Sunteți pe pagina 1din 12

Nr.

/dată ieșire: 0014303929 / 02 august 2023


Cod loc consum: DGSPHPLR0000255564

Notificare privind scadenţa verificării tehnice

Bună,

Ştim că ziua are, uneori, prea puţine ore pentru tot ceea ce îţi propui, că totul pare complicat, iar lista lucrurilor pe care le ai
de făcut este prea lungă.
Însă niciun motiv nu e suficient de bun atunci când vine vorba de siguranţa ta şi a familiei. Operaţiunile tehnice periodice
pentru instalaţia de gaz şi centrala termică sunt mai simple decât crezi.

Ai de parcurs doar 3 paşi.

1. Să afli data până la care trebuie să efectuezi operaţiunea tehnică

Te ajutăm cu această informaţie foarte importantă pentru siguranţa ta: până la data de 10.11.2023 este obligatoriu să
programezi vizita unei echipe tehnice pentru verificarea tehnică periodică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale, pentru
locul de consum situat la adresa Strada PRUNDULUI Nr.92 DAMBU Prahova 105201 .

2. Să închei un contract de servicii tehnice şi să programezi o vizită a unei echipei tehnice

Pentru a efectua operaţiunea tehnică, trebuie să alegi un operator economic autorizat de Autoritatea Națională de
Reglementare în domeniul Energiei4 și să semnezi un contract de prestări servicii cu acesta. Atașat găseşti lista operatorilor
economici din județul locului tău de consum. Poţi afla mai multe detalii pe engie.ro, în sediile ENGIE Romania sau pe anre.ro.
Apoi, trebuie să programezi vizita unei echipe tehnice care să realizeze serviciul tehnic. La final, vei primi dovada realizării
serviciului, pe care te rugăm să o păstrezi pentru că aceasta dovedeşte îndeplinirea obligaţiei tale legale.

3. Să pregăteşti 3 documente, astfel încât prestatorul să poată realiza operaţiunea ta tehnică1:

l Documentaţia tehnică ce a stat la baza realizării instalaţiei tale de gaze naturale2


l Documentaţia care dovedeşte curăţarea şi verificarea coşurilor şi canalelor de evacuare a gazelor de ardere, cu cel
mult 6 luni înainte de data efectuării serviciului3
l Documentaţia care dovedeşte ultima verificare tehnică periodică a aparatelor consumatoare de gaz

Important:
l Păstrează la îndemână această notificare pentru că te va ajuta la momentul vizitei echipei tehnice
l Verificarea tehnică periodică a instalaţiilor de utilizare proprii și comune se realizează o dată la maximum 2 ani, iar
revizia tehnică periodică a instalaţiilor de utilizare, o dată la maximum 10 ani. Ambele sunt obligaţii legale ce îţi revin
ţie, în calitate de client.
C2-Intern

1
Conform Ord. ANRE nr. 179/2015, Ord.ANRE 89/2018 şi a Ord ANRE nr. 29/2016 obligaţia legală de a efectua verificarea/revizia tehnică periodică
a instalaţiilor de utilizare aparţine clientului.
2
În situaţia în care un client nu are documentaţia tehnică, este obligat să ceară o copie a acesteia de la operatorul de sistem (de transport sau de
distribuţie) sau de la cel care a realizat instalaţia.
3
În funcție de caz
4
Autorizat pentru execuţia instalaţiilor de gaze naturale având regimul medie, redusă şi joasă presiune (EDIB), conform legislaţiei în vigoare

ENGIE Romania S.A.


Sediul social: Bd. Mărășești, nr. 4-6, sector 4, București, 040254, J40/5447/2000, CUI: RO 13093222, Capital social: 199.245.540 lei,
Call Center: 021.9366 - apel taxabil conform tarifelor stabilite de către operatorii de telefonie, engie.ro
Informaţii importante necesare realizării operaţiunii tale tehnice, privitoare la instalaţia comună de utilizare

Dacă locuieşti într-un imobil în care există o instalaţie comună de utilizare a gazelor naturale, asigură-te, împreună cu
administratorul imobilului sau cu vecinii tăi, că verificarea acestei instalaţii este în termen. Dacă nu este, poţi decide, alături
de ceilalţi utilizatori ai instalaţiei, realizarea serviciului la aceeaşi dată1 şi modul de împărţire a cheltuielilor operaţiunii
tehnice.

Informaţii tehnice necesare realizării operaţiunii tale tehnice

Conform informaţiilor primite de la operatorul sistemului de distribuţie ultima verificare tehnică a fost realizată pe data de
13.01.2021 și sunt înregistrate 3 aparate consumatoare de combustibili gazoși, astfel:

l CENTRALA TERMICA, 1 aparat, debit 2.800 m3/h


l MASINA ARAGAZ, 2 aparate, debit 0.670 m3/h

Mulţumim.

Echipa ENGIE

C2-Intern
Lista informativa cu operatori economici autorizati de catre ANRE pentru executia instalatiilor de utilizare a gazelor naturale, tip
EDI/EDIB, din judetul Prahova:

Societate Adresa Localitate Judet Telefon/ Tip


Fax
ENGIE ROMANIA Str. Trei Ierarhi, nr.9 Ploiesti Prahova 021/9366 ( Call EDIB
Center Engie
Romania)
ENGIE SERVICII Comuna Blejoi, Cartier Intreg judetul Prahova 0374 222 282 ; EDIB
Albert nr. 956, Judet Prahova, cu 0374 222 281
Prahova exceptia
localitatilor
Poiana Tapului si
Busteni
ENGIE SERVICII Brasov, Str. Bisericii Poiana Tapului si Prahova 0374 222 289 ; EDIB
Romane nr. 107A, Judet Busteni (PH) 0374 222 290
Brasov
A&A INSTALATII B-dul PETROLULUI 1 Ploiesti Prahova 0731 604 940 aa EDIB
UTILITARE instalatii@gmail com
ABAU TEHNIK sat Aricestii Rahtivani, Aricestii Prahova 0747 661 919 EDIB
CONSULT comuna Aricestii Rahtivani, Rahtivani
nr. 102
ABDON GAZ TERM Sos. Vestului, nr. 6, (camera Ploiesti Prahova 0722654828, EDIB
1), bl. 108A, sc.A, et. 3, ap. 0344149389,
15 0742818685
0244/567645
ABDON PRESTARI Sos. VESTULUI 6 Bl:108A Ploiesti Prahova 0344118472 si EDIB
INSTALATII Sc:A Et:3 Ap:15 0722654828
ADCOGAZ Aleea CATINEI 17 Bl:37A Ploiesti Prahova EDIB
SERVINSTAL Sc:B Et:2 Ap:31
ADI INSTAL ASTRA Str. Gilmeea, nr. 54A Comarnic Prahova 0722513182 Fax: EDIB
0244/597022;
email: gheorgheva
ADVANCED INSTALL Str. VORNICEI nr. 4F, Bl. 1, Ploiesti Prahova 0727133590 EDIB
GAZ et. 1, ap.12 0723790409
ALPHA TEHNO Str. Mircea cel Batran nr 64 Bordenii Mari Prahova EDIB
EUROCONSTRUCT Cam 3 Bordenii Mari cp
107526
APRODEM Str. Rafinorilor nr. 2 Ploiesti Prahova 0244/577057 Fax: EDIB
0244/575840;
email:
aprodem@gmail com
AQUAGAS ENERGY B-dul Republicii, nr. Ploiesti Prahova EDIB
146-150, Cartier Albert
BETYINSTALGAZ sat Cornu de Sus, comuna Cornu de Sus Prahova 0720 245 966 / EDIB
SERV Cornu, str. Mihai Viteazul, nr. 0344 807 565
121 0344 807 565
CALLGAS INSTAL Soseaua Vestului nr. 12, Ploiesti Prahova EDIB
camera 10, et. 2
CEPIC SERV Str. Calomfirescu, nr. 32 Ploiesti Prahova 0743111220; EDIB
0745181260, 0344
408 066 0344 408
066
CLIMATIC INSTAL str. Mihai Bravu, nr. 239, bl. Ploiesti Prahova 0727897303/ EDIB
SOLUTIONS C4, et. 1, ap. 16 0744931574
COLEN IMPEX Str Aleea Petrochimistilor Ploiesti Prahova 0244515224; EDIB
C2-Intern

nr. 4, bl 53 B, Sc A ap 45, cp 0728049811


100148 0214232389,
0244515224
COMANDOR NEW Str. Gheorghe Grigore Ploiesti Prahova 0723368238 email: EDIB
PIPE Cantacuzino, nr. 273 comandornp@yahoo
(magazin nr. 57), camera nr. ro
2, bl. B5, parter
Societate Adresa Localitate Judet Telefon/ Tip
Fax
CONI Str. Principala nr. 238 Manesti (PH) Prahova 0244531283, EDIB
0730032691
0244598189
COVATEMA TEHNIC str. Marasesti nr. 285B Ploiesti Prahova EDIB
DEVON PROJECT bulevardul Petrolului, nr. 1, Ploiesti Prahova EDIB
corp C15, camera 5, et. 1
DINAMIC aleea Cimbrului nr 1, bl. 15, Plopeni (PH) Prahova 0743 010 502 EDIB
INSTAL&SERVICE sc. A, et. 4 ap. 20
DOLREX Str. INDUSTRIEI 61-93 Ploiesti Prahova 0744333765, EDIB
cp100514 0722336501
DORADO SMART Car. Ghiosesti nr. 106 Comarnic Prahova 072400923 EDIB
CONSULTING doradosmartconsulting@yahoo
com
DUCA GAZ Str. MARAMURES 31 Ploiesti Prahova 0722 565 588 EDIB
CP100029
DYBOINSTAL B-dul Republicii nr. 171, bl. Ploiesti Prahova 0744695142 email: EDIB
26E, sc. E, ap. 32, et. VIII dyboinstal@yahoo
com
EDGE ROUND DESIGN Str. Valeni nr. 141 Ploiesti Prahova EDIB
ELECTRO-SANITAS str. Patriei, nr. 24 Ploiesti Prahova 0244/523780 Fax: EDIB
PROIECT 0244/547265;
email:
electrosanitas@gmail
com
ENERGY & sat Filipestii de Targ, nr. Filipestii de Targ Prahova 0726971100, EDIB
DISTRIGAZ 370 0747330013
INSTALSERV
ENTI-COM Str. Schelelor, bl. 6, sc. B, et. Campina Prahova 0244/335501, EDIB
4, ap. 37 0722738727,
0745089859 Fax:
0244/335501;
email:
entioffice@yahoo
com
EUROMAVIS GAS b-dul Eroilor, nr. 483, bl. 6, Cornu de Jos Prahova 0722839284 Fax: EDIB
EXPERT sc.B, et. 1, Sat Cornu de Jos 0244/332941;
email: manuel vos
EUROMONT PIPING str. Minerva, nr. 1, bl. 67, et. Ploiesti Prahova EDIB
10, ap. 42, municipiul
Ploiesti, judetul Prahova
EVA GAZ INSTAL str. Panduri, nr. 16A, lot 1 Busteni Prahova 0733128179 EDIB
ciprianalexandru11@yahoo
com
FAST - SOLUTII N municipiul Ploiesti, b-dul, Ploiesti Prahova EDIB
INSTALATII Republicii, nr. 65, camera nr.
20, parter, judetul Prahova
FLORIS-92 Str. Fat Frumos, nr. 5, bl. S2, Ploiesti Prahova 0726886536 email: EDIB
ap. 20 miroiu_flrn@yahoo
com
GAZ PROTECT Str. MIRCEA CEL BATRiN Ploiesti Prahova EDIB
CONSTRUCT 178
GAZAKIS PAULESTII localitatea Paulestii Noi nr. Paulestii Noi Prahova 0788763038 / EDIB
NOI 109 0742 015917
C2-Intern

GAZMAN INSTAL ALEEA PLATOSEI NR 1, BL Ploiesti Prahova EDIB


SOLUTION 15 S SC. B, AP 22
GENIUS GAZ Str. ALEXANDRU Ploiesti Prahova EDIB
ODOBESCU nr 17 cp
100342
GOGAN PLOIESTI Str. Rahovei, nr. 50 Ploiesti Prahova 0244/522584 EDIB
0244/522584
Societate Adresa Localitate Judet Telefon/ Tip
Fax
HABAU PPS Str. Sinaii , nr. 3, et. 1 Ploiesti Prahova 0244/595940, EDIB
PIPELINE SYSTEMS 0752695305 Fax:
0244/595942;
email: office@hab
HEAT SERV sat Filipestii de Padure, Filipestii de Prahova EDIB
SOLUTION comuna Filipestii de Padure, Padure
str. Bisceni, nr. 797 C
INDUSTRIAL MONTAJ Str. Mihai Bravu nr. 342/A Ploiesti Prahova 0244-515774 EDIB
PL 0244-595275
INSCONS Str. Rudului nr. 216, cp Ploiesti Prahova 0728 304 950 EDIB
100306
INSPET Str. Democratiei nr. 15 Ploiesti Prahova 0244406500, 0722 EDIB
205615 0244
512167
INSTALATII Sat Miroslavesti, comuna Puchenii Mari Prahova EDIB
UTILIZARE GAZE Puchenii Mari, nr. 111B,
camera 1
J. CHRISTOF E&P Sat Brazii de Sus, Str. Brazi Prahova 0344401027, EDIB
SERVICES Trandafirilor nr. 49A 0732852826
0344401026
KARBOREX Str. Caraiman, nr. 7 Ploiesti Prahova 0244/512212 Fax: EDIB
0244/517577;
email:
karborex@yahoo
com
LASCU SIA INSTAL str. Mihail Eminescu, nr. 12 Sinaia Prahova 0722259857 email: EDIB
lascuinstal@yahoo
com
LIDERAS GAZ Str. Catin, nr. 453 Banesti [PH] Prahova 0244/348277 Fax: EDIB
0244/348277;
email:
sc_lideras@yahoo
com
MEDIUM Str. Vidinului nr. 11 Ploiesti Prahova 0730 425 143 / EDIB
CONSULTANTA 0723 431 491
GENERALA
APLICATA
MENADA Str. Mihai Bravu, nr 36 Blejoi Prahova 0726232242 EDIB
0722207327
MONTICOR Str. Rudului, nr. 7 Ploiesti Prahova 0244/523758, EDIB
INDUSTRIES 0788317952,
0244/51284
0244/523758
MONTIN Str. Poligonului, nr. 3 Ploiesti Prahova 0244/532491 EDIB
0722397996
0244/598873
NICONS sat Sipotu, comuna Lipanesti Prahova EDIB
Lipanesti, nr. 502
PANDRA Str. Padurii 30 Strejnicu Prahova EDIB
ENERGOCONS
PROGAZ P&D (fost strada Ecaterina Teodoroiu, Campina Prahova 0244 375 094, EDIB
PROGAZ nr. 24 0244 373190/150
DISTRIBUTION) 0244 376 333
PROWATER-ECOSISTEMstr. Mihai Bravu, nr. 235, Ploiesti Prahova 0244 504 247 Fax: EDIB
C2-Intern

cladirile C25 0244 504 247;


email: mihaela d
RAAH ENERGIE sat Lipanesti, nr. 109A Lipanesti Prahova EDIB
RAD-ROM INSTAL Str. DACIEI 20 Ploiesti Prahova EDIB
MONTAJ
RADIGAZ STR. MARAMURES, NR 31. Ploiesti Prahova 0727 828 549 / EDIB
0729 595 467
Societate Adresa Localitate Judet Telefon/ Tip
Fax
RAVI INSTAL Str. DOROBANTI 26A Slanic Prahova EDIB
CAMERA 1
REAL GSB INSTAL str. Milcov, nr. 89B, camera Magurele (PH) Prahova 0724 256 911 EDIB
INTERNATIONAL 1 email:
screalinstalgaz@yahoo
com
REMERO FIL Brazi Str. Trandafirilor Nr.91 cp Brazi Prahova 0344/801235, EDIB
107084 0726139433,
0745563697 Fax:
0244/546031;
email:
remerofil@yahoo
com
RIA ENGINEERING & Sat Bertea nr. 812 Bertea Prahova 0721218511, EDIB
CONSULTING 0244471659
RIFANIA Str. Irisului 241 com Romanesti Prahova 0726 599 390 EDIB
DRUMCONSTRUCT Barcanesti
RUCAREX COM Str. Maramures, nr. 31 Ploiesti Prahova 0722345666 Fax: EDIB
0372874135;
email:
rucarex@yahoo com
SCHNELL LEITUNG Ploiesti, Str. Vanatori, nr. 6, Ploiesti Prahova 0244/596963, EDIB
jud. Prahova 596962X
0244596964
SCHNELL TOUR Str. Principatelor 126 Cocosesti Prahova 0244-599280 EDIB
0244-599280
SILPROIN SERV sat Bara, comuna Balta Balta Doamnei Prahova 0730038356 email: EDIB
Doamnei nr. 237 silproin@yahoo com
SOCOMIZO Str. Colinei, nr. 35 Ploiesti Prahova 0244/515577 Fax: EDIB
CONSTRUCT 0244/597950;
PLOIESTI email:
amalia@socomizo ro
SORCHIV GAZ Str. Ocinei nr. 9, localitatea Breaza [PH] Prahova 0749 101 002 EDIB
Breaza, judetul Prahova
SOURCE INSTAL Str. Progresul Baicoi Prahova EDIB
GASS
STRABENBAU sat Blejoi nr. 42G Blejoi Prahova EDIB
LOGISTIC
STYL GASSCONS Str. Schelelor, nr. 22 Campina Prahova 0244336024; EDIB
0724053400
0244336024
TIROL INSTAL Str. Telecabinei, nr. 52, bl. Busteni Prahova 0721277849, email EDIB
B2, sc. A, ap. 1 tirol_instal@yahoo
com 0344816289
TRESCOM SERV B-dul REPUBLICII 28 Sinaia Prahova 0244/313 210 EDIB
0723619403
0244/313 210
TRISERV INSTAL Str. GOSPODARIEI 33 Azuga Prahova EDIB
UNION SMART str. Drago? Voda, nr. 10, C1, Ploiesti Prahova EDIB
CONSTRUCT etaj parter,
VAROVAL NEW B-dul CAROL I 92 Bl:R149 Campina Prahova EDIB
THERMO-SERVICE Et:1 Ap:4
VIALIS ENGINEERING Str. Ceahlau nr 7 Ploiesti Prahova 0244532577, 0744 EDIB
C2-Intern

355767
0244530571
WOMA ECOSERV Com Barcanesti, Sat Tatarani (PH) Prahova 0729952238; EDIB
CONSTRUCT Tatarani nr. 178 0723659554
0344816138

Lista informativa a fost extrasa de pe site-ul A.N.R.E. la data de: 03.07.2023


FACTURA
Seria ENG nr.11314449555
Data facturii: 31.07.2023

Factura transmisa pe e-mail conform acordului Dvs. Nr. 6119327641 / 03.05.2022


Contacte utile: engie.ro/contact/
Call Center:0219366
Nume client: Dna. AURELIA
Serviciul Vanzari Ploiesti DUMITRESCU
Str.Trei Ierarhi nr.9, Ploiesti, Jud. Prahova Adresa: Strada PRUNDULUI Nr. 92
Cod postal: 100010
localitatea DAMBU Prahova România
Cod client: 191037875603 105201
Contract furnizare: 3500284744/21.08.2020

CONSUM GAZE NATURALE (kWh) TOTAL DE PLATĂ CU T.V.A. DATA SCADENTĂ

291,897 77,39 LEI 30.08.2023

Situaţia contului la data de : 31.07.2023 Perioada de facturare: 30.06.2023 - 28.07.2023


Sold precedent* -0,03 LEI Adresa locului de Strada PRUNDULUI Nr. 92 DAMBU
Majorari de întârziere/penalităţi: 0,00 LEI consum: Prahova România 105201
Factura curentă: 77,42 LEI Categorie consum: C1
Instalaţie: 4001558510
*Detalierea soldului din facturile precedente se regăsește pe anexă. În cazul
în care sunteţi cu plata facturilor la zi, vă mulţumim. Cod loc consum(CLC): DGSPHPLR0000255564

Pagina 1 din 4 la factura nr. 11314449555


Aveţi întrebări privind factura, serviciile noastre, Aveți o urgență tehnică de gaze?
contracte? (incendii, explozii, miros de gaze, lipsă accidentală gaze)

021.9366 (număr unic la nivel naţional) Serviciul Urgente Gaze nonstop: 021/9281*;031/9031*;
Apelaţi Call Center-ul ENGIE, de luni până vineri, TELVERDE:0800 877778
în intervalul orar 8.00-20.00. *Apel taxabil, conform tarifelor stabilite de către operatorii de
Apel taxabil, conform tarifelor stabilite de către operatorii de telefonie. telefonie.

Doriţi să transmiteţi indexul de consum autocitit?


Accesați contul de client MyENGIE.
Informații necesare pentru transmiterea autocitirii!
Cod autocitire: 3102369
Telefon autocitire 0800 800 200
Interval transmitere 26.08.2023 - 30.08.2023
Interval citire distribuitor maximum 3 luni
Apelurile către numărul de telefon de autocitire consum gaze sunt gratuite în toate
C2-Intern

ENGIE Romania S.A. Sediul social: B-dul Mărăşeşti nr. 4 -6, sector 4,
rețelele de telefonie fixă și mobilă. Bucureşti, 040254 J40/5447/2000, CUI: RO13093222, Capital social:
TEMEI LEGAL 199.245.540 lei
Lg.nr.123/2012*, Ord.61/2013*, Lg.227/2015*, Ord.nr.29/2016*, Ord.128/2020*,
OUG 118/2021*,OUG 27/2022*,Lg.206/2022*,OUG119/2022*, Ord.ANRE
3/2022*,Lg.357/2022*
*cu modificările şi completările ulterioare.

Detaliile facturii dumneavoastră


Pentru plata facturii: se regăsesc pe verso

ihl engie.ro
191037875603011314449555000077395
Factură detaliată:

Factura circulă fără semnătură şi ştampilă conform Codului Fiscal.


Produs: Celsius
Perioada/data stabilita de catre distribuitor pentru citirea indexului contorului: 26.09.2023 - 30.09.2023
Cod loc consum(CLC) DGSPHPLR0000255564

Serie Consum Consum estimat


Perioada de Index Index Pcs
contor/ estimat lunar lunar
facturare vechi nou (kWh/mc)
corector (mc) (kWh)

30.06.2023 2.863 2.890


3023322 27 10,811 291,897
-28.07.2023 (citit) (estimat)
COTA T.V.A. 19%
*Denumire serviciu U.M. Cantitate Pret unitar Valoare Valoare Total valoare
fara T.V.A. fara T.V.A. T.V.A. (lei) (lei)
(lei)
Furnizare gaze naturale 30.06.2023 - 30.06.2023 kWh 10,065 0,22199 2,23 0,42 2,65
lei/kWh
Furnizare gaze naturale 01.07.2023 - 28.07.2023 kWh 281,832 0,22292 62,83 11,94 74,77
lei/kWh

TOTAL FACTURĂ CURENTĂ: 65,06 12,36 77,42

Cum se calculează energia? Conversia volumelor de gaze naturale în unităţi de energie se face aplicând formula: E = V(b) x PCs , unde: E este energia
gazelor naturale - kWh; V(b) = volumul măsurat în condiţii de bază - mc; PCs = puterea calorifică superioară - kWh/mc.

Preţul final al serviciului de furnizare gaze naturale cuprinde preţul de achiziţie şi tarifele reglementate (transportul, distribuţia şi înmagazinarea).
Tipul prețului unitar pentru furnizarea gazelor naturale este variabil, conform prevederilor contractuale și reglementărilor legale în vigoare. Defalcarea
componentelor incluse în preţul de furnizare şi a componentelor reglementate se regăseşte în ANEXA PRET.
În cazul modificării preţului final al gazelor naturale, contravaloarea serviciului de furnizare va fi calculată în baza mediei zilnice pentru consumul lunar.
Acest consum este determinat prin citirea directă a indexului, prin autocitire sau prin consumul estimat inclus în Convenția de consum din Contract,
înmulţit cu numărul de zile aferent fiecărei perioade şi cu preţul final al gazului.

Pagina 2 din 4 la factura nr. 11314449555


Factura circulă fără semnătură şi ştampilă conform Codului Fiscal.
Factura de regularizare a consumului se calculează utilizând valoarea
medie a puterii calorifice superioare aferentă perioadei cuprinse între două
Unde puteţi achita factura? Economisiţi timp alegând să plătiţi factura citiri ale distribuitorului. Această valoare reprezintă media aritmetică a
de gaze naturale prin debit direct, virament bancar, Internet banking, puterilor calorifice superioare pentru fiecare zi din perioada de regularizare.
bancomate, automate de plată sau numerar la unul din cele peste 35.000 Reluarea furnizării gazelor naturale se va realiza după ce achitaţi
puncte de plată. Pentru lista completă a modalităţilor de plată, consultaţi obligaţiile de plată scadente, majorările de întârziere şi faceţi dovada plăţii
site-ul engie.ro. integrale a debitului prin formularul de contact de pe engie.ro/call
l Parteneri bancari unde puteţi plăti prin virament bancar (vă center/fax/centre de relaţii clienţi. Ulterior, ENGIE va transmite în max. 4 ore
rugăm să indicaţi codul de client şi numărul de factură): (în timpul programului de lucru) către distribuitor o solicitare pentru reluarea
BRD GSG - SMCC RO26 BRDE 450S V114 3681 4500 alimentării. Distribuitorul va efectua reconectarea în max. 24 de ore, în
Raiffeisen Bank RO40 RZBR 0000 0600 1066 0361 prezenţa şi cu acordul dumneavoastră. ENGIE percepe, conform prevederilor
BCR RO16 RNCB 0074 0018 4206 G242 contractuale, aplicate în baza Ordinului ANRE nr.29/2016 pentru aprobarea
Citibank Europe RO18 CITI 0000 0008 2490 2224 Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clientii finali, tariful
Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP RO70 CRCO X410 0410 0002 1931 aferent reluării alimentării cu gaze naturale întrerupte din neplată, publicat
UniCredit Bank RO54 BACX 0000 0001 2482 3310 pe website-urile distribuitorilor
ING Bank RO83 INGB 0001 0000 0000 0888 Rezilierea contractului: Neachitarea facturii reprezentând contravaloarea
CEC Bank RO80 CECE B315 N5RO N218 9733 serviciului de furnizare a gazelor naturale şi a majorărilor de întârziere, în
Banca Transilvania RO44 BTRL 0430 1601 0071 3643 termenul stipulat în contractul de furnizare, atrage rezilierea contractului de
Garanti Bank RO36 UGBI 0000 5120 04392 RON drept, cu un preaviz de 15 zile calendaristice. De asemenea, este necesar să
l Alţi parteneri bancari: Alpha Bank, IDEA BANK. operaţi rezilierea contractului de furnizare gaze naturale, atunci când se
l Parteneri non-bancari: Pay Point, Westaco Express, StartPay, un-doi înstrăinează locul de consum (vânzare, cumpărare sau schimbare de locatar),
Centru de Plăți, Orange Money. iar noul proprietar/locatar va încheia contract în nume propriu.
Când trebuie să plătiţi factura: Factura de gaze naturale trebuie plătită Actualizare date: Accesează pagina engie.ro/actualizare-date-contact și
până Ia data scadentă înscrisă pe factură. În cazul neachitării facturilor, adu-ţi la zi datele pentru a fi la curent cu informații despre contractul tău de
ENGIE Romania poate să perceapă, conform contractului, majorări pentru energie, facturi şi consum, dar și despre serviciile tehnice obligatorii. În acest
fiecare zi de întârziere şi să întrerupă furnizarea gazelor naturale cu un fel, vom putea comunica eficient și în timp util.
preaviz de 15 zile calendaristice. Revizii şi verificări: Potrivit normelor legale în vigoare, verificarea şi revizia
IMPORTANT : În cazul în care achiți o factură prin alți operatori de plată decât tehnică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale reprezintă o operaţiune
partenerii ENGIE, plata va fi confirmată la data în care contul ENGIE este tehnică obligatorie, în sarcina exclusivă a clientului şi care se realizează
alimentat cu valoarea respectivă. Ai bani rămași în plus în contul ENGIE? Poți cere numai cu firme autorizate ANRE. Pentru mai multe informaţii despre revizii,
restituirea acestei sume prin transfer bancar (fără costuri suplimentare) sau prin verificări şi alte recomandări de siguranţă şi confort, vă invităm să vizitaţi
mandat poștal (cu costuri suplimentare în funcție de comisioanele practicate de engie.ro.
Poşta Română și care vor fi suportate de către tine). Informaţii privind modalităţile de transmitere a plângerilor: prin
Tipurile de facilităţi puse la dispoziţie clienţilor vulnerabili le puteţi găsi formularul de contact online de pe engie.ro, prin e-mail, la adresa dedicată
pe site-ul engie.ro. consiliere-clienti@engie.com, prin curier, la adresa B-dul Mărășești nr. 4-6,
Ofertele ENGIE sunt disponibile pe engie.ro și în comparatorul ANRE sector 4, cod poștal 040254, București, prin prezentarea în orice centru de
pus la dispoziția clienților pe anre.ro, iar în acesta poți consulta toate

Pagina 3 din 4 la factura nr. 11314449555


relații cu clienții. Pentru mai multe detalii cu privire la procedura internă
ofertele de energie din piață.
ENGIE România de soluţionare a plângerilor clienţilor accesaţi
engie.ro/legislatie/.
Clientul final are dreptul de a beneficia de un nivel minim de calitate a
activităţii de furnizare şi a serviciilor aferente alimentării cu energie,
conform standardului de performanţă aprobat de către ANRE, document care
poate fi consultat în pagina engie.ro/legislatie/.
Schimbarea furnizorului de gaze naturale se face gratuit, cu respectarea
condiţiilor contractuale şi ale regulamentului POSF, conform Ordinului ANRE
3/2022. Lista operatorilor economici, titulari de licenţă de furnizare a
gazelor naturale este publicată pe pagina de internet a ANRE (www.anre.ro).
Eficienţa energetică reprezintă o preocupare constantă pentru ENGIE
România în relaţia cu clienţii săi. Astfel, vă oferim asistenţă personalizată
şi soluţii adecvate pentru reducerea consumului de energie prin care puteţi
obţine un plus de competitivitate. Pentru informaţii privind datele de
contact ale unor instituţii cu atribuţii în domeniul energiei şi pentru a
consulta Legea nr. 121/2014 accesaţi secţiunea dedicată eficienţei
energetice pe engie.ro, in funcţie de categoria de client.
Totodată, vă informam că aveţi dreptul: să apelati la ANRE la adresa: str.
Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, Bucureşti, România, cod poştal 020995,
telefon 021.327.81.53/0728.628.664, fax 021.312.43.65, e-mail
anre@anre.ro; website www.anre.ro; să apelati la alte proceduri
extrajudiciare de soluţionare a plângerilor (exemplu – medierea); să vă
adresati instanţei judecătoreşti competente.
ANEXA PRET LA FACTURA ENG 11314449555
PRINCIPALII PARAMETRI CONTRACTUALI

Capacitate rezervata de transport


Nr. Instalatie Adresa Categorie consum
(MWh/h)
4001558510 / 30.06.2023 Strada PRUNDULUI Nr.92 DAMBU Prahova
1. 0,004 GFC-C1-ND
- 28.07.2023 105201

CALCUL PRET - 30.06.2023 - 28.07.2023

Pret maxim facturat cf. OUG27/2022, Art.1 = 310,00 (TVA inclus) 260,50 (fara TVA)

Pret cf. OUG 27/2022, Art. 2, Art. 3 = 221,99 (fara TVA) (30.06.2023 - 30.06.2023)
Pret cf. OUG 27/2022, Art. 2, Art. 3 = 222,92 (fara TVA) (01.07.2023 - 28.07.2023)
Componenta de furnizare 30.06.2023 - 28.07.2023 12,00 lei/MWh
Componenta de transport 30.06.2023 - 30.06.2023 10,83 lei/MWh
Componenta de transport 01.07.2023 - 28.07.2023 11,78 lei/MWh
Componenta medie de achizitie 30.06.2023 - 30.06.2023 150,08 lei/MWh
Componenta medie de achizitie 01.07.2023 - 28.07.2023 150,05 lei/MWh
Tarif de distributie 30.06.2023 - 28.07.2023 49,08 lei/MWh

Pret contractual cu tarife lei/MWh = 277,26 (fara TVA) (30.06.2023 - 28.07.2023)

Pret gaz 30.06.2023 - 28.07.2023 218,18 lei/MWh


Tarif de distributie 30.06.2023 - 28.07.2023 49,08 lei/MWh
Tarif transport 30.06.2023 - 28.07.2023 10,00 lei/MWh

Prețul final facturat va avea întotdeauna valoarea cea mai mică, după caz, dintre prețul plafonat (în funcție de categoria de client și tranșele de
consum), prețul contractual și prețul final calculat conform OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările în vigoare.

Pagina 4 din 4 la factura nr. 11314449555

S-ar putea să vă placă și