Curs3 Societar

Libera circulație a mărfurilor.
Restricții cantitative import/export

Măsuri cu efect echivalent
Dispozițiile Tratatului: Art. 34 & 35 TFUE
CAPITOLUL 3
INTERZICEREA RESTRICȚIILOR CANTITATIVE ÎNTRE STATELE MEMBRE
Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice
măsuri cu efect echivalent. (art. 34)
Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la export, precum și orice
măsuri cu efect echivalent. (art. 35)
Domeniul de aplicare al art. 34. & art. 35
2.1.Domeniul nearmonizat
Aceste articole din tratat se aplică atunci când un anumit produs nu este
reglementat sau este reglementat doar parțial în legislația de armonizare a UE. Acest
lucru s-ar întâmpla dacă specificațiile tehnice ale unui anumit produs sau condițiile de
comercializare a acestuia ar face obiectul armonizării prin intermediul unor directive sau
regulamente adoptate de UE
Regula de bază este că, dacă un anumit aspect a făcut obiectul unei armonizări
exhaustive la nivelul UE, orice măsură națională introdusă în acest sens trebuie evaluată
din perspectiva dispozițiilor măsurii de armonizare respective și nu din perspectiva
dreptului primar.
Cu toate acestea, în situațiile de transpunere incorectă a legislației secundare care

își propune eliminarea barierelor existente pe piața internă, persoanele fizice cărora li s-a adus
un prejudiciu printr-o astfel de transpunere incorectă pot face apel la dispozițiile tratatului
privind libera circulație a mărfurilor, pentru a-și trage la răspundere statul membru de origine
pentru o încălcare a dreptului Uniunii.
Atunci când legislația de armonizare nu poate fi identificată sau nu este

exhaustivă, se aplică articolele 34-36 din TFUE.
În acest sens, articolele tratatului au rol de mecanism de siguranță, garantând
verificarea compatibilității cu legislația UE a oricărui obstacol în calea comerțului de pe piața
internă.
2.2. Tipuri de măsuri - 2.2.1 Restricțiile cantitative
Tratatul nu definește noțiunea de restricție cantitativă, însă Curtea în cauza Geddo

a definit ca însemnând o astfel de restricții:
”măsuri care duc la o restrângere totală sau parțială, de la caz la caz a

importurilor sau tranzitului de mărfuri”
Exemple de astfel de măsuri sunt interzicerea totală a importurilor sau un sistem de
contingente.
Cu toate acestea, articolul 34 din TFUE vizează doar cotele netarifare, căci cotele
tarifare fac obiectul articolului 30 din TFUE, care interzice taxele vamale asupra importurilor
și a exporturilor și taxele cu un efect echivalent.
O restricție cantitativă poate fi instituită prin lege sau poate constitui doar o practică
administrativă. Prin urmare, în domeniul de aplicare al articolului 34 din TFUE sunt incluse
și sistemele de contingente mascate sau ascunse.
2.2. Restricții cu efect echivalent:

Termenul „măsuri cu efect echivalent” are un domeniu de aplicare mult mai larg decât
o restricție cantitativă.
Deși diferența dintre restricțiile cantitative și măsurile cu efect echivalent este neclară,
importanța practică a acesteia este limitată în condițiile în care reglementările se aplică în
general în manieră similară atât în cazul restricțiilor cantitative, cât și al măsurilor cu
efect echivalent.
In Directiva 70/50, la art. 2, sunt indicate mai multe măsuri care pot produce
efect echivalent:
”...măsurile care supun importul sau desfacerea produselor importate, în orice
stadiu de comercializare, unei condiții – alta decât o formalitate – cerute numai pentru
produse importate sau unei condiții diferite și mai greu de îndeplinit decât cea cerută
pentru produsele naționale.”
 impun prețurile minime sau maxime pentru produsele importate

 impun prețuri mai puțin avantajoase pentru produsele importate decât pentru
produsele naționale
 stabilesc marje de profit sau orice alte elemente de preț numai pentru produsele
importate
 stabilesc prețurile produselor în funcție de prețul de cost sau numai de calitatea
produselor naționale
 depreciază un produs importat, în special provocând o diminuare a valorii sale
intrinseci sau o scumpire
 impun condiții privind în special forma, dimensiunile, greutatea, compoziția,
prezentarea, identificarea, ambalajul numai pentru produsele importate
 interzic sau limitează folosirea publicității numai pentru produsele importate sau
rezervă, total sau parțial
Cauza Dassonville
Ca urmare a acestui import, Procureur du roi a iniţiat o acţiune penală, iar

Dassonville, în apărare, a susținut că norma belgiană constituia o măsură cu efect echivalent
unei restricții cantitative.
Prin decizia sa, Curtea a definit acest măsuri ca: ”Orice reglementare comercială a
statelor membre care poate împiedica comerţul intracomunitar, în mod direct sau
indirect, efectiv sau potenţial”
În absenţa instituirii unui regim comunitar care să garanteze consumatorilor
autenticitatea denumirii de origine a unui produs, în cazul în care un stat memmru ia măsuri
pentru a preveni practici neloiale în această privinţă, trebuie să respecte totuşi condiţia ca
aceste măsuri să fie rezonabile şi ca mijloacele de probă solicitate să nu aibă ca efect
împiedicarea comerţului între statele membre şi să fie, în consecinţă, accesibile tuturor
resortisanţilor.
Legea belgiană prevedea, sub sancţiunea unei pedepse penale, că este interzis să se
importe, să se vândă, să se pună spre vânzare, să se deţină sau să se transporte pentru vânzare
sau pentru livrare distilate care poartă o denumire de origine adoptată în mod legal de
guvernul belgian, atunci când aceste distilate nu sunt însoţite de un document oficial care
atestă dreptul acestora la această denumire.
Gustave Dassonville, stabilit în Franţa, şi fiul său Benoît Dassonville importau whisky
în Belgia din Franța fără a deține dreptul de a utiliza o astfel de denumire („Scotch whisky”
marca „Johnnie Walker” şi „Vat 69”)
Domnii Dassonville au aplicat, în vederea vânzării în Belgia, etichete care poartă în
special menţiunea imprimată „British Customs Certificate of Origin”, urmată de o menţiune
manuscrisă a numărului şi a datei permisului de circulaţie francez din registrul permiselor de
liberă trecere.
Cauza Cassis de Dijon
Această definiție a fost confirmată în jurisprudența ulterioară, cu modificări minore.

Termenul „reglementări comerciale” nu mai apare foarte frecvent în prezent, formula
Dassonville nefiind limitată la reglementări comerciale, aceasta incluzând, între altele,
reglementări tehnice și chiar acte fără caracter obligatoriu.
Recunoscând că diferențele dintre reglementările naționale ale statelor membre pot
limita schimburile comerciale de mărfuri, Curtea a confirmat că articolul 34 din TFUE
poate include și măsurile naționale care se aplică, în egală măsură, mărfurilor interne și
importate.
În acest caz, statele membre pot obține derogări recurgând atât la prevederile
articolului 36 din TFUE, cât și la cerințele imperative, un concept consacrat pentru
prima dată prin această hotărâre.
2.3. Inexistența unei reguli de minimis
Nu există un principiu de minimis în legătură cu articolele referitoare la libera

circulație a mărfurilor.
Conform jurisprudenței constante, măsură națională nu este exclusă din domeniul de
aplicare al interdicției prevăzute de articolele 34-35 TFUE din simplul motiv că obstacolul pe
care îl creează este redus și deoarece există posibilitatea ca produsele să fie comercializate pe
alte căi.
Prin urmare, o măsură de stat poate constitui o măsură interzisă, cu un efect
echivalent, chiar dacă:
1. are o importanță economică relativ minoră;

2. se aplică doar într-o zonă geografică foarte limitată a teritoriului național;
3. afectează doar un număr limitat de importuri/exporturi sau de operatori economici.
Anumite reglementări naționale sunt considerate excluse din domeniul de aplicare al

articolului 34 TFUE dacă efectul lor restrictiv asupra comerțului între statele membre este
prea incert și indirect. Totuși, aceasta nu trebuie privită ca o regulă de minimis.
2.4. Destinatari. Măsuri naționale vs. acțiune privată
Principiul general este că art. 34, 35 se aplică măsurilor statului, nu și celor care vin
de la persoane private, având pentru acestea dispozițiile din tratat privind restrângerea
concurenței, art. 101 & 102 TFUE
Aceste dispoziții au fost interpretate în sens larg drept obligatorii nu numai pentru
autoritățile naționale, ci și pentru toate celelalte autorități dintr-o țară, inclusiv pentru
autoritățile locale și regionale, precum și pentru organismele judiciare sau administrative
dintr-un stat membru
Aceasta include, în mod evident, măsurile adoptate de către toate organele având rol
de „entități de drept public”
Prevederile tratatului se pot aplica, insă, în cazul măsurilor adoptate de actori
nestatali sau de alte organisme instituite în temeiul dreptului privat, cu condiția ca acestea
să îndeplinească anumite funcții suverane sau activitățile lor să poată fi atribuite în alt
mod statului.
Nuanțe privind acțiunea privată
1. Definirea entității de stat
Buy Irish, Curtea a respins argumentul că Irish Goods Council era o entitate privată,
implicarea guvernului în numirea membrilor din conducere și în finanțare, conferindu-i
un caracter public.
2. Organisme profesionale
R/Royal Pharmaceutical Society of Great Britain

Curtea a stabilit cã mãsurile adoptate de o organizaţie profesionalã de farmaciști,
în care trebuie să se înscrie acești pentru a practica, care reglementează norme privind
etica membrilor, care are un comisie disciplinară căruia legislația națională i-a conferit
puteri de sancționare a membrilor, inclusiv excluderea, pot constitui măsuri în înțelesul art.
34 TFUE.
3. Standardizare
Curtea a statuat foarte clar că art. 34. se aplică standardizării și certificării

activității unui organism privat, în cazul în care legislația națională consideră produsele
certificate de acel organism ca fiind conforme cu dreptul național și are ca efect restrângerea
comercializării produselor care nu sunt certificate de acel organism, în special când acesta
oferă singura posibilitate de obținere a unui certificat de conformitate în virtutea
autorității sale, chiar dacă nu este finanțat sau influențat de guvern
2.5. Măsuri active și pasive
Măsurile care fac obiectul articolului 34 din TFUE constau în principal în dispoziții
obligatorii din legislația statelor membre
Cu toate acestea, și măsurile fără caracter obligatoriu pot constitui o încălcare a
articolului 34 din TFUE.
Acest lucru se întâmplă în cazul practicilor administrative care pot constitui un
obstacol pentru libera circulație a mărfurilor dacă prezintă un anumit grad de consecvență și
de generalitate.
Exemple de practici administrative pe care Curtea de Justiție le consideră măsuri cu

efect echivalent:
1. un refuz sistematic de a acorda omologarea de tip pentru echipamentele de francat, care

era, prin natura sa, o măsură protecționistă și discriminatorie
2. clasificarea sistematică drept medicamente pe baza funcțiilor îndeplinite și, în absența
autorizației de introducere pe piață, retragerea de pe piață a produselor din plante
medicinale, produse sau comercializate în mod legal ca suplimente alimentare sau
produse de dietă în alte state membre
3. clasificarea automată a preparatelor din vitamine drept „medicamente” după ce au

fost produse sau comercializate în mod legal ca suplimente alimentare în alte state
membre, în cazul în care conțin de trei ori mai multe vitamine
4. impunerea obligației ca alimentele îmbogățite produse sau comercializate în mod legal
în alte state membre să poată fi comercializate în Danemarca doar dacă se
demonstrează că această îmbogățire cu nutrienți răspunde unei nevoi a populației
daneze
Curtea a constatat că articolul 34 din TFUE interzice nu numai acele acțiuni ale
statului care constituie o încălcare, ci și absența acțiunilor. Acest lucru se poate întâmpla
atunci când un stat membru nu adoptă măsurile necesare pentru a gestiona obstacolele
la adresa liberei circulații a mărfurilor, iar obstacolul respectiv poate fi și rezultatul
acțiunilor unor persoane fizice.
Curtea a decis că guvernelor le revine sarcina de a lua toate măsurile necesare
și corespunzătoare pentru a asigura respectarea liberei circulații pe teritoriul său, chiar și în
cazurile în care obstacolele erau create de entități private.
2.6. Domeniul de aplicare teritorial
Obligația de a respecta dispozițiile articolelor 34-36 din TFUE se aplică tuturor

statelor membre din UE.
În plus, dispozițiile tratatului se pot aplica teritoriilor europene pentru ale căror relații
externe este responsabil un stat membru și, de asemenea, teritoriilor de peste mări care depind
de un stat membru sau care sunt asociate cu un stat membru în alt mod.
În ceea ce privește țările AELS care sunt părți contractante ale Acordului privind SEE
și Turcia, comerțul cu mărfuri între acestea și statele membre este reglementat prin acorduri
specifice, nu prin TFUE.
Prin urmare, produsele menționate la articolul 8 alineatul (3) din Acordul privind SEE
care provin din Islanda, Liechtenstein și Norvegia beneficiază de liberă circulație în UE.
Produsele industriale provenite din Turcia beneficiază de liberă circulație în UE.
2.7. Schimburi comerciale transfrontaliere/în tranzit
Domeniul de aplicare al articolului 34 din TFUE se limitează la obstacolele în calea

comerțului dintre statele membre.
Prin urmare, este nevoie de un element transfrontalier pentru ca o cauză să fie
evaluată în temeiul acestei dispoziții.
Pentru ca o măsură să îndeplinească cerința transfrontalieră, este suficient ca
aceasta să poată afecta indirect sau potențial schimburile comerciale în interiorul UE
(Cauza 8/74 Dassonville)
Teoretic, elementul transfrontalier necesar din dispozițiile tratatului nu împiedică

statele membre să aplice produselor naționale un tratament mai puțin favorabil decât celor de
import („discriminare inversă”), deși este improbabil ca acest lucru să se întâmple în
practică.
Deși articolul 34 din TFUE se aplică atunci când un produs intern este reimportat,
adică părăsește statul membru, dar este importat înapoi, nu se aplică și în cazurile în care
singurul scop al reimportului este de a eluda normele interne.
Măsurile strict naționale, care afectează doar mărfurile comercializate pe plan

intern, nu se încadrează în domeniul de aplicare al articolelor 34-36 TFUE (excepție fac acele
măsuri care se aplică doar național, însă favorizează bunurile naționale)
Cerința transfrontalieră poate fi îndeplinită și în cazul în care produsul doar

tranzitează statul membru în cauză. Curtea a precizat că libera circulație a mărfurilor
necesită existența unui principiu general al liberului tranzit al mărfurilor în spațiul UE.
Indiferent dacă sunt fabricate în interiorul sau în exteriorul pieței interne, toate
mărfurile beneficiază de principiul liberei circulații după ce sunt introduse în circulație pe
piața internă.
Principiul liberei circulații a mărfurilor se aplică produselor care provin din state membre și
celor din țări terțe aflate în liberă circulație în statele membre.
2.8. Restricții la Import & Export
 licențele de export și import se încadrează în sfera de aplicare a art. 34
Aceeași reacție a avut Curtea și în cazul dispozițiilor care supun mărfurile importate
unor cerințe care nu sunt impuse mărfurilor naționale:
Art. 34 se poate aplica în cazul în care norma națională favorizează mărfurile naționale
față de importuri, chiar dacă situația este limitată la produse și persoane dintr-un singur
stat membru
Art. 34 poate, de asemenea, să se aplice unei măsuri naționale care împiedică
importul dintr-o parte în alta a unui stat
Art. 34 se aplică și măsurilor care fac mai dificilă pătrunderea importatorilor
dintr-o anumită piață.
3. Tipuri de măsuri
Măsurile cu efect echivalent prevăzute la articolul 34 din TFUE se manifestă sub
forme extrem de diverse.
Uneori, acestea constau în măsuri directe, vizând în mod specific importurile sau
permițând tratarea preferențială a produselor interne și alteori reprezintă un efect secundar
neașteptat al unor decizii de politică generală.
În ultimele decenii, s-au conturat în mod repetat anumite tipuri de măsuri în
jurisprudența și aplicarea practică a articolelor 34-36 din TFUE în procedurile de constatare a
neîndeplinirii obligațiilor.
3.1. Restricții privind indicații de origine, mărci de calitate, promovarea

sau favorizarea produselor naționale
Art. 34 interzice acțiunea unui stat care promovează sau favorizează produsele.
Cel mai evident mod de acțiune este prin angajarea statului într-o campanie de
promovare a achiziției de mărfuri naționale în dauna celor importate
Curtea a indicat că o astfel de practică restrictivă constituie punerea în aplicare a

unui program definit de guvern care afectează întreaga economie națională și urmărește să
restrângă comerțul intracomunitar prin promovarea cumpărării de produse naționale
prin intermediul unei campanii de publicitate la scară națională și prin organizarea unor
proceduri speciale aplicabile doar produselor naționale
Un al doilea tip de cauze sancționate de art. 34 au fost cele în care un stat membru
avea norme referitoare la marcarea originii anumitor mărfuri.
Curtea a statuat că în interiorul unei piețe comune, cerința marcajului de origine nu

numai că face dificilă comercializarea într-un stat membru a produselor din altul, ci
aceasta are ca efect încetinirea integrării economice defavorizând vânzarea mărfurilor
produse ca rezultat al unei diviziuni a muncii între statele membre
3.2. Procedurile de autorizare
Sistemele naționale în cadrul cărora comercializarea mărfurilor se poate efectua cu

condiția autorizării prealabile restricționează accesul pe piața statului membru de import și,
prin urmare, trebuie să fie considerate măsuri cu efect echivalent unei restricții cantitative în
sensul articolului 34 din TFUE.
Curtea de Justiție a stabilit un număr de condiții în care astfel de autorizații
prealabile pot fi justificate:
1. ele trebuie să se întemeieze pe criterii obiective, nediscriminatorii și cunoscute în
avans de întreprinderile vizate, astfel încât să se evite o exercitare arbitrară a puterii de
apreciere deținute de autoritățile naționale;
2. ele nu vor duplica procedurile de control deja efectuate în contextul altor proceduri, în
același stat sau într-un alt stat membru;
3. o procedură de autorizare prealabilă va fi necesară doar atunci când controlul
ulterior este considerat prea tardiv pentru a fi cu adevărat eficace și pentru a-și
îndeplini obiectivul propus;
4. procedura nu trebuie, din cauza duratei sale sau a costurilor disproporționate pe care le
implică, să aibă ca rezultat descurajarea operatoriilor vizați de la urmarea planului lor
de afaceri;
5. este posibil ca procedura să nu necesite analize tehnice, dacă acestea au fost deja
efectuate în alt stat membru și sunt disponibile rezultatele
3.2.1. Omologarea de tip
Cerințele privind omologarea de tip stabilesc condițiile de reglementare, tehnice și de

siguranță pe care trebuie să le îndeplinească un produs, nefiind restrânsă la o anumită
industrie, deoarece aceste cerințe privesc produse variate, de la echipamente marine la
telefoane mobile, autoturisme și echipamente medicale.
În general, omologarea de tip este o condiție obligatorie pentru introducerea unui
produs pe piață. De cele mai multe ori, conformitatea cu cerințele de omologare este
indicată de un marcaj inscripționat pe produs. De exemplu, marcajul CE confirmă respectarea
acestor cerințe fie prin intermediul unei declarații a producătorului, fie printr-o certificare
emisă de o terță parte.
Omologarea națională de tip în domeniile nearmonizate poate crea bariere în calea
comerțului cu mărfuri. Prin urmare, obligațiile privind obținerea omologării naționale de
tip înainte de introducerea produselor pe piață sunt considerate măsuri cu efect
echivalent
Din rațiuni de sănătate sau de siguranță, un stat membru poate avea dreptul de a
solicita ca un produs deja omologat în alt stat membru să fie supus unei noi proceduri
de examinare și omologare. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, statul membru de import
trebuie să țină cont de testele sau de controalele efectuate în statul membru exportator/statele
membre exportatoare care asigură garanții sau protecții echivalente
Curtea a decis că discriminarea administrativă a importurilor putea intra în sfera de

aplicare a art. 34, putând lua și forma unor întârzieri a răspunsului la cererile de aprobare
sau refuzului aprobării motivat de diferitele defecte tehnice pretinse, care nu erau excate.
3.2.2. Înmatricularea autovehiculelor
În general, există trei etape diferite în procesul de obținere a înmatriculării pentru un
autovehicul, conform legislației UE:
 omologarea caracteristicilor tehnice ale autovehiculului care, în multe cazuri, va fi

omologarea CE de tip. Totuși, unele tipuri de autovehicule sunt în continuare supuse
unor proceduri naționale de omologare
 se efectuează controlul tehnic al autovehiculelor rulate, al cărui obiectiv este de a
verifica dacă autovehiculul respectiv este în bună stare de funcționare în momentul
înmatriculării.
 înmatricularea autovehiculului, prin care acesta este pus în circulație, după ce a fost
identificat și i s-a eliberat un număr de înmatriculare.
Curtea a abordat problema refuzului de a înmatricula un vehicul care are echipamentul

de direcție, inclusiv volanul, pe partea dreaptă.
Curtea a precizat că o astfel de legislație constituie o măsură cu un efect echivalent
unor restricții cantitative asupra importurilor, în măsura în care efectul său este acela de a
împiedica accesul pe piață pentru vehiculele cu echipamentul de direcție pe partea dreaptă,
care sunt construite în mod legal și înmatriculate în alt stat membru.
Curtea a precizat că o astfel de cerință nu este necesară pentru a atinge obiectivul
de siguranță rutieră.
3.3. Interdicții la nivel național împotriva unor anumite produse/substanțe
O interdicție în ceea ce privește comercializarea unui anumit produs sau a unei
anumite substanțe este măsura cea mai restrictivă pe care o poate adopta un stat
membru din perspectiva liberei circulații a mărfurilor.
Majoritatea mărfurilor vizate de interdicțiile naționale sunt alimentele, precum

vitaminele și alte suplimente alimentare și substanțele chimice.
Justificările invocate cel mai frecvent de statele membre pentru aceste măsuri
stringente sunt protecția sănătății și a vieții oamenilor, animalelor și plantelor conform
articolului 36 din TFUE și cerințele imperative stabilite în jurisprudența Curții, precum
protecția mediului înconjurător
Statul membru care impune o interdicție la nivel național împotriva unui produs/unei
substanțe trebuie să demonstreze că măsura este necesară și, după caz, că vânzarea
produselor în cauză presupune un risc grav, de exemplu, la adresa sănătății publice, iar
normele în cauză respectă principiul proporționalității
În plus, unui stat membru îi revine sarcina de a proba că scopul declarat nu poate fi
îndeplinit prin alte mijloace cu un efect mai puțin restrictiv asupra schimburilor
comerciale în interiorul UE
În general, abordarea Curții a fost restrictivă față de măsurile de acest tip. Cu toate
acestea, în domeniile în care nu există certitudini științifice cu privire la impactul unui
anumit produs sau al unei anumite substanțe asupra sănătății publice sau a mediului, de
exemplu, s-a dovedit că respingerea acestor interdicții de către Curte este mai dificilă.
Pentru o interdicție din Franța împotriva adaosului de cafeină în băuturi peste un
anumit nivel, Curtea a arătat că:
„etichetarea adecvată și informarea consumatorilor în privința naturii,
ingredientelor și caracteristicilor produselor energizante poate permite utilizatorilor a
căror sănătate poate fi afectată de consumul excesiv al unui element nutritiv adăugat
acestor produse să decidă singuri dacă le vor consuma”
Cauza C-192/01 Comisia/Danemarca
Curtea a remarcat că autorităților daneze le revenea sarcina de a: „demonstra în

fiecare caz, în lumina obiceiurilor alimentare naționale și ținând seama de rezultatele
cercetării științifice internaționale, că normele propuse sunt necesare pentru a proteja efectiv
interesele vizate” și că „din comercializarea produselor în cauză rezultă un risc real pentru
sănătatea publică”
3.3. Dispoziții naționale referitoare la importuri (licențe de import,

inspecții și controale)
Măsurile naționale care se referă în mod direct la importul de produse din alte
state membre pot îngreuna importurile și, prin urmare, sunt considerate de obicei ca fiind
măsuri cu un efect echivalent restricțiilor cantitative, care contravin articolului 34 din TFUE
Obligația de a obține o licență de import în vederea importului de mărfuri este un
exemplu clar în acest sens. Deoarece formalitățile de acest tip pot provoca întârzieri, astfel de
obligații pot încălca articolul 34 din TFUE chiar și în cazurile în care licențele sunt eliberate
automat, iar statul membru în cauză nu intenționează să își rezerve dreptul de a retrage o
licență
Inspecțiile și controalele, precum controalele veterinare, sanitare, fitosanitare sau de

alt tip, inclusiv controale vamale ale importurilor (și exporturilor), sunt considerate măsuri cu
efect echivalent în sensul articolului 34 și, respectiv, al articolului 35.
Aceste inspecții pot îngreuna sau crește costul importurilor sau exporturilor, ca
urmare a întârzierilor inerente presupuse de procedura de inspecție și a costurilor
suplimentare de transport suportate, în consecință, de comerciant.
Instituirea pieței interne la 1 ianuarie 1993 a eliminat în esență controalele

recurente la frontieră pentru transferul de mărfuri. De atunci, statele membre pot efectua
controale la frontieră doar dacă acestea constituie o componentă a unui sistem general
similar de control la nivel național și/sau au rol de verificări la fața locului.
Totuși, indiferent unde se desfășoară astfel de controale, dacă ele echivalează cu o
inspecție sistematică a produselor importate, ele sunt considerate în continuare măsuri cu
efect echivalent.
3.5. Reglementări tehnice conținând cerințe privind prezentarea mărfurilor

(greutate, compoziție, prezentare, etichetare, formă, dimensiune, ambalaj)
Cerințele care trebuie îndeplinite de produsele importate în ceea ce privește forma,
dimensiunea, greutatea, compoziția, prezentarea, identificarea sau ambalajul pot obliga
producătorii și importatorii să adapteze produsele în cauză la normele în vigoare în statele
membre în care sunt comercializate, prin măsuri cum ar fi modificarea etichetării produselor
importate
Deoarece astfel de cerințe privind prezentarea mărfurilor au legătură directă cu
produsul, ele nu sunt considerate modalități de vânzare. Ele sunt considerate mai degrabă
măsuri cu efect echivalent în conformitate cu articolul 34 din TFUE
Următoarele măsuri au fost considerate contrare articolului 34 din TFUE:
1. obligația strictă ca produselor de construcție nearmonizate să li se aplice marcajul CE
2. cerință privind vânzarea margarinei în pachete cubice, pentru a o distinge de unt
3. interzicerea de către un stat membru a vânzării de articole fabricate din materiale

prețioase care nu purtau mărcile (naționale oficiale) obligatorii
4. interzicerea vânzării, prin corespondență și online, de videocasete și DVD-uri care nu
sunt marcate cu o etichetă indicând limita de vârstă stabilită printr-o decizie de clasificare
a unei autorități regionale sau a unui organism național de autoreglementare,
însăînaceastăhotărârebarieraîn calea comerțului a fost considerată justificată din rațiuni
legate de protecția minorilor
3.6 Fixarea prețurilor
Un stat nu poate trata, prin adoptarea de reglementări referitoare la fixarea
prețurilor, mărfurile importate mai puțin favorabil în drept sau în fapt față de produsele
naționale.
4. Norme aplicabile uniform: Cassis de Dijon

Înlăturarea barierelor discriminatorii din calea comerțului este o condiție
necesară, dar nu suficientă pentru integrarea pe piața unică.
Există numeroase norme care nu fac discriminare între mărfuri în funcție de țara de
origine, dar care creează, totuși, bariere în calea comerțului între statele membre
Comisia avut în vedere acest lucru când a elaborat Directiva 70/50/CEE, unde după
articolul 2 în care sunt enumerate cele referitoare la măsurile discriminatorii, la articolul 3
se indică cele care : ”reglementează comercializarea produselor, în special măsurile privind
forma, dimensiunea, greutatea, compoziția, prezentarea, identificarea, ambalarea care
se aplică în mod egal produselor naționale și produselor importate, ale căror efecte
restrictive asupra liberei circulații a mărfurilor depășesc cadrul efectelor proprii
normelor comerciale.”
4.1 Aplicabilitatea art. 34 și în lipsa unui element discriminatoriu

Hotărârea Curții în cauza Cassis de Dijon confirmă afirmațiile anterioare din Directiva
70/50/CEE și Dassonville
In cauza Dassonville, recunoscând că pot exista diferențe între reglementările

naționale ale statelor membre și faptul că acestea pot limita schimburile comerciale de
mărfuri, Curtea a confirmat că articolul 34 TFUE poate include și măsurile naționale care
se aplică, în egală măsură, mărfurilor interne și celor importate.
Prin urmare, se poate concluziona că articolul 34 TFUE se aplică nu doar
măsurilor naționale care discriminează mărfurile importate, ci și celor care, prin lege,
par să se aplice în mod egal mărfurilor interne și celor importate dar, în practică, ridică mai
multe obstacole în calea importurilor (aceste obstacole își au originea în cerința îndeplinirii
de către mărfurile importate a două seturi de reglementări – unul valabil pentru statul membru
de fabricație, iar celălalt pentru statul membru de import).
În consecință și ca urmare a hotărârii Curții în cauzele Dassonville și Cassis de

Dijon, nu este necesar un element discriminatoriu pentru ca o măsură națională să fie
inclusă în domeniul de aplicare al articolului 34 TFUE.
4.2. Principiul recunoașterii reciproce
Obstacolele tehnice în libera circulație a mărfurilor apar atunci când autoritățile

naționale aplică norme naționale prin care sunt stabilite cerințe pe care trebuie să le
îndeplinească produsele (referitoare la denumire, formă, dimensiune, greutate, compoziție,
prezentare, etichetare și ambalare) la produse provenite din alte state membre, în care sunt
produse sau comercializate în mod legal.
Dacă aceste norme nu pun în aplicare legislația secundară a Uniunii Europene, ele
constituie obstacole tehnice în cazul cărora se aplică articolele 34 și 36 TFUE. Acest lucru
este valabil chiar și atunci când normele respective se aplică tuturor produselor, fără
distincție.
Conform „principiului recunoașterii reciproce”, pe piața internă continuă să coexiste
reglementări tehnice naționale diferite
Acest principiu presupune că, indiferent de variațiile de ordin tehnic între diversele
norme naționale aplicabile în Uniunea Europeană, statele membre de destinație nu pot
interzice vânzarea pe propriile teritorii a produselor care nu fac obiectul armonizării la
nivelul Uniunii Europene și care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, chiar
dacă acestea au fost produse în conformitate cu norme tehnice și de calitate diferite de cele
care trebuie respectate de produsele interne.
Singura excepție de la acest principiu este reprezentată de restricțiile justificate din
motivele descrise la articolul 36 TFUE sau pe baza motivelor imperative de interes public
general recunoscute de jurisprudența CJUE (inițial în cauza Cassis de Dijon)
Dacă aceste norme nu pun în aplicare legislația secundară a Uniunii Europene, ele
constituie obstacole tehnice în cazul cărora se aplică articolele 34 și 36 TFUE. Acest lucru
este valabil chiar și atunci când normele respective se aplică tuturor produselor, fără
distincție.
Principiul recunoașterii reciproce în domeniul nearmonizat constă într-o regulă și o excepție:
Regula generală potrivit căreia, în pofida existenței unor norme tehnice naționale în
statul membru de destinație, produsele fabricate sau comercializate în mod legal în alt stat
membru beneficiază de un drept fundamental la liberă circulație, garantat prin TFUE
Excepția prin care produsele fabricate sau comercializate în mod legal în alt stat
membru nu beneficiază de acest drept dacă statul membru de destinație poate demonstra că
este esențial să impună propriile norme tehnice în ceea ce privește produsele în cauză, pe
baza motivelor prevăzute la articolul 36 TFUE sau în cerințele imperative din
jurisprudența Curții și cu condiția respectării principiului proporționalității.
Până de curând, cea mai importantă dificultate privind punerea în aplicare a

principiului recunoașterii reciproce a fost, fără îndoială, incertitudinea juridică generală
privind sarcina probei.
5. Norme aplicabile uniform și neuniform: Keck & Mithouard
5.1. Modalități de vânzare
În cauza Keck și Mithouard, Curtea a declarat că „având în vedere tendința

accentuată a comercianților de a invoca articolul 34 al tratatului ca mijloc de contestare
a reglementărilor al căror efect este de a le limita libertatea comercială, chiar și în
cazurile în care aceste reglementări nu vizează produse din alte state membre, Curtea
consideră necesară reexaminarea și clarificarea jurisprudenței sale în această privință”.
Cu alte cuvinte, originea și intenția reexaminării jurisprudenței par să fi fost, inter
alia, necesitatea limitării fluxului de cauze menite să conteste piloni-cheie ai protecției
sociale naționale și dispoziții privind protecția socială internă a statelor membre care nu au
avut niciodată intenția de a ridica obstacole în calea liberei circulații
În cauza Keck și Mithouard, Curtea a afirmat, făcând referire la Cassis de Dijon, că:
„normele privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mărfurile respective...
constituie măsuri cu efect echivalent interzise prin articolul 34”.
„în schimb, contrar hotărârilor anterioare, aplicarea la produse din alte state membre a
dispozițiilor care limitează sau interzic anumite modalități de vânzare nu constituie direct
sau indirect, efectiv sau potențial, un obstacol în calea comerțului dintre statele membre în
sensul hotărârii Dassonville” atât timp cât:
”1. aceste dispoziții se aplică tuturor comercianților relevanți care își desfășoară
activitatea pe teritoriul național;
2. ele afectează în același mod, în drept și în fapt, comercializarea produselor naționale
și a celor provenite din alte state membre”
Modalitățile de vânzare se încadrează în restricțiile în domeniu de aplicare al

articolului 34 TFUE doar dacă partea care invocă o încălcare poate prezenta dovezi
conform cărora acestea introduc o discriminare de drept sau de fapt, pe criteriul
originii mărfurilor. Discriminarea de drept are loc atunci când măsurile sunt vădit
discriminatorii
5.2. Caracteristicile mărfurilor și modalitățile de vânzare
Măsurile referitoare la caracteristicile mărfurilor ar putea fi, de exemplu, măsuri

privind forma, dimensiunea, greutatea, compoziția, prezentarea, identificarea sau
ambalarea. Astfel, există situații în care unele măsuri nu par la prima vedere să se refere la
caracteristicile mărfurilor, dar în care Curtea susține acest lucru
 Cauza C-390/99 Canal Satélite Digital
Chestiunea prezentată în fața Curții era dacă procedura de înregistrare vizată, care
implica obligația introducerii atât a operatorilor, cât și a produselor acestora într-un registru,
încălca sau nu articolul 34 TFUE.
Pentru a li se permite înregistrarea, operatorii erau nevoiți să adopte măsuri pentru a
se conforma specificațiilor tehnice și să obțină un raport tehnic prealabil redactat de
autoritățile naționale și o certificare prealabilă atestând că respectau cerințele tehnice și de
altă natură.
Curtea a concluzionat că aceste cerințe încălcau articolul 34 TFUE, arătând că
necesitatea adaptării produselor în cauză la reglementările naționale nu permitea ca cerința
menționată să fi e considerată o modalitate de vânzare.
În lista modalităților de vânzare, Curtea include măsurile referitoare la:
1. condițiile și metodele de comercializare,

2. momentul vânzării mărfurilor,
3. locul de vânzare a mărfurilor sau restricțiile privind persoanele care pot vinde aceste
mărfuri
4. măsuri care se referă la controlul prețurilor
5. In plus, anumite proceduri/obligații care nu se referă la produs sau la ambalajul
acestuia pot fi considerate modalități de vânzare
6. Curtea pare să considere că modalitățile de vânzare constituie măsuri care sunt asociate
mai degrabă cu comercializarea mărfurilor decât cu caracteristicile acestora
6. Justificarea restricțiilor în calea comerțului
6.1. Art. 36 TFUE
„Dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export

sau de tranzit, justificate pe motive:
 de morală publică,
 de ordine publică,
 de siguranță publică,
 de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau
 de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu
valoare artistică, istorică sau arheologică sau
 de protecție a proprietății industriale și comerciale.”
Jurisprudența Curții prevede și existența așa-numitelor cerințe imperative (precum

cele privind protecția mediului) pe care statele membre le pot utiliza pentru a justifica măsuri
naționale.
Curtea de Justiție interpretează în mod restrictiv lista de derogări prevăzută la
articolul 36 TFUE, toate acestea referindu-se la interese neeconomice
În plus, orice măsură trebuie să respecte principiul proporționalității.
Sarcina probei pentru justificarea măsurilor adoptate în conformitate cu articolul 36
TFUE revine statului membru dar, atunci când un stat membru oferă o justificare
convingătoare, Comisia este cea care trebuie să demonstreze că măsurile adoptate nu sunt
adecvate în acel caz specific.
Articolul 36 TFUE nu poate fi invocat pentru justificarea abaterilor de la
legislația UE armonizată definească propriile niveluri de protecție
În cazul armonizării parțiale, chiar legislația de armonizare autorizează adesea în
mod explicit statele membre să mențină sau să adopte măsuri mai stricte, dacă acestea sunt
compatibile cu tratatul.
În astfel de cazuri, Curtea trebuie să evalueze dispozițiile în cauză în conformitate cu
articolul 36 TFUE.
6.1.1 MORALITATE, POLITICĂ ȘI SECURITATE PUBLICĂ
Statele membre pot decide interzicerea unui produs din motive de moralitate.
Deși fiecare stat membru stabilește standarde proprii permițând mărfurilor să fie
conforme cu dispozițiile naționale privind moralitatea, nu trebuie uitat că această prerogativă
trebuie să fie exercitată în conformitate cu obligațiile care decurg din dreptul UE.
Majoritatea cauzelor în care Curtea a admis direct justificări pe criterii de moralitate
publică se refereau la articole obscene și indecente, protecția minorilor în cazul marcării
videocasetelor și DVD-urilor
Justificarea pe motive de politică publică a fost acceptată ca atare doar într-un caz
excepțional, în care un stat membru restricționa importul și exportul de monede din aur
pentru colecționari.
6.1.1.1 POLITICĂ ȘI SECURITATE PUBLICĂ
Justificarea pe motive de politică publică a fost acceptată ca atare doar într-un caz
excepțional, în care un stat membru restricționa importul și exportul de monede din aur
pentru colecționari.
Justificarea pe motive de securitate publică a fost utilizată într-un domeniu specific,
cel al pieței energiei din Uniunea Europeană, dar hotărârea trebuie să se limiteze la faptele
reale și nu are aplicabilitate largă sau la comerțul cu mărfuri strategice sensibile și mărfuri cu
dublă utilizare
Curtea a afirmat că domeniul de aplicare al articolului 36 TFUE include atât
securitatea internă (de exemplu, depistarea și prevenirea infracțiunilor și controlul traficului
rutier), cât și securitatea externă
6.1.2. PROTECȚIA SĂNĂTĂȚII ȘI A VIEȚII PERSOANELOR,

ANIMALELOR ȘI PLANTELOR (PRINCIPIUL PRECAUȚIEI)
Curtea de Justiție a hotărât că „sănătatea și viața persoanelor ocupă cel mai

important loc între proprietatea sau interesele protejate prin articolul 36, iar statele
membre decid, în limitele impuse de tratat, care va fi gradul de protecție pe care îl vor
asigura și, în special, cât de stricte vor fi controalele pe care le vor desfășura”
Curtea a afirmat că normele sau practicile naționale nu se încadrează în excepția
specificată la articolul 36 TFUE dacă sănătatea și viața persoanelor poate fi protejată la fel de
eficient prin măsuri care nu restrâng semnifi cativ comerțul în interiorul UE.
Protecția sănătății și vieții persoanelor, animalelor și plantelor este cea mai răspândită
justificare prin care statele membre încearcă, de obicei, să motiveze obstacolele în calea
liberei circulații a mărfurilor
6.1.3. PROTEJAREA BUNURILOR DE PATRIMONIU

NAȚIONAL CU VALOARE ARTISTICĂ, ISTORICĂ SAU
ARHEOLOGICĂ
Datoria unui stat membru de a-și proteja patrimoniul național poate justifica măsuri
care creează obstacole în calea importurilor sau exporturilor
Definiția exactă a „patrimoniului național” permite interpretări diferite și, deși este
evident că aceste bunuri trebuie să aibă „valoare artistică, istorică sau arheologică”, statele
membre sunt cele care decid care sunt bunurile care se încadrează în această categorie.
Totuși, un instrument util de interpretare se poate dovedi Directiva 93/7/CEE186, care
reglementează restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru
(tabouri, carti, mijloace de transport, arhive)
6.1.4. PROTECȚIA PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE ȘI COMERCIALE
Cele mai importante tipuri de proprietate industrială și comercială sunt brevetele,

mărcile comerciale și drepturile de autor. Din jurisprudența privind compatibilitatea
exercitării drepturilor de proprietate industrială cu articolele 34-36 TFUE pot fi deduse două
principii.
1. Primul principiu este acela că tratatul nu afectează existența drepturilor de
proprietate industrială acordate în conformitate cu legislația statelor membre. În consecință,
legislația națională privind achiziția, transferul și stingerea acestor drepturi este legală.
Totuși, acest principiu nu se aplică atunci când în normele naționale există un element de
discriminare
2. Al doilea principiu este acela că un drept de proprietate industrială este epuizat
atunci când un produs a fost distribuit legal pe piața unui stat membru de către titularul
dreptului sau cu acordul acestuia.
Ulterior, titularul dreptului nu se poate opune importului produsului în orice stat
membru în care a fost comercializat prima dată. Acesta este principiul epuizării
drepturilor.
6.2. Cerințe imperative
În hotărârea Cassis de Dijon, Curtea de Justiție a prezentat conceptul de cerințe

imperative sub forma unei liste neexhaustive de interese protejate în cadrul articolului 34
TFUE.
În această hotărâre, Curtea a afirmat că aceste cerințe imperative se referă în special la:
 eficiența controalelor fiscale,

 protecția sănătății publice,
 corectitudinea tranzacțiilor comerciale și
 protecția consumatorului.
Terminologia Curții s-a modificat ulterior – în prezent, Curtea face deseori referire la
cerințe prioritare de interes public sau de interes general, nu la cerințe imperative.
Cerințele imperative pot fi invocate pentru a justifica măsurile naționale capabile să
îngreuneze comerțul pe piața internă și care nu se încadrează în excepțiile prevăzute la
articolul 36 din TFUE
6.2.1. Protecția mediului
Deși protecția mediului nu este menționată în mod expres în articolul 36 TFUE, a fost
recunoscută de Curte ca având rol de cerință imperativă prioritară. Curtea consideră că „...
protecția mediului este «unul dintre obiectivele comunitare esențiale», care poate justifica a
atare, anumite limitări ale principiului liberei circulații a mărfurilor”
Curtea a justificat mai multe măsuri naționale prin motive de protecție a mediului:
 interzicerea importului de deșeuri din alte state membre

 un sistem de garanție și returnare pentru recipiente
 o interdicție totală asupra anumitor elemente chimice, dar care prevede excepții atunci
când nu sunt disponibili înlocuitori siguri
 obligarea furnizorilor de energie electrică la cumpărarea întregii producții de electri-
citate din surse regenerabile dintr-o zonă limitată de livrare
6.2.2. Protecția consumatorilor
Protecția consumatorilor este una dintre justificările invocate cel mai frecvent.
Informațiile care trebuie puse la dispoziția consumatorilor trebuie evaluate luând în
considerare „așteptările prezumate ale unui consumator mediu, normal informat și
suficient de atent și de avizat”
Însă, Curtea a statuat, de asemenea, că un stat membru nu poate impune o nouă
aplicare a unei mărci pe produse importate dintr-un alt stat membru unde au fost
comercializate legal și marcate în conformitate cu legislația acestui stat în cazul în care
indicațiile oferite de marca de origine sunt echivalente cu cele prevăzute de statul membru de
import și pot fi înțelese de consumatorii din acesta.
6.2.3. Alte cerințe imperative
Drepturile fundamentale: în hotărârea sa în cauza Schmidberger, Curtea a

recunoscut că, în unele cazuri, protecția drepturilor fundamentale (în acest caz, libertatea de
exprimare și libertatea de asociere) trebuie să fie coroborată cu libertățile fundamentale
statuate prin tratat, primele fiind invocate ca justificare pentru restrângerea celor din urmă.
Îmbunătățirea condițiilor de lucru: în timp ce securitatea și sănătatea în muncă sunt
prevăzute la secțiunea privind sănătatea publică din articolul 36 din TFUE, îmbunătățirea
condițiilor de lucru constituie o cerință imperativă chiar și în absența oricăror considerații
privind sănătatea.
Scopuri culturale: într-o cauză referitoare la legislația franceză privind încurajarea
creațiilor cinematografice, Curtea a recunoscut aparent că, în anumite condiții, protecția
culturii poate constitui o cerință imperativă care să justifice restricții împotriva importurilor
sau exporturilor. În plus, protecția cărților ca obiecte culturale a fost recunoscută drept o
cerință prioritară de interes public.
Menținerea diversității presei
Echilibrul financiar al sistemului de securitate socială: un obstacol în calea liberei
circulații a mărfurilor nu poate fi justificat prin obiective strict economice.
Siguranța rutieră: în câteva cauze, Curtea a recunoscut, de asemenea, că siguranța
rutieră constituie un motiv imperativ de interes public, care justifică un obstacol în calea
liberei circulații a mărfurilor.
Lupta împotriva infracționalității.
6.3.Testul proporționalității
Pentru a fi justificată în temeiul articolului 36 din TFUE sau al uneia dintre obligațiile
imperative stabilite prin jurisprudența Curții de Justiție, o măsură de stat trebuie să
respecte principiul proporționalității.
Principiul proporționalității prevede că mijloacele alese de statele membre trebuie să
se limiteze la măsuri efectiv adecvate și necesare pentru a asigura realizarea obiectivului
legitim urmărit
Presupune ca măsura în cauză să fie potrivită în scopul îndeplinirii obiectivului
declarat, iar caracterul necesar se referă la faptul că mijloacele alese nu limitează libera
circulație a mărfurilor mai mult decât este necesar.
Trebuie evaluat dacă există mijloace care au un efect mai puțin restrictiv asupra
schimburilor comerciale în interiorul Uniunii, dar care, cu toate acestea, obțin aceleași
rezultate, deci existența măsurilor alternative.
În mai multe rânduri, Curtea a constatat că măsurile de stat nu erau proporționale
deoarece existau soluții alternative.
6.4. Sarcina Probei
Statul membru care se consideră îndreptățit să restricționeze libera circulație a

mărfurilor trebuie să demonstreze în mod specific existența unui motiv de interes public,
necesitatea restricției în cauză și proporționalitatea restricției în raport cu obiectivul urmărit
Justificarea oferită de statul membru trebuie să fie însoțită de probele
corespunzătoare sau de o analiză a adecvării și a proporționalității măsurii restrictive
adoptate de acest stat, precum și de elemente precise în susținerea argumentării sale.
O simplă declarație potrivit căreia măsura este justificată din unul sau mai multe
dintre motivele acceptate sau lipsa analizei alternativelor posibile nu va fi considerată
satisfăcătoare
Curtea a observat că sarcina probei nu poate merge până la a impune statului
membru să dovedească definitiv că nicio altă măsură imaginabilă nu permite realizarea
obiectivului menționat în aceleași condiții .

Curs3 Societar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs3 Societar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Libera circulație a mărfurilor.

Restricții cantitative import/export

Dispozițiile Tratatului: Art. 34 & 35 TFUE

Domeniul de aplicare al art. 34. & art. 35

Cu toate acestea, în situațiile de transpunere incorectă a legislației secundare care

Atunci când legislația de armonizare nu poate fi identificată sau nu este

2.2. Tipuri de măsuri - 2.2.1 Restricțiile cantitative

Tratatul nu definește noțiunea de restricție cantitativă, însă Curtea în cauza Geddo

”măsuri care duc la o restrângere totală sau parțială, de la caz la caz a

2.2. Restricții cu efect echivalent:

 impun prețurile minime sau maxime pentru produsele importate

Ca urmare a acestui import, Procureur du roi a iniţiat o acţiune penală, iar

Cauza Cassis de Dijon

Această definiție a fost confirmată în jurisprudența ulterioară, cu modificări minore.

2.3. Inexistența unei reguli de minimis

Nu există un principiu de minimis în legătură cu articolele referitoare la libera

1. are o importanță economică relativ minoră;

Anumite reglementări naționale sunt considerate excluse din domeniul de aplicare al

Nuanțe privind acțiunea privată

1. Definirea entității de stat

R/Royal Pharmaceutical Society of Great Britain

Curtea a statuat foarte clar că art. 34. se aplică standardizării și certificării

2.5. Măsuri active și pasive

Exemple de practici administrative pe care Curtea de Justiție le consideră măsuri cu

1. un refuz sistematic de a acorda omologarea de tip pentru echipamentele de francat, care

3. clasificarea automată a preparatelor din vitamine drept „medicamente” după ce au

2.6. Domeniul de aplicare teritorial

Obligația de a respecta dispozițiile articolelor 34-36 din TFUE se aplică tuturor

Domeniul de aplicare al articolului 34 din TFUE se limitează la obstacolele în calea

Teoretic, elementul transfrontalier necesar din dispozițiile tratatului nu împiedică

Măsurile strict naționale, care afectează doar mărfurile comercializate pe plan

Cerința transfrontalieră poate fi îndeplinită și în cazul în care produsul doar

2.8. Restricții la Import & Export

 licențele de export și import se încadrează în sfera de aplicare a art. 34

3.1. Restricții privind indicații de origine, mărci de calitate, promovarea

Curtea a indicat că o astfel de practică restrictivă constituie punerea în aplicare a

Curtea a statuat că în interiorul unei piețe comune, cerința marcajului de origine nu

3.2. Procedurile de autorizare

Sistemele naționale în cadrul cărora comercializarea mărfurilor se poate efectua cu

Cerințele privind omologarea de tip stabilesc condițiile de reglementare, tehnice și de

Curtea a decis că discriminarea administrativă a importurilor putea intra în sfera de

3.2.2. Înmatricularea autovehiculelor

 omologarea caracteristicilor tehnice ale autovehiculului care, în multe cazuri, va fi

Curtea a abordat problema refuzului de a înmatricula un vehicul care are echipamentul

3.3. Interdicții la nivel național împotriva unor anumite produse/substanțe

Majoritatea mărfurilor vizate de interdicțiile naționale sunt alimentele, precum

Cauza C-192/01 Comisia/Danemarca

Curtea a remarcat că autorităților daneze le revenea sarcina de a: „demonstra în

3.3. Dispoziții naționale referitoare la importuri (licențe de import,

Inspecțiile și controalele, precum controalele veterinare, sanitare, fitosanitare sau de

Instituirea pieței interne la 1 ianuarie 1993 a eliminat în esență controalele

3.5. Reglementări tehnice conținând cerințe privind prezentarea mărfurilor

Următoarele măsuri au fost considerate contrare articolului 34 din TFUE:

1. obligația strictă ca produselor de construcție nearmonizate să li se aplice marcajul CE

3. interzicerea de către un stat membru a vânzării de articole fabricate din materiale

4. Norme aplicabile uniform: Cassis de Dijon

4.1 Aplicabilitatea art. 34 și în lipsa unui element discriminatoriu

In cauza Dassonville, recunoscând că pot exista diferențe între reglementările

În consecință și ca urmare a hotărârii Curții în cauzele Dassonville și Cassis de

4.2. Principiul recunoașterii reciproce

Obstacolele tehnice în libera circulație a mărfurilor apar atunci când autoritățile

Principiul recunoașterii reciproce în domeniul nearmonizat constă într-o regulă și o excepție:

Până de curând, cea mai importantă dificultate privind punerea în aplicare a