Universitatea Tehnica Cluj Napoca

Facultatea de Constructii de Masini

Specializarea Masini si Sisteme de Productie

Lucrare de proiect semestrul –I-

Disciplina :

Scule Aschietoare pentru Masini Unelte

Tema :

Calcul de proiectare pentru un burghiu elicoidal

2007 - 2008
Cuprins

Nr.cr Detaliu Pag

t
1 Fisa lucrarii 1
2 Cuprinsul lucrarii 2
3 Memoriu tehnic. Burghie – date generale ,geometrie, elemente constructive 3
4 Proiect – date initiale 19
5 Calcule proiectare 19
1.Stabilirea schemei de aschiere 19
2.Alegerea tipului burghiului si a materialului sculei 19
3.Calculul avansului de lucru 20
4.Calculul fortei axiale la burghiere 20
5.Calculul fortei principale de aschiere 20
6.Calculul momentului de torsiune 21
7.Calculul puterii necesare, a puterii masinii-unelte si mecanismului de avans 21
8.Diametrul spatelui dintilor 22
9.Inaltimea fatetelor elicoidale si toleranta acesteia 22
10.Latimea fatetelor elicoidale si toleranta acesteia 23
11.Diametrul miezului burghiului si toleranta acestuia 23
12.Pasul elicei burghiului 24
13.Unghiul de inclinare al canalelor elicoidale 24
14.Latimea dintelui frezei pentru canalul elicoidal si toleranta acestuia 24
15.Raza mare a canalelor elicoidale 25
16.Raza mica a canalelor elicoidale 25
17.Latimea dintelui frezei pentru executarea canalelor elicoidale 26
18.Inaltimea dintelui frezei 26
19.Unghiul de inclinare a canalelor elicoidale 27
20.Unghiul de degajare  XM 27
21.Unghiul de atac Km 27
22.Unghiul de inclinare al taisului  28
23.Unghiul de degajare normal  n 28
24.Unghiul de asezare normal  n 28
25.Unghiul de degajare 29
26.Tehnologia ascutirii burghielor 29
27.Norme de protectia muncii la exploatarea si ascutirea burghielor 32
6 Bibliografie 33
7 Desen

-2-
2. Memoriu tehnic

Burghiele
1). Date generale

Burghiele sunt scule aşchietoare utilizate la executarea găurilor din plin, fiind dintre cele
mai răspândite scule.
Trebuie privite ca scule de degroşare, cu toate că, în numeroase situaţii, găurile
burghiate pot fi considerate suficient de precise, astfel încât nu mai necesită prelucrări ulterioare.
Se construiesc, de regulă, cu două tăişuri, aflate permanent în contact cu materialul prelucrat în
timpul aşchierii.

Clasificarea burghielor
Burghiele se pot clasifica după construcţie şi după execuţie. În acest sens, în funcţie de
construcţie, se disting următoarele categorii principale de burghie:

 Burghie cu canale elicoidale,

(Fig.1)

 Burghie cu canale drepte,

(Fig.2)

 Burghie late, monobloc sau cu lamă

demontabilă,

(Fig.3)

-3-
  Burghie de centruire;
 Burghie pentru găuri adânci.

Burghiele elicoidale sunt cel mai frecvent utilizate atât datorită unei geometrii mai
convenabile a părţii aşchietoare, cât şi datorită unei părecizii sporite a prelucrării şi durabilităţii
totale ridicate, ca urmare a unui număr mare de reascuţiri posibile.
Burghiele cu canale drepte reprezintă o soluţie constructivă mai simplă, dar ridică o serie
de probleme în ceea ce priveşte evacuarea aşchiilor, mai ales în cazul burghierii în poziţie verticală
sau a prelucrării găurilor de adâncime relativ ridicată.
Burghiele late sunt cele mai simple sub aspect constructiv, prezentând, însă, o serie de
dezavantaje legate de durabilitate şi de precizia prelucrării. Sunt folositem, mai ales, sub formă de
burghie lamă, în componenţa unor scule combinate, pentru prelucrarea alezajelor, având partea
aşchietoare fixată mecanic.
Burghiele de centruire au un domeniu specific de fabricaţie şi utilizare, avâd caracteristici
constructive deosebite.
În ceea ce priveşte burghiele pentru găuri adânci, acestea reperezint construcţii
speciale, cu unul sau mai mulţi dinţi, asimetrici, dar cu proprietăţi autocentrante.

După materialul părţii aşchietoare, există:

• Burghie din oţeluri de scule;

• Burghie din carburi metalice sinterizate.

2). Geometria burghielor elicoidale

Elementele caracteristice geometriei burghielor elicoidale

-4-
(Fig.4)

a) Unghiul ω al canalelor elicoidale

-5-
 - se execută pentru a imprima tăişurilor aşchietoare valori pozitive unghiului de degajare,
precum şi a permite evacuarea uşoară a aşchiilor.
Valoarea sa diferă de al un punct la altul de pe tăiş, fiind maximă la exterior şi minimă la nivelul
diametrului miezului burghiului,

(1.1)

(1.2)

(1.3)

b) Unghiul de degajare x

- măsurat într-un plan paralel cu axa burghiului şi care cuprinde direcţia mişcării principale de
aşchiere, este egal cu ω în acelaşi punct,

(1.4)

Rezultă că valoarea lui γx diferă de la un punct la altul de pe tăiş, fiind maximă la exterior
şi minimă spre centru.

c) Unghiul de atac K

(Fig.5) OQM

MM1M1’

M ; M1 =puncte exterioare

MPM1

TMS1
-6-
din triunghiul TMS1,
TM1S

, sau din triunghiul TM1S ,

, raportam ecuatiile,

Apoi ,din triunghiul dreptunghic OQM rezultă relaţiile

Rezulta, in final,

(1.5)

Rezultă că unghiul de atac scade de la valoarea K la exterior, la o valoare minimă în

punctul T1 de intersecţie a tăişului principal cu cel transversal, în care r M şi KM sunt date de relaţiile

(1.6)

-7-
(1.7)

d) Unghiul de înclinare a tăişului 

din triunghiul MM1M1′ rezultă relaţia

din triunghiul MPM1 rezultă relaţia

, deci,

, iar valoarea unghiului ϕM se obţine din triunghiul OQM, conform relaţiei

, unde :

-8-
Se poate concluziona expresia finală a unghiului de înclinare a tăişului principal ca fiind :

(1.8)

e) Unghiul de degajare N

Unghiul de degajare normal, N, este legat de paremetrii constructivi prin relaţia :

(1.9)

, de unde rezulta relatia

(1.10)

Ţinând cont că  XM este egal cu unghiul elicei ωM, se deduce ca :

(1.11)

, iar

(1.12)

-9-
 f) Unghiul de aşezare N

Unghiul de aşezare αN se obţine prin ascuţire, iar legea de variaţie pe care o primeşte
depinde de tipul suprafeţei realizate, care poate fi: conică, elicoidală, cilindro-circulară, cilindro-
eliptică sau plană.

În cazul ascuţirii feţei de aşezare după o suprafaţă conică, unghiul α se formează

datorită dezaxării axei burghiului faţă de axa conului imaginar cu valoarea K

(Fig.6)

Secţionând tăişul aşchietor cu un plan normal ce trece prin punctul M, va

rezulta o elipsă

(Fig.7)

- 10 -
 Axa mare a elipsei este 2a şi coincide cu axa conului imaginar Q1 – Q1, iar axa mică 2b.
Axa burghiului O – O este deplasată către în spate faţă de axa conului imaginar cu valoarea
K,rezultand relatia :

, în care C0 este distanţa de la axa conului la tăişul aşchietor, iar d0 este diametrul miezului.

Efectuand calculele aferente, rezulta ca unghiul de asezare N se calculeaza dupa

foprmula :

(1.13)

Unghiul de aşezare αx, măsurat în plan axial, este dependent de αN şi se calculează cu

relaţia :

(1.14)

Acest unghi interesează în procesul de aşchiere, şi ca atare, în funcţie de valoarea sa se

determină unghiul de aşezare măsurat în plan normal, care urmează apoi a
fi realizat prin ascuţire.

În urma trasării curbelor de variaţie ale unghiurilor constructive ale

burghiului elicoidal, (Fig. 8), se pot trage următoarele concluzii:

(Fig.8)

- 11 -
  Unghiul ω de înclinare a canalelor elicoidale scade către axa burghiului şi, în consecinţă, şi
unghiul x;
 Unghiul de atac K scade spre miezul burghiului;
 Unghiul de înclinare λ îşi păstrează semnul negativ, crescând în valoare absolută către
centrul burghiului;
 Unghiul de degajare N scade spre miezul burghiului, unde capătă valori negative;
 Unghiul de aşezare normal αN primeşte legea de variaţie în funcţie de metoda de ascuţire;
pentru ascuţirea după o suprafaţă conică, unghiul α creşte către axa burghiului, dacă vârful
conului imaginar este îndreptat spre vârful burghiului şi scade, dacă este îndreptat invers.
Aceeaşi variaţie primeşte şi αx.
 Unghiul de aşezare al tăişului transversal αt capătă, funcţie de procedeul de ascuţire, valori
mari, cuprinse între 24° şi 40°; valorile mari ale acestui unghi sunt necesare, întrucât, odată
cu creşterea unghiului αt, creşte corespunzător şi unghiul t.
 Unghiul de degajare t al tăişului transversal, capătă, prin diferite procedee de ascuţire,
valori foarte mici (t = -25° ÷ -45° la ascuţirea elicoidală, dublu plană, sau dublu cilindro-
eliptică şi t = -55° ÷ -67°, la ascuţirea conică, cilindro-circulară sau cilindro-eliptică).

3). Parametrii geometrici optimi

La stabilirea parametrilor geometrici optimi ai burghielor elicoidale, se procedează după

metodologia generală, pornind de la cerinţele de bază privind satisfacerea maximală a criteriilor de
optimizare (durabilitate, capacitatea de a aşchia cu forţe şi momente minime, la o precizie şi
calitate de suprafaţă impusă), şi, ţinând totodată seama de particularităţile procesului de burghiere,
în sensul că, atât viteza de aşchiere cât şi parametrii geometrici constructivi şi funcţionali sunt
variabili de-a lungul tăişului.

Unghiul optim de înclinare al canalelor elicoidale, ω, se stabileşte în funcţie de diametrul

burghiului şi de materialul supus prelucrării. Astfel, pentru diametre mari, sunt indicate valori
cuprinse între 30° - 35°, la care se obţin aşchii spiralate ce se evacuează uşor, iar la diametre mici,

- 12 -
din cauza slăbirii dintelui odată cu creşterea unghiului ω, valori cupreinse între 15° - 22°. Pentru
diametre medii sunt recomandate valorile cuprinse între 20° - 25°.
Unghiul optim de înclinare al canalelor depinde şi de natura materialului de prelucrat; în
acest sens, la prelucrarea oţelurilor aliate cu σr = 130 – 150 daN/mm2, a fontelor dure, cu HB =
250 – 350 sau la prelucrarea tablelor, pentru evitarea ruperilor la stăpungerea piesei şi întărirea
tăişului principal, se recomandă valori optime mici, ω = 10° - 18°. Valorile indicate pentru unghiul
de înclinare al elicei reprezintă şi unghiul de degajare γx, măsurat la periferia tăişului principal.
Stabilirea valorii optime a unghiului de vârf 2K. Unghiurile de atac 2K ale burghielor
elicoidale normale este de 118°; pentru materiale mai dure, peste 75 daN/mm2, acest unghi se
alege între 130° şi 140°, iar pentru materiale cu duritate mică, de asemenea, 133° - 140°. Aceste
indicaţii nu pot fi generalizate datorită factorilor diferiţi care intervin la burghiere. Cu toate acestea,
pe baza dependenţei dintre criteriile de optimalitate şi unghiul de la vârf 2K, cât şi pe baza
experienţei de producţie, valorile optime ale acestui unghi depind, încea mai mare măsură, de
materialul de prelucrat.

Valoarea unghiului la vârf 2K, şi legat de aceasta, forma tăişului principal, prezintă o
importanţă deosebită asupra modului de comportare a sculei în timpul lucrului şi anume asupra
uzurii şi durabilităţii acesteia.

Tipuri de taisuri :

 Tăiş principal rectiliniu, obţinut printr-o ascuţire normală;

(Fig.9)

 Tăiş principal cu două valori ale unghiului la vârf, obţinut printr-o ascuţire dublă;

 Tăiş principal cu trei valori ale unghiului la vârf, obţinut printr-o ascuţire triplă;

 Tăiş principal curbiliniu.

Tăişul principal rectiliniu prezintă avantajul simplităţii, dar şi dezavantajul unei rezistanţe
la uzură şi deci durabilităţii relativ scăzute, ca urmare, în primul rând, a condiţiilor înrăutăţite de
evacuare a căldurii din zona vârfurilor exterioare ale tăişurilor principale, datorate unor unghiuri ε
mici, iar în al doilea rând, datorită încărcării energetice unitare maxime în această zonă a tăişului.

- 13 -
 Tăişul principal cu două valori ale unghiului la vârf, prezintă un tăiş auxiliar, înclinat cu un
unghi 2K0 micşorat, K0 = (0,6 – 0,7)K şi o lungime c = 0,5D, asigurând o creştere de până la două
ori a durabilităţii faţă de cazul tăişului rectiliniu normal, pe de o parte, datorită micşorării
compensatoare a grosimii alchiei (a1′ < a1) în zona vitezelor maxime de aşchiere, iar pe de altă
parte, datorită măririi corespunzătoare a unghiului de vârf a tăişului principal (ε′ > ε) şi îmbunătăţirii
condiţiilor de evacuare a căldurii în această zonă.

Tăişul principal cu trei valori ale unghiului de vârf şi tăişul curbiliniu prezintă avantaje şi
mai pronunţate în ce priveşte rezistenţa la uzură, durabilitatea şi deci productivitatea burghielor
elicoidale, dar prezintă unele greutăţi de ordin tehnoligic; aceste dificultăţi pot fi eliminate prin
ascuţiri după procedeul cilindro-eliptic, cu racordarea tăişului principal cu faţeta, printr-o suprafaţă
toroidală eliptică, prin compunerea a numai trei mişcări de lucru.
Forma tăişului principal cu două valori pentru unghiul de atac se recomandă a fi folosită
pentru burghie cu diametrul peste 10 mm, de asemenea, şi forma cu trei valori ale unghiului de
atac. Pentru diametre mai mici de 10 mm, se recomandă forma simplă a tăişului principal.
În ce priveşte forma curbilinie, se recomandă în cazurile în care se impun condiţii
speciale cu privire la calitatea suprafeţei, iar materialul de prelucrat preuintă proprietăţi de
prelucrabilitate ridicate.

Unghiul de aşezare optim αN, considerat la diametrul exterior al burghiului, este cuprins
între 8° şi 14°. Valorile mai mari ale unghiului de aşezare sunt recomandate pentru burghiele de
diametre mai mici, precum şi în cazul prelucrării materialelor cu caracteristică plastică şi duritate
redusă.
Creşterea exagerată însă a unghiului α, pe lângă faptul că nu antrenează o scădere
sensibilă a momentului şi forţei de burghiere, determină o micşorare a rezistenţei termomecanice a
tăişului, cu efect negativ asupra durabilităţii.
Valorile unghiului αN, considerate în plan normal la tăişul principal, trebuiesc transpuse
cu ajutorul relaţiilor de dependenţă în planul secant longitudinal la tăiş, acestea interesând în
procesul de aşchiere în mod nemijlocit.

Procedeul de ascuţire adoptat trebuie să asigure o creştere accentuată a unghiului de

aşezare constructiv spre miezul burghiului, în două scopuri de bază:

 Realizarea unui unghi de degajare al tăişului transversal cât mai mare, întrucât γt = αt - π/2;

 Compensarea, în cât mai mare măsură, în zona din imediata apropiere a axei burghiului, a
deformaţiilor cinematice, datorate prezenţei componentei axiale a vitezei rezultante şi care
determină micşorarea substanţială a unghiului de aşezare funcţional în raport cu cel
constructiv, Fig.10 :

(Fig.10)

- 14 -
 Unghiul de înclinare optim, ϕ, al tăişului transversal. Acest unghi este cuprins în
standarde ca având valoarea de 50° ÷ 56°, pentru toate burghiele, indiferent de materialele
prelucrate.
După cum a rezultat însă din cercetările privind influenţa tăişului transversal asupra forţei
şi momentului la burghiere, valoarea optimă medie este de 40° ÷ 45°, ceea ce implică modificarea
în procesul de ascuţire a feţei de aşezare.

4). Stabilirea elementelor constructive ale burghielor elicoidale

Principalele elemente constructive ale burghielor elicoidale sunt: diametrul exterior,

lungimea părţii active, diametrul miezului, lăţimea faţetelor laterale, profilul şi dimensiunile
canalelor pentru evacuarea aşchiilor, forma şi dimensiunile cozii.
Diametrul exterior al burghiului se dimensionează la diametrul nominal al găurii,
prevăzând o toleranţă în funcţie de treapta de precizie aleasă. În Tabelul 1 sunt prezentate valorile
abaterilor limită la diametrul D al burghielor.

(Tabel 1)

a). Diametrul spatelui dinţilor D0 se stabileşte în funcţie de diametrul exterior şi înălţimea

faţetelor elicoidale f: D0 = D – 2f0.

b). Înălţimea faţetelor se alege astfel:

• f0 = 0,1D, pentru diametre până la 10 mm;

• f0 = (0,09 – 0,08)D, pentru 10 < D < 20 mm;
• f0 = (0,08 – 0,07)D, pentru 20 < D < 40 mm;
• f0 = (0,07 – 0,06)D, pentru D > 40 mm.

c). Lungimea părţii utile a burghiului trebuie să fie mai mare decât adâncimea găurii
prelucrate, pentru asigurarea evacuării complete a aşchiilor, de regulă cu de două sau trei ori
diametrul exterior. În unele situaţii, se poate admite ca lungimea utilă să fie egală cu (10 – 20)D.

- 15 -
 d). Lungimea burghielor elicoidale normale este relativ mare, fapt ce micşorează
rigiditatea lor statică şi dinamică. Această lungime este impusă de diferite condiţii de lucru posibile,
asigurând sculei o utilizare universală. Pentru cazuri de exploatare intensivă, în vederea eliminării
pericolului ruperii, se folosesc burghie cu lungime redusă, ceea ce măreşte randamentul
prelucrării, concomitent cu mărirea rigidităţii lor statice şi dinamice.

e). Faţetele elicoidale, caracteristice burghielor cu canale elicoidale, conferă o bună

ghidare a sculei în timpul aşchierii, stabilitate şi o creştere a preciziei de prelucrare. Lăţimea faţetei
trebuie aleasă astfel încât să se evite frecările intense cu materialul de prelucrat, fenomen ce poate
apare la lăţimi mari ale faţetei, dar şi presiuni de contact exagerate, cu intensificarea procesului de
uzură, în cazul unei lăţimi prea mici. Se recomandă f = (0,16 – 2,5) mm, pentru 1 < D < 40 mm.

f). Diametrul miezului burghiului, d0, se stabileşte în funcţie de diametrul exterior, ca o

cotă parte din acesta, fiind mai mare la burghiele cu diametrul mai mic, în scopul măririi rezistenţei
lor. Se recomandă folosirea următoarelor valori:

• d0/D = 0,28 – 0,20, pentru 0,25 < D ≤ 1,25 mm;

• d0/D = 0,19 – 0,15, pentru 1,5 < D ≤ 12 mm;
• d0/D = 0,145 – 0,175, pentru 13 < D ≤ 80 mm.

g). Pentru o creştere suplimentară a rezistenţei mecanice a burghielor, miezul se

execută cu o conicitate spre coada sculei, egală cu 1,4 – 1,8 mm, la o lungime de 100 mm.

h). Profilul canalelor pentru cuprinderea şi evacuarea aşchiilor. Acestea trebuie să

asigure: rezistenţă mecanică şi rigiditate suficientă; să nu constituie un concentrator de tensiune la
operaţiile de tratament termic; asigurarea unui volum necesar pentru cuprinderea aşchiilor;
asigurarea unei forme rectilinii a tăişurilor principale, pentru o valoare determinată a unghiului de
atac.
Principalele elemente ale canalelor elicoidale sunt determinate de: diametrul miezului d 0,
lăţimea şi adâncimea canalelor, forma şi dimensiunile frezei pentru canale, etc.
Determinarea grafică şi analitică a profilului frezei fiind laborioasă, în practică se
foloseşte un sistem de calcul prin coeficienţi, prin care se ia în considerare influenţa diverşilor
factori, unghi de atac, grosimea miezului şi diametrul frezei, obţinându-se un profil format din arce
de cerc şi linii drepte, care a dat rezultate practice foarte bune.

i). În Fig. 11 se prezintă profilul frezei,

(Fig.11)

- 16 -
 Unde :

(1.15)

(1.16)

(1.17)

(1.18)

(1.19)

(1.20)

, iar ,
 coeficientul Ck1 = determină influenţa unghiului K asupra profilului frezei,
 coeficientul Cd = ţine seama de influenţa diametrului miezului burghiului,
 coeficientul Cf = indică influenţa exercitată de diametrul frezei asupra profilului acesteia
 2K şi ω sunt exprimaţi în grade, iar diametrele în milimetri.

Raza R2 se determină cu relaţia :

(1.21)

, iar CK2 cu relatia :

(1.22)

Lăţimea frezei este dată de relaţia :

(1.23)

- 17 -
 , în care ϕ ≅ 10°.

Înălţimea profilului dintelui este dată de relaţia :

(1.24)

Muchia spatelui dintelui poate fi numai debavurată sau, pentru o execuţie mai îngrijită,
rotunjită.

j). Partea de fixare, respectiv coada burghielor poate fi cilindrică, pentru diametre până la
10 – 15 mm şi, uneori, prevăzută cu antrenor, iar pentru diametre peste 12 mm, se preferă cozile
conice. Alegerea soluţiei constructive a cozii ţine seama de sistemul de fixare disponibil pe maşina-
unealtă, şi anume, dacă fixarea se face în bucşă elastică sau direct în axul maşinii.

- 18 -
3.Datele initiale :

-diametrul burghiului D=16 [mm]

-lungimea piesei Lp=26,8 [mm]
-materialul piesei 13CN35
-tipul masinii de gaurit G40

4.Proiectarea burghiului :

1. Stabilirea schemei de aschiere

sd

t = D/2

2. Alegerea tipului burghiului si a materialului sculei

- burghiul elicoidal cu coada conica

- materialul burghiului – Rp.5
- pentru burghiul cu D=16 [mm] se alege constructia sudata cap la cap
- coada burghiului din OL50

- 19 -
- antrenorul se va trata termic la duritatea 30 – 40 HRC

3. Calculul avansului de lucru

s = D/100 sau s = 1,5 (D/100) [mm/rot]

s = C0 x D

D = 16 [mm]

C0 = coefficient pentru burghierea otelului 13Cr35 cu r = 115 [daN/cm2]

Rezulta : C0 = 0,010, iar

s = 0,010 x 16 = 0,16 [mm/rot]

4. Calculul fortei axiale la burghiere

Fx = 0,91 x CF x DXF x SYF [daN]

, unde pentru otelul 13CN35, valorile coeficientului C F si a exponentilor (XF) si (YF) sunt :

CF = 88
XF = 0,96
YF = 0,69
Deci , Fx = 0,91 x 88 x x160,96 x 0,160,69 [daN]

Fx = 323,83 [daN]

5. Calculul fortei principale de aschiere

Ks1 x s1-
Fz = 1,1 x x (D - D0) [daN]
21- x sin k

pentru burghie cu D > 10 [mm], se calculeaza D 0 = (0,13 0,16) x D

D0 = 0,16 x 16 = 2,56 [mm]

S = 0,16 [mm/rot]
Ks = 1
 = 0,8
Deci :
1 x 0,161-0,8
Fz = 1,2 x x (16 – 2,56) = 366,91 [daN]
2 x sin 0,8

- 20 -
6. Calculul momentului de torsiune

Fz x (D + 0,28 x D0,82)
M= [daN]
20

, rezulta : 366,91 x (16 + 0,28 x 160,82)

M= = 343,42 [daN]
20

7. Calculul puterii necesare, a puterii masinii-unelte si mecanismului de avans

M x N1
P0 = [KW]
1,36 x 71 x 620

N1 = turatia din gama de turatii a masinii de gaurit G40

N1 = 349 [rot/min]

, deci : 343,42 x 349

P0 =  2 [KW]
1,36 x 71 x 620

P2 = 2 / 0,8 = 2,5 [KW]

F x N1 x s1
P3 = [KW]
6,1216

, deci : 323,83 x 349 x 0,16

P3 = = 0,34 [KW]
6
6,121

- 21 -
8. Diametrul spatelui dintilor

D1 = D – 2x(H1 – T1) [mm]

D1

canal

9. Inaltimea fatetelor elicoidale si toleranta acesteia

H1 = 0,08 x D0,745 [mm]

T1 = 0,03 x D0,64 [mm]

, deci :

H1 = 0,08 x 160,745 = 0,63 [mm]

T1 = 0,03 x 160,64 = 0,17 [mm]

, rezulta :

D1 = 16 – 2x(0,63 – 0,17) = 15,08 [mm]

- 22 -
10. Latimea fatetelor elicoidale si toleranta acesteia

F = 0,16 x D0,745 [mm]

T3 = 0,12 x D0,485 [mm]

, rezulta :

F = 0,16 x 160,745 = 1,33 [mm]

T3 = 0,12 x 160,485 = 0,46 [mm]

11. Diametrul miezului burghiului si toleranta acestuia (D 0)

D0 = 0,28 x D0,82 [mm]

T4 = 0,08 x D0,4 [mm]

, rezulta :

D0 = 0,28 x 160,82 = 2,71 [mm]

T4 = 0,08 x 160,4 = 0,24 [mm]

coada Parte activa

gat
D0

L
antrenor canal

- 23 -
12. Pasul elicei burghiului (p)

P2 = 7,3 x D0,895 [mm]

, rezulta :
P2 = 7,3 x 160,895 = 87,29 [mm]

13. Unghiul de inclinare al canalelor elicoidale ()

E = arctg (xD/P2) [  ]

, rezulta :
E = arctg (3,1415926 x 16 / 87,29) = 2955’21”  30

14. Latimea dintelui frezei pentru canalul elicoidal si toleranta acestuia

sin (40,5 x cos2E)

B= x D [mm]
cos E

, rezulta :

sin (40,5 x cos2E)

B= x 16 = 9,34 [mm]
cos 30

T7 = 0,12 x D0,78 [mm]

, deci :

T7 = 0,12 x 160,78 = 1,04 [mm]

- 24 -
15. Raza mare a canalelor elicoidale ale burghiului

8
2K  2K 0,14x D 13  D
R1 = 0,026 x x( ) 0,044
x( )0,9 /  x D [mm]
 d0 Df

2K = 120

tg  = (D/P) , deci :  = arctg (D/P) = arctg (3,1415926 x 16 / 87,29)  30

D0 = d0 = 2,71 [mm]

Df = 13 D , deci : Df = 13 16 = 52 [mm]

Df = diametrul frezei,

, rezulta :

8
120  120 0,14x 16 13  16
R1 = 0,026 x x( )0,044 x ( )0,9 /  x 16 [mm]
30 2,71 52

, deci :

R1 = 2,88  3 [mm]

16. Raza mica a canalelor elicoidale ale burghiului

R2 = 0,015   x D [mm]
, rezulta :

R2 = 0,015  30 x 16 = 0,56 [mm]

17. Latimea dintelui frezei pentru executarea canalelor elicoidale

- 25 -
 8 4
2K  2K 0,14x D 13  D 0,015 
B = Dx[ 0,026 x x( )0,044 x ( )0,9 /  + ] [mm]
 d0 Df cos 

, unde :  = unghiul taisului transversal

, uzual : = 50 - 60 ; adoptam :  = 50

, rezulta :

8 4
2K  120 0,14x 16 13  16 0,015 30
0,044 0,9 / 
B = 16x[ 0,026 x x( ) x( ) + ] [mm]
30 2,71 52 cos 50

B = 16x [0,18 + 0,05] = 3,75 [mm]

18. Inaltimea dintelui frezei

8 4
2K  2K 0,14x D 4 0,015 
H = Dx[ 0,026 x x( )0,044 x cos - 0,015   + ] [mm]
 d0 cos 

, rezulta :

8 4
120  120 0,14x 16 4 0,015 30
H = 16x[ 0,026 x x( )0,044 x cos50 - 0,015  30 + ][mm]
30 2,71 cos50

H = 2,23 [mm]

19. Unghiul de inclinare a canalelor elicoidale ( M)

- 26 -
 DM
tgM = x tg 
D

DM = 10 [mm] [* punctul ales pe tais]

, rezulta :

10
tgM = x tg 30 = 0,36
16
, deci :

M = arctg 0,36 = 1950’  20

20. Unghiul de degajare (XM)

DM
tg XM = tgM = x tg  = 0,36
D
, daca : XM = M , rezulta :

XM = 20

21. Unghiul de atac(KM)

1 – (r0 / rM)2 Iar : r0 = D0 / 2 = 2,71 / 2 = 1,355 [mm]

tgKM = tgK rM = DM / 2 = 10 / 2 = 5 [mm]
1 - (r0 / R)2 R = D / 2 = 16 / 2 =8 [mm]
, deci : K = 60

1 – (1,355 / 5)2 0,926

tgKM = tg60 = 1,79 = 1,69
1 - (1,355 / 8)2 0,971

, rezulta :

KM = arctg 1,69 = 5924’  60

22. Unghiul de inclinare al taisului ()

- 27 -
 ctg M = - (rM / r0)2 – 1 + (rM / r0)2 - (rM / R)2 x ctg2 K

ctg M = - (5/1,355)2 – 1 + (5/1,355)2 - (5/8)2 x ctg2 60 = - 12,61 + 13,61 – 0,39x0,33

ctg M = - 0,36 , de unde M  0

23. Unghiul de degajare normal (n)

rM 1 – (r0 / rM)2 r0 1
2
tgnM = x tg 1 - x ctg K - x
R 1 - (r0 / R)2 rM2 – r02 1 – (r0 / rM)2
1+
1 - (r0 / R)2

5 1 – (1,355/5)2 1,355 1
tgnM = x tg30 1 - x ctg260 - x
8 1 - (1,355/8)2 52 – 1,3552 1 – (1,355/5)2
1+
1 – (1,355/8)2
tgnM = 0,36 x 0,21 x 0,33 – 0,281 x 0,913

tgnM  18

24. Unghiul de asezare normal

C0
tg nM =
1 + DM
 1 + tg2 x ( )2 x tg (1 - tg2) - C02
sin K

, se alege conform STAS, valoarea :

nM = 12

25. Unghiul de degajare

- 28 -
 tg  tg 30
tg = = = 0,6
sin K sin 60

, deci :

 = arctg 0,6 = 3341’24”  33

26. Tehnologia ascutirii burghielor

Ascuţirea burghielor elicoidale constă în generarea suprafeţelor de aşezare şi are drept

scop imprimarea următoarelor calităţi părţii aşchietoare:

• un unghi de aşezare crescător, de la exterior spre miezul burghiului;

• geometrie convenabilă a burghiului în zona tăişului transversal;
• calitate superioară a suprafeţelor de aşezare;

În practică, sunt utilizate următoarele metode de bază pentru ascuţirea burghielor

elicoidale:
• Ascuţirea după o suprafaţă conică;
• Ascuţirea după o suprafaţă cilindrică circulară;
• Ascuţirea după o suprafaţă elicoidală;
• Ascuţirea după o suprafaţă plană dublă;
• Ascuţirea după o suprafaţă cilindro-eliptică.

Procedeul de ascuţire după o suprafaţă conică, (Bancroft-Washborne- Stock),conform

figurii este cel mai cunoscut şi se caracterizează prin faptul că faţa de aşezare a burghiului rezultă
de formă conică, ce se obţine prin mişcarea de rotaţie 1 a sculei abrazive, mişcarea de avans
oscilator 2 a burghiului în jurul axei conului după care se face ascuţirea, mişcarea de avans pe
adâncime 3 în lungul axei burghiului şi mişcarea 4, de oscilare frontală a sculei pentru
uniformizarea uzurii. Unghiul de aşezare α > 0 se obţine datorită dezaxării cu valoarea K a axei
sculei faţă de axa conului imaginar după care se face ascuţirea (pentru valoarea K = 0, ar rezulta şi
α = 0).
Din figura se poate deduce, de asemenea, că detalonarea la periferie va rezulta mai mică decât la
tăişul transversal, deoarece curbura suprafeţei conului creşte spre vârf, în consecinţă şi unghiul
primeşte aceeaşi variaţie.

- 29 -
 Ascuţirea după o suprafaţă conică se poate realiza şi conform figurii de mai jos
(procedeul Weiseker). Specific acestui procedeu este faptul că axa burghiului face un unghi drept
cu axa conului imaginar după care se realizează ascuţirea şi, ca atare, executând mişcarea de
oscilaţie 2, descrie un con. La această metodă, variaţia unghiului α este descrescătoare către axa
burghiului.

Ascuţirea după o suprafaţă circulară, conform figurii de mai jos. În cazul în care axa de

- 30 -
pendulare a burghiului este paralelă cu suprafaţa frontală a discului abraziv, faţa de aşezare a
sculei rezultă cilindrică-circulară, iar unghiul de aşezare este constant dea lungul întregului tăiş.
Mişcările de lucru sunt aceleaşi ca şi la procedeele conice.

Ascuţirea după o suprafaţă elicoidală .Se poate realiza după procedeul Oliver sau
Spiropoint-Cincinati, caracterizat prin faptul că faţa de aşezare a burghiului rezultă ca urmare a
cinci mişcări de lucru:

1) Mişcarea principală de aşchiere;

2) Mişcarea de avans de rotaţie continuă în jurul axei proprii;
3) Mişcarea de avans pe adâncime;
4) Mişcarea planetară sau de ascilaţie a discului pentru uniformizarea uzurii;
5) Mişcarea de avans de detalonare, imprimată discului abraziv (atâtea curse pe
rotaţia burghiului câte tăişuri principale are acesta; de obicei z=2).

Unghiul de aşezare ce se obţine este crescător spre centru, datorită legii de mişcare
imprimată discului abraziv (mişcarea 5) şi poziţiei burghiului în raport cu axa sculei aşchietoare.

Stabilirea procedeului de ascuţire optim

- 31 -
 Având în vedere cercetările experimentale efectuate, s-a constatat că procedeele de
ascuţire, elicoidale şi dublu-plane, determină o forţă axială minimă în timpul burghierii, obţinându-
se în acelaşi timp şi o creştere uşoară a durabilităţii. În cazul prelucrării materialelor dure, tăişul
transversal, ascuţit după procedeul elicoidal, datorită unghiului de ascuţire mic, se slăbeşte şi se
rotunjeşte, contribuind la scăderea durabilităţii. În aceste situaţii, cele mai bune rezultate dau
burghiele elicoidale ascuţite după o suprafaţă conică, care se caracterizează prin tăişuri puternice
şi bine consolidate, prin evacuarea bună a căldurii şi printr-un lucru liniştit.
Ţinând seama de aceste elemente, în cazul burghielor de dimensiuni mici, D < 12 mm, şi
care nu au tăişul transversal suplimentar ascuţit, ascuţirile optime sunt cele elicoidale, dublu plane
şi cilindro-eliptice, care asigură forţe de burghiere minime.
În cazul când se urmăreşte o precizie ridicată a prelucrării, ascuţirea optimă este
ascuţirea elicoidală, Spiropoint-Cincinati, ascuţirea dublu cilindro-eliptică, cu vârf piramidal
autocentrant.
Pentru burghiele de dimensiuni mai mari, care au tăişul suplimentar ascuţit şi conul de
atac dublu, ascuţirea optimă este cea după o suprafaţă conică. Datorită variaţiei unghiurilor de-a
lungul celor două tăişuri principale, precum şi a existenţei tăişului transversal prevăzut cu unghi de
degajare negativ, geometria burghielor elicoidale rezultată în urma ascuţirii normale, este în
general nesatisfăcătoare.
O îmbunătăţire a geometriei acestor tăişuri se obţine numai prin ascuţiri suplimentare:
• Ajustarea tăişului transversal în sensul micşorării lungimii sale conduce la
micşorarea forţei axiale şi fragmentarea parţială a aşchiilor în zona centrală;
• Corijarea muchiilor principale şi ajustarea tăişului transversal realizează, pe
lângă micşorarea forţei axiale, formarea mai bună a aşchiilor şi evacuarea căldurii, datorită
micşorării unghiului de degajare;
• Ajustarea faţetelor laterale are drept efect micşorarea frecării tăişurilor
secundare cu pereţii laterali, precum şi diminuarea uzurii tăişurilor principale.

Această operaţie se execută pe o lungime de 1,5 – 4 mm, cu imprimarea unui unghi de

aşezare secundar α1 = 6° - 8° şi a unei microfeţe de lăţime f1 = 0,2 – 0,4 mm, fiind recomandată în
cazul burghielor cu diametrul peste 12 mm.

27. Norme de protectia muncii la exploatarea si ascutirea burghielor

- se va controla starea masinii inaintea inceperii lucrului, verificandu-se toate

mesele de comanda, instalatiile de ungere si racire
- se controleaza instalatia electrica a masinii unelte , impamantarea acesteia
- se vor folosi dispozitivele de siguranta si de ingradire a transmisiilor angrenajelor
- in timpul ascutirii se vor folosi dispozitivele de protectie impotriva aschiilor sau
ochelari de protectie
- nu se permite franarea organelor in miscare cu mana
- nu se admite indepartarea aschiilor cu mana, ci cu carlig / perie speciala
- in cazul polizarii si ascutirii burghielor se verifica integritatea dispozitivelor de
protectie corespunzator unghiului de contact dintre piatra si scula

*Bibliografie :

- 32 -
1. Stefanuta, Enache – Proiectarea asistata a sculelor aschietoare, Editura Tehnica –
Bucuresti, 1984
2. Vlase, A. – Regimuri de aschiere, adaosuri de prelucrare si norme tehnice de timp, vol.-I-,
Editura Tehnica –Bucuresti, 1984
3. Secara, Ghe. – Proiectarea sculelor aschietoare - Editura Didactica si Pedagogica –
Bucuresti, 1979
4. Hollanda,D. – Aschiere si scule aschietoare - - Editura Didactica si Pedagogica –Bucuresti,
1982
5. Enache, St. – Tehnologia ascutirii si netezirii sculelor aschietoare , Editura Tehnica –
Bucuresti, 1973

- 33 -