VIOLENTA, FENOMEN DEVIANT

Violenta este tot mai des semnalata in societatile contemporane, reprezentantii organizatiilor
internationale, specialistii, factorii de decizie ai unor institutii guvernamentale si
neguvernamentale, dar si simpli cetateni exprimandu-si opiniile legate de cresterea numarului
de acte violente si de multiplicarea formelor de manifestare ale acestui fenomen.

Situatia generala a acestui fenomen ingrijoreaza cel mai mult, deoarece, violenta a devenit o
tema cu care se confrunta toate statele, fiind nevoie de interventie, de dezvoltarea unor
strategii de investigatie, prevenire si control. Modernitatea si conditia urbana au dus la aparitia
unor noi forme de violenta si au provocat schimbari la nivelul valorilor si aspiratiilor
indivizilor. Conflictele datorate saraciei, dar si lipsei de educatie si de informare genereaza
contexte de viata private in care violenta este un comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind
invatat de catre copii si reprodus ca modalitate esentiala, frecventa si normala de
comportament interpersonal. (Liiceanu, A, 2003 )

Cu toate acestea, inexistenta actelor violente si deviante este o utopie, asa cum spunea si
Durkheim: "crima este normala, fiindca o societate in care ar lipsi este cu totul imposibila", de
aici putem spune ca violenta reprezinta o permanenta umana, fiind legata de esenta noastra si
de functionarea societatii.

Ea este, in prezent, amplificata de actele de terorism si crima organizata. Comise in scopul de

a inspira frica, spaima in randul opiniei publice, constau intr-o serie de delicte si crime ce
incalca drepturile si libertatile individului (omoruri, asasinate, violuri, agresiuni fizice).
In momentul de fata, alaturi de violenta primitiva, ocazionala, pasionala sau utilitara, se
constata amplificarea si proliferarea violentei rationale, specifica punerii la cale a crimei
organizate.

DEFINIREA TERMENULUI DE VIOLENTA

Din perspectiva studiilor pentru pace (J. Galtung, 1996 apud Curic, I, Vaetas, L, 2005, p.14)
"violenta nu include doar acele violente la nivel fizic ci orice situatie in care fiintele umane
sunt influentate in asemenea maniera incat realizarile lor efective, somatice, mentale se afla la
un nivel mai scazut decat realizarile lor potentiale"

Violenta mai poate fi definita ca un fenomen care se manifesta prin actiune fizica, cuvant,
stare emotionala si sufleteasca, umilinta, cu scopul de a controla, maltrata sau a sugera
senzatia de frica. Violenta este, astfel, un comportament coercitiv folosit de un individ pentru
a detine sau a mentine puterea sau controlul asupra celorlalti. (Bolos D., Salagean D., 2005)

In Dictionarul de Sociologie (1993, p. 658), violenta presupune "utilizarea fortei si a

constrangerii de catre un individ, grup sau clasa sociala in scopul impunerii vointei asupra
altora". Din punct de vedere juridic, violenta caracterizeaza "folosirea fortei fizice sau a
autoritatii personale pentru a produce un prejudiciu sau o vatamare integritatii unei persoane -
crime, loviri, raniri voluntare, violuri, etc. In psihologie, violenta desemneaza un
comportament agresiv manifestat, cel mai adesea, in urma unor frustrari.

Din punct de vedere sociologic, nu este considerata numai o resursa a puterii claselor sau
grupurilor privilegiate, ci si un mijloc compensator la care recurg clasele si grupurile sociale
defavorizate sau marginalizate constituite din indivizi lipsiti de resurse, neintegrati social sau
socializati in mod deficitar.
Walter Benjamin, in cartea "Despre violenta" considera ca "o cauza devine violenta in sensul
pregnant al cuvantului doar atunci cand intervine in relatii morale" (2004, p. 7), el vazand
violenta ca pe un mijloc in atingerea unor scopuri, nu si un scop in sine.

I.2 TIPURI DE VIOLENTA

Jean-Claude Chesnais (1981), realizeaza o clasificare a formelor de violenta in trei categorii,
incercand sa ilustreze intr-o maniera geometrica zonele semantice incluse in definitie. Astfel
avem: ca nucleu, deci, primul cerc, este violenta fizica, pe care autorul o considera cea mai
grava, intrucat cauzeaza vatamari corporale sau chiar moartea persoanei atacate. Ea este cea
mai brutala si mai salbatica forma.
Al doilea cerc, mult mai intins, il reprezinta violenta economica, care priveste toate atingerile
si frustrarile asupra bunurilor materiale, cunoscand practic o infinitate de forme. In societatile
cu grad ridicat de evolutie industriala se poate opera foarte greu la despartirea a ceea ce ai de
ceea ce esti, intrucat individul se identifica extrem de mult ca existenta cu ceea ce-i apartine
ca mijloc de existenta. In acest fel, violenta se confunda cu delincventa.
Cel de-al treilea cerc reprezinta violenta morala. A vorbi de violenta in acest sens, spune
Chesnais, constituie un abuz de limbaj in conditiile vietii moderne, cand se confunda in toata
ambiguitatea, reglementarea si agresiunea, organizarea si agresiunea.
Din aceasta perspectiva, s-a stabilit urmatoarea tipologie a violentei:
1) Violenta privata: a) violenta criminala:

mortala: omorarea, asasinarea, otravirea, executiile capitale;

corporala: lovituri si raniri mortale;

sexuala: violul.

b) violenta noncriminala:

suicidul si tentativa de suicid;

accidentele: rutiere, de munca.

2) Violenta colectiva:

a) violenta cetatenilor contra puterii: terorismul, revolutiile si grevele.

b) violenta puterii contra cetatenilor: terorismul de stat, violenta industriala.

c) violenta paroxistica: razboiul.

Dintre tipurile de violenta prezentate, un tip care prezinta o amploare ingrijoratoare o

reprezinta violenta in familiei. Ne ingrijoreaza foarte mult violenta de pe strazi, actele
criminale, dar cel mai important ar fi sa pornim de la aceasta, familia reprezentand si primul
mediu de socializare al unui copil. Numarul cazurilor acestui tip de violenta este foarte mare,
dar nu este cunoscut in totalitate datorita rusinii pe care o manifesta victimele fata de cei din
jur, preferand sa tina secret ceea ce se intampla in familie. Cauzele acestui fenomen sunt
multiple, ele putand fi de ordin social, economic si individual, iar consecintele pot fi de la
jigniri, violenta verbala, violenta fizica, in ultima instanta fiind crima. Nu intamplator am
vorbit despre acest gen de violenta, familia reprezinta cel mai important mediu pentru copil,
de aici invata primele lucruri in viata, si de aici poate invata direct un comportament agresiv,
pe care apoi sa il manifeste la scoala fata de colegii, profesori, dar si in societate, urmand ca
poate mai tarziu sa il foloseasca in propria familie.

Astfel, violenta poate fi intalnita peste tot: in familie (violenta domestica), in scoala, in grupul
de prieteni, in societate (violenta ca si comportament antisocial-violenta in locuri publice,
violenta ca si comportament infractional-talharia, tulburarea linistii publice, loviri, vatamare
corporala, omor). (Bolos D., Salagean D., 2005)

I.3 VIOLENTA SI AGRESIVITATE

Nu putem vorbi despre violenta fara a vorbi despre agresivitate. Agresivitatea este "un
comportament verbal sau actional, ofensiv, orientat spre umilirea, minimalizarea si chiar
suprimarea fizica a celorlalti." (Dictionarului de Sociologie 1993, p. 21). De asemenea, ea
poate fi considerata o caracteristica a acelor forme de comportament orientate in mod
destructiv, in vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte.
Actul agresiv poate viza diverse obiecte sau fiinte umane, ori amandoua. Opusul agresivitatii
poate fi comportamentul prosocial, insa ea nu trebuie confundata cu un comportament
antisocial, cum sunt delincventa si infractionalitatea. Astfel, agresivitatea poate fi un lucru
normal in diverse situatii, si chiar este bine sa fie cat mai intensa, cum ar fi de exemplu in
cazul anumitor sporturi, concursuri. In sens invers, nu orice comportament antisocial, inclusiv
infractional, poate fi caracterizat prin agresivitate. Kimble considera agresivitatea ca "orice
act facut cu intentia de a rani o alta persoana, fie in sens fizic, fie in sens
psihologic."(Mitrofan, N, 2004, p.165-167)

Trebuie sa facem distinctia si intre agresivitate si violenta, deoarece de cele mai multe ori cele
doua concepte sunt confundate sau asociate. Astfel, in majoritatea cazurilor, un comportament
agresiv este si violent (intentie clara de a face rau), insa exista si cazuri de agresivitate non-
violenta (otrăvirea lenta a unei persoane, lasarea unei persoane ranite sa moara).

I.3.1 TIPURI SI FORME ALE AGRESIVITATII

Incercand o corelare intre agresivitate si delincventa, literatura de specialitate stabileste
urmatoarele categorii ale comportamentului violent:

comportamentul agresiv nediferentiat, ocazional, fara rasunet antisocial obligatoriu sau

imediat;

comportamentul agresiv propriu-zis, polimorf, permanent, in cadrul caruia se poate diferentia

un comportament specific, criminal;

comportamentul agresiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari patologice, fie

preexistente, fie dobandite in modificarile de personalitate datorita unor afectiuni psihotice,
narcomanii etc.

Fiind un fenomen complex, agresivitatea a primit diferite clasificari in functie de mai multe
criterii:

1) In functie de agresor sau de persoana care adopta o conduita agresiva. In raport cu acest
criteriu diferentiem urmatoarele tipuri de agresivitate:

agresivitatea tanarului si agresivitatea adultului;

agresivitatea masculina si agresivitatea feminina;

agresivitatea individuala si agresivitatea colectiva;

agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata.

2) In functie de mijloacele utilizate in vederea intentiilor agresive. In raport cu acest criteriu

avem:

agresivitatea fizica si agresivitatea verbala;

agresivitatea directa (cu efecte asupra victimei) si agresivitatea indirecta (intre agresor si
victima existand intermediari).

3) In functie de obiectivele urmarite. Privitor la acest criteriu diferentiem:

agresivitatea ce urmareste obtinerea unor beneficii, a unui castig material;

agresivitatea ce urmareste predominat ranirea si chiar distrugerea victimei.

4) In functie de forma de manifestare a agresivitatii, exista:

agresivitatea violenta si agresivitatea nonviolenta;

agresivitatea latenta si agresivitatea manifestata.

Conduita agresiva are mai multe forme:

a) conduita autodistructiva: este caracteristica persoanelor dinamice, psihopatice.

b) conduita heterodistructiva: are in vedere atitudini agresive caracterizate prin utilizarea

fortei fizice in raporturile interpersonale. In legatura cu aceasta forma de agresivitate, putem
aminti si cele doua forme de agresivitate prezentate de Eibestfeldt (1995 p. 118-119) in cartea
"Agresivitatea umana", si anume agresivitatea explorativa si cea educativa.

agresivitatea explorativa: comportamentul agresiv este utilizat adesea pentru testarea

spatiului social de miscare. Copiii se comporta agresiv pentru a vedea cat de departe pot
merge. Raspunsul celorlalti le indica limitele tolerantei, precum si norma comportamentala a
culturii din care face parte.

agresivitatea educativa: incalcarea regulilor convietuirii, atrage dupa sine pedeapsa.

Grupurile de copii, copiii mai mari ii pun la punct pe cei care incalca regulile jocului:
vinovatii sunt ironizati si adesea pedepsiti fizic. Acelasi lucru este valabil si pentru
convietuirea adultilor: cei care incalca legile sunt urmariti si pedepsiti.

Un tip foarte cunoscut de agresiune, ce a intrat in atentia tuturor, fiind o problema foarte grava
in lumea contemporana, este reprezentat de agresiunea parintilor fata de copii. Acest tip se
gaseste sub denumirea de abuz asupra copilului, iar studiile au demonstrat ca cea mai mare
frecventa o detin parintii cu un mariaj instabil (care au divortat sau cei care s-au separat), sau
cei care au copii nedoriti. De asemenea, majoritatea parintilor care isi agreseaza copiii au fost
si ei, la randul lor, abuzati, sau neglijati de parinti cand erau mici. (A. Buss, 1986, p. 51-57).
Asfel, din acest punct de vedere putem spune ca agresivitatea se invata, sau chiar se poate
manifesta ca o razbunare fata de ceilalti, datorita unor rani vechi pe care le are persoana
agresiva.

In cazul elevilor, una din principalele cauze care genereaza un comportament violent,
agresiunea fata de colegi si profesori este violenta din propria familie, existenta unei
dezorganizari, astfel, toate trairile si sentimentele lor negative acumulate rasfrangandu-se
asupra colegilor sau chiar a cadrelor didactice.

Un alt motiv pentru care parintii recurg la pedepse fizice asupra copiilor este faptul ca ei vad
copilul ca pe o modalitate de a-si satisface nevoile, ei nu pot realiza o legatura stransa cu
acesta, dar si faptul ca anumiti parinti sufera de anumite tulburari psihice.

De obicei, acesti copii care sunt supusi agresiunii din partea parintilor, sau din partea grupului
de prieteni, colegi, ajung la un moment dat sa devina insensibili la violenta. (A. Buss, 1986, p.
51-57).

I.3.2 CAUZE ALE AGRESIVITATII

Am discutat mai sus pe scurt despre cauzele manifestarii unui comportament agresiv la
parinti, insa determinantii unui comportament agresiv pot fi variati. Specialistii considera, pe
de o parte, ca agresivitatea este innascuta, ea fiind dependenta de factorul ereditar, dar pe de
alta parte ca este legata de mediu, adica factori exteriori.

Astfel, una din explicatiile specialistilor cu privire la aparitia agresivitatii este cea conform
careia agresivitatea este innascuta. Aceasta teorie este sustinuta de autori precum Sigmund
Freud si Konrad Lorenz. In viziunea lui Freud, agresivitatea este un instinct cu care oamenii
se nasc, la fel si violenta. El considera ca presiunea ereditara nu poate fi inlaturata, fiind
necesar ca, in procesul influentarii educational-culturale, sa se gaseasca modalitati
nedistructive de canalizare a tendintelor agresive. Pe de alta parte, Konrad Lorenz
accentueaza asupra naturii biologic-instinctuale a comportamentului agresiv, pe care-l
regasim si la nivel intrauman.

In timp ce la Freud agresivitatea apare ca fiind distructiva, la Konrad Lorenz, agresivitatea

este esentiala pentru supravietuire. Lorenz vorbeste despre modul in care animalele isi apara
teritoriul, cum previn supraaglomerarea si luptele dintre cei puternici si cei slabi, astfel cei
puternici fiind considerati ca avand un potential genetic mai bun, si pot transmite mai departe
agresivitatea.

In legatura cu agresivitatea umana, daca ea ar fi de natura instinctuala, ar fi de asteptat sa

intalnim foarte multe asemanari intre oameni, legate de modul de adoptare a
comportamentului agresiv. Insa, observam ca exista mari diferente intre indivizi in
manifestarea agresivitatii. Exista populatii, comunitati care aproape ca nu cunosc agresivitatea
si altele care se manifesta extrem de agresiv.

Nu se pot ignora totusi influentele biologice care se manifesta asupra agresivitatii, cum ar fi
influentele neuronale (consta in existenta anumitor zone ale cortexului care, in urma stimularii
electrice, faciliteaza adoptarea de catre individ a comportamentului agresiv), cele hormonale
(se considera ca masculii sunt mult mai agresivi decat femelele datorita diferentelor de natura
hormonala) si influente de natura biochimica (s-a demonstrat ca la cresterea alcoolului in
sange si scaderea glicemiei agresivitatea se poate intensifica).

A doua teorie care explica agresivitatea este cea conform careia acest comportament este
determinat de frustrare, adica de factori externi.
John Dollard impreuna cu alti colegi de la Yale University au formulat teoria frustrare-
agresivitate si au stabilit doua premise: una conform careia agresivitatea este intotdeauna o
consecinta a frustrarii, iar cea de-a doua, frustrarea intotdeauna conduce catre o anumita
forma de agresivitate.

In viziunea lui Dollard, blocarea caii de atingere a unui anumit scop creeaza frustrari, care, la
randul lor, se constituie in sursa de manifestare a agresivitatii.

Leonard Berkowitz (1978, 1988), considera ca teoria lui Dollard exagereaza legatura dintre
frustrare si agresivitate, sustinand ca frustrarea produce suparare, o stare de pregatire
emotionala pentru a agresa. O persoana frustrata poate sa dea curs furiei atunci cand sunt
prezente si anumite semne ale agresivitatii sau, uneori, cand nu sunt prezente asemenea
semne.

O alta explicatie este cea formulata de Albert Bandura (2004): agresivitatea este un
comportament social invatat. Conform teoriei invatarii sociale, comportamentul agresiv se
invata prin mai multe moduri: direct, deci prin invatare directa (prin recompensarea sau
pedepsirea unor comportamente), si prin observarea si imitarea unor modele de conduita ale
altora, mai ales ale adultilor.

Cel mai frecvent, considera Bandura, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in:

a. familie (parintii copiilor violenti si ai celor abuzati si maltratati, adesea, provin ei insisi din
familii in care s-a folosit ca mijloc de disciplinare a conduitei pedeapsa fizica);

b. mediul social (in comunitatile in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate si
admirate, agresivitatea se transmite usor noilor generatii; de exemplu, subcultura violenta a
unor grupuri de adolescenti ofera membrilor lor multe modele de conduita agresiva);

c. mass-media (in special, televiziunea care ofera aproape zilnic modele de conduita agresiva
fizica sau verbala).