Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Cursul 4
Reliefuri coronare dentare: proeminențe și depresiuni

Coroana dentară are pe suprafaţa ei un relief format din proeminenţe (pozitiv) şi

depresiuni (negativ) care, împreună cu convexităţile suprafeţelor verticale, realizează o
arhitectonică perfect adaptată la solicitările funcţionale ale dinţilor (Fig. 1)

Fig. 1

CML = cuspid mezio-lingual;

SM = segment mezial al crestei sagitale;

SD = segment distal al crestei sagitale;

CMV = cuspid mezio-vestibular; CCV = cuspid centro-vestibular;

CDV = cuspid disto-vestibular; FMM = fosa marginala meziala;

FMD = fosa marginala distala; FCP = fosa centrala propriu-zisa;

1
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

FCM = fosa centrala meziala; FCD = fosa centrala distala;

FV = foseta vestibulara; CS = creste sagitale mezio-distale;

CDL = cuspid disto-lingual; SD = segment distal al crestei sagitale;

SS = sant secundar; SVD = sant vestibular de descarcare;

CMM = creasta marginala meziala; CE = creste esentiale;

CMD = creasta marginala distala; SP = sant principal;

SV = segment vestibular al crestei ocluzo-vestibulare;

SO = segment ocluzal al crestei ocluzo-vestibulare

(creasta esentiala = CE).

Caracteristici morfo-funcţionale coronare ale dinţilor permanenţi – proeminenţe

Proeminenţele sunt reprezentate de: a) cuspizi, b) lobi, c) creste, d) tuberculi şi

e) cingulumuri.
a) Cuspidul (Fig. 2,4) reprezintă extremitatea liberă a lobului dentar şi are formă de
piramidă cu patru laturi şi vârful circumscris în bază.
După numărul cuspizilor, dinţii pot fi:
monocuspidaţi (canin),
bicuspidaţi (premolari),
pluricuspidaţi (premolari, molari).
La dinţii pluricuspidaţi, fiecare cuspid se identifică prin poziţia pe care o ocupă pe faţa
ocluzală. La bicuspidaţi (premolari) sunt cuspizii vestibulari şi orali, la tetracuspidaţi sunt doi
cuspizi vestibulari şi doi orali, iar la molarii cu cinci cuspizi (molarul I mandibular) sunt trei
cuspizi vestibulari şi doi orali (vestibulo-meziali, central şi distal, oral mezial şi distal).

Fig. 2

2
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

b) Lobul dentar – unitate morfogenetică a coroanei dentare, la rândul lui fiind format
din lobuli separaţi prin şanţuri.

Fig. 3 Lobii dentari: 1-lobul mezial, 2-lobul central, 3-lobul distal, 4-lobul loral

c) Crestele sunt proeminenţe alungite de smalţ, cu diverse orientări şi plasamente,

fiind considerate ca elemente de întărire a zonei pe care se plasează.

Fig. 4

Ele sunt:
- creste cuspidiene
- creste intercuspidiene

3
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

- creste marginale.
Crestele cuspidiene sunt de două tipuri: creste principale şi creste accesorii. Cele
principale separă feţele piramidei cuspidiene şi, după orientarea lor, sunt: creste sagitale
(meziodistale) şi crestele transversale (ocluzo-vestibulare).
Crestele sagitale sunt angulate la vârful cuspidului şi se compun din panta mezială şi
panta distală. Separă versanţii cuspidieni ocluzali de cei vestibulari, respectiv orali, şi, în
extenso, faţa ocluzală de faţa ocluzală externă.
Crestele transversale, vestibulo-orale, respectiv ocluzo-orale sunt angulate la vârful
cuspizilor şi separă versanţii cuspidieni în meziali de cei distali. Creasta transversală este mai
bine exprimată pe versantul ocluzal, de unde şi denumirea de “esenţială”, şi după ce
intersectează creasta sagitală în vârful cuspidului se termină pierdut pe versantul vestibular,
respectiv oral al cuspidului.
Crestele accesorii constituie extremităţile libere ale lobului. Se evidenţiază uneori pe
versanţii ocluzali ai cuspidului, au un gabarit mai mic şi se plasează mezial şi distal de creasta
esenţială.
Crestele de smalţ cuspidiene principale împart un cuspid vestibular în 4 versanţi bine
exprimaţi – vestibulo-mezial şi vestibulo-distal şi doi versanţi orali – ocluzo-mezial şi ocluzo-
distal; un cuspid oral în 2 versanţi ocluzali – ocluzo-mezial şi ocluzo-distal şi doi versanţi
orali – oromezial şi orodistal.
Versanţii ocluzali sunt mai bine exprimaţi decât cei vestibulari şi orali (externi), fapt
realizat de panta ocluzală a crestei transversale (esenţiale).
Crestele intercuspidiene unesc cuspizii între ei şi sunt la rândul lor împărţite, după
criteriile descrise, în creste transversale şi creste oblice.
Crestele transversale unesc doi cuspizi situaţi faţă în faţă, ele constituind practic
continuarea crestelor cuspidiene esenţiale.
Crestele oblice unesc doi cuspizi diametral opuşi (mezio palatinal cu disto vestibular).
Aceste creste intercuspidiene, prin faptul că unesc versanţii cuspidieni ocluzali, se mai
numesc "creste ocluzale"' şi se deosebesc crestele marginale.
Crestele marginale sunt proeminenţe de smalţ liniare plasate la extremităţile meziale şi
distale ale feţelor orale ale dinţilor frontali, ale feţelor ocluzale ale dinţilor laterali. La dinţii
laterali muchia împarte creasta marginală în doi versanţi: un versant ocluzal, care aparţine
feţei ocluzale, şi un versant proximal, care aparţine feţei ocluzale externe.
d) Tuberculii dentari sunt proeminenţe ce apar inconstant pe feţele verticale orale şi
vestibulare ale dinţilor reprezentând mugurii dentari pe cale de dispariţie filogenetică. Nu

4
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

ating planul de ocluzie şi nu au structuri pulpare. Aparţin unei singure feţe. Exemplu de
tuberculi: tuberculul Carabelli pe faţa palatinală a primului molar superior permanent şi mai
rar a celui de-al doilea molar maxilar; - tuberculul Bolk aparţine feţelor vestibulare.
e) Cingulumul (fig. 5 ) îl prezentăm separat de cuspizi şi tuberculi, deoarece originea
sa nu este bine precizată, unii socotindu-1 tubercul, alţii cuspid (lob)atrofiat. Reprezintă o
proeminenţă constant prezentă în treimea cervicală a feţei orale a dinţilor frontali, cu
convexitate bine exprimată şi raporturi precise în arhitectonica acestor dinţi.

Fig. 5 Cingulum

Caracteristici morfo-funcţionale coronare ale dinţilor permanenţi – depresiuni

DEPRESIUNILE (fig.6):-sunt foarte line şi apar mai frecvent pe feţele V ale
frontalilor şi uneori a premolarilor, marcând delimitarea lobulilor de creştere.

depresiuni

Lobii
dentari
Fig. 6 Depresiunile

Depresiunile coroanei
a) Depresii liniare:

5
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Șanțuri de dezvoltare: caneluri înguste definite brusc, care separă cuspizii sau părțile
primare ale dinților.
Caneluri suplimentare:
Caneluri auxiliare mici, amplasate neregulat;
Ramuri din caneluri de dezvoltare;
Ele nu denotă uniunea lobilor primari;
Al treilea molar urmat de al doilea molar permanent se caracterizează printr-un număr
mare de caneluri suplimentare.
b) Depresii neregulate:
Fosa: Depresie sau cavitate
Fisuri: Crăpătură îngustă la adâncimea canelurilor de dezvoltare. Cauzată de fuziunea
incompletă a smalțului în timpul dezvoltării dinților. Decăderea începe mai ales în fisuri
adânci.
Gropi: are loc la adâncimea fosei, unde se unesc două sau mai multe caneluri. De
asemenea, defectele smalțului de unde începe caria.
În 1/3 incizală a feței vestibulare se pot distinge două depresiuni longitudinale cu
orientare cervico-incizală, șanțurile interlobulare ce delimitează pentru scurtă vreme cei trei
lobuli (fig. 7) din care este format lobul vestibular. Ordinea mărimii lobulilor este:
distal,
central,
mezial. Lobul central

Lobul
Lobul
mezial
distal

6
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Fig. 7 Lobii dentari

Depresiunile coronare sunt reprezentate și de şanţurile ocluzale (fig. 8) și axiale (fig.

11), fisurile, fosele și fosetele dinților.
Şanţurile se formează prin unirea a două suprafeţe, de obicei convexe şi se grupează în
două categorii: şanţuri ocluzale situate pe feţele ocluzale şi şanţuri axiale situate pe feţele
verticale vestibulare şi orale.
Șanțurile interlobare sunt depresiuni de pe suprafața ocluzală a dinților laterali care
separă lobii între ei. Au orientare mezio-distală sau vestibulo-orală, având cel puțin o fosetă la
una din extremități. Alături de cuspizi șanțurile sunt elemente morfologice indispensabile unei
bune masticații.

șanțul
șanțul central
triunghiular

Fig. 8 Șanțurile feței ocluzale ale premolarului

Şanţurile ocluzale se împart, la rândul lor, în: şanţuri principale (Fig. 10),
intercuspidiene şi şanţuri secundare.
Şanţurile intercuspidiene situate la separarea dintre cuspizii vestibulari şi cei orali, au
direcţie sagitală mezio-distală şi se definesc prin numele de "şanţ principal ocluzal mezio-
distal". Când separă cuspizii distali de cei meziali, vor avea o direcţie vestibulo-orală şi se vor
denumi "şanţ principal vestibulo-oral" (ocluzo-vestibular, respective ocluzo-oral). În
dispunerea lor, şanţurile principale intercuspidiene au o mare varietate, individualizând mai
multe detalii morfologice.

7
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Fig. 9

Şanţurile secundare sunt situate pe versanţii ocluzali ai cuspizilor şi ai crestelor

marginale. Şanţurile secundare cuspidiene pornesc din şanţurile principale şi, după un traseu
scurt şi şters, se pierd pe panta cuspidiană. Sunt plasate de o parte şi de alta a crestei esenţiale
şi exprimă locul de coalescenţă a celor trei lobuli cuspidieni. La nivelul crestelor marginale,
pornesc din fosă, depăşesc muchia crestei şi se termină pierdut pe feţele proximale. Aceste
şanţuri ocluzale secundare au rol de spaţii pentru refluarea alimentelor zdrobite de vârful
cuspidului antagonist.
Şanţurile axiale (fig. 11) situate pe feţele verticale vestibulare şi orale continuă la acest
nivel şanţurile principale ocluzale cu direcţie vestibulo-orală şi au un rol de descărcare a feţei
ocluzale, de unde şi denumirea de "şanţuri de descărcare" vestibulare şi orale. O categorie
aparte de şanţuri verticale este adesea descrisă pe feţele vestibulare ale dinţilor frontali şi
premolari. Sunt în număr de două, separând cei trei lobuli, se continuă şi pe marginea incizală,
fragmentând-o. Persistă o foarte scurtă perioadă de timp la nivel incizal, din cauza uzurii
dentare. Denumite şi "depresiuni", reprezintă detalii de fineţe în morfologia feţei vestibulare a
frontalilor şi premolari lor.

8
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Șanțul vestibular Șanțul oral sau palatinal

Fig. 11 Șanțurile axiale ale molarilor

Fisurile spre deosebire de şanţuri, sunt depresiuni liniare înguste şi foarte adânci,
constituind defecte de amelogeneză la nivelul de coalescenţă a lobilor dentari, având o
prezenţă inconstantă.
Fosetele sunt mici depresiuni pe suprafețele coroanei dentare rezultate din unirea
șanțurilor interlobare între ele sau cu crestele marginale. După localizarea lor există fosete
marginale - mezială, distală, fosete centrale, fosete vestibulare.

Fig. 10 Fosetele

Pe feţele palatinale ale incisivilor maxilari subcingular se află o fosetă ovalară numită
"foramen caecum".

9
Morfologia dintilor si a arcadelor dentare Mihaela – Păpușa Vasiliu/George Costin

Pe feţele vestibulare şi orale ale molarilor permanenţi în treimea medie constituind de

obicei extremitatea cervicală a şanţului de descărcare, se află o fosetă ce poartă numele
suprafeţei pe care se plasează (foseta vestibulară, foseta orală).

10