Aspecte generale privind procesul de aschiere

Conditiile necesare realizarii procesului tehnologic de prelucrare prin aschiere

In constructia de masini, de utilaje si de aparate obiectul procesului de fabricatie il
reprezinta realizarea pieselor avand formele geometrice, dimensiunile si calitatea suprafetelor in
concordanta cu prescriptiile impuse de rolul functional si de conditiile reale de lucru.
In timpul procesului tehnologic de aschiere se obtine modificarea formei si a dimensiunilor
unor corpuri, in general metalice, prin detasarea surplusului de material sub forma de aschii, in
scopul obtinerii unor suprafete cu anumite configuratii, intr-un camp de toleranta determinat, cu o
rugozitate impusa. Corpurile care sufera modificari de forma poarta denumirea de piese sau
semifabricate, iar surplusul de material, denumit si adaos de prelucrare, se indeparteaza sub forma
de aschii cu ajutorul unor scule aschietoare, in timp ce intre piesa si scula exista o miscare relativa
impusa, numita miscare de aschiere.
Prelucrarea prin aschiere are la baza o proprietate tehnologica, foarte importanta pentru
oricare material, numita aschiabilitate (sau prelucrabilitate). Aschiabilitatea reprezinta capacitatea
unui material de a permite modificarea formei sale corespunzator scopului propus, prin
desprinderea de particule sau microparticule materiale sub actiunea unei forte exterioare.
Din cele prezentate mai sus rezulta ca la realizarea unui proces tehnologic de aschiere
concura patru factori: piesa, miscarea de aschiere, scula si aschia.
Desfasurarea procesului de aschiere presupune, in mod obligatoriu, existenta masinilor-
unelte adecvate procedeului de generare a formelor si a preciziei de prelucrare, a sculelor
aschietoare corespunzatoare cinematicii de aschiere, a semifabricatelor cu forme si dimensiuni
apropiate de acelea ale piesei finite, a dispozitivelor de orientare si de fixare a semifabricatului, a
mijloacelor de masurat si controlat etc. (fig. 1.1).

Fig. 1.1. Sistemul
tehnologic de
prelucrare prin
aschiere.
Complexitate
a sistemului
tehnologic de
aschiere depinde de
gradul de
complexitate a formei
geometrice a piesei, de clasa de
precizie dimensionala si de
marimea rugozitatii suprafetelor
generate care, la randul lor,
depind de felul solicitarilor
mecanice, de rolul functional si
de conditiile de lucru.














Orice sistem tehnologic de aschiere trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa contina in structura sa un sistem de actionare mecanic, hidraulic sau electric, capabil sa
asigure cinematica corespunzatoare generarii formei geometrice a piesei prelucrate si sa
dezvolte o putere suficient de mare pentru intretinerea procesului de aschiere;
- sa fie prevazut cu dispozitive corespunzatoare, care sa asigure orientarea si stabilitatea fixarii
semifabricatului in raport cu celelalte elemente ale sistemului tehnologic;
- sa posede buna stabilitate dinamica si un grad ridicat de precizie de prelucrare;
- semifabricatele trebuie sa aiba forme geometrice si dimensiuni cat mai apropiate de cele ale
piesei finite;
- sculele aschietoare sa prezinte geometria si proprietatile fizico-mecanice corespunzatoare tipului
de piesa supusa prelucrarii;
- sistemul tehnologic de aschiere trebuie sa fie prevazut cu mijloace adecvate de masurare si de
control, capabile sa permita citirea cat mai exacta a marimilor supuse masurarii;
- sistemul tehnologic de aschiere trebuie sa fie dotat cu mijloace adecvate de comanda manuala,
automata sau asistata pe calculator, caracterizata prin comoditate in manuire si siguranta in
exploatare;
- sistemele de pozitionare si fixare a sculelor aschietoare sa fie caracterizate printr-un grad ridicat
de rigiditate si stabilitate.
1.1.2. Structura procesului tehnologic de aschiere
Dintre toate procesele tehnologice, cel de prelucrare prin aschiere este cel mai complex. El
se imparte in: operatii, asezari, pozitii, faze, treceri, manuiri si miscari.
Operatia tehnologica este partea procesului tehnologic constand din transformarea directa,
cantitativa si/sau calitativa a obiectului muncii intr-un produs finit sau semifabricat, cu anumite
caracteristici masurabile, realizat cu ajutorul unor mijloace manuale sau cu un anumit utilaj. In
cadrul unei operatii (ce se caracterizeaza prin continuitate) raman neschimbate: piesa sau piesele ce
se prelucreaza, utilajul sau locul de munca, muncitorul sau echipa ce o executa. In functie de
specificul procesului tehnolgic, operatia se imparte in asezari sau pozitii (functie de utilajul folosit).
Asezarea este o parte a operatiei care se excuta la o singura fixare a piesei sau a
ansamblului in dispozitivul sau pe masina folosita la operatia considerata.
Pozitia este o parte a operatiei in cursul careia orientarea piesei ramane neschimbata in
raport cu masina-unealta. In cazul prelucrarii pe pozitii in cadrul unei operatii, piesa se fixeaza o
singura data. Prelucrarea pe pozitii are loc la masina-unealta la care piesele (sau sculele) se fixeaza
intr-un dispozitiv rotativ care asigura schimbarea orientarii pieselor sau sculelor fata de masina in
cursul operatiei. Inlocuirea asezarilor cu pozitii scurteaza timpul de prelucrare si constitue un
element de progres in organizarea proceselor tehnologice de prelucrare mecanica a pieselor. O astfel
de structura a operatiei se aplica la prelucrarea pieselor la masini semiautomate si automate.
Faza este o parte a operatiei, care se realizeaza in cadrul unei asezari sau pozitii si se
caracterizeaza prin utilizarea acelorasi unelte de munca si aceluiasi regim tehnologic, obiectul
muncii suferind o singura transformare tehnologica. Prelucrarile mecanice pot fi realizate folosind
faze simple, cand se prelucreaza o singura suprafata cu o singura scula, sau faze compuse, cand se
prelucreaza simultan mai multe suprafete.
Invariabilitatea parametrilor regimului tehnologic la masinile-unelte trebuie inteleasa in
sensul ca muncitorul nu intervine asupra organelor de conducere ale masinii si nu schimba vitezele
si avansurile. Regimul de lucru in cursul unei faze poate fi insa modificat de un sistem cu actionare
automata. Folosirea fazelor compuse scurteaza timpul de prelucrare al piesei. Ele sunt folosite la
strungurile revolver, la masinile semiautomate si automate.
Trecerea este o parte a fazei caracterizata prin invariabilitatea pozitiei reciproce a sculei si
suprafetei ce se prelucreaza si a regimului de lucru al masinii; in timpul unei singure treceri se
indeparteza un singur strat de metal. O faza poate fi formata din mai multe treceri care se succed
una dupa alta. Numarul de treceri poate fi redus prin alegerea corespunzatoare a semifabricatului,
prin stabilirea rationala a adaosurilor intre faze etc.
Manuirea consta dintr-un grup de miscari ale unui executant, determinate de un scop bine
definit.
Miscarea este cel mai simplu element, masurabil in timp, al activitatii unui executant.
Studiul manuirilor si miscarilor prezinta importanta la analiza proceselor tehnologice in vederea
cresterii productivitatii muncii si la normarea tehnica.
1.1.3. Semifabricate
Pentru procedeele de prelucrare prin aschiere, piesa initiala, delimitata in spatiu de
suprafetele initiale care se afla intr-o anumita combinatie, poarta numele de semifabricat.
Semifabricatele destinate prelucrarilor prin aschiere pot fi obtinute prin toate grupele de procedee
tehnologice frecvent folosite: turnare, deformare plastica si sudare.
Suprafata semifabricatului, adica suprafata piesei inainte de prelucrare, poarta denumirea de
suprafata initiala, iar cea obtinuta dupa prelucrare se numeste suprafata finala sau suprafata
prelucrata. Suprafata piesei care se afla in contact cu taisul sculei in timpul prelucrarii sau urma
lasata pe piesa de catre muchia aschietoare a sculei, intr-un ciclu de prelucrare, poarta denumirea de
suprafata de aschiere (fig. 1.2).

Fig. 1.2. Suprafetele piesei:
a - la stunjirea frontala; b - la rabotare.

Fig. 1.3. Semifabricatul si piesa finita:
1, 2, 3, 4, 5 - suprafete prelucrate;
6, 7, 8 - suprafete initiale;
9 - adaos de prelucrare.
Stratul de material cuprins intre suprafeta initiala si suprafata prelucrata (fig. 1.3) se numeste
adaos de prelucrare.
Forma semifabricatului si marimea adaosului de prelucare depind de: natura materialului,
procedeul tehnologic de obtinere, dimensiunile, greutatea si complexitatea formei piesei finite,
precizia dimensionala si a pozitiei relative a suprafetelor, rugozitatea si caracterul productiei de
realizare a piesei finite (individuala, serie mica, mijlocie, de masa). Pentru exemplificare, in figura
1.4 sunt prezentate modalitatile de obtinere a unui arbore pornind de la diferite tipuri de
semifabricat, marimea adaosului de prelucrare diferind substantial.

Fig. 1.4. Adaosuri de prelucrare:
a - la obtinerea piesei prin aschiere din semifabricat bara;
b - la obtinerea piesei prin turnare sau matritare; c - piesa finita.
1.1.4. Cinematica aschierii
La toate procedeele clasice de prelucrare prin aschiere, prelucarea se bazeaza pe existenta
unei miscari relative intre scula si semifabricat, numita miscare de aschiere. Aceasta miscare se
executa cu viteza de aschiere v
e
(fig.1.5).
Miscarea de aschiere este, in general, o miscarea rezultanta, care ia nastere prin compunerea
unor miscari absolute rectilinii, de rotatie, sau dupa o curba oarecare, pe care le executa scula si
piesa in timpul aschierii. Miscarile absolute executate de catre scula si piesa in procesul de aschiere
se pot grupa in urmatoarele categorii: miscari principale si miscari de avans (secundare ).
Miscarea principala de aschiere este acea componenta a miscarii de aschiere care determina
desprindrea aschiilor la un ciclu de prelucrare, adica la o rotatie sau la o cursa a piesei sau a sculei.
Miscarea principala de aschiere se executa cu o anumita viteza (viteza principala de aschiere) v
c
, de
catre scula sau de catre piesa.
Miscarea de avans este acea componenta a miscarii de aschiere prin care se aduc noi
straturi de material in fata taisului sculei. Miscarea de avans se poate efectua continuu si simultan
cu miscarea principala (fig.1.5,a,b,c) sau intermitent si alternand cu aceasta (fig.1.5,d). Miscarea de
avans se executa cu o viteza de avans v
f
. De asemenea, orice miscare de avans poate fi o miscare
simpla (fig.1.5) sau o rezultanta a doua sau trei miscari de avans simple (fig.1.6).

Fig. 1.5. Miscarile caracteristice:
a - la strunjire; b - la burghiere; c - la frezare; d - la rabotare;
n(v
c
) - miscarea principala; f
l
, f
t
- miscari de avans.
Directia instantanee a miscarii de avans este denumita, in continuare, directie de avans, iar
directia instantanee a miscarii principale, directie principala. Planul determinat de directia
principala si de directia de avans este planul de lucru P
f
.
In functie de directia miscarii de avans in raport cu semifabricatul se disting urmatoarele
miscari de avans: longitudinal, transversal, circular sau tangential.
Avansul (notat cu f conform ISO 3002/3) reprezinta marimea deplasarii pe directia de avans
efectuata in timpul unui ciclu al miscarii principale (rotatie, cursa dubla etc.) sau in timpul unei
fractiuni din acest ciclu.
In afara de miscarile principala si de avans, la diferitele procedee de prelucrare prin aschiere
mai intervine si o alta categorie de miscari numite miscari de reglare.
Miscarea de reglare M
r
(fig. 1.5) este acea miscare prin care se asigura o anumita adancime
(grosime) a stratului de material indepartat. Ea se numeste si miscare de potrivire sau de pozitionare
deoarece aduce scula in pozitia care asigura prelucrarea semifabricatului la o anumita cota. Aceasta
miscare se efectueaza o singura data la inceputul prelucrarii sau dupa fiecare trecere, atunci cand
grosimea stratului de material ce urmeaza a fi indepartat este mare si nu se poate indeparta la o
singura trecere.

Fig. 1.6. Compunerea miscarilor de avans.
In functie de felul miscarilor absolute executate de catre scula si piesa, de directiile in care
sunt executate si de tipul sculelor aschietoare utilizate se disting diferite procedee de prelucrare
prin aschiere (tab.1.1).

Tabelul 1.1. Cinematica si definitia principalelor procedee de prelucrare prin aschiere
Nr
crt
Denumirea
procedeului Definitie Schema de aschiere
Nr
crt
Denumirea
procedeului Definitie Schema de aschiere
1 Strunjire Prelucrarea prin aschiere, executata
cu cutitul de strung, la care
semifabricatul efectueaza miscarea
princi- pala de rotatie I, iar scula
efectueaza miscari de avans
rectilinii sau curbilinii II. Uneori
strunjirea se executa cu o scula in
miscare de rotatie, semifabricatul
rama -nand imobil.

2 Burghiere
(gaurire cu
burghiul)
Prelucrarea prin aschiere, executata
cu burghiul, la care in general
semifabrica-tul ramane imobil, iar
scula efectueaza miscarea princi-
pala de rotatie I si de avans II, sau la
care semifabricatul se roteste, iar
scula efectu-
eaza numai miscare de avans.

3 Frezare Prelucrarea prin aschiere executata
cu scula numita freza, care
efectueaza miscarea principala de
rotatie I, miscarile de avans II
putand fi efectuate de catre
semifabricat sau scula.

4 Rabotare Prelucarea prin aschiere, executata
cu cutitul de rabotat, la care
miscarea principala I, rectilinie
alter- nativa intr-un plan orizontal,
se efectueaza astfel:
- de catre semifabricat (fig.
a) scula efectuand miscarea
intermitenta de avans II, la
masina de rabotat cu masa
mobila (raboteza);
- de catre scula (fig. b),
semifabricatul efectuind numai
miscarea de avans II, la masina
de rabotat cu cutit mobil
(seping);
- de catre scula, care efectueaza
atat miscarea principala cat si
miscarea de avans la masini de
rabotat muchii


Nr
crt
Denumirea
procedeului Definitie Schema de aschiere
5 Mortezare Prelucrarea prin aschiere la care
miscarea principala I, rectilinie
alternativa intr-un plan vertical se
efectueaza de catre scula (cutit), iar
miscarea de avans II, de catre
semifabricat.

6 Rectificare Prelucrea prin aschiere, executate cu
corpuri abra- zive la care scula
(corpul abraziv) executa miscarea
principala de rotatie I, eventual si
miscarile de avans, iar
semifabricatul numai miscarile de
avans sau ramane imobil.

7 Brosare Prelucrarea prin aschiere, executata
cu scula numita brosa care, de
regula, executa la o singura trecere o
miscare rectilinie, de rotatie sau
elicoidala (in functie de forma
suprafetei prelucrate),
semifabricatul ramanand in general
imobil.
I


Observatie : I - miscarea principala de aschiere; II, III . - miscari de avans.

1.1.5. Scula aschietoare
Una din conditiile necesare realizarii procesului de aschiere consta in existenta unor scule
aschietoare (cutite, burghie, freze, alezoare, discuri abrazive s.a.) caracterizate printr-o geometrie si
proprietati fizico-mecanice corespunzatoare.
A. Geometria constructiva a sculelor aschietoare
Utilitatea sculelor aschietoare consta in participarea acestora la procesul de generare a
suprafetelor unei piese, prin indepartarea simultana sau succesiva a straturilor de material ce
alcatuiesc adaosul de prelucrare. Marea varietate a procedeelor de prelucrare prin aschiere
presupune existenta unor scule aschietoare de constructii diferite, dar a caror parte activa contine,
principial, aceleasi elemente geometrice .
In general, o scula aschietoare se compune din 3 parti distincte (fig.1.7): partea activa, de
aschiere 1; corpul sculei 2; partea de fixare sau de prindere 3.
Partea activa a sculei este acea parte care contribuie la formarea aschiei ca urmare a miscarii
relative intre scula si piesa de prelucrat, participand in mod direct la desprinderea aschiei, la
generarea suprafetei prelucrate, la indepartarea, la dirijarea si la evacuarea aschiei si, in anumite
cazuri, la ghidarea sculei in procesul de aschiere.

Fig.1.7. Partile componente ale sculei:
1 - partea activa; 2 - corpul; 3 - partea de fixare.
Datorita analogiei care se poate stabilii intre partea activa a oricarei scule aschietoare si
partea activa a cutitului simplu (cutitul de strung), in cele ce urmeaza exemplificarile se vor face, in
special, pentru acesta din urma. Aceasta particularizare nu modifica caracterul de generalitate
pentru definitiile prezentate.
Partea activa a unui cutit simplu (conform ISO 3002/1) este compusa din urmatoarele
elemente (fig.1.8):
- fata de degajare , care

exercita forta de aschiere asupra stratului de aschiere si pe
care aluneca aschia detasata;
- fata de asezare principala

(in contact cu suprafata de aschiere, de-a lungul muchiei
aschietoare principale) si fata de asezarea secundara (in contact cu suprafata prelucrata, de-a
lungul muchiei de aschiere principale);
- muchia principala de aschiere (s), reprezentand linia de intersectie a fetei de degajare cu
fata de asezare principala;
- muchia secundara de aschiere (s), este linia de intersectie a fetei de degajare cu fata de
asezare secundara;

Fig. 1.8. Partile componente ale zonei active a cutitului simplu.
- taisul sculei aschietoare (S
0
), este unghiul diedru solid format in jurul unei muchii de
suprafata de degajare si, respectiv, de suprafetele de asezare;
- virful taisului V este unghiul triedru format de fata de degajare si cele doua fete de asezare;
- fateta de degajare
,
fateta de asezare principala si fateta de asezare secundara
sunt tesiturile executate in apropierea muchiilor corespunzatoare, avand alte unghiuri decat
fetele respective;
- raza de rotunjire r
,
sau raza varfului, este raza cercului de racordare a doua muchii
aschietoare vecine;
- raza de ascutire r
,
sau raza de bontire, este raza cercului de racordare dintre urmele fetelor
de degajare si de asezare, intr-un plan de sectionare perpendicular pe muchie;
- taisul principal S si respectiv secundar S sunt taisurile corespunzatoare muchiilor
respective.
La sculele complexe (freze profilate, brose, alezoare), pe langa elementele de baza
prezentate, mai apar o serie de elemente: canale pentru inglobarea si evacuarea aschiilor,
fragmentatoare de aschii, canale pentru conducerea lichidelor de aschiere (de racire-ungere), fatete
si taisuri auxiliare (fig.1.9.)

Fig. 1.9. Elementele componente ale unei freze cu doua taisuri.
Partea activa a sculelor aschietoare este realizata fie direct pe corpul sculei, fie
asamblata demontabil ori nedemontabil pe acesta.
Pentru pozitionarea si fixarea sculei in dispozitivele de prindere ale masinii-unelte, pe un
arbore sau dorn port-scula, aceasta prezinta o parte de pozitionare-fixare sub forma de coada
(paralelipipedica, cilindrica, conica) sau de alezaj.
Pentru definirea parametrilor geometrici ai unei scule care sa corespunda unor
necesitati functionale trebuie stabilit mai intai un sistem de referinta. In general se utilizeaza trei
sisteme de referinta pentru a defini si a determina unghiurile sculei:
- sistemul de referinta constructiv, care determina unghiurile constructive ale
sculei, obtinute prin ascutire;
- sistemul de referinta functional (efectiv), care determina unghiurile efective obtinute in
cursul procesului de aschiere;
- sistemul de referinta cinematic, care leaga sistemul de referinta constructiv de cel efectiv si
impreuna definesc orientarile relative ale miscarilor sculei aschietoare, in raport cu piesa de
prelucrat.
In cele ce urmeaza va fi prezentat numai sistemul de referinta constructiv.
Sistemul de referinta constructiv defineste asezarea sculei in vederea prelucrarii si
reascutirii, valorile parametrilor unghiulari determinand forma partii active a sculei, realizata prin
ascutire. Sistemul de referinta constructiv (fig.1.10) este format, in principal, din:
- planul de baza constructiv (P
r
)- planul care trece prin punctul de aschiere considerat pe
muchia aschietoare, perpendicular pe directia miscarii principale; el este paralel cu o suprafata de
bazare ce cuprinde cele doua miscari de avans, la sculele fara axa de rotatie, iar la sculele cu axa de
rotatie este planul care trece prin punctul considerat pe muchia aschietoare si axa de rotatie a sculei;
- planul muchiei aschietoare constructiv (P
T
) - planul care trece prin muchia aschietoare
tangent la suprafata de aschiere si este perpendicular pe planul de baza constructiv;
- planul de masurare constructiv (P
o
) - planul perpendicular pe cele doua plane definite mai
sus.

Fig. 1.10. Sistemul de referinta constructiv.
Acest sistem de referinta contine si alte plane, necesare pentru executia si ascutirea sculelor,
precum planul de lucru P
f
, planul posterior P
p
, planul normal pe muchia aschietoare P
n
s.a.
In raport cu sistemul de referinta constructiv se definesc unghiurile pe care le au suprafetele
si muchiile partii active ale sculelor aschietoare. Unghiuri au notatiile generale prezentate in
continuare, dar primesc si un indice inferior corespunzator planului in care se masoara acestea. Cele
mai utilizate unghiuri sunt urmatoarele:
- unghiul de asezare constructiv (principal o si secundar o) este unghiul format de planul
muchiei aschietoare si fetele de asezare corespunzatoare;
- unghiul de degajare constructiv (principal si secundar ) este unghiul format de planul
fetei de degajare si planul de baza constructiv;
- unghiul de ascutire constructiv (principal | si secundar |) este unghiul format de planul
tangent la fata de degajare si planul tangent la fata de asezare respectiva, intr-un punct dat al
muchiei aschietoare;

Fig. 1.11. Geometria cutitului de strung:
o ,o - unghiul de asezare principal, respectiv secundar; ,- unghiul de degajare
principal respectiv secundar; ,- unghiul de ascutire principal, respectiv secundar; k
r

,k
r
- unghiul de atac principal, respectiv secundar;
T
- unghiul de inclinare al taisului;

r
- unghiul la virf al cutitului.
- unghiul de inclinare al taisului
T
este unghiul format de muchia aschietoare si planul de
baza, masurat in planul muchiei aschietoare;
- unghiul de varf c
r
este unghiul format de planele tangente la muchiile principala si
respectiv secundara de aschiere;
- unghiul de atac constructiv (principal k
r
si secundar k
r
) este unghiul format de directia
proiectiei taisului principal, respectiv secundar, pe planul de baza, cu directia avansului (planul de
lucru).
Relatiile matematice ce se stabilesc intre unghiurile care se masoara in planul de baza
constructiv si respectiv in planul de masurare constructiv sunt:
k
r
+
r
+ k
r
= 180 (1.1)
o + | = 90 (1.2)
B. Materiale utilizate la fabricarea sculelor aschietoare
1. Otelurile carbon pentru scule (STAS 1700) sunt aliaje fier-carbon cu un continut de
0,6.1,4%C. Aceste materiale nu contin elemente de aliere. Marcile de otel si principalele domenii de
utilizare a acestora sunt prezentate in STAS 1700. Se utilizeaza urmatoarele marci: OSC7, OSC8,
OSC8M, OSC10, OSC11, OSC13.
Aceste marci de oteluri isi pastreaza stabilitatea termica pana la temperaturi de 200.250sC,
dar vitezele de aschiere nu trebuie sa depaseasca 10.15 m/min. Datorita acestor conditii, otelurile
carbon pentru scule sunt destinate fabricarii cutitelor de strunjit, de rabotat si de mortezat,
burghielor, tarozilor, filierelor, frezelor simple, alezoarelor etc., utilizate la prelucrarea
semifabricatelor cu rezistenta mica la deformare si duritate redusa.
2. Otelurile aliate pentru scule (STAS 3611) au un continut de carbon de 0,9.1,4%C, si
contin elemente de aliere care maresc calibilitatea (W, V, Mo, Cr, Mn, Co) conducand la formarea in
procesul de calire a unor carburi ale acestor metale, dure si stabile la temperaturi ridicate. Aceasta
categorie de oteluri este folosita la confectionarea sculelor aschietoare cu profil complicat si
dimensiuni mari, care pot lucra la viteze de aschiere care nu trebuie sa depaseasca 15.20 m/min.,
pana la temperaturi de 300.350sC. Marcile cele mai utilizate sunt: 90VMn20; 105MnCrW11;
117VCrB; 165VWMoCr115; 155MoVCr115 (STAS3611). Datorita faptului ca elementele de aliere
imbunatatesc calibilitatea, rezulta ca racirea se poate face mai lent, reducandu-se pericolul aparitiei
crapaturilor si a deformatiilor.
Otelurile aliate pentru scule contin de regula elemente deficitare ceea ce face ca pretul
acestora sa fie mai mare in comparatie cu al otelurilor carbon pentru scule .
In cazul sculelor realizate prin constructie sudata, corpul sculei se executa din otel carbon
marca OLC 45.
3. Oteluri rapide pentru scule (STAS 7382). Acestea constituie o categorie speciala de
oteluri inalt aliate cu W, Co, Mo si V, ceea ce conduce la obtinerea unor carburi dure, stabile la
temperaturi ridicate (550.600sC), specifice aschierii metalelor cu viteze relativ mari (50.120
m/min.).
Otelurile rapide pentru scule sunt utilizate la fabricarea partilor active ale principalelor scule
aschietoare: cutite pentru strunjit, alezat, rabotat, mortezat, freze, burghie, panze de fierastrau, scule
pentru filetat si pentru danturat, brose, role pentru rularea filetelor etc.
Sunt standardizate urmatoarele marci: Rp1.Rp5, Rp9.Rp11 (contin 0,70.1,27%C;
max.0,5Mn; max.0,50Si; 3,50.4,50%Cr; 0,50.9,20%Mo; W=1,50.18,50%; V=1,00.3,20%;
Co=4,5.6,0%).
Proprietatile superioare ale otelurilor rapide sunt urmarea atat a compozitiei lor chimice, cat
si a tratamentelor termice complicate care se impun a fi aplicate acestor oteluri (calire si revenire)
cu doua reveniri succesive imediat dupa calire.
Aceste oteluri au tendinta de decarburare la suprafata, fapt ce impune rectificarea pentru
inlaturarea stratului decarburat.
4. Carburi metalice sinterizate (CMS). Acestea sunt carburi metalice dure si refractare de W,
de tipul WC (si uneori in plus W
2
C) sinterizate de regula in cobalt, acesta din urma avand rol de
liant, sau carburi de W si Ti si eventual tantal, sinterizate in cobalt.
CMS utilizabile in constructia sculelor aschietoare sunt clasificate prin STAS 6374 in trei
grupe principale in functie de proprietati, notate prin simbolurile P, M si K (proprietatile depind de
compozitia chimica, de granulatie si de tehnologia de fabricatie).
Grupa principala P contine materiale sinterizate din carburi de W, Ti si Ta in Co, avand
duritate ridicata, rezistenta la uzare mare, dar tenacitate mica. Placutele din aceasta categorie sunt
recomandate pentru aschierea otelurilor, in special a otelurilor cu aschii de curgere si eventual a
fontelor maleabile. Aceasta grupa principala contine urmatoarele grupe de utilizare: P01; P10; P20;
P30; P40.
Grupa principala M contine grupele de utilizare M05, M10, M15, M20, M30, M40 si se
utilizeaza pentru prelucrarea materialelor feroase cu aschii lungi sau scurte, fonte si aliaje neferoase.
Grupa principala K cuprinde grupele de utilizare K01, K10, K20, K30, K40 si se utilizeaza
pentru aschierea materialelor feroase cu aschii scurte, metale neferoase si materiale nemetalice.
In afara celor trei grupe principale amintite este standardizata si grupa principala G, cu cinci
grupe de utilizare (G10.G50) utilizata la alte tipuri de scule decat cele aschietoare (de exemplu: role
pentru rulare la rece).
CMS au o duritate 80.88HRC, cu stabilitate termica la 800.1000sC. Sunt insa sensibile la
socuri mecanice.
5. Materiale mineralo-ceramice. Materialele clasice din aceasta categorie se prezinta sub
forma de placute sinterizate din oxid de Al (Al
2
O
3
) pur sau in amestec cu oxid de zirconiu.
In ultimul timp s-au diversificat sorturile de placute realizate din Al
2
O
3
in combinatie cu
carburi de titan, cu nitruri sau carbonitruri de titan, precum si in combinatie cu Si
3
N
4
(nitrura de
siliciu) si SiC (carbura de siliciu) sub forma de monocristale filiforme, in scopul obtinerii unei
tenacitati cat mai mari, simultan cu refractaritate si rezistenta mecanica ridicate, superioare
placutelor din carburi metalice. Sunt indicate la prelucrarile de finisare si semifinisare a materialelor
ce produc uzura abraziva a sculelor, la regimuri fara vibratii si socuri. Se folosesc la strunjire si mai
rar la frezare, asigurand durabilitati relativ mari la viteze superioare celor din carburi metalice (de
exemplu, la strunjirea de finisare se pot utiliza viteze de aschiere de 260.700 m/min.). Prezinta
stabilitate termica pana la 1100sC .
6. Diamantul, existent in stare naturala sau sintetica sub forma de monocristal, policristal
sau pulbere, este utilizat la armarea sculelor aschietoare destinate aschierii cu viteze foarte mari
(200.400 m/min.). Vitezele limita de aschiere sunt determinate de aparitia vibratiilor sub efectul
carora se sparge.
La temperatura de 800.900sC diamantul grafitizeaza si se combina cu metalele din grupa
fierului, rezultand carburi; prin oxidare rezulta oxizi, instabili la aceste temperaturi. Aceste
fenomene produc uzarea brusca a sculelor diamantate in zona de contact cu aliajele feroase
prelucrate, limitandu-se utilizarea rationala numai la prelucrarea materialelor neferoase si a celor
nemetalice.
7. Nitrura cubica de bor constituie o forma alotropica sintetica a nitrurii hexagonale de bor.
Proprietatile acestei nitruri (simbolizata NCB, CBN sau ACB) depasesc proprietatile similare ale
diamantului, mai ales in ceea ce priveste stabilitatea termica si rezistenta la socuri termice, fiind
utilizabil la viteze mari nu numai la prelucrarea materialelor nemetalice si a celor neferoase, dar si a
aliajelor feroase.
Se prezinta sub forma de monocristale, policristale sau placute sinterizate, avand ca suport
carburi de W, acoperite cu un strat de ACB de 0,5.1,5 mm grosime.
Aceste placute se utilizeaza la aschierea continua sau discontinua a otelurilor de scule
imbunatatite, a otelurilor refractare si a fontelor de mare duritate, a aliajelor dure de tipul stelitelor
si a materialelor neferoase si nemetalice.
8. Materialele abrazive sunt granule foarte dure, cu muchii ascutite, folosite la executarea
discurilor abrazive, a panzelor si hartiilor abrazive sau utilizate sub forma de pulberi, respectiv paste
abrazive.
Granulele dure sunt legate intre ele printr-un liant formand corpuri de diverse forme
geometrice. Se utilizeaza la executarea discurilor abrazive pentru prelucrarea prin rectificare, dar si
sub forma prismatica pentru scule de honuit, pentru vibronetezire etc.
Tabelul 1.2. Materiale abrazive
Materiale
abrazive
Naturale Diamantul;
Corindonul, avand pana la 95% Al
2
O
3
(restul impuritati);
Smirghelul (25.30%Al
2
O
3
+ Fe
2
O
3
+ silicati) - apartine familiei
corindonului dar cu cantitati importante de impuritati, motiv pentru care
duritatea este mai scazuta;
Cuartul (SiO
2
) - prezinta duritate mai scazuta; se utilizeaza la
prelucrarea lemnului.
Sintetice Electrocorindonul;
Carbura de siliciu;
Carbura de bor;
Diamantul sintetic.

Materialele abrazive utilizate sunt: diamantul, corindonul, smirghelul si cuartul. Materialele
abrazive sunt macinate si sortate in trei categorii in functie de dimensiuni:
- granule - cu dimensiuni cuprinse intre 160. 2500 m;
- pulberi - cu dimensiuni cuprinse intre 40.160 m;
- micropulberi - cu dimensiuni cuprinse intre 3.40 m.
Liantii pot fi anorganici (ceramici - C, silicati - S ori magnezieni - M) sau organici (lacuri -
B, rasini sintetice ori pe baza de cauciuc - V, natural sau sintetic). Acestia trebuie sa asigure
rezistenta mecanica pentru corpul abraziv format, proprietati termice corespunzatoare si rezistenta
la solicitari mecanice.
Cheltuielile cu sculele aschietoare detin o pondere apreciabila din costul prelucrarii
mecanice (10.15%; pot ajunge la 40.50% la prelucrarea rotilor dintate). Din aceasta cauza se
urmareste in permanenta reducerea consumului de materiale pentru scule aschietoare prin adoptarea
unor masuri diverse:
- masuri constructive - realizarea corpului sculei din otel de constructii si a partii active din
materiale pentru scule (solutie ce poate fi realizata prin sudare sau depunere, prin armare cu
materiale dure, prin montare pe cale mecanica);
- masuri tehnologice - reducerea adaosurilor de prelucrare; aplicarea unor tratamente in
scopul cresterii duritatii partii active a sculelor (carburare, carbonitrurare, cromare, iononitrurare);
reconditionarea sculelor (transformarea sau utilizarea acestora pentru alte operatii);
- masuri privind exploatarea sculelor la durabilitatea lor economica.
1.1.6. Parametrii aschiei

In timpul prelucrarii semifabricatului, adaosul de material este detasat de pe suprafetele
piesei sub forma de aschii. Valorile care definesc marimea aschiei sunt cunoscute sub denumirea de
parametrii aschiei.
Dimensiunile aschiei detasate difera de dimensiunile aschiei nedetasate. Dimensiunile
aschiei nedetasate se indica in planul normal pe viteza principala de aschiere (fig. 1.12).

Fig. 1.12. Parametrii aschiei nedetasate.
Dimensiunile aschiei nedetasate pot fi exprimate prin:
- parametrii geometrici (h
D
- grosimea nominala a aschiei; b
D
- latimea nominala a aschiei; l
- lungimea nominala a aschiei);
- parametrii tehnologici (avansul f; adancimea de aschiere a
p
).
Grosimea nominala a aschiei h
D
reprezinta distanta dintre doua pozitii succesive ale
suprafetei de aschiere, masurata perpendicular pe suprafata de aschiere, la un ciclu al miscarii
principale (o rotatie sau o cursa dubla).
Latimea nominala a aschiei b
D
reprezinta dimensiunea aschiei in contact cu taisul principal,
masurata pe acesta.
Lungimea nominala a aschiei l reprezinta lungimea drumului parcurs de taisul principal,
masurata pe acesta.
Avansul f reprezinta deplasarea sculei in timpul unui ciclu de lucru in directia miscarii de
avans.
Adancimea de aschiere a
p
este distanta intre suprafata initiala si cea finala, masurata intr-o
directie normala pe planul de lucru. Ea reprezinta lungimea taisului principal, aflata in contact cu
piesa, masurata perpendicular pe planul de lucru (P
f
).

Fig. 1.13. Dimensiunile aschiei nedetasate si ale aschiei detasate.
Dimensiunile aschiei detasate difera de dimensiunile nominale ale aschiei nedetasate
datorita faptului ca, in timpul formarii, aschia sufera anumite deformatii.
Dupa prelucrare, lungimea aschiei detasate (l
1
) este mai mica decat lungimea aschiei
nedetasate (l), iar grosimea (h
D1
) si latimea aschiei detasate (b
D1
) sunt mai mari decat grosimea (h
D
)
si latimea aschiei nedetasate (b
D
), asa cum reiese din figura 1.13.
Rapoartele dintre dimensiunile corespunzatoare aschiei in cele doua ipostaze definesc
coeficientii de tasare ai aschiei, dupa cum urmeaza:
- coeficientul de contractie a aschiei
k
l
= l / l
1
= 1,5 .4,0 ; (1.3)
- coeficientul de ingrosare a aschiei
k
hD
= h
D1
/ h
D
= 1,5.4,0 ; (1.4)
- coeficientul de latire a aschiei
k
bD
= b
D1
/ b
D
= 1,0.1,2 . (1.5)
Deoarece volumul aschiei nominale nedetasate este egal cu cel al aschiei detasate (l h
D
b
D

= l
1
b
D1
h
D1
), intre coeficienti de tasare se stabileste relatia

k
l
= k
hD
k
bD.
(1.6)
Marimea coeficientului de tasare depinde de marca materialului prelucrat, de proprietatile
mecanice ale sculei aschietoare, de parametrii geometrici ai partii active, de regimul de aschiere, de
cantitatea de caldura dezvoltata prin aschiere, de calitatea fluidului de ungere si racire, de gradul de
uzura a sculei aschietoare etc., si se determina de obicei pe cale experimentala.

Fig. 1.14. Aschii directe.

Fig. 1.15. Aschii indirecte.
La prelucrarile prin aschiere (strunjire, rabotare, mortezare, frezare, gaurire) se obtin
urmatoarele forme geometrice de aschii (in functie de geometria partii active a sculei aschietoare si
de parametrii regimului de aschiere):
- aschii directe (fig 1.15), obtinute la aschierea cu scule la care r
c
= 0; 0< k
r
< t/2 si a
p
> f
;
- aschii indirecte (fig 1.16), obtinute la aschierea cu scule la care r
c
= 0; 0< k
r
< t/2 si a
p
<
f ;
- aschii avand in sectiune transversala forma unei virgule, obtinute in special la prelucrari de
finisare (cu scule la care r
c
= 0 si r
c
> a
p
; 0< k
r
< t/2 si a
p
> f, fig. 1.16,a)

Fig. 1.16. Alte forme de aschii.
- aschii compuse (fig. 1.16,b), obtinute la aschierea cu scule la care r
c
= 0 si r
c
< a
p
; 0< k
r
<
t/2 si a
p
> f (corespunzator prelucrarilor de degrosare si de semifinisare, executate cu scule
aschietoare avand taisul format dintr-o sectiune rectilinie si una curbilinie in zona varfului).
1.2. Fizica procesului de aschiere
1.2.1. Procesul formarii aschiei
La baza procesului de formare a aschiei stau deformatiile elastice si plastice care se produc
in materialul supus actiunii taisului sculei. In final, are loc distrugerea coeziunii dintre stratul de
aschiat si materialul de baza al piesei si separarea aschiei. Viteza de deformare la aschiere este de
ordinul zecilor si sutelor de metri pe minut, temperatura din zona de aschiere este foarte ridicata si
variabila, iar gradul de deformare este mare. In plus, apar factori legati de scula, de regimul de
aschiere si de folosirea lichidelor de racire-ungere, care influenteaza gradul de deformare plastica.
Frecarea interioara si exterioara dintre aschie, scula si suprafata prelucrata este deosebita de frecarea
obisnuita, complicand si mai mult fenomenele care au loc in timpul aschierii.
In cazul cel mai simplu, procesul de aschiere poate fi reprezentat ca in figura 1.17,
unde sculei i se imprima de catre masina-unealta o forta F.
Daca stratul de aschiere, de grosime h
D
, se considera separat de restul materialului printr-o
taietura OO' (fig.1.17,a), atunci actiunea sculei poate fi asimilata cu actiunea unui poanson care ar
actiona cu aceeasi forta F asupra unei epruvete prismatice (fig.1.17,b), solicitand-o la compresiune.
In fiecare element de volum din masa epruvetei, sub actiunea fortei F, iau nastere tensiuni normale
principale si tensiuni tangentiale maxime, avand directii inclinate la 45s fata de directia tensiunilor
normale (fig.1.17,b). Intr-o prima etapa epruveta se deformeaza elastic. In momentul in care se
depaseste limita elastica a materialului epruvetei, incep sa se produca deformatii plastice
(alunecarea relativa a elementelor de suprafata de-a lungul liniilor de alunecare). Cand materialul
epruvetei si-a epuizat capacitatea de deformare, se produce ruperea in zonele in care tensiunile
principale au devenit maxime (la 45s fata de directia de actionare a fortei).

2


M'

Fig. 1.17. Deformarea materialului aschiat.
Pornind de la cel mai simplu proces de aschiere, rabotarea ortogonala, I.A. Time a propus
urmatoarea ipoteza de formare a aschiei (fig.1.17,c). Sub actiunea unei forte exterioare F, generata
de masina-unealta, materialul din fata suprafetei de degajare a sculei este deformat elastic, apoi
plastic si transformat in aschii in limitele unui unghi diedru , format de planul dupa care are loc
forfecarea materialului prelucrat si planul fetei de degajare. Fata de solicitarile care apar la
comprimarea unei epruvete prismatice, cu eforturi unitare normale si tangentiale t maxime dupa o
directie care formeaza un unghi de 45 cu directia de actiune a fortei F, in cazul aschierii intervin
fortele de coeziune interna care leaga materialul de aschiat de restul materialului piesei. Deformatia
stratului care se transforma in aschie are loc in conditii mai dificile, iar liniile de alunecare (dupa
directia MM', formand unghiul
2
, fig. 1.17,c) se vor curba catre suprafata libera a stratului AC.
Daca eforturile unitare tangentiale maxime depasesc o anumita valoare, are loc detasarea stratului
de aschiere dupa un plan care reprezinta infasuratoarea liniilor de alunecare si care a fost numit plan
de forfecare. Unghiul dintre directia miscarii principale si linia AM -urma planului de forfecare- se
numeste unghi de forfecare (notat cu
1
) si are valori mai mici de 45.
Forma aschiei reprezinta un indicator sigur al conditiilor de aschiere, aratand gradul
de deformare plastica suferit de stratul de material detasat. Forma aschiei depinde de: natura
materialului prelucrat, geometria sculei, regimul de aschiere etc. Se deosebesc aschii de
rupere si aschii de deformare plastica (fig. 1.22).

Fig. 1.22. Tipuri de aschii la prelucrarea metalelor:
1-aschii de rupere; 2, 3, 4 - aschii de deformare plastica
Aschiile de rupere sunt caracteristice materialelor de prelucrat casante si apar cand raportul
/t este supraunitar ( fiind efortul unitar normal iar t efortul tangential din stratul de aschiere care
apar sub actiunea sculei). Ruperea elementului de aschie are loc, la inceput, dupa o directie
aproape paralela cu directia principala, urmand desprinderea printr-o rupere fragila, dupa o directie
care deviaza brusc spre exterior (fig.1.22, 1).
Aschiile de deformare plastica apar la prelucrarea materialelor plastice si cand in stratul de
aschiere raportul /t este subunitar. Energia necesara detasarii aschiei de deformare plastica este
mai mare decat energia detasarii aschiei de rupere. Aschiile de deformare plastica difera intre ele
prin marimea gradului de deformatie. In ordine descrescatoare a gradului de deformatie se
deosebesc:
- aschii in grupe de elemente (fig.1.22, 2), cu legatura slaba intre grupele de elemente si cu
legatura vizibila intre elementele aceluiasi grup. Avand deformatii mari la detasare, procesul de
aschiere nu este corespunzator din punct de vedere energetic;
- aschii in trepte, cu legatura relativ puternica intre grupele de elemente constitutive si cu
deformatii plastice mai reduse (fig.1.22, 3);
- aschii continue (de curgere), sub forma de benzi, obtinute prin alunecarea elementelor de
aschie continuu in planul de forfecare, cu un consum de energie minim (fig.1.22, 4).
Forma definitiva a aschiei apare pe fata de degajare, la o anumita distanta de tais si nu in fata
taisului sculei, deoarece se produc deformatii si la contactul aschiei cu aceasta suprafata. S-a
stabilit ca, in toate cazurile, in zona taisului se formeaza numai aschii de curgere, iar fenomenele
si deformatiile produse pe fata de degajare a sculei determina aparitia tuturor celorlalte tipuri de
aschii.
1.2.2. Fenomene plastice secundare
Stratul ecruisat
Procesul de aschiere este insotit si de fenomene legate de contactul dintre fata de asezare a
sculei si suprafata prelucrata. Stratul de baza de sub suprafata prelucrata isi modifica proprietatile
fizico-mecanice. Dupa forma zonei de deformatii la aschiere (fig.1.18,a,b) rezulta ca deformatiile,
care se propaga in fata varfului sculei dupa limita inferioara OA, coboara sub nivelul suprafetei
prelucrate cu distanta h, fapt evidentiat prin masurarea microduritatii si prin examenul
metalografic. Experimental s-a dovedit ca adancimea deformatiilor remanente h depinde in special
de raza de ascutire

a taisului, de grosimea aschiei nedetasate h

D
si de unghiul de degajare al
sculei .

Fig. 1.18. Zona formarii aschiei (a) si zona deformatiilor remanente (b).
Din figura 1.19 se observa ca stratul de aschiere, superior punctului C (liniei BC), va
aluneca in lungul planului de forfecare si se va transforma in aschie. Restul de material aflat sub
punctul C, de grosime h

, va fi puternic comprimat si refulat sub tais. Grosimea acestui strat,

h

(1 - cos
1
) [mm], (1.7)
va creste cu cresterea lui

si cu scaderea unghiului
1
. De asemenea, grosimea h

creste cu cat
scade raportul h
D
/

, adica la grosimi mici de aschiere fenomenul de ecruisare se intensifica .

Fig. 1.19. Formarea stratului ecruisat.
Valoarea avansului influenteaza mult grosimea stratului ecruisat h, care poate atinge valori
de ordinul milimetrilor. Viteza de aschiere influenteaza mai putin deoarece apare fenomenul de
recristalizare, opus ecruisarii.
Tensiunile remanente din stratul superficial pot atinge valori ridicate, de pana la 500 700
N/mm
2
, si pot fi de intindere (daunatoare fiindca micsoreaza rezistenta la oboseala) sau de
compresiune (favorabile).
Stratul franat si stratul de curgere
Unul dintre fenomenele de contact aschie-fata de degajare consta in aparitia presiunilor si
temperaturilor ridicate, care, la oteluri de exemplu, duc la aderarea particulelor pe fata de degajare,
fenomen favorizat si de rizurile acestei fete. Se produce, pe varful rizurilor, sudarea la rece a
materialului aschiei care, in deplasarea sa, poate smulge particule din materialul sculei sau poate
lasa particule pe fata de degajare a sculei. Are loc atat uzarea sculei cat si aparitia unui strat subtire
de material dur, ecruisat, din particule de aschii pe fata de degajare, numit strat franat sau aderent.
Procesul de smulgere si de retinere de particule duce la aparitia unei rezistente la inaintare a
aschiei pe fata de degajare, respectiv a unei forte de frecare, de un gen deosebit, intre aschie si fata
sculei si intre straturile succesive ale aschiei. Devierea liniilor de alunecare in stratul franat se
prezinta in figura 1.20,a. Viteza de deplasare a diferitelor straturi de aschie variaza de la zero in
stratul aderent la valoarea v
1
din aschie. Prin urmare, spre deosebire de frecarea obisnuita dintre
doua corpuri solide in miscare relativa, frecarea in procesul de aschiere implica si o frecare
interioara, datorita alunecarii relative a straturilor din zona stagnata AOC (fig.1.20,b) si din
vecinatatea acesteia.
f=1,42 mm/rot;
vc=20m/min.


Fig.1.20. Stratul franat din zona de contact (a)
si lungimea totala de contact (b).
Frecarea interioara are loc pe distanta c
1
, in care eforturile tangentiale sunt constante iar
eforturile normale variaza in sensul descresterii odata cu indepartarea de muchia de aschiere.
Stratul de contact aschie-scula, la prelucrarea otelurilor, ajunge intr-o stare plastica avansata
la temperaturi de peste 600C si incepe sa alunece, formand stratul de curgere. Grosimea acestui
strat scade cu cresterea vitezei, respectiv a temperaturii. Pot fi create conditii pentru formarea unui
strat de curgere cat mai plastic care sa protejeze zona de contact de frecarea directa cu aschia. In
unele cazuri, cand zona de contact se apropie de tais, stratul poate fi expulzat in directia taisului de
unde poate curge pe fata de asezare ca o panglica subtire, puternic ecruisata.
Depunerea pe tais
Forta de frecare dintre stratul inferior al aschiei si fata de degajare poate depasi, in anumite
conditii, forta de coeziune interioara a aschiei, astfel ca o parte din stratul de curgere este franat si
lipit de fata de degajare (fig.1.21,a), formand depunerea de tais.

Fig. 1.21. Taisul de depunere (a) si variatia geometriei reale
a sculei datorita depunerii pe tais (b).
Depunerea pe tais este formata din material foarte puternic ecruisat, cu structura amorfa si
cu proprietati fizico-mecanice mult diferite de cele ale materialului aschiei. Duritatea sa depaseste
de 2,53,5 ori duritatea materialului prelucrat.
Acest tais depus poate prelua rolul taisului sculei, dar nu este stabil, distrugandu-se si
formandu-se din nou foarte repede. Odata cu formarea sa, se modifica unghiul de degajare real
e

(fig.1.21,b) si fortele de aschiere si apare pericolul ca sistemul tehnologic sa vibreze. Cu distrugerea
sa, taisul de depunere poate smulge particule din materialul sculei, accelerand uzarea fetei de
degajare si poate ingloba particule in suprafata prelucrata, inrautatind calitatea suprafetei. Aparitia
depunerii pe tais poate duce la modificari ale dimensiunilor piesei.
In aceste conditii, taisul de depunere poate avea un rol pozitiv numai la degrosare. Finisarea
se recomanda a se executa cu viteze sub 15 20 m/min sau peste 50 60 m/min, valori pentru care
marimea depunerii pe tais este redusa.
1.3. Mecanica procesului de aschiere
1.3.1. Fortele si rezistentele de aschiere
Fortele de aschiere apar ca rezultat al deformarii elastice si plastice a aschiei si a suprafetei
prelucrate, pentru ruperea, detasarea, deformatia suplimentara (incovoierea si spiralarea) a aschiei
precum si pentru invingerea fortelor de frecare dintre aschie si fata de degajare si dintre fata de si
suprafata prelucrata.
Ca urmare a miscarii relative cu viteza v
e
dintre piesa si scula, scula exercita o forta sub actiunea
careia stratul de aschiere este indepartat sub forma de aschie dupa linia MA, simultan cu invingerea
tuturor fortelor de frecare (interne si externe). In fiecare element de suprafata dS
f
de pe suprafata de
forfecare MA (fig.1.22) apar eforturi unitare de compresiune o
r
si eforturi unitare tangentiale t
r
,
care dau nastere la reactiunile fortelor de deformare plastica:
(1.8)
si
(1.9)
in care: R
c
reprezinta rezistenta totala la compresiune, datorata tensiunilor normale o
r
;
R
f
reprezinta rezistenta totala la alunecare datorata tensiunilor tangentiale de forfecare t
r
.
Deplasarile pe suprafata de forfecare dau nastere si unei forte de frecare interioare F
i
, proportionala
cu tensiunile normale si cu coeficientul de frecare interioara
i,

sau , (1.10)
in care
i
este coeficientul de frecare interioara.
Prin urmare, din cauza deformarii plastice a materialului, apare o rezistenta interioara de deformare
R
i
data de relatia
(1.11)
in care R
d
este rezistenta la deformare plastica.

Fig. 1.22. Fortele si rezistentele de aschiere:
R
c
- rezistenta la compresiune; R
f
- rezistenta la alunecare datorita tensiunilor de forfecare;
F
i
- forta de frecare interioara; R
i
- rezistenta interioara la deformare; R

- reactiunea dintre
material si fata de degajare; R
o
-reactiunea dintre material si fata de asezare; F

- forta de
frecare dintre aschie si fata de degajare; F
o
- forta de frecare dintre suprafata prelucrata si
fata de asezare.
Intre scula si suprafata prelucrata apare o forta de respingere R
o
, care provine din lucrul mecanic de
deformatie a suprafetei prelucrate, si o forta de frecare F
o
, intre suprafata prelucrata si fata de
asezare a sculei
, (1.12)
in care
o
este coeficientul de frecare la interfata suprafata prelucrata - suprafata de asezare.
In mod analog, intre suprafata de degajare a sculei si aschie apar forta de respingere R

si forta de
frecare F
,

, (1.13)
in care

este coeficientul de frecare la interfata aschie - suprafata de degajare.

Rezulta ca, in orice moment, asupra sculei actioneaza o rezistenta totala R de forma
(1.14)
Rezistenta totala R are o directie oarecare in spatiu, de aceea, pentru dimensionarea sculei si a
lanturilor cinematice ale masinii-unelte (lantul cinematic principal si cel de avans) prezinta interes
componentele acesteia dupa directiile sistemului de referinta cinematic OXYZ (fig. 1.23).
Ff


Fig. 1.23. Componentele fortei de aschiere:
a - la strunjire; b - la frezare; c - la rabotare;
R - rezistenta totala la aschiere; F
c
- componenta principala; F
f
- componenta in directia avansului; F
p
-
componenta radiala.
Componentele fortei de aschiere sunt proiectiile vectorului R (rel.1.14) pe axele unui sistem
rectangular de coordonate OXYZ (fig.1.23). Componenta axiala F
f
este paralela cu directia de avans
si solicita mecanismul de avans longitudinal al masinii-unelte. Componenta radiala F
p
solicita
mecanismul de avans transversal si dispozitivele de fixare ale sculei si piesei. Componenta
tangentiala F
c,
numita si principala, determina puterea necesara aschierii.
1.3.2. Determinarea fortelor de aschiere
Determinarea marimii fortelor de aschiere se poate face atat teoretic cat si experimental.
Relatiile teoretice de calcul pentru fortele de aschiere sunt determinate, in majoritatea
cazurilor, pe baza unor ipoteze simplificatoare, dar care conduc la valori destul de apropiate de cele
obtinute pe baze mai riguroase, insa mai putin apreciate de practicieni.
Ipoteza comprimarii politropice a aschiei considera aschia ca o epruveta supusa numai la
compresiune, pornind de la faptul ca in zona de aschiere sunt dominante eforturile de comprimare
plastica, forta de aschiere fiind
F = o A = o f a
p
= o h
D
b
D
, iar .
Ca urmare,
, (1.15)
in care:
o
o
este efortul unitar normal de compresie cand apar primele deformatii plastice (remanente);
n - coeficientul politropic (n este 0,25 pentru otel si 0,33 pentru fonta );
k
l
- coeficientul de comprimare plastica a aschiei.
Deoarece variatia lui k
l
cu grosimea h
D
se poate exprima printr-o functie de forma
si , se obtine
, (1.16)
in care:
C
F
este o constanta care depinde de materialul prelucrat si de geometria sculei,
;
x
F
, y
F
- exponentii ce arata gradul de influenta a adancimii de aschiere si avansului asupra
fortei: x
F
= 1, y
F
= 1 - nx .
Relatia (1.16) poate fi dedusa si prin metoda Rayleigh din analiza dimensionala, conform careia
fenomenul fizic studiat poate fi considerat ca fiind proportional cu un produs de puteri ale
marimilor fizice de care depinde.
Deoarece x
F
> y
F
rezulta ca influenta lui a
p
este mai mare decat influenta lui f ; de aceea, daca se
urmareste micsorarea fortei, se va limita in primul rand adancimea de aschiere si in al doilea rand
avansul.
Relatiile complete ale componentelor fortei de aschiere expliciteaza factorii de influenta cei mai
importanti (parametrii regimului de aschiere), tinand cont si de influenta altor factori prin
intermediul unor coeficienti de corectie. Aceste relatii au forma
(1.17)
in care:
- sunt coeficientii care tin seama de materialele prelucrate;
- coeficienti globali de corectie care tin seama de conditiile de lucru schimbate fata de
cele experimentale. Acesti coeficienti sunt produse ale coeficientilor partiali de corectie,
de forma
K
F
= K
m
K
M
K

K
o
K

K
r
K

K
l
K
s
K
ho
K
h
, (1.18)
coeficienti care tin respectiv seama de:
K
m
- de natura materialului prelucrat; K
M
- de materialul sculei; K

- de unghiul de degajare ;
K
o
- de unghiul de asezare

o ; K

- de unghiul de atac k
r
; K
r
- de raza de varf r
c
; K

- de raza
de ascutire
|
; K
l
- de lichidul de aschiere; K
s
- de calitatea suprafetelor prelucrate; K
ho
- de
uzura fetei de asezare a sculei; K
h
-de uzura pe fata de degajare.
Metodele de determinare experimentala a fortei de aschiere sunt numeroase si se impart in directe
si indirecte.
Metodele directe presupun folosirea unor dispozitive de masurare a unei componente, a doua sau a
toate trei componentele, numite dinamometre. Dupa modul de functionare, dinamometrele pot fi:
hidraulice, mecanice, cu traductoare inductive, capacitive, electromagnetice, piezoelectrice,
tensometrice.
Metodele indirecte se pot considera metoda utilizarii franei Prony si metoda masurarii puterii
absorbite de la retea.
Doua dintre componentele fortei de aschiere care au, in general, valori mai mici decat componenta
principala F
c
, adica componentele axiala F
f
si radiala F
p
, se exprima uneori in functie de
componenta principala cu ajutorul unor coeficienti subunitari. Pentru exemplificare, la strunjire se
pot considera
F
f
= (0,20,3) F
c
si F
p
= (0,250,4) F
c

si rezulta
[N] (1.19)
Apasarea specifica de aschiere p se defineste prin raportul dintre forta de aschiere (principala) si
aria aschiei nedetasate,
(1.20)
Rezulta ca marimea p scade cu cresterea grosimii aschiei, h
D
. Daca se cunoaste valoarea marimii p
(exista tabele pentru diferite tipuri de prelucrare si pentru diferite materiale) se poate calcula
componenta principala F
c
cu relatia F
c
= pA.
1.3.3. Lucrul mecanic si puterea in procesul de aschiere
Pentru a invinge rezistenta de aschiere a materialului si a produce aschierea este necesar ca masina-
unealta sa realizeze miscarea principala si miscarile de avans, dezvoltand o putere corespunzatoare.
Lucrul mecanic L
c
, produs de masina-unealta, trebuie sa fie
; (1.21)
in care R este rezistenta totala; l este deplasarea, v este unghiul dintre R si l. Deoarece prezinta
importanta componentele F
p
, F
c
si F
f,
precum si deplasarile pe directiile acestor forte, respectiv Al
x
,
Al
y
, Al
z
, lucrul mecanic L
c
are expresia
(1.22)
Puterea consumata la aschiere este data de raportul dintre lucrul mecanic si timpul de aschiere t,
(1.23)
Deplasarile unitare sunt tocmai vitezele miscarilor de aschiere,
- viteza de deplasare in lungul sculei,
- viteza principala de aschiere,
- viteza de avans,
si in acest caz expresia puterii P va fi
. (1.24)
In general, deplasarea dupa directia Ox este aproape nula in timpul prelucrarii, deplasarea dupa
directia Oz se executa de regula cu viteza de avans v
f
foarte mica in raport cu viteza de aschiere v
c

si, de aceea, fara a face o eroare mai mare de 12 %, puterea de aschiere se poate calcula cu relatia
[kW] , (1.25)
iar puterea motorului de actionare P
m
a lantului cinematic principal cu relatia
[kW] (1.26)
in care q
p
este randamentul lantului cinematic principal, forta este in N si viteza de aschiere in
m/min.
Pentru calculul puterii motorului ce actioneaza lantul cinematic de avans P
f
se foloseste relatia:
[kW] (1.27)
in care q
f
este randamentul lantului cinematic de avans.
1.4. Fenomene termice in procesul de aschiere
Un fenomen care insoteste in mod constant procesul de aschiere al metalelor este aparitia
caldurii. Sursa de aparitie a caldurii o constituie lucrul mecanic total consumat in procesul de
aschiere, L, dat de relatia

L = L
dp
+ L
f
+ L
fo
+ L
de
+ L
oa
+ L
sa
, (1.28)
in care: L
dp
- lucrul mecanic consumat pentru deformarea plastica;
L
f
- lucrul mecanic consumat prin frecari pe fata de degajare;
L
fo
- lucrul mecanic consumat prin frecari pe fata de asezare;
L
de
- lucrul mecanic consumat pentru deformarile elastice;
L
oa
- lucrul mecanic consumat pentru ondularea aschiei;
L
sa
- lucrul mecanic consumat pentru sfaramarea aschiei.
Ultimii trei termeni din relatia (1.28) se pot neglija deoarece reprezinta doar 2.3% din
lucrul mecanic total, astfel incat acesta se poate aproxima prin suma primilor termeni,
L ~ L
dp
+ L
f
+ L
fo
.

(1.29)
Lucrul mecanic consumat in procesul de aschiere se transforma aproape integral in caldura
(peste 99,5%) si numai o mica parte (sub 0,5%) se inmagazineaza sub forma de energie potentiala
in piesa. Caldura, rezultata din transformarea lucrului mecanic determinat cu relatia (1.29), are
drept principale surse (fig.1.24):
- deformatiile plastice in planele de alunecare ale stratului aschiat (Q
d
);
- frecarea dintre aschie si fata de degajare a sculei (Q
f
);
- frecarea dintre suprafata prelucrata si fata de asezare a sculei (Q
fo
).
Se poate scrie, in consecinta,
Q = Q
d
+ Q
f
+ Q
fo
. (1.30,a)
Caldura provenita de la cele trei surse se transmite in zonele cu temperatura mai scazuta,
repartizandu-se in aschie (Q
a
), in scula (Q
s
), in sistemul piesa - dispozitiv de prindere - masina -
unealta (Q
p
) si in mediul ambiant (Q
ma
), rezultand urmatoarea relatie:
Q = Q
a
+ Q
s
+ Q
p
+ Q
ma
. (1.30,b)

Fig. 1.24. Principalele surse de caldura in procesul de aschiere:
Q
d
- caldura rezultata in planul de forfecare; Q
fo
caldura datorata frecarii la interfata
suprafata prelucrata - fata de asezare; Q
f
caldura datorata frecarii la interfata
aschie - fata de degajare; Q
s
- caldura disipata in scula; Q
p
- caldura disipata in
piesa; Q
a
- caldura disipata in aschie; Q
ma
- caldura disipata in mediul ambiant.
Repartitia caldurii totale in aschie, in scula, in piesa si in mediul ambiant variaza de la un
procedeu de aschiere la altul, precum si in cadrul aceluiasi procedeu, in functie de conditiile de
aschiere. Pentru exemplificare sunt prezentate valorile orientative la strunjire si la gaurire:
a) strunjire b) gaurire
Q
a
= (0,5.0,86)Q Q
a
= 0,28Q
Q
s
= (0,09.0,03)Q Q
s
= 0,52Q
Q
p
= (0,4.0,1)Q Q
p
= 0,15Q
Q
ma
= 0,01Q Q
ma
= 0,05Q
Cantitatile de caldura care trec in aschie, in scula si in piesa se pot stabili fie teoretic, fie pe
cale experimentala, ridicandu-se campul termic al sculei (fig.1.25,a), al zonei aschie-scula si al
zonei piesa-scula (fig.1.25,b).

Fig. 1.25. Campul termic in zona de aschiere:
a) in partea activa a sculei; b) in zonele aschie - scula si scula - piesa.
Analiza campului termic in zona de aschiere permite sa se desprinda mai multe concluzii:
- Temperatura cea mai mare se produce in centrul de presiune al sculei (zona in care aschia
apasa cel mai puternic pe fata de degajare), care este si centrul de temperatura (u
s,max
), situat
la . din lungimea activa a taisului fata de varful sculei.
- Temperatura sculei scade cu cresterea distantei fata de tais.
- Forma campului termic este influentata de geometria sculei. Suprafetele izoterme ale
campului au convexitatea catre corpul sculei la valori mari ale unghiurilor | si c
r
, ori in sens
invers, catre varful sculei, la valori mici ale acestor unghiuri. Rezulta ca sculele care au taisuri
si varfuri prea ascutite sunt susceptibile de concentratii mari de caldura.
- Temperatura maxima a aschiei (u
a,max
) se inregistreaza in vecinatatea punctului de
desprindere de pe fata de degajare a sculei, aschia inmagazinand si caldura provenita din
frecarea cu aceasta suprafata.
- Temperatura aschiei scade in directia suprafetei ei exterioare, precum si in cea a alunecarilor
maxime, deoarece sursa de caldura de pe fata de degajare este mai puternica.
- Temperatura maxima in piesa (u
p,max
) se produce in planul de forfecare, in apropierea
varfului sculei. Caldura patrunde putin in piesa din cauza radierii intense a acesteia catre
mediul inconjurator.

1.5. Uzura si durabilitatea sculelor aschietoare
1.5.1. Formele si parametrii uzurii
In procesul de aschiere scula se uzeaza ca urmare a interactiunii reciproce cu semifabricatul:
scula aschiaza semifabricatul si acesta, impreuna cu aschia, supun scula unui proces de uzare.
Uzura sculei aschietoare are o influenta negativa asupra desfasurarii procesului de aschiere,
asupra preciziei dimensionale si de suprafata a pieselor, precum si asupra consumului de material.
Realizarea unor piese de calitate ridicata, stabilirea unor regimuri de aschiere mai productive
precum si utilizarea rationala si eficienta a sculelor aschitoare impun cunoasterea comportarii lor la
uzare.

Fig. 1.26. Uzura cutitului (STAS 12046/1-81).
In STAS 12046/1- 81, elaborat dupa ISO 3685-1977, se stabilesc parametrii pentru
caracterizarea uzurii sculelor aschietoare avand partea activa din oteluri de scule, din carburi
metalice sau din materiale mineralo-ceramice(fig.1.26). Aceste regiuni, avand definiti mai multi
parametrii ai uzurii, se afla :
- pe fata de asezare secundara, de lungime a, egala cu lungimea activa a muchiei secundare (T'
act
)
si de latime notata cu VA
A
;
- pe fata de asezare principala, de lungime b, egala cu lungimea activa a muchiei principale (T
act
),
care s-a impartit in trei zone, C, B si N; latimea uzurii se noteaza cu VB si indicele zonei, iar
latimea medie a uzurii are valoarea
; (1.31)
- pe fata de degajare, pe care uzura apare sub forma unui crater, caracterizat de parametrii :
KT - adancimea craterului;
KM - distanta de la muchie pana la mijlocul craterului;
KB - latimea craterului;
KL - distanta de la muchie pana la marginea craterului;
K = KT/ KM , caracteristica de profunzime;
KS = KL/ KB , caracteristica de suprafata.
Uzura se produce preponderent numai pe una dintre suprafetele active ale sculei aschietoare,
sau pe ambele suprafete, in urmatoarele conditii :
+ uzura numai pe fata de asezare apare, in general, in cazul aschierii cu viteza mica si grosime
mica a aschiei, deoarece creste lucrul mecanic specific al fortelor de frecare pe fata de asezare;
+ uzura numai pe fata de degajare apare, in general, pentru viteza mare de aschiere si grosime
mare a aschiei, deoarece lucrul mecanic al fortelor de frecare pe fata de degajare este mai mare;
+ uzura pe fetele de asezare si degajare apare in conditii medii de aschiere si este cazul cel mai des
intalnit .
Evolutia uzurii in timp reprezinta curba caracteristica a uzurii (fig.1.27). Aceasta evolutie
are aceeasi alura pentru uzura pe fetele de degajare si de asezare ale sculei. Curba caracteristica se
construieste pe baza datelor experimentale, prelucrand un anumit material, in conditii date de
aschiere (geometria sculei, regimul de aschiere etc.) si masurand la anumite momente ( t ) uzura
sculei pe fata de asezare (de exemplu VB
B
) sau pe fata de degajare (de exemplu KT).

Fig. 1.27. Curba caracteristica a uzurii.
Pe curba caracteristica de uzura (fig.1.27) se observa trei zone distincte:
- perioada uzurii de rodaj (sau de amorsare - zona OA), in care, intr-un timp relativ scurt, t
A
, uzura
creste foarte repede, in special prin netezirea asperitatilor suprafetei sculei;
- perioada de uzura normala (zona AB), in care uzura creste mult mai lent pe durata de la t
A
la t
B

,avand o variatie aproximativ liniara si corespunzand regimului de lucru normal;
- perioada uzurii de distrugere (sau catastrofala), care apare dupa un timp t
B
si in care se produce
cresterea brusca a uzurii.
Uzarea se produce cu o anumita intensitate sau viteza , I, a carei valoare poate fi determinata
in fiecare punct al curbei cu relatia
. (1.32)
in care u poate fi oricare din parametrii uzurii: VB, KT etc. Intensitatea de uzare reprezinta grafic
panta tangentei la curba caracteristica de uzura si este aproximativ constanta in cadrul fiecareia
dintre cele trei perioade.
1.5.2. Mecanismele de producere a uzurii
Uzura sculelor aschietoare este rezultatul indepartarii unei cantitati de material de pe fetele
active ale sculei ca urmare a unor mecanisme mecanice, chimice, electrice ori combinatii ale
acestora .
Uzura prin abraziune apare la toate sculele aschietoare si se explica prin frecarea existenta
intre materialul de aschiat si scula, sau prin prezenta unui material intermediar intre acestea.
In timpul aschierii duritatea materialului aschiat creste de 2-3 ori in zona de contact cu scula
aschietoare, in timp ce duritatea stratului superficial al sculei din zona activa scade sub actiunea
temperaturii produse, astfel incat materialul de prelucrat erodeaza scula aschietoare, pe fondul unor
presiuni mari in zona de contact. Daca materialul semifabricatului contine particule dure (impuritati,
oxizi, carburi ), aceste particule pot zgaria scula (brazdare plastica).
Aceeasi actiune o produc particulele dure detasate din materialul sculei care, inglobandu-se
in materialul semifabricatului, abrazeaza scula.
Uzura prin oboseala mecanica apare la sculele supuse la solicitari variabile (aschiere
discontinua; stunjire intrerupta; frezare s.a.). Ea apare sub forma unor fisuri, amorsate de defectele
de suprafata, provocand smulgeri, exfolieri sau ruperea stratului de acoperire de pe suprafata sculei.
Uzura provocata de vibratii (denumita de unii autori si uzura de sfaramitare) se manifesta
mai ales in cazul sculelor prevazute cu placute din carburi metalice. Procesul de aschiere este insotit
intotdeauna de vibratii mai mult sau mai putin intense ale sistemului tehnologic masina-unealta-
dispozitiv-piesa-scula (MUDPS), astfel incat scula este supusa la sarcini dinamice care, din cauza
rezistentei scazute la soc a carburilor metalice, produc faramitari foarte fine ale muchiilor
aschietoare ale sculelor.
Uzura datorita depunerii pe tais apare la prelucrarea materialelor tenace, care formeaza
depuneri pe varful sculei. Odata cu indepartarea periodica a depunerilor metalice sunt indepartate si
particule din materialul sculei.
Uzura de adeziune apare in cazul in care, sub actiune intima, particulele mici de aschie se
sudeaza pe fata de degajare a sculei. Punctele de sudura sunt rupte de catre aschie, ruperea avand
loc pe o suprafata diferita de suprafata initiala, provocand uzura unuia sau altuia dintre materiale.
Uzura prin difuziune are loc numai la sculele cu placute din carburi metalice. Din cauza
vitezei mari de curgere si a temperaturilor ridicate (de ordinul 600 -1000 C), la interfata
aschie/scula, unde are loc contactul, atomii de la una sau mai multe faze ale materialului sculei pot
sa difuzeze in aschie. Procesul de difuziune se poate extinde rapid in masa intregii placute datorita
conductivitatii termice, apar zone sarace in carbon prin difuziunea acestuia in aschie sau in liantul
placutei, iar partea activa a sculei se degradeaza, avand proprietati fizico-mecanice
necorespunzatoare.
Uzura datorita tensiunilor termice apare in special la aschierea materialelor putin tenace si
se manifesta sub forma unor fisuri perpendiculare pe muchia aschietoare (ruptura zimtata). Aceste
fisuri sunt generate de tensiunile termice variabile.
Uzura datorita oxidarii se manifesta numai la sculele cu placute din carburi metalice,
deoarece otelurile de scule isi pierd capacitatea de aschiere inainte de a surveni oxidarea..
Uzarea datorita curentilor electrici are caracterul unui proces electrochimic si se explica
prin aparitia curentilor electrici in procesul de aschiere. Piesa, in combinatie cu scula, formeaza un
termocuplu in care scula, in general, constituie polul pozitiv, permitand un transport de atomi de pe
scula, producand uzarea acesteia.

Fig.1.28. Uzura totala
componentele acesteia.
a - uzura mecanica;
b - uzura abraziva;
c - uzura prin forfecarea depunerilor:
d - uzura prin difuziune
e - uzura prin oxidare
f - uzura totala.
Uzura totala a sculei aschietoare. In procesul de aschiere diferitele mecanisme de uzare actioneaza
rareori separat. De obicei uzura sculei aschietoare este rezultatul actiunii mai multor mecanisme,
chiar daca unul dintre ele este preponderent in functie de conditiile de aschiere: cuplul de materiale
scula-piesa, viteza de aschiere, temperatura de aschiere etc. In figura 1.28 se prezinta o diagrama de
principiu in care apar componentele uzurii si uzura totala.
1.5.3. Durabilitatea sculelor aschietoare
In orice proces de prelucrare prin aschiere scula aschietoare se uzeaza astfel ca, in momentul
atingerii unei anumite valori a uzurii, este necesara intreruperea lucrului in vederea reascutirii
taisului.
Se numeste durabilitatea sculei, T, durata de lucru a unei scule, intre doua reascutiri
succesive.Durabilitatea sculei este unul dintre cei mai importanti parametrii care intervin in
procesul de aschiere.

Fig. 1.29. Evolutia durabilitatii in functie de viteza de aschiere.
Valoarea durabilitatii este dependenta de o serie de marimi variabile: caracteristicile
materialului piesei de prelucrat si ale materialului sculei, parametrii geometrici ai sculei, parametrii
regimului de aschiere s.a. Legea de variatie a durabilitatii, in functie de toti acesti parametrii, este
greu de stabilit si de aplicat. De aceea, s-au determinat dependente intre durbilitatea T si unul sau
mai multi parametri. In figura 1.29 este prezentata dependenta durabilitatii de viteza de aschiere (in
coordonate logaritmice ).
Domeniul uzual al vitezelor de aschiere este domeniul CD al curbei, domeniu care este
practic aproape liniar. Diverse modele matematice pentru legea de variatie a durabilitatii s-au oprit
asupra acestei zone, valabilitatea lor limitandu-se la acest domeniu.
Primul care a propus un asemenea model a fost inginerul american F. W. Taylor (1907),
model exprimat prin relatia

, (1.33)
sau prin relatia echivalenta
, (1.34)
in care : T -durabilitatea, in min.; v -viteza de aschiere, in m/min.; k =tg (fig.1.29); m -
exponentul durbilitatii ; C1, C2 -constante.

Fig. 1.30. Modelul Taylor:
a) in coordonate normale ; b) in coordonate logaritmice.
Exponentul m este variabil dar, pentru un domeniu restrans al vitezei de aschiere, se poate
considera constant. In fig.1.30,a se prezinta curba corespunzatoare relatiei (1.33). Daca se
logaritmeaza aceasta relatie se obtine

log T = k log v + log C1, (1.35)
care reprezinta, intr-un sistem dublu logaritmic, o dreapta (fig.1.30,b). Daca se considera doua
viteze de aschiere diferite, v
1
> v
2
si se determina experimental durabilitatile T
1
, respectiv T
2
,
coeficientul k se calculeaza cu relatia
, (1.36)
iar exponentul durabilitatii, m, este
. (1.37)
Cu cit valoarea exponentului k este mai mare (in valoare absoluta ), cu atat dreapta din
fig.1.30,a este mai apropiata de verticala. In acest caz, la o crestere mica a vitezei de aschiere,
rezulta o variatie mare a durabilitatii T, ceea ce inseamna ca scula este sensibila la variatia vitezei de
aschiere. In cazul vitezelor de aschiere mici (degrosare, brosare), exponentul k are valori mai mici,
scula fiind mai putin sensibila la modificarea vitezei.
Modelul Taylor corespunde strunjirii cu scule din otel rapid si cu placute din carburi
metalice, la viteze mici de aschiere, dar nu poate cuprinde toate formele uzurii care apare la
aschierea intensiva a otelurilor bogat aliate. In prezent exista si alte modele matematice care
exprima evolutia durabilitatii sculei aschietoare.
Modelul Gilbert (1950) este o generalizare a modelului Taylor, in ecuatie intervenind si
ceilalti doi parametri ai regimului de aschiere (adancimea de aschiere a
p
si avansul f ),

. (1.38)
Acest model este mai accesibil pentru tehnologi. Din aceasta relatie se poate explicita viteza
de aschiere.
Alte modele au fost propuse de Kronenberg (1968), de Knig si Depireux (1969), de Opitz
s.a.
Pana in prezent nu se poate afirma ca exista un model matematic pentru durabilitatea sculei
aschietoare, care sa fie valabil pentru toate conditiile tehnologice. Fiecare model acopera un anumit
domeniu al aschierii, in care permite stabilirea optimului de prelucrare.
1.5.4. Criterii de uzura
In functie de conditiile concrete ale prelucrarii, marimea maxima admisibila a uzurii este
diferita: la degrosare, marimea maxima a uzurii admise poate fi foarte aproape de inceputul uzurii
de distrugere, iar la finisare ea este mult mai mica.
Valoarea uzurii la care este necesara oprirea lucrului si reascutirea sculei se numeste uzura
admisibila, iar durabilitatea corespunzatoare se numeste durabilitate admisibila. Expresia
cantitativa a uzurii admisibile se numeste criteriu de uzura. In practica se folosesc mai multe criterii
de uzura.
Criteriul petelor lucioase sau al franarii se foloseste numai la degrosare, in cazul prelucrarii
cu scule din otel rapid. Conform acestui criteriu, scula trebuie reascutita cand pe suprafata
prelucrata apar pete lucioase (la oteluri, deoarece la fonte apar pete intunecate). Acest fenomen se
explica prin faptul ca scula, atingand valoarea uzurii de distrugere, nu mai patrunde in materialulu
piesei, acesta fiind strivit. Concomitent, se inregistreaza o crestere brusca a apasarilor de aschiere,
in special a componentelor F
p
si F
f
, crestere care poate fi folosita drept criteriu separat de apreciere
a uzarii sculei.
Criteriul dat de forma aschiei se aplica la sculele cu placute din carburi metalice si se
bazeaza pe schimbarea formei aschiei pe masura ce uzura avanseaza.
La aschierea cu placute din carburi de wolfram, aschia are la inceput forma unei benzi
deoarece nu s-a format craterul pe fata de degajare. Pe masura ce placuta se uzeaza, aschia capata
forma spirala, cu raze de curbura din ce in ce mai mici. La uzarea completa a placutei, aschia se
desprinde sub forma de spirale scurte sau de bucati separate.
La aschierea cu placute din carburi de titan si de wolfram, aschia ia forma ondulata la uzarea
completa a sculei.
Criteriile tehnologice exprima uzura admisibila a sculei in functie de conditiile de precizie
impuse suprafetei prelucrate : toleranta admisibila T
p
sau rugozitatea suprafetei R
z
.
Pentru exemplificare, in cazul pieselor rotunde (fig.1.38), uzura radiala admisibila a sculei
,w
a
, trebuie sa indeplineasca conditia
, (1.39)
in care T
p
reprezinta toleranta piesei; inlocuind w
a
= VB
a
tgo , se obtine valoarea admisibila a uzurii
pe fata de asezare (VB
a
)
. (1.40)

Fig. 1.31. Influenta uzurii
asupra preciziei dimensionale.
Criteriul uzurii optime permite stabilirea valorii uzurii pentru care se obtine durata totala
maxima de lucru a unei scule. Durata totala maxima de lucru t
max
se calculeaza stabilind maximul
functiei din relatia (1.41), in functie de numarul de reascutiri posibile i
j
pentru diverse valori ale
durabilitatii T
j
,
t = i
j
T
j
[min]. (1.41)
Criteriile de uzura pentru cutitele de strung, prezentate de STAS 12046/2-84, standard care
corespunde documentului ISO 3685-1977, stabilesc valorile admisibile pe fata de asezare a sculei.
Valorile uzurii admisibile se stabilesc, cu precadere, pentru uzura pe fata de asezare, pe baza
urmatoarelor considerente :
- uzura pe fata de asezare se produce mai repede decat uzura pe fata de degajare ;
- uzura fetei de asezare are, din momentul aparitiei acesteia, o influenta negativa asupra
desfasurarii procesului de aschiere si asupra calitatii suprafetei prelucrate ;
- uzura pe fata de asezare se masoara mai usor .
Reducerea intensitatii uzurii, respectiv cresterea durabilitatii efective a sculelor aschietore,
se poate obtine pe mai multe cai :
- perfectionarea materialelor pentru scule ;
- perfectionarea constructiva si optimizarea geometriei sculelor ;
- imbunatatirea calitatii suprafetelor active ale sculei ;
- folosirea lichidelor de aschiere (de racire-ungere).
Momentul actual in dezvoltarea productiei de scule aschietoare este momentul fabricarii
sculelor acoperite cu straturi dure subtiri, tehnica ce permite combinarea favorabila a propietatilor
materialului de baza al sculei cu cele ale materialului acoperirii, rezultand o scula care sa asigure
simultan tenacitate, stabilitate termica si duritate ridicate.
1.6. Medii de aschiere
1.6.1. Rolul mediilor de aschiere
Caldura produsa in procesul de aschiere actioneaza asupra sculei aschietoare, conducand la
micsorarea duritatii si a rezistentei la uzare a cesteia, precum si asupra piesei, modificandu-i
dimensiunile si introducand tensiuni interne.
In scopul eliminarii sau atenuarii acestor inconveniente se utilizeaza mediile de aschiere:
lichide de aschiere, gaze de aschiere si chiar medii solide (de exemplu bisulfura de molibden).
In cazul in care nu se foloseste nici un mediu de aschiere specific, are loc o aschiere asa-zisa
"uscata", desi aerul atmosferic creaza, de fapt, un mediu de aschiere.
Mediile utilizate in procesul de aschiere pot sa indeplineasca unul sau mai multe din
urmatoarele roluri :
- de racire, constand in absorbirea si eliminarea partiala a caldurii, avand ca efect
micsorarea temperaturii aschiei, a sculei si a suprafetelor prelucrate;
- de ungere, micsorand fortele de frecare aschie-fata de degajare si suprafata prelucrata-fata
de asezare;
- de aschiere, usurand curgerea plastica si microfisurarea in planele de alunecare;
- de impiedicare a depunerilor pe tais;
- de protejare a suprafetelor prelucrate, ale sculei, ale masinii-unelte si ale dispozitivelor
contra coroziunii;
- de spalare.
Dintre mediile de aschiere, in majoritatea cazurilor se utilizeza lichidele de aschiere si, de
aceea, se va insista in special pe actiunea acestora in procesul de aschiere.
1.6.2. Clasificarea lichidelor de aschiere
Clasificarea lichidelor de aschiere se face dupa propritatile principale ale acestora (tabelul
1.3): proprietatile de racire, de ungere si efectul de aschiere. Lichidul cu efectul cel mai mare de
racire este apa, iar lichidul cu efectul cel mai mare de ungere este uleiul. Intre aceste doua extreme
sunt cuprinse toate lichidele de aschiere, cu observatia ca pe masura ce capacitatea de ungere a
lichidului creste, capacitatea de racire scade.
Grupa I cuprinde solutiile apoase ale electrolitilor alcalini: carbonat de sodiu (soda
calcinata), fosfat trisodic, silicati de sodiu si potasiu (sticla solubila), azotat de sodiu intr-un mediu
slab alcalin, bicromat de potasiu sau de sodiu (ultimile doua cu concentratia limitata la max.
0,05.0,07 %, din motive de protectia muncii).
Grupa II include solutiile apoase de substante capilar-active: sapunuri hidrofile (pe baza de
potasiu, de sodiu, de trietanol-amina etc.), acizi naftenici, acid oleic si alti acizi grasi, precum si
produse de sulfatare (amestec de acizi sulfonaftenici tehnici, ulei de ricin sulfatat etc.). Substantele
capilar-active cele mai raspandite sunt sapunurile.
Grupa III cuprinde emulsiile de tip "ulei-apa", preparate din amestecuri care emulsioneaza
in mod automat. Ele contin apa, substante capilar-active (emulgatori), uleiuri minerale emulsionate
si inhibitori de coroziune. Au proprietati bune de racire, de ungere si de aschiere, dar la temperaturi
inalte sufera descompuneri sau se evapora, fapt ce limiteaza domeniul de utilizare.
Grupa IV cuprinde emulsiile activate care, spre deosebire de cele din grupa III, au
substante capilar active cu afinitate mai mare: substante cu sulf, acid oleic, acizi sintetici
macromoleculari si esteri ai acizilor sintetici. Pentru marirea proprietatilor de ungere ale emulsiilor
se pot utiliza adaosuri de grafit coloidal in apa.
Grupa V cuprinde uleiurile minerale si vegetale, cu proprietati de ungere foarte bune, dar
care nu le pot depasi pe acelea ale emulsiilor activate.
Pentru aschiere se folosesc uleiuri minerale simple, uleiuri activate cu substante capilar-
active, uleiuri cu sulf si uleiuri cu grafit.
Uleiurile vegetale si grasimile animale au proprietati de ungere mai mari decat uleiurile
minerale, dar au stabilitate mai mica si sunt si deficitare. In acest context se pot utiliza amestecurile
de uleiuri minerale si vegetale (numite si uleiuri compound). Dintre uleiurile vegetale prezinta
interes uleiul de ricin sulfatat.
In prezent sunt standardizate mai multe uleiuri emulsionabile si neemulsionabile pentru
prelucrarea metalelor (tabelul 1.4).

1.6.3. Utilizarea lichidelor de aschiere
Alegerea lichidelor de aschiere se face in functie de procedeul de prelucrare prin aschiere,
de materialul de prelucrat, de materialul sculei, de regimul de aschiere, de forma aschiilor, de
rugozitatea suprafetei prelucrate. Cateva precizari generale privind utilizarea lichidelor de aschiere
sunt prezentate in continuare.
Tabelul 1.3. Clasificarea lichidelor de aschiere
Nr.
grupei
Denumirea lichidului de
aschiere
Carasteristica principala a
compozitiei lichidului de aschiere
Proprietatile
principale
I Solutie de electroliti Apa + inhibitor de coroziune
Proprietati inalte de
racire
II
Solutii apoase de substante
capilar-active (sapunuri)
Apa + substante capilar-active +
inhibitor de coroziune
Proprietati bune
de racire, de ungere si
de aschiere
III
Emulsii si solutii
transparente ale uleiurilor
solubile in apa
Apa + substante capilar-active
(emulgatori) + ulei mineral emulsionat +
inhibitor de coroziune
Idem
IV Emulsii activate
Apa+ substante capilar-active + ulei
mineral emulsionat, continand substante
capilar-active
Proprietati mari de
ungere si de aschiere si
proprietati bune
de racire
V
Uleiuri minerale, activate,
superactivate
si cu grafit
Uleiuri minerale, uleiuri minerale
activate cu substante capilar-active (acizi
organici macromoleculari si produse de
oxidare ale hidrocarburilor). Uleiuri
minerale cu sulf.
Uleiuri compound cu sulf.
Uleiuri cu sulf si clorurate.
Uleiuri cu grafit.
Proprietati mari si foarte
mari de ungere si de
aschiere si proprietati
slabe de racire.
La degrosare se utilizeaza lichide cu capacitate mare de racire deoarece se lucreaza cu
sectiuni mari de aschie, deci se degaja multa caldura, iar rugozitatea suprafetei nu este importanta.
La finisare se lucreaza cu sectiuni mici de aschie si se urmareste o rugozitate mica a
suprafetei. De aceea, lichidele de aschiere trebuie sa aiba preponderent proprietati de ungere si, in al
doilea rand, proprietati de racire.
Otelurile inalt aliate, care au o conductibilitate termica mai mica, se prelucreaza folosind
lichide de aschiere cu proprietati active.
Fontele se pot prelucra uscat pentru evitarea formarii pastei abrazive, obtinuta prin
amestecarea lichidului cu praful si aschiile fine. Totusi, pentru usurarea indepartarii aschiilor se pot
folosi lichide de aschiere: uleiuri cu vascozitate mica sau emulsii cu adaosuri anticorozive.
Prelucrarea aluminiului si aliajelor sale se poate face uscat sau cu lichide de aschiere:
- la degrosare- emulsii neutre sau putin acide;
- la finisare- uleiuri minerale cu fluiditate mare sau cu adaos de 5 % uleiuri vegetale.
Aliajele de cupru se pot prelucra uscat sau cu uleiuri aditivate cu compusi care contin sulf
sub forma inactiva.
Tabelul 1.4. Uleiuri standardizate pentru aschiere
Denumirea si
standardul
Descriere Domeniul de folosire
ULEIURI EMULSIONABILE
(Simbolizare: P- pentru prelucrarea metalelor; E- emulsionabil; cifra - gradul de activare; EP-
pentru extrema presiune)
PE1(A si B)
STAS 2598/1,2 - 79
Ulei emulsionabil anticoroziv compus
din: ulei mineral, componenti
tensioactivi si
aditivi anticoroziune.
Prelucrea prin aschiere a
fontelor, a otelurilor, a aliajelor
de cupru si de aluminiu
(strunjire, frezare, prelucrarea
gaurilor).
PE2
STAS 10926 - 77
Ulei emulsionabil compus din: ulei
mineral, agenti tensioactivi si aditivi
pentru extrema presiune, antiuzura,
anticoroziune, antirugina.
Prelucrarea otelului si fontei prin
procedee cu solicitari mecanice
moderate si cu socuri.
PE5 EP
STAS 11313 - 79
Ulei emulsionabil anticoroziv, aditivat
pentru extrema presiune: ulei mineral,
componenti si aditivi tensioactivi,
anticorozivi si chimici activi pentru
extrema presiune.
Prelucrarea intensiva a otelurilor
aliate si inalt aliate (prin
strunjire, gaurire, frezare,
filetare, brosare, mortezare,
rabotare, debitare, rectificare)
ULEIURI NEEMULSIONABILE
P4
STAS 10362 - 75
Ulei neemulsionabil obtinut din uleiuri
minerale aditivate antirugina.
P4C1-prelucrarea otelurilor aliate
si inalt aliate pentru gauri adanci,
brosare, danturare.
P4C2-prelucrarea prin brosare,
filetare prin rulare si cu capete de
filetat.
P1R
Ulei naftenic activat
Tip I - pentru inelele rulmentilor
STAS 11046 - 80 Tip II - pentru rolele si acele
rulmentilor
P1C
STAS 2800 - 72
Ulei mineral naftenic sulfurat
Prelucrarea pieselor din fonta si
otel.
Bronzul si alama dura se aschiaza uscat sau folosind uleiuri aditivate si anticorozive.
Prelucrarea pe masini-unelte automate se face in prezenta uleiurilor minerale activate.
La rectificare se folosesc lichide cu capacitate ridicata de spalare, pentru evitarea imbacsirii
corpului abraziv.
Pentru honuire, lichidele de aschiere trebuie sa aiba mai multe proprietati: capacitate buna
de racire, actiune de ungere, actiune de spalare, stabilitate chimica.
La aschierea cu placute din carburi metalice si viteze mari de aschiere prelucrarea se face
uscat. In acest caz, folosirea lichidului de aschiere este utila numai daca este trimis sub forma de jet
subtire, sub presiune inalta, catre fata de asezare a sculei.
Masurile de protectia muncii trebuie strict respectate in legatura cu depozitarea, pastrarea,
manipularea si folosirea lichidelor de aschiere. Aceste reguli sunt necesare deoarece utilizarea
lichidelor de aschiere poate provoca iritatii ale mucoaselor si ale pielii executantilor, iritatii care pot
evolua si spre forme mai grave.
1.7. Optimizarea procesului de aschiere
1.7.1. Aspecte generale

Aschierea materialelor, ca procedeu final de obtinere a unei piese, cu calitatile cerute
conform documentatiei de executie, presupune stabilirea urmatoarelor aspecte:
- marca materialului de prelucrat (proprietatile mecanice);
- scula aschietoare, confectionata din materialul adecvat si cu geometria necesara utilizarii
ei in conditii specifice;
- regimul de aschiere cu parametrii sai;
- masina - unealta.
Conditiile in care trebuie sa aiba loc un proces de aschiere trebuie sa tina seama de
realizarea tuturor aspectelor unei economicitati maxime si anume :
- obtinerea unei productivitati corespunzatoare, intelegand prin aceasta un anumit volum de
aschii in unitatea de timp;
- cost minim, incluzand in calcul toate costurile elementelor care participa la procesul de
aschiere (costul sculelor aschietoare, costul energiei electrice, manopera, amortizarea masinii-unelte
etc.);
- calitatea optima a suprafetei, adica rugozitatea, ecruisarea suprafetei, transformari
structurale care modifica functionalitatea suprafetei respective;
- conditii privind protectia operatorului, referitoare la respectarea normelor de tehnica
securitatii muncii si a igienei industriale.
Stabilirea conditiilor optime ale procesului de aschiere impune:
stabilirea geometriei optime a sculei aschietoare;
durabilitatea economica;
stabilirea elementelor regimului optim de aschiere;
determinarea prelucrabilitatii materialului de prelucrat;
stabilirea capacitatii de aschiere a sculei aschietoare.
Determinarea valorilor optime ale parametrilor procesului de aschiere reprezinta o operatie
dificila, deoarece in cadrul procesului au loc multiple fenomene (deformatii plastice, frecare
exterioara si interioara, ecruisarea materialului, relaxarea materialului, fenomene termice, uzura
sculelor aschietoare, modificarea mediului de aschiere etc.), intr-o interdependenta foarte greu de
descris prin functii matematice.
1.7.2. Stabilirea geometriei optime a sculei aschietoare
Optimizarea geometriei sculei aschietoare urmareste sa mareasca precizia de prelucrare, sa
realizeze aschierea cu un consum minim de energie, cu o viteza de uzare minima a sculei, cu
imbunatatirea calitatii suprafetei prelucrate, sa reduca vibratiile etc. Aceasta presupune parcurgerea
mai multor etape, descrise in cele ce urmeaza.
a) Stabilirea unghiului de asezare optim o
opt
se realizeaza astfel incat sa permita reducerea a
fortei de aschiere F
c
, reducerea uzurii pe fata de asezare VB, micsorarea temperaturii in zona de
lucru si cresterea rezistentei mecanice a varfului sculei aschietoare, rugozitatea mica a suprafetei
prelucrate R
y
(fig.1.32). Domeniul optim de variatie a unghiului o este 5. 8.
b) Stabilirea unghiului de degajare optim,
opt
(fig.1.33), se face tinand cont de influenta
acestuia asupra: apasarii specifice p , frecarii pe fata de degajare F
f
, temperaturii , fortei principale
de aschiere F
c
, durabilitatii T si uzurii VB. Domeniul optim de variatie a unghiului de degajare este
15.45.
c) Stabilirea unghiurilor de atac k
r
si k'
r
optime tine seama de felul prelucrarii (degrosare sau
finisare), de rigiditatea si stabilitatea la vibratii a sistemului MUDSP, de forma piesei, de
durabilitatea sculei aschiatoare T, de forta principala de aschiere F
c
, de inaltimea maxima a
microneregularitatilor suprafetei prelucrate R
y
etc. S-au stabilit k
r
,
opt
I(45.60 ) si k'
r
,
opt

I(0 .15 ).
d) Stabilirea unghiului de inclinare optim
opt
se face in functie de felul prelucrarii (degrosare,
finisare), de continuitatea adaosului de prelucrare, de marca materialului ce se prelucreaza, de forma
aschiei, de frecarea pe suprafata de asezare. Se recomanda
opt
= (2 .10 ).

Fig. 1.32. Stabilirea unghiului de asezare optim o
opt
:
F
c
- forta principala de aschiere; T - durabilitatea; R
y
- inaltimea
maxima a neregularitatilor suprafetei de prelucrare;
VB - uzura pe fata de asezare.

Fig. 1.33. Stabilirea unghiului de degajare optim
opt
:
F
c
- forta principala de aschiere ; T - durabilitatea; R
y
- inaltimea
maxima a neregularitatilor suprafetei de prelucrare.
e) Stabilirea formei optime a varfului sculei aschietoare se face tinand seama de influenta
acestuia asupra temperaturii in zona de lucru, asupra uzurii taisului si asupra inaltimii
neregularitatilor. Forma optima se obtine cand raza de racordare r

,
opt
=(1,5 .2) mm.
In functie de natura si proprietatile fizico-mecanice ale materialului de prelucrat se alege
materialul partii active a sculei aschietoare.
In functie de solicitarile la care este supusa scula aschietoare se aleg sectiunea partii active a
sculei si forma partii de prindere a sculei.

1.7.3. Norma de timp, productivitatea, costul prelucrarii prin aschiere si
durabilitatea
a) Norma de timp
Pentru obtinerea eficientei maxime, la proiectarea proceselor tehnologice trebuie sa se
urmareasca realizarea consumurilor minime de timp atat pentru fiecare operatie in parte, cat mai
ales pentru intregul proces tehnologic de fabricatie a unei piese.

Fig . 1.34. Structura
normei de timp.
Consumul de
munca pentru o
activitate depusa
este materializat in
norma de munca,
necesara pentru
realizarea unei
operatii (a unui
produs). Norma de
timp (NT) reprezina
durata necesara
realizarii unei lucrari
sau operatii in
anumite conditii
tehnico-economice.
Norma de timp
cuprinde elementele
prezentate in figura
1.34 si se determina
cu relatia

[min/buc] , (1.42)
in care:
t
u
- timpul unitar, care reprezinta consumul de timp normat pentru realizarea unei operatii ;
t
pi
-timpul de pregatire - incheiere, care se refera la timpul necesar operatorului inainte de a
incepe prelucrarea si dupa terminarea prelucrarii unui lot de produse, pentru activitati precum
insusirea documentatiei tehnice, pregatirea sculelor aschiatoare, a dispozitivelor si a
verificatoarelor, reglarea masinii-unelte, aprovizionarea cu semifabricate, predarea produselor
executate etc.;
n reprezinta numarul de piese ce se prelucreaza.




Fig 1.35. Componenta timpului unitar.
Fig. 1.36. Componenta timpului operativ.
Timpul unitar cuprinde elementele prezentate in figura 1.35.
Timpul operativ (t
op
) cuprinde timpul de baza (t
b
) si timpul auxiliar (t
a
), figura 1.36.
Conform celor prezentate se pot scrie urmatoarele relatii:
t
u
= t
op
+t
d
+ t
ir
[min] (1.43)
t
op
= t
b
+ t
a
[min] (1.44)
t
d
= t
dt
+ t
do
[min] (1.45)
t
ir
= t
on
+ t
ic
[min] (1.46)
Timpul de baza depinde de parametrii regimului de aschiere; de aceea pentru calculul
acestuia se utilizeaza relatii analitice tipice operatiilor mecanice ce se executa.
Pentru strunjire, gaurire, frezare si alezare timpul de baza se calculeaza cu relatia
[min] , (1.47)
in care: L reprezinta lungimea totala a cursei parcursa de scula aschietoare sau de semifabricat
pentru realizarea fazei respective, in mm;



f - avansul la o rotatie a semifabricatului sau sculei, in mm/rot;
n - turatia semifabricatului sau sculei aschietoare, in rot/min;
i - numarul de treceri.
Drumul parcurs de semifabricat sau scula, pe directia miscarii de avans este, in general,
L = l + l
1
+ l
2
[mm], (1.48)

in care : l reprezinta lungimea suprafetei prelucrate, in mm;
l
1
- lungimea de patrundere pentru intrarea sculei aschietoare in procesul de aschiere, in
mm;
l
2
- lungimea de depasire (necesara iesirii sculei aschietoare din procesul de aschiere), in
mm.
In cazul rabotarii si mortezarii, timpul de baza se determina cu relatia
[min] , (1.49)
in care : B reprezinta distanta parcursa de scula aschietoare pe directia avansului transversal, in mm;
n - numarul de curse duble ale semifabricatului sau sculei aschietoare, in c.d./min;
f - avansul sculei aschietoare, in mm/c.d.;
b
1
- lungimea de intrare a sculei aschietoare in procesul de aschiere, in mm;
b - lungimea suprafetei de prelucrat, in mm;
b
2
- lungimea necesara iesirii sculei din aschiere,in mm.
In mod obisnuit, t
b
si t
a
se stabilesc pentru fiecare faza a operatiei, iar t
do
, t
dt
si t
ir
se iau din
nomative sau se determina in procente (%) din t
b
sau t
op
, astfel incat pentru o operatie se poate
scrie
, , , (1.50)
in care: k
1
este procentajul din t
b
pentru timpul de deservire tehnica a locului de munca;
k
2
- procentajul din t
op
pentru timpul de deservire organizatorica a locului de munca;
k
3
- procentajul din t
op
pentru timpul de intreruperi reglementare.
Tinand seama de relatiile (1.43).(1.46), timpul unitar va fi
t
u
= t
b
+ t
a
+t
dt
+ t
do
+t
on
+ t
ic
[min] (1.51)
In conformitate cu relatiile (1.50) si tinand seama de valorile determinate pe baza experientei
a timpilor t
dt
, t
do
, t
ir
,

se poate scrie
t
u
= kt
op
=(1,04.1,08)t
op
[min] , (1.52)
iar norma tehnica de timp devine
[min]. (1.53)
Daca numarul de semifabricate ce se prelucreaza este foarte mare (cazul productiei de serie
mare sau de masa), atunci relatia (1.61) devine
NT ~ t
u
= kt
op
[min] . (1.54)
b) Productivitatea prelucrarii prin aschiere
Productivitatea fabricatiei este o caracteristica fundamentala a exploatarii rationale si se
defineste prin raportul dintre numarul de piese identice si timpul necesar prelucrarii:
P
v
= n / NT [buc/ora] (1.55)
P
v
= 1 / NT [1/min] (1.56)
Productivitatea prelucrarii prin aschiere poate fi exprimata tinand seama de cantitatea de
aschii indepartate in unitatea de timp
P
v
= v
c

A

= v
c
a
p

f [m
3
/min] , (1.57)
in care: v
c
- reprezinta viteza de aschiere;
A

- aria aschiei;
a
p
- adancimea de aschiere;
f - avansul de lucru.
Productivitatea este influentata de:
- viteza de aschiere (cu cresterea vitezei de aschiere productivitatea creste, aschierea
rapida);
- avansul de lucru (cu cresterea avansului de lucru productivitatea creste, aschierea
intensiva );
- adancimea de aschiere (cu cresterea adancimii de aschiere productivitatea creste,
numarul de treceri scade).
Tinand seama de durabilitatea sculei (T) si de tipul de oprire pentru schimbarea sculei (t
s
),
productivitatea se exprima
. (1.58)
c) Stabilirea timpului minim de executie a unei suprafete
Timpul de executie (t
e
) al unei suprafete se determina cu relatia
[min] , (1.59)
in care t
s
reprezinta timpul de schimbare al sculei uzate cu una reascutita, in min.
Timpul de baza t
b
se poate exprima in functie de tipul prelucrarii (relatiile 1.47 si 1.49).
Daca se considera prelucrarea unei suprafete de revolutie exterioara cu diametrul d, pe o lungime L,
cu avansul f si viteza de aschiere v
c
, atunci timpul de baza va fi (particularizand relatia 1.47)

[min] . (1.60)
Conform relatiei lui Taylor, intre durabilitatea sculei aschietoare si viteza de aschiere exista
relatia

sau , (1.61)
in care m reprezinta exponentul durabilitatii (m =1 / k).
Folosind relatiile (1.60) si (1.61), relatia (1.59) devine
[min]. (1.62)

Conform relatiei (1.62), timpul de executie a unei suprafete se compune din trei termeni
aditivi, care sunt influentati in mod diferit de v
c
. Din reprezentarea grafica a celor trei termeni
(fig.1.37),
, , , (1.63)
rezulta ca exista un timp minim al prelucrarii la o viteza de aschiere optima v
c,opt
.
Pentru a afla minimul, se deriveaza expresia (1.62) in raport cu v
c
si se anuleaza, rezultand:
, (1.64)
. (1.65)

Fig.1.37. Stabilirea timpului de executie minim al unei suprafete.
Inlocuind valoarea v
c,opt
in relatia lui Taylor (1.61), se obtine:
, (1.66)
ceea ce arata ca timpul minim de executie a unei suprafete depinde de timpul de schimbare a sculei
aschietoare si de panta k (panta curbei care exprima dependenta dintre v
c
si T ).
d) Stabilirea costului minim al prelucrarii
Costul prelucrarii(C) implica toate cheltuielile efectuate cu executarea unei piese (salarii,
amortizarea masinii-unelte, scule aschietoare, materiale, energie, dispozitive si verificatoare,
salariile operatorilor de la ascutitorie etc.),
C = C
m
+ C
aMU
+ C
SDV
+ C
e
+ C
SR
(R
1
/100 +R
2
/100 ), (1.67)
in care: C
m
reprezinta costul semifabricatului;
C
aMU
- costul amortizarii masinii-unelte;
C
SDV
- costul sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor;
C
e
- costul energiei electrice;
C
SR
- cheltuieli cu salariile;
R
1
- cheltuieli de regie pe sectie;
R
2
- cheltuieli de regie pe intreprindere.
Costul pentru o piesa C
p
, se calculeaza cu relatia
, (1.68)
in care: C
SM
- reprezinta costul salariilor si amortizarii masinii-unelte, in lei / piesa;
C
ST
- costul sculei aschietoare / durabilitate, in lei.
Daca se considera t
b
pentru prelucrarea unei suprafete de revolutie exterioara cu diametrul d,
lungimea L si viteza de aschiere v
c
, relatia (1.68) poate fi scrisa ca suma a trei termeni
, (1.69)
sau
C
p
= C
1
+ C
2
+ C
3
, (1.70)
unde : este constant in raport cu v
c
;
scade cu cresterea v
c
;
creste cu cresterea lui v
c
.
Dependenta intre costul prelucrarii C
p
si viteza de aschiere v
c
este prezentata in figura 1.38.
Viteza economica de aschiere v
c,ec
se determina anuland derivata costului prelucrarii (relatia
1.71) in raport cu v
c
,

, (1.71)
rezultand
. (1.72)

Fig. 1.38. Dependenta C
p
= f (v
c
).
e) Durabilitatea optima
Valoarea optima a durabilitatii sculelor aschietoare poate fi obtinuta folosind doua
criterii de optimizare:
- criteriul productivitatii maxime a procesului de prelucrare prin aschiere;
- criteriul costului minim al prelucrarii.
Durabilitatea optima corespunzatoare productivitatii maxime T
pv
se obtine daca se introduce
in relatia lui Taylor (1.61) expresia vitezei din relatia (1.65), rezultand

(1.73, a)
sau
. (1.73, b)
Durabilitatea corespunzatoare costului minim T
ec
, numita si durabilitate economica, se
obtine inlocuind in relatia lui Taylor expresia vitezei de aschiere economice din relatia (1.72),
, (1.74, a)
sau
. (1.74, b)
Analizand expresiile durabilitatii optime, obtinute pe baza celor doua criterii de optimizare
(relatiile 1.73 si 1.74), se constata ca nu se obtine o valoare unica pentru care sa se realizeze atat o
productivitate maxima cat si un cost minim. Acest aspect este evidentiat si in exemplul din figura
1.39.
In practica, durabilitatea optima, T
opt
, se alege in functie de natura materialului, de forma
sculei aschietoare, de sectiunea partii active a sculei si de scopul propus (productivitate maxima,
cost minim, profit maxim etc.). Durabilitatea optima se considera, de obicei, durabilitatea
corespunzatoare costului minim (T
ec
) deoarece T
ec
> T
pv
si productivitatea ramane la valori ridicate
(97 % in fig.1.39), adica
T
opt
= T
ec
. (1.75)

Fig. 1.58. Stabilirea durabilitatii optime.
Durabilitatile stabilite pe acest criteriu au fost corectate experimental si corelate cu
capacitatea de aschiere a sculei.
Durabilitatea se exprima in normative ca valori medii ponderate pentru toate tipurile de
scule aschietoare.
1.7.4. Stabilirea elementelor regimului optim de aschiere
Prin optimizarea regimului de aschiere se intelege determinarea acelor valori ale
parametrilor sai pentru care prescriptiile tehnice restrictive sunt respectate, in conditiile unor
parametrii economici cat mai favorabili. Daca se considera ca optimizarea functiei obiectiv se face
in conditiile realizarii unui cost minim, se parcurg etapele prezentate in continuare.
a) Stabilirea adancimii de aschiere (a
p)
si a numarului de treceri (i) se face in functie de
felul operatiei si de marimea adaosului de prelucrare A
p
. Adancimea de aschiere se determina cu
relatia
. (1.76)
La prelucrarile de degrosare se urmareste ca numarul de treceri sa fie cat mai mic si
adancimea de aschiere a
p
cat mai mare (pentru cresterea productivitatii). In aceste conditii,
adancimea de aschiere este limitata de puterea masinii-unelte si de rezistenta mecanica a
materialului de prelucrat.
La prelucrarile de finisare adancimea de aschiere se alege astfel incat sa se respecte
prescriptiile legate de precizia prelucrarii si de rugozitatea suprafetei.

b) Stabilirea avansului de aschiere(f)
Marimea avansului depinde de rezistenta corpului sculei, de eforturile admise in
mecanismele lantului cinematic de avans, de precizia dimensionala prescrisa si de rugozitatea
suprafetei prelucrate.
La prelucrarile de degrosare se urmareste ca avansul sa fie cat mai mare, cu conditia
respectarii factorilor restrictivi.
La finisare, avansul se alege dupa criteriul asigurarii preciziei si rugozitatii impuse
suprafetei (de obicei, valorile avansului se aleg cat mai mici).

c) Stabilirea vitezei de aschiere
Viteza de aschiere se stabileste in functie de: marca materialului semifabricatului,
materialul partii active a sculei aschietoare, adancimea de aschiere, avansul de lucru, durabilitatea
sculei aschietoare, posibilitatile de prelucrare ale masinii-unelte etc.
Daca se considera relatiile de dependenta ale durabilitatii in raport cu o parte din variabilele
procesului de aschiere, avand marimile de referinta

si marimile
similare efective T, v
c
, a
p
, f, , o, r

, atunci se pot scrie urmatoarele relatii:

, , ,
, , etc.
(1.77)
in care: k
T
, x
T
, y
T
, n
T
, r
T,
u
T
, q
T
sunt exponenti.
Functia complexa a durabilitatii are forma

(1.78)
sau
, (1.79)
in care
(1.80)
este valoarea stabilita pentru conditiile de referinta.
Daca in relatia (1.79) se aleg pentru marimile efective , k, o, r

, valorile lor de referinta,

atunci se poate scrie
, (1.81)
in care
. (1.82)
Din expresia (1.81) se expliciteaza viteza de aschiere v
c
, rezultand
, (1.83)
in care:
, exponentul durabilitatii;
, exponentul adancimii de aschiere;

, exponentul avansului de aschiere.
Valorile pentru C
v
, m, x
v
, y
v
sunt date in tabele in functie de schema de aschiere, de
materialul sculei aschietoare, de materialul de prelucrat, de geometria partii active a sculei
aschietoare etc.
Pentru conditii efective de aschiere diferite de cele de referinta, se impune corectarea vitezei
de aschiere economice cu un coeficient global de corectie K
v
, rezultand
, (1.84)
in care K
v
este coeficient de corectie ce tine cont de conditiile in care are loc prelucrarea,
(1.85)
in care:
K
T
- coeficient care tine seama de durabilitate;
K
prel
- coeficient care tine cont de prelucrabilitatea materialului;
K
Rm
- coeficient care tine cont de caracteristicile mecanice ale materialului ce se prelucreaza;
K
Ry
- coeficient care tine seama de starea suprafetei;
K
SC
- coeficient care tine seama de influenta materialului sculei aschietoare;
K
o
- coeficient care tine cont de influenta unghiului de asezare;
K

- coeficient care tine cont de influenta unghiului de degajare;

K
k
- coeficient care tine cont de influenta unghiului de atac principal;
K
k'
- coeficient care tine cont de influenta unghiului de atac secundar;
K
r
- coeficient care tine cont de raza la varf a sculei;
K
A
- coeficient care tine cont de forma si sectiunea aschiei;
K
uz
- coeficient care tine cont de uzura sculei aschietoare;
K
d
- coeficient care tine cont de influenta formei suprafetei de degajare;
K
w
- coeficient care tine seama de influenta lichidului de racire-ungere;
Valorile acestor coeficienti sunt date de in tabele, in normative. Se constata volumul mare
de calcul pentru stabilirea vitezei de aschiere, de aceea utilizarea metodei de calcul analitic este
limitata, ea justificandu-se in cazul productiilor de serie mare si de masa.
Calculand viteza economica de aschiere, se impune determinarea turatiei economice n
ec

, (1.86)
in care d reprezinta diametrul piesei ce se prelucreaza, in mm.
Deoarece turatiile masinilor-unelte au valori dupa o serie geometrica (un numar
limitat de valori discrete), nu se poate alege decat turatia corespunzatoare din gama, cea mai
apropiata de cea calculata (pentru operatiile de degrosare turatia imediat inferioara, iar pentru
operatiile de finisare turatia imediat superioara).
Daca se noteaza cu n
a
turatia adoptata conform gamei de de turatii a masinii-unelte,
atunci se calculeaza viteza efectiva de aschiere cu relatia
[m/min] . (1.87)
Durabilitatea efectiva a sculei aschietoareT
ef
, corespunzatoare vitezei efective de aschiere,
difera de cea economica, avand valoarea
. (1.88)
1.7.5. Metoda programarii matematice pentru stabilirea regimului optim de aschiere
Determinarea succesiva a parametrilor regimului de aschiere, asa cum s-a prezentat anterior,
implica arbitrariul in calcul regimurilor de aschiere.
Utilizarea metodei programarii matematice presupune intocmirea si rezolvarea unui model
matematic, care contine o functie de optimizare (functie scop sau obiectiv) si mai multe functii sau
relatii restrictive.
Functia de optimizare poate fi de forma
F
op
= f (G
SA
, v
c
, f, a
p
, CT, RT), (1.89)
in care: G
SA
reprezinta factorul care se refera la geometria sculei aschietoare;
CT- conditiile tehnologice;
RT- restrictiile tehnologice.
Optimizarea functiei scop se face prin mai multe metode:
- optimizarea dupa costul prelucrarii;
- optimizarea dupa productivitatea tehnologica;
- optimizarea dupa profitul specific.
Daca se considera optimizarea dupa costul operatiei de prelucrare C
p
, se impune stabilirea
functiei de eficienta
, (1.90)
in care: C
1
reprezinta salariul executantului, in lei / min;
C
2
- cheltuielile legate de schimbarea sculei aschietoare, in lei;
t
b
- timpul de baza, in min;
n
S
- numarul de reascutiri ale sculei in timpul realizarii operatiei respective.
In cazul operatiilor de strunjire, de gaurire, de frezare, de alezare, timpul de baza se
poate scrie pornind de la relatia
, (1.91)
in care A
p
reprezinta adaosul de prelucrare.
Numarul de reascutiri ale sculei n
s
, se calculeaza cu relatia
. (1.92)

Tinind seama de relatiile (1.91) si (1.92), expresia (1.90) devine
. (1.93)
Dupa ce s-a stabilit functia de eficienta, etapa urmatoare consta in identificarea relatiilor de
restrictie. Restrictiile care apar la prelucrarea mecanica a pieselor sunt:
a) Restrictii de natura cinematica, care se refera la limitele in care sunt admise sa varieze
valorile turatiilor de lucru si ale avansului:
n
min
< n
a
< n
max

(1.94)
f
min
< f < f
max

b) Restrictii de natura statica si dinamica,
F
f , cap
> F
f
, F
p, cap
> F
p
, F
c, cap
> F
c
, (1.95)
P = F
c
v
c
< q P
o
, F
I,cap
> F
i
, (1.96)
in care: F
f
, F
p
, F
c
sunt componentele fortei de aschiere;
F
p, cap
; F
f , cap
; F
c, cap
sunt valorile capabile ale acestora;
P - puterea necesara pentru aschiere;
P
o
- puterea nominala a actionarii sistemului tehnologic;
F
i
, F
i,cap
- forta de inertie efectiva, respectiv capabila;
q - randamentul masinii-unelte.
c) Restrictia datorata vitezei de aschiere, care se refera la faptul ca, de regula, se alege o
viteza reala de aschiere mai mica decat cea economica
, (1.97)
in care K
V
este coeficientul de corectie total ce tine cont de conditiile de aschiere (relatia 1.85)
d) Restrictia impusa de stabilitatea termica a sculei
, (1.98)
in care :
u si u
adm
reprezinta valoarea efectiva si respectiv admisibila in zona de aschiere;
C
u
, x
u
, y
u
,, z
u
- constante dependente de caracteristicile sculei si semifabricatului.
e) Restrictii impuse de precizia prelucrarii ; eroarea totala la prelucrarea mecanica
c
tot
trebuie sa indeplineasca conditia
c
tot
s T
p
, (1.99)
in care T
p
reprezinta marimea campului de toleranta prescrisa piesei.
f) Restrictia impusa de uzura sculei aschietoare:

(1.100)
in care: u
a
- reprezinta uzura admisibila a sculei; Q - volumul de aschii detasat in cursul prelucrarii;
u
r,min
- uzura admisibila a sculei la o singura prelucrare.
g) Restrictia impusa de deformatia elastica a sistemului tehnologic
(1.101)
in care: y reprezinta deformatia elastica a sistemului tehnologic; y
adm
- deformatia admisibila a
sistemului tehnologic; j
xy
; j
yy
; j
zy
- indicii de rigiditate.
h) Restrictiile impuse de calitatea suprafetei, care rezulta din expresia analitica a inaltimii
microasperitatilor si din modul de deplasare a generatoarei sau directoarei materializate. La strunjire
restrictia este data de relatia
, (1.102)
in care: r

- reprezinta raza la varf a sculei aschietoare; R

z,adm
- inaltimea medie admisibila a
microasperitatilor.
i) Restrictia impusa de adancimea de aschiere
, (1.103)
in care: a
p,0
- este adancimea minima de aschiere sub care practic aschierea se elimina; A
p
- adaosul
de prelucrare.
j) Restrictii datorate rigiditatii dinamice a masinilor - unelte, de forma
, (1.104)

in care: R
din
reprezinta rigiditatea dinamica a masinii-unelte;
T
p
- toleranta la prelucrarea respectiva;
k
1
- coeficient subunitar ce reprezinta fractiunea din toleranta;
C
Fc
, x
Fc
, y
Fc
-coeficienti determinati experimental in functie de natura materialului de
prelucrat;
-coeficient subunitar care permite relatia F
p
= F
c
.
Dupa stabilirea functiei obiectiv si a restrictiilor impuse de particularitatile prelucrarii si ale
sistemului tehnologic, se poate formula matematic problema care sa optimizeze procesul de
aschiere astfel: sa se determine valorile optime pentru parametrii geometrici ai sculei aschietoare si
pentru T, n, f, a
p
care fac costul minim C
min
sau productivitatea maxima Q
max
, adica
, (1.105)
, (1.106)
in care: t
b
reprezinta timpul de baza ;
t
a
- timpul auxiliar;
t
s
-timpul necesar pentru reglarea si schimbarea sculei;
n
b
-numarul de piese prelucrate intre doua reascutiri.
Rezolvarea modelului matematic prezentat nu prezinta dificultati folosind programe de
calcul intocmite deja (software-uri specializate).
Rezumatul capitolului
Desfasurarea procesului de aschiere presupune, in mod obligatoriu, existenta masinilor-unelte
adecvate procedeului de generare a formelor si a preciziei de prelucrare, a sculelor aschietoare
corespunzatoare cinematicii de aschiere, a semifabricatelor cu forme si dimensiuni apropiate de acelea ale
piesei finite, a dispozitivelor de orientare si de fixare a semifabricatului, a mijloacelor de masurat si controlat
etc.
La toate procedeele clasice de prelucrare prin aschiere, prelucarea se bazeaza pe existenta unei
miscari relative intre scula si semifabricat, numita miscare de aschiere. Aceasta miscare se executa cu
viteza de aschiere v
e
(fig.1.5).
Miscarea de aschiere este, in general, o miscarea rezultanta, care ia nastere prin compunerea unor
miscari absolute rectilinii, de rotatie, sau dupa o curba oarecare, pe care le executa scula si piesa in timpul
aschierii. Miscarile absolute executate de catre scula si piesa in procesul de aschiere se pot grupa in: miscari
principale si de avans (secundare ).
Miscarea principala de aschiere este acea componenta a miscarii de aschiere care determina
desprindrea aschiilor la un ciclu de prelucrare, adica la o rotatie sau la o cursa a piesei sau a sculei. Miscarea
principala de aschiere se executa cu o anumita viteza (viteza principala de aschiere) v
c
, de catre scula sau de
catre piesa.
Miscarea de avans este acea componenta a miscarii de aschiere prin care se aduc noi straturi de
material in fata taisului sculei. Miscarea de avans se poate efectua continuu si simultan cu miscarea
principala (fig. 1.5 a,b,c) sau intermitent si alternand cu aceasta (fig 1.5 d). Miscarea de avans se executa cu
o viteza de avans v
f
.
In functie de felul miscarilor absolute executate de catre scula si piesa, de directiile in care sunt
executate si de tipul sculelor aschietoare utilizate se disting diferite procedee de prelucrare prin aschiere
(tabelul 1.1): strunjire, burghiere, frezare, rabotare, mortezare, rectificare si brosare.
Una din conditiile necesare realizarii procesului de aschiere consta in existenta unor scule
aschietoare (cutite, burghie, freze, alezoare, discuri abrazive s.a.) caracterizate printr-o geometrie si
proprietati fizico-mecanice corespunzatoare.
In timpul prelucrarii semifabricatului, adaosul de material este detasat de pe suprafetele piesei sub
forma de aschii. Valorile care definesc marimea aschiei sunt cunoscute sub denumirea de parametrii
aschiei:
- parametrii geometrici (h
D
- grosimea nominala a aschiei; b
D
- latimea nominala a aschiei; l -
lungimea nominala a aschiei);
- parametrii tehnologici (avansul f; adancimea de aschiere a
p
).
La baza procesului de formare a aschiei stau deformatiile elastice si plastice care se produc in
materialul supus actiunii taisului sculei. In final, are loc distrugerea coeziunii dintre stratul de aschiat si
materialul de baza al piesei si separarea aschiei. Viteza de deformare la aschiere este de ordinul zecilor si
sutelor de metri pe minut, temperatura din zona de aschiere este foarte ridicata si variabila, iar gradul de
deformare este mare. In plus, apar factori legati de scula, de regimul de aschiere si de folosirea lichidelor de
racire-ungere, care influenteaza gradul de deformare plastica. Frecarea interioara si frecarea exterioara dintre
aschie, scula si suprafata prelucrata este deosebita de frecarea obisnuita, complicand si mai mult fenomenele
care au loc in timpul aschierii.
Procesul de aschiere este insotit si de fenomene plastice secundare: stratul ecruisat, stratul franat,
stratul de curgere si depunerea pe tais.
Fortele de aschiere apar ca rezultat al deformarii elastice si plastice a aschiei si a suprafetei prelucrate,
pentru ruperea, detasarea, deformatia suplimentara (incovoierea si spiralarea) a aschiei precum si pentru
invingerea fortelor de frecare dintre aschie si fata de degajare si dintre fata de degajare si suprafata
prelucrata.
Componentele fortei de aschiere sunt proiectiile vectorului R (rel.1.14) pe axele unui sistem rectangular de
coordonate OXYZ (fig.1.23). Componenta axiala F
f
(forta de avans) este paralela cu directia de avans si
solicita mecanismul de avans longitudinal al masinii-unelte. Componenta radiala F
p
solicita mecanismul de
avans transversal si dispozitivele de fixare ale sculei si piesei. Componenta tangentiala F
c,
numita si
principala, determina puterea necesara aschierii.
Aparitia caldurii este un fenomen care insoteste in mod constant procesul de aschiere al metalelor.
Sursa de aparitie a caldurii o constituie lucrul mecanic total consumat L in procesul de aschiere. Acesta se
transforma aproape integral in caldura (peste 99,5%) si numai o mica parte (sub 0,5%) se inmagazineaza sub
forma de energie potentiala in piesa. Caldura dezvoltata in procesul de aschiere se transmite in zonele cu
temperatura mai scazuta, repartizandu-se in aschie (Q
a
), in scula (Q
s
), in sistemul piesa - dispozitiv de
prindere - masina - unealta (Q
p
) si in mediul ambiant (Q
ma
), in ordinea scaderii ponderii procentuale.
In procesul de aschiere scula se uzeaza ca urmare a interactiunii reciproce cu semifabricatul: scula
aschiaza semifabricatul si acesta, impreuna cu aschia, supun scula unui proces de uzare. Uzura sculelor
aschietoare este rezultatul indepartarii unei cantitati de material de pe fetele active ale sculei ca urmare a
unor mecanisme mecanice, chimice, electrice ori combinatii ale acestora .
Evolutia uzurii in timp reprezinta curba caracteristica a uzurii (fig.1.27), care prezinta trei zone:
perioada uzurii de rodaj, perioada de uzura normala si perioada uzurii de distrugere (sau catastrofala).
Se numeste durabilitatea sculei, T, durata de lucru a unei scule, intre doua reascutiri
succesive.Durabilitatea sculei este unul dintre cei mai importanti parametrii care intervin in procesul de
aschiere.
Caldura produsa in procesul de aschiere actioneaza asupra sculei ashietoare, conducand la
micsorarea duritatii si a rezistentei la uzare a cesteia, precum si asupra piesei, modificandu-i dimensiunile si
introducand tensiuni interne. In scopul eliminarii sau atenuarii acestor inconveniente se utilizeaza mediile de
aschiere: lichide de aschiere, gaze de aschiere si chiar medii solide (de exemplu bisulfura de molibden).
Mediile utilizate in procesul de aschiere pot sa indeplineasca unul sau mai multe din urmatoarele roluri : de
racire, de ungere, de aschiere, de protejare a suprafetelor si de spalare.
Stabilirea conditiilor optime ale procesului de aschiere impune:
stabilirea geometriei optime a sculei aschietoare;
durabilitatea economica;
stabilirea elementelor regimului optim de aschiere;
determinarea prelucrabilitatii materialului de prelucrat;
stabilirea capacitatii de aschiere a sculei aschietoare.
Determinarea valorilor optime ale parametrilor procesului de aschiere reprezinta o operatie dificila,
deoarece in cadrul procesului au loc multiple fenomene (deformatii plastice, frecare exterioara si interioara,
ecruisarea materialului, relaxarea materialului, fenomene termice, uzura sculelor aschietoare, modificarea
mediului de aschiere etc.), intr-o interdependenta foarte greu de descris prin functii matematice.
Cuvinte cheie si simboluri
adancimea de aschiere (a
p
), 25 miscare de avans (v
f
), 11
adaos de prelucrare, 9 miscare principala (v
c
), 10
apasare specifica (p), 39 muchia sculei, 15
avansul (f), 25 norma de timp, 60
caldura, 41 plan de forfecare, 29
coeficienti de corectie pentru forte, 38 plan de lucru (P
f
), 11
coeficienti de tasare, 25 planul de baza constructiv (P
r
), 17
componentele fortei de aschiere, 36 planul de masurare (P
o
), 18
comprimare politropica a aschiei, 37 planul muchiei aschietoare (P
T
), 18
costul minim al prelucrarii, 66 procedeu de prelucrare, 12
criterii de uzura, 51 productivitatea prelucrarii, 64
curba caracteristica a uzurii, 45 putere consumata (P), 39
depunere pe tais, 33 regim optim de aschiere, 70
durabilitatea optima, 68 relatiile de calcul pentru forte, 38
durabilitatea sculei (T), 48 rezistenta totala, 36
exponentul durabilitatii (m), 49 semifabricat, 8
forta de avans (F
f
), 36 sistem de referinta constructiv, 17
forta principala (F
c
), 37 strat de curgere, 30
forta radiala (F
p
), 36 strat ecruisat, 31
geometria optima a sculei, 58 strat franat, 31
geometria sculelor aschietoare, 14 taisul sculei, 16
grosimea aschiei (h
D
), 24 temperatura maxima, 43
latimea aschiei (b
D
), 25 timp minim de executie, 64
lichide de aschiere, 53 unghi de alunecare (
2
), 29
lucru mecanic (L
c
), 39 unghi de forfecare (
1
), 29
materiale pentru scule, 20 unghiuri constructive, 19
mecanisme de uzare, 46 uzura sculei aschietoare, 43
medii de aschiere, 53 uzura admisibila, 51, 52
miscare de aschiere (v
e
), 10 viteza de aschiere economica, 72
Teste si subiecte de verificare
1.1. Realizarea unui proces de prelucrare prin aschiere presupune realizarea urmatoarelor conditii: a)
existenta unei masini-unelte adecvate si a unui smifabricat corespunzator; b) existenta unei scule
aschietoare capabila se detaseze materialul sub forma de aschii; c) existenta unor miscari relative intre
scula aschietoare si semifabricat; d) toate conditiile enumerate anterior. (R: d)
1.2. Semifabricatele utilizate in vederea prelucrarii prin aschiere pot fi obtinute printr-un procedeu
apartinand metodei de obtinere: a) prin turnare; b) prin deformare plastica; c) prin sudare; d) prin toate
metodele amintite. (R: d)
1.3. Miscarea principala de aschiere se recunoaste deoarece: a) se produce numai in plan orizontal; b)
asigura desprinderea aschiei de pe suprafata semifabricatului; c) se produce cu viteza cea mai mare; d)
este executata numai de scula aschietoare. (R: b, c)
1.4. Definiti si schitati principiul principalelor procedee de prelucrare prin aschiere.
1.5. Schitati si definiti unghiurile sculei aschietoare in planul de masurare constructiv.
1.6. Prezentati principalele caracteristici ale otelurilor rapide si ale carburilor metalice utilizate pentru
realizarea partii active a sculelor aschietoare.
1.7. Schitati si definiti parametrii geometrici, parametrii tehnologici si coeficientii de tasare ai aschiei.
1.8. Procesul formarii aschiei este: a) un proces de compresiune elastica a materialului; b) un proces de
compresiune plastica a materialului; c) un proces identic comprimarii unei epruvete libere; d) un proces
similar comprimarii unei epruvete legata de materialul semifabricatului. (R: d)
1.9. Depunerea pe tais reprezinta: a) o cantitate din materialul piesei indepartata de taisul sculei prin
aschiere; b) o cantitate din materialul piesei, care adera la taisul sculei si este indepartata periodic; c) o
cantitate de material depusa, inaintea prelucrarii, pe taisul sculei; d) o cantitate de material care lipseste
din taisul sculei. (R: b)
1.10. Evidentiati rezitentele de aschiere, componentele rezistentei totale de aschiere si modul de calcul al
acestora.
1.11. Lucrul mecanic dezvoltat in timpul procesului de aschiere se transforma aproape total in caldura.
Prezentati modul cum se repartizeaza caldura in aschie, in scula si in piesa, precum si punctele de
temperatura maxima din aceste elemente.
1.12. Prezentati formele de manifestare a uzurii pe fetele de degajare si de asezare si curba caracteristica a
uzurii.
1.13. Durabilitatea T a sculei aschietoare reprezinta: a) timpul necesar pentru inlocuirea unei scule; b) durata
de viata a unei scule; c) timpul efectiv de lucru al unei scule intre doua reascutiri succesive; d) timpul
necesar pentru ascutirea sculei. (R: c)
1.14. Valorile uzurii admisibile se stabilesc, cu precadere, pentru uzura pe fata de asezare, deoarece : a)
uzura pe fata de asezare se produce mai repede decat uzura pe fata de degajare; b) uzura fetei de asezare
are, din momentul aparitiei acesteia, o influenta negativa asupra desfasurarii procesului de aschiere si
asupra calitatii suprafetei prelucrate; c) uzura pe fata de asezare se masoara mai usor; d) se au in vedere
toate motivele anterioare. (R: d)
1.15. Mediile utilizate in procesul de aschiere au unul sau mai multe din urmatoarela roluri: a) de racire si
de ungere; b) de aschiere si de indepartare a depunerilor pe tais; c) de protejare a suprafetelor prelucrate
si de spalare; d) de inmuiere a materialului de aschiat. (R: a, b, c)
1.16. Prezentati modul de stabilire a geometriei optime a sculei aschietoare.
1.17. Productivitatea prelucrarii prin aschiere.
1.18. Stabilirea costului minim al prelucrarii.
1.19. Durabilitatea optima.
1.20. Stabilirea