Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
24
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
26
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
de aşchiere. Micşorarea uzurii se explică prin solicitarea mai redusă a tăişului (a penei de
aşchiere) datorată înfigerii sale mai uşoare în materialul de prelucrat.
Unghiuri de aşezare mari sunt favorabile la frezarea cilindrică în ma-teriale
casante, unde repetatele intrări sau ieşiri din aşchiere ale tăişurilor ar provoca, la un unghi
de aşezare mic, răzuiri pe distanţă mai
lungă, fără desprinderea de aşchii.
Valoarea optimă a unghiului de
aşezare opt depinde în special de
grosimea aşchiei a. Astfel, la grosimi
mici de aşchii, când uzura se produce
numai pe faţa de aşezare, volumul de
metal îndepărtat prin uzură de pe faţa de
aşezare este mai mare, şi, ca urmare,
durabilitatea sculei şi viteza de aşchiere
se măresc, crescând productivitatea
prelucrării.
Fig. 2.4. Diagrama de variaţie a forţei,
durabilităţii şi rugozităţii cu unghiul de Mărirea unghiului de aşezare este
atac . mai avantajoasă la aşchierea metalelor
tenace.
- aşchiile care se evacuează prin acelaşi canal trebuie să aibă acelaşi sens de
deplasare;
- aşchiile diferite trebuie să se deplaseze pe porţiunile opuse ale canalului.
Soluţia preferabilă este separarea completă a canalelor pentru fiecare tip de
aşchii, dar ea nu este întotdeauna posibilă.
30
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
Este în general legată de condiţiile de exploatare şi de maşinile-unelte pe care se
utilizează scula, trebuind să se asigure precizia de poziţionare în condiţii de repetabili-
tate, să se asigure transmiterea forţelor şi momentelor, precum şi o schimbare rapidă şi
uşoară a sculelor pe maşina-unealtă.
Stabilirea modului de poziţionare-fixare se face în practica proiectării sculelor
aşchietoare luând în considerare următoarele:
- principiul de lucru (situaţiile în care scula poate lucra);
- tipul sculei aşchietoare;
- natura operaţiei realizate;
- dimensiunile de gabarit şi ale părţii active ale sculei;
- forţele de aşchiere şi repartiţia acestora.
O problemă deosebită este aceea a reglării sculei la dimensiunile cerute. Astfel,
se remarcă două aspecte.
1. Reglarea la dimensiuni a tăişurilor sculei. Se rezolvă prin proiectarea sculei în
construcţie asamblată, cu elemente reglabile şi cu ghidări corespunzătoare ale acestora.
2. Reglarea sculei în portsculă, în vederea includerii ei în sistemul de scule al
maşiunilor unelte cu comandă numerică. În
acest scop se proiectează portscule speciale
cu posibilităţi de reglare după una, două sau
trei direcţii. Reglarea se face în afara
maşinii-unelte pe care urmează să se
folosească scula, şi poartă denumirea de
prereglare. Prin asigurarea reglării cu
elemente de reglare incluse în construcţia
sculei se măreşte productivitatea prelucrării
prin micşorarea timpilor auxiliari consumaţi
cu reglarea.
σi = σix + σiy + σiz = (Mx / Wx) + (My / Wy) + (Mz / Wz) , (2.2)
în care Mx, My şi Mz sunt momentele încovoietoare date de cele trei componente, iar
Wx, Wy şi Wz sunt modulele de rezistenţă respective.
După determinarea efortului de compresiune-întindere rezultant σci se găseşte
efortul rezultant normal (prin însumare algebrică):
σ = σci + σI . (2.3)
Dacă se verifică părţile sculei cu fragilitate mare (de exemplu călite), se adoptă
ipoteza I de rupere, a efortului normal maxim, iar în cazul verificărilor părţilor cu
caracteristici plastice sau cu rezistenţă scăzută la eforturi tangenţiale se recomandă
folosirea ipotezei III a efortului tangenţial maxim, sau a ipotezei IV, a lucrului mecanic
modificator de formă (a ipotezei energetice).
Efortul rezultant obţinut, σrez, se compară cu cel admisibil, trebuind să fie inferior
acestuia:
σrez < σadm . (2.8)
În unele cazuri, în care solicitarea principală este torsiunea, iar celelalte solicitări
sunt mult mai mici (burghie, adâncitoare, alezoare) se compară doar efortul efectiv
maxim de torsiune cu efortul de torsiune admisibil:
Orientativ, se prezintă în tabelul 2.1 valori ale eforturilor admisibile pentru clasa
oţelurilor.
32
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
Calculul de rezistenţă complet este laborios, recurgându-se în general la nume-
roase simplificări. În cazurile speciale trebuie însă să se ţină seama de toate solicitările,
inclusiv de creşterea forţelor de frecare datorate uzuii sculei. De asemenea trebuie să
se ţină seama de toate influenţele concentratorilor de tensiune din părţile neracordate
ale golurilor sculei verificate.
Metodele moderne permit calcule de rezistenţǎ mult mai precise, fiind intens
utilizate (metoda elementelor finite, metoda elementelor de frontierǎ etc.).
Tabelul 2.1. Eforturi admisibile pentru oţeluri.
Caracteristica Oţel aliat cu Oţel aliat cu Oţel carbon
HRC 30…40 HRC 62…65 de calitate
Efort admisibil de 36 daN / mm2 48 daN / mm2 24…36 daN / mm2
încovoiere σai
Efort admisibil de 30 daN / mm2 42 daN / mm2 20…30 daN / mm2
tracţiune σat
Efort admisibil de 26 daN / mm2 35 daN / mm2 17…20 daN / mm2
torsiune a
33
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
Toate aceste elemente sunt de mare importanţă, depinzând de destinaţia şi
caracteristicile sculei, de parametrii geometrici ai sculei şi de forma părţii active a
acesteia. Trebuie menţionat că implicaţia este şi inversă, forma constructivă şi pa-
rametrii geometrici fiind influenţaţi de necesitatea ascuţirii şi reascuţirii sculei.
Recondiţionarea sculei permite îmbunătăţirea performanţelor economice ale activităţii
industriale, fiind o cale importantă de economisire a resurselor.
Precizăm că pe parcursul întregului traseu de proiectare se urmăreşte ca scula
proiectată să fie cât mai simplă, să aibă un preţ de cost cât mai scăzut şi să poată fi
utilizată de un număr cât mai mare de ori, iar după utilizare să poată fi recon-diţionată,
sau să se poată recupera materialele de scule preţioase din alcătuirea sa.
Aceste etape prezentate pot fi parcurse integral, sau se poate renunţa la unele din
ele, în funcţie de tipul sculei şi de experienţa proiectantului, sau din cauza lipsei unor
metode de calcul suficient de sigure sau de precise.
În încheierea acestui capitol menţionăm faptul că în prezent se tinde către
algoritmizarea proiectării sculelor aşchietoare în scopul utilizării calculatoarelor
numerice. Mărirea exigenţelor faţă de calitatea sculelor aşchietoare impune
reconsiderarea metodelor de proiectare a acestora.
Pentru utilizarea eficientă a calculatoarelor electronice la proiectarea sculelor
aşchietoare se impune perfecţionarea metodelor de calcul, precizarea traseului de
proiectare şi elaborarea unor baze de date folosibile de către programele de proiectare
automată care să conţină materialele posibile pentru sculele aşchietoare cu toate
proprietăţile şi caracteristicile fizico-chimice, recomandările privind alegerea
geometriei optime a părţilor active, standardele privitoare la părţile de fixare-
poziţionare, regimurile de aşchiere recomandate etc.
Ultima etapă a proiectării asistate a sculelor aşchietoare trebuie să fie dese-narea
automată a acestora cu toate vederile secţiunile, detaliile şi condiţiile tehnice necesare.
34
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
Desenul trebuie să aibă toate cotele, toleranţele şi rugozităţile suprafeţelor
trecute.
Pe fiecare desen trebuie trecute condiţiile tehnice, care se găsesc în standarde
speciale de condiţii tehnice sau în standarde generale pentru tipurile corespunzătoare
de scule.
Condiţiile tehnice se referă în general la următoarele probleme:
- descrierea aspectului exterior al sculei;
- prezentarea globală a clasei de precizie adoptată pentru scula respec-tivă
şi clasei de execuţie (fină, mijlocie etc.); se enumeră şi se specifică cantitativ
principalele toleranţe liniare şi unghiulare şi rugozităţi ale suprafeţelor sculei;
- se indică materialul sculei şi tratamentul termic;
- se indică durităţile diferitelor părţi ale sculei;
- se indică faze sau operaţii tehnologice pe care proiectantul le doreşte
efectuate la o anume maşină sau stand de control, şi într-un anume mod;
- se indică modul de încercare a sculei înaintea şi în timpul procesului de
aşchiere;
- se descrie marcarea sculei, respectiv modul şi locul de marcare, precum
şi conţin utul mărcii;
- se indică modul de ambalare, conservare şi depozitare al sculei.
Cuţitele sunt cele mai simple scule utilizate în construcţia de maşini, fiind şi cele
mai utilizate, fie de sine stătătoare, fie ca părţi ale unor scule mai complexe. Se folosesc
pentru operaţii de strunjire, rabotare, mortezare, sau ca scule componente în ansambluri
mai mari pentru lărgire, frezare, danturare, filetare.
Datorită simplităţii lor, ele sunt foarte bine şi complet studiate din toate punctele
de vedere, rezultatele obţinute fiind apoi extinse la alte tipuri de scule aşchietoare.
36
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
5) După aşezarea cuţitului în raport cu piesa se pot evidenţia:
5,a - cuţite cu dispoziţie radială;
5,b - cuţite cu dispoziţie tangenţială.
6) După materialul din care sunt construite părţile active se deosebesc:
6,a - cuţite din oţeluri de scule;
6,b - cuţite cu partea activă din carburi metalice;
6,c - cuţite cu partea activă din mase mineralo-
ceramice (oxizi sinterizaţi);
6,d - cuţite cu partea
activă pe bază de diamant
sau azotură cubică de bor.
7) După modul de realizare
tehnologică sunt:
Fig. 2.12. Construcţii de cuţite
7,a - cuţite monobloc;
monobloc din oţeluri de scule. 7,b - cuţite realizate din
două sau mai multe
materiale, asamblate prin
Fig. 2.10. Cuţite din oţeluri de scule pentru prelucrări
interioare. sudare, lipi-re sau fixare
mecanică.
Teoretic, cuţitele pot fi construite din orice sorti-ment sau calitate de oţel de
scule, nealiat, slab sau bogat aliat, dar practica industrială curentă foloseşte doar cuţite
din oţeluri bogat aliate, respectiv oţel rapid. Cuţitele din oţel rapid se execută în trei
construcţii diferite şi anume, în întregime din oţel rapid, care sunt şi cele mai utilizate,
cu coadă din oţel de construcţie sudată, şi cu plăcuţe din oţel rapid lipite. Ultimele două
variante se utilizează extrem de rar.
37
Fig. 2.16. Simbolizarea celor patru scheme de fixare a plăcuţelor în corpul cuţitelor.
39
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
Fig. 2.17. Cuţite de strung cu plăcuţe fixate mecanic pentru diferite destinaţii.
40
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
Dacă la început s-au
dezvoltat sistemele din prima
categorie, în prezent siste-
mele din cea de-a doua
categorie se extind rapid,
fiind mult mai economice şi
mai comode decât cele din
prima categorie.
În fig. 2.18 este pre-
zentată o soluţie de prindere
cu şurub prin alezaj, de altfel
dezavantajoasă şi ca ur-
mare foarte rar folosită, iar în
fig. 2.19 se prezintă secţiuni
şi vederi ale prin-derilor cu
bride, cu sau fără arcuri de
Fig. 2.20. Prinderea demontabilă a plăcuţelor mineralo-
ridicare a bridei la deblocarea
ceramice. şurubului şi cu sau fără
elemente de reglare a poziţiei
spărgătorului de aşchii.
2.2.4. CUŢITE CU PLĂCUŢE MINERALO-CERAMICE
41
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
Asa cum s-a arătat la capitolul de materiale pentru scule, în clasa materialelor
extradure sunt cuprinse diamantul natural sau sintetic şi azotura cubică de bor (A.C.B.),
ambele sub formă de monocristale sau policristale (fig. 2.21). Mai rar se folosesc
cristale de rubin sau safir. Azotura cubică de bor este denumită uneori nitrură cubică
de bor.
Policristalele sunt livrate sub forma unor plăcuţe (denumite în mod curent
pastile) obţinute prin sinterizarea granulelor de diamant într-o masă de liant metalic
sau pe un suport de carburi metalice sinterizate. Grosimea stratului din policristale este
de ordinul a 0,5 mm, iar grosimea totală a plăcuţei nu depăşeşte 1,5...5 mm. Plăcuţele
din policristale au formă cilindrică sau de paralelipiped dreptunghic, fără orificiu
central.
Monocristalele nu depăşesc mărimea de 3 carate, dar pot avea curent şi 0,3...1
carat. Monocristalele sau plăcuţele cu policristale se fixează în suportul lor prin lipire
(denumită şi brazare) cu aliaj de lipire pe bază de zinc. O variantă mai nouă este
prinderea monocristalului într-o compoziţie de pulbere sinterizată denumită matrice.
Matricea este alcătuită din 80% cupru, 15% staniu şi 5% plumb.
Suportul monocristalului este în general cilindric şi realizat în forma unei bucşi
elastice, fiind la rîndul său montat în corpul cuţitului. În fig. 2.22 se prezintă bucşa
elastică 2 şi monocristalul 4 montat în bucşă.
Caracteristic acestor cuţite este geometria, care la sculele armate cu policristale
poate fi controlată amănunţit, respectiv geometria este asemănătoare cu cea a cuţitelor
armate cu mase mineralo-ceramice cu deosebirea că se păstrează unghiul T zero sau
pozitiv până la + 5o iar 'r are valori mici de 2...5o. La sculele cu monocristal geometria
nu se realizează prin ascuţire sau prin formare, ci rezultă prin dispunerea convenabilă
a cristalului în matrice sau în pensetă, cuţitul rezultând în general cu mai multe tăişuri
principale.
În încheierea acestui paragraf reamintim faptul că diamantul nu se foloseşte la
prelucrarea materialelor feroase datorită tendinţei de grafitizare, care practic distruge
scula, el fiind folosit la prelucrarea celorlalte metale, a ceramicii, a sticlei etc.
Prelucrarea materialelor feroase se face cu azotura cubică de bor.
Exploatarea cuţitelor cu mase mineralo-ceramice, cu diamant şi cu A.C.B.
necesită o rigiditate ridicată a sistemului M.D.P.S., bătăi radiale şi axiale ale arborilor
42
NOTE DE CURS la disciplina SCULE AŞCHIETOARE CURSUL NR. 2
principali sub 0,003...0,005 mm, viteze de aşchiere de 1200...1500 m/min, lipsa totală
a vibraţiilor şi a surselor de vibraţii parazite, lanţuri cinematice de precizie care să
asigure avansuri de 0,02 mm/min cu precizie de 0,005. În sfîrşit, criteriul de uzură este
restrictiv, acceptându-se valoarea uzurii pe faţa de aşezare VB < 0,02 mm.
43