Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rigla Pal Galben
Rigla Pal Galben
Acest grad de rezistenţă la foc este caracterizat de elementul cel mai dezavantajos
privind comportarea lui la foc.
C 1 – practic neinflamabile;
C 2 – dificil inflamabile;
C 3 – mediu inflamabile;
C 4 – uşor inflamabile.
Una din condiţiile esenţiale de protecţie la foc este limitarea utilizării materialelor
combustibile care se aprind uşor, propagă focul şi aduc un aport mare la dezvoltarea incendiilor. Prin
normele specifice fiecărei activităţi se impune utilizarea materialelor combustibile numai din clasa
C 1 şi C 2 de combustibilitate. Deoarece materialele de construcţii din lemn, plastice şitextile fac
parte din clasa C 4 de combustibilitate, este necesar a li se îmbunătăţi comportarea la foc. Acest
lucru se obţine prin tratarea la suprafaţă sau în masa materialelor, cu substanţe inhibitoare de
flacără care pot întârzia aprinderea materialului şi pot reduce viteza de propagarea incendiului.
Limita de rezistenta la foc este durata de timp până la care elementul îşi pierde
capacitatea de rezistenţă la foc într-un incendiu standard.
Una din condiţiile esenţiale de protecţie la foc, este limitarea utilizării materialelor
combustibile care se aprind uşor, propagă focul şi aduc un aport mare la dezvoltarea incendiilor. Prin
normele specifice fiecărei activităţi se impune utilizarea materialelor combustibile numai din clasa
C 1 si C 2 de combustibilitate.
Deoarece materialele de construcţii din lemn, plastice şi textile fac parte din clasa C 4 de
combustibilitate, este necesar a li se îmbunătăţi comportarea la foc.
Acest lucru se obţine prin tratarea la suprafaţă sau în masa materialelor, cu substanţe
inhibitoare de flacără care pot întârzia aprinderea materialului şi pot reduce viteza de propagarea
incendiului.
Substanţele inhibitoare de flacără acţionează prin:
Ignifugarea este una din cerinţele privind siguranţa la foc pentru îmbunătăţirea gradului de
rezistenţă la foc a clădirii.
O ignifugare corect executată, întreţinută în timp, poate îmbunătăţi gradul de rezistenţă la foc
a unei clădiri, de la gradul V la gradul III şi poate reduce alte măsuri de protecţie care sunt foarte
scumpe.
O ignifugare corect executată poate localiza un incendiu, în focarul iniţial, prin limitarea
aprinderii şi arderii în continuare a materialelor de construcţii, jucând rolul de barieră, sau poate
prelungi faza de ardere lentă, ceea ce duce la neafectarea rapidă a structurii de rezistenţă şi
totodată, posibilitatea unei intervenţii din interior, fără a se ajunge la faza de ardere generalizată.
materiale combustibile care sunt în contact permanent cu atmosfera umedă (peste 70%
umiditate);
suprafeţe aparente ale materialelor şi produselor din lemn, finisate;
tâmplăria interioară şi exterioară, pardoselile, mobilierul, împrejurimile.
NU SE IGNIFUGHEAZA:
construcţiile cu destinaţie incompatibilă cu substanţele ignifuge (depozite cereale,
produse alimentare în vrac s.a.);
părţile neaparente ale finisajului interior sau ale altor elemente de construcţie respective,
indiferent de durata de menţinere a calităţii lucrării de ignifugare.
Executantul lucrărilor de ignifugare este obligat să facă dovada calităţii lucrărilor executate:
Beneficiarul lucrării are datoria de a urmări, pe tot parcursul executării lucrării, calitatea
acesteia, recepţia la terminarea lucrării, şi face urmărirea în timp, pe toată durata de garanţie a
lucrării.
uşor inflamabile:
o fibra naturală (bumbac, in, cânepă, iută);
o materiale plastice;
o lână în ţesătură uşoară.
greu inflamabile:
o fibră de sticlă;
o lână în ţesătură grea.
In cazul ignifugării prin pulverizare se ţine cont de compatibilitatea dintre soluţia utilizată şi
materialul textil, care trebuie să fie spălat şi curăţat de praf sau alte impurităţi.
Soluţiei ignifuge utilizate i se va face o probă de pH (care trebuie sa fie neutru), iar la
pulverizarea acesteia se va utiliza o doză foarte mică.
Materialul recoltat pentru probe va avea 1,5 mp, cu margine, pentru a se putea stabili
dispunerea ţesăturii în bătătură şi urzeala (se vor face aproximativ 10 probe) şi va fi însoţit de
aceleaşi documente ca şi în cazul ignifugării materialelor combustibile din lemn, când se va trimite
laboratorului autorizat pentru verificare.
umiditatea lemnului:
o maxim 10% – pentru elementele de finisaj;
o maxim 18% – pentru celelalte.
temperatura aerului – minim 10 °C.
S.R. 652/1998 – metoda verificării eficacităţii ignifugării prin pierdere de masă; o probă
este formată din trei eprubete cu dimensiunile 150 x 400 x max.48 min./1000 mp.
STAS 7248 – metoda de propagare a flăcării pe orizontală (cu panou radiant) – utilizată în
cazul omologării soluţiilor ignifuge.
curăţarea suprafeţelor (de praf, noroi, var, vopsea sau impurităţi, inclusiv protecţii
ignifuge anterioare), prin periere, răzuire etc.;
chituirea tuturor crăpăturilor, fisurilor, nodurilor, îmbinărilor şi golurilor existente pe
suprafeţele ce se protejează cu chit, realizat din praf de cretă şi produs ignifug în raport de
(1:1) – cantitate de chit reprezintă 0,1 kg/mp;
tratarea cu substanţă a rosturilor (de chertare) şi apoi întocmirea unui proces-verbal de
lucrări ascunse, împreună cu beneficiarul în care se vor specifica operaţiile executate
(tratări de rosturi, crăpături, fisuri etc. prin chituire).
comandă fermă;
proces-verbal de recepţie provizorie;
copie după avizul de expediţie de la producător;
certificat de calitate;
certificat de atestare firmă – copie.
Exemplu: un material plastic este format din carbon şi hidrogen, are o combustibilitate foarte
mare datorită afinităţii acestor elemente cu oxigenul.
Combustibilitatea poate fi apreciată funcţie de următorii parametrii:
influenţa monomerilor;
structura materialelor plastice;
greutatea moleculară;
urme de solvenţi (mai ales la materialele spongioase);
plastifianţi;
forma materialelor plastice.
Propagarea incendiului depinde foarte mult de forma pieselor din material plastic.
Exemplu: la un material plastic spongios propagarea este rapidă şi chiar foarte rapidă.
Viteza de ardere este mare, cu degajări mari de căldură. Temperaturile de ardere se ridică
la aproximativ 1200 oC.
Ignifugarea maselor plastice cea mai eficientă variantă este prin tratament în masă.
Metoda de verificare este conform STAS 7248 – metoda propagării flăcării pe orizontală
(panou radiant).
Incendiul este un proces de ardere care produce pagube (omenesti si materiale) si care
necesita interventie de stingere in scopul intreruperii si lichidarii lui.
Se poate, totusi, considera ca in evolutia unui incendiu in interiorul unei incaperi, intervin 5 faze:
I. Aparitia focarului initial – prima faza din dezvoltarea incendiului care consta in aprinderea
materialului combustibil de la o sursa ce are energia de aprindere necesara.
are o durata extrem de variata (ea poate lipsi sau varia de la cateva minute la cateva
ore, zile);
aria de combustie este limitata la zona focarului;
temperatura creste relativ lent, fara a atinge valori importante, dimensiunile flacarii sunt
mici in comparatie cu dimensiunile incaperii;
durata ei depinde in primul rand de natura, cantitatea si modul de distributie a
materialelor combustibile in incapere.
III. Faza de ardere activa – cea mai importanta faza, care decide, in mare masura, dezvoltarea
ulterioara a incendiilor. Arderea este puternica, cu temperaturi care variaza mult in timp si
spatiu. Daca incaperea este inchisa, cantitatea de aer necesara arderii devine insuficienta,
rezultand o regresie in dezvoltarea incendiului, care poate sa se stinga spontan, fiind eliminata
faza de ardere generalizata. In cazul patrunderii aerului proaspat (exemplu: prin spargerea
geamurilor, deschiderea trapelor, deschiderea usilor), dezvoltarea incendiului este mult
accelerata.
IV. Faza de ardere generalizata – faza in care ard toate materialele combustibile aflate in
incapere, incendiul atingand dezvoltarea maxima. Regimul de ardere este conditionat de
suprafata materialelor combustibile si de dimensiunile deschiderilor (incendiile pot fi ventilate –
sunt intense dar de scurta durata, sau neventilate – de intensitate mai redusa si de durata mai
lunga).
V. Faza de regresie – ultima faza, cand temperatura incepe sa scada prin epuizarea
combustibilului, flacarile dispar fiind inlocuite de jar si cenusa. Temperatura scade dar ramane
ridicata mult timp, ceea ce afecteaza structura de rezistenta a cladirilor.
Dezvoltarea unui incendiu poate parcurge cele cinci faze sau, din dezvoltarea lui pot lipsi unele
faze. De asemenea timpul necesar dezvoltarii unei faze este diferit de la un incendiu la altul,
aceasta datorita numerosilor factori, enumerati mai sus, care intervin in caracterizarea unui
incendiu.
Pentru stabilirea unor performante la cladiri, sau a cauzelor unor incendii, se mai utilizeaza
si incendii conventionale – care reprezinta o ardere initiata in conditii reproductibile (natura si
cantitatea combustibilului, conditii spatiale si de mediu) care simuleaza un anumit tip de incendiu.
I. ORDONANTA NR. 307 – LEGEA NR. 212/1997 – O.G. NR. 114/2000 – privind apararea
impotriva incendiilor, stabileste ca:
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta este institutia publica, de interes national,
specializata in prevenirea si managementul situatiilor de urgenta si investita cu atributii de
coordonare, control si acordare a asistentei tehnice in acest domeniu, in conditiile legii.
Inspectoratele judetene;
Brigazi si grupuri de pompieri;
Centrul National pentru Securitate la Incendiu si Protectie Civila, alte unitati.
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta coordoneaza intreaga activitate si, printreatributii
se numara si urmatoarele:
elaboreaza conditii tehnice general obligatorii de proiectare, omologare si fabricare a
mijloacelor tehnice destinate apararii impotriva incendiilor si avizeaza folosirea celor
provenite din import;
autorizeaza si acrediteaza laboratoare si poligoane de incercari la foc.
Centrul National pentru Securitate la Incendiu si Protectie Civila, in baza H.G. 259/2005,
organizeaza cursurile de atestare a persoanelor fizice si atestarea persoanelor juridice ce
desfasoara activitati in domeniul apararii impotriva incendiilor (termoprotectie, ignifugare,
verificare, intretinere instalatii de semnalizare si de stins incendii, verificare si incarcare
stingatoare, verificare si intretinere autospeciale si alte mijloace tehnice).
De asemenea Centrul National pentru Securitate la Incendiu si Protectie Civila este laborator
acreditat de catre RENAR pentru efectuarea incercarilor la foc.
III. H.G. NR. 259/2005 – privind functionarea Centrului National pentru Securitate la Incendiu si
Protectie Civila prevede la pct. �i�ca acesta atesta persoanele fizice si juridice pentru prestarea
lucrarilor de termoprotectie si ignifugare, precum si a celor de verificare, intretinere si reparare a
autospecialelor, utilajelor, instalatiilor si a altor mijloace tehnice destinate prevenirii si stingerii
incendiilor.
Este obligatorie utilizarea numai a mijloacelor tehnice PSI omologate, avizate si agrementate
tehnic si care indeplinesc conditiile de calitate, potrivit legii.
Riscul de incendiu;
Rezistenta la foc;
Preintampinarea propagarii incendiilor in functie de:
degajarile de fum, gaze fierbinti si produse nocive;
etanseitate la fum si la flacari;
propagarea flacarilor si a fumului;
rezistenta fatadelor si acoperisurilor la propagarea focului.
Comportarea la foc;
Stabilitate la foc;
Caile de acces, evacuare si interventie.
2. Rezistenta la foc – proprietatea unui element de constructie sau a unei structuri, de a-si
pastra, pe o durata determinata stabilitatea, etanseitatea la foc si/sau alta functiune specializata,
intr-o incercare la foc standardizata.
V. LEGEA NR. 10/1995 – privind calitatea in constructii instituie atat sistemul calitatii, cat si
cerintele obligatorii pentru realizarea si mentinerea pe intreaga durata de existenta a constructiilor.
Rezistenta si stabilitate;
Siguranta in exploatare;
Siguranta la foc;
Igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului;
Izolatia termica, hidrofuga si de economia de energie;
Protectia impotriva zgomotului.
Agentii economici care executa lucrari de constructii, asigura nivelul de calitate corespunzator
cerintelor cuprinse in modelul de asigurare a calitatii, stabilit de catre H.G. 766/1997 functie de
categoria de importanta a constructiilor sau de complexitatea si de importanta unor lucrari.
Aceasta activitate este stipulata in H.G. 766/1997 . Prin autorizarea laboratoarelor se confera
acestora dreptul sa emita documente recunoscute de organismele de control a sistemului de
calitate. Acreditarea recunoaste competenta laboratoarelor pe plan national si international
(laboratoarele de incercari la foc vor fi autorizate sau acreditate in conformitate cu Legea 121/96
si Regulamentul de autorizare si acreditare a laboratoarelor nr. 707/1997 ).
Conform Regulamentului privind activitatea de metrologie in constructii din H.G. 766/1997 prin
aceasta componenta a sistemului calitatii se asigura administrarea, confirmarea metrologica si
utilizarea echipamentelor de masurare.
OBLIGATII SI RASPUNDERI
OBLIGATIILE INVESTITORULUI
OBLIGATIILE EXECUTANTULUI
OBLIGATIILE PROIECTANTULUI
OBLIGATIILE UTILIZATORULUI