Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
— Acuma, ce va fi, ce nu va fi, nu ne mai culcăm.
Te-oi spune la maică-ta, şi ea, vezi numa că nu ţi-a mai
da ţîţă pe sară.
Era cătrănit rău bunicul. Nepotul puse buza, şi-ncepu
să trîmbiţe; era vorba pe care nu o putea suferi de la
nimeni, cînd îi pomeneau de ţîţă.
în sfîrşit, bunicul prinse mîţa albă, cu ochi galbeni-
verzii, cu nasul de lemn, şi pacea fu gata.
Şi merseră apoi în grădină, să se răcorească.
Aci, sub nucul bătrîn, la umbră, bunicul nu-i spuse
nici o poveste, ci se apucă să-i facă o pildă despre un
băiat rău ce nu ascultă şi nu vrea să doarmă de-amiazi.
Copilul înţelese, puse iar buza, scăpă mîţa şi-ncepu să
fugă prin grădină.
Bunicul sta să se cătrănească iar, dar, căutînd prin
şerparul lat, vechi, lîngă amnar, dădu de-un ban ruginit.
— Dacă taci, îţi dau ceva, auzi, mă, dacă taci, îţi dau
ceva.
— Ce, bunicule?
— Un ban, să-ţi iei gogoroane de zahăr.
— Că nu mai plîng, bunicule, zău dacă mai plîng!...
Şi în grădină se făcu linişte. Bunicul îşi umplu pe-
nde-
lete pipa, o înfumegă şi-şi închise pleoapele grele. O
vreme, nepotul îşi făcu treabă cu banul, sucindu-l şi pri-
vindu-l lung cînd pe-o parte, cînd pe alta. Întru tîrziu,
începu să numere:
— Unu, unu, tri, şaşe, unu.
Apoi uită banul jos şi începu să-şi numere degetele
de la mîni, apoi de la picioare. Şi a numărat mult, mult,
cît să ajungă la o mie, dar mai la deal de şase nu se suia.
Se lăsaseră bine umbrele cînd i-a venit în minte banul
3
şi-apoi bunicul. Banul l-a găsit, dar bunicul adormise cu
pipa strînsă între dinţi...
4
1904