NEPOTUL

— Bunicule, bunicule, griji, c-adormi, bunicuţule!

Uite,-ţi cade pipa din gură...
Şi nepotul, de-un cot şi-o palmă, prinzîndu-se cu mî-
nile fragede, roşcate de soare, de genunchii bătrînului,
se lasă, huiţîndu-se, pe spate, atingînd cu căpşorul bălan
iarba subţire, mlădioasă de sub nucul bătrîn, încărcat de
frunze pline de umbră şi aromire. Bunicul, însă,
adormise în barba lui albă, pătată ruginiu subt buza de
jos. Pipa, uitată-ntre dinţii negri-gălbii, tociţi de ani,
doarme şi ea, iar mustăţile, — stufoase, roşcate, — stau
cuminţi sub nasul de vultur. Faţa bătrînului pare tăiată
în piatră, aşa e de liniştită. Brazdele de pe frunte şi de
pe obraz sînt adînci, împietrite. Scaunul de lemn, cu
spetează, pare crescut din pămînt.
Nepotul, cu ochii mari, albaştri, se tot ridică şi se lasă
pe spate, clătinînd, din cînd în cînd, picioarele ca de
lemn ale bătrînului. Pipa se razimă de genunchi şi se
clatină cînd într-o parte, cînd într-alta.
Soarele se coborîse spre apus, rostogolindu-se în vă-
paia dogoritoare a cuptorului nemărginit, aprins de el.
Umbrele dealurilor porniseră încet, negre, sfioase, pline
de taină. Prin grădini se desenau, tot mai lungi, dungile
negre, împletecite. Mierlele trezite de-o boare fluierau
din împărăţia nucilor bătrîni.

A fost astăzi o dogoreală nemaipomenită, de parcă

se-aprinsese satul. Pe uliţi te tăia ca-n preajma focului.
Din coperişurile de ţiglă ale caselor păreau să iasă văpăi
de argint topit, albe, şi tot jucau deasupra. Foile de
cucuruz, în grădină, s-au schimbat în fuse, iar frunzele
napilor — în tabac gata, numai să-l pui în pipă. Bunicul
1
se frămîntase mult cu nepotul. Pînă pe la 8 ceasuri a tot
păzit să se scoale, să nu plîngă puiul găsin- du-se
singur. Tot cam la zece minute deschidea lin, cu
mişcări de vulpe bătrînă, uşa, şi întră, totdeauna cu
vorba gata, de-afară, la caz că s-ar fi trezit:
— Nu plînge, sufleţele, că-i moşu aici! Hopa mare!
Măi, cît ai crescut, bată-te să te bată!
După ce s-a trezit voinicul, fără să plîngă, pîn’ la
amiazi a trebuit să-i deie de trei ori demîncare — lapte
dulce şi brînză.
La amiazi nu l-a putut face nicicum să doarmă, şi
avea poruncă straşnică bătrînul «să nu care cumva să nu
doarmă băiatul de amiazi». Hm! Să doarmă, da, să
crească mare. Ştie şi moşul asta. Dar dacă nu vrea?
— Hai, tu, numa, nepoate, să vezi cît e de bine-n pat!
— A fi, că nici împăratu n-are paturi de-astea.
— Mai lasă mîţa ceea, şi vin-odată!
— Moşule, hai să prindem mîţa! Hai, zău!
— Las-o potopului şi vino, apoi îţi voi ajuta... Aşa,
întoarce-te cu faţa cătră părete şi-nchide ochii... Vezi,
aşa! Acum îmi place.
Bunicul tace, ca un sfînt tipărit pe icoană. Nepotul,
iar. Bunicul, nădăjduind c-a învins, îşi simte pleoapele
grele. Nepotul, de la o vreme, îşi ridică mînuţele şi
priveşte cu ochi cuminţi la umbra ce-o lasă pe păretele
alb. Se scoală, s-o vadă mai bine. Apoi zice iar:
— Bunicule, hai să prindem mîţa!
Acum îl culcă cu faţa către el. Închid ei amîndoi
ochii, dar nu ştii care se preface mai mult: bunicul, ori
nepotul? Pînă-ntr-o vreme, cînd băiatul se trezeşte că se
joacă în barba bunicului.

2
 — Acuma, ce va fi, ce nu va fi, nu ne mai culcăm.
Te-oi spune la maică-ta, şi ea, vezi numa că nu ţi-a mai
da ţîţă pe sară.
Era cătrănit rău bunicul. Nepotul puse buza, şi-ncepu
să trîmbiţe; era vorba pe care nu o putea suferi de la
nimeni, cînd îi pomeneau de ţîţă.
în sfîrşit, bunicul prinse mîţa albă, cu ochi galbeni-
verzii, cu nasul de lemn, şi pacea fu gata.
Şi merseră apoi în grădină, să se răcorească.
Aci, sub nucul bătrîn, la umbră, bunicul nu-i spuse
nici o poveste, ci se apucă să-i facă o pildă despre un
băiat rău ce nu ascultă şi nu vrea să doarmă de-amiazi.
Copilul înţelese, puse iar buza, scăpă mîţa şi-ncepu să
fugă prin grădină.
Bunicul sta să se cătrănească iar, dar, căutînd prin
şerparul lat, vechi, lîngă amnar, dădu de-un ban ruginit.
— Dacă taci, îţi dau ceva, auzi, mă, dacă taci, îţi dau
ceva.
— Ce, bunicule?
— Un ban, să-ţi iei gogoroane de zahăr.
— Că nu mai plîng, bunicule, zău dacă mai plîng!...
Şi în grădină se făcu linişte. Bunicul îşi umplu pe-
nde-
lete pipa, o înfumegă şi-şi închise pleoapele grele. O
vreme, nepotul îşi făcu treabă cu banul, sucindu-l şi pri-
vindu-l lung cînd pe-o parte, cînd pe alta. Întru tîrziu,
începu să numere:
— Unu, unu, tri, şaşe, unu.
Apoi uită banul jos şi începu să-şi numere degetele
de la mîni, apoi de la picioare. Şi a numărat mult, mult,
cît să ajungă la o mie, dar mai la deal de şase nu se suia.
Se lăsaseră bine umbrele cînd i-a venit în minte banul

3
şi-apoi bunicul. Banul l-a găsit, dar bunicul adormise cu
pipa strînsă între dinţi...

— Bunicule, bunicule, griji c-adormi, bunicuţule!

Uite,-ţi cade pipa din gură...
Dar bunicul era ca tăiat în. stîncă. Tot huiţîndu-se, cu
mînuţele prinse de genunchii bătrînului, îi veni şi lui
somnul, şi, odată, cum îşi lăsă capul bălan pe spate, nu
se mai ridică, ci rămase întins pe iarba moale, subţire,
în umbra nucului bătrîn.
Vreo cîteva raze de soare-n asfinţit se furişează prin-
tre frunzele de la poalele nucului să mai vadă ce fac
aceşti doi boieri, de care-au rîs atîta astăzi.
Turmele îşi dăngăneau clopotele pe coasta de la mia-
zăzi: se apropiau de strungă. Cirezile veneau prin praful
alb al drumului uscat, fript de secetă. Oamenii, istoviţi
de muncă, dogorîţi de zăpuşeala de peste zi, se
strecurau pe-ndelete spre sat.
Portiţa curţii se trînti, ca în urma omului harnic şi
grăbit, şi lelea Ana îşi purtă ochii cercetători prin prid-
vor, prin ogradă, în toate părţile.
In sfîrşit, întrînd în grădină, stătu locului înaintea
nucului întunecat acum, şi un zîmbet de nespusă feri-
cire îi însenină faţa arsă de soare.
— O, bată-vă binele, că bun loc v-aţi ales!
Şi-i trezeşte.
Vin vacile, trebuie să pregătească de cină.
— Măicuţă, mi-a dat bunicu un ban. Un ban frumos,
să-mi iau gogoroane de zahăr. Iacătă-l!
— Las’, că ţi-l grijesc eu, să nu-l pierzi!
Copilul îl dete, privind nencrezător la bunicu, ce
venea după el, zîmbind pe sub mustăţi.

4
 1904

Nepoata lui Moș Mitruț , de Ion Agârbiceanu.

Cuprinde urmatoarele 6 nuvele: Bunica, Nepotul, Nita
de la Coasta Morii, Ciocarlia, La sanius, Nepoata lui
Mos Mitrut.