Pentru aceasta este necesară cunoaşterea schemei de aşchiere şi a formei
traiectoriei relative a tăişului, pentru a determina corect geometria constructivă a tăişului sculei pornind de la geometria activă (sau funcţională) necesară. De asemenea este necesar să se cunoască proprietăţile fizico-mecanice ale materialului de prelucrat şi ale materialului sculei. Determinarea geometriei tăişului se referă la stabilirea geometriei funcţionale a acestuia, deoarece toate legile de variaţie ale diverselor fenomene fizice care au loc în procesul de aşchiere se studiază în funcţie de mărimile unghiurilor de orientare funcţionale. Geometria constructivă, cu care se realizează scula aşchietoare, rezultă din cea funcţională prin legăturile ce există între geometria constructivă, pasivă şi funcţională. Stabilirea geometriei optime este esenţială pentru scula aşchietoare, căci de modul în care au fost stabiliţi parametrii geometrici depind durabilitatea ei şi economicitatea prelucrării. Cunoscând influenţele pe care parametrii geometrici ai tăişului le au asupra fenomenelor fizice ale procesului de aşchiere se poate determina geometria optimă, care îndeplineşte următoarele condiţii: - aşchierea să se realizeze cu forţe minime; - să se realizeze o durabilitate efectivă, maxim posibilă, adică să se asigure realizarea durabilităţii normate; - să se asigure rugozitatea prescrisă a suprafeţei prelucrate; - să asigure o prelucrare cu vibraţii minime; - să se asigure condiţii corespunzătoare de divizare şi fărămiţare a aşchiei; - simplitate la confecţionarea şi ascuţirea sculei aşchietoare