2.

2. LOCUL
LOCUL ŞI
ŞI ROLUL
ROLUL
SERVICIILOR
SERVICIILOR ÎN
ÎN ECONOMIE
ECONOMIE
2.1. Serviciile şi sectorul terţiar
2.2. Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe
2.2.1. Dimensiunile sectorului terţiar în noua economie
2.2.2. Interdependenţele serviciilor în economie şi societate
2.3. Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială
2.3.1. Contribuţia serviciilor la creşterea economică
2.3.2. Serviciile şi calitatea vieţii
• Activităţile de servicii sunt regrupate,
potrivit clasificărilor sectoriale ale
economiei, în sectorul terţiar, în timp ce
sectorul primar include agricultura,
silvicultura, pescuitul şi mineritul, iar
sectorul secundar industria prelucrătoare
şi construcţiile. Criteriile utilizate de
protagoniştii acestor clasificări (A. Fisher,
C. Clark, J. Fourastié) au fost natura
tehnică a activităţilor, precum şi
receptivitatea la progresul tehnic şi
ritmurile de creştere ale productivităţii
muncii.
• Astfel, potrivit teoriilor clasice, sectorul terţiar
se caracterizează prin receptivitatea cea mai mică
la progresul tehnic şi ritmurile cele mai scăzute ale
productivităţii muncii. După anii 1970-1980 această
afirmaţie începe să nu mai fie adevărată pentru un
număr din ce în ce mai mare de domenii ale
serviciilor, unde progresul tehnic se extinde mai
ales prin intermediul informaticii, electronicii şi
tehnologiilor moderne de telecomunicaţii. De
altfel, aceasta reprezintă una dintre limitele
clasificării sectoriale a economiei, alături de
tendinţa de pătrundere a funcţiilor de servicii în
toate sectoarele economiei şi de integrare
orizontală a acestora.
• Predominanţa funcţiilor de servicii în
toate tipurile de activităţi economice
reprezintă o trăsătură fundamentală
a noii economii a serviciilor, alături de
reconsiderarea noţiunii de valoare în
economie, a importanţei ofertei,
creşterea riscului, a incertitudinii şi a
rolului politicilor sociale pentru
înfruntarea acestora.
• Analiza dimensiunilor sectorului serviciilor
evidenţiază puternica tendinţă de
"terţiarizare" a economiilor ţărilor
dezvoltate precum şi corelaţia între nivelul
de dezvoltare a serviciilor şi gradul de
dezvoltare a economiilor naţionale. Astfel,
în ţările dezvoltate ponderea serviciilor în
populaţia ocupată depăşeşte 60 şi chiar
70%, existând totuşi unele diferenţieri
chiar în cadrul acestor ţări, determinate
de particularităţile modelelor de creştere
economică, diferenţele de tradiţii şi
obiceiuri etc.
• În acelaşi timp, în ţările mediu
dezvoltate ponderea sectorului
terţiar în ocuparea populaţiei se
situează la un nivel de asemenea
mediu, de 50-60%, pe când în ţările
cu un nivel scăzut de dezvoltare
acest indicator ia valori
corespunzător mai reduse (30-40%).
Acesta este de altfel şi cazul
României cu o pondere a populaţiei
ocupate în servicii de numai 35,7% în
anul 2003.
• Concluzii asemănătoare pot fi
desprinse şi din analiza ponderii
serviciilor în crearea PIB,
statisticile internaţionale referitoare
la acest indicator relevând, pentru
toate categoriile de ţări, ritmuri
superioare de creştere a PIB în
servicii, comparativ cu celelalte
sectoare ale economiei.
• Alţi indicatori importanţi care
evidenţiază creşterea dimensiunilor
sectorului serviciilor în economia
contemporană se referă la: numărul
agenţilor economico-sociali activi din
economie, numărul întreprinderilor
active pe sectoare şi ramuri, mărimea
şi structura imobilizărilor corporale,
a investiţiilor etc.
• Sistemul intercondiţionărilor
serviciilor în economie şi societate se
structurează pe două direcţii
principale: impactul cu procesul de
producţie de bunuri materiale şi
asupra omului cu nevoile sale.
• Referitor la primul aspect, serviciile de producţie
se află fie în raport organic cu producţia de
bunuri, fie în raport funcţional cu aceasta,
serviciile putând fi, din acest punct de vedere,
internalizate sau externalizate. În prezent, se
manifestă ambele tendinţe în organizarea
serviciilor de producţie, atât de internalizare cât
şi de externalizare, totuşi cea mai puternică este
tendinţa de exteriorizare, datorită avantajelor
certe pe care aceasta le furnizează beneficiarilor.
• O altă concluzie importantă, demonstrată
de realităţile economice, este că serviciile
pot fi considerate în acelaşi timp, premisă
şi efect al industrializării.
• În privinţa serviciilor destinate
consumului final, acestea sunt implicate
atât în satisfacerea unor nevoi materiale,
cât şi spirituale sau sociale, intrând în
acest proces în relaţii complexe cu bunurile
materiale, relaţii ce pot fi de concurenţă
(substituţie) sau de stimulare
(complementaritate).
• Teoriile economice moderne au
revenit asupra rolului serviciilor în
creşterea economică, recunoscându-
se rolul de prim rang pe care acestea
îl au în prezent în realizarea
progresului economic şi social.
• Astfel, funcţiile serviciilor se înscriu între
activităţile cele mai importante creatoare de
avuţie materială şi spirituală. Dintre acestea se
remarcă funcţiile de: cercetare-dezvoltare,
educaţie (formare şi perfecţionare profesională),
întreţinere (mentenanţă), aprovizionare şi stocaj,
distribuţie, potenţarea utilizării produselor,
gestiunea şi reciclarea deşeurilor. Aceste funcţii
înglobează, cu diferenţieri în funcţie de natura
produselor, până la 80% din costurile totale ale
acestora.
• Pe de altă parte, eterogenitatea serviciilor
face ca diferite prestaţii să nu contribuie
la fel la creşterea economică, serviciile
împărţindu-se din acest punct de vedere în:
intensive în muncă (personal) şi intensive în
cunoaştere (inteligenţă).
• Aportul cel mai mare la creşterea
economică îl au serviciile intensive în
inteligenţă, care contribuie la progresul
tehnic în sens larg, contribuţie ce poate fi
analizată şi măsurată cu ajutorul funcţiilor
de producţie.
• Contribuţia serviciilor la calitatea
vieţii se referă la trei aspecte mai
importante:
• >consumul de servicii,
• >relaţiile serviciilor cu timpul liber şi
• >relaţiile serviciilor cu mediul
înconjurător.
• Consumul de servicii este un indicator
important al calităţii vieţii, existând
diferenţieri importante în privinţa
coeficienţilor bugetari ai serviciilor (care
exprimă ponderea cheltuielilor pentru
servicii în cheltuielile totale de consum ale
populaţiei) între diferite ţări, precum şi pe
categorii socio-profesionale, determinate
de diferenţele în ceea ce priveşte
veniturile reale ale populaţiei.
• Relaţiile serviciilor cu timpul liber
vizează atât mărimea acestuia cât şi
modalităţile lui de utilizare, serviciile
fiind implicate atât în creşterea
loisirului, cât şi în crearea condiţiilor
pentru loisir şi petrecerea acestuia.
• În sfârşit, raporturile serviciilor cu mediul
înconjurător se concretizează atât în
deteriorarea acestuia (prin diferite forme
de poluare) cât şi în protejarea lui prin:
îmbunătăţiri funciare, amenajări silvice,
servicii de epurare, de salubritate etc. şi
nu în ultimul rând, prin educarea ecologică
a utilizatorilor productivi şi finali.