform standardelor în vigoare (STAS

614-76, metoda europeană), rezultă prin desfăşurarea unui cub de proiecţie în interiorul căruia se
află obiectul de reprezentat grafic, care se proiectează pe partea interioară a feţelor acestui cub,
conform 1, redat în figura 1.

Figura 1. Reprezentarea cubului de proiecție

În raport cu direcţia principală de proiecţie A, care se alege astfel încât aceasta să

definească cele mai multe detalii de formă şi prin care se obţine proiecţia din faţă (principală)
celelalte proiecţii se dispun, precum în figura 2, astfel:

Figura 2. Dispunerea proiecțiilor

- proiecţia principală, este proiecţia obţinută după direcţia A;

- proiecţia de jos, este proiecţia obţinută după direcţia B, pe un plan de nivel (plan paralel
cu planul orizontal de proiecţie), dispusă deasupra proiecţiei principale;
- proiecţia de sus, este proiecţia obţinută după direcţia C, pe cel de-al doilea plan de
nivel al cubului de proiecţie (care poate fi considerat planul orizontal de proiecţie), dispusă sub
proiecţia principală;
- proiecţia din dreapta, este proiecţia obţinută după direcţia D, pe planul lateral stânga,
dispusă în stânga proiecţiei principale;
1
 - proiecţia din stânga, este proiecţia obţinută după direcţia E, pe planul lateral dreapta,
dispusă în dreapta proiecţiei principale;
- proiecţia din spate, este proiecţia obţinută după direcţia F, pe un plan de front, situat în
faţa piesei, dispusă în dreapta proiecţiei din stânga sau în stânga proiecţiei din dreapta.
2. Alegerea vederii principale
Vederea este proiecția ortogonală care indică parte vizibilă a unui obiect și, dacă este necesar,
părțile invizibile (ascunse vederii).
3. Stabilirea numărului minim de proiecţii
Un desen, conform 2, trebuie să conțină numai acele vederi necesare pentru o descriere clară și
completă a formei obiectului.
În funcție de complexitatea obiectului, el poate fi reprezentat de una până la șase vederi.
Numărul de proiecții se limitează la minimum necesar pentru reprezentarea clară a obiectului.
Se recomandă să se folosească în special următoarele trei direcții:
- vederea din față;
- vederea din stânga;
- vederea de sus.
4. Contur aparent, muchie reală, muchie fictivă
Conturul aparent este linia poligonală închisă ce delimitează vederea.
La reprezentarea în vedere, conturul aparent şi muchiile vizibile reale rezultate din intersecţii ale
suprafeţelor se trasează cu linie continuă groasă iar cele acoperite, sau golurile interioare ale
pieselor, se trasează cu linie subţire întreruptă.
Muchia reală poate fi vizibilă sau acoperită. Ea apare ca urmare a intersecției dintre suprafețe.
Muchia reală vizibilă se trasează cu linie continuă groasă, iar cea acoperită se trasează cu linie
întreruptă groasă sau subțire.
Muchia fictivă este intersecția imaginară dintre două suprafețe racordate printr-o rotunjire.
Muchiile fictive se trasează cu linie subţire, fără atingerea conturului.
Aspectele conturului aparent, a muchiei reale, precum și a muchiei fictive sunt redate în figura 3.

Figura 3. Aspectele conturului aparent, a muchiei reale și a muchiei fictive

5. Reprezentarea convenţională a suprafeţelor plane

2
Forma plană a unei suprafețe (de exemplu fețele laterale ale paralelipipedului, trunchiul de
piramidă, porțiuni de cilindru teșite plan și având forma de patrulater) poate fi indicată, fără
proiecții suplimentare, prin reprezentarea cu linie continuă subțire a diagonalelor acestei
suprafețe, precum în figura 4.

Figura 4. Reprezentarea convențională a suprafețelor plane

Referințe:
1. ANALIZA SI INTERPRETARE SCHITELOR TEHNICE_CHILIBAN M.DOC (ulbsibiu.ro);
2. Tănăsescu M., Gheorghe M., Desen tehnic, Manual pentru clasa a IX-a liceu filiera
tehnologică profil tehnic, Editura Aramis, 2004.