Chestionarul - metoda de cercetare in psihologie/stiinte sociale

Denumit si metoda anchetei, chestionarul a devenit cea mai utilizata metoda in cercetarile
psihologice, psihosociologice si nu numai. De-a lungul timpului, chestionarului i s-au atribuit
mai multe definitii. Cunoscutul psiholog roman S. Chelcea a definit chestionarul ca „o tehnica si
corespunzator, un instrument de investigare constand intr-un ansamblu de intrebari scrise si
eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic care, prin administrarea de catre operatorii
de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce
urmeaza a fi inregistrate in scris“.
Am abordat un asemenea subiect din dorinta de a familiariza pe cititori cu anumite aspecte mai
putin discutate si explicate, chestionarul fiind astazi din ce in ce mai utilizat, in comparatie cu
celelalte metode de cercetare in psihologie.
In general, structura unui chestionar se prezinta astfel: o parte introductiva – care are rolul de a
oferi explicatii cu privire la rolul investigatiei, la obiectivele acesteia, la ce vor folosi rezultatele
studiului, precizandu-se faptul ca raspunsurile sincere ale persoanei respondente sunt foarte
importante pentru reusita studiului; instructiunile de aplicare – in care se fac precizari concrete la
timpul disponibil, la modalitatile concrete de raspuns, posibil chestiuni de detaliu; chestionarul
propriu-zis – care contine intrebarile ce trebuie sa indeplineasca anumite criterii legate de format
si continut.
Formatul chestionarului este in functie de logica interna stabilita de cercetator si de obiectivele
urmarite. Exista chestionare care debuteaza cu intrebari simple, a caror complexitate creste pe
masura ce avanseaza derularea lor. Acestea sunt denumite chestionare tip „palnie“. Altele incep
cu intrebari neutre avansand treptat catre intrebari mai personale. In functie de obiectivele
particulare ale cercetarii, se pot folosi si chestionarele de tip „palnie intoarsa“.
Acestea sunt chestionarele care incep cu intrebari complexe, dar care se simplifica pe masura
derularii chestionarului. Este foarte important a se tine seama de regulile ce favorizeaza
comunicarea. Se recomanda folosirea unor intrebari simple, la care oamenii raspund cu placere si
usurinta. Raspunsul la fiecare intrebare depinde si de modul cum se stabileste relatia subiect –
psiholog. Plasarea cu abilitate a unor „intrebari-cheie“ intr-o anumita succesiune de intrebari,
poate fi esentiala pentru calitatea investigatiei. Din dorinta si ambitia de a descoperi cat mai
multe aspecte relevante, exista tendinta de a se formula mai multe intrebari decat este necesar,
lucru care poate determina o stare de disconfort a celui chestionat. Stiu, exista studii explorative,
precum si explicative a anumitor situatii sau stari, insa un chestionar de calitate trebuie sa aiba un
numar cat mai mic de intrebari, dar sa implice o multime de detalii semnificative.
In constructia intrebarilor este necesar a se tine cont de cateva criterii precum: adaptarea
limbajului – care trebuie inteles in totalitate de catre persoanele supuse investigarii, claritatea,
simplitatea, relevanta si simetria – in sensul ca fiecare intrebare ar fi indicat sa se refere la un
anumit aspect particular al cercetarii.
Intrebarile unui chestionar pot fi: introductive, de trecere, filtru, bifurcate (adica Da/Nu cu
precizarea ca alegerea variantei A presupune a merge mai departe si la celelalte intrebari), de
tipul „de ce“ – care au rolul de a cere explicatii suplimentare, de control – menite de a verifica
atentia la raspunsurile date pana in acel moment, precum si cele de identificare privind datele
personale de identificare. In ceea ce priveste formularea intrebarilor, exista o serie de reguli
generale dar si anumite reguli specifice. Sunt preferate intrebarile formulate clar, simplu, concis,
respectandu-se regulile gramaticale si topica frazei. De regula nu se folosesc negatiile si sunt
strict interzise dublele negatii. Pentru protejarea stimei de sine a interlocutorului se mai folosesc
intrebarile indirecte si tot mai des se folosesc eufemisme. De exemplu se spune „s-au aplicat
pedepse corporale“ in loc de „a fost batut(a)“, sensibilitatea emotionala fiind un factor deloc de
neglijat.
Din punct de vedere al formei intrebarilor se disting chestionare cu intrebari inchise, cu intrebari
deschise, dar si chestionare cu intrebari mixte. Intrebarile inchise implica o alegere obligatorie de
raspuns din partea persoanei chestionate, pe cand intrebarile deschise accepta orice raspuns. Sunt
si situatii cand subiectul nu doreste a raspunde si pot aparea raspunsuri de tipul „nu stiu“, „sa ma
mai gandesc“ sau pur si simplu „nu raspund la aceasta intrebare“. Acesta poate constitui primul
semnal ca se impun reformulari si de ce nu, o alta abordare a problemei.
Chestionarul, ca metoda de cercetare in psihologie este in primul rand un instrument aplicabil
intr-o etapa intermediara a studiului. Ofera informatii pretioase si tocmai din acest motiv, trebuie
privit cu multa seriozitate si nu cu dramatism.
Cand spun asta, ma gandesc la un raspuns oferit de catre un pacient psihologului sau.
Intrebarea introductiva era: „La ce va pricepeti mai bine?“. Desi respondentul era o persoana
cultivata, instruita in mai multe domenii, raspunsul a fost cat se poate de simplu: „Sa-mi aleg
terapeutii“. Relatia psiholog – pacient fiind excelenta de la bun inceput, totul a decurs perfect.

Chestionarul

1. Definirea chestionarelor

Chestionarul este una dintre tehnicile cele mai frecvent utilizate in stiintele socio-umane. O
ancheta, care a cuprins studii pe 10 ani, a aratat ca ½ din cercetarile realizate si publicate se
bazeaza pe chestionar. De asemenea, cele mai des utilizate sunt chestionarele cu intrebari inchise
(precodificate).

In ceea ce priveste psihologia sociala si sociologia romaneasca, S. Chelcea considera ca

tehnica chestionarii este principala tehnica de investigare sociala in detrimentul experimentului
(in cazul psihologiei sociale).

2. Septimiu Chelcea, 1975:

Chestionarul de cercetare reprezinta o tehnica si corespunzator, un instrument de investigare,

constand dintr-un ansamblu de intrebari scrise si, eventual, imagini grafice, ordonate logic si
psihologic, care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare,
determina din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris.

In functie de elementele definitiei, Chelcea ofera urmatoarele explicatii:

Pentru ordonarea logica a intrebarilor

Se iau drept criterii:

Timpul: Subiectul este pus sa raspunda mai intai despre trecut, apoi despre prezent si viitor.

Gradul de abstractizare: Mai intai subiectul va raspunde la intrebari concrete si abia apoi la cele
mai abstracte.

Pentru ordonarea psihologica a intrebarilor:

In functie de tema si de subiecti va prevala ordinea logica sau psihologica. Astfel, o ancheta in
randul persoanelor adulte, cu un grad ridicat de cunostinte, va accentua elementele rationale ale
ordonarii stimulilor, in timp ce investigarea adolescentilor va trebui sa rezolve in primul rand
problemele psihologice ale structurarii chestionarului.

Pentru selectarea stimulilor:

Stimulii sunt selectati in raport cu ipotezele cercetarii. Astfel, chiar si cele mai banale intrebari
sunt formulate in conformitate cu ipotezele stabilite anterior.

Ex: De unde cumparati paine? contine ipoteza ca nu toata populatia anchetata cumpara paine de
la acelasi magazin, si exclude ipoteza ca cei chestionati fac paine acasa .

Se poate spune ca in alcatuirea chestionarului, mai putin in cazul intrebarilor “De ce?” se reflecta
pozitia teoretica, reprezentarile, atitudinile si opiniile cercetatorului.

Pentru declansarea comportamentelor verbale si non-verbale

Intrebarile sau imaginile cuprinse in chestionar declanseaza comportamente verbale sau non-
verbale, care sunt influentate de o serie de factori, cum ar fi:
Factorii de personalitate (personalitatea celui anchetat, personalitatea operatorului)

Factorii de situatie (situatia cadru de desfasurare a anchetei, timpul, situatia sociala globala)

Factorii care tin de tema cercetarii (alegerea temei, ipoteze, esantion)

Factorii care tin de instrumentul de cercetare si tehnica aplicata (tipul de chestionar, structura
chestionarului, modul de aplicare).

M. A. Tremblay (1968) (Initiation à la recherche dans les sciences humaines) defineste un

chestionar dupa 7 caracteristici principale:

Un chestionar este, prin definitie, un instrument de masura empirica a unor fenomene

In scopul prelucrarii si utilizarii datelor, standardizarea este necesara: chestionarul este

prezentat tuturor respondentilor in aceeasi forma: intrebari predeterminate, identice pentru toti, in
aceeasi ordine;

Chestionarul este un instrument pretestat: inainte de utilizare este absolut necesar ca

instrumentul sa fie incercat pentru a se vedea daca masoara bine ceea ce si-a propus sa masoare;

Chestionarul permite obtinerea informatiilor identificate in trei categorii: a) fapte, atitudini,

opinii, preferinte, asteptari; b) caracteristici asociate respondentilor (sex, varsta, nationalitate); c)
informatii legate de administrarea chestionarului (data, locul, grupa de respondenti etc.);

Datele culese prin chestionar au o dubla caracteristica: sunt atat subiective, cat si obiective. Prin
urmare, masurarea poate fi privita printr-o dubla perspectiva: fie individuala, fie colectiva.
Fiecare chestionar reprezinta un subiect, iar compilarea, crearea ansamblului de chestionare,
corespunde unei colectivitati.

Chestionarul este administrat de obicei pe un esantion dintr-o populatie

Chestionarul este construit esential in functie de modelul de analiza a rezultatelor care permite
sa se raspunda problematicii initiale. Planul de analiza si ipotezele corespunzatoare sunt
specificate dinainte, cu scopul de a ghida alegerea specialistului in momentul elaborarii
instrumentului.

2. Necesitate si domenii de aplicare

Chestionarele au aparut in activitatea umana ca urmare a dezvoltarii unor cerinte sociale de tip
administrativ, medical si stiintific:

1) Dezvoltarea institutiilor sociale a generat anumite exigentele administrative ce au dus la

multiplicarea documentelor si formularelor.

Frecvent, raporturile individului cu institutiile de stat se realizeaza pe baza unui chestionar:

Angajarea in munca
Inscrierea intr-o forma de invatamant
Obtinerea unui act oficial
Obtinerea unui serviciu din partea unei institutii etc.

2) Necesitatea cercetarii sociale a impus perfectionarea colectarii raspunsurilor prin chestionar.

Elaborarea chestionarului reprezinta rodul colaborarii intre sociologi si psihologi. Elaborat initial
in psihologie (sub forma instrumentelor de selectie), el a trecut apoi in etnologie, ca sa-si
gaseasca apoi cea mai puternica utilizare in sociologie.

3) Cerintele practicii medicale si psihologice au dus la crearea mai multor tehnici individuale de
interogare.

Exemplul cel mai elocvent este cel al utilizarii chestionarelor de personalitate.

4) Cerintele practicii manageriale si a verificarii competentelor in munca

Aceasta exigenta a dus la dezvoltarea unor instrumente apte sa: masoare aptitudinile specifice ale
unui candidat la un post, sa evalueze competenta profesionala a unui angajat, sa masoare
performantele unor echipe de munca.

O sistematizare a domeniilor psihologiei si sociologiei in care poate fi utilizat chestionarul ofera

Patricia Delhomme si Thierry Meyer (Les projets de recherche en psychologie sociale, 1997):

1. Judecata directa de valoare. Se atribuie explicit o valoare (buna sau rea) unui obiect,
organizatii, persoane sau grup sau chiar subiectului insusi. De exemplu: Considerati conducerea
universitatii ca fiind: a) foarte competenta, b) mai degraba competenta, c) nici competenta, nici
incompetenta, d) mai degraba incompetenta, e) foarte incompetenta. Astfel de judecati constituie
materia prima pentru cercetarile cu privire la atitudini.

2. Atribuirea de cauzalitate si responsabilitate. Judecatile de aici sunt presupuse ca mai elaborate

decat precedentele in masura in care evaluarea cauzei sau responsabilitatii ar rezulta in principiu
dintr-o analiza mai controlata, mai obiectiva, decat judecatile de valoare. De exemplu: “Care sunt
pentru voi cauzele principale ale reusitei unui student la Universitate?”

3. Cunostinte atestabile. Explicit exista un raspuns adevarat, participantul trebuie sa dea un astfel
de raspuns si stie ca va fi evaluat (nu neaparat in mod singular).

4. Opinii, credinte. In mod explicit, nu exista raspunsuri bune sau rele si participantul stie ca
diferentele individuale sunt acceptate fara a fi intotdeauna necesar sa prezinte si justificarea lor.
Spre exemplu: “Sunteti de acord sa se inlocuiasca pedepsele cu inchisoarea sub 6 luni cu munca
in folosul public?” Se raspunde pe o scala de la 1 la 5 (Deloc . Intru totul de acord).

5. Intentii comportamentale. Intrebarile vizeaza proiectele intentiile, comportamentele inca

nerealizate. De exemplu: “Considerati ca va veti lasa de fumat?” (raspunsuri posibile: Da/Nu,
daca da, Cand?).

6. Declaratii privind unele comportamente trecute sau actuale

7. Raportarea starilor mentale si fizice. Presupune calificarea starilor cognitive, motivationle si
emotionale ale fiecarui participant. Frecvent folosita in chestionarele psihologice.

8. Autodescrieri. Intrebarile de autodescriere trimit la diversi indicatori (trasaturi de

personalitate, competente etc.).

9. Culegerea retrospectiva a unor date factuale. Spre exemplu: “Ce venit ati realizat anul
trecut?”

3. Clasificarea chestionarelor

Chestionarele pot fi clasificate:

A. Dupa continutul informatiilor solicitate de la subiect.

B. Dupa forma intrebarilor

C. Dupa modul de aplicare.

STRATEGII DE CONSTRUCŢIE A CHESTIONARULUI:

Se pot utiliza doua strategii în construirea unui chestionar:1) pornind de la un model teoretic
foarte clar definit anterior; 2) pornind de la o dimensiune psihologică slab definită, fără
informaţii despre factorii ce o compun (T.Constantin, 2004).
În situaţia 1 va fi mai simplu dar totodată şi mai sigur, deoarece pornind de la un model
teoretic prestabilit, vom şti exact ceea ce ne interesează să evaluăm, pe când în situaţia 2 vom fi
nevoiţi să sintetizăm percepţiile la nivel de populaţie legate de variabila investigată, pentru că
abia apoi să putem genera itemii care se caracterizeze variabila investigată.
În mod cert ambele variante construcţie a unui instrument sunt acceptate de comunitatea
ştiinţifică, dar cu siguranţă că exista avantaje, dar şi dezavantaje. Orice instrument de luat în
calcul trebuie să aibe bine precizate caracteristici ca validitatea şi fidelitatea sa. Un instrument
este valid atunci când măsoară ceea ce îşi propune să măsoare, şi este fidel, atunci când la
evaluări diferite, subiecţii obţin rezultate identice sau foarte puţin diferite. Din acest punct de
vedere strict, este mai sigur să recurgem la varianta 1 de construcţie a unui chestionar.Pe de altă
parte, pot oferi un contrargument şi anume acela ca, multe modele teoretice pot fi fundamentate
pe anumite culturi, şi acest fapt nu susţine valabilitatea acelui model teoretic pentru populaţia
românească, de exemplu.
T.Constantin susţine:” Prima strategie de construcţie ne oferă posibilitatea să realizăm
operaţionalizarea variabilelor pornind de la datele certe ale cercetării ştiinţifice, fără a fi nevoiţi
să intuim sau să aproximăm ceea ce dorim să măsurăm. Un alt avantaj este acela că dimensiunea
evaluată de instrumentul nostru poate fi pusă mai uşor în legătură cu alte dimensiuni similare,
evaluate de alte instrumente, calităţile instrumentului construit de noi verificându-se cu mai
multă uşurinţă.” (T.Constantin, 2004). Un dezavantaj al utilizării acestei modalităţi de
construcţie ar fi acela că pornind de la un model teoretic preexistent, putem întâmpina riscul ca
variabila evaluată să fie prea puţin definită, sau definita prea vag, fiind prezentaţi doar anumiţi
factori care o definesc şi astfel nu avem o viziune exhaustivă asupra variabilei ce dorim să o
evaluăm folosindu-ne de instrumentul personal.
T.Constantin (2004) susţine:” Cea de-a doua strategie de construcţie a chestionarelor
standardizate are avantajul că ne permite să explorăm atât metodologic, cât şi conceptual
dimensiunea psihologică vizată de noi, pornind de la percepţiile concrete ale populaţiei pe care o
investigăm, şi nu de la un model teoretic. În acest fel putem surprinde factorii sau
subdimensiunile cu adevărat relevante pentru populaţia investigată. Referindu-ne la dezavantaje,
trebuie să precizăm că această strategie, pentru că mizează pe operaţionalizarea intuitivă pe care
o fac cei chestionaţi, ne poate oferi informaţii fără valoare, fie sub forma descrierilor negativ -
pozitiv, fie sub forma descrierilor în termeni de surse ale respectivei dimensiuni (dimensiunea
„motivaţie generală”, operaţionalizabilă în final sub forma unor factori de tip „familia”, „natura”,
„munca”, „prietenii” ca surse ale motivaţiei). Nu de puţine ori, în urma analizei factoriale nu
rezultă factori suficient de bine conturaţi sub aspect semantic (ca sens comun al aserţiunilor care
îi compun) sau ca valoare explicativă.”
Aşadar, nu putem începe demersul metodolgic de construire a unui chestionar standardizat,
fără să avem date foarte clare legate despre ce anume dorim să evaluăm/măsuram/investigam cu
instrumentul nostru, fără a avea date foarte clare furnizate de literatura de specialitate, fără a
cunoaşte date despre subiecţii ţinta pe care dorim să îi evaluăm prin instrumentul nostru, dar mai
ales, trebuie să ţinem cont şi de resursele de timp, energie şi financiare.

Ř Varianta 1 de construcţie (model teoretic preexistent)

Această abordare de construcţie a chestionarului este utilizată mai ales când variabilă, sau
dimensiunea pe care noi urmărim să o construim are un suport teoretic amplu, exista numeroase
modele teoretice care o descriu, exista studii anterioare teoretice sau empirice şi avem informaţii
despre posibilii factori componenţi.
De exemplu, dacă dorim să construim un chestionar despre inteligenţa emoţională, exista
numeroase abordări teoretice, cea a lui D.Goleman, cea lui Salovey, cea a lui Reuven-Bar-On,
deci practic putem genera factorii chestionarului pornind de la caracteristicile inteligenţei
emoţionale în viziunea unuia dintre autorii mai sus menţionaţi.În acest caz, putem gândi
construcţia unui chestionar mult mai uşor, deoarece pornim de la definirea dimensiunii şi a
factorilor componenţi, de la schema teoretică susţinuta inliteratura de specialitate. Evident că
dacă avem suficientă experienţă putem chiar noi înşine să concepem un model teoretic, un
model care să descrie relaţia dintre un număr de factori şi o dimensiune psihologică.În orice caz,
fie în primul sau în cel de-al doi-lea, urmează operaţionalizarea dimensiunii/variabilei pe care
dorim să o evaluăm prin chestionarul nostru.De reţinut este şi faptul că, toţi factorii care vor
descrie această dimensiune psihologică, trebuie să fie o „traducere” a acesteia la nivel
comportamental, astfel încât să o putem evalua. Itemii care vor viza factorii ce descriu
dimensiunea psihologică aleasă, vor fi practic, chestionarul primar.
Pentru a defini itemii care caracterizează factorii dimensiunii alese vom recurge fie la
construirea lor individual sau bazându-ne pe un grup de 15 experţi, persoane care au noţiuni în
domeniu, mai exact sunt familiarizaţi cu modelul teoretic al dimensiunii sau variabilei vizate.
Rolul acestor experţi este să genereze un set de afirmaţii său întrebări care să vizeze fie
dimensiunea psihologică care se vrea evaluata, fie factorii ce o descriu pe aceasta. Considerând
şi etapele de validare prin care va tece chestionarul este necesar să fie generate cam 15
întrebări/itemi pentru fieare factor al dimensiunii alese.
 T.Constantin (2004) susţine: „Un factor final nu poate fi evaluat cu mai puţin de cinci
întrebări, şi pentru a ajunge la alegerea celor mai relevante dintre acestea vom fi nevoiţi să
eliminăm o parte a lor atunci când vom verifica validitatea de conţinut (prin evaluările realizate
în grupul de experţi), consistenţa internă a itemilor în cadrul factorului sau vom estima
validitatea chestionarului (prin analiză statistică şi interpretarea coeficienţilor Alpha Crombach).
Pentru formularea aserţiunilor sau întrebărilor este nevoie de ceva experienţă sau de orientarea
după modele oferite de alte chestionare (vizând însă dimensiunile urmărite de noi). Dacă această
etapă este dificilă (imaginaţia nu ne ajută şi avem o idee destul de neclară asupra posibilelor
idei), putem începe prin a defini şi a exemplifica dimensiunile vizate sub forma unor
caracteristici bipolare. Având definite aceste aspecte, formularea a 2-4 fraze pentru exprimarea
fiecărei caracteristici începe să fie ceva mai uşoară.”
Este foarte important ca în afară de generarea itemilor să avem în vedere şi alegerea unui
sistem de evaluare al întrebărilor (ex. O scală în 5 trepte, sau 7 trepte). Dacă nu avem
certitudinea faptului că itemii vizează toate aspectele dimensiunii evaluate, T.Constantin (2004)
susţine:” dacă nu suntem siguri că nu mai există alte aspecte subsumate dimensiunii principale,
pe care le-am ignorat, putem cere experţilor să definească principalele elemente componente,
aspecte sau factori subsumaţi dimensiunii investigate şi în felul acesta, ne asigurăm că vom
controla un aspect al „validităţii de conţinut” - cel care se referă la exhaustivitatea itemilor
subsumaţi unei dimensiuni - în sensul că întrebările trebuie să vizeze toate aspectele
semnificative ale dimensiunii investigate, fără să neglijeze aspecte importante ale acesteia.”

Analiza primară a formei intermediare a chestionarului va consta în analiza itemilor

chestionarului iniţial în cadrul unui alt grup de experţi pentru a verifica în ce măsură întrebările
formulate vizează ori nu dimensiunea sau factorii vizaţi de chestionarul final. Experţii vor avea
ca sarcina să decidă dintr-o listă amestecată a itemilor/întrebărilor cărui factor îi aparţin. Această
operaţie este necesară deoarece se vor reţine doar acei itemi a căror frecvenţa de realocare este
mai mare de 60 la sută.În acest fel se verifia validitatea de conţinut a itemilor ce corespund
factorilor.

T.Constantin (2004) susţine:” în acest fel realizăm o verificare a ceea ce se numeşte

„validitate de conţinut” - măsura în care întrebările formulate de noi vizează conţinutul
dimensiunii pe care dorim să o investigăm şi sunt suficiente pentru a se referi la toate aspectele
semnificative ale acesteia. În urma eliminării itemilor cu un grad de dispersie mare şi adăugarea
altora (dacă este cazul), care completează tabloul descrierii dimensiunii vizate, vom trece la
formularea chestionarului intermediar (etapa a doua a chestionarului), cel care va fi dat spre
completare unui lot mare de subiecţi (minimum 120) pentru a face analizele intermediare şi a
decide forma finală a chestionarului.”
Chestionarul rezultat din evaluarea realizată de acest grup de experţi va fi aplicat pe un număr
mare de subiecţi pentru verificarea prin analiza statistică a consistentei interne, la fină rezultând
chestionarul.

Ř Varianta 2 de construcţie (fără model teoretic)

Este destul de dificil să construim un instrument de evaluare psihologică a unei dimensiuni

despre care nu există prea multe date în literatura de specialitate.De aceea atunci când nu pornim
de la un model teoretic preexistent, în prima etapă este necesar să colectăm informaţii de la
populaţia ţinta, (cea pe care urmează să o evaluăm cu instrumentul nostru) cu privire la
dimensiunea psihologică vizata de noi, informaţii sub forma unor afirmaţii care să detalieze
dimensiunea psihologică. Aceste informaţii trebuiesc strânse de la minim 50 de persoane. După
ce vom colecta toate afirmaţiile de la subiecţi, vom realiza o listă de aserţiuni, căreia îi vom
ataşa o scală de evaluare, astfel încât să putem identifia în ce măsură subiecţii cărora le vom
aplica chestionarul sunt de acord sau nu cu afirmaţiile colectate.În acest fel rezulta chestionarul
iniţial care poate avea în jur la 100 de afirmaţii şi care trebuie aplicat unui număr minim de 120
de subiecţi din populaţia ţinta.De reţinut este faptul că, acest chestionar trebuie aplicat unui
număr dublu de subiecţi fata de numărul afirmaţiilor prevăzute în chestionar. Datele obţinute vor
fi introduse într-o bază de date în programul de prelucrare statistică S.P.S.S.unde se vor calcula
mediile, abaterile standard, coeficienţii Alpha-Crombach. Este necesar ca atunci când decidem
să realizăm un instrument propriu de evaluare să avem toate informaţiile de la cursul de
Statistică bine însuşite şi reactualizate.
După ce a fost creată baza de date din S.P.S.S.se va trece la analiza factorială a datelor, prin
care vom verifica ince măsură există concordante intre răspunsurile subiecţilor la anumite
întrebări ale chestionarului şi gruparea acestora într-un factor comun. Modul de grupare a
factorilor prin analiza factorială trebuie considerat orientativ şi nu absolut.Se vor reţine doar acei
itemi ai factorilor care sunt într-un număr semnificativ pentru acel factor şi care au coeficienţi de
corelaţie mai mari de 0,50.În continuare urmează o analiză a consistentei interne a itemilor în
cadrul fiecărui factor, mai precis calculul coeficientului Alpha-Crombach.
Analiza intermediara a chestionarului fie în varianta 1, sau 2 consta în verificarea prin analiza
statistică a normalităţii distribuţiei răspunsurilor la fiecare item în parte, în cadrul fiecărui factor
şi apoi a consistentei interne. Trebuie reţinuţi doar acei itemi care respecta criteriile unei
distribuţii normale. Vor fi eliminaţi acei itemi care au medii mult prea mari său mult prea mici şi
pe cei care au o abatere standard prea mare.
Coeficientul de consistență internă este o metodă prin care se poate verifica fidelitatea unui
chestionar, şi mai poate fi utilizat pentru estimarea pragului maxim al validităţii unei probe
psihologice. Analiza de consistenta internă ne indica cât de omogenă este realitatea la care se
referă setul nostru de itemi, adică măsura în care exista o legătură puternică între itemi şi
dimensiunea psihologică vizata.Se vor reţine doar acei itemi care au un coeficient de consistenta
internă între 0,70-0,90. Este indicat că numărul final de itemi pentru fiecare factor să varieze
intre 5-15. După ce am parcurs toate aceste etape fie urmând varianta 1, fie varianta 2, avem
certitudinea că am obţinut un chestionar final funcţional. Principalele elemente care îl definesc
aparţin formei sale standardizate, adica-consemnul, itemii, scalele de evaluare a itemilor,
instrucţiunile de aplicare şi interpretare prin raportarea la un etalon.

3. METODOLOGIA DE REALIZARE A CHESTIONARULUI DE EVALUARE A

STILULUI DE ATAŞAMENT (cu model teoretic preexistent)

ETAPA I: Pornind de la suportul teoretic prezentat anterior în literatura de specialitate se susţine

faptul că există mai multe stiluri de ataşament, clasificare realizată de către Mary Ainsworth:
securizant, evitant şi anxios-ambivalent. Aceste trei stiluri de ataşament vor reprezenta cele trei
dimensiuni evaluate în chestionarul realizat, sau cei trei factori principali ai instrumentului.

ETAPA II: S-a creat un grup de experţi alcătuit din psihologi cu experienţă care au avut ca
sarcină generarea unor comportamente care să definească cele trei stiluri de ataşament -
securizant, evitant, anxios-ambivalent. În urma acestei etape a rezultat un set de comportamente,
ce definesc cele trei stiluri de ataşament.
ETAPA III: S-a reunit un alt grup de experţi, alcătuit de asemenea din psihologi cu experienţă,
care au primit două liste: una cu cele trei stiluri de ataşament şi definiţiile acestora, şi o a doua
listă cu comportamentele generate de grupul de experţi la pasul anterior. Sarcina acestui grup de
experţi a fost aceea de a realoca comportamentele la stilul de ataşament, pe care considerau că îl
reprezintă. În urma acestei operaţii am realizat un tabel din care am reţinut doar acei itemi ai
căror frecvenţă de realocare a fost de 75 la sută.

În cele ce urmează va fi prezentat chestionarul rezultat, chestionar care ulterior a fost

aplicat unui grup de subiecţi pentru verificarea consistenţei interne.

CHESTIONAR DE EVALUARE A STILULUI DE ATAŞAMENT:

În cele ce urmează veţi primi un set de 18 afirmaţii, şi va trebui să decideţi în ce măsură

sunteţi de-acord cu acestea:
1- dezacord puternic,
2- dezacord parţial,
3- nu ştiu,
4- acord parţial,
5- acord puternic.

1. Atunci când depind de alte persoane mă simt în regulă.

2. Persoanele de care am nevoie sunt mereu acolo unde este necesară prezenţa lor.
3. Nu îmi fac problem că aş putea fi abandonat.
4. Pot să mă apropii de oameni cu uşurinţă.
5. Nu mă tem că cineva ar putea să-mi devină apropiat.
6. Atunci când alte persoane depind de mine mă simt absolut normal.
7. Nu mă simt tocmai confortabil atunci când ajung să depind de alte persoane.
8. Persoanele de care am nevoie nu sunt niciodată acolo unde este necesară prezenţa lor.
9. Este foarte dificil să ai încredere în oameni.
10. Nu mă simt tocmai în largul meu atunci când mă apropii de alte persoane.
11. Sunt deranjat atunci când cineva doreşte să-mi devină apropiat.
12. Deseori partenerul meu de viaţă doreşte să devenim mai intimi unul cu celălalt decât mă simt
eu confortabil.
13. Nu sunt convins că oamenii vor fi acolo unde este necesară prezenţa lor.
14. Deseori îmi este teamă că partenerul meu de viaţă nu mă iubeşte.
15. Am impresia că oamenii sunt sceptici în a-mi deveni apropiaţi.
16. Îmi este teamă de multe ori că partenerul de viaţă nu vrea să rămână cu mine.
17. Îmi doresc de multe ori o simbioză perfectă cu o altă persoană.
18. Dorinţa mea de relaţionare îi sperie pe cei din jurul meu.

SCORAREA: Primele şase afirmaţii urmăresc identificarea stilului de ataşament securizant,

următoarele şase vizează ataşamentul evitant, iar ultimele şase afirmaţii vizează ataşamentul
anxios – ambivalent.Se aduna punctele obţinute la fiecare cele 6 afirmaţii, iar scorul cel mai
mare obţinut reprezintă stilul de ataşament dominant, întrucât nu există un stil de ataşament pur.

ETAPA IV: Acest chestionar va fi aplicat unui nr.semnificativ de subiecti(100 minim)