• BFKT LP 7

NERVUL

COMPONENTA NERVOASĂ este structura cea mai complexă care

elaborează şi comandă realizarea mişcării.
Corpul celular al motoneuronilor se găseşte
- fie în creier (neuronul motor central),
- fie în substanţa cenuşie medulară (neuronul periferic).

Aici se concepe miscarea,se comanda ,se modeleaza si se adapteaza.

Nervul se regenereaza (viteza de regenerare este variata aproximativ 1-4
mm/zi.
Regenerarea nervului nu inseamna in fapt si
recuperarea functiei.
Factori implicati in recuperarea functiei:
-tipul nervului (radialul se reface mai bine decit
medialul)
-momentul inceperii tratamentului de recuperare
(intirzierea repararii permite distrugerea
sinapselor,receptorilor si functia ramine compromisa)
Kinetoterapia nu se adreseaza direct structurilor
neurologice ci consecintelor in plan motor si senzitiv
ale patologiei acestor structuri.
CONSECINTELE AFECTARII NERVULUI:
-scaderea fortei musculare
-tulburari de tonus si postura
-tulburari de sensibilitate
-tulburari de coordonare
-tulburari de echilibru
RECEPTORUL SENZITIV este un element fără de care nu poate
fi conceput acest sistem al articulaţiei unice.
După localizare receptorii pot fi:
extero-, intero-, proprioceptori.
După funcţie pot fi: mecanoreceptori,
termoreceptori,
fotoreceptori,
presoreceptori,
chemoreceptori,
nociceptori.
Histologic aceşti receptori pot fi:terminaţii nervoase libere
sau terminaţii încapsulate.
Fusul muscular este un receptor specializat localizat în muşchi
TIPURI DE RECEPTORI
1.EXTERORECEPTORI se gasesc la nivelul pielii: tactili, termici,
durerosi, presiune
-dau informatii despre mediul inconjurator si relatia
organism-mediu
2.PROPRIOCEPTORI -depisteaza stimulii din interiorul corpului
--in muschi:
a)fusul muscular =culege informatii despre lungimea
muschiului
se afla plasat intre fibrele musculare
b)organul de tendon GOLGI =este considerat "monitorul
fortei musculare"
se afla plasat la jonctiunea tendon-muschi
In articulatie -nu sunt entitati bine definite ca structura
c.1)terminatiile RUFFINI =mecanoreceptori statici sau
dinamici care semnaleaza continuu pozitia articulatiei,
deplasarea segmentelor componente, viteza deplasarii,
presiunea intraarticulara
c.2)corpusculii PACINI =detecteaza acceleratia miscarii
articulare
c.3)terminatii GOLGI =monitorizeaza starea de
tensiune din ligamente mai ales in momentul
amplitudinei maxime a miscarii articulare
c.4)terminatii nervoase libere =sesizeaza actiunea pe
articulatie a unui stres mecanic intens sau a unor
agenti chimici
REFLEXUL ARE URMATOAREA SCHEMA :
receptor - cale aferenta spre neuron central(maduva sau SNC) -cale
eferenta-efector.

Controlul motor se materializează în 3 procese:

1. controlul muscular,
2.Coordonarea ,
3.echilibrul.
Controlul muscular se referă la activarea unui grup limitat de UM ale unui
singur muşchi fără a fi activaţi şi alţi muşchi. Controlul este unul de tip
direct.
În kinetoterapie controlul muscular este foarte important în primele etape
ale recuperării neuromotorii.
Învăţarea controlului muscular precis necesită antrenament care se adresează
strict mobilizatorului primar care este muşchiul agonist al mişcării.
Educarea sau reeducarea mobilizatorilor primari cer concentrarea şi
participarea pacientului care trebuie să fie relaxat, cooperant, să înţeleagă
ce i se spune, să fie aşezat într-o poziţie de echilibru şi relaxare iar pe
traiectoria mişcarii să nu aibă durere.
La primul semn de oboseală antrenamentul încetează.
Coordonarea este procesul ce rezultă din activarea unor
muschi si inhibarea altora. Obtinindu-se o mişcare lină,
continuă, cu o forţă adecvată pentru executarea unei acţiuni.
Coordonarea unei acţiuni musculare este fixată într-o engramă
(imagine) la nivelul cortexului.

Echilibrul (controlul postural) este abilitatea (capacitatea)de a

menţine sau a mobiliza corpul fără ca acesta sa căda sau de
a menţine proiectia centrului de greutate în interiorul
poligonului de sprijin.
Stabilitatea este proprietatea corpului de a-şi recâştiga
echilibrul fără sa căda după ce acesta a fost preturbat.

•
 COMPLEXUL NERV – MUŞCHI produce tulburări ale sistemului NMAK cum
sunt: spasticitatea, rigiditatea, hipotoniile musculare şi atonia de denervare.

Spasticitatea este rezistenţa excesivă a unui muşchi striat opusă

la întindere şi care este cauzată de o leziune centrală.
Celelalte situaţii de rezistenţă crescută la întindere sunt
contracturi – retracturi musculare.
Spasticitatea alterează calitatea mişcării voluntare, încetineşte
iniţierea mişcării, scade forţa de contracţie.
Pentru recuperarea acestor stări de spasticitate se folosesc tehnici
de facilitare neuro-proprioceptive.
Rigiditatea este tot o hipertonie musculară, diferenţiată
clinic de spasticitate. La baza rigidităţii
extrapiramidale) stă tot exagerarea reflexului miotatic.
Recuperarea se face folosind aceleaşi metode şi tehnici
ca pentru spasticitatea piramidală.
Hipotoniile musculare cu mecanism neuro-muscular sunt
produse prin deprimarea reflexului miotatic de către
factori locali sau superiori care generează influxuri
inhibitorii spre bucla gamma sau blocări ale căilor
facilitatorii spre motoneuronii alpha tonici. Corectarea
hipotoniilor musculare din cursul multor boli, mai ales
neurologice, este posibilă prin tehnici şi metode de
lucru kinetice.
Atrofiile de denervare sunt situaţii extreme a hipotoniilor musculare, când
muşchiul este complet privat de influxul nervos trofic prin lezarea
neuronului motor periferic undeva pe traiectul lui.

Prin denervare muşchiul pierde din volum, pierde treptat unităţile contractile şi
apare fibroza şi infiltraţia grăsoasă.
NERVUL este implicat şi în sindroamele hipokinetice, hiperkinetice
sau akinetice.
Sindroamele hipokinetice determinate de leziuni ale neuronului
motor central sau periferic.
- sunt obiectul de lucru al kinetoterapiei recuperatorii.
Sindroamele hiperkinetice
= pierderea inhibiţiei motorii
= apariţia mişcărilor involuntare, hiperkinezii: ticuri,convulsii,
tremurături, coree, mişcări atetozice.
Doar unele din afecţiunile care evoluează cu hiperkinezii pot beneficia
pot de kinetoterapie pentru unele obiective.
Sindroamele diskinetice sunt tulburări ale mobilităţii voluntare
produse de alterarea mecanismelor de reglare:
= o contracţie tonică trecătoare a unui grup muscular implicat de obicei
într-un act motor profesional: crampa scriitorului, a pianistului, etc.
circei
Sindroamele diskinetice beneficiază de kinetoterapie.
Tulburările de coordonare a mişcărilor voluntare sunt
reprezentate de: apraxie, ataxie şi discoordonare.
Apraxia este o tulburare la nivelul de organizare a
schemelor motorii.
Pacientul ştie şi ar putea face face mişcarea dar nu o
poate face când i se solicită, deşi spontan o realizează.
Apraxia beneficiază de tehnici de recuperare kinetice.
Ataxia este o tulburare motorie de coordonare a direcţiei,
intensităţii, preciziei, vitezei, unei mişcări voluntare,
astfel încât mişcarea este inadecvată scopului propus.
Unele ataxii beneficiază de kinetoterapie.
Discoordonarea este o tulburare polimorfă generată de
leziuni ale sistemului senzitiv, motor sau de reglare a
mişcării.