M irc e a E lia d e : F r a g m e n t a r i u m 177

seva talentului său, n u irămâne decât explicaţia unor contraste în ascute şi nu

făcute, care, îm pletindu-se, dau operei literare a d-lui Ioachim Botez în fă ţişa ­
rea unui Ianus B ifrons: deoparte o faţă h âd ă de belferi, din care a d isp ăru i
orice urmă de u m a n ita te şi în jurul cărora a crescu t mucegaiul cu izul h o itu ­
lui; de cealaltă o fa ţă senină, restrângând lum ina unei zile însorite în tr'u n
târg de provincie.
Ambele cizelate însă de o daltă m eşteră în arta mânuirii condeiului.

MIRCEA ELIADE: FRAGMENTARIUM

ED. «VREMEA», 160 PAG., 1939, BUCUREŞTI.

Delà prim ele sa le manifestări în dom eniul exprim ării gândurilor pe calea
grafică, d. M ircea E liad e a dat dovadă de o e x cep ţio n a lă curiozilate spirituală.
Această curiozitate n eob osită, vecinie reînoită, sp ecifică marilor cercetători, nu
numai că nu s ’a aten u at, cu trecerea anilor — aşa cum se întâmplă cu c e i mai
mulţi dintre «tinerii teribili» — ci, dimpotrivă, a m ers crescând, îmbrăţişând d o ­
menii pe cât de v a ste , pe atât de variate. N ic i unul dintre acestea nu l-a m u l­
ţumit insă su ficien t pentru a-1 reţine prea m ultă vrem e; delà literatură la filo-
sofia orientului, d e là stu d iile de folklor şi m agie la istorie, delà preocupările
politice la traduceri, to a te l-au interesat şi prin toate aceste domenii s a plim ­
bat cu aceeaşi uşurinţă, dar nicăeri nu şi-a in sta la t un cantpnament cu oarecari
veleităţi de d efin itiv a re. A cest gen de a ctiv ita te m ultiplă îşi are avan tagiile
şi desavantagiile lui, părţile bune ca şi c e le rele, opera sa cu atât de d iv erse
faţete nefiind — e t p o u r cause — toată egală. A c e a sta este dealtfel pricina pentru
care d-sa n'a putut d e v e n i un cercetător statornic, într'un domeniu anumit, a-
dâncindu-1 pe m ăsura posibilităţilor sale, că ci niciodată ogoarele pe care c u ­
riozitatea spiritului său a răsturnat brazde nu s'au bucurat de arătură c o n s ­
tantă şi regulată. T o tu şi maniera aceasta nu p oate fi confundată cu superficiali­
tatea, deşi — dacă ar fi să frângem o săgeată pornită din destinderea târzie a
strunei unor am intiri m ai vechi (şi de altfel fără n ici o legătură cu volu m u l
care formează o b iec tu l acestor însemnări) — ea l-a dus uneori la rezultate v u ln e ­
rabile, cum ar fi a c e le traduceri făcute cu o grabă de neiertat ce i-au atras, la
timpul lor, m ustrări d e p lin întemeiate.
Volumul «Fragmentarium» este o im agine în m ic a diversităţii preocu p ă­
rilor d-lui M ircea E liade: note şi esseuri d e m ică întindere, publicate în reviste
— cele mai m ulte în «Vremea», între 1936— 1939 — uneori abia indicaţii sumar
trasate ale gândurilor n otate în treacăt, cu in ten ţia — mărturisită în prefaţă —
de a fi ulterior d e sv o lta te . Această amplificare, la care, dealtfel, autorul nu a
renunţat, a întârziat în să p este aşteptările sale, şi de aceea a preferat să strângă
în volum însem nările, republicându-le aşa cum au apărut. Dar, oricât nu şi-ar fi
precupeţit d. M ircea E liade osteneala, i-ar fi fost greu— trebue să recunoaştem
— să întârzie până ar fi avut răgazul n ecesar pentru desvoltarea tuturor su­
biectelor schiţate în c e le peste 60 de esseuri şi n ote ale volumului. A ceasta,
pentru bunul m o tiv că mai toate subiectele sunt susceptibile de o d esvoltare
ce ar merge până la proporţiile unui volum de sin e stătător...
Revenind la îndatorirea noastră critică, p e care trebue să ne-o îndeplinim
chiar faţă de un au tor o stil criticii (din con vin gerea că nimic nu s'a creiat, prin
critică, dealungul isto riei), suntem nevoiţi să observăm , aşa cum am mai spus
şi cu alt prilej d esp re a ltele, că face parte din categoria cărţilor celor mai puţin
poţrivite pentru recen zare. Restricţie valabilă, b in e înţeles, numai dacă — prin
ceastă observaţie d e drămăluire critică a u n ei op ere — înţelegem nu numai
semnalarea şi rezum area ei, atunci când e p osib il, ci colectarea într'un m ă­
nunchi de însem nări a esen ţelor operei. C ăci dacă, precum am arătat mai sus,
aproape toate p ro b le m e le tratate în aceste n o te sunt susceptibile de o mai
amplă desvoltare, to t a stfel fiecare din aceste esseu ri poate da loc la n esfârşite
discuţii contradictorii. D acă n’ar fi decât problem a gândurilor pe care nu le d u ­
cem până la capăt, până la deplina lor realizare — şi tot s'ar putea susţine
178 Vladimir Dumitrescu

desbateri neasem uit de vaste: într’adevăr, dacă fiecare om ar putea exprim a

într’o formă adequată gândurile ce ilum inează ca fulgerele câmpul com un al
în ţeleg erii fiecăruia, atunci lum ea s'ar bucura astăzi de o eflorescenţă infinit
mai bogată de opere vecin e creaţiilor gen iale.
N e mulţumim, deci, să mărturisim sim patia neprecupeţită pentru con tin u a
frăm ântare spirituală a d-lui Mircea Eliade, recomandând — în aşteptarea unei
opere de v a ste proporţii, în care fiecare problem ă să fie cuprinzător tratată —
lectura volum ului acesta de fragmente, de conţinut mai mult filosofico-istoric,
decât literar.

MîRCEA ELIADE : IERBURILE DE SUB CRUCE

EXTRAS DIN «REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE», NOV. 1939; 20 PAG.
1939, BUCUREŞTI;

A cest mic studiu vine, în chip cu totul potrivit, pentru a confirm a co n sta ­
tările noastre de mai sus privind varietaijea preocupărilor d-lui M ircea Eliade.
D eaceea n e vom mulţumi să-i rezumăm d a tele esenţiale, constatările am intite
fiind întru totul valabile şi în cazul acesta.
Pornind delà precizarea că legenda «ierburilor de sub cruce» s ’a transm is,
delà începutul creştinismului, în diferite form e, până în literaturile populare
contem porane — şi chiar în cea rom ânească, din care citează câ tev a ex em p le
concludente — d. Mircea Eliade arată că deşi, uneori, s'a ajuns la interpretarea
că Iisus a ereiat aceste plante spre a-şi v in d eca rănile, singura ex p lica ţie v a la ­
bilă pentru acest mit — oglindit într'un v a st ciclu de legende — este că, prin pu­
terea creialoare şi salvatoare a sângelui M ântuitorului — «plantele de sub cruce»
au fost transformate în plante de leac. D ealtfel, potrivit acestor legen d e, din
sân gele M ântuitorului nu răsar numai ierburi de leac, ci chiar plan tele care a si­
gură existen ţa neamului om enesc (grâul, etc.). După ce fixează a ceste date, d.
M. Eliade am inteşte legendele sim ilare ale antichităţii, precizând în să că sem n i­
ficaţia lor era pur magică.
Aiurea, în Orient, tema creaţiei p lantelor este, precum arată d-sa, in te ­
grată în însuşi actul creerii Cosm osului de către divinitatea prim ordială, prin
autosacrificiu. C eeace reprezintă o poziţie interm ediară între aceea a lum ii m e­
diteraneene şi acele legende orientale care in versează rolurile, explicând origina
sp eciei om eneşti prin naşterea ei dintr'o sp ecie vegetală. Autorul extin d e d ea lt­
fel cercetarea sa, arătâpd, tot pe baza legen d elor, atât occidentale cât şi orien ­
tale, relaţia genetică dintre om şi plantă: n ăscu t dintr'o plantă, eroul leg en d ei
se transformă, după moarte, tot în plantă, c e e a c e nu înseam nă de fapt decât
o aparentă schimbare de înfăţişare.
In încheere, întorcându-se la punctul de plecare, d. M ircea Eliade se o-
preşte la concluzia că în legen d ele ierburilor crescute sub Crucea M ântuitorului
— derivate din credinţele străvechi, îm prum utate de creştinism din lum ea p ă ­
gână — se pot deosebi următoarele tem e m itice arhaice: «a) m itul crea ţiei lum ii
v eg eta le din corpul unui zeu; b) creaţia unor anumite specii v eg e ta le din sân­
gele sau sămânţa unui zeu sau a unei fiin ţe m itice răpuse în împrejurări tragice:
c) solidaritatea mitică între om si plantă».
T oate acestea au primit însă, «un sen s nou şi o nouă substanţă m etafizică,
îndată ce au foşti asim ilate de creştinism », care a «introdus o p ersp ectivă nouă
în lum ea m istică şi morală», «acordând v a lo ri spirituale tuturor m iturilor refe­
ritoare la creaţie, naştere şi moarte».

C ANTÓNIÁDÉ : FIGURI DIN CINQUECENTO (PRINCIPESE,

CURTENI ŞI CURTIZANE)
FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ «REGELE CAROL II»,
366 PAG., 1939, BUCUREŞTI,

Una din lipsurile cele mai reale ale culturii româneşti contem porane este
— după părerea noastră — superficiala cunoaştere a celor două mari e p o ci de
strălucire spirituală ale lumii m editeraneene: antichitatea clasică greco-rom ană