Tezeu și Minotaurul

de Florin Bican
Pentru a-l pedepsi pe Minos, regele insulei Creta, zeii au făcut-o pe soția sa, Pasifae, să se îndrăgostească de un taur
fermecat. Din iubirea lor s-a născut Minotaurul, o ființă înspăimântătoare. Trupul său, mare, puternic și acoperit cu păr
aspru și des, era de om. Dar pe gâtul vânjos avea cap de taur, din care ieșeau două coarne groase și ascuțite la vârf,
încovoiate amenințător înainte. În ochii bulbucați ai monstrului scăpărau lumini roșietice. Coada lui puternică șfichiuia
aerul ca un bici și vai de nefericitul care nimerea în calea ei! Pădurile și munții pe unde hălăduia Minotaurul se
cutremurau de mugetele sale înfiorătoare.
— Ce mă fac acum? s-a îngrozit Minos. Pe lângă ocara adusă familiei mele, această lighioană blestemată îmi
terorizează supușii și îmi distruge regatul. Cum să scap de el? Voi cere sfatul priceputului Dedal…
Dedal, renumit pentru iscusința lui, a fost chemat de îndată. Auzind despre ce este vorba, a spus:
— Monstrul este puternic, dar, spre norocul nostru, capul de taur nu-l prea ajută. Voi construi de aceea un labirint.
După ce îl vei ademeni acolo, nu va mai reuși în veci să găsească drumul spre ieșire.
— Ce e un labirint? s-a mirat Minos.
— E un păienjeniș de galerii amăgitoare. Seamănă toate între ele și te poftesc la fiecare pas să le urmezi. Te conduc în
cerc, până când nu mai știi dacă te duci sau vii, dacă mergi sau stai pe loc.
După ce s-a construit labirintul și Minotaurul a fost închis acolo, regele Minos nu l-a lăsat să piară de foame. În fiecare
an, regele Atenei, Egeu, pe care Minos îl biruise în război, era obligat să plătească tribut câte șapte băieți și șapte fete
pentru a hrăni monstrul. Întreaga cetate a Atenei era îndoliată.
Dar într-o zi, Tezeu, viteazul fiu al regelui atenian, a spus:
— Tată, nu putem privi nepăsători cum tiranul din Creta își hrănește monstrul cu floarea tinerilor noștri.
— Crezi că eu nu sufăr, fiule? i-a răspuns Egeu îndurerat. Dar ce putem face? Dacă am refuza să plătim tributul, Minos
ar porni un nou război împotriva Atenei, iar pierderile noastre ar fi și mai grele.
— Nu și dacă îi vin de hac Minotaurului!
Oricât a încercat Egeu să-și înduplece fiul să renunțe, nu a reușit. Tezeu a plecat cu următoarea corabie care ducea
tinerii sortiți monstrului!
— Dacă vei fi în viață când se întoarce această corabie, l-a rugat tatăl său, nu uita să-i înlocuiești pânza neagră cu una
albă, pe care ți-am pregătit-o în cală. Până atunci te voi aștepta aici, pe țărm.
— Așa voi face, tată, i-a promis Tezeu.
La sosirea în Creta, tinerii atenieni au fost întâmpinați de regele Minos și de familia lui. Fiica regelui, Ariadna, a băgat
de seamă imediat că între tinerii îngroziți care au coborât din corabia ateniană era unul care nu părea să se teamă. Privea
încrezător în jur, ba chiar zâmbea senin. Era cel mai falnic dintre băieții atenieni și avea trăsăturile cele mai frumoase.
Înainte să priceapă ce se petrece cu ea, Ariadna s-a hotărât să-l salveze cu orice chip pe fermecătorul tânăr. Se îndrăgostise
de el fără să-și dea seama.
A reușit să rămână singură cu Tezeu și i-a oferit ajutorul, cerându-i în schimb ca, de va scăpa cu bine, să se însoare cu
ea și să o ia la Atena. Pentru a-l ajuta să-și găsească drumul în labirint, Ariadna i-a dat lui Tezeu un ghem de sfoară,
sfătuindu-l să-l deșire în urma lui, ca să poată găsi drumul înapoi.
Când tinerii atenieni au intrat în labirint, Minotaurul flămând i-a găsit degrabă. Îndrăznețul Tezeu l-a atacat fără să mai
stea pe gânduri. Unii spun că Tezeu ar fi avut asupra lui o sabie, cu care l-a străpuns pe monstru. Alții spun că sabia i-ar fi
fost dată pe ascuns chiar de Ariadna, la intrarea în labirint. Alții, că l-ar fi răpus pe monstru cu propriul lui corn, după ce a
reușit să i-l rupă. Iar alții că l-ar fi învins doar cu forța brațelor, sugrumându-l. Urmând firul Ariadnei, Tezeu a ajuns din
nou la ieșirea din labirint.
Pentru că nimeni nu se aștepta să scape, s-a strecurat afară nevăzut și a avut timp să dea găuri în toate navele din flota
Cretei, scufundându-le, ca să nu poată fi urmărit. A luat-o pe Ariadna și au pornit spre Atena. Când au ajuns la o distanță
sigură, au făcut un popas pe mica insulă Naxos. Însă la plecare Tezeu a uitat s-o îmbarce și pe Ariadna, care adormise,
epuizată, la umbra unui copac. Trezindu-se singură și disperată, prințesa abandonată a invocat ajutorul zeilor. I-a răspuns
însuși Dionysos, zeul vinului și al fertilității, care s-a îndrăgostit de ea și a luat-o de soție.
Între timp, dumirindu-se că Ariadna lipsește, Tezeu a fost atât de tulburat, încât a uitat să schimbe pânza neagră, cu care
plecaseră în grabă din Creta. Văzând-o de pe țărm, Egeu a crezut că și-a pierdut fiul și și-a pus capăt zilelor, aruncându-se
în valurile zbuciumate. De atunci, Marea Egee îi poartă numele.
Devenit regele Atenei, Tezeu a continuat să rătăcească prin lume, ca printr-un labirint fără ziduri, săvârșind multe alte
fapte de strălucită vitejie și cugetând la căile întortocheate ale acestei lumi.