ENDOSCOPIA DIGESTIVĂ SUPERIOARĂ

Endoscopia digestivă superioară (EDS) este un procedeu de explorare a interiorului

esofagului, stomacului și partea proximală a duodenului, cu ajutorul endoscopului. EDS cu
endoscop flexibil este o metoda folosită în pediatrie începând cu anul 1970.
Principalele indicații ale EDS la copil sunt:
- dureri în etajul superior abdominal sau toracice recurente, de etiologie neprecizată
- vărsăturile recurente asociate cu disfagie, odinofagie și dureri retrosternale
- hemoragia digestivă superioară
- sindroame de malabsorbție
- ingestia de substanţe caustice sau corpi străini
- monitorizarea tratamentului cronic cu antiinflamatorii nesteroidiene.
La copil, diametrul fibroendoscoapelor este de 5-6 mm pentru nou-născut şi copilul mic
şi, respectiv 8-9 mm pentru copilul mare şi adolescent, iar lungimea şi unghiurile de flexie
variază în funcţie de segmentul tractului digestiv examinat şi de experienţa endoscopistului-fig.
nr.7.

Fig.nr.66 Endoscop flexibil

Pe lângă vizualizarea directă a leziunilor, EDS permite recoltarea de fragmente bioptice

necesare examenului anatomopatologic şi aplicaţii terapeutice (extragerea corpilor străni,
hemostaza endoscopică în HDS, dilatarea stenozei esofagiene, scleroza endoscopică a varicelor
esofagiene, gastrostomia endoscopică percutană, etc).
La nivelul mucoasei gastrice și duodenale prin EDS se evidențiază: edem, eritem, exudat,
eroziuni, pliuri îngroşate sau atrofiate, desen vascular accentuat, hemoragii (fig.nr.67, 68).
 Fig.nr.67 Gastrită cronică nodulară – aspect endoscopic

Fig. nr.68. Aspectul mucoasei intestinale la EDS în boala celiacă: pliuri curbe paralele,
aspect mozaicat al mucoasei, vase superficiale bine vizibile

Sterilizarea şi întreţinerea fibroendoscoapelor este foarte importantă: se curăţă şi se

sterilizează suprafaţa externă, canalul de biopsie, accesoriile folosite pentru a preveni
contaminarea bacteriană.
Pregătirea pacientului anterior efectuării EDS presupune efectuarea anamnezei
minuțioase, examen clinic şi biologic atent cu investigarea coagulării, informarea pacientului şi a
familiei asupra potenţialelor riscuri (ex. sângerare, eventual perforație intestinală, regim
alimentar specific (post alimentar 12 ore anterior intervenției), sedarea pacientului (ex.
Midazolam - doza iniţială i.v. 0,05 mg/kg care se va creşte treptat până la 0,3 mg/kg doza
maximă).
După efectuarea EDS cu biopsie, bolnavul va fi urmărit atent 24 de ore, precum şi în
următoarele zile. În primele 2 ore după biopsie, va primi alimentaţie lichidă, în următoarele 6 ore
alimente semiconsistente, iar în continuare alimentaţia anterioară investigaţiei.
Complicaţiile EDS:
- vărsăturile cauzate de premedicaţie sau discomfortulvagal determinat de insuflarea cu
aer în cursul manevrei
- hematoame retrofaringiene
- desprinderea sau căderea dinţilor
- traume laringiene
- perforaţii esofagiene sau laringiene (exceptional)
- legate de sedare, anestezie.
Contraindicaţiile EDS: disfuncţii respiratorii și/sau cardiovasculare, deteriorarea
statusului neurologic; suspiciunea de perforaţie intestinală, diateze hemoragice, hemoragie
masivă, afectarea coloanei cervicale
Bibliografie
1.SchaeppiMichela G., Mougenot Jean-François, Belli C. Dominique Pediatric Upper
Gastrointestinal Endoscopy, in WalkerW. Allan et all – Pediatric Gastrointestinal
DiseasePathophysiology • Diagnosis • Management-IV-thedition,BC Decker Inc, 2004, 1675-
1702
2.Trandafir Laura Mihaela – Considerații clinico-evolutive și terapeutice în sindromul de
malabsorbție la copil - Teză de doctorat, UMF “Gr.T.Popa” Iași, 2004.
 4.5. EXAMENUL ECOGRAFIC ȊN PEDIATRIE
Asist.univ.dr. Laura Mihaela Trandafir

În patologia pediatrică, pentru stabilirea unui diagnostic corect și precoce, pe lângă

anamneză și examenul clinic, ecografia este considerată de primă intenție, fiind o metodă rapidă,
neinvazivă și cu un spectru larg de indicații.
Ecografia se poate efectua în urgență (ex. abdomen acut, traumatism toraco-abdominal,
etc), fără o pregătire prealabilă, sau poate fi programată, când necesită o pregătire prealabilă a
bolnavului: pauză alimentară cu 6 ore anterior examinării, combaterea meteorismului abdominal
(administrare de Espumisan în ziua anterioară explorării ecografice), hidratare corespunzătoare
în cazul echografiei pelvine, sedarea copilului cu Cloralhidrat dacă acesta este agitat și nu
colaborează cu examinatorul.
Avantajele ecografiei în practica pediatrică sunt reprezentate de:
-este ușor de tolerat și de acceptat de către copii
-este reproductibilă ori de câte ori este necesar pentru diagnostic sau pentru monitorizarea
evoluției unei afectiuni
-posibilitatea efectuării în urgență (traumatism abdominal, stări septice, etc) fără o
pregătire anterioară
-absența contraindicațiilor
-rezoluție bună a imaginilor, în special a organelor parenchimatoase.
Dezavantajele ecografiei în practica pediatrică sunt reprezentate de:
-printre limitele ecografiei se numară aparatul mai puțin sensibil sau lipsa de experiență a
ecografistului
-factori perturbanți pentru obținerea unor imagini clare (ex. prezența gazelor în intestine,
țesutul adipos în exces)-
-lipsa de cooperare a pacientului.
Indicațiile ecografiei ca metodă de diagnostic în bolile aparatului digestiv (dupǎ Eugen
Ciofu, Carmen Ciofu – Esențialul ȋn Pediatrie, Ed. Medicalǎ Amaltea, 2002):
1. Ficat (fig. nr.69, 70,71)
o Dimensiune, formă, structură
o Leziuni înlocuitoare de spațiu (primare, metastatice, inflamatorii, chist hidatic)
o Abces subfrenic
o Ictere obstructive de etiologie neprecizată
o Ascita
o Anomalii observate la examinare izotopică
o Afectarea hepatică în boli de sistem, neoplazii, HIV etc
2. Căi biliare
o Evaluarea veziculei biliare nefuncționale
o Chist de coledoc
o Calculi biliari
o Căi biliare extrahepatice
3. Pancreas
o Tumori
o Pseudochiste
o Steatoza
4. Vase abdominale și hepatice
o Hipertensiune portală
o Anevrisme
o Deplasare prin mase tumorale
o Invazie prin tumori

Fig. nr.69 Echografie hepaticǎ

Fig. nr.70 Segmentarea anatomică a ficatului – fața diafragmatică.

Linia dintre vezicula biliară și vena cavă inferioară împarte ficatul în jumătatea dreaptă
(Segmentele V–VIII) și dreaptă (Segmentele I–IV)
 Fig.nr.71 Segmentarea anatomică a ficatului – fața viscerală
(http://medicinembbs.blogspot.ro)

Ecografia renală este o metodă rapidă și repetabilă. Imaginea poate fi examinată și în

dinamică. Scoate în evidență detalii morfologice (pozitia rinichilor, ptoza renală,dimensiunile și
sistemul pielocaliceal), arată prezența de calcificări la nivelul parenchimului renal sau formațiuni
hiperecogene în sistemul pielocaliceal. Evidențiază tumorile renale, vasele hilului renal și
ureterele. Ecografia Doppler este indicată în suspiciunea de tromboză de arteră sau venă renală.
În pielonefrita acuta, dimensiunile rinichilor sunt ușor crescute și conturul net, iar în
pielonefrita cronică rinichii sunt mici, iar conturul neregulat.
Chisturile renale sunt formațiuni hiperecogene cu pereți regulați.
Calculii se evidentiază când depasesc 5 mm. Calculii coraliformi apar ca formațiuni
hiperecogene, mulate pe bazinet.
În insuficiența renală acută rinichii sunt măriți, iar în cea cronică sunt mici de dimensiuni.