Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

CURSUL 2
Caracteristici generale ale dintilor umani. Filogeneza si
ontogeneza. Sisteme de adnotare a dinților umani

Caracteristici generale ale dinţilor umani

Dentaţia este termenul care desemnează totalitatea dinţilor prezenţi la un moment dat
în cavitatea orală. Sunt trei dentaţii consecutive: temporară, mixtă şi definitivă.
Dentiţia – termen care exprimă totalitatea fenomenelor care determină geneza,
dezvoltarea şi dispariţia dinţilor care se dezvoltă din aceeaşi lamă dentară. Omul este
difiodont deoarece are:
- dentiţie primară, care se dezvoltă din lama dentară primară, şi care cuprinde toţi
dinţii temporari şi molarii permanenţi (32=20+12);

- dentiţie secundară, care se dezvoltă din lama dentară secundară şi care cuprinde toţi
dinţii permanenţi (de înlocuire) - 8 incisivi, 4 canini şi 8 premolari.

1
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Familia dentară este constituită din totalitatea dinţilor care aparţin a două generaţii
succesionale, dar care erup în aceeaşi poziţie. Premolarii sunt în aceeaşi familie cu molarii
temporari, cu toate că nu sunt în aceeaşi dentiţie.
Grupul dentar desemnează dinţi care au caracteristici morfologice asemănătoare şi
participare funcţională comună.
Toţi dinţii umani respectă regula simetriei stânga-dreapta faţă de linia mediană,
devenind dinţi omologi pe aceeaşi arcadă. De exemplu, premolarul 1 maxilar dreapta este
omolog cu premolarul 1 maxilar stânga.

Dinţii se constituie în hemiarcade simetrice prin dimensiunea şi aranjamentul lor.

Hemiarcadele de pe aceeaşi apofiză dento-alveolară formează arcadele dentare.

2
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Între cele două arcade, maxilară şi mandibulară, funcţional antagonice, se stabilesc

rapoarte precise care vor constitui şi parametrii rapoartelor de contact statice şi dinamice
(ocluzale).

Toţi dinţii umani se descriu cu aceiaşi termeni anatomo-topografici, cu toate că există

o mare diversitate în structurarea individuală a detaliilor morfologice corono-radiculare, de
arcadă şi de ocluzie încât se pot individualiza ca amprentele digitale. Se utilizează aceiaşi
termeni de orientare spaţială:
- în sens vertical: ocluzal, incizal, cervical, apical;

Ocluzal Incizal

3
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Apical

Cervical

- în sens orizontal - transversal stânga-dreapta: vestibular, oral;

1 Vestibular
1 Mezial
3 Oral
3 Distal

- în sens sagital, mezial, distal.

4
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Dacă dorim să precizăm localizarea detaliului pe coroană, rădăcină sau porţiunea

corono-radiculară a dintelui, putem utiliza fracţiunile matematice (doimea, treimea, şeptimea
etc.) din volumul respectiv, de exemplu - faţa vestibulară în treimea mezio- ocluzală, faţa
mezială în treimea ocluzo-vestibulară.
Dimensiunile tuturor dinţilor se pot exprima în milimetri, fracţii sau procente ale
lungimilor, lăţimilor, înălţimilor, diametrelor, circumferinţelor şi în grade ale înclinărilor.

Filogeneza și ontogeneza
Filogeneza dinţilor şi parodonţiului trebuie privită ca un proces evolutiv adaptativ
datorită diversificării hranei pe măsura perfecţionării organismului animal. O dată cu creşterea
complexităţii organismelor, nevoile energetice sunt mai mari, cantitatea de hrană se măreşte şi
se diversifică.
Dinţii, ca elemente ale sistemului de aport alimentar, suferă o evoluţie sincronă cu
acestea. Are loc apariţia primelor structuri dentare, mai precis dentină primară este prima dată
identificată la vertebratele inferioare. Aceste organisme au deja elemente scheletice bine
reprezentate: craniu, coloană vertebrală etc. La peşti se întâlnesc cele mai variate tentative de
a se constitui o dentiţie. Această diversitate, expresie a haosului neperfecţionării prin adaptare
funcţională, se traduce prin:
- locul de implantare, dinţii fiind plasaţi pe limbă, palat, vomer;
- formă şi dimensiune – peştii cartilaginoşi au homodentiţie, iar cei placoizi –
heterodonţie;
- forma de implantare – anchiloză, coeziune fibroasă, gomfoză;
- succesiunea erupţiei dinţilor – alternativ, succesiv.
La batracieni şi reptile începe o ordonare a acestui haos, pentru ca, la mamiferele
inferioare, gomfoza să reprezinte forma generalizată de articulare dento-osoasă. Osul alveolar
apare la vertebratele superioare, încheind ciclul evolutiv care cronologic a evidenţiat
succesiunea dentară primară: dinţii primitivi cu dentină tubulară şi structură amelară
primitivă, - dinţi cu pulpă dentară, ţesuturi parodontale neorganizate, gomofoză, os alveolar.
De-a lungul timpului apare mărirea neurocraniului în detrimentul viscerocraniului; s-
au diminuat oasele feţei şi s-a conformat cutia craniană spre înapoi, în zona occipitală.
Oasele maxilare se reduc ca volum şi odată cu ele şi dinţii ca număr şi volum.
Discrepanţa între viteza de reducere a oaselor şi cea a dinţilor (ca volum şi dimensiune) are
drept consecinţă anomaliile dento-maxilare (înghesuirile dentare ce atrag acumulări de placă

5
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

bacteriană rezultând apariţia cariilor şi a îmbolnăvirilor parodontale). Discrepanţa între viteze

→ înghesuiri dentare → creşterea frecvenţei anomaliilor dento-maxilare.
La nivel dentar reducerea interesează:
• Dimensiunea: dispar şirurile cuspidiene, unii rămân sub planul de ocluzie şi dinţii
scad în dimensiune
• Număr: anodonţie însoţită de scăderea în volum a dinţilor restanţi; în cazul dinţilor
supranumerari dinţii din seria normală sunt mai mari
• Dispar cuspizii cei mai mici şi mai posteriori; excepţie face grupul incisiv deoarece
regula rămâne la nivelul maxilarului dar la mandibulă cel mai mic dinte (IC) tinde să dispară
şi nu IL.
• Dispar M3, IL din ce în ce mai frecvent
• La nivelul caninului se reduce doar dimensiunea; se reduce mai ales caninul
mandibular astfel încât ajunge să semene cu IL, totuşi anodonţia de canin este f rar întâlnită

În urma acestor modificări mai apar ca o consecinţă a filogenezei accidente în erupţie

ce sunt vizibile la ultimii dinţi care apar: C la maxilar şi PM2 la mandibulă (erup târziu,
ectopic sau sunt incluşi).
Apar:
• Accidente de erupţie ale M2
• Modificări ale cronologiei: M1 erupe la 5 ani şi M2 erupe după 14 ani
• Modificări ale conformaţiei M2 (similar cu M3 = mezio înclinat).
Musculatura oro-facială se modifică, rezistenţa scade şi adaptarea e mai dificilă. Masa
musculară scade şi creşte sensibilitatea proprioceptivă → se dezvoltă mimica.
Datorită modificărilor în alimentaţie, lipsei masticaţiei → parodonţiul se fragilizează
rezultând boala parodontală.
Decalajul de erupţie dintre maxilare: mandibula se reduce mai mult şi mai repede
decât maxilarul ducând la retrognţie mandibulară şi la un profil facial uşor convex.
Ontogeneza dinţilor, a arcadelor dentare, este legată de dezvoltarea în ansamblu a
sistemului stomatognat, mai precis de prefacerile ce au loc la polul anterior al embrionului
uman. Este un proces etapizat, în care se disting:
- etapa de proliferare cu fazele de proliferare, histodiferenţiere şi morfodiferenţiere –
structurare celulară;
- etapa de mineralizare – calcifiere – de constituire a ţesu¬turilor dure;

6
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

- erupţia dentară;
- uzura ţesuturilor odontonului.
Etapa de proliferare este constituită din mai multe faze:
a) faza de proliferare - cuprinde stadiile de lamă şi mugure dentar şi se extinde pe o
perioadă de timp ce începe în a şasea săptămână a vieţii intrauterine până la patru ani după
naştere. Succesiunea se produce astfel:

Formarea mugurelui dintelui temporal Fragmentarea initiala a laminei

Faza de proliferare
[Ten Cate A.R. and Nauci A, 2003]

- celulele bazale ale mucoasei stomodeumului se multiplică invaginându-se în

mezodermul adiacent şi formează "lama epitelială primară", verticală, arcuită.
În luna a doua a vieţii intrauterine această lamă se divide prin multiplicare în alte două
lame: lamă dentară primară, care îşi continuă activitatea şi dă naştere la mugurii dentari
distribuiţi în două sectoare – un sector ventral, cu 20 de muguri – dinţii temporari, şi un sector
dorsal, cu 6 muguri – molarii permanenţi. Celulele epiteliale care realizează legătura cu lama
epitelială primitivă se atrofiază şi dau naştere gubernacuiumului dentis, formaţiune de origine
epitelială ce uneşte mugurele dentar cu mucoasa orală şi va avea rol în dirijarea erupţiei
dentare.

7
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Din lama dentară primară, spre interior (oral) se dezvoltă o a doua lamă, "lama dentară
secundară", din care se dezvoltă 20 dinţi permanenţi, de înlocuire: 4+4 incisivi. 2+2 canini,
4+4 premolari;
b) faza de histodiferenţiere, denumită şi faza de clopot, se instalează la fiecare mugure
dentar imediat după constituire. Se concretizează prin faptul că celulele se grupează pe funcţii
caracteristice şi prin rate diferite de multiplicare dau forma caracteristică de clopot mugurelui
dentar.

Stadiul de cupă
[Ten Cate A.R. and Nauci A, 2003]

Celulele epiteliale, pentru a da naştere smalţului, se organizează pe 4 straturi, după

cum urmează:
- stratul adamantin intern, situat pe faţa internă a clopotului, formează matricea de
smalţ, delimitând zona de formare a coroanei dentare şi nivelul joncţiunii smalţ-cement;
- stratul intermediar format din celule cubice;
- stratul intermediar format din celule stelate, se succede spre exteriorul clopotului
având rol de nutriţie şi de protecţie a stratului intern;
- stratul adamantin extern, format dintr-un singur rând de celule, are rol trofic şi de
protecţie a ameloblaştilor de invazie mezodermală şi prin pinocitoză realizează aport de Ca.
Stratul adamantin intern este de fapt iniţiatorul şi coordonatorul histodiferenţierii. Prin
inducţie stimulează histodiferenţierea celulelor mezenchimale cu care vin în contact,
determinând histodiferenţierea stratului de odontoblaşti cu care rămân vecini, fiind separaţi
doar de membrana bazală. Imediat, odontoblaştii încep să depună predentină.
Organul pulpar se va structura în jurul vaselor de neoformaţie ce apar în centrul
deschiderii clopotului.

8
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Histodiferențierea – stadiul de clopot

[Ten Cate A.R. and Nauci A, 2003]

Rădăcina se formează din multiplicarea celulelor epiteliale de la limita joncţiunii

smalţ-cement. Aceste celule formează o teacă epitelială (Hertwig) în jurul unei coloane
mezenchimale, structurând viitoarea rădăcină. Această structură fixează poziţia apexului, care
rămâne constantă, rădăcina dezvoltându-se ascendent, pe verticală. Odontoblaştii care
căptuşesc în interior teaca vor da naştere dentinei radiculare.
Parodonţiul se formează din mezenchimul din jurul clopotului, în această fază fiind
structurat ca un sac. Se diferenţiază fibroblaştii, cementoblaştii, osteoblaştii şi o bogată
vascularizaţie şi inervaţie proprie;
c) faza de morfodiferenţiere se realizează prin activitatea centrilor de creştere a căror
fuzionare dă naştere la lobuli, lobi, cuspizi.
Etapa de calcifiere, denumită şi de mineralizare a dintelui (Firu), se realizează astfel:
ameloblaştii îşi inten¬sifică activitatea în apropierea dentinei şi creează o membrană smalţ-
dentină. Pe suprafaţa dinţilor, ameloblaştii sintetizează matricea smalţului din
mucopolizaharide. Pe această matrice se depun granule serice de Ca, şi prin unirea a cel puţin
trei astfel de granule (calcosferice), se va forma prisma de smalţ. În aceeaşi secvenţă, dinspre
profunzime spre suprafaţă, se vor precipita şi ionii de Ca-2 şi PO-34, formând apatita.
Apariţia de colcosferite şi calcifierea lor se produce ritmic, ritmicitate evidenţiată de striaţiile
circulare denumite striaţiile lui Retzius. Odontoblaştii, în sens invers, spre profunzime,
sintetizează predentina, străbătută de canaliculele dentinare în care îşi trimit prelungirile
protoplasmatice (terminaţiile lui Tomes). Între canalicule se depune dentină, iniţial sub formă
de calcosferite, şi apoi acestea sunt înglobate într-o masă minerală. Calcifierea ritmică a
predentinei dă naştere la striaţiile lui Owen. Celulele mezenchimale se diferenţiază în:
cementoblaşti, care iniţial sintetizează matricea cementoidă, care apoi se mineralizează.
Cementogeneza se continuă toată viaţa, determinând permanentizarea erupţiei. Cementoblaştii

9
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

pot rămâne incluşi în cement şi devin cementociţi sau se pot aranja pe suprafaţa externă a
rădăcinii, de unde depun toată viaţa straturi noi de cement.
Osteoblaştii, în aceeaşi succesiune – sinteza matricei osoase mineralizate – dau naştere
osului alveolar. Osul alveolar are o activitate metabolică ce se concretizează prin resorbţie şi
apoziţie atâta timp cât există stimul funcţional dentar. În plus, el se structurează pe liniile de
rezistenţă la solicitare prin "trabeculaţii de efort" concretizate prin sisteme Haversiene şi
densificare trabeculară. Fibroblaştii au trei perioade de activitate intensă: perioada iniţială, de
mugure dentar, când dau naştere fibrelor colagene ale căror extremităţi rămân în cementul
radicular şi osul alveolar, fiind cunoscute sub numele de ligamente Scharpey; perioada
prefuncţională, în timpul erupţiei, când fibroblaştii dispersaţi în porţiunea centrală se
diferenţiază în fibre colagene care se orientează funcţional simultan cu erupţia; perioada
funcţională, când se diferenţiază în fibre gingivale cu trei grupe: alveolo-dentare, transseptale,
alveolare marginale şi interalveolare.

Sisteme de notare a dinţilor

Fiecare dinte are o denumire anatomo-topografică ce exprimă identitatea sa, ca şi locul

în arcada respectivă (exemplu): incisivul permanent central maxilar dreapta.

10
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Din considerente de operativitate, în comunicarea clinică s-a impus necesitatea creării

unui sistem comun de nominalizare a dinţilor. Un astfel de sistem trebuie să fie uşor de
reprezentat grafic, uşor de citit şi transmis verbal, uşor de implementat într-un program
informatic şi uşor de memorat. Sunt propuse mai multe sisteme, care îndeplinesc, mai mult
sau mai puţin, condiţiile citate. Toate au ca raţionament cele patru cadrane rezultate din
intersecţia liniei mediene cu orizontala interarcadică.

Sistemele folosite urmăresc atât facilitarea comunicării între personalul medical de

specialitate cât şi posibilitatea realizării unor fişe individuale cât mai precise şi ergonomice.
Totodată, sistemele de notare a dinţilor permit utilizarea facilă a informaţiilor în cadrul unui
sistem informaţional computerizat. La ora actuală există în lume mai multe sisteme de notare
care se află în practica uzuală cotidiană: anglo-saxon, francez, american, aritmetic şi
internaţional, care vor fi descrise mai jos. La noi în ţară însă se foloseşte sistemul internaţional
elaborat de F.D.I. (Federaţia Dentară Internaţională ), sistem acceptat şi introdus în utilizare în

11
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

din 1971 cu ocazia sesiunii anuale a Federaţiei Dentare Internaţionale care s-a desfăşurat la
Bucureşti.
a) Sistemul F.D.I. pare că îndeplineşte toate calităţile, deoarece defineşte toate cele
patru cadrane cu cifre începând de la dreapta (1-4 dinţii permanenţi, 5-8 dinţii temporari) şi
defineşte poziţia dintelui începând de la linia mediană tot cu cifre arabe, de la 1 la 8 pentru
dinţii permanenţi şi de la 1 la 5 pentru cei temporari. Rezultă deci o asociere de două cifre,
dintre care prima exprimă cadranul şi a doua exprimă poziţia dintelui.

Cadrane

b) Sistemul unghiular anglo-saxon - (SZIGMONDY) are ca principiu exprimarea

cadranului printr-un unghi drept deschis spre dinte, în care latura verticală exprimă linia
mediană şi orizontala – linia de contact interarcadic. Poziţia dintelui în cadran este exprimată
printr-o cifră sau o literă în ordine crescătoare începând cu 1, respectiv a. Dinţii permanenţi
sunt notaţi cu cifre arabe, în timp ce dinţii temporari cu cifre romane.

12
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Superior dreapta

Superior stânga

Inferior dreapta

Inferior stânga

Pentru dinţii temporari mai există patru variante care utilizează litere mici, mari, cifre
arabe cu litere mari sau cifre arabe cu litere muici.
c) Sistemul şcolii americane: începe notarea dinţilor permanenţi cu ultimul molar din
dreapta maxilar şi în sensul acelor de ceasornic termină cu 32, ultimul molar mandibular din
dreapta. Pentru dinţii temporari numerotarea începe cu A, de la ultimul molar drept superior şi
se termină cu T, ultimul molar temporar dreapta mandiubular. Este greu de memorat.

Permanenți Temporari

13
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

d) Sistemul aritmetic (HADERUP) în care arcada superioară a fost notată cu +,

mandibulară cu - şi poziţia semnului faţă de cifră exprimă situarea dintelui faţă de linia
mediană. Cifra arabă de la 1 la 8 exprimă poziţia dintelui permanent, iar cifra romană de la I
la V exprimă poziţia dintelui temporar.

Superior dreapta Superior stânga

08+ 07+ 06+ 05+ 04+ 03+ 02+ 01+ +01 +02 +03 +04 +05 +06 +07 +08
08- 07- 06- 05- 04- 03- 02- 01- -01 -02 -03 -04 -05 -06 -07 -08

Inferior dreapta Inferior stânga

Dinți permanenți
Superior dreapta Superior stânga
V+ VI+ III+ II+ I+ +I +II +III +IV +V
V- VI- III- II- I- -I -II -III -IV -V

Inferior dreapta Inferior stânga

Dinți temporari

e) Sistemul şcolii franceze înlocuieşte semnele + cu majuscule, D şi S exprimând

hemiarcada dreaptă sau hemiarcada stângă, maxilar şi semnul - cu d şi s care exprimă, de
asemenea, hemiarcada dreaptă şi stângă – mandibular, păstrând semnificaţia cifrelor arabe
pentru dinţii permanenţi şi a celor romane pentru cei temporari.

Superior dreapta Superior stânga

08D 07D 06D 05D 04D 03D 02D 01D S01 S02 S03 S04 S05 S06 S07 S08
08d 07d 06d 05d 04d 03d 02d 01d s01 s02 s03 s04 s05 s06 s07 s08

Inferior dreapta Inferior stânga

Dinți permanenți

Superior dreapta Superior stânga

VD VI D III D II D ID SI S II S III S IV SV
Vd VI d III d II d Id sI s II s III s IV sV

Inferior dreapta Inferior stânga

Dinți temporari

14