Capul 1-6 84 Pag 2014

Chirurgia ortopedică a animalelor de companie
Partea I.
CAPUL
2
Cornel Igna
1. FRACTURILE MANDIBULEI
Se întâlnesc cu frecvenţă ridicată la cîine - 3-6%) şi pisică - 15% (procente din

totalul fracturilor înregistrate la aceste specii).25, 72, 73, 63, 66 Majoritatea fracturilor (65-
70%) sunt deschise, cu etiologie traumatică (89-100%).25 Porţiunile premolară (31%) şi
molară (18%) reprezintă localizările preponderente.73
Rememorări anatomice 17, 20, 27, 51, 52

Mandibula este formată din două oase simetrice, unite în planul median al
porţiunii rostrale - simfiza mandibulară. Fiecare jumătate mandibulară prezintă o
porţiune orizontală – corpul mandibulei, care conţine dinţii şi una verticală – ramura
mandibulei, care prezintă suprafeţe pentru inserţia musculară şi de articulare cu
temporalul. Fiecare corp mandibular prezintă trei porţiuni: incisivă, premolară şi molară
(Fig. 1-1). Ramurile mandibulei continuă în direcţie aborală corpurile mandibulei, iar
prin intermediul procesului condiliar şi a unui disc intraarticular (menisc) se articulează
cu cavitatea glenoidă a temporalului – articulaţia temporomandibulară (Fig. 2-1).
Formaţiunile musculare sunt reprezentate de muşchiul cutanat şi fascia
superficială a capului, muşchiul maseter (ridicător al mandibulei), muşchiul temporal
(ridicător, prepulsor şi deviator lateral al mandibulei), muşchiul pterigoidian (ridicător,
prepulsor şi deviator lateral al mandibulei) şi muşchiul digastric (coborâtor al
mandibulei).
Principalele formaţiuni neuro-vasculare sunt: artera şi vena mandibulară care
împreună cu ramura alveolomandibulară a nervul mandibular pătrund prin gaura
mandibulară, situată pe faţa medială a ramurilor mandibulei, în canalul intraosos
mandibular. Ramuri din aceste formaţiuni se desprind pentru fiecare dinte mandibular
(ramuri alveolare mandibulare orale – pentru molari, ramuri alveolare mandibulare
mijlocii – pentru premolari, ramuri alveolare mandibulare rostrale – pentru canini şi
3
incisivi). Nervul alveolomandibular părăseşte canalul mandibulei prin 2-3 găuri

mentoniere – ramurile nervului mental (două sau trei) se distribuie buzei inferioare.
Considerente de biomecanică în fracturile mandibulei

Forţa destabilizantă principală a unui focar de fractură mandibular acţionează
dorso-caudal (prehensiune, masticaţie), fiind preluată de marginea alveolară şi de
suprafaţa dinţilor mandibulari. Acţiunea muşchilor masticatori concură, de asemenea la
destabilizarea focarelor de fractură cu localizare mandibulară.
În fracturile corpului mandibular – zona premolară sau molară, muşchiul
digastric prin inserţia sa pe marginea ventrală a mandibulei şi prin acţiunea sa de
coborâtor a mandibulei, poate acţiona destabilizant în fracturile oblice cu orientare
dorso-caudal spre ventro-rostral sau stabilizant prin compresiunea creată în focarul de
fractură în timpul contracţiei în fracturile oblice cu orientare dorso-rostrală spre ventro-
caudal 63 (Fig. 3-1).
Reducerea şi imobilizarea fracturilor mandibulei localizate în zona molară
trebuie să menţină o ocluzie dentară perfectă. O reducere cu imobilizare în care în
focarul de fractură există o diferenţă de aliniere de 2-3 mm faţă de normal se va solda cu
vicii de ocluzii de mai mulţi centimetrii între arcadele incisive mandibulară şi maxilară.63
Anestezie
Tratamentul ortopedic conservator (pansamente de tip botniţă) ca şi unele
procedee chirurgicale simple (ligaturi metalice interdentare, fixare interdentară cu
materiale compozite, fixatori externi) se pot aplica sub formule anestezice de tip narco-
neuroleptanalgezic cu narcoză stabilă. Aplicarea procedeelor chirurgicale complexe
(broşe intramedulare, suturi osoase cu fire metalice, imobilizare cu plăci şi şuruburi sau
combinaţii între aceste tehnici) impun recurgerea la anestezie generală cu narcoză
inhalatorie.25, 31, 54
Pentru administrarea agentului inhalant intubaţia se va realiza prin
farigostomie cu plasarea sondei cu balonaş în lumenul traheal (Fig. 4-1).
4
Cornel Igna
Principii de tratament
- reducerea în poziţie anatomică normală şi restaurarea ocluziei dentare;
- aplicarea unor mijloace de fixare care să neutralizeze forţele negative care
acţionează în focarul de fractură;
- extragerea dinţilor aflaţi în focarul de fractură, evitând dislocările
accidentale şi trumatizarea celorlalţi dinţi;
- minimalizarea ţesuturilor moi perimandibulare şi sutura plăgilor.
Există mai multe metode de tratament: - imobilizare conservatoare cu
pansamente de tip botniţă, ligaturi metalice interdentare, fixare interdentară cu materiale
compozite, fixatori externi, broşe intramedulare, suturi osoase cu fire metalice,
imobilizare cu plăci şi şuruburi sau combinaţii între aceste tehnici.22, 25, 44, 54, 63, 64, 71
Alegerea procedeului terapeutic este condiţionată de: prezenţa sau absenţa dinţilor;
gradul de distrucţie a ţesuturilor perimandibulare; vârsta şi talia animalului; tipul,
localizarea şi stabilitatea fracturii; statusul economic al proprietarului şi preferinţa şi /
sau posibilităţile chirurgului.1, 25, 62, 68, 69 Toate metodele prezintă avantaje şi dezavantaje
specifice. Pentru o mai bună înţelegere a aplicării metodelor de tratament acestea vor fi
detaliate în cele ce urmează, dependent de indicaţiile terapeutice specifice pentru diferite
localizări mandibulare (arcadă incisivă, simfiză mandibulară, corp mandibular, ramură
mandibulară, apofiză coronoidă, proces angular şi proces condiliar).
5
1.1. FRACTURILE ARCADEI INCISIVE MANDIBULARE
Selectarea procedurii terapeutice este condiţionată de gradul de extindere a

fracturii: numai la arcada incisivă mandibulară sau la ambele arcade incisive,
mandibulară şi maxilară. Scopul tratamentului este de a imobiliza incisivii dislocaţi,
contând pe o calusare secundară a marginilor alveolare fracturate.
Procedee terapeutice
1.1.1. Stabilizarea dentară cu materiale compozite
Procedeul este utilizat pentru imobilizarea incisivilor parodontotici26 dar poate

fi aplicat şi în fracturile localizate la una sau la ambele arcadele incisive (mandibulară,
maxilară). Pansamentul de tip botniţă imobilizantă hemicerclajul mandibulo-maxilar va
completa imobilizarea. Procedeul prezintă avantajul de a permite hrănirea orală (tubaj
oral cu cateter de 3 – 7 mm diametru), imobilizarea mandibulo-maxilară mai laxă
permiţând inserarea unui tub in cavitatea orală.
Anestezie: generală de tip N-NLA cu narcoză stabilă.
Contenţie: în decubit sternoabdominal, menţinînd gura deschisă cu un speculum de tip
arc fixat pe canini sau un speculum oral cu bare fixat in zona molarilor.
Curăţirea suprafeţelor coronare labiale ale incisivilor şi realinierea manuală a dinţilor

dislocaţi.
Corodarea emailului de pe suprafeţele coronare labiale prin aplicarea timp de 60 de
secunde a unui gel pe bază de acid fosforic. Cantitatea de email îndepărtat este
neglijabilă, cca 1%. 26
Îndepărtarea acidului fosforic prin spălare cu jet de apă.
Uscarea cu jet de aer a suprafeţelor dentare.
6
Cornel Igna
Aplicarea unui compozit lichid pe suprafeţele pregătite prin corodare.

Aplicarea peste compozit a unei punţi, mănunchi de fibre de sticlă şi îmbibarea lor cu
compozit lichid.
Se aşteaptă 4- 5 minute pentru întărire, timp în care materialul se modelează şi devine
transparent.
Se secţionează cu foarfecele capetele mănunchiului de fibre de sticlă la limita lăturaşilor,
aplicându-se o pastă compozită peste capetele secţionate.
Peste puntea construită se aplica al treilea strat de compozit lichid, a cărui întărire va
desăvârşi imobilizarea (Fig. 5-1).
Aplicarea unui mijloc adjuvant de imobilizare: pansament de tip botniţă (Fig. 6-1) sau
hemicerclaj mandibulo-maxilar (Fig. 7-1).
După vindecare, 3 – 6 săptămâni, puntea imobilizantă se separă de emailul incisivilor cu
o freză dentară iar resturile de compozit se îndepărtează manual cu un croşet de detartraj.
O variantă de execuţie constă în îmbunătăţirea fixării punţii de material
compozit care se aplică peste implante metalice inserate parapulpar.78
1.1.2. Imobilizarea prin ligaturi interdentare multiple tip Stout
Procedeul este aplicabil numai în fracturile localizate la ambele arcade incisive,

mandibulară şi maxilară deoarece presupune şi efectuarea de ligaturi între incisivii de pe
cele două arcade.9, 14, 15
Imobilizarea rigidă prin ligaturi interdentare liniare şi
transversale (interarcadiale) duce la imposibilitatea hrănirii animalului prin tubaj oral,
impunându-se efectuarea în prealabil a faringostomiei.
Anestezie: generală de tip N-NLA cu narcoză stabilă sau narcoză inhalatorie cu intubare
prin breşa de faringostomie.
Contenţie: în decubit sternoabdominal, menţinînd gura deschisă cu un speculum de tip
arc fixat pe canini sau un speculum oral cu bare fixat in zona molarilor.
Sutura plăgilor gingivale şi alinierea dinţilor dislocaţi.
7
Cât mai aproape de coletul incisivilor se trece şerpuitor un fir metalic monofil. Pasajul
subgingival al firului se face prin lumenul unui ac hipodermic introdus subgingival
interdentar, dinspre labial spre ligual. Inserarea firului se face în contact cât mai fidel cu
faţa linguală a dintelui, lasând pe faţa labială o mică buclă interdentară (Fig. 8-1 A).
Unul din capetele firului se trece prin buclele de pe faţa labială a incisivilor (Fig. 8-1 A).
Se strâng prin răsucirea moderată a celor două capete ale firului metalic (Fig. 8-1 B).
Se răsucesc buclele interdentare de pe faţa labială a incisivilor şi se definitivează fixarea
prin completarea răsucirii capetelor firului (Fig. 8-1 C).
Fixarea in mod identic a dinţilor de pe arcada incisivă oponentă.
Se trece câte o bucata de fir metalic prin fiecare dintre buclele interdentare
corespondente, mandibulare şi maxilare, a căror strângere, prin răsucirea capetelor,
realizează solidarizarea rigidă a celor două arcade, imobilizare mandibulo-maxilară (Fig.
8-1 D-F).
Toate ligaturile interdentare se desfac după realizarea vindecării, de regulă 3 – 6
săptămâni.
8
Cornel Igna
1.2. FRACTURILE SIMFIZEI MANDIBULARE
Fracturile simfizei mandibulare se întâlnesc cu o frecvenţă mai mare la pisică

decât la câine. Asimetria între cele două jumătăţi (dreaptă, respectiv stângă) ale arcadei
incisive mandibulare este, în majoritatea cazurilor, evidentă.
Tehnici operatorii
I. Fixarea interdentară
cu o ansă de sârmă de oţel dispusă în formă de „8” între caninii mandibulari
sau în „U” între incisivi 16 (Fig. 9-1. şi 10-1) nu asigură stabilitatea şi compresia porţiunii
rostrale a corpului mandibular în focarul de fractură, ceea ce constituie pricipala
motivaţie a abandonării acestui procedeu terapeutic.
II. Cerclajul corpului mandibular

constă în încercuirea cu o ansă de sârmă a porţiunii rostrale a corpului
mandibulei, caudal de caninii mandibulari. Există două variante de execuţie.
A. Inserţia perigingivală a sârmei pentru cerclaj

Contenţia: în decubit sternoabdominal, un ajutor menţinând capul ridicat şi gura
deschisă sau în decubit lateral.
Inserarea prin şanţul gingivo-labial, în spatele caninilor mandibulari a unui ac tubular
curb sau un purtător de sârmă, evidenţiindu-i bizoul în şanţul gingivo-labial de pe partea
opusă .
Introducerea prin lumenul acului a unui segment de sârmă este urmată de retragerea
acului. Pasajul în jurul porţiunii rostrale a corpului mandibulei poate fi realizat şi cu un
ac Haghedorn curb (3/4), încărcat cu o ansă de sârmă (Fig. 11-1.).
9
Strângerea cerclajului se face în unul din şanţurile gingivo-labiale (drept sau stâng),
asigurând compresiunea fragmentelor osoase în focarul de fractură şi stabilitatea
imobilizării.
Confirmarea corectitudinii reducerii fracturii se face prin verificarea normalităţii
ocluziei dentare.
Capetele ansei de sârmă, plasate în şanţul gingivo-labial, se secţionează la o lungime de
3-4 mm şi se orientează paralel cu mandibula.
B. Accesul submandibular 44, 54

Contenţia: în decubit dorsal.
Incizia pielii, 1-2 cm, pe faţa ventrală a porţiunii rostrale a corpului mandibular, caudal
de simfiza mandibulară.
Introducerea a două ace de seringă în şanţurile gingivo-labiale, imediat în spatele
caninilor mandibulari, orientându-le pe feţele laterale ale porţiunii rostrale a corpului
mandibulei şi exteriorizându-le bizourile în plaga operatorie.
Introducerea unei sârme de prin lumenul acelor (Fig. 12-1.) care sunt apoi retrase.
Strângerea cerclajului şi retezarea la 1-2 mm a capetelor sârmei plasate în plaga
submandibulară. Capetele sârmei se îndoaie paralel cu corpul mandibular, în contact
strâns cu osul (Fig. 12-1.).
Verificarea corectitudinii reducerii şi imobilizării fracturii.
Sutura biplan a plăgii submandibulare: ţesutul conjunctiv subcutanat cu material
resorbabil şi tegumentul cu fire separate neresorbabile.
Firul metalic de cerclaj se ridică în momentul confirmării clinice şi radiologice a
consolidării focarului de fractură, cca 2-4 săptămâni44 până la 12 săptămâni.54
III. Sutura osoasă (hemicerclajul) a simfizei mandibulare

Sutura osoasă a simfizei mandibulare este un procedeu aplicabil la câinii de
talie mică şi la pisici.44
10
Cornel Igna
Incizia pielii pe faţa ventrală a porţiunii rostrale a corpului mandibular, în plan median,
evidenţiind focarul de fractură simfizial.
Din focarul de fractură se forează (burghiază) manual, în direcţie oblică, câte o gaură în
fiecare hemicorp mandibular. Traiectul de foraj nu trebuie să fie transfixic prin podeaua
cavităţii orale.
Inserarea unei anse de sârmă prin cele două găuri.
Strângerea ansei de sârmă, pe faţa ventrală a porţiunii rostrale a corpului mandibular,
realizează reducerea şi stabilizarea fracturii simfiziale (Fig. 13-1.). Capetele sârmei se
retează scurt, îndoindu-le paralel cu corpul mandibulei.
Se verifică normalitatea ocluziei dentare.
Sutura biplan a plăgii operatorii: fir resorbabil inserat în surjet simplu prin ţesutul
conjunctiv subcutanat şi fire separate simple cu material neresorbabil la piele.
Firul metalic de sutură osoasă este inamovibil, plasamentul fiind definitiv.
IV. Fixarea cu broşă transfixică şi ligatură metalică
Procedeul este recomandat la câinii de talie mare.44, 54

Incizia pielii pe faţa ventrală a porţiunii rostrale a corpului mandibulei, expunând focarul
de fractură.
Dilacerarea şi decolarea ţesuturilor moi aderente la feţele laterale ale corpului
mandibular, evidenţiind suprafeţele osoase.
Reducerea manuală a fracturii, aliniind arcada incisivă mandibulară.
Inserarea unei broşe metalice transfixic prin focarul de fractură. Punctul de inserare este
plasat caudal de caninii mandibulari între radăcina acestora, gaura mentală mijlocie şi
radacina primului premolar.
Plasarea şi dispunerea sub formă de „8” între capetele broşei a unei anse de sârmă (Fig.
14-1.).
11
Strângerea ansei de sârmă asigură compactarea şi imobilizarea focarului de fractură.

Aprecierea fidelităţii reducerii focarului se face prin verificarea corectitudinii ocluziei
dentare.
Capetele sârmei se taie la o lungime de 3 – 4 mm şi se îndoaie paralel cu corpul
mandibulei.
Plaga operatorie se închide biplan: ţesutul conjunctiv subcutanat se suturează în surjet cu
material resorbabil, iar în planul doi, pielea în puncte separate simple cu fire
neresorbabile.
Broşa şi ligatura metalică se extrag după vindecarea fracturii (inclusiv confirmarea
radiologică), de regulă 3 – 8 săptămâni.
V. Fixarea cu şurub
Fixarea cu şurub a fracturilor simfizei mandibulare reprezintă o alternativă

tehnică la fixarea cu broşă transfixică şi ligatură metalică, având aceleaşi indicaţii.44
Timpii operatori necesari pentru expunerea faţetelor laterale ale porţiunii rostrale a
corpului mandibular sunt identici cu cei prezentaţi la fixarea cu broşă transfixică şi
ligatură metalică.
Reducerea fracturii, menţinând manual coaptarea sau cu ajutorul unei pense de fixare a
fragmentelor osoase.
Forarea (burghierea) transfixică de amorsaj a porţiunii rostrale a corpului mandibulei
este urmată de un foraj cu un burghiu cu diametru adecvat grosimii şurubului de
corticală ales pentru implantare. Locul de elecţie pentru foraj este identic cu cel utilizat
pentru inserarea broşei – vezi procedeul de fixare cu broşă transfixică şi ligatură
metalică. Forajul sub control radioscopic reprezintă opţiunea care exclude riscul
lezionării accidentale a rădăcinii caninilor.
Măsurarea lungimii forajului şi selectarea şurubului de corticală cu dimensiuni adecvate.
Tarodarea traiectului forat.
Zencuirea la diametru adecvat grosimii capului de şurub.
12
Cornel Igna
Înfiletarea şi străngerea şurubului (Fig. 15-1.).

Sutura plăgii operatorii: surjet simplu cu material resorbabil pentru apoziţionarea
ţesutului conjunctiv subcutanat şi puncte separate simple cu fire neresobabile pentru
piele.
În absenţa apariţiei complicaţiilor (osteomielită, dureri, focare de osteoliză sau
de osteopenie) şurubul de fixare nu se extrage, plasamentul lui fiind definitiv.
13
1.3. FRACTURILE CORPULUI MANDIBULEI
Corpul mandibular reprezintă localizarea preponderentă (49 – 50 % după

Umpphlet R.C. şi Johnson A.L. – 1990 73) a fracturilor care interesează mandibula.
Alegerea modalităţii terapeutice este condiţionată de o serie de factori:
- localizarea fracturii (zona premolară sau molară);
- tipul fracturii (închisă sau deschisă) uni- sau bilaterala;
- forma fracturii (simplă, cominutivă, segmentală multiplă);
- gradul de extincţie a pierderilor osoase inclusiv dentare;
- gradul de distrucţie a ţesuturilor moi perimandibulare;
- prezenţa infecţiei.
Vindecarea este în esenţă condiţionată de acurateţea reducerii şi alinierii
capetelor osoase şi de fermitatea şi stabilitatea imobilizării. Metodele terapeutice
aplicabile pot fi sistematizate în procedee de fixare externă şi procedee de fixare internă.
1.3.1. Procedee de fixarea externă
1.3.1.1.Tratamentul conservator – aplicarea botniţei imobilizante
Indicaţii: 36, 54, 62-64, 68, 71

- preoperator ca mijloc de imobilizare provizorie;
- fracturi de dimensiuni reduse, fără deplasare, stabile;
- fracturi multiple cu grad mare de segmentare în fragmente cu dimensiuni reduse;
- mijloc adjuvant de imobilizare în fracturile tratate prin osteosinteză internă
În mod obişnuit imobilizarea, după aplicarea pansamentului de tip botniţă imobilizantă,
trebuie să permită o deschidere minimală a gurii – 0,5 cm între arcadele incisive este
considerat acceptabil la un câine de 20 – 25 kg.71 Necesitate unei imobilizări mai ferme
reclamă precedarea aplicării botniţei de efectuarea faringostomiei37 cu tubaj gastric
pentru alimentarea postoperatorie a animalului.
14
Cornel Igna
Contenţia: în decubit sternoabdominal.

Reducerea manuală a fracturii.
Cu o rolă de bandă de pansament adeziv (tip Vetrap) se înconjoară capul animalului,
pornind de pe o latură a capului, din faţa botului animalului pe după ceafa până lângă
comisura buzelor de pe faţa opusă, unde rola este temporar abandonată. Pansamentul
este aplicat cu faţa adezivă spre exterior.
Cu o altă rolă de pansament adeziv se înconjoară strâns botul animalului (5 – 8 ture de
înfăşare), trecând peste benzile laterale montate anterior. Banda de pansament este
aplicată cu faţa adezivă spre animal. Lăţimea rolei de pansament (între 2 şi 10 cm)
trebuie să fie adecvată taliei animalului, respectiv lungimii botului. Înfăşarea nu trebuie
să cuteze buzele animalului, să jeneze mişcarea pleoapelor inferioare sau să perturbe
respiraţia.
Se reia înconjurarea capului cu prima banda de pansament adeziv peste înconjurarea
circulară, lipind-o de de benzile trecute iniţial pe feţele laterale ale capului.
Suplimentarea fixării botniţei prin plasarea în zona gâtlejului animalului a unei benzi
adezive duble între benzile petrecute pe feţele laterale ale capului – vezi cap. 1.1.1., fig.
– 6.1.
Controlul fixării pansamentului imobilizant de tip botniţă se face zinic în primele zile
după aplicare şi apoi săptamânal până la vindecare. Hrănirea animalului în acest interval
de timp se face printr- un tub plasat oral fie prin spaţiul dintre arcadele premolare fie,
mai rar, printre cele incisive.
15
1.3.1.2. Fixarea cu ligaturi metalice maxilo-mandibulare
Este o alternativă a imobilizării cu pansament de tip botniţă,25, 41 aplicabil la

indivizii care nu suportă botniţa ca şi la pisici şi câini de talie mică din rasele brevignate
(Pechinez, Shitzu, etc). Indicaţiile, principiile de imobilizare, pregătirile preoperatorii
(anestezie, contenţie) şi reducerea fracturii mandibulare sunt identice cu cele prezentate
la imobilizarea cu pansament de tip botniţă.
Se forează cu un burghiu subţire montat într-o mandrină manuală două orificii

transfixice prin marginea alveolară a mandibulei şi respectiv maxilei, imediat în spatele
rădăcinilor celor doi canini sau între rădacinile primului premolar maxilar – forajul
maxilar şi anterior de rădăcina primului molar mandibular – forajul mandibular.
Prin cele două foraje se trece o bucată de sârmă de osteosinteză (calibrul 18 – 22),
formându-se o buclă care se va stânge ulterior prin răsucirea celor două capete ale
sârmei.
Se repetă operaţiunile de forare şi inserarea a ligaturii interarcadiale pe parte opusă a
gurii (dreapta – stânga).
Se verifică ocluzia dentară şi corectitudinea reducerii fracturii.
Se strâng concomitent cele două ligaturi interarcadiale (stângă şi dreaptă), răsucind
capetele sârmelor (Fig. 16-1.). Tehnica de fixarea a ligaturii metalice între cele două
arcade este identică cu cea a strângerii cerclajelor, înfăşurarea fiind plasată înspre şanţul
gingivolabial.
Cele două răsuciri ale capetelor sârmelor sunt apoi tăiate la aproximativ 1 cm şi îndoite
paralel cu mandibula sau maxila.
Suspendarea ligaturilor se face în momentul confirmării vindecării fracturii, secţionând
şi extrăgând sârma interarcadială.
16
Cornel Igna
1.3.1.3. Fixarea cu ligaturi metalice interdentare
Procedeul impune trecerea unor fire metalice subţiri (fir monofil de oţel
inoxidabil, calibru 18 – 24) subgingival în jurul coroanei premolarilor şi / sau molarilor
situaţi de o parte şi alta a focarului de fractură. Strângerea ligaturii asigură imobilizarea
focarului de fractură. În general, forma dinţilor influenţează stabilitatea fixării, primii
doi premolari nepretându-se pentru încercuirea cu ligaturi metalice.71
Indicaţii
- fracturi simple unilaterale, localizate în partea aborală a mandibulei;
- mijloace tehnice adjuvante ale fixării fracturilor mandibulare cu materiale
acrilice, ligaturi metalice interfragmentare, ligaturi interarcadiale maxilo-
mandibulare, fixatori externi, etc.
Anestezie: generală de tip N-NLA cu narcoză stabilă sau inhalatorie.

Contenţia: în decubit sternoabdominal sau lateral dependent de localizarea şi forma
fracturii. Gura este menţinută deschisă de un ajutor sau cu un speculum tip arc.
Inserarea ligaturii metalice şi dispunerea firului în unul din modelele 4, 64:

- buclă de tip Stout (Fig. 17-1.);
- buclă de tip Stout modificată (Fig. 18-1.);
- buclă de tip Ivy (Fig. 19-1.);
- în formă de „8” (Fig. 20-1.);
- arc interdentar (intermandibular) de tip Erich (Fig. 21-1.).
Alegerea modelului este condiţionată: de specie (câine sau pisică), talia
animalului, tipul, forma şi localizarea fracturii, abilitatea chirurgului.14, 23, 25, 41, 58, 64, 71
Pasajul subgingival al firului metalic se face fie direct (manoperă mai greu de realizat)
fie prin lumenul unui ac hipodermic, introdus subgingival în spaţiul interdentar dinspre
labial spre lingual.
Reducerea fracturii, alinierea corpului mandibular şi definitivarea imobilizării prin
răsucirea capetelor ligaturii metalice.
17
Evitarea infecţiilor gingivale şi a halitozei, în perioada de timp necesară

vindecării fracturii (4 – 6 săptămâni), presupune o atentă igienă orală (lavaj, periaj,
irigări cu soluţii antiseptice). După vindecare firele metalice se extrag.
18
Cornel Igna
1.3.1.4. Fixarea interdentară cu materiale acrilice
Procedeul este utilizat ca mijloc singular de imobilizare a fracturilor

mandibulei sau ca mijloc adjuvant al imobilizării cu ligaturi metalice interdentare sau
ligaturi metalice interfragmentare (suturi osoase).54, 58, 71 Studii recente38, 39 care au testat
din punct de vedere al stabilităţii şi rezistenţei mai multe metode de fixare externă
interdentară utilizate în tratamentul fracturilor corpului mandibular indică, în ordine
descrescătoare, următorul clasament: atelă acrilică întărită cu ligaturi metalice
interdentare şi arc, atelă acrilică întărită cu ligaturi metalice interdentare, atelă acrilică,
ligaturi interdentare şi arc interdentar, ligaturi interdentare. Există la ora actuală trei
posibilităţi tehnice de fixare acrilică. 2, 19, 21, 38, 39, 49, 53

Contenţie: în decubit sternoabdominal, un ajutor menţinînd gura deschisă.
A. Fixarea cu atelă modelată din metacrilat şi cerclaje
Deoarece metacrilatul polimerizează la temperaturi mai mari de 50˚ C tehnica

de lucru exclude aplicaţiile directe pe suprafaţa oaselor, dinţilor sau ţesuturilor moi
perimandibulare.53, 58
După reducerea fracturii se pregăteşte animalul pentru prelevarea unei amprente

documentare (aspirarea secreţiilor orale)
Ca material de amprentare se utilizează materialele termoplastice încălzite într-o baie de
apă la 55 – 60˚ C şi aplicate cu o portamprentă universală de uz uman.
Amprenta este menţinută în câmpul protetic mandibular minim 5 minute.
Extragerea amprentei se face după răcirea acesteia prrin tracţiuni exercitate asupra
portamprentei în două puncte simetrice.
Se spală amprenta sub jet de apă.
19
Amestecul pulbere de metacrilat – lichid , în proporţii conforme cu prospectul

produsului utilizat, după mixare şi debutul polimerizării se toarnă în strat subţire 4 –5
mm în amprenta documentară. În momentul în care începe solidificarea se introduce în
apă fierbinte pentru 5 – 10 minute.
Se extrage atela de metacrilat din amprentă şi se modelează cu o freză stomatologică,
excluzând suprafeţele care vin în contact cu feţele ocluzale ale dinţilor pentru a nu
modifica ocluzia normală.
Atela acrilică se aşează în cavitatea orală pe arcadele mandibulare şi se fixează cu
cerclaje , de o parte şi alta a focarului de fractură, pe fiecare corp mandibular.
Inserţia anselor de sârmă pentru fiecare cerclaj se face printr-o mică incizie cutanată (3 –
5 mm) practicată pe marginea ventrală a corpului mandibulei. Cu un ac Hagedorn drept
se introduc pe rând capetele sărmei pe lângă corpul mandibulei, evidenţiind un capăt în
gură în silonul gingivo-lingual iar al doilea capăt în silonul gingivo-labial.
Răsucirea capetelor ansei de sârmă realizează imobilizarea atelei acrilice. Se taie
capetele sârmei (4 – 5 mm) şi se îndoaie paralel cu atela.
Atela se ridică după 4 – 6 săptămâni, secţionând şi extrăgând cerclajele.
Îngrijirile postoperatorii vizează controlul periodic a fidelităţii imobilizării şi

igiena zilnică a cavităţii orale (spălături, periaj). Regimul alimentar e preferabil să
excludă alimentele cu consistenţă solidă, dură.
B. Fixarea cu atelă din polimetilmetacrilat
Metoda este utilizată în combinaţie cu ligaturi interdentare de consolidare a

fixării,64 prezentând dezavantajul de a necesita răcirea permanentă a materialului acrilic
în timpul solidificării atelei, altfel cauzând arsuri ale gingiei.
Curăţirea dinţilor de resturi alimentare şi / sau tartru – se poate utiliza un aparat de

detartraj cu ultrasunete.
Reducerea fracturii şi aplicarea de ligaturi interdentare (vezi cap. 1.3.2.).
20
Cornel Igna
Corodarea emailului, de pe suprafeţele coronare labiale şi linguale de pe premolarii 1 – 3

şi numai de pe feţele linguale a premolarului 4 şi a molarilor, prin aplicarea timp de 60
de secunde a unui gel pe bază de acid fosforic (30 – 40%).
Prepararea acrilicului după o proporţie de 2:1 – amestecarea a două părţi de pudră
monomerică cu o parte lichid polimeric.
Transferul amestecului acrilic într-o seringă de plastic.
Momentul de debut al solidificării materialului acrilic se depistează prin testări repetate
ale adezivităţii, fie pe o coală de hârtie, fie între police şi index.
Se aplică acrilicul cu seringa pe feţele labiale şi linguale ale dinţilor conform schemei
de corodare a smalţului (se vor evita aplicaţiile pe suprafeţele ocluzale ale tablei
dentare), într-o aplicare continuă care să creeze atela.
Pe toată durata solidificării atelei acrilice gura animalului va fi irigată cu apă rece pentru
a reduce căldura (riscul de arsuri) degajată în timpul procesului exotermic de
polimerizare. Pentru un control eficace al temperaturii preferăm să menţinem indexul în
contact permanet cu atela până la definitivarea procesului de polimerizare (15 – 20 de
minute).
Se ajustează marginile jenante ale atelei acrilice cu o daltă sau cu o freză antrenată la
viteză mică de motorul stomatologic.
Îngrijirile postoperatorii sunt identice cu cele descrise la procedeul anterior.

După vindecare ridicarea atelei se face prin secţionarea ei cu dalta sau cu o freză
antrenată de motorul dentar. Resturile de acrilic se îndepărtează cu un croşet.
21
C. Fixarea cu atelă din acrilic polimerizabil la „rece”
Fixarea cu atelă din acrilic polimerizabil la „rece” consolidată cu fire metalice

reprezintă o metodă facil de aplicat şi cu puţine riscuri de a provoca complicaţii
iatrogene.49, 71
Curăţirea dinţilor de resturi alimentare şi / sau tartru.

Reducerea fracturii. Dacă există o fractură deschisă, plaga mucoasei şi gingiei se va
antiseptiza şi sutura.
Corodarea emailului, de pe suprafeţele coronare ale premolarilor şi molarilor prin
aplicarea timp de 60 de secunde a unui gel pe bază de acid fosforic (30 – 40%). Pentru
ca aplicaţiile de acrilic să interfereze la minim ocluzia dentară recomandăm efectuarea
corodării şi a coafajului acrilic conform tehnicii indicate de Smith M.M. – 2002.64
Se amestecă şi se omogenizează cele două componente de tip pastă ale unui produs
acrilic „rece” (Maxi-Temp – Henry Schein Inc., USA sau Protemp Garant – ESPE
Dental AG., Germania).71
Cu o spatulă de plastic se aplică pasta acrilică în jurul dinţilor şi în cazul fixărilor mixte
(ligaturi interdentare – acrilic) peste eventualele fire metalice (Fig. 22-1.).
În momentul debutului întăriri acrilicului se închide uşor gura animalului. Se ajustează
marginile jenante ale atelei acrilice cu o daltă sau cu o freză antrenată la viteză mică de
motorul stomatologic.
Igiena cavităţii orale (spălături regulate postprandiale) previne halitoza şi apariţia
infecţiilor18.
Ridicarea atelei acrilice se face sub anestezie, cu o daltă sau cu o freză antrenată de
motorul dentar, în momentul confirmării vindecării fracturii.
22
Cornel Igna
1.3.1.5. Fixatori externi
Imobilizarea cu fixatori externi recurge la broşe de inserţie de tip Kirschner

(broşe lise subţiri) interconectate fie în aparate de tip Kirschner-Ehmer (KE) cu cleme şi
bare de conectare, fie cu materiale acrilice.14, 15, 22, 23, 24, 25, 44, 54, 68, 69, 71
Indicaţii:
- fracturi mandibulare deschise;
- fracturi multiple şi / sau cu pierdere osoasă;
- fracturi localizate bilateral.
Indiferent de modelul de conectare utilizat pregătirile preoperatorii sunt
identice.
Anestezie: de tip N-NLA preferabil cu narcoză stabilă.
Contenţie: în decubit sterno-abdominal cu capul uşor ridicat.
Se spală şi se antiseptizează cu atenţie cavitatea orală. Se tunde părul de pe zona
mandibulară.
A. Fixarea externă cu broşe interconectate în aparat Kirschner-Ehmer
Reducerea fracturii, închiderea gurii animalului şi verificarea corectitudinii ocluziei

dentare. Pentru menţinerea reducerii se poate recurge la aplicarea de ligaturi metalice
interdentare
Inserţia câte unei broşe în segmentul osos aflat rostral şi respectiv caudal de focarul de
fractură, trecând prin piele şi ţesuturile moi perimandibulare. De regulă în porţiunea
rostrală broşa este inserată prin ambele corpuri mandibulare (Fig. 23-1.- B). Studii
recente19 au demonstrat că imobilizarea cu o singură broşă montată rostral oferă aceeaşi
stabilitate ca şi fixarea rostrală cu 2 sau 4 broşe.
Ataşarea barei de conectare între cele două broşe. Pe bară se montează, anterior
conectării, una, mai rar două cleme de conectare - libere.
23
Inserţia prin clema liberă a celei de a treia broşe, de regulă în segmentul osos poziţionat
caudal de focarul de fractură. Se realizează astfel alinierea fixatorului. Inserţia broşelor
poate fi perpendiculară pe axul mandibulei sau oblică divergentă sub un unghi de 30 –
40 de grade (Fig. 23-1.). Poziţionarea broşelor în timpul inserţiei intraosoase trebuie
efectuată cu grijă, evitând lezionarea rădăcinii dinţilor.
Bara şi clemele de conectare se poziţionează la o distanţă de cca. 1-2 cm faţă de
ţesuturile moi perimandibulare. Se strâng suruburile clemelor de conectare şi se
ajustează (scurtează) lungimea broşelor inserate.
Configuraţiile utilizate pot fi: uniplanare unilaterale (Fig. 23-1. - A, B, D), uniplanare
bilaterale (Fig. 23-1.- C) sau combinaţii uniplanare bi-unilaterale, alegerea fiind
dependentă de localizarea şi tipul fracturii.
Tratamentul plăgii corespunzător fracturii deschise (debridare, antisepsie, sutură) se face
după ce s-a finalizat inserţia şi conectarea broşelor.
B. Fixarea externă cu broşe interconectate cu material acrilic
Diverse materiale acrilice (polimetilmetacrilat) de uz veterinar (Technovit) sau

de uz dentar uman (metilmetacrilat nesteril) pot fi utilizate pentru a interconecta rigid
broşele inserate intramandibular. Procedeul prezintă avantajul de a accorda un grad de
libertate de cca 1-2 cm în plan dorso-ventral pentru inserţia broşelor (ne mai fiind
obligatorie inserţia liniară ca în conectarea cu aparat Kirschner-Ehmer) ca şi al unei
imobilizări mai stabile în fracturile mandibulare cu localizare bilaterală unde acrilatul
utilizat pentru interconectare se poate dispune în formă de potcoavă (Fig. 24-1.).
44
Leighton L.R. – 1993 recomandă evitarea conectării în formă de potcoavă care ar
putea împiedica efectuarea prehensiunii alimentelor.
Ca forme de turnare a conectorului din acrilic se utilizează tuburi de plastic sau
cauciuc (diametrul tubului va fi adecvat taliei animalului) sau folii de celuloid. În cazul
utilizării tuburilor acestea trebuie să fie sterile, inserţia broşelor făcându-se transfixic
prin tub, ţesuturile moi perimandibulare şi os. Foliile de celuloid se fixează după ce
broşele au fost inserate, permiţând apoi îndoirea părţii externe a broşelor, paralel cu
24
Cornel Igna
corpul mandibulei. Se îndoaie celuloidul şi se fixează în forma dorită de cofraj cu câteva

benzi adezive.
Materialul acrilic preparat după tehnica prezentată anterior se încarcă într-o
seringă cu un conector la ambou larg, cca 0,5 cm şi se injectează în tubul de plastic sau
se toarnă în cofrajul de celuloid. Injectarea în tubul de plastic trebuie să se facă cu
suficientă presiune pentru a reuşi umplerea lui în întregime. După întărirea materialului
acrilic cofrajul de celuloid se îndepărtează. Tuburile de plastic rămân pe loc.
Pe durata imobilizării cu fixatori externi se va controla periodic stabilitatea

montajelor şi aspectul leziunilor cutanate provocate de inserţia broşelor.
Suspendarea imobilizării se face după aproximativ 4 – 6 săptămâni,
presupunând desfacerea clemelor de conectare în cazul interconectării în aparat
Kirschner-Ehmer sau în cazul conectării cu materiale acrilice secţionarea broşelor în
proximitatea conectorului acrilic şi ulterior extragerea broşelor prin antrenare mecanică
manuală sau cu o bormaşină.
25
1.3.2. Procedee de fixare internă
Procedeele de fixare internă presupun efectuarea „reducerii deschise a

focarului de fractură”. Dependent de localizarea fracturii(lor) se va aborda chirurgical
corpul mandibulei.
Accesul chirurgical la porţiunea rostrală a corpului mandibulei56
Anestezie: generală de tip N-NLA, preferabil cu narcoză inhalatorie.

Contenţie: în decubit lateral pe parte sănătoasă sau în cazul fracturilor bilaterale decubit
lateral alternativ, începând reducerea şi imobilizarea cu corpul mandibular (drept sau
stâng) care permite cea mai corectă coaptare.
Incizia pielii la întretăierea feţei laterale cu marginea ventrală a corpului mandibular,
pornind de la nivelul caninului până la nivelul molarilor.
Incizia ţesutului conjunctiv subcutanat, a fasciei superficiale a capului şi a muşchiului
cutanat (pielos) al capului, care se retractează lateral împreună cu pielea, expunând
corpul mandibulei (Fig. 25-1.).
Decolarea subperiostală a muşchiului milohioidian permite un acces mai larg la faţa
medială a mandibulei.
În timpul reducerii instrumentale a fracturii trebuiesc menajate vena labială inferioară
prezentă pe marginea dorsală a mandibulei şi ramura venei faciale prezentă pe marginea
ventrală a mandibulei pe care o traversează peste inserţia muşchiului digastric.
Plaga operatorie se suturează bietajat: musculatura decolată împreună cu fascia,
acoperind osul şi în planul doi ţesutul conjunctiv subcutanat şi pielea.
Accesul chirurgical la porţiunea caudală a corpului mandibulei56

Contenţie: în decubit dorsal.
26
Cornel Igna
Incizia pielii, ţesutului conjunctiv subcutanat, a fasciei superficiale a capului şi a

muşchiului cutanat (pielos) al capului pornind dinspre caudal de la procesul angular al
mandibulei spre cranial pe o lungime de cca jumătate din lungimea mandibulei.
Incizia este poziţionată pe marginea ventrală a mandibulei.
Se retractează în lateral structurile incizate, descoperind în lateral muşchiul maseter şi pe
marginea ventro-medială a corpului mandibulei muşchiul digastric.
Se incizează septul intermuscular dintre muşchiul maseter şi muşchiul digastric,
protejând artera, vena şi nervul facial (Fig. 26-1.).
Se decolează subperiostal inserţia muşchiul digastric pe corpul mandibulei.
Retracţia laterală a muşchiului maseter şi medială a muşchiului digastric şi milohioidian
permit expunerea adecvată a porţiunii caudale a corpului mandibulei şi a porţiunii
ventrale a ramurii mandibulei.
Refacerea planurilor anatomice se face prin sutură trietajată: I - a septului intermuscular
master-digastric (atenţie la conservarea trunchiurilor vasculo-nervoase); II – fascia
superficială a capului şi muschiul pielos; III – pielea.
Accesul ventral în fracturile bilaterale ale corpului mandibular
Procedeul este recomandat de Rudy L.R. – 197560 şi Fossum Welch Theresa –

1999.28

Incizia pielii în plan median, intermandibular.
Aplicarea unui depărtător autostatic evidenţiază cele două corpuri mandibulare.
Pentru evidenţierea cortexului mandibulei se decolează subperiostal inserţia mediană a
muşchiului milohioidian. În zona caudală este necesară decolarea subperiostală şi
retracţia laterală a muşchiului maseter şi medială a muşchiului digastric şi milohioidian.
27
Refacerea planurilor anatomice se face prin sutură bi- sau trietajată, dependent de
lungimea accesului (vezi paginile anterioare - sutura în accesul la porţiune rostrală şi
caudală a corpului mandibulei).
Accesul oral
Accesul oral este facil în fracturile deschise ale corpului mandibulei. Este
utilizat mai ales pentru fixările cu ligaturi metalice interfragmentare.44

Contenţie: în decubit sterno-abdominal, gura fiind menţinută deschisă cu un speculum
tip arc fixat pe caninii de pe latura sănătoasă.
Cavitatea orală trebuie antiseptizată cu atenţie în mod repetat.
Incizia gingiei pe marginea alveolară labială, pornind din plaga focarului de fractură,
alternativ rostral şi caudal.
Decolarea gingiei în jurul focarului de fractură, pe ambele feţe (laterală şi medială),
expunând corticală corpului mandibulei.
Antisepsia focarului de fractură şi asigurarea drenajului sunt necesare în cele mai multe
cazuri de fracturi deschise.
Plaga operatorie se suturează monoetajat cu fire neresorbabile monofil.
Fixarea cu tijă centromedulară
Fixarea centromedulară cu tije de tip Steinmann sau broşe de tip Kirschner a

fracturilor corpului mandibulei este dezavuată de majoritatea autorilor.24, 25, 54, 59, 69, 73
Principalele reticenţe constau în: forma alungită a secţiunii transversale a canalului

mandibular nu se pretează la o fixare stabilă cu o tijă cu secţiune rotundă; prezenţa în
canal a rădăcinii dinţilor ca şi a unor impotante formaţiuni vasculo-nervoase care pot fi
uşor lezionate în momentul inserării tijei; imposibilitatea controlării forţelor de rotaţie
28
Cornel Igna
manifestate în focarul de fractură; exceptând canalul medular structura osoasă a

mandibulei are o densitate mare, inserţia tijelor sau broşelor fiind dificilă.
După fixarea centromedulară sunt raportate peste 58 % malocluzii sau
nonuniuni.73 Brinker şi colab – 1990 14
consideră sechelele care pot apărea ca având
semnificaţie minoră.
Din focarul de fractură se introduce în canalul mandibular, cât mai aproape de marginea
ventrală o tijă metalică care va fi antrenată mecanic prin fragmentul mai scurt până ce va
perfora corticala mandibulei pe marginea ventrală la punctul de curbură (de regulă
rostral – ventral de rădăcina caninului sau caudal – în spatele proiecţiei rădăcinii
ultimului molar). Tija se introduce până când capătul de la care se face antrenarea este la
nivel cu focarul de fractură.
Se reduce fractura, realizând alinierea fragmentelor osoase.
Prin antrenarea mecanică, (mandrină de mână, mandrină electrică şi / sau ciocan) de la
capătul care a perforat corticala, tija este introdu-să în celălalt fragment osos. Antrenarea
se face până în apropierea corticalei. (Fig. 27-1 şi Fig. 28-1 A-C).
Coaptarea se poate îmbunătăţi prin aplicarea suplimentară de ligaturi interdentare sau
interfragmentare.
Se îndoaie capătul tijei paralel cu corpul mandibulei şi se secţionează scurt
După producerea vindecării tija se extrage.
29
1.3.2.1.Fixarea cu ligaturi metalice interfragmentare
Hemicerclajul interfragmentar (sutura osoasă) este procedeul cel mai frecvent

utilizat pentru fixarea fracturilor mandibulare.15, 22, 23, 25, 28, 44, 50, 54, 60, 63, 64, 68. 69, 71
Fixarea cu
ligaturi metalice este indicată pentru fixarea fracturilor. transversale sau oblice în care nu
există mai mult de trei fragmente.15 Studii recente7, 57 au demonstrat că firele metalice
pot fi înlocuite cu succes de fire de sutură resorbabile sintetice (Polidioxanone) mai ales
în condiţiile în care ligaturile interfragmentare sunt utilizate ca mijloace adjuvante ale
altor tehnici de fixare (osteosinteza cu plăci şi şuruburi).
Considerente tehnice generale pentru fixarea cu ligaturi metalice interfragmentare:

- utilizarea de fire metalice monofilament cu calibrul adecvat, 18 – 22;
- forarea traiectelor osoase transmandibulare pentru inserţia sârmei de
osteosinteză se face între rădăcinile dinţilor;
- găurile de inserţie a sârmei de osteosinteză se plasează la minim 5mm de
linia de fractură;
- se folosesc segmente de sârmă cu lungime mai mare (decât măsurătorile)
pentru a uşura inserţia;
- ligatura metalică trebuie să fie perpendiculară pe linia focarului de fractură;
- localizarea unei ligaturi lângă marginea orală a mandibulei este necesarâ
pentru a neutraliza forţele destabilizante care acţionează în focarul de
fractură;
- ligaturile amplasate în formă de „X” conferă o stabilitate sporită
imobilizării;
- stabilitate imobilizării cu ligaturi metalice interfragmentare, în cele mai
multe cazuri, este necesar să fie îmbunătăţită prin utilizarea de mijloace
complementare de fixare – ligaturi interdentare, broşe inserate
intermandibular „în cruce”, fixatori externi, atelă interdentară din material
acrilic.
Anestezie: generală de tip N-NLA (alegerea tipului de narcoză - stabilă sau inhalatorie,
este dependentă de tipul fracturii, localizare, preferinţa chirurguluişi / sau anestezistului.
30
Cornel Igna
Contenţie: dependentă de aceeaşi factori – decubit lateral, sterno-abdominal sau dorsal.

Descoperirea focarului de fractură şi a cortexului mandibulei perifractural.
Forarea traiectelor osoase transmandibulare se face cu un burghiu cu diametru adecvat
sau cu o broşă Kirschner. Forarea cu broşe permite o corectă poziţionare a găurilor
transosoase deoarece forajul poate fi început şi din afara plăgii operatorii. Forajul se face
dinspre labial spre lingual. În montarea de ligaturi în apropierea marginii ventrale a
mandibulei nu este implicată o abordare intraorală.
Inserţia sârmei(lor) de osteosinteză se poate face sub mai multe modele de dispunere
(Fig. 29-1. A - F).
Strângerea hemicerclajului se face prin răsucirea fermă a celor două capete ale sârmei.
Capetele se taie scurt, iar vârfurile se îndoaie spre mandibulă.
Se verifică ocluzia dentară şi implicit corectitudinea reducerii şi imobilizării focarului de
fractură.
După vindecare este recomandată extragerea ligaturilor metalice.15
31
1.3.2.2.Fixarea cu plăci şi şuruburi
Fixarea imobilizantă a fracturilor mandibulei cu plăci este considerată metoda

cea mai adecvată de tratare a fracturilor corpului mandibular localizate bilateral şi / sau
cu grad ridicat de fragmentare (cominutive) sau cu pierdere de substrat osos.1, 3, 7, 12, 13, 15, 25,
29, 44, 54, 59, 68, 69
Studii recente75 recomandă utilizarea de mini-plăci de uz uman
(maxillofacial system – AO/ASIF) sau adaptări pentru medicina veterinară (Compact
1.0). Fixarea plăcilor cu şuruburi de tip autofiletant simplifică inserţia şi reduce
considerabil durata operaţiei.
Rezultate foarte bune sunt consemnate în urma utilizării de mini-plăci de
compresiune dinamică (DCP),15 sau a mini-plăcilor cu contact limitat (LCP).28 Plăcile de
tip LCP prezintă avantajul unui contact limitat între placa metalică şi os interceptând la
28, 29
minim circulaţia sangvină. Perspective interesante, tot mai încurajatoare, sunt
deschise de cercetările care propun utilizarea de plăci şi şuruburi din materiale
resorbabile.11, 30, 57, 67
Anestezie: generală de tip N-NLA, cu narcoză inhalatorie şi intubaţie traheală prin
faringostomie.
Acces operator: dependent de localizarea focarului de fractură.
Reducerea intraoperatorie a focarului de fractură cu alinierea segmentelor mandibulare
este urmată de aplicarea de pense speciale care să menţină reducerea şi să creeze
compresiune în focarul de fractură.
Conturarea plăcii (modelarea formei plăcii prin îndoire corespunzător contururilor
osoase pe care urmează a fi aplicată.
Aplicarea şi fixarea plăcii peste focarul de fractură. Se consideră eficiente fixările cu 2 -
3 şuruburi inserate rostral şi caudal de focarul de fractură. Este preferabil ca fixarea să
înceapă cu focarul de fractură situat posterior, continuând în sens rostral. Plăcile se
aplică pe marginea labială a mandibulei în apropierea marginii ventrale, evitându-se
pătrunderea în canalul mandibular (Fig. 30-1.). Montajul este de tip neutralizant a
forţelor destabilizatoare.25
32
Cornel Igna
Forarea traiectelor osoase pentru inserţia şuruburilor. Direcţia forajelor este dependentă
de tipul de placă utilizat, fiind indicate montajele care creează compresiune în focarul de
fractură. Măsurarea grosimii osului este obligatorie pentru dimensionarea corectă a
lungimii şuruburilor.
În cazul în care nu se utilizează şuruburi autofiletante este necesară în prealabil
tarodarea traiectelor de foraj şi ulterior înfiletarea şuruburilor. Ordinea de montaj în
găurile plăcii şi succesiunea desfăşurării timpilor de foraj, tarodare, înfiletare respectă
regulile generale de monataj în osteosinteza internă cu plăci şi şuruburi.
O ligatură interdentară între dinţii situaţi de o parte şi alta a focarului de fractură asigură
neutralizarea forţelor destabilizante de pe marginea alveolară a mandibulei.
Extragerea plăcilor se face după vindecarea focarelor de fractură (cca. 4-6-8 săptămâni).
33
1.4. FRACTURILE RAMURII MANDIBULEI
Particularităţile anatomice ale ramurii verticale a mandibulei (os subţire,

prezenţa pe faţa medială a găurii alveolo-mandibulare şi a nervului alveolomandibular)
restricţionează mijloacele de tratament al fracturilor,4, 25, 44 nefiind aplicabile imobilizările
cu fixatori externi, tije sau broşe şi doar în mod excepţional, la câinii de talie foarte
mare, se poate recurge la osteosinteza internă cu plăci şi şuruburi. Fracturile stabile, cu
deplasări minimale se imobilizează prin pansamente de tip botniţă sau ligaturi metalice
interarcadiale, maxilo-mandibulare. Fracturile instabile, cu deplasări mari, însoţite de
dureri puternice şi de efecte secundare (lezarea polului posterior al globului ocular,
blocarea mişcărilor articulaţiei temporo-mandibulare prin interpunerea fragmentului
fracturat între mandibulă şi apofiza zigomatică) impun reducerea deschisă a fracturii şi
imobilizarea fragmentelor cu ligaturi metalice (suturi osoase).
Anestezie: generală de tip N-NLA, cu narcoză inhalatorie.

Incizia pe marginea ventro-laterală a mandibulei a pielii, ţesutului conjunctiv
subcutanat, a fasciei superficiale a capului şi a muşchiului cutanat (pielos) al capului
pornind dinspre caudal de la procesul angular al mandibulei spre incizura vasculară a
corpului mandibulei.
Se retractează în lateral structurile incizate, descoperind muşchiul maseter.
Se decolează subperiostal inserţia muşchiul maseter pe marginea ventrală a ramurii
mandibulei.
Retracţia laterală a muşchiului maseter permite expunerea adecvată a ramurii verticale a
mandibulei (Fig. 31-1.).
Forarea traiectelor transosoase cu un burghiu subţire sau cu o broşă Kirschner. Atenţie la
traiectul nervului alveolo-mandibular.
34
Cornel Igna
Inserţia ligaturilor metalice interfragmentare este facilitată de utilizarea unor ghiduri

pentru sârmă. Ligatura metalică trebuie să fie perpendiculară pe linia focarului de
fractură Amplasarea unor ligaturi în „X” conferă un plus de stabilitate fixării (Fig. 32-
1.).
Reducerea focarului de fractură se face de regulă prin ridicarea fragmentului înfundat cu
ajutorul unui elevator.
Strângerea hemicerclajului se face prin răsucirea fermă a celor două capete ale sârmei.
Capetele se taie scurt, iar vârfurile se îndoaie spre mandibulă.
Refacerea planurilor anatomice se face prin sutură trietajată: - muşchiul maseter; –
fascia superficială a capului şi muschiul pielos; – pielea.
Osteosinteza cu broşe (Fig. 33-1.) sau cu plăci metalice şi şuruburi (Fig. 34-1 A şi
B).presupune recurgerea la materiale identice cu cele prezentate pentru fixarea
fracturilor corpului mandibular, respectând regulile prezentate.
35
1.5. FRACTURILE PROCESULUI ANGULAR (UNGHIULAR) AL

MANDIBULEI
Procesul angular, marginea ventrală şi porţiunea ventrală a feţei mediale a

mandibulei servesc pentru inserţia muşchiului digastric. Fractura procesului angular al
mandibulei este întâlnită rar. Animalul întâmpină dificultăţi deosebite în deschiderea
gurii, deşi ocluzia dentară este normală. Tratamentul presupune reducerea deschisă a
fracturii şi fixarea internă a fragmentului.15

Incizia pe marginea ventro-laterală a mandibulei a pielii, ţesutului conjunctiv
subcutanat, a fasciei superficiale a capului şi a muşchiului pielos al capului. Incizia este
localizată în porţiunea aborală a mandibulei.
Se retractează în lateral structurile incizate, descoperind şi incizând septul intermuscular
maseter-digastric
Se decolează subperiostal inserţia muşchiul digastric de pe marginea ventrală a ramurii
mandibulei ceea ce permite evidenţierea focarului de fractură.
Reducerea fracturii şi fixarea provizorie cu o pensă.
Fixarea procesului angular se face cu una sau două broşe Kirschner (montaj în cruce)
trecute transfixic prin fragment şi inserate apoi în ramura verticală a mandibulei (Fig.
35-1.).
Inserarea broşelor se face cu o mandrinăcu acţionare manuală sau electrică.
Plaga operatorie se suturează trietajat – septul intermuscular maseter-digastric; - fascia,
pielosul capului şi ţesutul conjunctiv subcutanat; - pielea.
Un pansament de tip botniţă imobilizantă sau ligaturi metalice interarcadiale maxilo-
mandibulare completează, pentru două săptămâni imobilizarea.
36
Cornel Igna
1.6. FRACTURILE PROCESULUI CONDILOID
Fracturile procesului condiloid al mandibulei se întâlnesc rar, dar necesită în

toate cazurile o imobilizare adecvată prin fixare internă.44 Imobilizările conservatoare
sunt mai rar practicate.61 Fracturile intrarticulare temporo-mandibulare se soldează în
majoritate cazurilor tratate conservator cu anchiloze temporo-mandibulare.42 Pentru
fixarea internă accesul operator se face pe faţa laterală a articulaţiei.14, 15, 42
Contenţie: în decubit lateral pe parte sănătoasă.
Incizia longitudinală a pielii pe marginea ventrală a arcului zigomatic în zona de
proiecţie a articulaţiei temporo-mandibulare (Fig. 36-1.).
Incizia muşchiului pielos al capului şi a fasciei superficiale şi retractarea ventrală a
marginii plăgii expune articulaţia. Protejarea traiectului canalului parotidian şi a
ramurilor bucale ale nervului facial care sunt identificate la marginea caudală a ramurii
verticale a mandibulei. Incizia muşchiului maseter pe marginea ventrală a arcului
zigomatic(Fig. 37-1.).
Se incizează periostul de pe arcul zigomatic pe care este inserat puternic ligamentul
articular lateral, decolându-se apoi subperiostal în sens ventral muşchiul maseter.
Incizia capsulei articulare permite vizualizarea focarului de fractură şi reducerea acestuia
(Fig. 38-1.).
Fixarea se face în mod identic cu cea prezentată pentru fracturile procesului angular al
mandibulei. Pentru câinii de talie mică este suficientă imobilizarea cu o singură broşă,
iar pentru cei de talie mare cu două broşe montate în cruce. 44
Sutura capsulei articulare este urmată de rafia marginii muşchiului maseter la arcada
zigomatică, a muşchiului pielos şi a fasciei superficiale şi în final pielea.
Dacă în timpul vindecării examinarea clinică şi radiografică evidenţiază semne

evidente de artrită şi / sau anchiloză temporo-mandibulară se impune efectuarea
condilectomiei. 25, 45
37
Tehnica operatorie
Anestezie: generală de tip N-NLA, cu narcoză inhalatorie şi blocaj analgezic al nervului
maxilar la ieşirea din cutia craniană.
Accesul operator la articulaţia temporo-mandibulară a fost prezentat mai sus.
Rezecţia blocului osos temporo-mandibular se face cu un osteotom, cleşte ciupitor şi /
sau ferăstrău electric cu lamă oscilantă. Modelarea sitului osos rămas după rezecţie se
face prin chiuretare.
Închiderea plăgii operatorii prin sutura ţesuturilor periarticulare şi în planul al doilea, a
pielii.
Postoperator animalul va beneficia de administrarea de analgezice şi de hrană
moale, păstoasă pentru a încuraja mişcările masticatorii. Pseudoarticulaţia care se
formează în timp permite o bună recuperare funcţională. 25
38
Cornel Igna
1.7. FRACTURILE PROCESULUI CORONOID
Datorită situării profunde, sub arcul zigomatic, fracturile procesului coronoid

sunt foarte rare. 44 Complicaţiile cel mai frecvent întâlnite în fractura procesului coronoid
sunt blocarea fragmentului osos între arcul zigomatic şi corpul mandibulei
(imposibilitatea închiderii gurii) şi leziuni perioculare şi ale polului posterior a globului
ocular. Tratamentul constă în înlăturarea fragmentului fracturat.
Anestezie: generală de tip N-NLA, cu narcoză inhalatorie şi blocaj analgezic al nervului

maxilar la ieşirea din cutia craniană.
Incizia pielii, a muşchiului pielos şi a fasciei superficiale a capului în lungul arcului
zigomatic, descoperind osul.
Decolarea periostală a muşchiului temporal de pe marginea dorsală a arcadei zigomatice
şi a muşchiului maseter de pe marginea ventrală.
Burghierea a patru foraje în arcadă zigomatică la ambele capetele segmentului ce
urmează a fi rezecat (câte două la fiecare capăt, de o parte şi alta a liniei de rezecţie).
Rezecţia cu un ferăstrău electric cu lamă oscilantă sau cu un ferăstrău Gigli a unei
porţiuni din arcul zigomatic. Bucata osoasă rezecată va pastra contactul periosto-
muscular de pe faţa medială cu inserţia muşchiului temporal pentru a permite apoi
reataşarea
Reperarea fragmentului fracturat din procesul coronoid şi decolarea inserţiilor musculare
de pe suprafaţa lui. Extragerea fragmentului fracturat.
Regularizarea, cu un cleşte ciupitor de os, marginii de fractură a ramurii mandibulei.
Pasajul a două ligaturi metalice prin cele patru găuri practicate anterior în arcada
zigomatică. Repunerea, alinierea şi imobilizarea fragmentului detaşat din arcada
zigomatică se definitivează prin înfăşurarea capetelor celor două sârme utilizate pentru
hemicerclaje. Capetele sârmelor se taie scurt şi se îndoaie spre arcada zigomatică. Sutura
muşchiului maseter la arcada zigomatică.
39
Sutura muşchiului pielos şi a fasciei superficiale cu fire separate resorbabile şi cu fire

neresorbabile pielea.
40
Cornel Igna
1.8. LUXAŢIA TEMPORO-MANDIBULARĂ
Patologia articulaţiei temporo-mandibulare include pe lângă traumatisme ale

meniscului articular şi ale ligamentelor, fracturi (ale procesului condiloid) şi luxaţii care
pot apărea independent sau concomitent. 24, 25, 44, 54 Luxaţia temporo-mandibulară poate fi
localizată uni- sau bilateral. Direcţia de deplasare a mandibulei în urma luxării
articulaţiei temporo-mandibulare poate fi rostrală sau aborală. Diagnosticul clinic
(aprecierea poziţiei caninilor mandibulari în raport cu poziţia caninilor maxilari) trebuie
confirmat radiologic. 24, 25, 44, 54, 70
Tratamentul luxaţiei temporo-mandibulare constă în reducerea conservatoare
(închisă) sau chirurgicală (deschisă). Cazurile de insucces al reducerii luxaţiei, ca şi cele
cu leziuni articulare asociate luxaţiei (fracturi multiple ale procesului condiloid şi / sau
fracturi ale fosei mandibulare a osului temporal) se vor trata prin condilectomie
mandibulară (rezecţia articulaţiei temporo-mandibulare)65, 70 – vezi capitolul 1.6.
Reducerea închisă (conservatoare)
Anestezie: neuroplegie sau NLA şi blocaj analgezic al nervului mandibular la ieşirea din
cutia craniană.8
Contenţia: în decubit sterno-abdominal.
Un băţ, cu secţiune rotundă şi un diametru de 1 –3 cm (dependent de talia animalului) se
plasează transversal în gura animalului, între ultimii molari.
Cu patru degete de la ambele mâni în sprijin pe capetele băţului (tracţiune în direcţie
ventrală) şi cu policele în contrasprijin pe mandibula animalului se imprimă părţii
posterioare a mandibulei luxate o mişcare în sens ventral, deplasând-o înspre rostral sau
aboral până ce condilii articulari reintră, în poziţie normală, în fosa mandibulară a osului
temporal (Fig. 39-1.). De regulă, sunt necesare mai multe tentative.
41
48
Verificarea reducerii prin aprecierea radiografică şi clinică a corectitudinii ocluziei
dentare.
Imobilizarea mandibulei cu un pansament de tip botniţă imobilizantă sau ligaturi
interarcadiale maxilo-mandibulare timp de 7 – 12 zile.
Reducerea deschisă (chirurgicală)
Procedeul este aplicabil în caz de eşec al reducerii conservatoare şi presupune

un acces operator lateral (vezi cap. 1.6.) şi o fixare prin sutura de imbricare a capsulei
articulare.25 Aplicarea unei pansament imobilizant de tip botniţă sau de ligaturi
interarcadiale maxilo-mandibulare completează imobilizarea în perioada postoperatorie
(1 – 2 săptămâni). Recidivele postoperatorii (dezaxări, anchiloză temporo-mandibulară)
apar în proporţie ridicată, reclamând condilectomia mandibulară 65, 66, 70
- vezi capitolul
1.6.
42
Cornel Igna
1.9. MANDIBULECTOMIA
Neoplaziile cavităţii orale se întâlnesc cu o frecvenţă de 6,57 % din totalul

55, 62
cancerelor la carnasiere. Exereza mandibulei – mandibulectomia, este un procedeu
chirurgical de tratament pentru neoplasmele mandibulare (carcinom cu celule
scvamoase, melanomul malign, fibrosarcomul, adanantinomul, odontomul ameloblastic,
epulisurile benigne cu bază de implantare periostală sau osoasă), cu efect paleativ în cele
mai multe cazuri, 5, 31, 33, 34, 43, 77 pentru nonuniuni postfracturale şi osteomielite cronice.64
Dintre tumorile cavităţii orale incidenţa cea mai ridicată o deţine melanomul
malign (24 – 28 %) urmat de epulisurile benigne (21 – 23 %), carcinomul cu celule
scvamoase (15 – 17 %) şi fibrosarcomul (3 – 13 %).61 Rasele cel mai frecvent afectate
sunt: Cocker spaniol, Pudel, Ciobănesc german, Brac german, Boxer. Localizările
preponderente sunt gingivale cca 63 %, mucoasa orală cca 25 % şi bolta paltină cca
10%.5, 10 Masculii sunt afectaţi în proporţie mult mai ridicată decât femelele de tumorile
maligne, vârsta critică fiind de 9 –11 ani.5, 10, 34, 76
În cazul melanoamelor maligne afectarea osoasă este prezentă în 57 % din
cazuri iar metastazarea în limfonodurile regionale este întâlnită în 59 – 74 % din cazuri.
O afectare osoasă masivă – 68 % din cazuri se întâlneşte la fibrosarcoame, dar apare în
mod excepţional şi în carcinoamele cu celule scvamoase.5, 10, 34
Studii clinice au
înregistrat o afectare osoasă craniană de 25 % dint totalul osteosarcoamelor întâlnite la
câine.5
71
Tomlinson G. şi Priddy N. – 2001 menţionează, în funcţie de necesităţile
clinice, şase tipuri de rezecţii mandibulare: hemi-mandibulectomia rostrală unilaterală
(Fig. 40-1. A), mandibulectomia rostrală bilaterală, hemi-mandibulectomia centrală (Fig.
40-1. B), hemi-mandibulectomia parţială 3/4 (Fig. 40-1. C), hemi-mandibulectomia
caudală (Fig. 40-1. D) şi hemi-mandibulectomia totală (Fig. 40-1. E).5, 31, 33, 34, 35, 43, 46, 47, 55, 74,
77
43
Hemi-mandibulectomia rostrală unilaterală
Anestezie: generală, cu narcoză inhalatorie oro- sau faringostomo-traheală.

Contenţia: în decubit dorsal, cu maxila fixată de masa de operaţie (faşă de tifon în
spatele caninilor maxilari).
Retracţia buzei de pe parte afectată descoperă mucoasa labială care este incizată,
pornind de la spaţiul interdentar dintre cleşti şi continuă în lungul corpului mandibular,
de regulă până în spatele primului premolar (minim 1 cm în plus faţă de marginile
neoplasmului 5, 74).
Incizia mucoasei sublinguale pe suportul osos reprezentat de arcada incisivă şi corpul
mandibular.
Decolarea subperiostală a ţesuturilor moi perimandibulare (mucoasă, muşchiul orbicular
al gurii, muşchiul milohioidian şi muşchiul geniohioidian).
Secţionarea corpului mandibulei cu un ferăstrău cu lamă oscilantă sau Gigli, imediat
caudal de primul premolar.
Separarea parţială cu osteotomul sau cu dalta a simfizei mandibulare, pornind dintre
cleşti până la nivelul secţiunii corpului mandibular. La câine simfiza mandibulară
continuă caudal până la nivelul rădăcinii craniale a celui de al doilea premolar.31
Hemostaza canalului mandibular se face prin tamponament, electrocoagulare şi
33, 64, 71
ligaturarea vaselor mentale şi alveolare. Există păreri contradictorii despre
utilizarea produsului „ceară de oase” (Bone Wax - Ethicon®) în obturarea canalului
mandibular.
Regularizarea marginilor osoase cu un cleşte ciupitor de os sau cu o raşpilă. Stabilizarea
corpului mandibular (imobilizarea) nu este necesară. 25, 64
Sutura în surjet simplu cu material resorbabil sintetic a ţesuturilor moi perimandibulare.
Mucoasa labială va fi afrontată la mucoasa orală (sublinguală) cu puncte separate simple
– fire resorbabile sintetice.
Cheiloplastia (exereza unui lambou triunghiular din buza inferioară de pe partea cu
rezecţia şi sutura plăgii) va împiedica prolabarea buzei inferioare şi va reda un aspect
estetic acceptabil.
44
Cornel Igna
Mandibulectomia rostrală bilaterală 5, 31, 33
Anestezie: generală, cu narcoză inhalatorie prin intubaţie faringostomo-traheală.

Contenţia: în decubit sterno-abdominal, cu porţiunea rostrală a mandibulei înafara mesei
de operaţie şi gura menţinută deschisă prin fixarea maxilei cu o faşă de tifon în spatele
caninilor şi menţinută de un ajutor sau atârnată de un suport.
Incizia mucoasei orale, de jur împrejurul porţiunii mandibulare rostrale, pornind din
şanţul gingivo-labial al arcadei incisive şi continuând, pe podeaua cavităţii orale, cu
mucoasa linguală imediat în spatele primului premolar. Incizia este plasată rostral de
frâul limbii. Se vor menaja orificiile de deschidere a glandelor salivare mandibulare şi
sublinguale. Hemoragia este controlată prin electocoagulare şi ligatura vasele mentale.
Decolarea subperiostală a ţesuturilor moi perimandibulare expune osul mandibular (Fig.
41-1.).
Secţionarea în bloc a simfixei corpurilor mandibulare cu un ferăstrău cu lamă oscilantă
sau Gigli, imediat caudal de primul premolar. Dacă rădăcina primului premolar a rămas
ancorată în corpul mandibular restant va fi extrasă cu ajutorul unui elevator. Hemostaza
canalului mandibular se face prin tamponament, electrocoagulare, ligaturarea vaselor
mentale şi alveolare şi / sau obturare cu ceară de oase. Marginile osoase se vor
regulariza cu un cleşte ciupitor de os sau cu o raşpilă.
Stabilizarea corpului mandibular (imobilizarea) se va face cu o broşă Kirschner trecută
transfixic prin cele două corpuri mandibulare (restul de simfiză mandibulară în faţa celui
de al doilea premolar) şi solidarizare cu o ligatură metalică trecută în „8” între capetele
broşei şi plasată pe faţa rostrală a secţiunii. Egger – 1993 25 consideră că fixările interne
în aceste cazuri vor deveni improprii în timp (slăbirea fixării, osteoliză) ceea ce va
impune extragerea lor.
Cheiloexereza unui lambou triunghiular (muco-tegumentar) centrat în porţiunea rostrală
este urmată de sutura de acoperire a bontului osos de rezecţie prin afrontarea în surjet
simplu sau întrerupt cu fir resorbabil sintetic a mucoasei labiale la mucoasa orală
(gingivală şi linguală).
45
Pielea de pe faţa externă a buzei inferioare se va sutură în puncte separate simple cu

materiale neresorbabile.
Birchard S. şi Carothers M. – 1990 şi Kathleen Salisbury – 2002 prezintă o

modalitate de refacere a planurilor rostrale după exereza mandibulei în care buza
inferioară este ancorată transfixic prin corpurile mandibulare cu un fir de sutură
resorbabil sintetic sprijinit pe doi butoni plasaţi cutanat.
Hemimandibulectomia parţială centrală – caudală 31
Indicaţii: neoplazii periodontale localizate în zona premolară sau molară a mandibulei.

Anestezie: generală, cu narcoză inhalatorie prin intubaţie oro- sau faringostomo-traheală.
Contenţia: în decubit lateral pe partea sănătoasă cu gura menţinută deschisă de un
speculum, de tip arc, fixat pe canini.
Retracţia buzei de pe parte afectată descoperă mucoasa labială a porţiunii afectate

(centrală sau caudală) Mucoasa labială este incizată, pornind de la minim 0,5 cm rostral
de marginile neoplasmului, continuă în lungul corpului mandibular, până la 0,5 cm
aboral de marginile neoplasmului şi apoi este prelungită dorsal şi continuată cu incizia
mucoasei sublinguale, în direcţie rostrală, pe aceeaşi lungime.
Decolarea subperiostală a ţesuturilor moi perimandibulare (mucoasă, muşchiul
milohioidian şi muşchiul geniohioidian).
Decuparea porţiunii osoase afectate cu un ferăstrău cu lamă oscilantă sau cu o freză
dentară. Decupajul are forma literei „U” cu baza largă sau formă eliptică. Exereza
osoasă începe prin secţionarea longitudinală a corpului mandibular pe toată lungimea
expusă (marginea ventrală rămâne neatinsă) şi este completată cu două secţionări care
pornesc din marginea alveolară până la secţiunea longitudinală. În timpul efectuării
decupajului osos cu freza este necesară irigarea (de răcire) tranşelor osoase de secţiune
cu un amestec de soluţie cloruro-sodică normotonă şi clorhexidină.43
46
Cornel Igna
Ridicarea porţiunii osoase decupate împreună cu ţesuturile moi aderente. Mărimea

decupajului este hotărâtă în urma analizării modificărilor morfopatologice identidicate
prin inspecţie şi a celor constatate prin examen radiografic.10
Hemoragia abundentă care rezultă este controlată prin tamponament, electrocoagulare şi
ligaturi vasculare.
Rădăcinile dentare rămase restante în corpul mandibular sunt îndepărtate cu ajutorul
unui elevator.
Mucoasa labială este mobilizată spre medial şi suturată afrontant în puncte separate
simple cu material resorbabil sintetic la mucoasa linguală (Fig. 42-1.).
46
Marti J.M. şi colab. – 2000 descrie o rezecţie limitată a unui odontom
localizat pe un canin mandibular. Timpii operatori constând în extragerea dintelui şi
chiuretatrea agresivă a alveolei, succed cu plombarea defectului osos cu o grefă -
matrice minerală osoasă purificată de la bovine şi sutura gingiei. Utilizare grefei osoase
favorizează vindecarea şi remodelarea osoasă, metoda reprezentând o alternativă pentru
mandibulectomia parţială.
Hemimandibulectomia parţială 3/4 [Birchard – 1990, Smith –2002 64]

speculum, de tip arc, fixat pe caninii de pe parte sănătoasă.
Separarea simfizei mandibulare cu un osteotom. Secţionarea comisurii buzelor. Incizia

mucoasei orale (labiale şi sublinguale) pe ambele feţe ale corpului mandibular afectat,
pornind de la nivelul cleştilor până la nivelul primului molar.
Decolarea subperiostală a ţesuturilor moi perimandibulare expune osul mandibular.
Decolarea şi disecţia boantă trebuie efectuată cu atenţie pe faţa linguală a mandibulei,
evitând lezarea canalelor glandelor salivare sublinguală şi mandibulară.
47
Secţionarea corpului mandibular cu un ferăstrău cu lamă oscilantă sau Gigli, imediat

caudal de ultimul premolar.
Extragerea porţiunii rezecate. Hemostaza canalului mandibular se face prin
tamponament, electrocoagulare, ligaturarea vaselor mentale şi alveolare şi / sau obturare
cu ceară de oase. Marginile osoase se vor regulariza cu un cleşte ciupitor de os sau cu o
raşpilă. Stabilizarea corpului mandibular nu este necesară.
Plaga operatorie se închide prin sutura afrontantă în puncte separate simple cu fire
resorbabile sintetice a mucoasei orale.
Cheiloplastia comisurii labiale de pe partea afectată este necesară pentru a evită
prolabarea involuntară a limbii atunci când animalul ţine gura închisă. Se rezecă
marginile (muco-tegumentare) a comisurii. Hemostaza se asigură prin tamponament şi
forcipresură.
Reconstrucţia rostrală a unei noi comisuri labiale se face prin sutura trietajată a buzei
superioare la cea inferioară – mucoasa labială; - ţesutul conjunctiv subcutanat; - pielea.
Primele două suturi se execută cu fire resorbabile sintetice iar pentru tegument se
utilizează materiale neresorbabile.
Asigurarea repausului suturilor pentru 7 – 10 zile se poate face printr-un pansament de
tip botniţă imobilizantă. Practic, postoperator noua comisură labială este sediul a
repetate dehiscenţe, vindecarea, în final, producându-se prin granulaţie.
Hemimandibulectomia totală 33

speculum, de tip arc, fixat pe caninii de pe parte sănătoasă.
Secţionarea comisurii buzelor (vezi pagina anterioară). Separarea simfizei mandibulare

cu un osteotom sau cu foarfecele (la pisici).
48
Cornel Igna
Incizia mucoasei orale (labiale şi sublinguale) pe ambele feţe ale corpului mandibular
afectat, pornind de la nivelul cleştilor (inciziei care separă simfiza mandibulară) până în
spatele ultimului molar.
Decolarea subperiostală a ţesuturilor moi perimandibulare expune osul mandibular.
Decolarea şi disecţia boantă trebuie efectuată cu atenţie pe faţa linguală a mandibulei,
evitând lezarea canlelor glandelor salivare sublinguală şi mandibulară.
Rezecţia porţiunii de mandibulă de pe care s-au înlăturat ţesuturile moi (vezi
3
heminadibulectomia parţială /4 ) facilitează continuarea execuţiei pentru ramura
verticală a mandibulei.
Disecţia muşchiului maseter şi pterigoidian de pe faţa laterală, respectiv medială a
ramurii verticale a mandibulei şi retractarea lor (Fig. 43-1.).
Identificarea şi ligaturare arterei mandibulare pe faţa medială a mandibulei înainte de
pătrunderea în canalul mandibular (Fig. 44-1.).
Rotarea înspre medial a mandibulei permite identificarea ligamentului temporo-
mandibular lateral care este incizat.
Dilacerarea boantă a inserţiilor muşchiului temporal de pe procesul coronoid al
mandibulei (faţa medială) şi secţionarea celor de pe marginea dorso-rostrală.
Extragerea mandibulei. Plasarea unui dren care va fi exteriorizat la piele.
Sutura în surjet simplu cu material resorbabil sintetic a ţesuturilor musculare.
Sutura afrontantă, în puncte separate simple cu fire resorbabile sintetice, a mucoasei
orale.
Caninul mandibular de pe parte opusă exerezei trebuie, fie extras, fie se frezează 2 – 3
mm, sub formă rotunjită (fără deschiderea camerei pulpare), evitându-se astfel lezarea
bolţii palatine în timpul închiderii gurii prin deplasarea spre medial a ramurii
mandibulare intacte. Deplasarea medială a mandibulei restante în timpul închiderii gurii
este normală în condiţiile în care lipseşte contrasprijinului mandibulei rezecate.
Cheiloplastia comisurii labiale are o execuţie identică cu cea prezentată la
hemimandibulectomia parţială 3/4.
Postoperator, în toate cazurile de mandibulectomie, hrănirea se va face iniţial cu lichide

şi apoi până la vindecarea definitivă se va trece treptat la o hrană semilichidă – păstoasă.
49
Problemele de prehensiune şi masticaţie care apar în perioada postoperatorie imediată

sunt tranzitorii.71
50
Cornel Igna
Bibliografie
1. Ardary W.C. – 1989 – Plate and screw fixation in the management of mandible
fractures. Clin. Plast. Surg., 1, 61-67.
2. Aron D.N. – 1998 – Acrylic pin splint external skeletal fixators for mandibular
fractures. În: Current techniques in small animal surgery (ed. Bojrab M.J.). 4th
edition, Ed. Williams & Wilkins Co., Baltimore, 980-984.
3. Artiushkevich A.S., Sheved I.A. – 1998 – The nature of postraumatic
regeneration of the mandible depending on the method of osteosynthesis.
Stomatologiia, Moskow, 77, 1, 12.
4. Balligand M. – 1998 – Mandibular fractures. Proc. of 9th meeting of ESVOT,
Munchen, 41.
5. Berg J. – 1998 – Principle of oncologic orofacial surgery. Clin. Tech. Small
Anim. Pract., 13, 38.
6. Bennett J.W., Kapatkin A.S., Manfra Maretta S. – 1994 – Dental composite for
the fixation of mandibular fractures and luxations in 11 cats and 6 dogs. Vet.
Surgery, 23, 190.
7. Bilgili H., Orhun S. – 2002 – Comparative study on the effects of wire,
polydioxanone, and mini titanium plate osteosynthesis materials on the healing
of mandibular fractures: an experimental study in rabbits. Turk J. Vet. Anim.
Sci., 26, 1109.
8. Bolte S. – 1988 – Ghid practic de propedeutică chirurgicală veterinară. Ed.
Ceres, Bucureşti, 118-155.
9. Bone L.D. – 1990 – Maxillary fractures. În: Current techniques in small animal
surgery (ed. Bojrab M.J.). 3rd edition, Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 883-890.
10. Bonello D., Verstraete J.M.F. – 1997 – Radiology of oral tumours in the dog.
Procc. of the fifth World Vet. Dental Congress, Birmingham, 61.
11. Bos R.R., Rozema F.R., Boering G., Nijenhuis A.J., Pennings A.J., Verwey A.B.
– 1989 - Bio-absorbable plates and screws for internal fixation of mandibular
fractures. A study in six dogs. Int. J. Oral Maxillofac. Surg., 18, (6), 365.
51
12. Boudrieau R., Kudisch M. – 1996 – Miniplate fixation for repair of mandibular
and maxilary fractures in 15 dogs and 3 cats. Vet. Surgery, 25, 177.
13. Boudrieau R.J., Tidwell A.S., Ullman S.L., Gores B.R. - 1994 - Correction of
mandibular nonunion and malocclusion by plate fixation and autogenous cortical
bone grafts in two dogs. J. Am. Vet. Med. Assoc., 204, (5), 744.
14. Brinker W.O., Piermattei D.L., Flo G.L. – 1990 – Handbook of small animal
orthopedics and fracture treatment – Fractures and dislocation of the upper and
lower jaw. Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 230-244.
16. Căpăţînă V. – 1980 – Ghid de chirurgie operatoare veterinară. Ed. Ceres,
Bucureşti, 38.
17. Chiţescu S. – 1985 – Muşchii capului. În: Anatomia comparată a animalelor
domestice (ed. Paştea E.), vol. I. Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 164-
165.
18. Colmery H.B. – 1983 – Dental prophylaxis and dental surgery. În: Current
techniques in small animal surgery (ed. Bojrab M.J.) 2ed, Ed. Lea & Febiger,
Philadelphia, 114-119.
19. Cook W.T., Smith M.M., Markel M.D., Grant J.W. – 2001 – Influence of an
interdental full pin on stability of an acrylic external fixator for rostral
mandibular fractures in dogs. Am. J. Vet. Res., 62, 576.
20. Cornilă N. – 1985 – Sistemul nervos periferic. În: Anatomia comparată a
animalelor domestice (ed. Paştea E.), vol. II. Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 133-152.
21. Davidson J.R, Bauer M.S. – 1992 - Fractures of the mandible and maxilla. Vet.
Clin. North. Am. Small Anim. Pract., 22, (1), 109.
22. Denny H.R. – 1996 – Orthopadische chirurgie an hund und katze. Ed. Ferdinand
Enke, Stuttgart, 102-110.
52
Cornel Igna
23. Dixon B.C., Bone D.L. – 1998 – Fracture of the skull and mandible. În: Current
techniques in small animal surgery (ed. Bojrab M.J.), 4th. Ed. Williams &
Wilkins Co., Baltimore, 973-984.
24. Egger E.L. – 1990 – External scheletal fixation. În: Current techniques in small
animal surgery (ed. Bojrab M.J.). 3rd. Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 816-825.
25. Egger E.L. – 1993 – Skull and mandibular fractures. În: Texbook of small animal
surgery (ed. Slatter D.H.). Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia,1910-1921.
26. Eisenmenger E., Zetner K. – 1984 – Precis de dentisterie veterinaire. Ed. Point
Veterinaire, Paris, 139-141.
27. Evans E.H., deLahunta A. – 1971 – Miller’s guide to the dissection of the dog.
Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 210-271.
28. Fossum Theresa Welch, Hedlund S. Cheryl, Hulse A.D., Johnson L .Ann,
Howard B.S., Willard D.M., Gwendolyn L. Carroll – 1999 - Manual of Small
Animal Surgery - Maxillary and mandibular fractures. Ed. Mosby, St. Louis,
638-642.
29. Freitag V., Landau H. – 1996 - Healing of dentate or edentulous mandibular
fractures treated with rigid or semirigid plate fixation--an experimental study in
dogs. J Craniomaxillofac Surg ., 24, (2), 83.
30. Gerlach K.L. – 1993 - In-vivo and clinical evaluations of poly(L-lactide) plates
and screws for use in maxillofacial traumatology. Clin. Mater., 13, (1-4), 21.
31. Greenwood M.K. – 1983 – Surgical management of selected neoplasms of the
canine oral cavity. În: Current techniques in small animal surgery (ed. Bojrab
M.J.) 2ed, Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 119-125.
32. Hale F.A. – 2002 - Management of bilateral, pathologic, mandibular fractures in
a dog. J. Vet. Dent.,. 19, (1), 22.
33. Harvey E.C. – 1997 – Major oral surgery. Procc. of the fifth World Vet. Dental
Congress, Birmingham, 232.
34. Hernandez S.Z., Black V.B., Duchene To., Cattaneo M.L. – 1991 – Neoplasias
oral in canine: description epidemiologist of 73 cases. J. Small Anim. Pract., 32,
69.
53
35. Hoelzler M.G., Holmberg D.L. – 2001 - Partial mandibulectomy as the treatment
of a comminuted mandibular fracture in a dog. Can Vet J., 42, (2), 143.
36. Howard P.E. – 1981 - Tape muzzle for mandibular fractures. Vet. Med. Small.
Anim. Clin., 76, (4), 517.
37. Igna C. – 2001 – Tehnici chirurgicale veterinare. Ed. Brumar, Timişoara, 74-75.
38. Kern D.A., Smith M.M., Grant J.W., Rockhill A.D. – 1993 - Evaluation of
bending strength of five interdental fixation apparatuses applied to canine
mandibles. Am. J. Vet. Res., 54, (7), 1177.
39. Kern D.A., Smith M.M., Stevenson S., Moon M.L., Saunders G.K., Irby M.H.,
Dyer K.R. – 1995 - Evaluation of three fixation techniques for repair of
mandibular fractures in dogs. J. Am. Vet. Med. Assoc., 206, (12), 1883.
40. Knecht C.D., Allen A.R., Williams D.J., Johnson J.H. – 1981- Fundamental
techniques in veterinary surgery. Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 114.
41. Lantz G.C. – 1981 – Interarcade wiring as a method of fixation for selected
mandibular injuries. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 17, 599.
42. Lantz G.C., Cantwell H.D. – 1982 – Unilateral mandibular condylectomy:
Experimental and clinic results. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 18, 883.
43. Legendre L. – 1997 – Seven cases of mandibulectomies. Proc. of the fifth World
Vet. Dental Congress, Birmingham, 69.
44. Leighton L.R.– 1993 – Small animal orthopedics – Head. Ed. Wolfe, London,
1.2-1.10.
45. Manfra Marretta S., Schrader S.C., Mathiesen D.T. – 1990 – Problems associated
with the management and treatment of jaw fractures. Prob. Vet. Med. – Dent., 2,
110.
46. Marti J.M., Nalley W.S., Wallace D.R. – 2000 – Guided bone regeneration in the
treatment of a compound odontoma in a dog. Vet. Comp. Orthop. Traum., 4, 204.
47. Mathiensen D.T., Manfra Marretta S. – 1990 – Results and complications with
partial mandibulectomy and maxillectomy techniques. Probl. Vet. Med., 2, (1),
248.
48. McCoy E.D., Gorrel Cecilia, Queck Katherine – 1997 – Oral radiography &
radiology. Proc. of the fifth World Vet. Dental Congress, Birmingham, 224.
54
Cornel Igna
49. Muir P., Gengler W.R. – 1999 – Interdental acrylic stabilization of canine tooth
root and mandibular fractures in a dog. Vet. Rec., 145, 2, 43.
50. Nap R.C., Meij B.P., Hazewinkel H.A. – 1994 - Mandibular and maxillary
fractures in dogs and cats. Tijdschr. Diergeneeskd, 119, (16), 456.
51. Nicolescu V. – 1985 – Oasele capului. În: Anatomia comparată a animalelor
domestice (ed. Paştea E.), vol. I. Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 27-63.
52. Nicolescu V. – 1985 – Articulaţiile capului. În: Anatomia comparată a
animalelor domestice (ed. Paştea E.), vol. I. Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 137.
53. Norsworthy G.D., Miller D.C. – 1977 – Mandibular fracture repair using an
acrylic splint. Canine Pract., 4, 36.
54. Nunamaker D.M. – 1985 – Fractures and dislocation of the mandible. În: Small
animal orthopedics (ed. Newton C.D., Nunamaker D.M.). Ed. J.B. Lippincot Co.,
55. Penwick R.C., Nunamaker D.M. – 1987 - Rostral mandibulectomy: a treatment
for oral neoplasia in the dog and cat. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 23, 19.
56. Piermattei D.L., Greeley R.G. – 1979 – An atlas of surgical approaches to the
bones of the dog and cat. 2rd. Ed. W.B. Saunders Co., Philadelphia, 32-39.
57. Quereshy F.A., Goldstein J.A., Goldberg J.S., Beg Z. – 2000 - The efficacy of
bioresorbable fixation in the repair of mandibular fractures: an animal study. J.
Oral Maxillofac. Surg ., 58, (11), 1263.
58. Ross L.D. – 1975 – Anterior mandibular fracture fixation. În: Current techniques
in small animal surgery (ed. Bojrab M.J.) 1ed, Ed. Lea & Febiger, Philadelphia,
363-364.
59. Roush J.K., Wilson J.W. – 1989 – Healing of mandibular body osteotomies after
plate and intramedulary pin fixation. Vet. Surgery, 18, 190.
60. Rudy L.R. – 1975 – Fractures of the maxilla and mandible. În: Current
55
61. Salisbury S. Kathleen, Cantwell H.D. – 1989 - Conservative management of

fractures of the mandibular condyloid process in three cats and one dog. J. Am.
Vet. Med. Assoc., 194, (1), 85.
62. Schwarz D.P., Withrow J.S. – 1990 – Dentistry and oral surgery. Lectures notes.
Acad. of Vet. Med. Press., Columbia, 1.
63. Smith M., Kern D. – 1995 – Management of ortopaedic emergencies – Skull
trauma and mandibular fractures. Vet. Clin. of North Am Small Anim. Pract.,
1127.
64. Smith M.M. – 2002 – Non-plating techniques for oral fracture repair.
www.bsi.vet.edu/vetmed.
65. Sullivan M. – 1989 – Temporomandibular ankylosis in the cat. J. Small Anim.
Pract., 30, 401.
66. Sumner-Smith G. – 1988 – Decision making in small animal orthopaedic
surgery. Ed. B.C. Decker Inc., Toronto, 174.
67. Tams J., Joziasse C.A., Bos R.R., Rozema F.R., Grijpma D.W., Pennings A.J. –
1995 - High-impact poly(L/D-lactide) for fracture fixation: in vitro degradation
and animal pilot study. Biomaterials, 16, (18), 1409.
68. Taylor R.A. – 1990 - Mandibular fractures. În: Current techniques in small
animal surgery (ed. Bojrab M.J.), 3rd. Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 890-893.
69. Taylor R.A. – 1998 - Surgical repair of mandibular fractures. În: Current
techniques in small animal surgery (ed. Bojrab M.J.), 4th. Ed. Williams &
Wilkins Co., Baltimore, 977-980.
70. Ticer J.W., Spencer C.P. – 1978 – Injury of the feline temporomandibular
joint:Radiographic signs. J. Am. Vet. Radiol. Soc., 19, 146.
71. Tomlinson J., Priddy N. – 2001 – Mandibular and maxillary fracture treatment.
www.cvm.missouri.edu
72. Umpphlet R.C., Johnson A.L. – 1988 – Mandibular fractures in the cat. A
retrospective study. Vet. Surgery, 17, 333.
73. Umpphlet R.C., Johnson A.L. – 1990 – Mandibular fractures in the dog. A
retrospective study of 157 cases. Vet. Surgery, 19, 272.
56
Cornel Igna
74. Verstraete J.M.F. – 1997 – Principles of oral oncological surgery. Procc. of the
fifth World Vet. Dental Congress, Birmingham, 65.
75. Von Werthern C.J., Bernasconi C.E. – 2000 – Application of the maxillofacial
mini-plate compact 1.0 in the fracture treatment of small animals. Proc. of 10th
ESVOT Congress, Munchen, 82.
76. Wallace J., Mathiesen D.T., Patnaik A.K. – 1992 – Hemimaxillectomy for the
treatment of oral tumors in 69 dogs. Vet. Surgery., 21, 5, 337.
77. Withrow S.J., Holmberg D.L. – 1983 – Mandibulectomy in treatment of oral
cancer. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 19, 273.
78. Zemer K. – 1992 – Treatment of jaw fractures in small animal with parapulpar
pin composite bridges. Vet. Clin. of North Am Small Anim. Pract., Feline
Dentistry, 106.
2. FRACTURILE MAXILEI
Rememorări anatomice (Fig. 1-2).
Fracturile maxilei reprezintă 1 – 2 % din totalitatea fracturilor întâlnite la

animalele de companie.4
Liniile de fractură sunt, în puţine cazuri limitate strict la osul maxilar, de regulă
extinzându-se şi la oasele din vecinătate (incisiv, nazal, lacrimal, zigomatic) împreună
cu care formează un bloc osos situat la baza craniului neural.18 Din punct de vedere
clinic se deosebesc fracturi cu extindere în cavitatea orală, care interesează şi alte oase
(incisiv, palatin, nazal) nu numai osul maxilar (fracturi ale marginii alveolare a osului
57
incisiv, ale marginii alveolare a osului maxilar, ale procesului palatin – bolţii palatine) şi
fracturi fără extindere orală (fracturi ale pereţilor sinusului maxilar).11
2.1. FRACTURILE MARGINII ALVEOLARE A OSULUI INCISIV
Fracturile marginii alveolare a osului incisiv sunt, de regulă, fracturi deschise,

însoţite de plăgi gingivale şi dislocaţii dentare (ale incisivilor) care perturbă ocluzia
dentară. Tratamentul constă în extragerea dinţilor compromişi şi a eschilelor osoase şi
imobilizarea dinţilor vitali dislocaţi prin ligaturi metalice interdentare multiple – buclă
de tip Stout sau stabilizări dentare cu materiale compozite (vezi fracturile arcadei
incisive mandibulare, cap.1.1.).
2.2. FRACTURILE PROCESULUI ALVEOLAR AL MAXILEI
Fracturile procesului alveolar, marginii alveolare a maxilei se produc, de

regulă, prin avulsie,11 în cele mai multe cazuri deschizând cavitatea nazală.34 Tratamentul
constă în fixarea internă a fragmentelor avulsionate.
Anestezia utilizată este generală, cu narcoză inhalatorie prin intubaţie oro- sau
faringostomo-traheală, dependent de tipul fracturii şi de procedeul utilizat pentru fixare
(necesitatea desfăşurării intraorale a unor timpi operatori)
.
22
Fixarea cu broşă transfixică şi ligatură metalică în”8”
Contenţie: decubit sterno-abdominal cu gura menţinută deschisă.

Accesul operator se face prin silonul gingivo-labial. Retractarea dorsală a buzei
superioare permite accesul la plaga gingivală, majoritatea fracturilor marginii alveolare
fiind fracturi deschise. Inciziile şi decolările mucoasei gingivo-labiale se vor limita la
minimul necesar pentru inserţia broşei, decolările întinse putând duce la devitalizarea
segmentului osos avulsionat.
58
Cornel Igna
Inserţia transfixică, prin ambele oase maxilare, a unei broşe Kirschner se face, cu o
mandrină acţionată manual sau mecanic, imediat deasupra procesului palatin al maxilei.
Reducerea focarului de fractură se face, în mod obişnuit, prin simpla compresiune
digitală exercitată asupra segmentului avulsionat prin care a fost inserată broşa.
O sârmă de osteosinteză cu diametru adecvat (18 – 30) se plasează intraoral, sub formă
de „8”, între capetele broşei (Fig. 2.-2.A şi B). Înfâşurarea capetelor sârmei asigură
fixarea şi stabilitatea montajului. Capetele broşei şi ale buclei de sârmă se taie scurt şi se
se îndoaie spre maxilă pentru a nu leziona mucoasa buzei superioare.
Plaga gingivală se suturează în puncte separate simple cu material neresorbabil monofil.
Imobilizarea poate fi completată prin aplicarea, pentru 7 – 10 zile, a unui pansament
imobilizant de tip botniţă.35
Postoperator, iniţial (1 –2 săptămâni) se recomandă un regim alimentar lichid şi / sau
semi-lichid, adecvat alimentaţiei artificiale intraorale prin tub sau prin intubaţie
faringostomico-esofagiană, urmat apoi, până la vindecare, de hrănirea cu alimente de
consistenţă păstoasă, moi.
După producerea vindecării focarului de fractură materialul metalic utilizat pentru
osteosinteză se extrage.
11
Fixarea cu broşe Kirschner inserate „în cruce”
Contenţie: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu gura menţinută deschisă.

Abordarea operatorie şi reducerea focarului necesită manopere identice cu cele
prezentate la procedeul anterior.
Inserarea divergentă a 2 – 4 broşe Kirschner scurte, cu o mandrină manuală, transfixic
prin fragmentul osos desprins în palatul dur. Traiectele de inserţie se aleg prin spaţiile
interdentare şi / sau printre rădăcinile dinţilor (Fig. 3.-2.).
Capetele broşelor se îndoaie spre maxilă.
Sutura plăgii gingivale.
Imobilizarea suplimentară cu un pansament de tip botniţă.
Broşele se extrag după vindecarea focarului de fractură.
59
Fixarea cu ligaturi metalice interdentare-interfragmentare 23
Contenţie: decubit lateral pe partea sănătoasă, cu gura menţinută deschisă.

Practicarea a două incizii, sub formă de butonieră a mocoasei ginivale (1 – 2 mm),
rostral şi aboral de fragmentul osos desprins.
Burghierea în maxilă, în locurile descoperite prin cele inciziile anterioare, a două traiecte
perforante în cavitatea orală (de pe faţa laterală pe faţa medială a maxilei).
Inserarea prin cele două găuri, sub formă de „8”, a unei sârme de osteosinteză.
Plasamentul interfragmentar-interdentar şi strângerea ligaturii (înfăşurarea capetelor)
asigură realinierea şi imobilizarea stabilă a fragmentului alveolar avulsionat (Fig. 4.-2.).
Capetele sârmei se taie scurt şi se îndoaie spre maxilă.
Îngrijirile postoperatorii sunt identice cu cele prezentate la procedeele descrise anterior.
Fixarea cu miniplăci şi şuruburi 7
Contenţie: decubit lateral pe partea sănătoasă.

Retractarea dorsală a buzei superioare. Incizia liniară longitudinală a mucoasei
gingivale, dorsal de proiecţia rădăcinii dinţilor. Decolarea mucoasei expune focarul de
fractură
Reducerea intraoperatorie a focarului de fractură cu alinierea segmentului detaşat este
urmată de aplicarea de pense speciale care să menţină reducerea.
Conturarea plăcii (modelarea formei plăcii prin îndoire corespunzător contururilor
osoase pe care urmează a fi aplicată. Se utilizează miniplăci de tip Compact 1.0 33 sau
LCP 16 Aplicarea şi fixarea plăcii peste focarul de fractură. Plăcile se aplică pe marginea
labială a maxilei, evitându-se lezarea nervului infraorbitar şi / sau pătrunderea în canalul
intraosos al nervului (Fig. 5-2.).
60
Cornel Igna
Forarea traiectelor osoase pentru inserţia şuruburilor. Măsurarea grosimii osului este
obligatorie pentru dimensionarea corectă a lungimii şuruburilor. Datorită subţirimii
peretelui osos al maxilei se recomandă inserarea de şuruburi scurte autofiletante.
Sutura plăgii gingivale cu material neresorbabil monofil amplasat în puncte separate
simple.
Extragerea plăcilor se face după vindecarea focarelor de fractură (cca. 4-6 săptămâni).
Constatarea intra- sau postoperatorie a devitalizării segmentului osos

avulsionat impune extragerea şi înlăturarea acestuia. Exereza lasă în urmă o comunicare
directă a sinusului maxilar sau a cavităţii nazale cu cavitatea orală şi un risc ridicat de
apariţie a fistulelor oro-nazale.11 Tratamentul impune recurgerea la plastia defectului
osos cu lambouri muco-periostale.13, 14
Plastia cu lambou gingivo-labial înaintat 12
Contenţia: în decubit dorsal cu gura menţinută deschisă de un speculum de tip arc fixat
pe caninii de pe partea sănătoasă.
Se extrage segmentul osos devitalizat, dinţii compromişi şi / sau resturile de rădăcini
dentare.
Dorsal de defectul existent se practică trei incizii de relaxare în mucoasa gingivo-labială.
Se decolează subperiostal lamboul trapezoidal croit anterior şi se mobilizează
(înaintează) spre medial peste defectul osos (Fig. 6-2. A).
Sutura lamboului gingivo-labial la mucoasa palatină – latura orizontală şi la marginile
plăgii de decolare (Fig. 6-2. B). Sutura se face cu material resorbabil sintetic amplasat în
puncte separate simple sau în puncte separate în „X”.
Plastia cu lambou dublu gingivo-oral 13, 14
Contenţia: în decubit dorsal cu gura menţinută deschisă de un speculum de tip arc fixat
pe caninii de pe partea sănătoasă.
61
Exerexa segmentul osos devitalizat şi a dinţilor compromişi şi / sau a resturilor de

rădăcini dentare.
Din mucoasa orală care acoperă palatul dur se croieşte un lambou mucos, de formă
adecvată defectului („U” sau dreptunghiular), cu baza menţinută integră pe marginea
medială a defectului (Fig. 7.-2. A). Hemostaza ramurilor arteriale provenite din artera
palatină mare se asigură prin electrocauterizare.
Decolarea lamboului este urmată de rabatarea lui (180º lateral) peste defectul osos
maxilar, faţa epitelizată fiind orientată spre deschiderea nazală (Fig. 7-2. B).
Se croieşte un lambou pediculat, din mucoasa gingivo-labială a vestibulului labial, care
după decolare de la substratul osos se va transpoziţiona (rotare la 90º medial) peste
defectul acoperit de lamboul palatin (Fig. 7-2. A şi B – partea de sus). Rotarea lamboului
trebuie făcută cu atenţie, fără a exista tensiune exagerată şi fără a compromite
vascularizaţia lamboului.
Sutura lamboului gingivo-labial (peste defectul osos şi peste locul de prelevare a
lamboului palatin) la mucoasa gingivală şi respectiv palatină se face cu material
resorbabil sintetic în puncte separate simple amplasate în paşi deşi (2 –3 mm interval).
Pentru închiderea locului donator al lamboului gingivo-labial se decolează marginile
mucoase ale locului de ceea ce permite apoi afrontarea lor prin sutură în puncte separate
simple cu material resorbabil sintetic.
Postoperator, în primele zile, se va verifica viabilitatea lambourilor, se vor administra
antibiotice cu spectru larg iar din regimul alimentar vor fi excluse alimentele cu
consistenţă ridicată.
62
Cornel Igna
2.3. FRACTURILE CORPULUI MAXILEI
Fracturile corpului maxilei (faţa facială, faţa pterigo-palatină şi faţa nazală)

sunt, de regulă, fracturi transversale cu extindere la osului nasal şi / sau palatin.
Tratamentul implică rezolvarea în regim de urgenţă a leziunilor asociate ale căilor
aeriene şi digestive (hemoragii, edem, obstrucţii nazale sau faringiene cauzate de
fracturile prin înfundare). Fracturile simple care nu dezvoltă leziuni asociate grave se
vindecă rapid prin stabilizare conservatoare cu un pansament de tip botniţă imobilizantă
sau chiar fără imobilizare.4, 9, 35
Tratamentul chirurgical vizează fracturile în care apar dezaxări (malocluzii),
comunicări oro-nazale, deformări faciale şi obstrucţii ale căilor aeriene.6, 34
Alegerea
accesului operator şi a metodei de reducere şi a imobilizare depinde de localizarea şi
63
tipul fracturii ( fracturi unilaterale, transversale ale feţei faciale; fracturi longitudinale
sau transversale ale feţei nazale; fracturi complete, bilaterale, transversale ale maxilei,
nazalului şi osului palatin cu detaşare rostrală).
Accesul operator la fracturile unilaterale, transversale ale feţei faciale a maxilei
Anestezie: generală de tip N-NLA cu narcoză inhalatorie.

Contenţie: în decubit lateral pe partea sănătoasă.
Incizia longitudinală a pielii, perpendicular pe focarul de fractură. Retractarea laterală a
ţesuturilor moi expune focarul de fractură.
Manipularea periostului din jurul focarului de fractură se face cu multă gentileţe, evitând
decolările inutile care compromit nutriţia osului. Atenţie trebuie manifestată şi faţă de
trunchiurile nervoase emergente din gaura infraorbitară.
Reducerea focarului de fractură.
În fracturile simple stabilizarea se face cu ligaturi metalice (hemi-cerclaje)
interfragmentare.11 Traiectele de burghiere oblice facilitează pasajul sârmei de
osteosinteză.4, 22 Coaptare se face prin strângerea hemi-cerclajului (înfăşurarea capetelor)
- (Fig. 8-2.).
Montajul unei ligaturi metalice interdentare în „8” sporeşte soliditatea imobilizării.
Plaga operatorie se închide trietajat: - periostul cu fir resorbabil; - ţesutul conjunctiv
subcutanat în surjet cu material resorbabil; - pielea în puncte separate simple cu material
neresorbabil.
Accesul operator la fracturile longitudinale sau transversale ale feţei nazale

(faţa nazală a maxilei, osul nazal)

Contenţie: în decubit sterno-abdominal.
Incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat pe faţa dorsală a
nasului. Depărtarea laterală a marginilor plăgii expune focarul de fractură.
64
Cornel Igna
In cazul fracturilor cu înfundare reducerea fracturii presupune ridicarea cu un elevator a

fragmentului înfundat printr-un foraj osos adiacent.
Imobilizarea se realizează prin ligaturi metalice interfragmentare (hemi-cerclaje, suturi
osoase). În fracturile longitudinale care afectează şi septul nazal o imobilizare stabilă
este conferită de ligaturi metalice în „8” pe o broşă Kirschner inserată transfixic22 (Fig.
9-2.).
Sutura trietajată a plăgii operatorii impune acceaşi meticulozitate în refacerea plan cu
plan a integrităţii anatomice a ţesuturilor moi, îndeosebi a periostului, a cărui închidere
etanşă previne apariţia emfizemului subcutanat postoperator.
Accesul operator la fracturile complete, bilaterale, transversale ale maxilei, nazalului şi

osului palatin cu detaşare rostrală

Contenţie: în decubit sterno-abdominal.
Accesul operator este multiplu: pe faţa dorsală a nasului (vezi tehnica de mai sus); prin
vestibulul labial pentru abordarea marginii alveolare maxilare; oral pentru descoperirea
focarului de fractură palatin.
Reducerea corectă a fracturii este confirmată prin verificarea ocluziei dentare. Pentru
imobilizare se recurge la combinaţii de fixări interne (ligaturi metalice interfragmentare,
ligaturi metalice interdentare) şi fixări externe (fixatori externi, atelă acrilică orală).
Solidarizarea cu ligaturi interfragmentare a fragmentelor palatine (palatului dur) este
dificilă,4 fiind preferată imobilizarea prin ligaturi interdentare (Fig. 10-2.).
Sutura multietajată a plăgiilor operatorii comportă o execuţie clasică (vezi şi accesurile
anterioare). Discontinuităţile mucoasei orale palatine se vor închide în mod obligatoriu
prin sutură (puncte separate simple cu fire resorbabile sintetice) pentru a împiedica
apariţia fistulelor oro-nazale.
65
În fracturile cominutive sau multisegmentale, bilaterale stabilizarea se face cu

fixatori externi interconectaţi cu material acrilic.4, 11, 32 Tehnica de aplicare este identică
cu cea utilizată pentru imobilizarea fracturilor mandibulei. Montajele sunt, de regulă,
biplanare, 2 –3 broşe fiind trecute transfixic prin ambele oase maxilare. Pentru fiecare
segment osos se recomandă11 inserarea a 4 – 6 broşe Kirschner.
În fracturile localizate în treimea rostrală a maxilei se poate recurge la
stabilizarea intraorală cu ligaturi interdentare şi atele din materiale acrilice sau
compozite4 – pentru detalii tehnice vezi fracturile mandibulei.
20
Lantz G.C. – 1984 prezintă stabilizarea externă cu ligaturi metalice între
fragmentele osoase şi o baghetă de aluminiu (atelă). După reducerea fracturii, o bară de
aluminiu (diametru de 3/16 - ¼, în funcţie de talia animalului) se modelează la conturul
extern al maxilei, fiind aşezată în şanţul gingivo-labial superior. Fixarea maxilei
(inclusiv a fragmentelor fracturate) de atela din aluminiu se face cu sârmă de
osteosinteză (diametru 22 – 20) prin găurile osoase practicate la nivelul dintre rădăcinile
premolarilor 2 – 4 şi a primului molar. Ligaturi metalice de tip buclă interdentară se
execută între canini şi atelă, respectiv incisivi şi atela din aluminiu.
2.4. MAXILECTOMIA
Indicaţiile pentru rezecţia totală sau parţială a maxilei sunt similare cu cele ale
mandibulectomiei: neoplazii orale, osteomielită cronică, fracturi cu pierderi importante
de substrat osos şi fistule oronazale.2, 26, 28, 29, 30, 31, 36
Literatura de specialitate inventariază cinci tehnici de exereză maxilară:
premaxilectomia unilaterală (Fig. 11-2. A), premaxilectomia bilaterală (Fig. 11-2. B),
hemimaxilectomia (Fig. 11-2. C), maxilectomia centrală (Fig. 11-2. C), maxilectomia
segmentală laterală (centrală şi caudală) (Fig. 11-2. E şi F).24, 25, 26, 29, 31, 36
Consideraţii preoperatorii
66
Cornel Igna
Maxilectomia este o operaţie extrem de hemoragică, ceea ce reprezintă o motivaţie

pertinentă pentru instituirea preoperatorie a unei perfuzii cu soluţii electrolitice ca şi a
reducerii temporare a debitului sangvin prin artera carotidă. Clamparea temporară a
arterei carotide externe este indicată pentru execuţia hemimaxilectomiei şi a
maxilectomiei caudale.26 Artera carotide externă se continuă direct cu artera maxilară
care prin ramurile sale (artera sfenopalatină, artera palatină mare şi mică, artera
infraorbitară, artera laterală a nasului, artera dorsală a nasului) asigură vascularizaţia
cavităţii nazale şi a mucoasei palatine.8, 15
Anestezie: generală cu narcoză inhalatorie, sonda oro-traheală fiind legată de mandibulă
pentru a mări accesul la câmpul operator maxilar.
Contenţia: decubit dorsal, cu gura larg deschisă, maxila fixată de masa de operaţie cu o
faşă de tifon trecută în spatele premolarului 4 şi mandibula retractată caudal cu o faşă de
tifon petrecută în spatele caninilor. Pentru maxilectomia rostrală unilaterală şi
hemimaxilectomie unii autori preferă decubitul lateral pe partea sănătoasă.24, 31
Pregătirea câmpului operator implică o pregătire orală care se face prin lavaje repetate
cu soluţii 10% de povidone-iodine (Betadine) şi una extraorală – tunderea şi antisepsia
pielii zonei intermandibulare şi cervicale ventrale pentru clamparea temporară a arterei
carotide.26
Premaxilectomia unilaterală (maxilectomia rostrală unilaterală)
Procedeul este indicat pentru excizia unor procese patologice localizate rostral
de cel de al doilea premolar şi care nu depăşesc linia mediană sagitală a capului.26
Incizia mucoasei ginivale şi labiale, la cca 1 cm, de jur împrejurul masei tumorale.
Hemoragia este controlată prin tamponament compresiv, forcipresură-ligatură vasculară
şi electrocoagulare.
Decolarea mucoasei palatine, aproximativ 1 cm de la marginea medială a inciziei şi a
mucoasei gingivale dinspre marginea rostrală şi laterală a inciziei expune osul maxilar.
67
Secţionarea porţiunii afectate din osul maxilar se face cu un ferăstrău cu lamă oscilantă
sau cu dalta şi ciocanul. Eliberarea porţiunii osoase de ţesuturile moi aderente şi
extragerea ei expune corneţii nazali. Lezarea corneţilor în timpul secţionării maxilei şi /
sau extinderea procesul neoplazic implică rezecţia lor cu bisturiul sau cu foarfecele.
Lavajul plăgii operatorii cu soluţie cloruro-sodică izotonă.
Plastia defectului oro-nazal creat se face prin dilacerarea marginal lateral (gingivo-
labial) şi ulterior înaintarea spre medial a unui lambou muco-submucos. Lamboul de
acoperire este indicat să fie cât mai gros cu putinţă (mucoasă, submucoasă, ţesut
subcutanat), ceea ce dă certitudinea menţinerii vascularizaţiei acestuia. Sutura lamboului
la bolta palatină se face biplan cu material resorbabil sintetic amplasat în puncte separate
simple. Primul plan de sutură include lamboul muco-submucos şi osul palatin cu
mucoasa nazală. Amplasarea acestui strat de sutură presupune, pentru fiecare punct de
sutură, burghierea a câte unui orificiu fin în osul palatin. Al doilea plan de sutură
afrontează lamboul labial la mucoasa palatină. Viabilitatea lamboului şi implicit
vindecarea sunt condiţionate de inexistenţa tensiunii la nivelul suturilor.
Premaxilectomia bilaterală (maxilectomia rostrală bilaterală)
Procedeul este indicat pentru excizia unor procese patologice localizate rostral
de cel de al doilea premolar şi care nu depăşesc linia mediană sagitală a capului.26
Incizia mucoasei gingivale (în ţesut sigur sănătos) în jurul masei tumorale.
Decolarea mucoasei orale de la faţa rostrală a osului incisiv şi de pe feţele laterale ale
maxilei.
Secţionarea maxilei cu un ferăstrău cu lamă oscilantă. Secţionarea se poate face şi cu
dalta şi cu ciocanu. Forajul a mai multe orificii în maxilă uşurează execuţia sectionării
cu dalta.31 Cartilagiile nazale, septul nazal şi corneţii nazali se incizează cu bisturiul sau
cu un osteotom la nivelul planului de rezecţie a maxilei. Hemoragia este controlată prin
tamponament, electrocauterizare şi forcipresură-ligatură vasculară. Aşezarea în planul de
secţiune de bureţi de Gelaspon® sau Gelofoam® sau foiţe de celuloză oxidată
completează hemostaza.1, 19, 25
68
Cornel Igna
Plastia defectului maxilar se poate face cu unul26, 28, 29, 30 sau două lambouri26 croite din
mucoasa labială.
Hemi-maxilectomia
Procedeul este indicat în tumori care afectează unilateral bolta palatină (fără a
depăşi linia mediană), extinzându-se pe întreaga lungime a arcadei dentare.26
Pentru un control eficace a hemoragiei intraoperatorii clamparea temporară a
arterei carotide externe este necesară.26
Incizia pielii pe linia mediană ventrală a gîtului, caudal de laringe. Dilacerarea printre
cele două bandelete ale mu;chiului sternohioidian care prin retractare laterală expun
traheea. Prin disecţie boantă pe faţa latero-dorsală a traheei este descoperit patul vascular
al arterei carotide externe, vena jugulară internă şi nervii vag şi recurent, etalând o
porţiune din artera carotidă externă, clampând-o cu o pensă vasculară Diffenbach.
Blocarea temporară a fluxului sangvin se face în artera de pe partea pe care urmează a fi
efectuată hemimaxilectomia.
Incizia mucoasei gingivo-labiale, pornind din plan median rostral, dintre cleşti, spre
aboral, pe toată lungimea arcadei dentare, până în spatele ultimului molar. Incizia
mucoasei vălului palatin, în planul median al capului, uneşte vărfurile inciziei mucoasei
gingivo-labiale. Ambele incizii se execută la distanţă de cel puţin 1 cm de marginile
procesului neoplazic.4
Decolarea mucoasei, cca 1 cm de la marginile inciziei, urmăreşte să expună osul
maxilar, facilitând osteotomia.
Secţionarea maxilei cu un ferăstrău cu lamă oscilantă începe rostral dintre cleşti şi
sfârşeşte caudal în faţa bazei arcului zigomatic. Se detaşează ţesuturile moi aderente la
suprafaţa osoasă detaşată care se extrage. Trebuie identificate principalele ramuri
vasculare şi definitivată hemostaza prin ligaturi. Artera palatină mare se identifică în
planul median al bolţii palatine lângă gaura palatina mare. Caudal în faţa bazei arcului
69
zigomatic se regăsesc ramurile arterei infraorbitale, arterei sfenopalatine şi arterei

palatine mici. Prin decolarea subperiostală pe partea laterală a maxilei se pune în
evidenţă artera dorsală a nasului. Se desface pensa Diffenbach de pe artera carotidă
externă, identificând noile sursele de sângerare din câmpul operator maxilar care se
opresc prin electrocauterizare, compresiune directă şi / sau forcipresură-ligatură.
Afectarea neoplazică a corneţilor nazali impune rezecarea acestora. Sîngerarea difuză
care apare în urma exerezei impune aplicarea de hemostatice locale (soluţie 0,5% de
cocaină, oxifenazonă),26 şi / sau de bureţi sau foiţe hemostatice – vezi tehnica operatorie
anterioară
Plastia defectului oro-nazal creat se face prin dilacerarea marginal lateral (gingivo-
labial) şi ulterior înaintarea spre medial a unui lambou muco-submucos. Sutura
lamboului la mucoasa bolţii palatine se face cu material resorbabil sintetic amplasat într-
o combinaţie intercalată de puncte separate simple şi puncte în „U” vertical. Principala
problemă ridicată de plastia defectului oro-nazal este asigurarea vitalităţii lamboului în
condiţiile în care cea mai mare parte a vascularizaţiei buzei superioare, de pe parte cu
maxilectomia, a fost suprimată. Refacerea vascularizaţiei este condiţionată de
anastomozele, realizate în perioada postoperatorie, de arterele de pe partea opusă.26 În
aceste condiţii absenţa tensiunii la nivelul lamboului muco-submucos este o condiţie
obligatorie.
Prin prelungirea rostrală a inciziei de acces la artera carotidă externă se pot aborda
limfonodurile parotidiene şi mandibulare (bilateral) şi cel retrofaringian situat în planul
median a căror exereză este considerată de unii autori ca indispensabilă.27
Montarea unor drenuri (tuburi sau lamă Penrose). Sutura plăgii cutanate – puncte
separate simple cu material neresorbabil.
Maxilectomia centrală
Afectarea neoplazică a zonei centrale a bolţii palatine se tratează chirurgical

prin osteotectomia segmentului afectat. Execuţia respectă principiile chirurgiei
oncologice orale, timpii operatori fiind similari execuţiilor prezentate mai sus. Plastia
70
Cornel Igna
defectului bolţii palatine este recomandat să se facă cu dublu lambou mucoperiostal.4 În

cazul în care ţesuturile vălului palatin nu se pretează pentru a fi utilizate ca lambouri
rabatate sau rotate de închidere a defectului palatin se pot utiliza lambouri linguale,21
grefe mioperitoneale10 sau grefe alloplastice.28,29
Maxilectomia segmentală laterală
Maxilectomia segmentală poate fi centrală sau caudală, dependent de

localizarea procesului neoplazic.26
Maxilectomia segmentală centrală este indicată în localizările situate între
canini şi primul molar. Timpii operatori sunt similari cu cei din hemimaxilectomie,
exceptând întinderea rezecţiei. Ramura arterei palatine mari este necesar să fie ligaturată
la ieşirea din gaura palatină (la nivelul premolarului 4 între linia mediană a capului şi
marginea alveolară). Dependent de extinderea dorsală a procesului neoplazic artera
infraorbitară este menţinută intactă sau ligaturată. Plastia defectului maxilar este clasică
cu un lambou înaintat de muco-submucoasă labială.
Maxilectomia segmentală caudală este aplicabilă în neoplaziile localizate
aboral de cel de al treilea premolar. Dependent de extinderea procesului neoplazic
exereza osoasă se întinde la porţiuni variabile din oasele zigomatic, palatin şi lacrimal.
Hemostaza intraoperatorie presupune ligaturarea arterelor infraorbitară, sfenopalatină ,
palatină mare şi mică. Rezecţia marginii ventro-mediale a orbitei impune recurgerea la
mijloace de suspendare a globului ocular plasate între marginea rostrală a orbitei şi restul
de arc zigomatic. Literatura de specialitate26 menţionează utilizarea cu succes a fasciei
muşchiului temporal, a meşei Marlex® şia firelor de sutură neresorbabile sintetice.
Plastia defectului oro-nazal se face cu lambouri muco-submucoase labiale şi / sau orale.
Incizia comisurii buzelor, necesară pentru realizarea unei expuneri adecvate a porţiunii
caudale a maxilei,31 va fi suturată trietajat – mucoasa orală, musculatura şi pielea.
Consideraţii şi îngrijiri postoperatorii

Postoperator în primele 24 de ore se va continua administrarea medicaţiei
hidro-electolitice, hemostatice şi analgezice. Antibioticoterapia pe cale generală va fi
71
instituită preoperator şi va continua pe toată durata intervalului de timp necesar

vindecării (7 –14 zile). Drenurile montate, în cazul recurgerii la exereza limfonodurilor
regionale, se vor suspenda după 24 – 48 de ore. Regimul alimentar va fi iniţial bazat pe
alimente lichide şi semilichide, trecerea la o hrană de consistenţă mai ridicată, care să
necesite o masticaţie susţinută, făcându-se treptat, după cca o lună de zile. Inspecţia
zilnică a plăgilor operatorii este precedată de lavajul cu apă sau cu soluţii antiseptice a
cavităţii orale.
Dehiscenţa plăgilor operatorii, în cazul recurgerii la plastia cu lambouri muco-
25, 26
submucoase a defectelor osoase oro-nazale, este raportată în 20 – 30 % din cazuri,
fiind cea mai comună complicaţie postmaxilectomie. Apariţia jetajului muco-purulent
denotă iminenţa producerii unei dehiscenţe a suturii plăgilor din cavitatea orală, cu
evoluţie ulterioară spre cronicizare şi transformare în fistule oro-nazale. Reintervenţia
operatorie se face imediat, primele 4 – 5 zile postoperator sau când terenul biologic o
cere (aspect devitalizat, necroze ale lambourilor) reintervenţia va fi tergiversată pentru 2
– 3 săptămâni. Dehiscenţele de dimensiuni reduse se vor vindeca secundar prin
înmugurire.
Ulceraţiile superficiale ale mucoasei orale sau labiale apar ca urmare a
contactului iritant cu dinţii mandibulari, îndeosebi contactul cu caninii. Aceste procese
ulcerative, în mod obişnuit, retrocedează spontan. Cronicizarea lor impune recurgerea,
fie la scurtarea lungimii dinţilor mandibulari care irită mucoasa orală, fie la extragerea
lor.3, 25, 31
Epifora şi apariţia crustelor la narina de pe parte pe care a fost realizată
maxilectomia sunt complicaţii postoperatorii iminente, apărând ca urmare a secţionării
şi / sau ligaturării canalului lacrimo-nazal. Despre acest gen de complicaţii ca şi despre
modificările estetice rezultate în urma maxilectomiei (concavitate facială, căderea
nasului) propritarul animalului trebuie informat şi obţinut accordul preoperator pentru
efectuarea operaţiei. Majoritate proprietarilor acceptă aceste deformităţi17 în condiţiile în
care rata medie de supraviţuire postmaxilectomie este de patru ani în cazul epulisului,
doi ani – carcinomul cu celule scvamoase, un an - fibrosarcomului, nouă luni -
melanomului malign şi cinci luni în cazul osteosarcomului.3, 25
72
Cornel Igna
Controlul periodic postoperator (3, 6, 9, 12 luni) este obligatoriu pentru

depistarea precoce a recidivelor neoplazice.5, 25
Bibliografie
1. Beck J.A., Strizek A.A. – 1999 – Full-thickness resection of the hard palate for
treatment of osteosarcoma in a dog. Aust. Vet. J., 77, (3), 163.
2. Berg J. – 1998 – Principle of oncologic orofacial surgery. Clin. Tech. Small
Anim. Pract., 13, 38.
3. Birchard S., Carothers M. – 1990 – Aggressive surgery in the management of
oral neoplasia. Vet. Clin. North Am. Small Anim. Pract., 20, (4), 1117.
4. Bone L.D. – 1990 – Maxillary fractures. În: Current techniques in small animal
surgery (ed. Bojrab M.J.). 3rd edition, Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 883-890.
5. Bonello D., Verstraete J.M.F. – 1997 – Radiology of oral tumours in the dog.
Procc. of the fifth World Vet. Dental Congress, Birmingham, 61.
8. Coţofan V. – 1985 – Aparatul circulator (Angiologia). În: Anatomia comparată a
animalelor domestice (ed. Paştea E.), vol. II. Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 11-107.
9. Davidson J.R, Bauer M.S. – 1992 - Fractures of the mandible and maxilla. Vet.
Clin. North. Am. Small Anim. Pract., 22, (1), 109.
10. Degner D.A., Lanz O.I., Walshaw R. – 1996 – Myoperitoneal microvascular free
flaps in dogs: an anatomical study and clinical case report. Vet. Surgery., 25, 463
73
12. Eisner R.E. – 1990 – Treating the advanced stages of periodontitis in dogs and
cats. Vet. Med., 85, 2, 140.
13. Eisner R.E. – 1997 – Nonsurgical and surgical tooth extraction. Procc. of the
fifth World Vet. Dental Congress, Birmingham, 212.
14. Ellison G.W. – 1986 – A double reposition flap technique for repair of recurrent
oronasal fistulas in dog. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 22, 803.
15. Evans E.H., deLahunta A. – 1971 – Miller’s guide to the dissection of the dog.
Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 210-271.
16. Fossum Theresa Welch, Hedlund S. Cheryl, Hulse A.D., Johnson L .Ann,
Howard B.S., Willard D.M., Gwendolyn L. Carroll – 1999 - Manual of Small
Animal Surgery - Maxillary and mandibular fractures. Ed. Mosby, St. Louis,
638-642.
17. Fox L.E., Geoghegan S.L., Davis L.H., Hartzel J.S., Kubilis P., Gruber L.A. –
1997 – Owner satisfaction with partial mandibulectomy or maxillectomy for
treatment of oral tumors in 27 dogs. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 33, (1), 25.
18. Igna C. – 1993 – Clinica şi terapeutica afecţiunilor capului. În: Clinica şi
terapeutica chirurgicală veterinară, vol. I, Patologia capului (ed.Bolte S., Igna
C.). Ed. Mirton, Timişoara, 13-143.
20. Lantz G.C. – 1984 – Maxillary splint rod for the repair of selected facial
fractures. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 20, 905.
21. Robertson J.J., Dean P.W. – 1987 – Repair of a traumatically induced oronasal
fistula in a cat with a rostral tongue flap. Vet. Surg., 16, 164.
22. Rudy L.R. – 1975 – Fractures of the maxilla and mandible. În: Current
23. Rudy R.L., Boudrieau R.J. – 1992 - Maxillofacial and mandibular fractures.
Semin Vet. Med. Surg. (Small Anim.), 7, (1), 3.
74
Cornel Igna
24. Salisbury S. Kathleen, Richardson D.C., Lantz G.C. – 1986 – Partial

maxillectomy and premaxillectomy in the treatment of oral neoplasia in the dog
and cat. Vet. Surg., 15, 16.
25. Salisbury S. Kathleen – 2000 – Surgical management of oral tumors.
Http://www. vetsoftware. com.
26. Schwarz D.P., Withrow J.S. – 1990 – Mandibulectomy. Maxillectomy and
premaxillectomy. În: Current techniques in small animal surgery (ed. Bojrab
M.J.) 3ed, Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 850-870.
27. Smith M.M. – 1995 – Surgical approach for lymph node staging of oral and
maxillofacial neoplasms in dogs. J. Am. Vet. Med. Assoc., 31, (6), 514.
28. Smith M.M., Rockhill A.D. – 1996 – Prosthodontic appliance for repair of an
oronasal fistula in a cat. J. Am. Vet. Med. Assoc., 208, (9), 1410.
29. Smith M.M. – 2000 – Oronasal fistula repair. Clin. Tech. Small Anim. Pract., 15,
243.
30. Smith M.M. – 2001 – Island palatal mucoperiosteal flap for repair of oronasal
fistula in a dog. J. Vet. Dent., 18, 127.
31. Smith M.M. – 2002 – Non-plating techniques for oral fracture repair.
www.bsi.vet.edu/vetmed.
32. Stambaugh J.E., Nunamaker D.M. – 1982 – External skeletal fixation of
comminuted maxillary fractures in dogs. Vet. Surgery., 11, 72.
33. Von Werthern C.J., Bernasconi C.E. – 2000 – Application of the maxillofacial
mini-plate compact 1.0 in the fracture treatment of small animals. Proc. of 10th
ESVOT Congress, Munchen, 82.
34. White R.A.S. – 1998 – Nasal Trauma. 9th meeting of ESVOT, Munchen, 38.
35. Withrow S.J. – 1981 – Taping the mandible in treatment of mandibular fractures.
J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 17, 27.
36. Withrow S.J., Nelson A.W., Manley P.A., Biggs D.R. – 1985 – Premaxillectomy
in the dog. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 21, 49.
75
76
Cornel Igna
3. FRACTURILE PALATULUI DUR

(osului palatin)
Fracturile localizate strict numai la osul palatin sunt, de regulă, longitudinale

mediane şi mai rar sunt multisegmentale1, 3, 4. Fractura bolţii palatine relevă la examenul
endo-oral în zona focarului de fractură o plagă a mucoasei palatine comunicantă cu
cavitatea nazală. Riscul maxim este reprezentat de transformarea într-o comunicare
permanentă (fistulă) oro-nazală.2
Anestezia utilizată este generală, cu narcoză inhalatorie prin intubaţie faringostomo-
traheală.2, 3
Contenţia: în decubit dorsal cu gura menţinută deschisă de un speculum de tip arc.
Accesul oral permite vizualizarea plăgii palatine.
Rezolvarea ortopedică implică: imobilizări ale focarului de fractură prin ligaturi
interdentare şi / sau fixări cu broşă transfixică şi ligatură metalică în”8”, (vezi capitolul
2.) sau recurgerea la ligaturi metalice interfragmentare – procedeu greoi şi care adeseori
nu mai permite o închidere etanşă a plăgii mucoasei palatine. O alternativă la aceste
metode o reprezintă fixarea cu o placă metalică (CMS-titaniu) plasată intraoral
paramedial.5
Pentru aplicarea endo-orală de ligaturi metalice interfragmentare se impune decolarea
atentă a marginilor plăgii mucoasei palatine (cca 1 cm în lateral) ceea ce expune focarul
de fractură şi comunicarea oro-nazală. În timpul ridicării mucoasei de pe substratul osos
palatin trebuie evitată lezarea arterei palatine mari.
77
Reducerea şi solidarizarea focarului de fractură se face prin ligaturi metalice

interfragmentare (suturi osoase, hemi-cerclaje), (Fig. 1-3). Burghierea oblică facilitează
pasajul sârmei de osteosinteză. Coaptare marginilor osului palatin se face prin strângerea
hemi-cerclajului (înfăşurarea capetelor). Capetele sârmei utilizate pentru hemi-cerclaj se
taie scurt şi se îndoaie, cât mai fidel, spre osul palatin.
Sutura mucoasei paltine este obligatorie, indiferent de procedeul de osteosinteză aplicat,
executându-se cu material resorbabil sintetic, amplasat în pasuri dese în puncte separate
simple.
Bibliografie
1. Howard R.D. – 1983 – Repair and reconstruction of cleft palate and other
oronasal fistulas. În: Bojrab M.J. (ed): Current techniques in small animal
surgery. Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 109-113.
4. Theyse L.F.H. – 1998 – Palate injuries in companion animals. 9th meeting of
ESVOT, Munchen, 36.
5. Varez-Fraguela J.L., Vives Vallus M.A. – 2000 – Maxillofacial surgery:
maxillary osteosynthesis craneomaxillofacial CMS – titanium plates. Vet. Comp.
Orthop. Traum., 3, 119.
4. FRACTURILE ARCADEI ZIGOMATICE
Fracturile arcadei zigomatice sunt rar întâlnite la câine şi pisică,3 de obicei

nefiind însoţite de modificări estetice şi funcţionale care să reclame pentru remediere
78
Cornel Igna
intervenţia chirurgicală.1 Reducerea operatorie a focarului de fractură se impune în

condiţiile în care fractura arcadei zigomatice este însoţită de deformarea evidentă a feţei
şi / sau blocarea mandibulei cu un fragment osos din arcada zigomatică şi / sau tulburări
oculare (protruzia globului, diplopia, mai rar enoftalmie).2
Anestezie: generală de tip N-NLA.

Contenţia: decubit lateral pe partea sănătosă.
Incizia pielii pe suportul reprezentat de arcul zigomatic. Incizia muşchiului pielos al
capului descoperă arcul zigomatic. Decolările periostale vor fi minime pentru a menţine
nutriţia osoasă.
În fracturile simple după reducerea fracturii stabilizarea poate fi realizată prin fixarea
fragmentelor osoase cu hemi-cerclaje (Fig. 1-4), cerclaje1, 3
(Fig. 2-4) sau broşe
Kirschner şi ligatură metalică în „8”3 – inserarea broşei fiind mai greu de realizat
datorită formei curbe a arcadei.
În cazul unor fracturi cominutive sau multisegmentale este recomandată extragerea
fragmentelor şi rezecţia capetelor osoase ale arcadei zigomatice.1
Sutura plăgii operatorii: muşchiul pielos cu fire resorbabile şi pielea în puncte separate
cu materiale neresorbabile.
După vindecarea fracturii materialele metalice utilizate pentru fixarea osoasă se extrag.
Bibliografie
terapeutica chirurgicală veterinară, vol. I, Patologia capului (ed.Bolte S., Igna C.).
Ed. Mirton, Timişoara, 13-143.
79
3. Leighton L.R.– 1993 – Small animal orthopedics – Head. Ed. Wolfe, London,
1.2-1.10.
5. FRACTURILE FRONTALULUI
În puţine cazuri fracturile osului frontal necesită intervenţii chirurgicale pentru

reducere şi imobilizare.1 Fracturile simple şi fisurile frontalului sunt, de regulă, tratate
conservator (aspirarea emfizemului, rubefacţii locale, pansament protector uşor
compresiv, repaus).1, 2

Contenţia: decubit sterno-abdominal.
Incizia pielii pe linia mediană dorsală a capului, pornind în sens rostral din punctul în
care creasta sagitală se împarte în cele două linii temporale până la linia care uneşte
unghiurile interne ale globilor oculari (Fig. 1-5).
Concomitent, se incizează longitudinal şi muşchiul frontal. Decolarea laterală a
marginilor plăgii operatorii expune osul frontal.
Reducerea chirurgicală este necesară în cazul fracturilor periorbitare (cu tulburări
oculare) şi în fracturile multifragmentare - cominutive şi a celor penetrante în sinus (cu
înfundare). Reducerea şi fixarea cu hemi-cerclaje (suturi osoase) a fragmentelor osoase
înfundate în sinusul frontal sau extragerea eschilelor osoase sunt procedeele tehnice cele
mai aplicate.1
Peste fragmentele osoase fixate se încearcă acolarea prin sutură cu catgut a periostului.
80
Cornel Igna
Sutura biplan a plăgii operatorii: muşchiul fromtal în surjet simplu cu materiale

resorbabile şi în planul al doilea pielea în puncte separate simple cu materiale
neresorbabile.
Bibliografie
1. Egger E.L. – 1993 – Skull and mandibular fractures. În: Texbook of small
animal surgery (ed. Slatter D.H.). Ed. W.B. Saunders Comp.,
Philadelphia,1910-1921.
6. FRACTURILE CALOTEI CRANIENE
Rememorări anatomice ( vezi cap. 2, Fig. 1-2 A şi B).
81
Fracturile calotei craniene (fracturile intracraniene) pot afecta oasele parietale,

temporale, sfenoidul şi occipitalul.2 Simptomatologia este, de regulă, dominată de
edemul cerebral şi depresia SNC ceea ce impune instituirea unei terapii medicale de
urgenţă (corticosteroizi, perfuzii cu manitol, oxigenoterapie).1 Intervenţia chirurgicală în
fracturile prin înfundare intervenţia chirurgicală de decomprimare a SNC, de reducere şi
stabilizare a fracturii trebuie să fie efectuată în 24 – 72 de ore de la producere.3 Fracturile
simple, fără deplasare (înfundare), nu necesită tratament chirurgical.

Contenţia: decubit sterno-abdominal.
Accesul dorsal la oasele parietale şi la porţiunea dorsală a oasele sfenoid şi temporal
Accesul este recomandat pentru fracturile localizate pe faţa dorsală a capului sau în
cazul fracturilor bilaterale.4
Incizia longitudinală a pielii, pe faţa dorsală a capului, pe linia mediană de la
protuberanţa occipitală până la nivelul ochilor (Fig. 1-6 A). Incizia ţesutului conjunctiv
subcutanat şi a fasciei capului descoperă în porţiunea rostrală a plăgii muşchiul frontal şi
muşchiul interscutular iar în porţiunea caudală muşchiul occipital. Incizia muşchilor
frontal, interscutular şi occipital şi retractarea laterală a marginilor plăgii expune în plan
median creasta sagitală pe care se inseră muşchiul temporal (Fig. 1-6 B).
Incizia inserţiei (fasciei), pe o parte sau pe ambele părţi ale crestei sagitale (în funcţie de
necesităţi) muşchiului temporal şi decolarea subperiostală a acestuia expune osul
(oasele) parietal(e) (Fig. 1-6 C).
În jurul focarului de fractură (a segmentului osos înfundat) se burghiază unul sau două
orificii transosoase care să permită pătrunderea cu un elevator pe sub fragmentul
înfundat şi repoziţionarea acestuia (Fig. 2-6). Pentru a evita perforarea durei mater,
meningelui sau sinusului venos burghierea se va face printr-un ghid de reglaj al
adâncimii de foraj.
82
Cornel Igna
Sutura fasciilor muşchilor temporali, afrontare în lungul creastei sagitale printr-o sutură
în surjet simplu cu materiale resorbabile.
Sutura într-un singur plan a muşchilor frontal, interscutular şi occipital - surjet simplu cu
materiale resorbabile.
Sutura pielii – puncte separate simple cu material neresorbabil.
Accesul lateral la oasele parietale şi la porţiunea dorsală a oasele sfenoid şi temporal
Accesul este recomandat pentru fracturile unilaterale localizate pe faţa laterală a osului
parietal, sfenoid şi / sau temporal.3
Incizia curbă a pielii şi muşchilor cutanat, frontal, interscutular şi occipital, pornind
imediat de deasupra comisurii palpebrale temporale spre linia mediană a capului pe care
continuă în sens caudal şi apoi coboară în spatele urechii (vezi fig. 1-6 A – incizii
alternative).
Lamboul musculo-cutanat este disecat şi rabatat în sens ventral, expunând muşchiul
temporal.
Incizia muşchiului temporal respectă aceeaşi formă şi direcţie cu incizia lamboului
musculo-cutanat. În timpul inciziei trebuie păstrată integritatea arterei temporale
superficiale şi a nervului temporal, structuri plasate la marginea rostrală a arcului
zigomatic ca şi a arterei temporale profunde aflate la marginea dorso-caudală a arcului
zigomatic. Pe linia mediană a capului incizia fasciei muşchiului temporal este indicat să
fie efectuată la 3 – 4 mm de inserţia pe creasta sagitală ceea ce facilitează amplasarea
suturile de reconstrucţie.
83
Decolarea subperiostală a muşchiului temporal expune fosa temporală (osul frontal în

partea rostrală; osul parietal în partea mijlocie şi caudală; osul sfenoid în partea ventro-
mijlocie; şi osul temporal în partea ventro-caudală).
Plaga operatorie se suturează trietajat în puncte separate simple: muşchiului temporal se
afrontează la inserţia sa fascială de pe creasta sagitală cu material resorbabil; muşchii
cutanat, frontal, interscutular şi occipital în plan unic cu fire resorbabile; pielea –
material neresorbabil.
Accesul caudal - la osul occipital
Procedeul este indicat pentru remedierea fracturilor prin înfundare ale osului occipital ca
şi pentru expunerea porţiunii caudale a cerebelului şi anterioare a măduvei spinării.4
Incizia pielii, plasată pe faţa dorsală a capului şi gâtului, la joncţiunea dintre cap şi gât,
îmbracă forma literei „T” - (Fig. 3-6 A). Incizia orizontală este plasată pe linia nucală a
osului occipital, extinzându-se între cele două urechi. Incizia verticală este plasată pe
linia mediană sagitală a gâtului, extinzându-se în treimea cranială a gâtului.
Retractarea înspre lateral a marginilor plăgii cutanate expune muşchiul cervico-auricular
superficial care este incizat în plan median şi fiecare bandeletă (dreaptă, respectiv
stângă) este depărtată în sens cranial.
Imediat în spatele liniei nucale (menţinând 4 – 5 mm din inserţiile musculare) se
secţionează transversal muşchii cervicali inseraţi pe occipital (romboid, splenius, semi-
spinal, marele drept dorsal al capului, micul drept dorsal al capului), expunând osul
occipital (Fig. 3-6 B). Hemoragia poate fi controlată prin utilizarea bisturiului electric
sau a electro-cauterului.
Sutura muşchilor cervicali (romboid, splenius, semi-spinal, marele drept dorsal al
capului, micul drept dorsal al capului) la inserţiile acestora (păstrate pe linia nucală a
osului occipital) se face cu materiale resorbabile amplasate în puncte separate în „U”.
84
Cornel Igna
Sutura bandeletelor muşchiului cervico-auricular superficial – puncte separate simple cu

fire resorbabile. Sutura în surjet simplu (material resorbabil) a ţesutului conjunctiv
subcutanat. Pielea se afrontează în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Bibliografie
3. Oliver J.E. Jr., - 1975 – Craniotomy, craniectomy, and skull fractures. În: Current
techniques in small animal surgery (ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger,
4. Piermattei D.L., Greeley R.G. – 1979 – An atlas of surgical approaches to the
bones of the dog and cat. 2rd. Ed. W.B. Saunders Co., Philadelphia, 32-39.
85

Capul 1-6 84 Pag 2014

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capul 1-6 84 Pag 2014

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chirurgia ortopedică a animalelor de companie

Se întâlnesc cu frecvenţă ridicată la cîine - 3-6%) şi pisică - 15% (procente din

Rememorări anatomice 17, 20, 27, 51, 52

incisivi). Nervul alveolomandibular părăseşte canalul mandibulei prin 2-3 găuri

Considerente de biomecanică în fracturile mandibulei

1.1. FRACTURILE ARCADEI INCISIVE MANDIBULARE

Selectarea procedurii terapeutice este condiţionată de gradul de extindere a

1.1.1. Stabilizarea dentară cu materiale compozite

Procedeul este utilizat pentru imobilizarea incisivilor parodontotici26 dar poate

Curăţirea suprafeţelor coronare labiale ale incisivilor şi realinierea manuală a dinţilor

Aplicarea unui compozit lichid pe suprafeţele pregătite prin corodare.

1.1.2. Imobilizarea prin ligaturi interdentare multiple tip Stout

Procedeul este aplicabil numai în fracturile localizate la ambele arcade incisive,

1.2. FRACTURILE SIMFIZEI MANDIBULARE

Fracturile simfizei mandibulare se întâlnesc cu o frecvenţă mai mare la pisică

II. Cerclajul corpului mandibular

A. Inserţia perigingivală a sârmei pentru cerclaj

B. Accesul submandibular 44, 54

III. Sutura osoasă (hemicerclajul) a simfizei mandibulare

IV. Fixarea cu broşă transfixică şi ligatură metalică

Procedeul este recomandat la câinii de talie mare.44, 54

Strângerea ansei de sârmă asigură compactarea şi imobilizarea focarului de fractură.

Fixarea cu şurub a fracturilor simfizei mandibulare reprezintă o alternativă

Înfiletarea şi străngerea şurubului (Fig. 15-1.).

1.3. FRACTURILE CORPULUI MANDIBULEI

Corpul mandibular reprezintă localizarea preponderentă (49 – 50 % după

1.3.1. Procedee de fixarea externă

1.3.1.1.Tratamentul conservator – aplicarea botniţei imobilizante

Indicaţii: 36, 54, 62-64, 68, 71

Contenţia: în decubit sternoabdominal.

1.3.1.2. Fixarea cu ligaturi metalice maxilo-mandibulare

Este o alternativă a imobilizării cu pansament de tip botniţă,25, 41 aplicabil la

Se forează cu un burghiu subţire montat într-o mandrină manuală două orificii

1.3.1.3. Fixarea cu ligaturi metalice interdentare

Anestezie: generală de tip N-NLA cu narcoză stabilă sau inhalatorie.

Inserarea ligaturii metalice şi dispunerea firului în unul din modelele 4, 64:

Evitarea infecţiilor gingivale şi a halitozei, în perioada de timp necesară

1.3.1.4. Fixarea interdentară cu materiale acrilice

Procedeul este utilizat ca mijloc singular de imobilizare a fracturilor

Anestezie: generală de tip N-NLA cu narcoză stabilă.

A. Fixarea cu atelă modelată din metacrilat şi cerclaje

Deoarece metacrilatul polimerizează la temperaturi mai mari de 50˚ C tehnica

După reducerea fracturii se pregăteşte animalul pentru prelevarea unei amprente

Amestecul pulbere de metacrilat – lichid , în proporţii conforme cu prospectul

Îngrijirile postoperatorii vizează controlul periodic a fidelităţii imobilizării şi

B. Fixarea cu atelă din polimetilmetacrilat

Metoda este utilizată în combinaţie cu ligaturi interdentare de consolidare a

Curăţirea dinţilor de resturi alimentare şi / sau tartru – se poate utiliza un aparat de

Corodarea emailului, de pe suprafeţele coronare labiale şi linguale de pe premolarii 1 – 3

Îngrijirile postoperatorii sunt identice cu cele descrise la procedeul anterior.

C. Fixarea cu atelă din acrilic polimerizabil la „rece”

Fixarea cu atelă din acrilic polimerizabil la „rece” consolidată cu fire metalice

Curăţirea dinţilor de resturi alimentare şi / sau tartru.

1.3.1.5. Fixatori externi

Imobilizarea cu fixatori externi recurge la broşe de inserţie de tip Kirschner

A. Fixarea externă cu broşe interconectate în aparat Kirschner-Ehmer

Reducerea fracturii, închiderea gurii animalului şi verificarea corectitudinii ocluziei

B. Fixarea externă cu broşe interconectate cu material acrilic

Diverse materiale acrilice (polimetilmetacrilat) de uz veterinar (Technovit) sau

corpul mandibulei. Se îndoaie celuloidul şi se fixează în forma dorită de cofraj cu câteva

Pe durata imobilizării cu fixatori externi se va controla periodic stabilitatea

1.3.2. Procedee de fixare internă

Procedeele de fixare internă presupun efectuarea „reducerii deschise a