CURS NR.

4
MASTICATIA
Reprezintă procesul complex prin care alimentele solide şi semisolide
introduse în cavitatea bucală sunt prelucrate mecanic şi impregnate cu salivă în
scopul formării bolului alimentar. Acest proces se realizează prin participarea
activă a mandibulei, maxilarului superior, dinţilor, limbii, obrajilor şi buzelor şi
constituie primul act motor iniţiat pe cale reflexă sau voluntară la nivelul
tractului digestiv.

Cicluri masticatorii

Masticaţia se desfăşoară sub forma unor succesiuni de cicluri

masticatorii ce încep în momentul prehensiunii alimentelor şi se încheie în
momentul deglutiţiei.

Analiza ciclurilor masticatorii a fost efectuată prin descrierea traiectoriei

punctului interincisiv inferior. Acesta descrie elipse succesive revenind ritmic la
punctul de plecare, fiecare elipsă constituind un ciclu masticator.

Murphy a distins în cadrul unui ciclu masticator următoarele faze: faza

de preparare, corespunzătoare coborârii punctului incisiv; faza de contact cu
bolul alimentar reprezentată de începutul urcării mandibulei; faza de strivire,
caracterizată prin urcarea punctului incisiv fără a realiza încă un contact
interdentar şi fazele de măcinare şi de ocluzie centrată care încheie ciclul
masticator.

Ciclurile masticatorii se succed şi în pian frontal: faza preparatoare se

efectuează înspre dreapta sau înspre stânga, ciclul formându-se în diducţie
stângă sau dreaptă.

În cursul unui ciclu masticator condilul mandibular activ se deplasează şi

el înainte şi în jos iar apoi este dirijat în afară şi în sus după ce punctul
interincisiv atinge ocluzia centrală.

Traiectoriile descrise în timpul unui ciclu masticator de către punctele

interincisiv şi condilian depind în primul rând de anatomia ocluzală individuală
cât şi de caracteristicile fizice ale alimentului mestecat.
 O influenţă deosebită asupra masticaţiei o exercită educaţia şi obiceiurile
masticatorii precum şi suprafaţa totală a contactelor interdentare în poziţia de
intercuspidare maximă.

S-a constatat că 80% dintre indivizi execută procesul masticator

unilateral alternativ, 12% execută cicluri masticatorii pe o singură parte şi
numai 8% prezintă o masticaţie bilaterală simultană, implicând mai ales mişcări
de ridicare şi coborâre ale mandibulei şi foarte puţine mişcări de diducţie.

Eficienţa procesului masticator pe lângă suprafaţa de contact între dinţii

arcadelor în poziţie de intercuspidare maximă, depinde şi de forţele dezvoltate
de muşchii masticatori. Orice muşchi dezvoltă o forţă de contracţie
proporţională cu suprafaţa sa de acţiune, valoarea sa maximă fiind de 10
kg/cm2.

În medie, muşchii temporali dezvoltă o forţă de 35 kg/4,5cm 2, muşchii

pterigoidieni externi 28 kg/4 cm2, muşchii maseteri 26 kg/3,87 cm2 iar
pterigoidienii interni 16 kg/2,3cm2. În cursul mişcărilor masticatorii asupra
dinţilor se exercită presiuni verticale cuprinse între 30-80kg (în cazul
alimentelor solide) şi presiuni mai mici între 13-15kg pentru alimentele
semisolide.

Raportând presiunile exercitate asupra dinţilor de către bolul alimentar

la suprafaţa lor ocluzală, se constată că presiunea verticală are valoarea cea
mai mare la nivelul dinţilor frontali şi descreşte către molarii de 6 ani care au
suprafaţă ocluzală cea mai mare, crescând apoi uşor către molarii de minte, ce
au o suprafaţă ocluzală mai redusă.

Sisteme de pârghii

Forţa dezvoltată de musculatura masticatorie şi rezistenţa opusă de

alimentele aflate între suprafeţele triturante, alături de punctul de sprijin oferit
de articulaţia temporo-mandibulară (condilul pivotant) alcătuiesc un sistem de
pârghii.

În mişcările de ridicare şi coborâre ale mandibulei se realizează o pârghie

de ordinul III, în care rezistenţa este reprezentată de alimentele dintre
arcadele dentare, forţa este aplicată în locul de inserţie al muşchilor ridicători
ai mandibulei iar punctul de sprijin îi constituie articulaţiile temporo-
mandibulare ce acţionează simultan, simetric.
 În mişcările de lateralitate ale mandibulei se realizează pârghii de ordinul
II. În acest caz o articulaţie temporo-mandibulară constituie punctul de sprijin
(condilul pivotant), mişcările fiind executate în cealaltă articulaţie, care devine
punct de aplicaţie al forţei; rezistenţa este reprezentată tot de bolul alimentar
plasat între aceste două puncte.

Pe măsura desfăşurării ciclurilor masticatorii şi a funcţionării pârghiilor

temporo-mandibulare, amplitudinea mişcărilor masticatorii descreşte odată cu
măcinarea alimentului şi impregnarea sa cu salivă.

Fiecare ciclu masticator durează între 0,5-0,7 secunde, succedându-se în

serii iniţiate de momentul introducerii alimentelor în gură şi întrerupte în
momentul deglutiţiei. Mai multe cicluri masticatorii alcătuiesc un proces
masticator ce se poate desfăşura ritmic sau aritmie, în funcţie de modelul
propriu de masticaţie al fiecărui individ.

Muşchii şi mişcările masticatorii

Muşchii masticatori constituie componenta activă a procesului de

masticaţie, asigurând mişcările mandibulei. Mişcările de coborâre, ridicare,
lateralitate, de propulsie şi retropulsie sunt realizate prin contracţiile succesive
ale musculaturii masticatorii principale:

- Muşchii: maseter, fasciculele anterior şi mijlociu ale muşchiului

temporal, pterigoidianul intern, realizează ridicarea mandibulei, creând forţa
necesară pentru tăierea, zdrobirea şi măcinarea alimentelor. Ei acţionează
simetric şi produc o contracţie de tip tetanic a cărei forţă depinde de numărul
de unităţi motorii în activitate. Sunt inervaţi de ramura mandibulară a
nervului trigemen ca şi toţi ceilalţi muşchi mobilizatori ai mandibulei.

- Muşchii digastric (pântecele anterior), milohioidianul şi geniohioidianul

realizează mişcarea de coborâre a mandibulei, precedată însă de poziţionarea
fixă a osului hioid, prin contracţia muşchilor subhioidieni (omohioidianul,
tirohioidianul şi stemohioidianul). În timp ce digastricul şi milohioidianul sunt
inervaţi de fibre din ramura mandibulară a trigemenului, muşchiul
geniohioidian cât şi cei subhioidieni sunt inervaţi de ramuri ale nervului
hipoglos. La mişcarea de coborâre a mandibulei, în pârghiile de gradul III,
contribuie şi contracţia bilaterala a muşchilor pterigoidieni externi.

- Contracţia alternativă a pterigoidienilor externi alături de contracţia

fasciculului posterior al muşchiului temporal ipsilateral cât şi a muşchiului
digastric (pântecele anterior), milohioidian şi geniohioidian realizează
mişcările de lateralitate ale mandibulei.

- Contracţia simultană a pterigoidienilor interni şi externi realizează

mişcările de propulsie ale mandibulei.

- Muşchii temporali prin contracţia fasciculelor mijlocii concomitentă

contracţiei geniohioidienilor realizează retropulsia mandibulei.

Musculatura masticatorie nu are o structură omogenă şi de aceea nici

mişcările mandibulare nu sunt rezultatul unei succesiuni ritmice de contracţii
simple ale unui anumit grup muscular, ci ele sunt produse prin contracţia mai
multor fascicule musculare cu apartenenţă diferită. Activităţii muşchilor
mobilizatori ai mandibulei li se adaugă în procesul masticaţiei, contracţia
muşchilor orofaciali, orbicularul buzelor şi buccinator, inervaţi de nervul facial.
Ei realizează închiderea orificiului bucal şi respectiv adaptarea pereţilor laterali
ai cavităţii bucale la conţinutul său. Un alt grup de muşchi implicaţi în
desăvârşirea procesului de masticaţie este reprezentat de muşchii intrinseci şi
extrinseci ai limbii inervaţi de nervul hipoglos şi respectiv glosofaringian.
Limba, prin musculatura sa, participă la introducerea alimentelor între arcadele
dentare, la amestecarea alimentelor cu saliva în vederea formării bolului
alimentar şi în final la împingerea sa în faringe.

Rolul activ al limbii nu se limitează la masticaţie, mişcările sale fiind

importante în actul deglutiţiei şi fonaţiei. Ca urmare a intrării în activitate a
componentei osteo-musculare a cavităţii bucale este posibilă în procesul de
masticaţie, prelucrarea mecanică a hranei:

- Tăierea hranei. Prin contracţia fasciculului posterior al temporalului are

loc o mişcare de retropulsie a mandibulei după care, sub acţiunea ridicătorilor,
are loc propulsia şi ridicarea mandibulei, apropiind astfel incisivii şi făcând
posibilă tăierea hranei. În final mandibula revine în poziţia de ocluzie centrată
şi ciclul se reia.

În cazul alimentelor cu consistenţă crescută ridicarea mandibulei este

urmată de retropulsie bruscă, realizându-se strivirea lor.

- Zdrobirea hranei. Prin contracţia muşchilor ridicători ai mandibulei

este efectuată zdrobirea alimentelor, în principal de către premolari, în
finalul acestui timp revenindu-se la ocluzia centrată.
 - Măcinarea hranei. Este realizată prin mişcări de lateralitate alternative,
mai ales de către molari. În timpul masticaţiei deplasarea alimentelor în gură
stimulează receptorii bucali, iar senzaţiile gustative şi olfactive stimulează
secreţia salivară, gastrică şi pancreatică, cu rol benefic în digestie.

Reglarea masticaţiei

Cercetările asupra reglării masticaţiei au fost iniţiate în 1917 de

Sherington pe pisica decerebrată. S-a crezut atunci că masticaţia este un act
pur reflex.

Cercetări ulterioare pe animale şi oameni au arătat însă că masticaţia

este un proces parţial voluntar, aflându-se sub controlul sistemului nervos şi
având la bază reflexe necondiţionate şi condiţionate.

În realizarea reflexelor masticaţiei sunt implicaţi în primul rând receptorii

din cavitatea bucală: receptori tactili - presionali, termici şi dureroşi.
Presoreceptorii sunt răspândiţi de asemeni şi în parodonţiu, fiind sensibili la
presiunea exercitată de către alimente asupra dintelui în timpul masticaţiei.
Importanţi în reglarea masticaţiei sunt şi receptorii situaţi în fusurile
neuromusculare, în muşchii masticatori (receptori Golgi) şi în articulaţia
temporo-mandibulară. Toţi aceştia sunt stimulaţi de tensiunea creată în timpul
masticaţiei în muşchi, tendoane şi capsula articulară.

I. În momentul introducerii alimentelor, deschiderea cavităţii bucale este

realizată prin coborârea voluntară a mandibulei, executată sub comanda
impulsurilor pornite din aria 4 corticală motorie. De aici, prin fasciculul
piramidal cortico-bulbar şi apoi prin ramul mandibular al nervului trigemen,
impulsurile motorii ajung la pântecele anterior al muşchiului digastric, muşchii
milohioidian, geniohioidian şi pterigoidian extern. Prin contracţia lor este
coborâtă în mod voluntar mandibula.

II. În urma coborârii voluntare a mandibulei şi introducerii alimentelor în

gură se produce ridicarea reflexă a mandibulei prin stimularea fusurilor
neuromusculare, a fibrelor anulospirale tip I A, impulsurile pornite de la acest
nivel fiind transmise la nucleul senzitiv mezencefalic al trigemenului. De aici
impulsurile ajung la nucleul motor al trigemenului din punte, de unde este
comandată contracţia muşchilor maseter, temporal şi pterigoidian intern
(fasciculul anterior şi mijlociu). Astfel, mandibula este ridicată printr-un reflex
miotatic închizându-se cavitatea bucală.
 III. Stimularea presoreceptorilor bucali din parodonţiu, ligamente
periodontale, dentină, mucoasa gingivală, mucoasa palatului dur şi suprafaţa
dorsală a limbii, produce impulsuri ce sunt transmise nucleului senzitiv
mezencefalic al trigemenului. După o întârziere sinaptică de 1,7 msec,
impulsurile ajung la nivelul nucleului motor pontin al trigemenului de unde,
prin generarea potenţialelor postsinaptice excitatorii va fi comandată
coborârea mandibulei.

Când aceste potenţiale ating pragul de excitaţie este generat potenţialul

de acţiune care, pe calea nervului mandibular, comandă muşchilor coborâtori
ai mandibulei coborârea reflexă şi deschiderea cavităţii bucale.

IV. O nouă închidere a cavităţii bucale se realizează printr-un reflex

miotatic, ca urmare a stimulării fusurilor neuromusculare.

Succesiunea de ridicări şi coborâri ale mandibulei este realizată printr-un

lanţ de reflexe, acestor mişcări alăturându-li-se şi mişcările de lateralitate,
propulsie şi retropulsie mandibulară ce concură la prelucrarea mecanică a
alimentelor.

Actul masticaţiei este declanşat de introducerea alimentelor în cavitatea

bucală, care vor stimula receptorii gustativi, tactili, termici, dureroşi şi
proprioreceptorii de la acest nivel. Stimularea receptorilor gustativi prezenţi în
cavitatea bucală este de mai mică importanţă în reglarea masticaţiei.
Aferentele ce pornesc de la aceşti receptori sunt transmise pe calea nervilor
facial şi glosofaringian, spre deosebire de impulsurile cu importanţă majoră în
reglarea masticaţiei generate de stimularea receptorilor tactili şi proprioceptivi
ce sunt transmise prin nervii linguali - ramuri ale trigemenului.

De la nivelul fusurilor neuromusculare din muşchii ridicători ai

mandibulei, impulsurile sunt transmise prin prelungirile periferice ale
neuronilor pseudounipolari din nucleul mezencefalic trigeminal. Axonii acestor
neuroni transmit informaţiile nucleului motor pontin trigeminal, la care vin şi
eferenţele motorii corticale de-a lungul tractului piramidal, şi de la care
pornesc fibre eferente ce comandă ridicarea mandibulei.

Prelungirile periferice ale neuronilor din nucleul mezencefalic trigeminal

preiau informaţiile şi de la mecanoreceptorii din mucoasa bucală, din
structurile parodonţiului şi din articulaţia temporo-mandibulară.
 Spre deosebire de axonii primilor neuroni menţionaţi din nucleul
mezencefalic, prelungirile centrale ale acestora din urmă, înainte de a ajunge în
nucleul motor pontin trigeminal de unde este comandată mişcarea de
coborâre a mandibulei, fac sinapsă în nucleul supratrigeminal considerat
centrul coordonator al masticaţiei.

Tot spre acest centru sunt trimise prelungirile centrale ale neuronilor din
nucleii principali pontini, subnucleul oralis, subnucleul interpolaris şi
subnucleul caudalis. În aceşti patru nudei ajung axonii neuronilor
pseudounipolari din ganglionul lui Gasser, ale căror dendrite sunt conectate cu
presoreceptorii din mucoasa bucală, parodonţiu şi articulaţia temporo-
mandibulară, cât şi cu termo şi algoreceptorii din cavitatea bucală, a căror
stimulare în procesul masticaţiei este de importanţă redusă la om.

Cu excepţia fusurilor neuromusculare de la care prin intermediul

nucleului mezencefalic al trigemenului impulsurile sunt transmise direct
nucleului motor pontin realizând prin reflex miotatic mişcarea de ridicare a
mandibulei, toţi ceilalţi receptori din structurile cavităţii bucale
(presoreceptori, termoreceptori, algoreceptori) transmit informaţii nucleului
supratrigeminal, de la care, în urma conexiunilor cu nucleul motor pontin sunt
generate impulsuri motorii efectoare ce realizează mişcarea de coborâre a
mandibulei.

Se observă că reflexul de ridicare a mandibulei este bineuronal,

monosinaptic, iar reflexul de coborâre a mandibulei este multineuronal
polisinaptic, cu neuroni intercalări situaţi în nucleul supratrigeminal.

Complexitatea procesului de masticaţie constă în faptul că el se află sub

influenţa altor centri nervoşi (cerebel, nuclei bazali, nudei amigdalieni, nudei
hipotalamici) cât şi sub influenţe corticale motorii demonstrate de absenţa
masticaţiei la nou-născut şi instalarea ei în urma procesului de învăţare.

S-a demonstrat că şi în absenţa stimulului alimentar poate avea loc o

masticaţie pur voluntară ceea ce dovedeşte implicarea certă a cortexului în
acest proces.

Masticaţia este deci un act parţial voluntar, realizat prin coordonarea

activităţii diverselor grupe musculare, aflat sub controlul sistemului nervos şi
având la bază reflexe necondiţionate şi condiţionate.