,,Universitatea de Stat de Medicina și Farmacie N.

Testimițanu,,

A elaborat : Ilieș Ilie

Chișinău 2014

Fluorul reprezinta un microelement mineral care se localizeaza in

organismul uman aproape exclusiv la nivelul tendoanelor, oaselor si a
dintilor (sub forma de florurat de calciu sau de fluoroapatita). Studiile nu
au reusit sa stabileasca daca fluorul are un rol indispensabil vietii,
deoarece nu s-a putut realiza o dieta care sa fie complet lipsita de acest
mineral.
Rolurile fluorului
Poate cel mai cunoscut rol pe care il are fluorul este acela de protectie
impotriva cariilor dentare, aceasta actiune manifestandu-se chiar si la
concentratii reduse. De asemenea, fluorul participa la mentinerea
structurii oaselor, fara a influenta insa procesul de crestere in sine.
In vederea prevenirii aparitiei cariilor dentare si pentru promovarea unei
dentitii sanatoase este recomandata fluorizarea apei (proces cunoscut si
sub numele de fluorurare), care consta in suplimentarea cu fluor a apei
potabile in cazurile in care concentratia fluorului in apa este sub 0,5
mg/litru. Astfel, expertii sunt de parere ca riscul de cariere a dintilor se
reduce cu 50-60%.
Sursele alimentare de fluor
Alimentele contin in general cantitati mici de fluor (0,02-0,07 mg/kg), cu
exceptia pestelui de apa sarata (pestele oceanic) si a altor produse
marine, dar si a frunzelor si mugurilor arborelui de ceai.
Sursa cea mai importanta de fluor o reprezinta apa plata potabila.
Maximul acceptat de fluor este in acest caz de 1mg/litru. Apa ofera
aproximativ 2/3 din necesarul de fluor, restul provenind din alimente.
Fluorul este răspândit în natura care ne înconjoară: în apa de băut, în
regiunile unde se adaugă în rezervoare, dar şi în alimente şi băuturi.
Alimentele conţin cantităţi mici de fluor, doar peştele oceanic şi unele
elemente marine fiind mai "bogate" din acest punct de vedere. Apa aduce
cea mai mare cantitate de fluor, oferind aproximativ 2/3 din necesarul de
fluor al organismului. Alte alimente care conţin fluor ar fi caisele, carnea
de vită şi cea de porc, cartofii.
De asemenea, fluorul se găseşte în pastele de dinţi în diferite cantităţi,
în funcţie de producători, şi în apele de gură. Pastele de dinţi destinate
copiilor trebuie să conţină maximum 0,03% fluor, iar cele pentru adulţi
maximum 15%. Majoritatea alimentelor sunt sărace în fluor (0.05 mg/100
g). Cele mai bogate surse de fluor sunt: sardinele în conservă (0.2-0.4
mg), ceaiul (0.1-0.6 mg/100 ml), sucul de grapefruit (0.02-0.28 mg/100
ml), peştele (0.01-0.17 mg/100g) şi carnea de pasăre (0.06-0.1
mg/100g). Fluorul obţinut din alimente contribuie la aproximativ un sfert
din doza zilnică adecvată şi restul trebuie obţinut din alte surse (apă,
pastă de dinţi, apă de gură etc.).

Medicul dentist poate efectua o manoperă prin care va introduce fluorul

în structura smalţului, manoperă care se numeşte fluorizare, dând astfel
smalţului un plus de rezistenţă în faţa agenţilor nocivi. Adulţii cărora li s-a
făcut în copilărie un astfel de tratament prezintă un procent mai mic de
carii şi afecţiuni ale smalţului. Fluorul mineralizează suplimentar smalţul şi
întăreşte suprafaţa acestuia.

Chiar dacă se cunoaşte foarte bine rolul acestuia în prevenirea cariilor, florul
nu este considerat de către cercetători un element esenţial pentru că nu este
necesar pentru menţinerea vieţii.
Cariile dentare pot produce multe alte afecţiuni grave şi astfel fluorul poate fi
totuşi considerat un mineral esential. Prezenţa acestui mineral în salivă inhibă
enzimele bacteriene şi astfel previne formarea de acizi ce pot produce carii
dentare.
În natură fluorul se întâlneşte numai sub formă de compuşi. Cantitatea totală în
scoarţa terestră este 6,5x10-2 % (după masă). Fluorul ocupă locul 12 din toate
elementele chimice, iar compuşii lui se depistează în diferite roci şi minerale.
Compuşii fluorului se asimilează în diferite sectoare ale tractului digestiv. Însă
cantitatea maximală este asimilată în intestinul subţire. Căile de bază de
pătrundere a compuşilor fluorului în organismul uman sunt: din apa potabilă în
tractul digestiv şi aerogenă, în cazul intoxicaţiilor industriale. Ingestia fluorului
este urmată de următoarele faze metabolice: adsorbţie, distribuţia şi difuziunea
în organism, excreţia. Cea mai mare parte a fluorului după ce a fost ingerată este
absorbită la nivelul tractului digestiv, de unde va trece în circulaţia sanguină şi va
fi distribuită în diverse ţesuturi.
Cantitatea de fluor absorbită variază în funcţie de:
-doza de fluor ingerată;
-momentul ingestiei;
-durata consumului de fluor;
-solubilitatea elementelor fluorate
Doza cariopreventivă - reprezintă cantitatea de F care administrată pc cale
generală, are efect cariopreventiv maxim, iar riscul de apariţie a fluorozei este
minim. Valoarea acesteia este de 2 mg/zi fluor.
Doza cariostatică - este dată de cantitatea de F ce poate opri evoluţia
proceselor carioase. Efectul cariostatic - se referă la acţiunea fluorului de a
întrerupe evoluşia proceselor carioase.
Efectul cariopreventiv - semnifică fenomenul de prevenire a producerii
leziunilor carioase.
Bilanţul fluorului la copii este pozitiv - organismul reţine circa 45% din fluorul
ingerat şi excretă circa 55%. La vârsta adultă există un bilanţ echilibrat, ceea ce
face ca fluorul absorbit în urma circuitului metabolic să fie excretat în totalitate.
În condiţii patologice bilanţul poate fi negativ, ceea ce înseamnă că rezervele de
fluor din organism vor fi mobilizate. Natura produsului ingerat - Compuşii foarte
solubili (NaF, H2SiF, Na2PO3F) sunt absorbiţi rapid şi aproape total. Compuşii
foarte greu solubili (CaF2) sau puţin solubili (MgF2, AlF3) sunt mai puţin
absorbiţi.
 Doza zilnică adecvată de fluor – mg/zi
Vârstă Bărbaţi Femei Sarcin Alăptare
ă
0-6 0.01 0.01 - -
luni
7-12 0.5 0.5 - -
luni
1-3 0.7 0.7 - -
ani
4-8 1.0 1.0 - -
ani
9-13 2.0 2.0 - -
ani
14-18 3.0 3.0 - -
ani
19 + 4.0 3.0 3.0 3.0
Carenţa de fluor
Deficitul de fluor se poate manifesta clinic prin cresterea frecventei de aparitie a
cariilor si scaderea rezistentei oaselor. Fluorul are efect cariopreventiv prin
cresterea rezistentei dintilor la agresiuni externe si prin prevenirea actiunii
nocive a altor factori asupra smaltului.
Efectul de protectie impotriva cariilor al fluorului se datoreaza fluoroapatitei dar
si actiunii sale bactericide (fluorul distruge bacteriile ce se formeaza in cavitatea
bucala ca rezultat al degradarii enzimatice si fermentarii resturilor alimentare).
Desi fluorul este folosit pentru creşterea masei osoase a coloanei vertebrale
(doze farmacologice), studiile nu au putut arăta că florul din apă şi alimente
poate preveni osteoporoza. A fost totuşi observată o incidenţă mai scăzută a
fracturilor în cazul persoanelor de peste 65 de ani din comunităţile în care apa
era fluorizată.
Politica europeană în ceea ce priveşte fluorizarea apei este de a lăsa populaţia
să decidă şi astfel în peste 90% din Europa Occidentală nu se fluorizează apa.
Acest procedeu este foarte controversat şi mulţi cercetători afirmă că efectele
fluorizării asupra sănătăţii dentare au fost supraestimate şi că este posibil ca
fluorizarea apei să facă mai mult rău decât bine. Totuşi, această afirmaţie nu are
încă prea multă susţinere ştiinţifică.

Terapia de remineralizare
• Prevenirea cariei prin metode de fluorizare dozate.
Fluorizarea apei potabile.
Toate studiile remarcabile si consistente asupra fluorizarii apei potabile au
demonstrat o redu-
cere substantiala a prevalentei cariei dentare, cu aproximativ 40-49% pentru
dentitia temporara si cu 50-59% pentru dentitia permanenta, iar in cazul cariilor
radiculare la populatia varstnica cu 7%. Raportul O.M.S. din 2003 arata ca
fluorizarea apei era practicata in 60 ţari [12]. Romania nu beneficiaza de
tehnologia de fluorizare a apei la nivel centralizat.
Fluorizarea sarii
reprezinta, dupa fluorizarea apei potabile, cel mai important sistem comunitar
de furnizare a fluorurilor, insa fata de fluoriza- rea apei respecta principiul etic al
libertatii alegerii acestei metode. A fost folosita extensiv, cu rezultate excelente
in urmatoarele tari: Elvetia (din 1955), Franta (din 1986), Germania, Spania si
multe tari sud-americane (Costa Rica, Jamaica, Mexic, etc).
Fluorizarea laptelui
Strategiile de fluorizare ale laptelui prin pro- grame scolare au fost folosite in
urmatoarele tari: Bulgaria (laptele este preparat proaspat, ambalat si etichetat
in sticlute de plastic, apoi distribuit copiilor in cantitate de 200 ml /zi, 5 ppm F),
Chile, China, Rusia, Ungaria.

Fluorizarea zaharului
Desi nu este inca folosita, O.M.S. este preocupata de posibilitatea introducerii
acestei metode de preventie a cariei dentare. Cercetarile efectuate in vitro au
aratat ca F adaugat in concentratie de peste 1 ppm reduce demineralizarea
smaltului, la o concentratie de pana la 5 ppm neaparand nici un efect asupra pH-
ului placii bacteriene. Concluzia este ca in concentratii mici, F nu actioneaza
asupra metabolismului placii bacteriene de producere al acizilor, ci este direct
implicat in dinamica proce- sului de de- si remineralizare.
In Republica Moldova este cunoscut faptul, ca sunt zone endemice unde
continutul fluorului in apa potabila depaseste valorile maximal admisibile (1,5
mg./l), acestea sunt raioanele: Falesti, Glodeni, Ungheni cite 7,0- 10 mg./l,
Nisporeni 3-5 mg./l, Straseni , Calaraşi cite 3-4 mg./l , Ciadir- Lunga, Taraclia,
Basarabeasca 2-4 mg./l /7/. Impactul apei este mai pronuntat in mediul rural,
unde populatia preponderent se alimenteaza cu apa din fintini de mina, cele mai
putin protejate de poluare.

Doza maximă admisă de fluor – mg/zi

Vârstă Bărbaţi/femei

0-6 luni 0.7

7-12 luni 0.9

1-3 ani 1.3

4-8 ani 2.2

9-13 ani 10.0

14-18 ani 10.0

19 + 10.0
Excesul de fluor apare destul de rar, insa conduce la o afectiune cu manifestari
importante. Afectiunea se numeste fluoroza si se datoreaza unui exces de fluor
in apa potabila sau consumului exagerat de suplimente nutritive cu un bogat
continut in fluor. Primele manifestari sunt la nivelul dintilor, care vor capata un
aspect patat (prin aparitia unor pete alb-galbui pe suprafata smaltului) si vor
deveni friabili (adica se vor sparge usor). La concentratii exagerate, dintii pot
deveni chiar maronii, iar in plus pot aparea si complicatii osoase de tipul
osteosclerozei si osteoporozei. In acest caz vor aparea excrescente osoase
(numite medical exostoze), calcificari ale ligamentelor (cu afectarea functiei si
mobilitatii), dar si cresterea friabilitatii osoase. Excesul de fluor apare destul de
rar, insa conduce la o afectiune cu manifestari importante. Afectiunea se
numeste fluoroza si se datoreaza unui exces de fluor in apa potabila sau
consumului exagerat de suplimente nutritive cu un bogat continut in fluor.
Primele manifestari sunt la nivelul dintilor, care vor capata un aspect patat (prin
aparitia unor pete alb-galbui pe suprafata smaltului) si vor deveni friabili (adica
se vor sparge usor). La concentratii exagerate, dintii pot deveni chiar maronii, iar
in plus pot aparea si complicatii osoase de tipul osteosclerozei si osteoporozei.
In acest caz vor aparea excrescente osoase (numite medical exostoze), calcificari
ale ligamentelor (cu afectarea functiei si mobilitatii), dar si cresterea friabilitatii
osoase.
Consumul de cantităţi ridicate de flor pe perioade îndelungate poate produce şi
fluoroză scheletică, afecţiune ce produce creşterea masei osoase, dureri
articulare, osificarea cartilagiilor, imobilitate, descompunerea ţesutului
muscular, comprimarea maduvei spinării. Aceste simptome pot să apară la doze
zilnice cuprinse în intervalul 10-25 mg.
Excesul de fluor poate creşte riscul de dezvoltare a 23 de tipuri diferite de
cancer, reduce IQ-ul copiilor şi performanţa la şcoală, afectează glanda pineală şi
creşte stresul oxidativ în întregul organism.
Toxicitatea excesului de fluor
De-a lungul deceniilor s-au adunat dovezi potrivit cărora fluorul este atât toxic,
cât şi carcinogenic pentru oameni. O analiză a statisticilor din 1978 şi până în
1992 a arătat că americanii care au trăit în zone cu fluorizare “optimă” a apei
aveau un risc de dezvoltare a cancerului în 23 de locuri ale corpului. Acest lucru
a fost susţinut şi de o cercetare realizată în Japonia, prin care s-a arătat că
fluorizarea apei creşte în mod semnificativ riscul cancerului uterin şi de ficat.
Recent, un studiu de la Harvard a arătat că o expunere în copilărie la nivele
ridicate de fluor poate creşte cu până la 546% riscul apariţiei osteosarcomului la
bărbaţi (Tumoare malignă a ţesutului osos – n.r). În ciuda acestor dovezi,
medicina a negat în continuare legătura cancerului cu fluorul în mare parte
datorită faptului că nu exista nici un mecanism evident pentru a dovedi acest
lucru.
Însă o nouă cercetare realizată în China a descoperit în sfârşit veriga care lipsea.
Se pare că excesul de fluor perturbă puternic sistemul antioxidant intern al
corpului şi abilitatea de a rezista la stresul oxidativ. Fluorul – un pro-oxidant
potent

În întrega lume, peste 200 de milioane de oameni din 25 de ţări suferă de

fluoroză cronică severă datorită nivelurilor ridicate de fluor din apa subterană
şi/sau contaminării alimentelor şi aerului din cauza poluării, în special datorită
arderii cărbunelui bogat în fluor. Fluoroza endemică este foarte răspândită în
China, de aceea cercetătorii chinezi analizează foarte atent toxicitatea fluorului.
Recent, oamenii de ştiinţă au arătat că cetăţenii care trăiesc în zone cu un nivel
al fluorului ridicat aveau niveluri extrem de scăzute ale celor mai importanţi
antioxidanţi endogeni: dismutaza superoxidă, catalaza şi peroxidaza de
glutation, în comparaţie cu cei care locuiau în zone mai puţin afectate.

o cercetare nouă a arătat că seleniul mineral joacă un rol important în

detoxifierea excesului de fluor, restaurând capacitatea antioxidantă a
organismului şi chiar accelerarea eliminării fluorului din corp, relatează
Naturalnews.com.
In conceptia prof. D. Oltean [1], „stomatologia preventivă studiaza ansamblul de
masuri ce se pot lua pentru a indeparta, corecta sau opri manifestarea cauzelor
care pot determina sau amplifica imbolnaviri ale aparatului dento-maxilar“.
Prevenirea imbolnavirilor se defineste astfel: “strategia de reducere a factorilor
de risc specifici unei boli sau de intarire a factorilor ce reduc susceptibilitatea la
boala, precum si activitatile destinate tratamentului sau reducerii efectelor
provocate de boli deja instalate“

Fluoroza dentară
Fluoroza este o afectiune endemica, ca urmare a intoxicatiei cronice de origine
alimentara sau prin expunere profesionala la compusi ai fluorului. Se
caracterizeaza prin leziuni dentare si osoase, tulburari respiratorii si generale.
Fluoroza dintilor duce la modificarea compozitiei chimice a smaltului dentar,
provocata de excesul de consum al fluorului. Multiple referinte bibliografice au
constatat ca patogenia fluorozei endemice nu este inca elucidata pe deplin.
Conform unor date, fluoroza apare ca rezultat al actiunii fluorului asupra
calciului, magneziului, manganului si altor elemente ale tesuturilor dure
dentare, provocind dereglarea activitatii biologice ale acestor elemente si in
consecinta duce la afectarea smaltului in proces de formare. Se formeaza astfel
un smalt hipomineralizat, poros. Primele semene de alterare ale smaltului sunt
niste linii fine albe, localizate initial pe suprafetele dentare vestibulare. In
formele severe smaltul devine alb- cretos, cu mici depresiuni care ulterior se
unesc si formeaza suprafete neregulate de aspect maroniu.