Facultatea de drept “Simion Bărnuțiu”, Sibiu

CONCEPȚIA DESPRE STAT A SFÂNTULUI

AUGUSTIN
-TEOCENTRISMUL-

-REFERAT-

-ISTORIA GÂNDIRII JURIDICE-

(2012)

DREPT (ID) – Anul I

Realizat de:

Alexandru-Iulian NECULĂEȘ

1
CUPRINS:

Introducere………………………………………………..pag.3

Teoria legilor profane……………………………………..pag.4-5

Conținutul dreptului. Teoria izvoarelor dreptului……….pag.5

Statul spiritual……………………………………………..pag.5-7

Concluzii……………………………………………………pag.7

Bibliografie…………………………………………………pag.7

2
 CONCEPȚIA DESPRE STAT A SFÂNTULUI AUGUSTIN.
-TEOCENTRISMUL-

Introducere:
Secolul al III-lea d.Hr este caracterizat în Imperiul Roman printr-o nouă expresie a
sentimentului religios, mai subtilă şi mai puţin materială, creştinismul. Proclamat ca religie de stat,
iniţial mai mult din motive politice şi mai puţin din vocaţie religioasă, creştinismul devine
fundamentul unei noi civilizaţii.
În aceasta perioada, în care Imperiul Roman era pe cale de a fi distrus de năvălirile barbare, se naşte
în Africa de nord, laThangaste, Augustin -Aurelius Augustinus-, (354-430), într-o familie de
funcţionari; mama sa, Monica, era creştina.
Educaţia şi-a făcut-o în Cartagina. Lectura scrierilor lui Cicero l-au determinat să studieze
filozofia. In 374, este profesor de retorică la Cartagina. Renumele său crescând,
pleaca la Roma si Milano.
După cum singur mărturiseşte, în scrierile sale “Confesiuni”, la Cartagina a trait în desfrâu
“fiind sedus si seducănd, fiind înşelat şi înşelând, în diverse pofte lumeşti”. Cu toate acestea a fost
stăpânit de dorinţa de a înţelege religia.
Într-o perioadă de timp relativ scurtă conştiinţa sa religioasă trece de la manheism (care
susţine este o luptă între bine şi rău, între Dumnezeu şi materie cu propovăduirea unei vieţi aspre
pentru a te elibera de forţele răului) la scepticism, aprofundează scrierile lui Platon şi Porfir, pentru
ca în 387, sub influenţa episcopului Ambrosius să se convertească la creştinism.
Renunţând la cariera de dascal se întoarce în 388 în Africa, se hirotoniseşte, după
ce a trăit doi ani într-o mânăstire şi devine ajutorul episcopului de Hippo Regius (Hippona).
În 396 devine episcop al oraşului, până la moarte influenţând politica religioasă a bisericii
africane. Sfântul Augustin este autorul unei opere impresionante. In perioada 426-427,
inventaria în “Retractationes” 93 de titluri cu 232 de cărţi, o bogată corespondenţă,
numeroase predici, dialoguri de inspiraţie filozofică ” De ordine” (“Despre ordinea în succesiune”),
“Contra Academicos” (“Împotriva filozofilor academici”),” De vita beata“ (“Despre viaţa fericită”)
în care se dezbat cele trei parţi ale filozofiei antice (fizica, logica si morala),“Sololoquia”(găsirea
unei fundamentări raţionale, filozofice creştinismului, scrieri polemice împotriva diverselor curente
eretice religioase (manheism, donatism, arianism), lucrări de exegeza a doctrinei creştine, tratate de
teologie docmatică (“De fide et symbolo”- Despre credinţă şi simbol, “De trinitate”- Despre Sfânta
Treime, “De doctrina cristiana”-Despre doctrina creştina).
Doctrina despre păcatul originar, harul dumnezeiesc şi predestinaţie au fost teme pe care le-a tratat
în mod special.
De o deosebită importanță este lucrarea “Confesiuni” în care pe parcursul a 13 cărţi,
Augustin descrie frământările conştiinţei sale pe drumul parcurs până a deveni creştin. În această
scriere discută de asemenea despre timp şi despre existenţa răului pe lume.

3
 Doctrina juridică a Sfantului Augustin este marcata de viziunea crestina asupra lumii,
asupra statului, legii si justitiei. Intalnim, astfel, o distinctie intre legea divina si legea omeneasca (
profană ).1

Teoria legilor profane

Teoria Sfantului Augustin asupra legilor are la baza doua principii : legile profane nu sunt
juste, insa, desi injuste, legile omenesti trebuie respectate. Dreptul nu poate fiinta decat daca este
just, iar justitia consta ina da fiecaruia ce este al sau ; nu poate fi insa numita justitie cea care nu il
are in centru pe Dumnezeu, Autorul si Stapanul tuturor lucrurilor, precum si onoarea si respectul pe
care I le datoram . Prin urmare, justitia romana este injusta , pt ca nu are la baza credinta crestina,
iar unde nu exista justitie, nu exista nici drept.
Sfantul Augustin desemneaza prin expresia « jus humanum » legile cetatii terestre, tinand sa
sublinieze k institutiile profane nu sunt deloc drept. Cu toate acestea, legile profane trebuie
respectate, pt k trebuie sa dam Cezarului ce este al Cezarului. Crestinul are nevoie de stat si de
legile sale profane, care, desi injuste, mentin pacea cetatii, tind a instaura o anumita ordine.
Sfantului Augustin disociaza intre pacea perfectă ( asigurata de o justitie perfecta, crestina) si
pacile inferioare ( care asigura o ordine provizorie, precum cea a cetatii terestre).
Pe de alta parte, Sfantul Augustin justifica necesitatea respectarii legilor terestre prin faptul
ca , supunandu-ne legilor umane, ne supunem implicit unui plan divin, pt k ele au rostul lor in
planul lui dumnezeu, nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu. Doctrina Sfantului Augustin
promoveaza notiuni ca ordine publica, respectarea istoriei, respectarea legilor pozitive.

Conținutul dreptului. Teoria izvoarelor dreptului.

La Sfântul Augustin, justiția nu inseamnă egalitate, ci caritate, gratuitate si generozitate.

El fixeaza cateva trasaturi ale justitiei crestine :

- justiția crestină are caracter subiectiv : fiind o justitie de caritate, justitia crestina contine reguli
imprecise, care se aplica diferit ; justitia nu poate fi reala , decat daca are la baza credinta iun
Dumnezeu .

- justiția creștină are ca scop perfectiunea : Sfantul Augustin sustine idea proprietatii private, dar
dezvolta si idea proprietatii commune, obstesti, prin punerea in comun a bunurilor de catre crestini
=> justitia devine comunitara.

- în justitia creștină lipsesșe sancțiunea

Dreptul crestin pune accent pe indepartarea omului de cele materiale, terestre, iar celalalt se
ocupa de lucrurile trecatoare (libertatea noastra, familie, statut social, bunuri etc.). Dreptul crestin

1
COLLINSON, DIANE, “Mic Dicţionar al Filozofiei Occidentale”, Bucureşti, Editura Nemira,
1995, pag. 39;

4
se conciliaza cu dreptul laic, pt ca , pt un crestin, intre respectarea legii divine si a celei laice,
conteaza legea divina, neavand importanta ce dispune legea laica.

Izvoarele dreptului in conceptia Sfantului Augustin

Dreptul natural
Legea lui Moise
Legea lui Hristos

Dreptul natural

Desi Sfantul Augustin nu este adeptul dreptului natural, doctrina sa fiind martcata de
puternice sentimente religioase, exista , cu toate acestea, o armonie intre dreptul natural si cel
crestin. In conceptia sa, Dumnezeu a impus o ordine in natura, iar justitia oamenilor nu ar trebui
decat sa execute aceasta ordine naturala. Sfantul Augustin sustine k dreptul natural era bun inainte
de caderea in pacatul originar.

Legea lui Moise

Legea mozaica este, in conceptia Sfantului Augustin , o sursa importanta a dreptului, filosoful
sustinand modelul de justitie promovat de Tora, pt k aceasta este fundamental diferita de legea
crestina. El o sustine pt k aceasta provine de la Dumnezeu, a fost data direct de Dumnezeu in
mainile lui Moise, dar o considera adecvata acelui timp, fiind depasita de legea crestina.

Legea lui Cristos

Legea lui Cristos sau legea crestina este singura capabila sa-i conduca pe oameni spre justitie si spre
descoperirea sensului termenului drept, just. Ea se regaseste in cele 4 Evanghelii.
In « De civitate Dei », se subliniaza faptul ca ceea ce este just isi are originea in credinta, deoarece
credinta este principiul cunoasterii, ceea ce este valabil si pt drept, « adevaratul drept este obedienta
la o lege divina pozitiva, este substituirea dreptului natural al paganilor cu un drept sacral ». Legile
si cutumele nu au valoare decat daca textele divine tac , avand rolul de « lex specialia ».2

Statul spiritual.
În cele 22 de cărţi ale operei “Cetatea divină” (“De civita Dei”), Augustin dă o replică
literaturii păgâne, care acuză noua religie, crestinismul, de prăbuşirea Imperiului Roman. Folosind
datele istorice, Augustin îşi susţine teza sa despre existeţa concomitenta a două categorii umane
(doua cetăţi): una, a celor care sub influenţa ideilor păgâne nu urmăresc decât obţinerea de bunuri
pământeşti şi a doua, a celor care iubitori de Dumnezeu se alătură bisericii, unde sunt pregătiţi
pentru viaţa viitoare.

2
MATEI, HORIA, “Civilizaţia Lumii Antice”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1983, pag. 96-97;

5
 Trăsătura esenţiala a lucrărilor lui Augustin este raportul dintre credinţă şi raţiune. Deşi
profound credincios, credinţa este premiza filozofiei creştine, el considera că ratiunea trebuie să
consolideze credinţa şi să o facă inteligibilă: “Întelegerea este răsplata credinţei. Deci nu încercaţi
să înţelegeţi pentru a crede, ci să să credeţi pentru a putea înţelege”.
Conceptia sa filozofică, în care a adoptat idei platonice si neo-platonice pe care le-a adaptat
structurii sale spirituale, a fost pusă în slujba teologiei. Pentru Augustin, Dumnezeu este centrul
existenţei.
Augustin a încercat să explice în mod raţional o serie de concepte şi noţiuni.
Ca şi Platon consideră că sufletul îşi are locul in trupul omnenesc (“ omul este suflet raţional
care se slujeşte de un trup material şi muritor”), însă spre deosebire de acesta, el consideră că
Dumnezeu creează fiecare suflet când o fiinţă umană vine pe lume.
Cunoaşterea este produsul sufletului raţional, ea bazăndu-se pe informaţiile primite prin
intermediul simţurilor şi pe cele percepute de minte “prin sine”. Mintea foloseşte simţurile pentru a
cunoaşte, dar prin nivelul ei intelectual poate să judece şi să interpreteze aceste informaţii. Tot ceea
ce cunoaşte spiritul prin sine este înţeles, dintre simţuri numai văzul poate da o informaţie atât de
clară (“ Raţiunea este văzul minţii, datorită căruia ea percepe adevărul prin sine, fără mijlocirea
trupului”).
Ca şi pentru Platon, Augustin consideră că activitatea intelectuală are ca rezultat iluminarea
minţii şi recunoaşterea unor adevăruri fundamentale care sunt latente în minţile oamenilor.
Descoperirea acestor adevăruri, ajută fiinţa omenească să stabilească judecăţile referitoare la ea
însăşi sau la ceea ce o înconjoară (regula adevărului şi a raţiunii drepte). Fiinţa umană este pentru
Augustin “o unitate”, acestă idee este însă în contradicţie cu teoriile lui Platon.
Conceptia sa Teocentrică este extinsă şi asupra înţelegerii naturii umane. Fiinţa umană este
deosebit de complexă, viata sa morală poate fi inluenţată de filozofie în sensul asigurării fericirii în
care Dumnezeu a creeat omenirea.
Augustin dinstinge între natura entităţilor neraţionale (care îşi realizează înclinaţiile fireşti) şi a
fiinţelor raţionale care au o natură duală: posedă şi înclinaţii fireşti dar şi capacitatea de a decide
care din acestea să fie urmate şi care să fie stăpânite. Impulsurile umane, denumite de Augustin “
iubiri” îndeamnă omul şi la acţiuni dar şi la pasiuni pe care trebuie să le aleagă în mod liber, să le
aprecieze şi să le ordoneze după valoarea lor adevărată. Întelegerea acestor valori adevărate se face
numai când omul ajunge să înţeleagă adevărurile latente în mintea proprie şi care sunt baza legii lui
Dumnezeu care “este transcrisă în sufletul celor înţelepţi, în aşa fel încât ei stiu că vieţile lor sunt
mai bune şi mai sublime după gradul de perfecţiune a contemplării ei de către minţile lor şi a
păstrării ei în vieţile lor”. Înţelegerea şi aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a înţelepciunii.
Interesantă este şi concepţia lui Augustin referitoare la existenţa răului în lume. Răul nu
poate fi atribuit lui Dumnezeu care este ceatorul a tot ceea ce există. Răul este o deficienţă a
existenţei depline. După Augustin, el a apărut ca urmare a voinţei libere a omului de a alege între
“iubiri”. In acest mod explică Augustin păcatul strămoşesc. Adam a păcătuit prin alegere, iar
omenirea purtând povara acestui păcat a cerut mijlocirea lui Hristos pentru salvarea ei. Acordând un
rol important sacrificiului lui Hristos pentru omenire, concepţia lui Augustin poate fi considerată
Christocentrică sau o îmbinare între Christocentrism şi Teocentrism. De aici şi controversele
existente în studiile multor autori contemporani al căror obiect de studiu este viaţa şi opera lui
Augustin.
3
Atunci cînd voinţa, socotită ca fiind nici bună, nici rea, se alipeşte binelui, omul posedă
viaţa fericită. Şi, prin această fericire, spiritul se alipeşte incomutabilului bine în care sînt conţinute
3
Anton I. Adămuţ - Filosofia Sfîntului Augustin, Iași, Editura Polirom, 2001

6
chiar şi toate virtuţiile de care omul nu se poate folosi rău. Fericirea unui om, însă, nu înseamnă
fericirea tuturor oamenilor, fericirea e proprie fiecărui om. În funcţie de dorinţa sa, omul poate
alege să se alipească acelor incomutabile reguli si virtuţi ale înţelepciunii şi adevărului. Tot prin
voinţa sa liberă, omul poate alege răul, adică dezgustul faţă de incomutabilul bine şi îndreptarea sa
către bunele efemere ce atrag după sine justa pedeapsă cu nefericirea.
Importantă pentru dezvoltarea gândirii filozofice este şi conceptia lui Augustin referitoare la
natura timpului. Încercând să explice măsurarea timpului el îşi dă seama că ajunge la un paradox.
Timpul trecut nu poate fi măsurat pentru că nu mai există, cel viitor pentru că nu a venit, iar cel
prezent devine trecut de îndată ce începe să existe. De aceea el concepe timpul ca o extensie: ceea
ce măsurăm sunt impresiile şi amintirile rămase în mintea omului. Timpul trecut este lung sau scurt
după cum amitirea noastra în prezent este mai lungă sau mai scurtă. A vorbi despre viitor înseamnă
a ne referi la aşteptările noastre mintale.4
Încercând să găsească explicaţii la aspectele majore ale existenţei, prin întreaga sa gândire şi
creaţie, Augustin (canonicizat de Biserica catolică) acordă în mod raţional lui Dumnezeu un loc
central.

Concluzii :
Prin modul de abordare a diferitelor concepte, opera lui Augustin a fost un factor de
influenţare a gândirii religioase medievale si în perioada actuală iniţiind controverse. Ideile expuse
în lucrarea "Cetatea divină" au exercitat o influenta puternica în evul mediu crestin, dar au stârnit si
interesul larg al celor ce s-au ocupat, pâna astazi, de problemele stiintei politice.

BIBLIOGRAFIE :
COLLINSON, DIANE, “Mic Dicţionar al Filozofiei Occidentale”, Bucureşti, Editura Nemira,
1995, pag. 39-42;
MATEI, HORIA, “Civilizaţia Lumii Antice”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1983,
pag. 96-97;
ADĂMUȚ, ANTON, ”Filosofia Sfîntului Augustin”, Iași, Editura Polirom, 2001

4
COLLINSON, DIANE, “Mic Dicţionar al Filozofiei Occidentale”, Bucureşti, Editura Nemira,
1995, pag. 40-42;