Sunteți pe pagina 1din 6

ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE

- pentru vârstnici-
- M-am ruşinat a face fapte urâte înaintea oamenilor, dar am făcut în
ascuns, fără a mă ruşina de Dumnezeu ;
- Am deznădăjduit în ajutorul şi mila lui Dumnezeu;
- Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos şi tot în
iad voi merge;
- Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuieşte, dacă nu, nu;
- Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu ;
- Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad. Am îndoială
că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut ;
- Am socotit Sf. Scriptură mincinoasă. Nu cred în anumite minuni,
întâmplări povestite în Sf. Scriptură;
- Am în casă cărţi sectare;
- Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu;
- Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aş
păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun;
- Am avut gând să îmi iau viaţa. Am mâncat şi băut lucruri care îmi
afectează sănătatea; ex. Cafea
- Am zis câteodată că atâtea rele se întâmplă în lume şi Dumnezeu nu
ia nici o măsură;
- Amân spovedania;
- Am crezut în vise şi le-am povestit altora;
- Cred în superstiţii;
- M-am dus la descântători, ghicitori, la cei care deschid pravila sau
alte cărţi sfinte şi mi s-a ghicit în ghioc,în cafea, în palmă etc.
- Am făcut şi eu însămi farmece, vrăjitorii, am ghicit, descântat, am
explicat visele, vedeniile, zodiacul, am făcut şi alte lucruri vrăjitoreşti;
- Am înjurat şi blestemat (aici trebuie menţionat dacă şi pe copii,
nepoţi sau rude şi de cele sfinte; exemplu: numele Mântuitorului);
- Am cumpărat ceva şi n-am plătit;
- Mi-am dorit moartea la necaz;

1 ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE


- Am cârtit împotriva Dumnezeu la necazuri că prea mi-e greu, că de
ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu şi păcătoşii trăiesc
bine, că nu-i bine, sau că e prea frig, prea cald, prea plouă etc., în loc
să am răbdare;
- Am dat vina pe Dumnezeu pentru rele care mi s-au întâmplat;
- Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.
- Am fost nemulţumit cu starea mea (mai bine era aşa decât aşa);
- Am jurat strâmb. Am zis şi am gândit cum voi face o faptă rea;
- Am avut gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu şi a sfinţilor;
- Am încălcat promisiunile şi jurămintele pe care le-am făcut lui
Dumnezeu;
- Am fost făţarnic (adică de faţă cu cei care merg la biserică am alt
comportament ca să mă creadă duhovnicesc), prefăcut, linguşitor,
viclean (aici trebuiesc spuse vicleniile săvârşite);
- Am vorbit cu mai multe înţelesuri;
- Am purtat vorba de colo-colo;
- Am clevetit, discutat, bârfit, ţinut contul altuia. Am clevetit pe
părinţi, pe preoţi;
- Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l şi discutându-l;
- Am judecat şi am osândit;
- Am râs de aproapele meu şi l-am batjocorit;
- Am fost bănuitor şi iscoditor;
- Am minţit şi păcălit, îmi place să înfloresc anumite întâmplări;
- Am nedreptăţit pe cineva;
- Am împrumutat ceva şi n-am dat înapoi;
- Am ascuns în casa mea lucruri străine;
- Am găsit lucruri străine şi, ştiind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi;
- Am dat sau am luat şpagă;
- Am câştigat bani prin metode necinstite;
- Am pârât chiar cu scopul de a face rău;
- Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am
făcut să mă urască;
- Port ură pe cineva. Ţin minte răul. Aş vrea să mă răzbun. M-am
bucurat de răul altuia;
2 ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
- Doresc răul cuiva. Doresc altora boală, necazuri, moarte, etc;
- În loc de a mă împăca, am dat în judecată pe aproapele meu ;
- Nu am fost atent la rugăciune şi am lăsat mintea să îmi zboare la
grijle lumeşti;
- Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mişcat de colo-colo
prin biserică;
- Nu am fost atent la slujbă. M-am uitat ce fac alţii, cu ce sunt
îmbrăcaţi;
- M-am mândrit, m-am fălit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am
îngâmfat, m-am înfumurat. M-am mândrit cu copiii mei;
- M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în
comparaţie cu alţii. Nu mai e nimeni ca mine;
- Îmi place să mă laude alţii. Când fac o faptă bună, aştept laude de la
alţii şi nu plată de la Dumnezeu;
- Am păcătuit cu încrederea în sine nădăjduind mai mult în mine
decât în ajutorul lui Dumnezeu;
- M-am crezut mai bun, mai credincios ca alţii, socotindu-i pe ei mai
răi, proşti, necredincioşi, etc;
- Am râs de păcatele şi defectele altora. Şi de faptele lor bune am râs;
- Am lăudat păcatele altora zicând bine i-a făcut;
- Nu am făcut rugăciunile de dimineaţă şi de seară în fiecare zi;
- Am stat la masă fără a face rugăciune şi m-am ridicat fără a
mulţumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a dat;
- Am mâncat şi băut cu lăcomie, peste măsură, fiindu-mi rău ; am
vomitat după ce am stat la masă, din cauza multei mâncări şi
băuturi ;
- Am mâncat de dulce miercurea sau vinerea;
- N-am ţinut cele 4 posturi de peste an;
- Am ţinut post negru sâmbăta şi duminica;
- Am zis: mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce, decât să o
mănânci;
- Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri şi vineri când era
harţi sau sâmbătă şi duminică când se mânca peşte, socotind că nu
sunt bune aceste rânduieli;
3 ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
ATENŢIE! - în caz de boală postul se dezleagă cu sfatul duhovnicului;
- Am avut gânduri şi imaginaţii păcătoase şi m-am îndulcit cu acestea
(desfrânarea);
- Am muncit în duminici şi sărbători;
- Am lipsit de la biserică în duminici şi sărbători. În timpul slujbei nu
m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deşarte, am fost
la târg etc;
- Dacă am fost la biserică, n-am dat pomelnic şi n-am aprins
lumânări;
- N-am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri;
- M-am mâniat şi nu mi-a trecut îndată, ci am ţinut mânie;
- Am ambiţie, încăpăţânare, obrăznicie, neruşinare, iubire de sine.
- N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare;
- Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajbă, chiar dacă n-
am fost vinovat;
- N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept;
- N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserică chiar de ruşine
câteodată ca să nu mă vadă alţii;
- N-am avut evlavie faţă de cele sfinte (am dat firimituri de anafură pe
jos,icoanele mi-au căzut pe jos şi am călcat pe ele etc.);
- Am mers la mai mulţi preoţi şi am zis la unul unele păcate, la altul
altele;
- Din pricina ruşinii sau a altor motive, am ascuns cu bună ştiinţă la
Spovedanie unele păcate. M-am şi împărtăşit după aceea;
- M-am împărtăşit la un preot, fiind oprită de altul să nu mă
împărtăşesc;
- Am venit târziu la biserică. Am plecat înainte de sfârşitul slujbei
fără motive întemeiate. Am făcut din acestea un obicei;
- Ca părinte, nu am avut grijă în egală măsură de fiecare din copiii
mei;
- Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea credinţei sau să se
călugărească, să meargă la biserică, ba i-am şi pedepsit pentru asta;

4 ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE


- Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei, nu i-am dus la
spovedanie şi împărtăşanie şi nu le-am dat pildă prin viaţa şi
comportarea mea;
- Ca părinte m-am purtat prea aspru şi am pedepsit pe nedrept pe
copiii mei;
- Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greşeli;
- N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie;
- Nu mi-am făcut datoria faţă de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce
trebuia;
- Am jelit morţii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mână; -
- Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos
mortul din casă;
- Am cântat şi am ascultat cântece lumeşti;
- Am fost la nunţi şi petreceri;
- Am smintit şi l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a
auzit ce zic şi a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în faţa lui
Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu);
- N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică;
- Am luat anaforă şi agheasmă, deşi mâncasem sau băusem apă după
miezul nopţii;
- Nu mi-am iubit soţul ca pe mine însumi. Din pricina mea a făcut
păcate;
- Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post ;
- Am certat ,am ocărât ,m-am lenevit ,am fost iubitor de argint ;
- Am minţit de frică să nu pătimesc ceva rău, fiind ameninţat ;
- M-am mândrit cu sărăcia, cu hainele modeste, cu postul, cu
slăbiciunea trupului, cu visele şi vedeniile pe care pretind că le-am
avut ;
- Am vrut să ştiu starea duhovnicească a fratelui meu, ispetindu-l prin
tot felul de întrebări ;
- Nu m-a interesat sărăcia şi lipsurile altora ;
- Am zavistuit(invidiat) pe altul pentru bunătatea lui şi m-am bucurat
pentru răul lui ;

5 ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE


- Am postit numai de mâncare dar nu şi de păcate, fiind duşmănos şi
rău ;
- Nu am săturat pe cei flămânzi ;
- Nu am dat să bea celui însetat ;
- Nu am îmbrăcat pe cel gol ;
- Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din închisoare ;
- Nu am primit pe cel străin ;
- Nu am îngropat pe cel mort ;
- Nu m-am ostenit să cunosc dogmele, învăţăturile şi rânduielile
credinţei ;
- Prea de multe ori am avut obiceiul de a mă lăuda şi a spune
minciuni ;
- Neavând dragoste faţă de aproapele, nu m-am silit cu toată puterea
de a mângâia pe cei întristaţi, de a învăţa pe cei neştiutori şi de a
apăra pe cei nedreptăţiţi ;

6 ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE

S-ar putea să vă placă și